M I Z A
De
mai multe zile şi nopţi Bucureştiul e în fierbere. Demonstranţii au ridicat
baricade în centrul oraşului şi nu mai vor să-l părăsească. In Piaţa
Universităţii, ocupată, se cere demisia lui lon lliescu, considerat vechi
membru al nomenklaturii comuniste deci unul care nu poate contribui în vreun fel la realizarea
revendicărilor anticomuniste ale revoluţiei. Nu întîmplător actualul Preşedinte
al CPUN a refuzat atîtea săptămîni să ia act de existenţa Proclamatiei de la
Timişoara - cel mai important document
al Revolutiei iar cînd a făcut-o a respins exact punctul 8 care cere excluderea
din viaţa politica a foştilor activişti. Ceea ce pune în mişcare populaţia
Bucureştilor în ultima vreme este exact acest punct. Umbra unui regim comunist
- modificat doar cosmetic – sperie pe toată lumea. Nimeni nu vrea să trăiască in
coşmarul pe care România l-a cunoscut din 1945 încoace. Temerile
populaţiei sînt justificate şi au
apărut în 28-29 ianuarie, cînd F.S.N. a manevrat
conform vechilor tehnici bolşevice de păstrare
a puterii. De atunci aceste temeri s-au adeverit. Oamenii nu bănuiesc
din nimic liderii F.S.N. Măsurile luate în diferite situaţii critice au pus în
evidenţă mentalitatea birocrat-autoritaristă a maşinăriei administrative,
aceeaşi de dinainte de 22 decembrie. La ora cînd scriu aceste rînduri trupele
M.I. şi M.A.N. care s-au remarcat şi în decembrie au luat cu asalt piaţa Universităţii. Violenţa a fost
instrumentul cu care şi-au impus voinţa şi de astă dată. Neavînd la îndemînă
mijloace de persuasiune, Guvernul a recurs la bastoane de cauciuc, lovituri
brutale de cizme, arestări. De la 5h30' Piaţa Universităţii este ocupată de
trupe, cum îi stă bine unui oraş aflat în plină revoluţie. Ce-şi dispută
forţele adverse ? Unii deţin puterea şi nu vor s-o lase cu nici un preţ. Cei
din stradă nu vor puterea pentru ei, nu sînt organizaţi, nu reprezintă nici un
partid. In glorioasa tradiţie a zilelor
de
decembrie. Sînt uniţi
numai printr-un NU spus răspicat deţinătorilor puterii. Unii s-au
baricadat îndărătul armelor, zidurilor
groase ale ministerelor
Ceilalţi
îndărătul baricadelor improvizate din ce s-a găsit. Armele lor: mîinile goale
şi cîteva slogane care se pare că au efectul unui detonator Ia sediul
Guvernului :Iliescu – Teoctist / Comunist şi Anticrist // P.C.R.— F.S.N. —
Diferenţa unde e? Imaginaţia populară nu are limite şi se exprimă perfect.
Poliţia şi cei care ordonă represaliile îşi revin în simţiri. După o panică de mai multe zile, stăpinii ţin morţiş să redevină stăpîni. Puterea a fost a lor şi sînt hotârîţi s-o păstreze. Asistăm Ia un joc a cărui miză este România. Nomenklatura nu vrea să lase din mîini prada, recurge la mijloacele pe care le are la îndemînă. Şi le are deocamdată pe toate. Numai timp nu mai are. Şi nici armata de ocupaţie să-i acorde sprijin frăţesc. Încleştarea între revoluţie şi nomenklatura - declanşată în 22 decembrie — continuă fără răgaz. Nomenklatura nu este interesată deloc în realizarea revendicărilor populare, asta ar însemna pierderea privilegiilor şi mai ales ar însemna să dea socoteală pentru dezastrul ţării. Singurii interesaţi în idealurile care au animat revoluţia sînt cei care au ocupat străzile în saptămîna miraculoasă de la sfîrşitul anului trecut. Aceştia nu au nimic de pierdut — ca şi atunci - pentru că revoluţia nu le-a adus nimic, dacă nu punem la socoteală desenele animate de la TV şi promisiunile. În ei ne regăsim toate speranţele. Miza lor nu este România, pentru că ea este oricum a lor.