1965-1989 1.Când şi cine va scrie o analiză temeinică a cărţilor care au stat la baza cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu şi a "epocii de aur " ? 2. După revoluţia din decembrie 1989, arhivele privind această perioadă au trecut prin diverse " transferări" şi "peripeţii", iar legile adoptate ulterior, privind regimul arhivelor istorice , sunt restrictive, prohibitive chiar . Aceasta explică de ce în România întârzie să apară volumele propriu-zise de documente . 3. Este remarcabilă activitatea unor fundaţii şi edituri, iniţiative ale societăţii civile, care încearcă să umple "petele albe" de pe harta gulagului românesc: Memorialul de la Sighet, Humanitas, Vremea, Albatros, Jurnalul literar, ş.a. 4. Activitatea Consiliului Naţional de Studiere a Activităţii Securităţii ( CNSAS ), este îngreunată, prin acte administrative şi prin refuzul SRI de a preda arhivele acestei instituţii , încât documentare şi studii pe baza acestor documente vor întârzia să apară . 5. În ciuda faptului că s-a crezut ( sau s-a sperat ) că românii îşi încredinţează gândurile unor manuscrise de sertar, acestea s-au dovedit a fi foarte puţine. 6. Până la apariţia unor volume de documente propriu-zise, trecem la această categorie o serie de mărturii şi studii care au o valoare documentară semnificativă. |
Livia Dandara |
<<< Închidere >>> |