GREVIŞTII FOAMEI  20 aprilie-13 iunie

Au cuvîntul cei pe care nu i-a ascultat nimeni

 

 

CARMEN AURELIA RĂDULESCU :

 „Sînt în Piaţa Universităţii din 24 aprilie, de la ora 11. Am stat toată noaptea, iar a doua zi, pe 25 aprilie, de la ora cinci şi jumătate am plecat la Fundulea, la serviciu, de unde mi-am luat salariul. M-am întors pe la orele 14-15 şi n-am mai părăsit Piaţa pînă în 30 aprilie. După ce se termina de vorbit la balcon, toată noaptea întreţineam demonstraţia, cîntam, citeam din ziare articolele pe care le consideram mai interesante.

După 30 aprilie, cînd Dincă a intrat în greva foamei, am fost solidară cu ideea lui. Am avut discuţii cu Dincă şi i-am spus că fiecare îşi pune în joc situaţia lui socială, sănătatea şi chiar viaţa. Am fost acuzată că 1-am susţinut pe Dincă, în ceea ce el a fă­cut, însă eu n-am ce să susţin la Dincă.

Am declarat greva foamei pentru susţinerea punctului 8 din Proclama­ţia de la Timişoara (am considerat şi voi considera toată viaţa că acest punct era o palmă subtilă dată tuturor acelora care au făcut atîtea atrocităţi), pentru abrogarea decretu­lui 473, prin care Radio-Televiziunea Română era subordonată vechiului re­gim ceauşist, pentru eliberarea copii­lor care au fost arestaţi în mod abu­ziv pe data de 18 februarie şi care au fost maltrataţi, dovadă cît de tîrziu sînt judecaţi, pentru că au fost reţi­nuţi în urma unei înscenări nenoro­cite, pentru eliberarea celor arestaţi în 24 aprilie. Dincă ne-a arătat pozele cu cei din 24 aprilie. A apărut poliţia cu cîini. Oamenii au îngenuncheat, cu luminări în mîini ; însă au fost bă­tuţi brutal, în greva foamei a intrat şi o femeie care a fost bătută : avea maxilarul rupt, mîna ruptă. S-a dus la Colţea şi, în clipa în care au aflat unde a fost bătută, au refuzat să-i acorde asistenţă medicală.

Nimeni nu a intrat în greva foa­mei pentru motive personale, deşi fie­care avea cel puţin un motiv major pentru a o face. Am considerat că fie­care este o valoare, pentru că a avut curajul nebun să intre în greva foa­mei.

Am început în 30 aprilie ; 14 per­soane am declarat greva foamei. Eu am reuşit să rămîn 30 de zile. Trei dinre ele au stat pe scaun. Am dor­mit la un moment dat pe jos, pe nişte pleduri. Cînd a plouat, am re-fuzat cu toţii umbrelele. Consider că atîta timp cît mai mulţi oameni se adunau strîns uniţi în jurul unei idei, mai ales dacă este vorba de o idee sublimă, momentele de slăbiciune sînt comune şi treci uşor peste ele. Eu sînt un om care în clipa în care şi-a propus să ţină o zi de post negru nu a reuşit . Dar pe l şi 2 mai am ţinut grevă totală. Pe 23 şi 24 mai eram hotărîtă să merg pînă la capăt. Dar m-au convins că important este să rezistăm. După 4-5 zile se face blocaj renal şi în ţară nu se tratează. Deci era sinucidere curată, iar ideea nu era să ne sinucidem, ci sa rezistam cît mai mult, să demonstrăm  că sîntem o forţă. La ora actuală sînt o forţă. Am uneori probleme cu sănătatea dar simt efectiv că am putere extraordinar de mare. Simt dumnezeiescul care există în fiecare dintre noi. Fiecare om este un bulgăre de aur care tre­buie exploatat.

In acele trei zile, cînd nu aveam corturi, pentru prima oară în viaţa mea am simţit condiţia de animal. Dar m-am simţit bine. Atunci 1-am iubit dumnezeieşte pe Esenin. De-abia atunci 1-am înţeles. Să-ţi simţi con­diţia de animal şi să te simţi bine,  îmi era silă să mă spăl. Stăteam pe scaunul acela, cu tăbliţa de gît. Nu  am putere să vorbesc despre acele zile. Ulterior a apărut un cort.

