Cind “nea
Miti” isi aduna “oastea”
E razboi
pasnic, iubito, da, da…
Iubito,
sa-ti dau carnetul de C.E.C.
Nea Miti ne
cheama
La “Inter”
eu plec…
In suita intimplarilor ce urmeaza, am intrat cu totul
intimplator. Si macar de aveam vocatie
detectivista… ce reportaj ar fi iesit !
Asa, cu un pahar de vin in fata, ascultam absent un grup cam pestrit si
galagios, adunat in jurul citorva mese, puse cap la cap. Unul din tineri avea si-o chitara cu care
isi insotea un cintec pe care parca-l mai auzisem cindva: “La pieptarul de la
geaca mea cea noua/ aveam ascunsi vreo mie-doua”… Si flacaii reluau, mormaind, refrenul asezat in capul acestor
rinduri.
Spre ora 23 cineva, aparut precipitat, anunta discret: “Ba, in
seara asta ne vedem cu nea Miti; Dan si cu Chelu au fost la el”. Om sint si… ziarist cu leafa. Cine sa fie personajul, m-am intrebat, de-l
cinta flacaii cu geaca noua la ceas de taina ? Am achitat nota degraba si, mai departe, i-am insotit pe cei doi
sa vad “intilnirea”. Si m-au… purtat
prin mai multe baruri si circiumioare de la Inter spre Batistei, de la Negoiu
si Majestic la Continental si Union.
Si iar in fata la Inter… Se
adunasera mai multi de acum, sa tot fi fost 25-30. Se facea parca si-un fel de apel: ”Bai, Bujoare, pe Nelu Lataretu
l-ai vazut ? Nea Ghita Fluierici n-a
venit ?” Si daca numele “strigatilor”
n-ar fi fost cumva mai pitoresti, poate nici nu le-as fi tinut minte. Au traversat apoi in grupuri de cite 5-6
bulevardul Magheru, urcind spre treptele Teatrului National…
Si ca in povestile politiste de proasta calitate, la miezul noptii
cind plictisit ma pregateam sa plec spre casa, pe bulevardul Republicii, in
dreptul Teatrului, dintr-o Dacie Break a coborit un barbat cu tinuta studiata,
insotit de inca doi, mai tineri, ce mi s-a parut – si am realizat socul cu
nedumerire – cumva cunoscut. Imbracat
sobru, cu un prdesiu gri si palarie la culoare, cu ochelari fumurii (sa fi fost
de vedere ?) s-a indreptat spre grupul cu pricina. Si privindu-l atent, am ramas pe ginduri. Doar n-o fi EL ? Il urmaream si nu-mi venea sa cred, cum probabil nu le va veni
nici unora din cititorii acestor rinduri.
Si acum, dupa nu un prea indepartat esec de a se strecura iar in viata
publica, EL sa fie oare, inconjurat de emuli de duzina, de alde Lataretu,
Chelu, Bujor, si Fluierici ?
Cum sa ma pot apropia ?
Nu doar pentru ca era Duminica Tomii dar am fost si ramin Toma
Necredinciosul; pina nu ma conving nu cred…
“Copii ! Miine seara trebuie sa
fim multi ! Moartea comunismului este
idealul nostru ! Ii vom obliga sa
plece. Presa lumii e cu npo !” El sa fi fost ? Ma intreb si acum, bintuit de aceeasi pacatoasa indoiala
biblica, fara certitudinea de a-I asterne numele pe hirtie. Caci incercind sa “vad de-aproape”, am fost
sanctionat cu asprime: “Ia cara-te ba de-aici, ca nu-I WC public”….
