Etapa I . Cominternul şi PCR în
viaţa politică a României
interbelice
( 1917 – 1944 )
1) Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith
Hitchins , Şerban Papacostea , Pompiliu Teodor, ISTORIA ROMÂNIEI , Ediţie revăzută şi
adăugită, Ed.Corint , Bucureşti, 2004 .
[LD: consider
deja cunoscută lucrarea, de la
prima ediţie. Mă opresc numai
la capitolele şi subcapitolele care suscită interes
pentru „ Procesul comunismului .
Atrag atenţia asupra periodizării
propuse de istoricii Hitchins şi Deletant privind
regimul comunist, plasată în context internaţional şi
sud-est european, nu în jurul
„epocilor” Dej şi Ceauşescu .
Departe de a exprima
o simplă metodologie cronologică,
viziunea lor merită a fi luată în seamă
asupra ei trebuind să se pronunţe şi istoricii
români .]
-----------------------------
III. DESĂVÂRŞIREA NAŢIUNII
ROMÂNE ( Keit Hitchins )
România modernă la zenit
( 1919-1940 )
/ Marea
Dezbatere / Viaţa politică
/ Societatea şi economia / Sincronism şi tradiţie / Relaţii
internaţionale /
Război şi pace ( 1940-1947 )
/ Al doilea
război mondial . 1940-1944 . /
Tranziţia . 1944 –1947 /
IV. ROMÂNIA SUB REGIMUL COMUNIST
. Decembrie 1947- Decembrie
1989 . ( Dennis Deletant
)
Dominaţia sovietică şi
dictatura comunistă ( 1947-1955 )
/ Situaţia internaţională / Crearea statului totalitar / Securitatea şi represiunea comunistă / Rezistenţa armată /
/ Munca forţată /
Lupta internă de partid /
Autonomie şi
destindere internă ( 1956 –1969 )
/ Noua linie a lui
Hrusciov / Impactul revoltei ungare /
Retragerea trupelor sovietice din România /
/ O nouă perioadă
de teroare / Autonomia faţă de Uniunea
Sovietică / Slăbirea terorii
/
/ Ascensiunea lui Nicolae Ceauşescu / Minoritatea maghiară / Ceauşescu îşi consolidează autoritatea /
/ Invadarea
Cehoslovaciei de către ţările Tratatului de la Varşovia ( 1968 )
Neostalinism şi teroare
profilactică ( 1970-1989 )
/ Degenerarea / Declinul economic / Minorităţile
naţionale / Opoziţia publică /
/ Disidenţa /
Oprimarea / Izolarea internaţională /
Sistematizarea / Relaţiile cu vecinii / Prăbuşirea /
------------------------------
¤Keit Hitchins: „ Partidele de
stânga , care erau susţinute de clasa
muncitoare urbană şi urmăreau să reprezinte interesele acesteia, au avut o influenţă directă redusă asupra vieţii politice în perioada
interbelică . Lipsa lor de
eficienţă s-a datorat proporţiilor modeste ale electoratului lor - proletariatul a rămas la un procentaj scăzut
al populaţiei active - faptului
că au neglijat tradiţiile
naţionale şi religioase, şi, cel puţin în cazul comuniştilor, persecuţiilor puternice din partea guvernului.
Nici socialiştii, nici
comuniştii nu au reuşit să atragă un sprijin de masă sau să realizeze mai mult
decât o reprezentare simbolică în Parlament
.
Partidul Social
Democrat a ieşit din război [ primul
război mondial ], puternic divizat
între moderaţi , care urmăreau
tradiţia socialistă occidentală, şi radicali, care-i
aveau drept model pe bolşevicii din Rusia. Aceste disensiuni
s-au manifestat făţiş , la
Congresul general al Partidului Socialist , care a avut
loc la Bucureşti , între 8-12 mai
1921, şi au dobândit un caracter
permanent în octombrie 1922, când, la Ploeşti,
comuniştii au pus bazele instituţionale ale Partidului Comunist Român.
Ei şi-au confirmat afilierea la Internaţionala Comunistă,
au ales un comitet central şi au
aprobat statutul care mandata o organizaţie secretă. Din motive diverse, partidul nu a prosperat . Guvernul l-a
declarat ilegal la
11 aprilie 1924, şi, începând de
la acea dată , până la al doilea război
mondial, el a fost obligat să-şi
desfăşoare activitatea în ilegalitate sau prin organizaţii paravan. […]
Caracterul clandestin
al partidului a accentuat dependenţa
acestuia de Partidul Comunist Sovietic, care, prin intermediul Cominternului , şi-a arogat dreptul
de a-i alege pe
conducătorii de partid şi de a hotărî asupra liniilor
politice. Congresele partidului au
instalat neromâni , ca secretari
generali ai partidului, întărind opinia
larg răspândită în România, că partidul era o organizaţie străină, care punea interesle Uniunii Sovietice mai presus de cele ale
României
Dominaţia
sovietică asupra partidului a fost amplificată prin prezenţa la Moscova , în anii’30, a unui număr mare de comunişti români , care au
format „biroul” comunist
român , de fapt, o ramură a
Partidului Comunist Sovietic”
¤Dennis Deletant: ” Crearea statului
totalitar . În România, Partidul
Comunist a luat iniţiativele
menite să reducă ţara la starea de obedienţă faţă de Uniunea
Sovietică. Acest lucru s-a realizat
prin intermediul sistemului
politic, al sindicatelor şi al
sistemului de învăţământ . Pe plan
intern, scopul urmărit a fost acela de a distruge structurile
sociale existente şi a fost încununat de succes.
Actul final a fost debarcarea silită a Regelui Mihai, la 30
decembrie 1947, sub ameninţarea unui război civil. În
aceeaşi zi, a fost proclamată Republica Populară Română. Aceasta nu era
expresia unei voinţe populare ,
liber exprimate, ci rezultatul unui
dictat al unui grup politic
care se manifesta ca
marionetă a stăpânului din exterior.
[..]
O dată cu înfiinţarea Republicii , puteau fi puse bazele statului totalitar.
Primul pas era înregimentarea
României din punct de vedere militar, în blocul sovietic. [ 4
febr.’48 ]
Al doilea pas către
totalitarism a fost consolidarea partidului unic de masă ,
constituit dintr-o elită şi membri
devotaţi . Acest lucru s-a realizat
prin desfiinţarea principalelor
partide de opoziţie [ PNŢ şi PNL, vara’47 … ] prin contopirea forţată a PSD cu PC
[ nov.’47… ]
Partidul Muncitoresc Român şi-a ţinut primul
congres la 21-23 februarie 1948 . […]
Un al treilea pas în impunerea modelului totalitar sovietic în România a fost adoptarea Constituţiei
Republicii Populare Române în
aprilie 1948 şi introducerea sistemului judecătoresc
de sorginte sovietică .[..] Naţionalizarea
întreprinderilor industriale , a băncilor şi a societăţilor de asigurări , a minelor
şi întreprinderilor de transport
[ iun.’48 ] La 2 martie 1949,
proprietatea asupra pământului a
fost luată complet din mâna particularilor .Aceasta a permis lichidarea rămăşiţelor fostei clase
moşiereşti şi a chiaburilor ,
echivalentul termenului sovietic
„kulak” , definind ţăranii înstăriţi
[…]care posedaseră terenuri până
la maximum 50 ha , în temiul legii
agrare din 1945, au fost expropriate fără compensare . Practic, peste
nopate, Miliţia a acţionat şi a scos
17.000 de familii din casele
lor şi le-a mutat în zone de reaşezare.
Pămâmturile confiscate, totalizând aproape 1milion ha, au fost comasate
fie pentru a organiza gospodării
de stat , fie gospodării colective[….]
În august 1948,
legea pentru reforma învăţământului a închis toate şcolile străine , inclusiv cele administrate de
culte . S-au făcut epurări
în rândurile profesorilor şi studenţilor de la universităţii . […]
Biserica a fost ultimul obstacol major în calea impunerii
modelului sovietic , dar în acest caz
PCR
nu a urmat ad
litteram soluţia sovietică .[..] Legea cultelor religioase din 4 august 1948, a conferit
Ministerului Cultelor controlul în problemele legate
de treburile cultelor
legal recunoscute.”
¤Dennis Deletant : „ Securitatea
şi represiunea comunistă . Un val de teroare a fost
iniţiat acum. Marin Jianu ,
secretar general al Ministerului de
Interne, şi Alexandru Nicolski ,
anchetatorul său şef, au primit ordinul să
însceneze un număr de procese de
sabotaj şi spionaj. […]
Pintilie Bondarenco , un agent
NKVD de origine ucraineană,
care-şi românizase numele luîndu-şi-l
pe acela de Gheorghe Pintilie, a devenit şeful structurii , rebotezate Direcţia Generală
a Securităţii Poporului ( DGSP ) , sau, pe scurt, Securitatea.
Securitatea
era împărţită din punct de vedere administrativ în 10 departamente, numite „direcţii” ,
acoperind întreaga ţară . Fiecare
regiune avea să dispună de birouri
raionale, orăşeneşti şi
comunale.
Serviciul Special de Informaţii ( SSI )
a lucrat în paralel cu
direcţiile răspunzătoare în materie de contraspionaj şi
investigare penală.
Rolul său, potrivit decretului de înfiinţare nr. 221/ 30 august 1948 , era de < a apăra cuceririle
democtratice şi a asigura
securitatea RPR , împotriva complotului
duşmanilor externi şi interni>
[…] Brutalitatea a fost trăsătura
caracteristică a oamenilor aleşi
de Moscova pentru a conduce
securitatea din România. […] Consilierii sovietici erau ataşaţi pe lângă fiecare dintre
direcţiile naţionale pentru a supraveghea instruirea
celor recrutaţi dintre
români şi pentru a monitoriza activitatea lor; comunicarea se realiza
prin interpreţi, mulţi din
aceştia provenind din Basarabia. [….] vom găsi
în posturile superioare
din Securitate mai mulţi indivizi recrutaţi din cele două
categorii de persoane: din rândul minorităţilor etnice şi din acela al muncitorilor manuali necalificaţi.[…]
La începutul anului
1949, au fost înfiinţate alte două organe principale ale
Securităţii interne a RPR. La 23 ianuarie, a fost creată Direcţia
Generală a Miliţiei , chemată să înlocuiască Poliţia şi Jandarmeria,
iar la 7 februarie au fost
create trupele de securitate
.[…]
Un cadru legal
pentru acţiunile Securităţii , ale Miliţiei şi trupelor
de securitate , a fost
oferit de un nou sistem
de justiţie, a cărui principală caracteristică era subordonarea faţă de partid şi de
stat.
Potrivit art.