Pe data de 2 mai a venit la noi Alexei Florescu, de la Spitalul de Urgenţă. Ne-a întrebat cu ce ne poate fi de folos în afară de acel aparat cu care ne-a făcut glicemia. Pe urmă a apărut Dragoş Nicolescu, care ne-a făcut fişele, cînd eram deja" vreo trei corturi, cu greviştii. Noi am făcut un apel către Crucea Roşie, care a refu­zat să ne acorde orice sprijin. Era doar Crucea Roşie Română. A apărut ulterior şi un protest împotriva Crucii Roşii. A mers un grup, mi se pare chiar şi Dincă, dar nu a fost primit. Medicii români au fost alături de noi, oameni care au făcut parte, e drept, din Sindicatul Independent al Medicilor. Cei de la Medicines du Monde ne-au dat doar vitamine la început, şi atît. Dragoş Nicolescu ne-a făcut fişele, pe urmă a apărut Ca­melia Doru care ne-a testat glicemia din urină. Ei ne-au asigurat asistenţa medicală şi nu alţii. Am rezistat atît timp cît am simţit solidaritatea uma­nă. Şi în acest război psihologic care s-a dus în Piaţă, cel mai important lucru a fost solidaritatea umană. Eu am buletin de Bîrlad. Am fost actri­ţă, corp ansamblu Bîrlad. Sînt membră A. M., în specialitatea actor-prezentator. Am spus că sînt din Bîrlad, nu din Craiova, datorită buletinului pe care îl aveam. Au venit oameni din Bîrlad, citind din ziare de unde sînt, plîngînd, spunînd că sînt mîndri de mine că dau o palmă Moldovei".

Cei care au dat ordin de intrare cu forţa în Piaţă, pe 13 iunie nu au do­rit să afle care a fost starea fizică şi psihică în care se aflau cei care făceau greva foamei. Un poliţist, care da cu bastonul într-un om care a slăbit circa 15-20 kilograme, care de-abia îşi mai poate controla apara­tul locomotor, care are tulburări de vedere, nu poate fi numit un om al legii, ci orice altceva.

 

CORNELIU PUIU :

 „În toată aceas­tă perioadă, starea mea fizică a evo­luat într-un mod deosebit, deoarece mă aflam în greva foamei de peste 20 de zile.

Am crezut că această ultimă formă de luptă împotriva unui guvern neo-comunist mă va ajuta să intru într-un dialog cu o comisie guvernamentală, în. prima perioadă am stat sub balco­nul Universităţii împreună cu celelalte persoane aflate în greva foamei. Aici situaţia era asemănătoare cu a unor animale aflate în cuşcă. Diferitele păreri ale unor cetăţeni pro şi contra noastră au făcut ca în primele două zile să mi se pară un calvar posibi­litatea de a mai rămîne acolo. Marea majoritate a populaţiei, care nu cu­noştea această formă de luptă, ne credea dezechilibraţi mintal. Această stare de tensiune n-am mai simţit-o în viaţa mea niciodată. Efortul fizic a fost redus la maxim, încercînd să-mi dozez resursele fizice pînă la limită, să efectuez cît mai puţine mişcări. Totuşi, senzaţia că în interiorul meu se lărgeşte un gol pe care fiecare oră era trecută, mi se pavea ceva straniu.

In primele trei sile mă dureau tare ochii, o durere ce se extindea în toată suprafaţa oculară. Se resimţea acut toată forţa piciorului ; senzaţia pe care o aveam era că toată puterea locomotorie mă părăseşte, în această perioadă de 6 zile, gînduri sumbre m-au cuprins. Priveam în jurul meu la celelalte persoane aflate în greva foamei şi mă întrebam care va fi pri­mul care va ceda. Aproape eram obse­dat să nu ajung în situaţia de a fi primul care va leşina de foame. Această stare de leşin m-a urmărit în toată perioada celor şapte zile, cît am rămas sub balconul Universităţii. Psihic, lovitura a fost şi mai grea.

În cursul zilei nu era timp de gîndit la mîncare ; starea de foame re­venea odată cu liniştea nopţii. Neştiind că ne este îngăduit să apelăm la o anumită categorie de vitamine, con­diţiile inumane în care făceam greva foamei au făcut ca starea sănătăţii noastre să se agraveze rapid în pri­mele şapte zile. Este inuman că forul sănătăţii Crucea Roşie nu a luat ab­solut nici o măsură pentru a ne crea un cadru ştiinţific de organizare a grevei foamei, în primele 6 zile am stat doar pe scaune şi pe o bancă. Declarînd oficial că facem greva foa­mei, nu era posibil ca Crucea Roşie să nu fi ştiut.

