NEVOIA DE SCHIMBARE

 

21-22 DECEMBRIE – 21-22 APRILIE

 

Simbata 21 Aprilie, “Alianta Poporului” a organizat, in Piata Unirii, un miting de comemorare a Eroilor Revolutiei, urmat de pelerinaj cu depunere de coroane de flori la troitele de pe traseul Universitate – Piata Romana – Televiziune (la primele doua exista si coroane depuse, in deplin anonimat dupa venirea lor, de printesele de Hohenzollern).   In timpul mitingului, vicepresedintele Doru Maries a citit un comunicat in care se cerea sa se supuna la vot secret, din partea liderilor tuturor partidelor, aminarea alegerilor.

Duminica, 22 Aprilie, ora 11,30 a inceput mitingul electoral al “Gruparii Democratice de Centru”, cartel din 10 partide.   Deviza lor: UNITI PENTRU VICTORIE; Prosperitate, Natiune, Democratie.   Primul a fost invitat la microfon dl. Constantin Remus Dumitrescu de la Frontul Democrat Roman din Timisoara, care, insotit de aplauze, a amintit ca pe 20 Decembrie Timisoara a devenit primul oras liber in tara iar “de pe 20 pe 22 nu s-a tras un singur cartus in Timisoara”.   Au mai vorbit: dl. Serghei Mesaros, dr. Stan Catalin, Al. Georgescu, dl. Catalin Morarescu.

Notam citeva observatii: desi republican, dr. Stan considera un abuz interdictia pentru ex-regele Mihai de a sarbatori Pastele in Romania.   Dl Cerveni denunta metoda tipic comunista de propaganda electorala prin vizite de lucru in intreprinderi, pentru adeziuni, frustrind oamenii de orele de munca neplatite sau platite din buzunarul celorlalti, ca sa nu mai vorbim de neloialitatea de principiu a procedurii.   Ea speculeaza, de fapt, o trista obisnuinta a unui popor amagit.

La ora 12,15, participantii au fost anuntati ca mitingul ia sfirsit pentru a putea participa si la alte manifestatii democratice.

Grupul, sporit pe parcurs, s-a deplasat in ordine spre Piata Aviatorilor, purtind pancarte ca PREAF. TEOCTIST SI TOV. ILIESCU BINECUVINTEAZA REALEGEREA COMUNISMULUI IN ROMANIA; REVOLUTIA A FOST FURATA DE F.S.N.; ILIESCU NU DEZBINA TARA, VA RUGAM – DEMISIA; PROCLAMATIA DE LA TIMISOARA, LEGE PENTRU TOATA TARA; JOS ILIESCU SI GUVERNUL COMUNIST; JOS COMUNISMUL, JOS DECRETELE CEAUSISTE, F.S.N. = P.C.R., etc.   S-au scandat: “Cine sta de-o parte, nu vrea libertate”, “Viza pentru rege”, “Apel din Timisoara, trezeste, Doamne, tara”, “Radu Campeanu”, “16-22, cine-a tras in noi ?”, “Jos Chitac”, “Jos securitatea”, “Iliescu s-a aflat, lovitura ta de stat”, “ILIESCU, NU UITA, TINERETUL NU TE VREA”, “Iliescu, nu uita, Muresu-I opera ta”, “Treziti-va, romani, aveti din nou stapini”, “ILIESCU, PENTRU NOI, ESTE CEAUSESCU II”, “Ceausescu, nu fi trist, Iliescu-I comunist”, “ILIESCU SI AI LUI, TRADATORII NEAMULUI”, “Zoe si cu Nicu si-au schimbat taticu’”, “Iliescu judecat, pentru haosul creat”, “TINETI MINTE CINCI CUVINTE: E MAI RAU CA INAINTE”, “decret-lege: Frontul se alege”, “REFERENDUM”, “Nu vrem vila la sosea, noi iti vrem demisia”, “Iliescu, nu uita, te votam la Moscova”, “Ceausescu, scoala-te, sa vezi noul P.C.R.”, “Activistii de partid, ne-au adus la genocid”.   De nenumarate ori s-a scandat TIMISOARA, si la un moment dat, din sens opus, coloana a fost intimpinata de grupul de timisoreni veniti in mars, cu un steag tricolor pe care scria PROCLAMATIA DE LA TIMISOARA, TIMISOARA-BUCURESTI.   A mai fuzionat si un grup care purta pancarte cu ASOCIATIA VIITORILOR DETINUTI POLITICI si CINE SINT ADEVARATII AUTORI AI GENOCIDULUI, TERORISTII SAU GUVERNUL ?

Cuvintul-simbol al acestei zile frumoase de manifestatii a fost “UNITATE”.   In Piata Aviatorilor, unde se afla deja o mare de oameni, au rasunat aplauze la noua FUZIUNE PENTRU VICTORIA DEMOCRATIEI.