65 al Constituţiei RPR,
adoptată în 1952, rolul justiţiei era
acela < de a apăra
regimul de democraţie populară
şi cuceririle oamenilor muncii , de a asigura respectarea legalităţii populare , a proprietăţii publice şi a drepturilor cetăţenilor . > Judecătorii
erau asistaţi de „asesori
populari” , numiţi de partid. Curtea, reprezentată de judecători şi asesori, avea puterea de a interveni în toate procesele şi de a prezenta probele sale, de a desemna avocaţii apărării
, al căror rol se limita
în mare parte la formularea de
scuze pentru pretinsele delicte
ale acuzatului.
Nu era permisă practicarea
avocaturii private.” […]
2) Gheorghe
I.Brătianu , BASARABIA .Drepturi naţionale şi istorice, Editura
Tritonic, Bucureşti, 2004 .
Traducere şi adaptare Edi
Săvescu .( Ediţia princeps:
„La Bassarabie: droits
nationaux et historiques” , Bucureşti,
Institut d’Histoire Universelle „N.Iorga” , 1943 )
[ LD: Românii ştiu acum cine a
fost istoricul, liberalul şi patriotul
Gh. I.Brătianu.
Pentru cei care nu ştiu încă, cum a plătit cu
închisoarea şi moartea la Sighet convingerile sale, recomand să consulte Dicţionarul lui
Cicerone Ioniţoiu, litera B. La acelaşi
demers să recurgă în toate
cazurile în care întâlnesc numele celor
evocaţi de Gh.Brătianu în istoria
Basarabiei interbelice.
Cartea pe care o prezentăm, la
fel ca şi autorul ei, a căzut victimă
inchiziţiei comuniste: a fost
distrusă, interzisă, pusă la fonduri ” S” în
câteva biblioteci, citirea sau citarea ei fiind, aproape jumătate de secol, prohibită . Iată de
ce considerăm că editura Triton a făcut
un autentic act de restituire . O întrebare retorică ne ispiteşte: oare delegaţiile române
post-decembriste care
tratează de 15 ani tratatul
cu Rusia … să fi avut în mapa lor lucrarea lui
Gh.Brătianu?
Respectul faţă de
autor şi cartea sa, ne determină să invităm cititorii
interesaţi de „ problema
basarabeană” , mai ales pe fraţii noştri din Moldova, să şi-o procure şi să mediteze la argumentarea lui Brătianu .
De sigur, făra să ignore - cum a făcut-o şi Brătianu la vremea
sa -
că trăim într- un alt context
geo-politic şi că unele din argumentele lui au devenit „istorie” .O istorie tragică şi exemplară!
În cele ce urmează, câteva
extrase care nu şi-au pierdut actualitatea . ]
------------------------
Cuvânt înainte
Introducere
I. Basarabia şi tratatul ruso-moldovean din 1711
2. Problema Basarabiei în 1812
3.Basarabia rusă şi retrocedarea judeţelor
din sud în anul 1856
4.Frontierele ruso-române de la Congresul de la Paris până la Congresul de
la Berlin ( 1856-1878 )
5. Problema Basarabiei între anii
1917 şi 1920
6.Basarabia
în realaţiile dintre România şi
URSS
Concluzii
--------------------
¤ Dedicaţie
Gh.Brătianu, 13 aug.1943: ” În memoria ofiţerilor şi soldaţilor din divizia a VII-a din
corpul de cavalerie căzuţi în iunie şi iulie 1941 pentru eliberarea Bucovinei şi Basarabiei. ”
„ Cu toate
că principiile dreptului şi respectul unităţii etnice şi lingvistice îşi mai păstrază
încă din valoarea pe care
au avut-o odinioară , trebuie să-i informăm fără întârziere pe toţi
cei care au sarcina grea de a
reconstrui Europa şi lumea întreagă,
despre interesul de prim ordin
şi despre dreptul
indiscutabil pe care îl reprezintă pentru România chestiunea Basarabiei.
Orice soluţie care nu ar ţine
seama de acest ataşament , ar
risca să distrugă din nou fundamentele păcii
şi să creeze în viitor noi şi inepuizabile surse de
conflicte care sunt consecinţa necesară
a săvârşirii unei nedreptăţi.”
( Cuvânt înainte )
¤ Moto, M.Kogălniceanu, 26
ian.1878: „Să dea Dumnezeu să mă înşel, dar o să vină în viitor
foarte multe furtuni asupra
acestei bucăţi de pământ pe care o numim Basarabia română”
Brătianu’43
: „ Nu este mai puţin
evident că de la ultimatumul
sovietic din 20 iunie 1940 şi
începutul războiului actual [iun.’41 ], care i -a anulat efectele, a început un capitol nou
în istoria relaţiilor ruso-române, în timp ce , de cealaltă parte , pretenţiile
formulate de mai multe ori de URSS, de
a reveni la frontierele sale din 1914 , sau la cele din 1940, nu lasă loc să existe cea mai mică îndoială asupra intenţiilor acestui stat .
Cum
aceste revendicări nu sunt în
nici într-un caz compatibile cu principiile afirmate în Carta
Atlanticului , care
înlocueşte în perioada noastră programul preşedintelui Wilson
din timpul războiului din
1914-1918, conducătorii
sovietici se străduesc să
îşi împrospăteze arsenalul de
argumente privind drepturile istorice
şi naţionale pe care le-ar putea
avea asupra Basarabiei .
În acelaşi timp, o
teorie cel puţin stranie de drept internaţional consideră
că tratatul în vigoare până în
1918 se bazează pe acordul încheiat în 1812, prin care Imperiul Otoman a cedat Rusiei o provincie din care nu stăpânea , de fapt, decât câteva locuri. Tot aceeaşi teorie pretinde
recunoaşterea cedării provinciei
, cedare consfinţită în urma
acceptării ultimatumului impus în 1940
României, în urma căruia
suveranitatea URSS a fost restabilită în Basarabia , iar acest
ultimatum a obligat România să
se comporte ca o armată de ocupaţie când a reintrat în posesia teritoriului
, în urma ofensivei din iunie 1941 , ca
şi cum acesta ar fi fost un teritoriu smuls prin forţa armeleor de ruşi . Se observă că se
face aici o confuzie cel puţin surprinzătoare între situaţia Basarabiei şi cea a Transnistriei
, sau a altor teritorii din Ucraina
sovietică, ocupată de armata
germană .[…] Punctul de plecare al
acestor cercetări îl constituie textul însuşi al ultimatumului
sovietic din 1940 ,
care rezumă cu nişte întorsături de frază
tendenţioase ideile principale ale
tezelor emise de partea adversă . [ …]
< În 1918 , scria în data
de 26 iunie 1940 comisarul
Afacerilor Străine Molotov,
România, profitând de slăbiciunea
militară a Rusiei , a desprins din
Uniunea Sovietică
(
Rusia) o parte din teritoriul său, Basarabia , atentând
astfel la uniunea seculară
dintre Ucraina
şi Basarabia , populată în
principal de ucraineni [….] >
În ce
priveşte această teză, care invocă
drepturile istorice şi naţionale , noi
ne propunem , la rândul nostru, < în interesul
restabilirii adevărului > - dar în sensul strict al acestui termen -
să demonstrăm în ce constă < unitatea seculară dintre Basarabia şi Ucraina >, credinţă împărtăşită de punctul de vedere rusesc,
şi în ce măsură provincia
disputată între români şi ruşi , a fost vreodată , sau este încă < populată în principal de
ucraineni >” ( Intoducere )
¤ Moto, Dimitrie Cantemir către moldoveni, iun.1711: „ Dar păgânii …au ocupat
prin forţă armată pământurile
moldoveneşti: aşa cum sunt Tighina,
Chilia, Bolgradul, Galaţiul, Soroca… Ismailul şi celelate posesiuni de lângă
Dunăre, ca şi toată
provincia Buzăului… Prin luptă vom
elibera aceste teritorii de sub stăpânirea necredincioşilor , aşa cum afirmă şi Maiestatea Sa Imperială, Ţarul , în ucazul său” [ originalul, în latină ]
Gh. Brătianu’43 :
„Într-o comunicare prezentată
recent la Academia Română,
domnul Nistor a
examinat evoluţia sensului, şi mai ales conţinutul numelui de < Basarabia > , de-a
lungul diferitelor perioade ale istoriei. […] De altfel, în
anul 1711 , atunci când Petru cele Mare recunoştea Nistrul drept
frontieră a Moldovei , graniţele
imperiului său erau destul de
îndepărtate de ţările române.
Frontierele ruse se apropie progresiv de-alungul
sec. XVIII-lea, până ajung
să le întâlnească pe cele
moldoveneşti , ca urmare al celui de-al
patrulea război contra turcilor şi a celei de-a doua
împărţiri a Poloniei. […] În acest cadru al înaintării
dominaţiei ruse se
situiază chestiunea Basarabiei, la
începutul secolului următor: în 1739 aceasta atinge Azovul
şi cursul inferior al Kubanului …. în anul 1774, prin
pacea semnată la Kucuk-Kainargi , Rusia
obţine litoralul Mării Negre până la
gura de vărsare a Bugului … în 1783
, anexarea Peninsulei Crimeea ,
dar şi protectoratul asupra Gruziei , .... in anul 1792, prin
încheierea tratatului de pace de
la Iaşi , se consfinţeşte anexarea litoralului Mării Negre până la Nistru
… în anul 1793, Rusia ocupă provinciile poloneze dintre râurile Bug şi Nistru ,...anul
1801 aduce pentru
Rusia stăpânirea asupra Gruziei , ...în anul 1812, Rusia obţine Basarabia.
„
Nu
avem intenţia să ne ocupăm în această
lucrare de chestiunea Transnistriei
, ocupată în momentul de faţă de trupele româneşti . Acesta este un teritoriu care interesează România doar din punctul de vedere al componenţei etnice, din cauza
numeroasei populaţii moldoveneşti [..]ca urmare a unui îndelungat proces de colonizare sau de infiltrare în aceste zone.