“LUNI SEARA
LA INTER…”
… aflasem deja ca “grupuri de initiativa” manifestasera toata ziua impotriva… comunismului. Doua-trei sute de flacai bine “organizati” huiduiau, fluierau, scandau… Pe trotuare multimea de “spectatori” comentau in fel si chip. Unii le dadeau dreptate si erau gata sa si demonstreze cu argumente ca F.S.N.-ul este mai rau ca ceausismul. “Vrea puterea”, zicea cineva: “Dar ailalti n-o vor ?“ se mira altul. “Atunci de ce nu lasa libera Televiziunea ? Sa fie aici, sa transmita tot”; “Mai nene, dar ce vina are lumea din tara sa se tot uite la demonstratiile noastre ? Pe cine il intereseaza, vine aici si o vede in direct”. Cineva schimba vorba: “Am auzit ca pe Ratiu l-au huiduit la Brasov”; “Bine i-au facut” i se raspunde. “Dupa 50 de ani vine el sa ne aduca democratia ? Jos Iliescu !”; “Dar cu el ce ai bre omule ? Ratiu, nu, Iliescu, nu…”; “E treaba mea, eu il vreau pe Cimpeanu ca de aia e democratie”… M-am plimbat pe la multe grupuri si, cum ma va blagoslovi ziarul “Dreptatea”, am tras cu urechea, ce era sa fac ? Si am aflat cu mirare ca pe linga “Alianta”, Liga” si “Asociatia” nu stiu care, aflate in mijlocul strazii, va mai apare una: “Confederatia Autonoma Inter”, care-l va avea printre invitati pe nea Miti. “Pai nu-I la taranisti ?”
In Pata, manifestantii (aceiasi 2-300 !) scandau de zor, “Fara
violenta” !, dar opreau toate masinile sa-I cheme pe ocupanti “La lupta
impotriva… comunismului”, iar care nu opreau, le loveau cu picioarele si le
scuipau parbrizele. Apoi, ca sa nu mai
fie “probleme”, au blocat intreaga intersectie.
Ce sa zic, am petrecut strasnic la “Universitate”. Si iar m-a prins miezul noptii, ba m-a
apucat si foamea, caci “demonstrantilor” li se adunceau pungute cu mincare,
chiar si “pizza” calda pentru liderii mai rasariti, ca dl. Dinca Dumitru, un
fel de Doru Braia, dar mai troglodit la discursuri. De l-ar vedea cei 4 copii ai sai, abandonati printr-un sat din
Baragan, ce revolutionar a devenit tatal lor ! Doar domnul Zbora mai lipsea… pina a doua zi.
LA AMIAZA
A FOST PREZENT INSA DL. NICA LEON
S-ar putea sa fie dl. Nica ghinionist, dar eu, cel putin, n-am intilnit pe cineva care sa-l vorbeasca de bine. Sint atitea semne de intrebare care plutesc asupra moralitatii dumisale ca numai sa le insiri si te apuca jena. Intr-un cuvint, esre exact opusul lui Mircea Dinescu, daca chiar si asa simpla apropiere a celor doua nume n-ar fi ofensatoare pentru poetul Revolutiei. Si, iata-l pe dl. Nica, in fruntea unui grup de parlamentari, venind intre demonstranti “sa afle” ce se intimpla cu inocenta unuia abia coborit din avionul de Honolulu. Dar si dumnealui, se vede, este tot un “pithianic”, caci cu vultureasca privire ii ghiceste la fix din gloata pe cei mai “informati”, care ii intind repede un manifest scris pe dos cu tot ce trebuie. Apar si gigafoane la care citiva parlamentari, veniti, credeam noi, sa linisteasca lumea, dimpotriva, ii indeamna mai abitir la razmerita. Si domnul Nica si domnul C. Dumitrescu de la fostii detinuti politici (ce tine sa ne asigure public ca el e de acord cu “Jos F.S.N.”, “Jos Guvernul”, “Jos Iliescu”). Chiar si un cunoscut tinerel smead, cu ochelari, vinzator de bilete pe la nu stiu ce teatru, care foloseste “autoritatea parlamentara” sa ameninte citiva politisti: “Daca le faceti ceva la demonstranti, va string de git, m-ati auzit ?”.
V-am auzit domnilor parlamentari, ba unii ziaristi v-au si
inregistrat vorbele, constatind cu durere, ca chiar asa, provizoriu, in
Parlament n-aveau ce cauta persoane aventuriste pe care, daca le intrebi
repede, discuta despre politica mai pe laturi decit personajele lui Marin Preda
in Poiana lui Iocan.
“Dimineata”
– nr. 56, 26.04.1990