TINERII
DIN CENTRUL BUCURESTILOR CER INLĂTURAREA LUI ION ILIESCU ŞI DEMISIA GUVERNULUI
PETRE ROMAN
„Golani, derbedei, huligani”
Din seara Duminicii Tomii şi pînă acum,
în dimineaţa zilei de 25 aprilie, piaţa Universităţii a fost scena nu doar a
unei manifestaţii (şi încă neautorizate, cum le place unora să o numească), ci
a unei adevărate revolte a mii şi mii de tineri, cei mai mulţi dintre ei
participanţi, în urmă cu patra luni, în acelaşi loc, la o altă revoltă —
aceea îndreptată nu numai împotriva lui Ceauşescu, aşa cum vor să lase a se înţelege comuniştii aflaţi
şi azi la putere, ci împotriva comunismului cu indiferent ce faţa. Tinerii
aceştia afirmă că Revoluţia din decembrie a
fost deturnata şi că o vor continua, aşa cum tot ei au început-o, fără
aprobare. pînă la victoria finală. Nu este vorba de un miting ci de
desăvîrşirea unei revoluţii în numele căreia azi vorbesc tocmai cei care au
furat-o. CER AŞADAR: demisia lui lon lliescu — membru de
notorietate al vechii nomenclaturi şi lider al celei actuale —, demisia lui
Mihai Chiţac — participant direct la represiunea de la Timişoara, ca şi
Victor Stănculescu (dacă ne însuşim afirmaţiile comisiei guvernamentale), demisia
guvernului Petre Roman — a cărui componenţă (ca să nu mai vorbim de
orientare) comunistă este în dezacord cu ideile şi aspiraţiile Revolutiei, — eliberarea
Televiziunii de tutela şi cenzura exercitate de amintitul guvern şi amendarea
Ligii electorale, prin introducerea articolului 8 din Proclamaţia de la
Timişoara. Revendicări clare, limpede exprimate.
CE AU INŢELES
DIRIGUITORII DE AZI AI ŢĂRII? Că e vorba de o masă de oameni manevraţi de
partide (exclusiv F.S.N., desigur); că e vorba de oameni în majoritate beţi
(cînd guvernul a avut şi are grijă să scoată băutura de peste tot, după un
model bine ştiut în estul Europei); că e vorba de o adunatură de indivizi
violenţi care atacă firava poliţie (alegîndu-se din asta cu bastoane pe
spinare); că, în sfîrşit e vorba de un
grup cu care nu se poate purta un dialog civilizat, urban.
CE-AR FI DE RASPUNS ? Intîi —
domnului general locotenent C. Dlamantescu : dacă poliţia adunată ieri în
centrul Capitalei ar fi fost mobilizată la Tîrgu Mureş, violenţele de-acolo ar
fi fost stopate la timp: dacă într-o altă ţară — civilizată — un militar avînd
poziţia domniei sale şi-ar fi permis să mintă parlamentul şi întreaga naţiune
cum că poliţia n-a lovit în oameni şi
i-ar fi fost demonstrat contrariul, respectivul ofiţer superior şi-ar fi
prezentat imediat demisia. Apoi—domnului prim ministru Petre Roman:
orice carieră politică începută prin aroganţă, cinism şi minciună (a se vedea
cazul agenţiei franceze de marketing electoral care i-a refuzat cererea de-a
sprijini campania electorală a Frontulul, adevăr negat ulterior, cu nonşalanţă,
de zîmbitorul şef al executivului, dar, mai aproape de cunoaşterea tuturor
afirmaţia sa din C.P.U.N. cum că protestele împotriva acţiunilor brutale ale
politiei sînt total nefondate), va sfîrşi repede, trist, fără glorie. In fine —
domnului Ion Iliescu : nici chiar Ceauşcscu n-a jignit atît de grav, în
atît de repetate rînduri şi în deplină cunoştinţă de cauză un grup uman
românesc precum dînsul: un exces de invective (golani, derbedei, huligani) greu
calificabil ; un refuz al evidenţei (i s-a relatat că piaţa e plină de oameni
deloc băuţi şi de bună condiţie, în zdrobitoare majoritate intrlectuali), şi
respingerea ideii oricărui dialog, afirmate de pe o poziţie evident
totalitaristă. anticipînd modul de guvernare la care ne putem aştepta după o
eventuală victorie a sa în alegeri ; mistificarea realităţii, inventarea unor
falşi adversari şi unor false manevre, impunerea gîndului unei posibile destabilizări, pe care el o promovează (şi nu numai în calitate de cel mai iubit miner al ţării). Trist
a fost şi este că domnul lliescu minte, fără să clipească, o naţiune întreagă.
Şi că jigneşte cu răutate (atunci cînd nu insinuează cu neascunsă placere).