Dar în legătură cu legitimitatea stăpânirii româneşti asupra acestei provincii , nu se
pot aduce argumente care să susţină drepturi <istorice > sau <naţionale
>” ( I. Basarabia şi tratatul ruso-moldovean din 1711 )
¤ Moto, Joseph de Maistre , Saint Petersbourg, 1810: „ Sunt
tentat să cred că totul se va
sfârşi prin împărţirea în bucăţi a Moldovei , ca să
se dea
satisfacţie cuiva, sau ca să distrugă o provincie”
Gh.Brătianu’43:
„ În acest moment al descrierii
problemei basarbene credem că ar
fi foarte util să reluăm istorisirea evenimentelor care vor duce la
sfârşitul cunoscut , stabilit prin tratatul
de pace de la Bucureşti, din data
de 28 mai 1812. În urma acestui tratat se va stabili anexarea unei
aşa- numite provincii < Basarabia>,
cu o întindere mult mai mare decât
avusese ea în vreun timp anterior. […]
Sensul originar a fost
denaturat de multă
vreme prin inventarea şi perpetuarea unei tradiţii istorice
venerabile, dar false. […]
Conştiinţa
dezmembrării şi voinţa de a şterge această nedreptate , atât în
ceea ce priveşte Bucovina, dar şi în situaţia Basarabiei , au
fost dorinţe legitime pe care le-au împărtăşit moldovenii
, arătându-şi dorinţa de luptă
pentru unirea tuturor românilor , pentru formarea unei noi ţări, mai mari, pentru că aceasta era sortită
să se fondeze în secolul care vestea peste tot în lume deşteptarea naţiunilor. Aici ne întâlnim cu un punct care ar trebui clarificat cu cea mai mare precizie cu putinţă : în cursul secolului al XIX–
lea, în ciuda decadenţei politice a vremurilor din urmă,
care făcuseră din ţările române
câmpul de bătaie şi obiect de dispută
pentru imperiile rivale, sentimentul
unităţii lor de rasă de limbă şi de civilizaţie se manifesta deja cu suficientă putere,
cu atâta intensitate , încât se
putea considera dezmembrarea uneia dintre provinciile româneşti ca un fel de atentat la întregirea naţională a tuturor. Toţi cronicarii şi oamenii politici ai perioadei sunt în acest moment convinşi
de acest lucru, iar opera lui
Cantemir însuşi este o dovadă de
necombătut în acest sens, reprezentând o mărturie strălucită.” (
Problema Basarabiei în 1812 )
¤ Moto, Lord Palmerston, 8 oct 1856: „ Încercarea de a
înlocui oraşul din sudul regiunii ( Bolgradul nou ), cu
oraşul din nord, reprezintă doar un act dus până la capăt de escrocare , nedemn de o mare putere cum este Rusia.”
[originalul, în engleză ]
Gh.Brătianu’43 :” Dar nu este lipsit cu totul de interes să ne ramintim pe scurt
vicisitudinile datorate regimului administrativ instituit
de către autorităţile ruse după
anexare , ca să trecem în revistă etapele
colonizării care a fost
întreprinsă în această perioadă
istorică în nordul şi în sudul provinciei , pentru a putea detecta aici
ceea ce se găseşte la originea situaţiei demografice actuale a acestei regiuni.
Războiul şi
ocupaţia rusă au trecut de această dată ca o calamitate asupra Principatelor Române. […]
Încă din timpul perioadei de
autonomie [ vremea ţarului Alexandru I ], sistemul de colonizare aplicat în Noua Rusie, de când a fost
aceasta anexată la imperiu,
se întinde şi asupra regiunii
meridionale a Basarabiei , pentru a
umple pământurile rămase pustii
prin emigrarea turcilor şi a
tătarilor. Regimul prevăzut prin legea promulgată în anul
1818, prevedea înfiinţarea unor colonii străine
şi le asigura patru ani de scutire
de impozite.
Încă
în anul 1814 , colonişti germani din
regiunea Varşoviei veneau să se stabilească de-alungul regiunii mărginite de Cogalnic, Ceaga şi
Sărata. [..] Colonişti francezi
au fost aduşi în 1816 în regiunea Bugeac. [..] Elveţienii din regiunea Vaud s-au stablit în anii 1824 şi
1828, la Chaba, unde cultivau
viţa de vie. […] Dar elementul etnic
cel mai favorizat a fost cel
bulgar. Aceştia au imigrat în mase compacte în regiunile Bolgrad şi
Ismail, în nordul Dunării. Coloniile
fondate de bulgari au fost nici mai
mult nici mai puţin de 57. Ei s-au amestecat cu găgăuzii, o
populaţie de origine turcească , probabil cumană, care se convertiseră la creştinism, şi au fost atraşi de
avantajele pe care le oferea administraţia rusă tuturor coloniştilor
străini.
În anul
1856, statistica ajunge să arate că în Basarabia de sud se aflau prezenţi 24.159 de germani
şi 42.216 bulgari sau găgăuzi . Această regiune
devenise , după expresia foarte
potrivită a lui Iorga, un veritabil „arlechin geografic”, care era
cu siguranţă opera administraţiei ruseşti după anexarea
Basarabiei. […] În nordul
provinciei , infiltrarea rutenilor
a fost în mod natural încurajată, în aceeaşi măsură în care ea era favorizată în Bucovina
de către austrieci. Administraţia rusească a încercat ,
de asemenea, să colonizeze regiunile
Hotin, Soroca , Bălţi şi Orhei , cu grupuri de evrei care lucrează pământul , dar aceştia nu au rezistat să se menţină în aceste zone. Dimpotrivă, satele şi târgurile au
fost rapid cucerite de elementul
evreesc , care se împrăştiase în acea
vreme , în egală măsură, şi în Bucovina
şi în Moldova. Această penetraţie
rapidă şi intensă a elementelor străine a fost
încurajată de guvernarea ţaristă,
ducând la rezultatul firesc pentru un asemenea fel de politică : modificarea
structurii demografice a
Basarabiei .
Statistica publicată în 1862
de către A.Zaşciuk socoteşte că
în anul 1862, existau
în toată Basarabia 990.274
locuitori [ Atenţie LD: în carte
există o greşeală , este dat totalul de 9.990.274 ],
din care în jur de 676.000 erau moldoveni. Aceştia
reprezentau chiar şi în acea vreme încă 68,5% din total. Restul populaţiei se împărţea între 12% ucraineni, 8% evrei, 4,8% bulgari şi găgăuzi, 2,4% germani şi un număr mult mai redus de
ruşi, ţigani, polonezi, greci , armeni şi alte naţionalităţi.”
[…] Cu
toate acestea, reîntoarcerea unei părţi , cel puţin, din ceea ce fusese
pierdut odinioară, dar mai
ales importanţa misiunii pe care Europa avea să o acorde de acum
înainte Principatelor Române în supravegherea gurilor Dunării , au provocat o
impresie foarte bună la Iaşi.
Conştiinţa unui drept naţional asupra întregii întinderi a vechiului
voievodat al Moldovei , va
deveni cu atât mai puternică, iar soldaţii care vor ocupa în anul 1857 judeţele recuperate de la ruşi vor cânta marşul compus cu această ocazie de către
poetul Vasile Alecsandri:
< Să mergem, cu ajutorul
lui Dumnezeu , să mergem dincolo de
Prut , să ne luăm în stăpânire pământul pe care l-am avut >” (
Basarabia rusă şi retrocedarea judeţelor din sud în anul 1856)
¤ Moto: Ghica către Kogălniceanu, Sankt Petersbourg, 13 mart.1878: „ Rusia,
prin articolele Convenţiei, s-a angajat să protejeze şi să garanteze
drepturile României şi
integritatea teritoriilor acestei ţări
, dar numai contra Turciei”
Gh. Brătianu,’43 : „ Dar Rusia nu se
putea resemna să fie obligată să respecte
prevederile stabilite prin Tratatul de la Paris. Era vorba
mai puţin despre faptul că a fost obligată să renunţe la
stăpânirea asupra Basarabiei
meridionale , cât despre consecinţa
acestei cedări teritoriale
- imposibilitatea de a mai controla
Marea Neagră cu flota şi arsenalul său
militar .” […]
„Journal de Saint
Petersbourg” a publicat un articol amplu , ca ecou la Memoriul guvernului român întocmit
de Kogălniceanu ( pe care Ghica l-a înaintat cancelariei ruse
la 19 martie 1878 ), în care
punctul de vedere rusesc era
detaliat: < Basarabia nu a fost
cedată României, ci Moldovei, pentru că această ţară era vecinul cel mai
lipsit de importanţă şi de pericol. Tratatul
de la Paris , care este singurul în măsură
să stabilească drepturile de posesiune asupra Basarabiei , a fost încălcat de Moldova,care s-a
unit cu Ţara Românească , a fost încălcat de Principatele Unite care au adus pe tron un prinţ străin
, a fost încălcat de România , care tocmai a purtat un război
cu Turcia şi şi-a proclamat independenţa (sic! ) şi, ca urmare a
acestor încălcări repetate ale Tratatului de la Paris, dreptul
legal de posesiune asupra acestui
teritoriu nu mai există, iar posesiunea încetează şi ea. [..] Românii nu au decât să se facă de
râs faţă de ei şi faţă de camarazii lor de arme , dacă ei cred că trebuie să acţioneze cu mijloace perfide ,
rău intenţionate şi ostile .[..] Ne
mărginim să constatăm că Moldova nu mai are
în ziua de azi nici un
drept de posesie asupra teritoriului în discuţie
> [..]
Odinioară , amorul propriu al
lui Alexandru I o reclamase în 1812, deşi acest lucru însemna ocuparea unei provincii asupra căreia nu putea să emită nici o
pretenţie legală.
Anexiunea
practicată de propriul lui nepot [
Alexandru al II-lea ] nu
a putut să se exercite decât asupra unei întinderi mult mai reduse , care consta în trei judeţe din sudul Basarabiei
. [...] Continuitatea perfectă care se afirmă asupra acestui punct
în politica URSS-ului , faţă de cea a ţarilor , este una caracteristică şi ne ajută să
descoperim adevărul asupra legăturii dintre cele două regimuri, sarcina noastră fiind
să dezvăluim motivaţiile adevărate
ale acestei politici.” ( Frontierele ruso-române de la Congresul de la Paris până la Congresul de
la Berlin ( 1856-1878 ) )
¤ Moto, Declaraţia Blocului Moldovenesc, Sfatul Ţării, 27mart/ 9 apr.1918: „Republica democrată
moldovenească ( Basarabia ),
între graniţele ei cuprinse între Prut,
Nistru ,Marea Neagră şi
graniţele vechi ale Austro-ungariei
, desprinsă de mai mult de o sută de
ani din trupul vechii Moldove ,
se reuneşte începând de astăzi pentru totdeauna la patria mamă, România, în virtutea dreptului istoric şi naţional şi a principiului conform căruia popoarele
îşi decid propria soartă.”
