Un „tribun al poporului"

 

Vreau să repar o nedreptate. Despre mai toţi liderii mişcării „apolitice" din piaţa zisă pe nedrept a

Universităţii s-a scris. Ţara îi cunoaşte, ştie cine sînt. Numai despre Marian  Munteanu, lider al Ligii studenţeşti  s-a tăcut mîlc. El, în schimb a vorbit mult, avînd dese apariţii la Televiziunea Română atît de liberă, fie din studio, în zilele fierbinţi din ianuarie, fie din balconul Universităţii , de la 22 aprilie încoace. Mulţi pot zice : Iată cavalerul fără teamă şi prihană!

Aţi vrea, deci, să ştiţi mai multa despre acest tînăr care pare au­reolat de nimbul lui Bălcescu (pia­ţa spre care se adresează din bal­con se numeşte, totuşi, „N. Bălces­cu") atunci cînd Televiziunea Ro­mână, umilită şi acuzată de parţia­litate, îl filmează din profil şi din faţă, cu prim-planuri şi gros-planuri. Marian Munteanu este stu­dent în anul al III-lea al secţiei de limba  română cu specialitatea a doua limba portugheză, Facultatea de Litere  (fosta Filologie).  La por­tugheză avea, în primul semestru, situaţie de nepromovare (cunoştinţe sub orice nivel). Cu toate acestea, sau tocmai de aceea, el a încercat fără succes, să determine contestarea profesorului de lb. portugheză  în timpul acţiunilor neo-proletcultiste din iarnă. In semestrul al Il-lea, nu s-a prezentat la examene. (Liga pe care cu oroare o con­duce a încercat, tot fără succes, să impună „îngheţarea" anului de stu­dii). M.M. a fost membru al parti­dului comunist, unul din cel puşi pe carieră comunistă, autoimplicat in tot felul de activităţi obşteşti aducătoare de avantaje. In adunări generale de tristă amintire îi tero­riza cu criticile lui pe profesorii de literatură română pentru insufici­enta ideologizare a cursurilor. Pro­fesorii de lingvistică aşteptau cu nelinişte să le vină si lor rîndul!...

După Revoluţie, în primele zile cînd  s-a putut intra în facultate, M.M. s-a prezentat în faţa prode-canei şi şi-a rupt carnetul de mem­bru de partid spunînd : „Am intrat în partid pentru că mi s-au dat in­dicaţii să-1 subminez dinăuntru". Lumea a zîmbit, apoi vorba a fost transmisă din gură în gură şi pri­mită cu hohote de rîs ca un „banc" reuşit. În sfîrşit, aflasem de ce s-a prăbuşit partidul comunist : meri­tul îi revenea în întregime lui M.M. şi subiectului impersonal din fraza domniei-sale, domnul Misaudat ! Deşi nimeni nu le observase acţiu­nile eroice.

Cînd a luat fiinţă Liga studen­ţească, sindicat liber al studenţilor din Universitate, completat cu alte cîteva institute din ţară, printre care cel naval din Constanţa, revo­luţionarul Marian Mierlă (vi-1 amintiţi din C.F.S.N.), avînd oare­care legături cu Filologia l-a pro­pus pe M.M. ca lider al Ligi. „Am nevoie (el avea nevoie !) de unul ca voce, ca dumneata". M.M. a ju­cat scena recuzării ca „nedemn" de încredere : .„Nu pot, sînt pătat, eu am fost membru de partid !" Cercetînd mai atent, dl. Mierlă a des­coperit că M.M. nu e pătat. (,Spa-la-mă-voi şi mai vîrtos ca neaua mă voi albi", zice Psalmistul). Ca „locotenent", colegii 1-au „ales" pe Mihai Gheorghiu, acelaşi -an şi aceeaşi secţie, cu situaţie de repetenţie la limba arabă. Mă număr printre cei care 1-au dat lui M.G. În anul al Il-lea două absolvenţe de pomană la această specialitate. Ne-a fost teamă că pierdem grupa şi o parte- din pîinea cotidiană. Aşa era atunci. Ulterior atît M.M., cît şi M.G. au întreprins turnee de o parte şi de alta a Oceanului Atlan­tic. Răsplata jertfei patriotice! Şi pentru că 1-am citat pe Caragiale, mai menţionez că acei colegi care-1 „aleseseră", invidioşi probabil, 1-au gratulat cu porecla Coriolan Drăgănescu ! Slabă consolare ! Jocurile fuseseră făcute, iar M.M. juca tare. Intre timp, dl. Mierlă se legitimase în P.N.Ţ.-c.d. Liga pornea în „po­por", la Constanţa, la Institutul de năieri, urmaşii lui Sindbad veneau la Bucureşti cu revendicări (satis­făcute de guvern). Acum, marineii recunoscători au aprins flacăra re­voluţiei pentru „articolul 8" şl la Constanta, atrăgînd curiozitatea ce­tăţenilor bătrînului Tomis mult mal puţin decît Acvariul şi Delfinariul din localitate. Un lucru nu ştiu : ce s-a întîmplat cu Mihai Gheorghiu de nu mai apare, acum cînd ultra-apolitica Ligă are atîta nevoie de el ?! O fi cumva amba­sador itinerant sau a cunoscut dru­mul Damascului, cale întoarsă ? l

I-am cunoscut pe aceşti doi stu­denţi de cînd au intrat în anul I de facultate. Ceea ce am scris aici  izvorăşte din amărăciune şi indig­nare. Mi-e prieten Platon, -dar mal prieten mi-este Adevărul. „Liga studenţească" nu mai există, aceas­ta e concluzia multora cu care am vorbit. (Dar a existat ea oare vreo­dată ? ). Ca şi alte sindicate, bine "dezorganizate" la ora actuală. Li­deri impostori declară abuziv cifre fictive de aderenţi la nu ştiu ce proclamaţie, asemenea unor preturi de cacialma pentru valori de bursă inexistente în realitate.

Ziarul „Dimineaţa"/9 mai a.c. se întreabă de ce tace Senatul Univer­sităţii. Nu sînt membru în Senat şi mă întreb şi eu. Probabil tăcem din aceleaşi motive din care „îna­inte" nu vorbeam. Credem că bu­nul simţ se impune singur, prin simpla lui existenţă. Personal, mi-am dat acordul pentru apelul publicat în „Adevărul "/8 mai a.c. de un grup de profesori din par­tea Sindicatului liber al Universi­tăţii şi voi adera la orice acţiune menită să împiedice transformarea spaţiului dintre Universitate, Tea­trul Naţional şi Intercontinental în Piaţa Sfintei Valpurgii.

ILIE BĂDICUŢ

Lector universitar