Pentru dînsul nu există „aşa-zisă platformă de la Timişoara”, a cărei acceptare
l-ar stopa din cursa pentru putere. or, nici
tinerii Timişoarei şi nici cei ai Bucureştiului n-au luptat şi nu şi-au dat
viaţa pentru a aduce la cîrma ţarii un comunist care l-a linguşit ani în şir pe
Ceauşescu, beneficiind din plin de
avantajele de toate soiurile ale includerii sale în nomenclatură şi
proclamîndu-se disident pentru că
ajunsese (doar) director de editură. De aceea strigă cei din centrul Capitalei:
păcat, păcat, de sîngele vărsat şi Iliescu pentru noi este Ceauşescu II.
Aşa stau lucrurile:
primul om al ţării minte şi împroaşcă invective asupra celor ce-au
facut (nu ca el) Revoluţia: guvernul minte; poliţia minte; în vreme ce golanii,
derbedeii şi huliganii işi continuă manifestaţia lor paşnică de revoltă,
hotârîţi să nu renunţe la revendicările pe care ei le consideră îndreptăţite.
Doar au mai izbîndit o dată.
Dan
Mucenic
22 APRILIE Intercontinental, orele 18,00
Martor auditiv
Exact la patru luni de la căderea lui Ceauşescu, un grup de aproximativ 100 de tineri au
ocupat intersecţia
din Piaţa Universităţii din Bucureşti. Ei au
considerat că revoluţia română
impotriva comunismului deşi
victorioasă a eşuat din
vina unor persoane împotriva cărora trebuie să protesteze. Unii dintre
participanţi
spun că în aceasta zi,
la orele 18, a început „a doua revoluţie”.
S-a demonstrat pentru punctul 8 al Proclamaţiei
de la Timişoara (cel care interzice nomenclaturii
comuniste şi securităţii
să candideze la alegeri) şi pentru abrogarea decretulul-lege 473 (în legătură
cu aservirea
televiziunii faţă de interesele
statului şi ale guvernului).
S-a scandat „Jos
Chiţac" şi „16-22 / Cine-a tras în noi ?”. Unii tineri fac afirmaţia ca
„Oamenii lui Iliescu
au tras în
noi”. Poliţia, sosită la faţa
locului, este întîmpinată cu strigătul care s-a auzit Ia această piaţă pe 21 decembrie: „Nu plecăm” sau „Timişoara !”
.
Este adus de
acasă domnul profesor Dumitru Mazilu. Este rugat să vorbească. „Domnilor, eu
sînt sigur
că Timişoara, că
întreaga ţară va merge pînă la capăt şi
că va învinge. Nu, revoluţia nu s-a terminat. Vom merge mai departe şi vom
învinge”. „Domule Mazilu, daţi-vă
cuvîntul” spune un tînăr. „Eu
îmi dau cuvîntul. Chiar dacă mă omoară, eu merg cu voi”. „Domnule Mazilu, dumneavoastră aţi avut curajul să le
spuneţi comuniştilor adevărul In
faţă”. Dl. Mazllu spune: „Mîine o să spună că eu am organizat toată
manifestaţia”. „Nu vă fie frică. Este şi
presa aici şi ea va spune adevărul. Sînt reporteri care pot să spună că
nu este adevărat" i se răspunde de către
manifestanţi. Pînă la urmă,
domnul Mazilu hotarăşte că acum, pe loc, trebuie începută formarea unui
Partid al Revoluţiei. „Revoluţia este
făcută de oamenii aceştia curaţi" spune dînsul. Se strîng adeziuni.
Pe la orele 21
se fac primele baricade dintr-un fel
de cartoane. Poliţia are proasta inspiraţie să aducă la faţa locului vestiţii scutieri cu căşti pe
cap. chestie care enerveaza grozav. Se vorbeste despre evenimentele din noaptea
de 21—22 decembrie. „Noi am fost paşnici. De ce ne-ati împuşcat?
Dumneavoastă, ca miliţie. Sau ca
poliţie. Sînteţi plătiţi să apăraţi
interesele oamenilor muncii, nu să luptaţi împotriva lor. Scutierii pleacă. Cineva îi întreabă pe tineri de
maniera aceasta: „Voi sînteţi un grup mic de oameni. Aţi ocupat intersecţia şi
deci, perturbaţi circulaţia pentru un număr mult mai mare de oameni. Inseamnă
că voi acţionaţi prin forţă pentru a
determina majoritatea să acţioneze cumva. Vi se pare normal ?"
Răspuns „Noi nu vrem să acţionăm prin forţă. Vrem să
folosim dialogul. Dar nimeni nu vrea să stea
de vorbă cu noi". „Vi se pare adevărat ce spune domnul Dumitru
Dincă la megafon şi anume că pînă mîine se
va strînge aici tot poporul ?”
„Da, este adevărat sîntem convinşi că pînă mîine dimineaţă va veni aici
tot poporul”.