Gh.Brătianu’43: „ În 1912, cu ocazia unui
secol de la anexare , numărul
total al populaţiei este de
2.496.054, dar acum nu
se mai menţiona proporţia moldovenilor , care nu mai fuseseră
menţionaţi nici în 1910, după spusele
luii Casso, în anuarul statistic ţarist . Evaluările oficiale
îi reduceau acum la 48% din
totalul populaţiei. [….] Dintre toate provinciile româneşti supuse
dominaţiei străine , Basarabia era
în mod evident locul unde conştiinţa
naţională avea cele mai puţine
şanse să se dezvolte. Efortul
meritoriu al câtorva
intelectuali, Vasile Stroescu ,
Pavel Gore, nu păreau să depăşească
nivelul local. [..] Trezirea conştiinţei
naţionale a românilor din
Basarabia şi voinţa lor de a se
uni cu România au fost efectul războiului şi al
revoluţiei ruse. Soldatul moldovean
făcuse destule campanii militare
în serviciul ţarului : în
Crimeea, în Balcani, în Manciuria.
De
data aceasta , hazardul operaţiunilor
militare îl pune în prezenţa
altor români , în cadrul armatei austro-ungare care era adusă pe
câmpul de luptă , sau în cadrul armatei româneşti care lupta în calitate de
aliată a armetei ruseşti. El ştie
că românii din regat luau parte
la război ca să-şi
elibereze fraţii de sub stăpânirea austro-ungară. El vede batalioanele de voluntari care se constituiau în spatele frontului rusesc, din prizonieri de origine română,
capturaţi în Galiţia sau în
Bucovina.
El are brusc conştiinţa unei singure limbi , care depăşea
frontierele imperiului rus şi ale
regatului aliat cu acesta, şi a unei naţionalităţi mai întinse şi mai bogată , la care aparţine el însuşi. [….]
Acesta a fost , de fapt, efectul
revoluţiei ruse care a dat acestei
mişcări încă instinctuale impulsul decisiv, proclamând dreptul tuturor popoarelor din imperiu la obţinerea autonomiei naţionale. [….]
Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Georgia, Armenia, Ucraina,Bielorusia,
cazacii din regiunea Donului şi din Caucaz, toţi îşi constituiau guverne
sau îşi proclamau dreptul la
folosirea idiomului naţional. Basarabia
nu putea să rămână pe dinafară , indiferentă la aceste transformări .
[..]
Începând din 22 martie [
1917 ], jurnalul „Cuvânt moldovenesc”
care apărea la Chişinău, lua ca exemplu comportamentul letonilor care îşi proclamau autonomia naţională şi
reforma agrară şi îi incitau pe
moldovenii din Basarabia să-i
urmeze cu revendicările lor. [..] la Odessa, pe 18 aprilie 1917,
o adunare de aproape zece
mii de oameni , soldaţi de origine moldovenească , s-au reunit sub preşedinţia căpitanului Cateli, asistat de
patrioţii moldoveni Pan Halippa şi Ion Pelivan .[..]
Moţiunea recomanda instituirea
unui „Sfat al Ţării”, care să reprezinte un fel de dietă sau parlament provincial, ca să
stabilească o legislaţie nouă . [ ..]
Mişcarea centrifugă se accelerează
în Ucraina: pe 3 iulie, Rada centrală ucraineană , sau parlamentul local, convocat la Kiev, numea
prin propria ei autoritate
comisarii care trebuiau să
execute munca administrativă. Această
chemare se adresa în egală măsură guvernului din Basarabia.
Această
telegramă va provoca reacţia
cea mai vie care va duce în cele
din urmă la luarea celei mai aşteptate decizii. [….] La pretenţiile
ucrainenilor asupra Basarabiei, comitetul
[ ofiţerilor şi soldaţilor
moldoveni ] opunea şi el drepturile pe care i le crea prezenţa elementelor moldoveneşti de dincolo
de Nistru. De cealaltă parte, minorităţile care locuiau în Basarabia, nu aveau nici un fel de
simpatii pentru o schimbare de
regim care ar fi înlocuit Rusia cu Ucraina şi Sankt Petersburgul cu Kievul. [….] Rada însăşi a trebuit să dea înapoi , dând de ştire Partidului Naţional Moldovenesc şi comitetului de guvernământ al Basarabiei
că ea nu intenţiona să
invadeze teritoriul moldovenesc şi să-l anexeze . [ ...] Pe 25 septembrie , guvernul de la Sankt
Petersburg , reconstituit sub preşedinţia lui Kerensky, recunoştea în mod oficial dreptul acestor popoare
la autodeterminare . […] Pe
21 noiembrie 1917 , noul Sfat al
Ţării îşi ţine prima sa şedinţă. Ion Inculeţ este ales preşedinte. [….] Adeziunile au fost aproape unanime în
toată Basarabia. Ceea ce făcea ca
sarcina adunării să fie tot mai
dificilă, era starea de anarhie în care fusese aruncată provincia , prin
retragerea dezordonată a trupelor
ruseşti , care abandonau în masă
frontul românesc [...]
Sfatul Ţării a proclamat la 2 decembrie
„Republica moldovenească democratica şi federeativă .[...]
La începutul anului 1918, statul major bolşevic
se instalează la Chişinău . Şedinţele Sfatului Ţării au fost
suspendate. [...] Nu mai era loc de ezitări: consiliul director al
republicii , mai multe organizaţii moldoveneşti, şi chiar străine, iau în sfârşit decizia să
formeze o delegaţie moldovenească numeroasă din membrii Sfatului Ţării care să se adreseze la Iaşi cu o cerere imperioasă adresată guvernului român de a trimite trupele sale pentru a
restabili ordinea în Basarabia. [...] Pe 13 ianuarie, divizia a
XI-a românească, sub comanda generalului Broşteanu, intra în Chişinău. Trupele române nu au reuşit, decât
după trei zile de luptă pe străzile oraşului , să alunge bandele bolşevice dincolo de Nistru. Basarabia
era eliberată de ameninţarea lor
, iar Sfatul Ţării era în măsură să poată să-şi reia lucrările.
Guvernul
sovietic reacţionează cu o violenţă atât de mare care arată cât de mult se simţea atins
în intenţiile sale de expansiune
teritorială . Ministrul României la
Sankt Petersburg a fost închis la
Petropavlovsk […] Relaţiile diplomatice au fost rupte , războiul a fost
declarat .
Cu aceeaşi ocazie , Sovietele îşi
însuşesc tezaurul Băncii Naţionale a României care fusese depozitat la Moscova
- este adevărat, cu garanţia
Aliaţilor [..]
Republica
moldovenească îşi proclamă independenţa pe data de 24 ianuarie / 6 februarie 1918: Ion
Inculeţ devine preşedintele
republicii, iar consiliul director, devenit consiliu de miniştri, a fost
prezidat de Daniel Ciugureanu . [..]
prin votul din 27 martie / 9 aprilie 1918 […] este adoptată proclamaţia de unire a republicii moldoveneşti cu patria română”
125 de deputaţi au fost prezenţi, din care 86 s-au pronunţat pentru unire, 3 au votat împotrivă , iar 30 s-au abţinut . [….] Toate aceste
stipulaţii din actul care proclama unirea au fost acceptate de
guvernul român [ Al.Marghiloman ] . Mult
timp s-a discutat acest subiect .Votul din Sfatul
Ţării şi valoarea juridică a acestuia , ca şi calitatea pe care o avea sau nu acesta de a se
pronunţa asupra unirii cu România a Basarabiei, au fost
probleme studiate îndelung. Această
adunare de inspiraţie revoluţionară
reprezenta oare cu fidelitate
opiniile populaţiei basarabene? Nici mai mult, nici mai puţin, în orice caz, decât toate adunările de acest fel care au decis soarta republicilor autonome care s-au născut din ruina imperiului ţarist , sau în urma prăbuşirii
imperiului Habsburgilor.”
[…. Dezvoltă amănunţit încheierea tratatului de pace, cu punctele
rămase în suspensie, în ce priveşte Rusia.
]
Fără intervenţia puterilor europene, România ar fi obţinut
recunoaşterea oficială şi formală
din partea URSS-ului . Absenţa acestei recunoaşteri a ajuns să cântărească extrem de greu , reprezentând o grea
ipotecă asupra problemei
basarabene şi asupra
politicii româneşti.
Este adevărat
că dacă ar fi obţinut această recunoaştere, nu ar fi valorat mai mult decât recunoaşterea independenţei
Gruziei , recunoscută în 1920
şi încălcată în 1922, sau acea a statelor baltice , suprimate în
1940, sau chiar ce a fronierei de răsărit a Poloniei
, deşi recunoaştera acestor graniţe era
ratificată la Riga , în anul
1921 şi abolită în anul 1939.”
( Problema Basarabiei între anii
1917 şi 1920 )
¤ Moto, Ch.Upson
Clarck, „Racial Aspects of
Romania’s ” , oct.1941: „Agresiunea
comunistă din 1940, care a împins Rusia la gurile Dunării şi un pas mai aproape de
Strâmtoarea Dardanele , a afectat nu numai România, ci
întregul continent europeanm
coborând balanţa într-un punct
periculos … Este tragic să
constatăm că politica naivă de reconciliere purtată
de partea Kremlinului, prin care
se urmărea crearea unei zone de graniţă
care să se întindă de la
Marea Albă şi Marea Baltică , până la Marea Neagră , ar fi putut chiar să
prevină acest război, a fost
sacrificată unor ambiţii imperialiste care au împins de fapt omenirea în braţele
acestui sângeros război .” ( originalul, în engleză )
[...] prezintă diverse tratative pentru
reglementarea relaţiilor româno- sovietice
………
Vara anului 1939 a văzut derulându-se la
Moscova un veritabil joc de teatru ,
căruia i s-a pus capăt în mod brusc lovitura de teatru
din 23 august : un pact de neagresiune şi de asistenţă a fost încheiat între Germania şi URSS . Ca
şi altădată la Erfurt, marile imperii şi-au împărţit orientul
şi occidentul . Acest pact, cu o
aparenţă pacifistă, dechidea în
realitate porţile templului lui Ianus
şi ale războiului. Ca să
aibă mâinile libere în Polonia şi pe frontul occidental, Germania
trebuia să facă Uniunii Sovietice
concesiile pe care aceasta le
cerea, dezinteresându-se de
soarta unui anumit număr de
teritorii limitrofe , care intrau în „sfera
de influenţă” a acesteia din urmă . [ N.B: Gh Brătianu , atunci şi până la moarte, n-a
ştiut de existenţa pactului adiţional secret
]
Pe
24 iunie 1940, guvernul Reichului
a fost în mod neaşteptat anunţat
de către cel al Uniunii Sovietice că aceasta din urmă îşi va însuşi, la
nevoie prin forţă, Basarabia şi, de
asemenea, Bucovina de nord.
Pe 26,
ultimatumul era adresat Bucureştiului. Noi nu o să
reproducem termenii ultimatumului .