După primele şapte zile, dacă fizic mai rezistam, psihic simţeam că în­nebunesc. Eram foarte surescitat,  imposibilitatea de a mă expune în exte­rior şi de a face să mă înţeleagă cei din jur în ce situaţie mă aflu făcea să mă consum foarte mult în interior. Moralul pe care mi-l ridicau demon­stranţii din Piaţa Universităţii, acei oameni minunaţi pe care aveam impresia că îi cunosc de o viaţă şi cre­dinţa că de undeva, din istorie sîntem înfrăţiţi prin lupta noastră pentru menţinerea neamului cu fruntea sus în această parte a globului numită Europa, ne-a menţinut pe linia de plutire.

Prin ajutorul populaţiei am reuşit în a şaptea zi să ne instalăm două corturi. Am găsit aici puţină linişte şi aveam senzaţia că nu mai deranjăm traficul anumitor persoane pe acel trotuar, motiv pentru care eram jigniţi în modul cel mai brutal. Con­cluzia pe care am tras-o în perioada primelor şapte zile a fost că nivelul de cultură al majorităţii populaţiei este sub nivelul mediu, avînd în ve­dere întunericul în care am trăit în 45 de ani ; situaţia aceasta m-a afectat moral. Testul personal pe care îl foloseam înainte de a începe dialogul cu foarte multe persoane, care nu ne vedeau cu ochi buni, începea cu întrebarea : dacă dînşii cunosc ultimul articol scris de dl. Petre Ispirescu. La această întrebare, 90% din ei imi răspundeau că şi acesta este unul din cei plătiţi de anume persoane din opoziţie, pentru a ponegri actualul guvern provizoriu. A fost un examen pentru mine ; făceam un dialog con­tinuu cu peste 60 de persoane pe zi — cu unele se putea purta un dia­log, cu altele nu se putea purta de­oarece te jigneau".

 

CARMEN AURELA RADULESCU :

,.Cînd faci greva foamei, se întîmplă un lucru dumnezeiesc : dispare orice durere fizică. Aceasta o spune un om care de o viaţă este chinuit. Eu am spondiloză cervico-dorsală, poliartroză articulară, nişte migrene cumplite de circa zece ani," dischinezie biliară; rar se întîmplă să treacă o zi şi să mă simt bine. Am şi tahicardie. Deci efectiv am nişte dureri cumplite. Dar, în toată această perioadă, nu am avut nici o durere, în final a intervenit o stare de imponderabilitate, de împăcare cu toţi; dispare orice urmă de răutate inerentă. Efectiv simţi nevoia să iubeşti pe toată lumea. Cu cit această nevoie imperioasă de afecţiu­ne, de înţelegere, de tandreţe apare, cu atît loviturile celor din jur sînt dureroase. Şi, pentru mine, refuzul lui Iliescu de a dialoga a fost unul din cele mai dureroase".

 

 

DORINA PURICE COBZARU :

 „Am stat în greva foamei 34 de zile, de la 2 mai la 5 iunie, perioadă în care am slăbit 18 kilograme. Pot să afirm că în aceste zile am prezentat următoarele simptome : dereglarea circulaţiei vasculare a membrului inferior stîng, incoerenţa vorbirii, slăbirea memoriei, pierdere momentană de vedere. Am fost reanimată de trei ori pe loc şi de două ori în Spitalul de Urgenţă, neîntrerupînd greva foamei".

Pe parcursul desfăşurării demonstra­ţiei din Piaţa Universităţii, mai multe  persoane oficiale şi-au manifestat do­rinţa de a sta de vorbă cu greviştii  foamei, urmărind diverse lucruri. Din partea Ministerului Sănătăţii persoa­na care a venit în vizită şi-a permis  chiar să înflorească lucrurile în bine, rezultind un comunicat foarte con­testat.

