Un „tribun al poporului"
Vreau să repar o
nedreptate. Despre mai toţi liderii mişcării „apolitice" din piaţa zisă pe
nedrept a
Universităţii s-a
scris. Ţara îi cunoaşte, ştie cine sînt. Numai despre Marian Munteanu, lider al Ligii studenţeşti s-a tăcut mîlc. El, în schimb a vorbit mult,
avînd dese apariţii la Televiziunea Română atît de liberă, fie din studio, în
zilele fierbinţi din ianuarie, fie din balconul Universităţii , de la 22
aprilie încoace. Mulţi pot zice : Iată cavalerul fără teamă şi prihană!
Aţi vrea, deci,
să ştiţi mai multa despre acest tînăr care pare aureolat de nimbul lui
Bălcescu (piaţa spre care se adresează din balcon se numeşte, totuşi, „N.
Bălcescu") atunci cînd Televiziunea Română, umilită şi acuzată de parţialitate,
îl filmează din profil şi din faţă, cu
prim-planuri şi gros-planuri. Marian Munteanu este student în anul al III-lea
al secţiei de limba română cu
specialitatea a doua limba portugheză, Facultatea de Litere (fosta Filologie). La portugheză avea, în primul semestru, situaţie de nepromovare
(cunoştinţe sub orice nivel). Cu toate acestea, sau tocmai de aceea, el a
încercat fără succes, să determine contestarea profesorului de lb.
portugheză în timpul acţiunilor
neo-proletcultiste din iarnă. In semestrul al Il-lea, nu s-a prezentat la
examene. (Liga pe care cu oroare o conduce a încercat, tot fără succes, să
impună „îngheţarea" anului de studii). M.M. a fost membru al partidului
comunist, unul din cel puşi pe carieră comunistă, autoimplicat in tot felul de
activităţi obşteşti aducătoare de avantaje. In adunări generale de tristă
amintire îi teroriza cu criticile lui pe profesorii de literatură română
pentru insuficienta ideologizare a cursurilor. Profesorii de lingvistică
aşteptau cu nelinişte să le vină si lor rîndul!...
După Revoluţie,
în primele zile cînd s-a putut intra în
facultate, M.M. s-a prezentat în faţa prode-canei şi şi-a rupt carnetul de membru
de partid spunînd : „Am intrat în partid pentru că mi s-au dat indicaţii să-1
subminez dinăuntru". Lumea a zîmbit, apoi vorba a fost transmisă din gură
în gură şi primită cu hohote de rîs ca un „banc" reuşit. În sfîrşit,
aflasem de ce s-a prăbuşit partidul comunist : meritul îi revenea în întregime
lui M.M. şi subiectului impersonal din fraza domniei-sale, domnul Misaudat !
Deşi nimeni nu le observase acţiunile eroice.
Cînd a luat
fiinţă Liga studenţească, sindicat liber al studenţilor din Universitate,
completat cu alte cîteva institute din ţară, printre care cel naval din
Constanţa, revoluţionarul Marian Mierlă (vi-1 amintiţi din C.F.S.N.), avînd
oarecare legături cu Filologia l-a propus pe M.M. ca lider al Ligi. „Am
nevoie (el avea nevoie !) de unul ca voce,
ca dumneata". M.M. a jucat scena recuzării ca „nedemn" de încredere
: .„Nu pot, sînt pătat, eu am fost membru de partid !" Cercetînd mai
atent, dl. Mierlă a descoperit că M.M. nu e pătat. (,Spa-la-mă-voi şi mai
vîrtos ca neaua mă voi albi", zice Psalmistul). Ca „locotenent",
colegii 1-au „ales" pe Mihai Gheorghiu, acelaşi -an şi aceeaşi secţie, cu
situaţie de repetenţie la limba arabă. Mă număr printre cei care 1-au dat lui
M.G. În anul al Il-lea două absolvenţe de pomană la această specialitate. Ne-a
fost teamă că pierdem grupa şi o parte- din pîinea cotidiană. Aşa era atunci.
Ulterior atît M.M., cît şi M.G. au întreprins turnee de o parte şi de alta a
Oceanului Atlantic. Răsplata jertfei patriotice! Şi pentru că 1-am citat pe
Caragiale, mai menţionez că acei colegi care-1 „aleseseră", invidioşi
probabil, 1-au gratulat cu porecla Coriolan Drăgănescu ! Slabă consolare !
Jocurile fuseseră făcute, iar M.M. juca tare. Intre timp, dl. Mierlă se
legitimase în P.N.Ţ.-c.d. Liga pornea în „popor", la Constanţa, la
Institutul de năieri, urmaşii lui Sindbad veneau la Bucureşti cu revendicări
(satisfăcute de guvern). Acum, marineii recunoscători au aprins flacăra revoluţiei
pentru „articolul 8" şl la Constanta, atrăgînd curiozitatea cetăţenilor
bătrînului Tomis mult mal puţin decît Acvariul şi Delfinariul din localitate.
Un lucru nu ştiu : ce s-a întîmplat cu Mihai Gheorghiu de nu mai apare, acum
cînd ultra-apolitica Ligă are atîta nevoie de el ?! O fi cumva ambasador
itinerant sau a cunoscut drumul Damascului, cale întoarsă ? l
I-am cunoscut pe
aceşti doi studenţi de cînd au intrat în anul I de facultate. Ceea ce am scris
aici izvorăşte din amărăciune şi indignare.
Mi-e prieten Platon, -dar mal prieten mi-este Adevărul. „Liga
studenţească" nu mai există, aceasta e concluzia multora cu care am
vorbit. (Dar a existat ea oare vreodată ? ). Ca şi alte sindicate, bine
"dezorganizate" la ora actuală. Lideri impostori declară abuziv
cifre fictive de aderenţi la nu ştiu ce proclamaţie, asemenea unor preturi de
cacialma pentru valori de bursă inexistente în realitate.
Ziarul
„Dimineaţa"/9 mai a.c. se întreabă de ce tace Senatul Universităţii. Nu
sînt membru în Senat şi mă întreb şi eu. Probabil tăcem din aceleaşi motive din
care „înainte" nu vorbeam. Credem că bunul simţ se impune singur, prin
simpla lui existenţă. Personal, mi-am dat acordul pentru apelul publicat în
„Adevărul "/8 mai a.c. de un grup de profesori din partea Sindicatului
liber al Universităţii şi voi adera la orice acţiune menită să împiedice
transformarea spaţiului dintre Universitate, Teatrul Naţional şi
Intercontinental în Piaţa Sfintei Valpurgii.
ILIE BĂDICUŢ
Lector universitar