Ne va fi suficient să remarcăm în legătură cu acest
subiect , că tendinţele
politicii sovietice din 1940 ne amintesc cu putere de argumente invocate
la începutul secolului al XIX-lea de către diplomaţia imperiului ţarist . Între alte pretexte
, pe care le putem regăsi fără îndoială şi în alte împrejurări , figurează cele ale siguranţei Rusiei
, ameninţată de înspăimântătorul şi redutabilul imperialism românesc .
[..] în răspunsul lor din 28 iunie, ultimatumul anunţa
în aceeaşi zi , la orele 14 din aceeaşi zi , ora
Moscovei, vor începe ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de nord de
către trupele sovietice , care va fi efectuată în patru zile. Trupele sovietice vor intra în cursul
aceleaşi zile , simultan, în
oraşele Chişinău, Cernăuţi şi Cetatea Albă .
Atunci când guvernul român
răspunde că < având scopul
de a evita gravele consecinţe pe
care
le-ar avea recursul la forţă şi deschiderea ostilităţilor militare în
condiţiile formulate de URSS >, invazia
teritoriului începuse deja. Românii au încercat în zadar
o prelungire cu câteva zile a termenului de evacuare
[….] Ceea ce a urmat este
dincolo de orice posibilitate de descriere
[…….]
Situaţia a fost făcută
mult mai dificilă prin atitudinea minorităţilor confesionale şi etnice. [..]
A fost , fără
îndoială, o zi a incidentelor sângeroase , care marchează
retragerea armatelor româneşti ca urmare a ultimatumului sovietic , dar o zi sângeroasă care va fi repetată
peste un an, când armatele României se vor reîntoarce . Dar dacă vreodată se va pune problema
judecării acestui proces, trebuie să se
ţină seama în aceeaşi măsură de evenimentele care au avut loc la
sfârşitul lui iunie 1940 , în
momentul în care trupele româneşti au trecut Nistrul.
O adevărată frenezie a urii şi a răzbunării
, întărite de oportunismul politic , se
va deslănţui în mod instantaneu
. O frenezie de inamiciţie faţă de soldaţii români care se retrăgeau , de adulaţie faţă de
armata roşie care avansa. Pregătiţi
de multă vreme , drapelurile
care reprezentau sovietele au apărut la lumina zilei dintr-o dată , acoperind cu
strălucirea lor roşie anumite sate
rutene şi târguri populate de evrei. Armele care erau ţinute ascunse, au fost distribuite într-o
noapte.
Ofiţerii şi soldaţii izolaţi
sunt găsiţi torturaţi, împuşcaţi
, înjunghiaţi, asasinaţi imediat ce apărea o ocazie favorabilă . [..] Peste toată Basarabia şi o parte importantă din Bucovina, trupele
sovietice au ocupat şi oraşul Herţa şi un anumit număr de sate din
judeţul Dorohoi , din vechea Moldovă.”
( Basarabia în realaţiile dintre România şi URSS )
¤ Moto, Ion I.C.Brătianu:” Noi nu putem să concepem existenţa poporului român fără Nistru … ( 22
febr.1919)
Gh.Brătianu’43: „ În concepţia lui Alexandru I , ca şi a şefilor URSS, sub
îndrumarea lui Gorchakov sau a lui Casso , şi de asemenea
şi a lui Molotov, Basarabia n-a
fost nici o dată altceva decât un mijloc , nicidecum un scop. Încă în
1812, politica rusească ţintea mult mai departe ; ea nu se oprea
la Prut decât pentru că aşa o
obligau circumstanţele şi acest lucru se întâmpla în ciuda ei.”
(
Concluzii )
3)
V.Fl.Dobrinescu şi Ion Pătroiu, Documente
străine despre Basarabia şi Bucovina
.1918 –1944 . Editura Vremea,
Colecţia FID, Bucureşti, 2003
( Documente depistate în
arhivele diplomatice din Franţa, Anglia
şi SUA )
[ LD:
volumul este dedicat istoriei
diplomatice . Semnalăm un document privind acţiunea Cominternului în România, prin comunişti „itineranţi” - cum a fost Barbusse - care au făcut carieră
în propaganda comunistă -
atrăgând atenţia asupra unor false şi deliberate
etichetări din limbajul cominternist , pentru care , anticomuniştii = „naţionalişti” ; cominterniştii = „umanişti” .]
¤ Sept. - nov.1925 . „Răscoala” de la Tatar Bunar , organizată cu complicitatea agenţilor sovietici, a reţinut
atenţia diplomaţiei franceze care vedea
în evenimente tendinţa Rusiei de
a provoca o „ revoluţie universală”
.Autorităţile de la Bucureşti au
reacţionat prompt faţă de
evenimentelede la Tatar Bunar . Gheorghe Tătărescu , subsecretar de stat
la ministerul de Interne, a făcut o declaraţie în Parlament în care a
evidenţiat rolul Internaţionalei a
III-a şi al sovieticilor în
organizarea acţiunii” (Cf. Gh.Tătărăscu, „ Mărturii pentru istorie”, ediţie N.Ş.Tanaşoca, Ed.
Enciclopedică, 1996 ) Iată ce transmit diplomaţii francezi din Bucureşti despre acest episod :
¤ Bucureşti, 24 nov.’25 : „ Prezenţa domnului
Henri Barbusse la Bucureşti a provocat
vii incidente. Duminică dimineaţa, la sfârşitul unei reuniuni
organizate de către sindicatul
unitar, federaţie a muncitorilor cu
tendinţă comunistă, în care luase
cuvântul , compatriotul nostru a fost atăcat şi huiduit
de către un grup de studenţi
naţionalişti. Ieri
seară, au avut loc în faţa
hotelului său manifestaţii ostile.
Strigăte de „ Jos Barbusse!”, alternau cu
cele de „Trăiască Franţa” şi Marsilieza
[… ] Plecând înainte de data prevăzută , domnul Barbusse a
părăsit Bucureşti în această dimineaţă, cu destinaţia
Constantinopol. Japy ”
¤
Bucureşti, 25 nov.’ 25 Însărcinatul cu afaceri
al Franţei în România, către ministrul Afacerilor Externe . Şederea domnului Henri Barbusse în România.
„ Însoţit de dl Vernochet , secretar general
al Internaţionalei Muncitorilor
din Învăţământ, şi o avocată
belgiană, domnişoara Lamy, domnul Henri
Barbusse, sosit la Bucureşti pe
16 ale acestei luni, s-a prezentat
îndată la Legaţie. Apoi, el a discutat cu dl Duca şi domnul Tătărescu, subsecretar de stat al Ministerului de
Interne, care au pus la dispoziţia sa diverse documente referitoare la propaganda şi acţiunea Sovietelor în România, mai
ales în ceea ce priveşte răscoala de
la Tatar Bunar.
„ Nu
ascunsesem d-lor Barbusse şi Vernochet
că opinia publică , deja iritată
de precedentele anchete , s-ar putea să
primească fără bunăvoinţă sosirea lor. Cu excepţia
organelor de stânga, presa
s-a ridicat, într-adevăr, vehement
împotriva prezenţei compatrioţilor noştri în România.
Titlurile articolelor din
care trimit , alăturat , Excelenţei
Voastre câteva fragmente sunt semnificative: Inspectorii Umanităţii - Inspectorul comunist Henri Barbusse .”
„
În Parlament , domnul Duca,
interpelat asupra facilităţilor acordate domnului Barbusse pentru a-şi face ancheta , a declarat că,
deşi nimeni nu a ignorat în România opiniile
acestui distins scriitor francez, se
estimase că este de preferat să i se permită să se lămurească singur
cum stau lucrurile: < …dar în nici un caz , şi sub nici o formă, conducerea nu va putea admite
să se continuie această campanie
de anchetă , din partea oricui ar fi, şi în mod special din
partea celei de-a Treia Internaţionale > . Cuvintele ministrului
au primit aplauze prelungite .
„După ce a petrecut câteva zile
în Basarabia , domnul Barbusse a luat cuvântul , duminică 22
noembrie, la sediul Sindicatului Unitar
din Bucureşti , care, în absenţa unui partid comunist legal
recunoscut, grupează sub
această denumire muncitorii cu tendinţe
revoluţionare .
Câteva urale s-au auzit la adresa conferenţiarului s-au făcut auzite la sfârşitul reuniunii, o contra-manifestaţie organizată de către studenţii naţionalşti se produce imediat , în cursul căreia dl Barbusse a fost direct atăcat .
„ În
seara următoare , imediat ce cursurile s-au terminat, studenţii s-au adunat în
faţa hotelului unde compatrioţii
noştri coborâseră şi unde importante forţe ale poliţiei fuseseră aduse.
Lozinci ostile de genul < Jos Barbusse!
>, < Afară Barbusse! >, au fost strigate , întrerupte de strofe din Marsilieza. Apoi, pentru a stabili mai bine diferenţele dintre sentimentele lor, studenţii s-au dus în faţa Legaţiei Franceze, unde timp de aproape un sfert de oră , au
răsunat ovaţiuni entuziaste în onoarea
Franţei .
„ Temându-se ca incidentele să nu degenereze
într-o formă mai violentă,
autorităţile române au făcut
cunoscut domnului Barbusse faptul că ar
fi încântate de plecarea sa.
Cedând acestei
dorinţe, dl Barbusse , însoţit
de dl Vernochet şi d-ra
Lamy, au luat marţi dimineaţa primul
tren cu destinaţia Constanţa-Constantinopol. »
4) Lidia Pădureac*, Relaţiile româno
–sovietice ( 1917-1934 ), Ed.Prut Internaţional, Chişinău, 2003 .
[LD: În imensa producţie istoriografică existentă, momentele cruciale din istoria
neamului nostru au fost falsificate prin subordonarea faptelor istorice unor
scheme ideologice.
De la broşura lui V.Dembo din
1924 ( care lansa teza « cuceririi Basarabiei » de către România în 1918 ) , trecând prin istoriografia sovietică denaturată şi falsificată din perioada stalinistă , relansată în forme agresive după terminarea războiului
al doilea mondial, atât de istoriografia sovietică ( Trapeznikov,
Mohov, Kopanski, Levit, Lazarev ) cât şi de cea moldo-sovietică , aşa -numita « problemă a Basarabiei » a fost
supralicitată pentru a susţine
şi justifica exclusiv politica externă a URSS . Autoarea îşi propune să dezvăluie unele aspecte ale
acestui imens fals istoric]
-----------------------
* Născută
în 1975, în satul Aluniş,
jud.Bălţi, Lidia Pădureac este absolventă a Facultăţii de Istorie a Universităţii de stat
din Moldova ( 1992-1997) .Cartea este teza sa de doctorat ( 2001
), o
abordare a relaţiilor
româno-sovietice în perioada 1917-1934,
prin analiza comparativă a istoriografiei
sovietice, moldo- sovietice şi,
în mică măsură, a celei româneşti .