Dupa terminarea mitingului, o parte dintre participanti au pornit spre Televiziune, la ora 15, insotind Miscarea “16-21 Decembrie” care tocmai isi incheia pelerinajul comemorativ de la Cimitirul Eroilor la Televiziune (care a anuntat gresit ora de incepere).   Aici, obisnuitele scandari fara ecou, chiar si “PACAT, PACAT, DE SINGELE VARSAT”.   In jur de ora 18, o delegatie de la “16-21”, FAR si “Alianta” a ramas sa predea un comunicat comun, iar grupul ramas a pornit spre Universitate.   Coloana sarbatoreasca si indurerata a fost, in mod incredibil indoliata pe parcursul ei de pe Calea Dorobantilor: din Blocul “Sofia”, etaj 7, cineva – de opinie politica absolut criminala – a aruncat cu un ghiveci de flori care I-a provocat sandei Lugoj, in virsta de 59 de ani, o fractura craniana, scalpul fiind… de 10 cm !   La Spitalul de Urgenta i s-au dat slabe sperante de supravietuire.   BARICADA formata – cu blocaj total al circulatiei, in intersectia de la Piata Universitatii, a hotarit o noapte de veghe pentru victima acestei demonstratii, dar si ca un priveghi de patru luni de la revolutie.   Drept raspuns, din trei parti ale blocadei, a aparut Politia (?!), evident, din timp pregatita.   Semnul cel mai clar ca fortele de ordine nu venisera, totusi, sa pazeasca demonstratia unor revolutionari, ci sa ia masuri impotriva unor… huligani, a stirnit… rememorarea noptii de 21 Decembrie: PREZENTA TRUPELOR DE SOC, vis-à-vis de Intercontinental !   La ora 21,15, scutierii au fost intimpinati de protestele manifestantilor care aveau atit de vie in memorie acea noapte.   Bruscati de unii dintre demonstranti (care n-au putut rezista socului provocarii – o gafa politica, morala si sociala inadmisibila a celor care I-au trimis in chip de sperietoare).   SCUTIERII s-au urcat ca din pusca in masina cu nr 31-B-2800 si au plecat.   (Alte masini de politie, 31-B-448 si 31-B-710.   Ardeau luminari in iarba, pilpiiau minuscule si efemere focuri de tabara, un preot slujea la troita, un grup de maicute cinta “Christos a inviat” si alte cintece de credinta, totul era dureros de frumos, prea putini dintre conducatorii autovehiculelor se aratau nemultumiti de intimplare si atunci de ce aceasta profanare ?   E posibil ca istoria atit de repede sa se repete ?   Mai ales ca, pe 5 aprilie, cind se refacuse altfel baricada, constatam cu stupefactie, cu concursul Timisoarei, ca aceeaiasi masina 1-B-3279 care accidentase grav, din convoiul prezidential, o batrina in capitala Banatului, intentionase sa sparga baricada tinerilor !   Chiar am uitat ca pe 16-21 Decembrie, sfint inceput, nu s-a strigat Jos istoria Romaniei, ci Jos comunismul, nu Iliescu si F.S.N., ci TIMISOARA si LIBERTATE ?!

Roxana Iordache

“Intercontinental”, alaltaieri noaptea: UN MOMENT PERICULOS

Primiti cu strigate de protest de catre multime, la ora 21, isi fac aparitia aproximativ 100 de politisti debarcati din doua autobuze.   Sint inarmati cu bastoane de cauciuc.   Nu se produc ciocniri.   Se scandeaza: “Voi ati tras in noi, 16-22 !”

Ora 21,15.   In fata “Intercontinentalului”, pe partea blocului Dunarea apare un autobuz din care coboara o grupa de politisti scutieri.   Multimea sarjeaza spre ei si ii obliga sa se retraga.

Ora 21,30.   Se blocheaza arterele de circulatie din Piata Universitatii cu panouri metalice.   Pe caldarimul pietei se scrie cu vopsea alba: Jos iliescu, Hristos a inviat, si noi ! Jos Teoctist, Jos Decretul 473, Iliescu = Ceausescu.

Ora 21,55.   Un autobuz articulat aduce la fata locului politisti inarmati cu arme automate care ocupa in doa siruri paralele compacte intreaga latime a strazii in dreptul bisericii Coltea.   A fost momentul cel mai critic.   O parte dintre manifestanti incitati de aceasta prezenta inarmata de forte politienesti sarjeaza foarte violent spre ea.   Ei sint opriti la nici un metru de cordonul dublu de politisti de catre o alta parte a manifestantilor, retragindu-se apoi cu totii in spatele baricadei.

Intre manifestanti apare domnul locotenent-colonel Mateescu, loctiitorul domnului general Bitlan, care ii asigura pe cei de fata ca trupele trimise si prezente acolo nu au alt rost decit acela de a-I pazi.   Manifestantii afirma ca daca Televiziunea ar fi acolo ca sa arate tarii ca in Bucuresti Revolutia continua ar fi dispusi sa deblocheze circulatia fara intirziere.   Citeva minute mai tirziu toate efectivele politienesti sint retrase din piata.   Intre timp, o echipa de reporteri TV de la BBC soseste intre demonstranti.   Se iau interviuri, se filmeaza demonstratia, baricada, troleibuzele blocate.   Cu siguranta ca cetatenii Angliei vor fi pusi la curent cu ceea ce s-a intimplat in noaptea de 22 aprilie la Bucuresti.   Cetatenii Romaniei, nu.   Televiziunea Romana Libera isi continua somnul ratiunii sale de a exista.

 

 

 

Paul Gheorghiu

“Romania libera” – nr. 102, 24.04.1990