Dl. Constantin Dumitrescu s-a născut la 27.05.28, în satul Fînari din fosta comună Ciumaţi, jud. Prahova. Evident, în anii 40—41 nu putea fi
comisar în poliţia legionară. După 1946, urmîndu-şi tatăl,
tînărul Dumitrescu va acţiona în
organizaţia de tineret a PNŢ — Prahova, fiind împuternicit ca om de
legătură cu organizaţia similară din Bucureşti.
Dar nu această
activitate prezintă interes, ci legătura pe care a stabilit-o, în 1949, cu
studentul de la Politehnica bucuresteană, Jijie Ion, legionar, legătură
stabilită prin intermediul dlui Constantin Oprit, fost membru al Frăţiilor de
cruce, coleg de organizaţie, actualmente preşedintele Comitetului Judeţean
Prahova al P.N.T.-e. Dl Jijie Ion a condus o grupare legionară teroristă care
a acţionat în munţi, în zona Bustenari — Teleaga — Sinaia. Această grupare a
fuzionat cu cea condusă de Căzănişteanu Ion, devenind organizaţia
„Jijie-Căzănişteanu". Dăm aceste date nu neapărat pentru a-l incrimina pe
dl Dumitrescu, fiindcă, în mod cert, domnia sa a luptat cu curaj împotriva
comunismului. Descoperirea organizaţiei respective s-a soldat cu arestarea si
condamnarea sa , cu motivaţia „deţinere ilegală de armament şi uneltire
împotriva ordinii sociale".
Numai dl.
Dumitrescu poate explica în ce măsură si-a însuşit ideile legionare, ori a
fost doar un luptător anticomunist aflat întâmplător într-o organizaţie
teroristă legionară. In orice caz, prea mulţi prieteni nu şi-a făcut atunci,
nici măcar in perioada detenţiei, fiindcă au fost destui oameni care ne-au pus
la dispoziţie date cel puţin ciudate. Anume că ar fi colaborat cu
supraveghetorul Lupu („cel rău"), un personaj odios, că ar
fi fost informator în puşcărie si în libertate (fiind deţinut politic ceilalţi
deţinuţi îşi deschideau repede inima faţă de dînsul). Ar mai fi de lămurit dacă
a fost sau nu ginerele fostului comandant al securităţii din Ploieşti. De
altfel, la a doua arestare din 1958 ( a reorganizat un grup de luptă împreună
cu dl. Constantin Opriş), mulţi susţin că dl. Dumitrescu n-a fost interogat si
nici bătut, fiind ţinut la infirmerie, făcîndu-şi o bună parte din pedeapsă la
spital. Şi in prima detenţie, cred alţii, tot pe la infirmerie si-a dus traiul,
fostul lui şef, Căzănişteanu, intrind în închisoare, neavînd loc în infirmerie
de dl. Dumitrescu.
După cam am
văzut, nici foştii subalterni ai domniei sale n-au avut cuvinte de laudă. La
cele relatate în scrisoarea publicată alăturăm altele, comunicate de salariaţi
ai Brigăzii de construcţii-montaj — reparaţii din Focşani, str. Milcov, nr.
38. Din neglijenţa dlui C. Dumitrescu a ars o cabană — clubul şi biblioteca
sindicatului, mobilierul, saltelele au fost mistuite de flăcări. Valoarea, la
presiunile şefului de şantier, s-a fixat la numai 500 lei, pentru a nu fi
deferit Justiţiei. Deci, abuz şi fals în acte publice. In 1987, în urma unui
accident mortal, prin bani şi relaţii, s-a sustras acţiunii legii. S-a
răsplătit, mai apoi, prin prime substanţiale.
În 1988,
dl Dumitrescu a fost retribuit cu 69 945 lei, iar în 1989, cu 73 387, iar dacă
adăugăm garanţiile primite în ianuarie 1990, suma se rotunjeşte la 91 847 lei.
Cele 2 apartamente din Focşani, cabana de la Lepsa, apartamentul din
Bucureşti, salariul regesc — nu fac acestea toate o avere care nu vă dă
dreptul, dle Dumitrescu, să vă consideraţi o victimă a vechiului regim ? Noi
credeam că, dimpotrivă, aţi beneficiat din plin de toate avantajele posibile.
Şi de ce? Fiindcă v-aţi împotrivit sau fiindcă l-aţi slujit cu credinţă ?
Ce ne-ar rămîne
sa conchidem ? Că dacă ziaristul Dinu Tudor l-a confundat pe dl. C. Dumitrescu
cu alt C. Dumitrescu, legionar, confuzia aceasta nu e decît parţială. De
acum, dacă noi ne-am făcut datoria în faţa opiniei publice, e rîndul dlui C.
Dumitrescu să se justifice.