----------------------
Introducere
Cap.I . Lovitura de stat bolşevică , factor determinant în relaţiile româno –sovietice
Cap.II. Activitatea României în cadrul
Micii Înţelegeri
Aspectul
relaţiilor cu Uniunea Sovietică ( 1924 –1934 )
Cap.III. Raporturi neoficiale româno –sovietice
Încheiere . Documente .
----------------------
5 ) Marin C.Stănescu, MOSCOVA, COMINTERNUL , FILIERA
COMUNISTĂ BALCANICĂ ŞI ROMÂNIA ( 1919-1944 ), Editura Silex, 1994 - Studii
documentare - A colaborat Gheorghe Neacşu
[ LD: Această lucrare ar trebui să nu lipsească nici unui
cercetător sau cititor preocupat
de procesul comunismului . Marin
Stănescu este unul din cei mai avizaţi
istorici ai comunismului din perioada interbelică. Nu este aici locul să explic de ce
acest specialist, la fel ca mulţi colegi de generaţie, nu şi-a putut fructifica cercetările, până în decembrie 1989.
A
făcut-o după 1989, cartea sa putând fi considerată o micro-enciclopedie, un ghid,un dicţionar, fără de care multe din documentele PCdR nu ar putea fi
interpretate iar profilul moral-politic al activiştilor lui
nu ar putea fi stabilit .
Rămâne totuşi, ca istoriografia românească
viitoare să studieze în profunzime documentele existente în arhivele Cominternului şi ale
României - atâta vreme ferecate
şi falsificate - pentru a stabili
câteva lucruri esenţiale : PCdR a fost
un partid politic? a fost o secţiune a Cominternului? a fost o
agentură de spionaj a NKVD – ului? a fost o oficină propagandistică a PC(b) al US? a fost o organizaţie
conspirativă apatridă?
În primul rând, aceste lucrări ar putea conduce , în
sfârşit, la elaborarea mult anunţatei sinteze a Istoriei PCR, la care s-a lucrat, în
diverse forme, aproape jumătate de
secol . Aceste lucrări ar pune
în cadrul istoric adecvat
ajungerea PCd R la putere, după august 1944 .
Ar
dovedi în ce măsură PCdR a fost un partid format şi susţinut, în majoritate, de reprezentanţi
ai minorităţilor naţionale - evrei, ucraineni, maghiari, bulgari ş.a. – care nu făceau politica iredentistă a ţărilor de origne ci serveau exclusiv interesele expansioniste ale URSS; ar facilita înţelegerea mai potrivită a pseudo-conceptului de
« internaţionalism proletar »; ar infirma caracterul « proletar » al
partidelor comuniste; ar
dovedi profilul criminal – poliţist al
Cominternului şi partidelor
afiliate, pentru care lichidarea fizică
a propriilor susţinători sau « tovarăşi de drum », după folosirea în propriile interese, a fost larg folosită; ar
constitui o explicaţie
obiectivă pentru năpraznica
represiune comunistă care s-a abătut asupra popoarelor vizate, inclusiv asupra poporului român. ]
-------------------------
Cuvânt înainte-
Cap.1 .
Cominternul şi Partidul Comunist
din România ( 1919-1943 )
Cap.2.
Filiera Comunistă Balcanică (
1920-1936 )
Cap.3.
Componenţe ale conducerilor PCR din România în anii 1921-1944
Cap.4
Pseudonime şi nume conspirative
( 1918-1944 )
-------------------------
¤
Marin Stănescu: ” Secolul al
XX-lea va intra în istoria omenirii
ca un secol al dictaturilor ,
forme politice de guvernare care au
îmbrăcat cele mai variate nuanţe şi
moduri de apariţie , de manifestare şi, desigur, de dispariţie. Între ele, două au lăsat urme profunde şi un număr imposibil de estimat de victime umane: fascismul şi comunismul.
„Cel care a dăinuit în Rusia
peste şapte decenii - emanaţie
specific rusească – cu susţinere
externă din partea unor
organisme oculte , şi s-a extins după al doilea război mondial
pe aproape jumătate din suprafaţa globului , a fost, desigur,
comunismul. Tocmai de aceea,
fenomenul a fost continuu studiat , analizat , divinizat sau
condamnat cu vehemenţă .
„Comunismul a cuprins şi
România, în două ipostaze:
a ) din 1918 şi până în 1944 , sub forma unei minuscule
secţii a Internaţionalei Comuniste
, temutul partid mondial - care, la un moment dat , avea peste 80 de organizaţii răspândite pe
toate meridianele lumii şi
b )
extinderea lui, prin supunerea forţată , cu
acordul marilor puteri mondiale învingătoare, a unui însemnat număr
de state şi popoare care aveau să îndure , până de curând, un calvar greu de imaginat.” (
Cuvânt înainte )
¤
Marin Stănescu: „
Fondată în 1919, Internaţionala
Comunistă a intrat în istoria mai nouă a socialismului şi comunismului ca a treia asociaţie
internaţională a muncitorilor , apărute într-un interval de peste o jumătate de secol
- 1864 - 1919 . Încă de la
primul său congres [ martie 1919 ], în
documentul de constituire , Internaţionala Comunistă ( Cominternul ) şi-a proclamat legătura
şi continuitatea cu prima Asociaţie a muncitorilor – Internaţionala a I -a -
declarându-se continuatoare
legitimă a întregii moşteniri marxiste şi revoluţionare de până atunci .”
Internaţionala
a III-a s-a delimitat de metodele politice , de tactica şi principiile organizatorice ale
predecesoarei sale , Internaţionala a II-a . „ Partidele afiliate erau
considerate ca secţii naţionale ale Internaţionalei Comuniste, respectiv
filiale ale sale în diferite ţări , iar Cominternul însuşi
ca un partid comunist mondial.”
/ Evoluţia şi
congresele Internaţionalei Comuniste ( I- VII );
/ Linia imprimată de I.C, P.C.d.R: „ucrainizarea”, „ungurizarea”,”evreizarea”, „bulgarizarea” .
/ Autodizolvarea Internaţionalei
Comuniste - 15 mai 1943
( Cominternul şi Partidul
Comunist din România ( 1919-1943 ) )
¤ Marin Stănescu: „ Reapariţia publică a federaţiei s-a
făcut la începutul anului 1919 , cu prilejul întemeierii Internaţionalei a III-a, Comuniste ” când, la
iniţiativa lui Cristian Racovski, Federaţia Socialistă Balcanică s-a transformat în Federaţie Comunistă şi a aderat la Internaţionala a III –a .
”Întrega
istorie a acestui organism
regional balcanic va fi
marcată de prezenţa în fruntea sa a mai multor comunişti bulgari care, paradoxal, în privinţa ţării şi a
poporului lor, nu vor aplica
principiile < internaţionaliste>
false, şi nici nu se vor baza pe
teze lui Marx că <muncitorii n-au
patrie>,
ci vor apăra <cauza Bulgariei >, ca <ţară învinsă în
primul război mondial > - adică de victimă a imperialismului ,
negând toate structurile noi ale
statelor naţionale vecine”
/ Conferinţele FCB şi subordonarea politică faţă de I.C .
/
„Problema naţională” în
atenţia FCB
/ Activitatea
iredentistă DRO ( Organizaţia
Revoluţionară Dobrogeană ) în România
( Filiera
Comunistă Balcanică ( 1920-1936 ) )
¤ Marin Stănescu :
Componenţe ale conducerilor PCR din România în anii
1921-1944:
„Caracteristic pentru componenţa acestor organisme este
faptul că echipa desemnată la un congres era dominată de persoane provenite din
rândul naţionalităţii sau zonei
geografice din care făcea parte secretarul general . În orice caz, în toate,
numărul celor proveniţi din
rândul naţionalităţilor conlocuitoare - în deosebi evrei şi
maghiari - era majoritar ,
uneori chiar copleşitor.”
Din cele cinci congrese ale
PCdR, două s-au ţinut în România
şi trei în străinătate.
Compoziţia organelor superioare de partid era următoarea: Biroul Politic
( din 1927 în afara ţării ), Secretariatul operativ ( din 1926,
în ţară ) şi Comitetul Central ( ales
de congrese, completat la
conferinţe sau plenare, prin excluderi
şi numiri din partea Cominternului, fără ca în PCdR să li se cunoască misiunea . ) Este foarte dificil de cunoscut componenţa organelor conducătoare ale
PCdR, deoarece membrii trimişi
de Comintern, Secretariatul
Balcanic şi Federaţia Comunistă Balcanică , activau numai la Moscova, Praga, Kosice sau alte
ţări .
Între 1921 –1927, reprezentantul PCdR la Comintern ( un timp şi la Federaţia Comunistă Balcanică )
a fost Gelbert Moscovici ( „Al.Bădulescu”, „Ghiţă
Moscu” – fratele lui Ilie Moscovici ). Acesta
a fost şi membru al Comit.Executiv al
Cominternului ( 1921- 1922 ) . Temporar,
funcţii similare au mai deţinut:
Lichteinstein
Dezideriu ( Iasz Dezso ), Lazăr
Aron ( Ernst Arnoldi,
Al.Buican) şi pentru scurtă vreme ( 1924-1926) , până la excludere, Gheorghe Cristescu .
Con
gresul I ( Bucureşti, 8-12 mai 1921 ) a ales următoarea conducere provizorie:
Gheorghe Cristescu ( recunoscut ca lider
) , Leonte Filipescu ( Iorgu ),Constantin Agiu ,
N.Simulescu- Militaru , Lucreţiu Pătrăşcanu ; Marcel Pauker, Constantin Ivănuş, Mihail Macavei . Au mai intrat, apoi, Mihail Cruceanu,
Elek Koblos, Eugen Rozvan, David-Finkelstein Fabian, Boris
Ştefanov, Al.Dobrogeanu-Gherea ,
Heinrich Sternberg .
Congresul II ( 3-4 oct.’22 ) în casa pictorului Alexandru
Vodă din Ploeşti a ales mai multe
organe conducătoare:
- Consiliul
General: N.Husar,
Miclos Kovacs, Turzo
Nandor, G,Vasuta, Isidor Goldstein
(Transilvania
), Gh.Tănase (Iaşi ),
Ioan Elena ( Turnu Severin ), Ana Pauker, Jacques Konitz
( Bucureşti ), Boris
Ştefanov ( Bazargic ) , Bleicher (
Galaţi ) , I.Gheorghiu ( Constanţa)
şi 3 nenominalizaţi din Basarabia .
- Comitetul Central: Gh.Cristescu (secretar ) ,
Mihail Cruceanu, David
Finkelstein-Fabian, C.Ivănuş, Elek
Kobloş, N.Marian, Marcel Pauker, Boris Ştefanov şi un
basarabean neprecizat .
