Un portret retuşat

 

 

Dl. Constantin Dumitrescu s-a născut la 27.05.28,  în satul Fînari din fosta comună  Ciumaţi, jud. Prahova. Evident,    în    anii 40—41 nu putea fi  comisar  în poliţia  legionară. După  1946, urmîndu-şi tatăl,  tînărul Dumitres­cu va acţiona în  organizaţia de tineret a PNŢ — Praho­va, fiind împuternicit ca om de legătură cu organizaţia si­milară din Bucureşti.

Dar nu această activitate prezintă interes, ci legătura pe care a stabilit-o, în 1949, cu studentul de la Politehni­ca bucuresteană, Jijie Ion, le­gionar, legătură stabilită prin intermediul dlui Constantin Oprit, fost membru al Fră­ţiilor de cruce, coleg de organizaţie, actualmente preşedin­tele Comitetului Judeţean Prahova al P.N.T.-e. Dl Jijie Ion a condus o grupare le­gionară teroristă care a ac­ţionat în munţi, în zona Bustenari — Teleaga — Sinaia. Această grupare a fuzionat cu cea condusă de Căzănişteanu Ion, devenind organi­zaţia „Jijie-Căzănişteanu". Dăm aceste date nu neapărat pentru a-l incrimina pe dl Dumitrescu, fiindcă, în mod cert, domnia sa a luptat cu curaj împotriva comunismu­lui. Descoperirea organiza­ţiei respective s-a soldat cu arestarea si condamnarea sa , cu motivaţia „deţinere ilega­lă de armament şi uneltire împotriva ordinii sociale".

Numai dl. Dumitrescu poa­te explica în ce măsură si-a însuşit ideile legionare, ori a fost doar un luptător antico­munist aflat întâmplător într-o organizaţie teroristă le­gionară. In orice caz, prea mulţi prieteni nu şi-a făcut atunci, nici măcar in perioa­da detenţiei, fiindcă au fost destui oameni care ne-au pus la dispoziţie date cel puţin ciudate. Anume că ar fi co­laborat cu supraveghetorul  Lupu  („cel rău"), un personaj odios, că ar fi fost informator în puşcărie si în libertate (fiind deţinut politic ceilalţi deţinuţi îşi deschideau repede inima faţă de dînsul). Ar mai fi de lămurit dacă a fost sau nu ginerele fostului coman­dant al securităţii din Plo­ieşti. De altfel, la a doua arestare din 1958 ( a reorgani­zat un grup de luptă împreună cu dl. Constantin Opriş), mulţi susţin că dl. Dumitrescu n-a fost interogat si nici bătut, fiind ţinut la infirme­rie, făcîndu-şi o bună parte din pedeapsă la spital. Şi in prima detenţie, cred alţii, tot pe la infirmerie si-a dus tra­iul, fostul lui şef, Căzănişteanu, intrind în închisoare, neavînd loc în infirmerie de dl. Dumitrescu.

După cam am văzut, nici foştii subalterni ai domniei sale n-au avut cuvinte de laudă. La cele relatate în scrisoarea publicată alăturăm altele, co­municate de salariaţi ai Bri­găzii de construcţii-montaj — reparaţii din Focşani, str. Milcov, nr. 38. Din neglijenţa dlui C. Dumitrescu a ars o cabană — clubul şi biblioteca sindicatului, mobilierul, sal­telele au fost mistuite de flă­cări. Valoarea, la presiunile şefului de şantier, s-a fixat la numai 500 lei, pentru a nu fi deferit Justiţiei. Deci, abuz şi fals în acte publice. In 1987, în urma unui accident mortal, prin bani şi relaţii, s-a sustras acţiunii legii. S-a răsplătit, mai apoi, prin prime substanţiale.

În 1988, dl Dumitrescu a fost retribuit cu 69 945 lei, iar în 1989, cu 73 387, iar dacă adăugăm garanţiile primite în ianuarie 1990, suma se ro­tunjeşte la 91 847 lei. Cele 2 apartamente din Focşani, ca­bana de la Lepsa, apartamen­tul din Bucureşti, salariul regesc — nu fac acestea toa­te o avere care nu vă dă dreptul, dle Dumitrescu, să vă consideraţi o victimă a vechiului regim ? Noi cre­deam că, dimpotrivă, aţi be­neficiat din plin de toate avantajele posibile. Şi de ce? Fiindcă v-aţi împotrivit sau fiindcă l-aţi slujit cu cre­dinţă ?

Ce ne-ar rămîne sa con­chidem ? Că dacă ziaristul Dinu Tudor l-a confundat pe dl. C. Dumitrescu cu alt C. Dumitrescu, legionar, con­fuzia aceasta nu e decît par­ţială. De acum, dacă noi ne-am făcut datoria în faţa opiniei publice, e rîndul dlui C. Dumitrescu să se justifice.