 

 

IONEL CONSTANTINESCU :

 „Pe data de 19 mai, Ministerul Sănătăţii si-a permis să dea un comunicat fals din care citez : S-A ASIGURAT APRO­VIZIONAREA CU APA MINERALA, POLIV1TAMINE Şl TABLETE E-NERGIZANTE PRIN GRIJA CRUCII ROŞII DIN ROMÂNIA. Adevărul este că forumul internaţional care se nu­meşte Crucea Roşie Română nici nu ne-n luat în seamă".

 

CORNELIU PUIU: „Dintre persoa­nele care ne-au vizitat în piaţă se evidenţiază şi Mircea Dinescu. El a apărut în una din seri lîngă corturile noastre. Cîteva persoane 1-au recunos­cut si aclamat ulterior, înconjurat de reporteri, a fost întrebat care este pă­rerea dumnealui faţă de manifestaţia din Piaţa Universităţii, dacă există aici golani sau nu,  dacă doreşte să vorbească din balconul Universităţii. El s-a arătat de acord cu manifestaţia,  a recunoscut că toate cuvintele de jig­nire adresate manifestanţilor nu erau fondate, dar a motivat refuzul de a vorbi, precizînd că nu este încă pre­gătit ; însă, în momentul în care va vorbi, va aduce la cunoştinţa manifestanţilor nişte lucruri foarte importante. A mai precizat că va mai participa şi în alte seri la această manifestaţie, deoarece ea are o ţinută morală destul de ridicată. Domnul Dincă i-a adresat o întrebare prin portavoce: „Domnule Dinescu, aţi venit In Piaţă ca golan sau ca spion din partea guvernului?" Dînsul a răspuns ca a venit ca simplu cetăţean, răspuns care nu făcea cinstei spontaneităţii sale de care a dat do­vadă poetul din Parlament. După a-cest răspuns, discuţia s-a precipitat şi dl. Dinescu s-a retras, însoţit de prie­tenii lui, care mai degrabă semănau cu o gardă personală.

O altă vizită importantă a fost cea a domnului ministru Teofil Pop, în­soţit de dl. Sever Georgescu. A avut o misiune foarte interesantă. Ne-a în­trebat dacă avem probleme personale cu serviciul, locuinţa, pentru a le re­zolva la Ministerul Justiţiei. I s-a ex­plicat că avem revendicări democrati­ce şi nu de ordin social. L-am între­bat de ce a venit aşa de tîrziu în Pia­ţă, după două săptămîni de greva foamei. Ne-a răspuns că nu a ştiut de noi, că deşi fusese tipărit în presă, el nu citise presa.

Era firesc, avînd în vedere funcţia pe care o deţinea dl. Pop, discuţia să alunece pe panta pur specifică justi­ţiei. "Fiind întrebat dacă cunoaşte ca­zul Doru Braia, spre surprinderea noastră, dînsul a declarat că nu a au­zit de un asemenea caz. I se explică de către dl. Bogdan Gradin că Doru Braia a fost extrădat din ţară în urma acuzaţiei de a fi încălcat legile ţării.

I se aduce la cunoştinţă domnului mi­nistru legea prin care o persoană poate fi extrădată din ţară, punîndu-se în paralel situaţia domnului Braia. In fi­nal este întrebat dacă procedura prin care acesta a fost extrădat este legală sau nu. Domnul ministru răspunde că nu cunoaşte „exact ce a făcut acest domn Braia", că nu ştie exact cum su­na legea şi că va examina legea pentru a înţelege mai bine situaţia. Men­ţionez că i s-a repetat de trei ori tex­tul legii care trebuia aplicată în ca­zul Braia, cuvînt cu cuvînt, de către dl. Bogdan Gradin, care 1-a rugat pe domnul ministru să ia un caz de fapt particular şl să-i explice dacă procedura a fost corectă. Domnul Pop, pentru a doua oară Ii răspunde ca nu cunoaşte această lege, la care anumite persoane 1-au apostrofat, sugerîndu-i să-şi dea demisia dacă nu poate inter­preta o lege". Dorinţa cea mai mare a celor din dialog cu guvernul. In acest dialog ar fi putut să aducă în faţa mulţimii adevărul cu privire la multe întrebări pe care guvernul le consideră tabu. După 20 mai, scopul celor care făceau greva foamei s-a îndreptat spre înfiin­ţarea unui post de televiziune TVRI (Televiziunea Română Independentă). Pe data de 9 iunie a fost o încercare de a înregistra o cerere de audienţă la guvern.

A consemnat

Dragoş Caliţoiu