- Biroul
Politic şi Secretariatul: Gh. Cristescu ( secretar general ), Marcel
Pauker, Elek Kobloş, Alexandru Korosi –Crişan , David Finkelstein-Fabian
Congresul III (Viena,
aug.1924 )
- Biroul Politic: Elek Koblos (
secretar general ),
Pavel Tcacenco ( I.I. Antipov ), Boris
Ştefanov ( şi
reprezentant la Federaţia
Comunistă Balcanică ) , Sandor Korosi –Crişan , Willi Roth, Victor Tordai
- Biroul
Politic din străinătate ( din 1927 ): Elek Koblos ( secretar general ), David Finkelstein-Fabian , Berger Aladar, Victor
Tordai .
- Secretari
cu munca operativă în ţară: Pavel Tcacenco (
1925), Willi Roth ( 1925-1926 ),
Solomon Schein ( 1926-1928 ), Francisc
Bucova ( 1927-1928 )
- Cu
sarcini speciale,în partid, la
tineret sau sindicate: Al.Dobrogeanu
–Gherea, Boris Ştefanov, David Finkelstein-Fabian , Heinrich Sternberg,
Mihai Cruceanu, Samuel Margulies, Mozses Kahane, Richard Wurmbrandt [ la tineret; cunoscutul prelat din ultimele decenii ] Izo Iţcovici („Albulescu”, secretar UTC ), Mosku Kohn ( „Gh.Stoica”), Lazăr Aron ( „Alex.Buican” ) , Vasile Luca, Ştefan Foriş
Congresul IV ( Ciuguevo, lângă Harcov, 28 iun-7
iul.1928 ).
MCStănescu: „Mascarada intitulată
congresul al IV-lea al PCR a premers
Congresului al VI-lea al
Cominternului , reuniune care a
inaugurat o şi mai neagră pagină
în istoria Internaţionalei Comuniste
[….] paroxismul spectrului aşa-zisului
pericol iminent al războiului antisovietic ; campania lipsită de limite
dusă împotriva
social-democraţiei („
social-fasciste” ), considerată principala duşmană a partidului şi a proletariatului , chiar şi comparativ
cu fascismul propriu-zis ; eliminarea
ultimelor mari personalităţi fondatoare ale organismului
comunist mondial şi
promovarea altora, mai tinere,
devotate şi recunoscătoare < genialului conducător >
”
Noua conducere, numită de Congres, a fost alcătuită din arivişti
fără experienţă, din rândul minorităţilor
naţionale, manifestând o ură patologică
faţă de tot ce se referea la România , dispuse a aplica mecanic toate indicaţiile antiromâneşti venite de
la Moscova, întrecându-se în
docilitate faţă de URSS, PCUS şi Stalin. După congres, timp de doi ani, în PCdR s-au manifestat
aşa-zisele „lupte fracţioniste”, atât în partid, cât şi în UTC , în sindicate ( zise”unitariste” ) în Blocul Muncitoresc
Ţărănesc ( org. electorală
),încât, în momentul dizolvării lor de către guvernul PNŢ ( apr.1929), se transformase într-o minusculă formaţiune, ce nu depăşea 400 de membri .
Congresul a fost condus de cehul Bohumil
Smeral, din partea Cominternului ( temporar şi secretar general
al Federaţiei Comuniste
Balcanice ) Rezoluţiile au fost aduse de la Moscova .
„ În
mod curios – spune M.C.Stănescu - la acest congres, s-a negat însăşi existenţa
unui partid comunist în România
. Pe baza indicaţiilor primite de
la Comintern , acest congres a numit
un Comitet Central în întregime
nou - ca nume - din care doar ilustrul necunoscut Mihai Penescu , din Turnu Severin, era român – alcătuit numai
din reprezentanţi ai minorităţilor naţionale ”
16 delegaţi cu vot deliberativ : Imre Aladar ( Nicolae ) – Bucureşti ( executat
în 1938 la Moscova ); Ştefan Foriş ( Şandor, Sandu ) –Bucureşti (executat de comunişti,în ţară, în
1945 );Heigel
Iohan ( Friederich ) –Timişoara ( dispărut în URSS ); Dumitru Chicuş ( Kiţcanian ) - Galaţi; Dori Goldstein
( Klimenco )- Iaşi
( executat în 1938, la Moscova
); Stolereanko ( neidentificat, bulgar )-
Constanţa; Kuzira ( neidentificat )-Ploeşti; Vasile Luca ( Luca
Laszlo, Vasile ) –Braşov; Bibi ( neidentificat )
- Oradea; Alexandru Nicolski ( Fidorov ) –
Basarabia; Nicolaevici ( neidentificat ) –Basarabia;
Elek Koblos ( Baltazar ) -
Biroul Politic Exterior
(executat în 1938 în URSS );Dumitru Chelerman
(Nicu ) - student la
Moscova, CC UTC ( executat în URSS);Gh.Popescu ( Mălai )
- UTC Juru ( neidentificat ) -
UTC, Tg.Mureş; Schein Solomon –CC al PCR;Al.Dobrogeanu Gherea - CC al PCR
(executat în 1939, în URSS ); Lucreţiu Pătrăşcanu (Mironov ) – CC al PCR (
executat în ţară, în 1954 ); Mathais Peter (Sandor )
-org.Banat
Cinci reprezentanţi ai Cominternului: Bohumil Smeral -ceh – (executat în URSS ); Gorchici -prim
secretar al PC din Iugoslavia ( executat în 1938, în URSS );Piotrî
Mihailov - Comintern, URSS Martânov (W.Picker
) -
Comintern, URSS;Rossen (neidentif. ) - Comintern,
Tineret
Reprezentanţi din partea PC Ucrainean: Donenko – salută congresul din partea PC U; Alexandr
Rubinstein ( Suslic, Starâi,
Bătrânul ). Reprezenta
Basarabia şi RASSMoldovenească; Vitali
Holostenko (Petrulescu ) - membru al BP al PCUcrainean (fost
ilegalist în România, studii - facult de medicină veterinară, Bucureşti ); Berger Aladar –membru al BP
al PCR (executat în 1938, în
URSS ); Gheorghi
Ganev (Badeev ) - reprezenta
Basarabiei şi RASSMoldovenească
( executat în URSS, în 1938 )
- Biroul Politic: Vitali Holostenco ( din CC al PC(b) din Ucraina ) – secretar general; Vasile Luca, Alexandru Nicolski, Dori
Goldstein, Iohan Heigel .
- C.C
al PCR: Luca Laszlo,
Soos, Peter Mathais,
Penescu Mihai, Dori Goldstein ,
Imre Aladar, Alexandru Nicolski, Vitali
Holostenco, Iohan Heigel .
După congres, cehul Bohumil Smeral a fost înlocuit de la conducerea
Federaţiei Comuniste Balcanice, cu
maghiarul
Bela Kuhn (fost
conducător al revoluţiei bolşevice din Ungaria ), adeptul
unor metode dure de luptă şi a
unei „discipline de fier” . În ţară,
Moscova a trimis pe Marcel Pauker care, din 1921, dorise să pună mâna pe conducerea PCdR , şi care se refugiase în URSS după procesul din
Dealul Spirii. În 1929, deşi nu făcea
parte din nici un organ de conducere, participa cu vot deliberativ la şedinţele Biroului Politic, ale
Secretariatului şi ale Comitetului
Central.
MCStănescu: „ Marcel
Pauker ( Luximin ) l-a racolat de partea sa pe Dori Golstein (Marinov,
Rudolf ), secretar cu probleme organizatorice numit de Cominetrn,contra lui Vitali
Holostenko ( Barbu, Petrulescu ) care se sprijinea pe aripa
basarabeană-ucraineană şi pe unii secretari regionali. Invectivele
şi blamările reciproce în presă , ori la diverse plenare şi conferinţe
regionale, pe care le organiza fiecare grupare au produs o adâncă îngrijorare
şi stupefacţie. O bună poarte a puţinilor membri
de partid existenţi , a fost exclusă
fie de o grupare, fie de alta.”
¤ Congresul V, 3-24
dec.1931, Gorcovo ( lângă Moscova )
MCStănescu: „Nici arestările, nici măsurile
coercitive ale autorităţilor de stat
,din anii 1924-1929 , nu reuşiseră
să realizeze o asemenea
disoluţie a mişcării comuniste din
România.”
La fel ca şi în cazul altor partide comuniste, Cominternul a
intervenit din nou cu măsuri drastice .
În vara anului 1930,
a dizolvat toate organele alese
sau numite de Comintern, aplicându-le pedepse
grele. Cei surprinşi de aceste măsuri pe teritoriul URSS, au fost implicaţi în diveresele procese de
” trădare” , din anii 1937-1940, mulţi
din ei fiind executaţi .
Cominternul a numit un Secretariat Provizoriu, alcătuit din
tineri comunişti aflaţi la şcolile
leniniste de cadre de la Moscova: Elena Filipescu –Filipovici ( Maria Ciobanu, căsătorită
cu Ştefanski-Gorn ), Paul Goldstein(
Băjenaru ), Alexandru Nicolski , Iacov Roznev ( reprezentant Comintern
), Şeiva Averbuch ( Vanda Nicolschi ), Eugen Iacobovici, Constantin Pârvulescu ( Românu ) , Alexandru -Ştefanski
( Gorn –Polonia- căsătorit cu El.Filipescu ), Timotei Marin,Solomon Tinkelman-Timov, Constantin Pârvulescu, Moscu Kohn
( Gh.Stoica, V.Grădinaru ) ş.a. care să aplice Rezoluţia asupra luptelor
fracţioniste şi restabilirea unităţii
partidului şi să pregătească congresul al V-lea .