V. NEAGOE
Memoria multora
dintre noi pare a fi foarte slabă. Mai nimeni nu şi-a dat seama că enormităţile
debitate de dl. It. col. Călin Mateescu de la Poliţia Capitalei la
telejurnalul de noapte, au fost „elaborate" în spiritul penultimei cuvîntări a lui Nicolae
Ceauşescu, cea în care erau înfieraţi cu hotărîre muncitorească, revoluţionară huliganii de a Timişoara, cei
care au provocat dezordinile şi devastările de pe 17, 18, 19, 20 şi 21
decembrie 1989. Vom încerca să-i prezentăm metodele.
1) Zugrăvirea
manifestaţiei ca fiind, de fapt, iniţiativa unui grup de golani, de „elemente
certate cu ordinea şi cu disciplina”. „Regretabil, foarte multe persoane
(s.n., R.E.S.) din rîndurile
manifestanţilor erau sub influenţa alcoolului,
(...), persoane care s-au dedat, de altfel la acte de violenţă, spărgînd
parbrizele la maşinile de de circulaţie folosite în trafic şi au proferat
trivialităţi".
2)
Oferirea unui tablou catastrofal, un fel de salată orientală în care sînt
amestecate aproape toate delictele
celebrului Decret 153 din 1970. „(...)
unele elemente certate cu ordinea şi cu disciplina au produs dezordine şi
pagube materiale. Intreprinderea de
transporturi Bucureşti ne-a comunicat că numai pentru ieri pagubele s-au
ridicat la 18000 de lei, pagube la care se vor adăuga cele de astăzi, 23
aprilie 1990”. „(...) s-au primit multe apeluri din partea unor cetăţeni
pentru li se rezolva şi aplana posibile stări conflictuale, identificarea
autorilor unor spargeri de locuinţe şi autoturisme şi a unor acte de violenţă
ca tîlhării şi vioIuri”.
3) Bucureştiul se află, deci, în pragul
dezastrului economic şi social din cauza manifestaţiei din centru. „Ne exprimăm
nedumerirea la aceste forme de manifestare şi blocări ale traficului rutier,
întrucît în acest mod s-a paralizat aprovizionarea normală a centrului
Capitalei cu produse de strictă necesitate (pîine, lapte), transportul de şi la
serviciu al persoanelor care pun într-adevăr umărul la ridicarea economiei
ţării şi, ce este foarte grav, s-a perturbat asigurarea asistenţei medicale la
domiciliu, cît şi transportul unor bolnavi grav care unităţile spitaliceşti
puteau să le salveze viaţa".
4)
Vă amintiţi sîntem siguri, de „condamnările spontane” care au venit, în
decembrie 1989, din partea „tuturor categoriilor de oameni ai muncii de pe tot
cuprinsul scumpei noastre patrii” la adresa huliganilor din Timişoara. „Am
primit numeroase proteste din ţară, unde este deplină linişte si ordine, în
legătură cu ceea ce se petrece in Capitala României Liberel Şi unde ar trebui
să avem un model de conduită şi convieţuire socială”.
5)
Ameninţări deocamdată „voalate",
justificarea unei viitoare
represiuni prin minciuna că reprezentanţii organelor de ordine ar fi fost
molestaţi. „Rămîn indignat cum strădaniile noastre nu au rezonanţă la un
număr important de cetăţeni. Regretabil că aceşti tineri din trupele de ordine
şi pază, care au depus Jurămîntul militar de credinţă pentru noua Românie,
astăzi pe bulevard au fost huiduiţi şi molestaţi. Oare aceştia nu sînt
tineretul poporului nostru ?"
În
ţară, sîntem aproape siguri, a fost crezut acest „apel” făcut într-un dialect
cu totul deosebit al limbii române, cel creat de cuvîntările şefului. Ne
întrebăm dacă nu cumva urmează represiuni mai mult sau mai puţin violente. Ele
ar fi, după cum se vede, pe deplin justificate.
24
aprilie, orele 5,00
Ofiţerii
şi subofiţerii loveau, ministrul Chiţac privea
In
ziua de 24.04.1990 la ora 7 mă aflam la Ambasada Americană pentru
audienţe. Impreună cu un grup de persoane comentam în stradă
evenimentele petrecute în cursul nopţii de 23—24.04.1990. La un
moment dat au venit la noi mai mulţi tov. ofiţeri şi subofiţeri şi ne-au sfătuit
să ne împrăştiem că discuţiile sînt interzise în stradă în urma unui decret dat
după revoluţie. Pentru faptul că nu am vrut să ne împrăştiem au intervenit cu
forţa, ne-au bătut cu bulanele, ne-au sucit mîinile la spate (urmează să-mi obţin certificat medico-legal) spunîndu-ne vorbe foarte
urîte. Acelaşi lucru l-au făcut şi ofiţerii şi subofiţerii ministerului de
interne care se aflau în faţa hotelului Intercontinental. Lumea a început să
strige, cum este posibil ca ministrul care se afla în faţa hotelului să se facă
că nu vede. Cu noi au fost bătuţi doi copii în vîrstă de 10 ani. Pe fiul
meu în vîrstă de 20 de ani au vrut să-l aresteze pentru că a spus că strada
este a noastră.