Congresul
s-a desfăşurat între 3-24
dec.1931, la Gorcovo ( lângă Moscova ), la el participând:
Alexandrescu (Crosnev
Gh.-bulgar ), Artur (Ţopa M.-român
), Ardeleanu (Goldberger N. -evreu
)Aurel (Aladar Imre -maghiar-evreu ) Balog ( Fodor Ştefan- maghiar ),Braun
(Haliţki Emil -ucrainean ), Busuioc
(Lazăr Aron, Alex. Buican -evreu ),
Corneliu (Grun I.Nicolae -evreu
), Costache (Dubinschi ,Moise Abraham
–evreu ), Cristea (Encsel Mauriciu - evreu ), Covaci (
Schultzberger Olga –evreu ),
Iepure ( neidentificat ), Florea
( neidentificat ), Furnică
(neidentificat ), Ghiţă ( Breiner Bela – maghiar) Georgescu ( român), Chelerman
Dtru (
evreu ), Gorn (Alexandr Danieluc Ştefanschi - polonez ) Ignat ( Alexandru Iliescu- român , cfr-ist,
unchiul lui Ion Iliescu ), Ionel Popescu ( român ), Gh.Oţelaru ( român ), Marinescu
(neidentificat ) Mihai (Pehlivanov Gh.,Petre Gh.- bulgar ),
Mihalcea (Lucreţiu Pătrăşcanu - român
), 3. Morozov (neidentificat
), Niculescu (Vexler Carol-Talmazan
-evreu ), Paraschiv, Ducu Ştefan, Pavel (Dori Golstein -evreu ), Radu (Borilă Petre, evreu ), Socolov
(Finchel Iosif -evreu ), Smaranda
(Filipescu, Maria Ciobanu- român ),
Stejar (Avramescu David - evreu
), Tătărăscu, Tatarov ( Timotei Marin
-român ), Toma (S.Tinkelman –Timov - evreu ),
Teodorescu (neidentificat ),
Maghiar ( Andraş Fazecaş-ungur
), Vifor ( Iacobovici Eugen ), Vasilescu ( Grofu Dumitru ), Verzeanu (Bucur
Nicolae ), Zamfirescu, Zoe (Ecaterina Arbore-Ralli,român ) .
Din partea
Comit.Executiv al Internaţionale
Comuniste sau Federaţiei Comuniste Balcanice
au participat: Schlosser (Bela
Kun,OCUngar,Comintern ), Gorn
(Alex.Ştefanski, PCPolonez ,FCBalcanică ) Gh.Dimitrov ( PCBulgar, F.C.Balcanică
), DZManuilski ( PC(b) US, Comontern ) Matiaş Racoşi ( PCUngar,Comintern )
Aceştia au ales organismele de conducere ale PCdR , care, însă, în
următorii ani, au suferit dese completări, excluderi,
deportări şi execuţii , plătind cu viaţa
sau cu pierderea libertăţii zelul
cu care au executat ordinele Moscovei.
MCStănescu: „ Până la începutul
anilor’80, cominterniştii de marcă tunau şi fulgerau oricui încerca să critice
documentele congresului al V-lea,
socotit de ei <un moment de cotitură
> în viaţa PCR .[….]
Dar istoria cea reală nu iartă. Stenograma
acestui congres, ca şi
documentele ( rezoluţiile) au rămas
mărturie incontestabilă a caracterului
acestui partid; documentele,
definitivate după aceea, elaborate în lumina
directivelor Cominternului, sub supravegherea lui Bela Kun,
ilustrează că în unele probleme
( situaţia şi scena politică din România, viaţa economică şi, mai ales,
aşa-zisa problemă naţională ) acest congres „cotitură” le-a întrecut pe toate cele precedente.”
Ex. Rezoluţia în problema naţională:
< România contemporană nu reprezintă prin sine o unire a „tuturor românilor”, ci un stat
tipic cu mai multe naţiuni , creat pe baza sistemului prădalnic
de la Versailles, pe baza ocupării unor teritorii
străine şi pe baza înrobirii unor
popoare străine. Burghezia şi
moşierimea din România , înfăptuind propriile lor planuri imperialiste şi îndeplinind , totodată, însărcinarea puterilor imperialiste conducătoare din Europa
de a crea la Nistru un
avanpost împotriva URSS, au
cucerit Basarabia, Transilvania, Bucovina şi Banatul şi supun unei asupriri
naţionale nemaipomenite şi unei exploatări semicoloniale pe cele
8 milioane de moldoveni, unguri,
ruşi, ucraineni, bulgari, nemţi , turci şi alţii . >
¤ Compoziţia CC al PCR
După Congresul V ( 1932-1937 )
1932.
Secretariatul CC al PCR din ţară : Bela Brainer, Kohn
Moscu ( Gh.Stoica), Broitman Dvoira ( Ana Ruski ), M.Dăscălescu-Diaciuc, Şeiva
Averbuch ( Vanda Nicolschi ) ; apoi din: Sencovici Alexandru, Broitman Dvoira ( Ana
Ruski ), M.Dăscălescu-Diaciuc, Lucreţiu
Pătrăşcau .
1933
Secretariatul CCal PCR din
ţară: Vanda Nicolschi ( Stoian
) Goldberger Nicolae, Eşanu Sabina; apoi, în diverse momente, li
s-au adăugat : Elena
Filipescu, Moscu Kohn ( Stoica ) …
1934
Secretariatul
CC al PCR: Goldberger, Const.Pârvulescu, Alex.Kohn,
Diaciuc-Dăscolescu; apoi li s-au alăturat: Marcel Pauker, Gavrilă Bartaş . La sfârşit anului, Cominternul l-a înlocuit din funcţia de secretar general
pe Gorn ( Alex.Ştefanski ), înlocindu-l cu
bulgarul Boris Ştefanov.
1935
Secretariatul CC al PCR: Boris Ştefanov, Goldberger Nicolae, Dimităr Ganev, Colef, Moscu Kohn, Marcovici Emil, Pârgaru Ion; după aceea din:
Iacubovici Eug, Dubinschi Moise, Gh.C.Dumitru ( Codin ); în sept., au fost cooptaţi: Gheorghe Gheorghiu Dej şi
Ana Pauker …
1936
Secretariatul CC al PCR ( după plenara de la Praga ) a mai cooptat pe:
Gh.Crosnev, Dubinschi Moise, apoi, după
câteva luni: Ilie Pintilie şi Ion Popescu –Puţuri ; la Moscova este
arestat şi executat Emil Haliţchi .
1937
/
Secretariatul CCal PCR: Sencovici
Alexandru, I.Popescu-Puţuri, Birtăş
Gavrilă, Gh.Dumitru, Moise Dubinschi. Acest secretariat este desfiinţat de Ştefan
Foriş care preia conducerea:
/
Biroul Politic al CCal PCR este
desfiinţat. La Moscova rămâne doar bulgarul Boris Ştefanov, ca
reprezentant unic. Prieten bun cu Gheorghi Dimitrov, el este
autorul moral al executării
comuniştilor români aflaţi la
Moscova / Elena Filipescu-Filipovici, Marcel Pauker, Timotei Marin, Eugen
Rozvan, Al.Dobrogeanu –Gherea, Imre
Aladar, Dumitru Grofu, Jacques
Konitz, Dori Goldstein , Moise
Dubinski ,Manea Erlich, I.Dic-Dicescu,
Alter Zalic, Vasile Popovici, Elek Koblos, Gilbert Moscovici
,Izo Iţcovici, Leon Lichtblau,
Hristu Racovski, Emil
Haliţki, Alexandru Nicolau ş.a.,
au
fost executaţi în URSS, în
1937-1941.
Alţii, sprijiniţi de Boris Ştefanov, „au
scăpat” doar cu deportarea pe 10
ani: Seiva Averbuch ( Vanda Nicolschi ), Liza
Dijur, Koblos-Kojlic, Petre şi Lupu
Goldstein etc etc….
Alţii, au scăpat „ ca prin urechea acului” , fiind reţinuţi 4-sau 6 ani: Eugen Iacobovici, Alexandru Iliescu ( Ignat
) , ş.a. MGBujor, Alex.Sahia, simpli vizitatori în URSS
( 1935 ), au fost suspecataţi de NKVD
şi de Stalin ca „ troţkişti”
1938: Ştefan Foriş, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ilie Pintilie, Ion Popescu-Puţuri …
1939:
Bela Breiner,
Ştefan Foriş, Iosif Chişinevschi
,Vasile Luca, Nicu Tudor …
1940-1941 : Ştefan
Foriş ( secretar general ), Teohari
Georgescu Iosif Chişinevschi, Ilonka Receanu …
1942: Ştefan Foriş, Agiu
Constantin, Const Pârvulescu, Iosif Ranghetz, Kofler Remus…
1943 ( până la 4 apr.) : Ştefan Foriş, Agiu Constantin, Kofler Remus, Sârbu Victoria,
Petrea Nicolae…
4 apr. 1943 – 23 aug.1944: Constantin Agiu,
Emil Bodnăraş, Ion
Gh.Maurer, Lucreţiu Pătrăşcanu, Const.Pârvulescu, Iosif Ranghetz, Ilonka Receanu, Constantin Carp, Remus
Kofler, Victoria Sârbu , grup la
care a aderat şi Gh.Ghheorghiu Dej ( închis la Jilava ) .
Cap.4 . Pseudonime şi nume conspirative ( 1918-1944 )
La nevoie, trebuie consultat tabelul
alfabetic completat de MCStănescu şi Gh.Neacşu .
6) Octavian
Ţâcu *, Problema Basarabiei
şi relaţiile sovieto-române în perioada interbelică ( 1919-1939 ), Ed.Prut Internaţional,
Chişinău, 2004 .
-----------------------
*Născut la 21 aug. 1972, în satul Costuleni ,
raionul Ungheni .Absolvent al Facultăţii
de Istorie a Universităţii
Al.I.Cuza din Iaşi ( 1994 ), unde şi-a susţinut şi doctoratul;
şef de catedră la Istoria
Contemporană Universală şi Ştiinţe Politice , la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova .
-----------------------
Introducere
Capitolul I
.
Recunoaşterea
internaţională a Unirii Basarabiei
cu România -
o coordonată a politicii externe
româneşti
1. Problema Basarabiei la
Congresul de Pace de la Paris ( 1919-1920 )
a)Consecinţele « problemei
ruse »
b) În contextul
revendicărilor româneşti
2. Protocolul basarabean:conţinut şi interpretări
Capitolul II .
Problema Basarabiei între oportunismul şi intrasigenţa diplomaţiei sovietice
( 1920 –1924 )
1.Itinerarul diplomatic de la Varşovia la Viena.
2. Conferinţa sovieto-română de la Viena
Capitolul III .
Tendinţe de destindere a relaţiilor sovieto-române ( 1925
–1933 )
1. Ratificarea protocolului din 28 octombrie 1920 şi problema
valabilităţii sale .
2. Eşecul negocierilor privind semnarea Tratatului
sovieto-român de neagresiune din
1932
Capitolul IV .
Spre Pactul Molotov –Ribbentrop
1. Stabilirea relaţiilor diplomatice
sovieto –române
2.
Noi realutăţi internaţionale şi
perspectiva relaţiilor româno –sovietice
Capitolul V .
Basarabia în cadrul României Întregite - consecinţele unei politici de
incertitudini
de politică externă
1.
Subminarea autorităţii româneşti în
Basarabia:reversul politicii
sovietice în problema Basarabiei
2.
Evoluţia internă a Basarabiei
interbelice - o reflectare a
situaţiei internaţionale nesoluţionate
Concluzii . Documente.