Scrisoarea prin care dl. Gheorghe Nandriş îl înştiinţează pe dl. Gabriel Liiceanu despre manuscrisul Aniţei Nandriş

"Stimate Domnule Liiceanu,

Ştiu că nu duceţi lipsă de scrisori, de aceea voi intra direct în subiect.

Posed un manuscris, mărturie zguduitoare privind prezenţa romanească în Arhipelagul Gulag. Acest manuscris nu este "literatură de sertar" a unui intelectual, ci aparţine unei ţărănci, abia stiutoare de carte, dar cu un har ales al povestirii. O ţărancă din nordul Bucovinei, care fără a fi vinovată şi fără a fi judecată a fost ridicată de K.G.B. în miez de noapte,- împreună cu cei trei copii mici ai ei, separată de soţ şi deportată în străfundul Siberiei, dincolo de Cercul-Polar.

In această sălbăticie a Siberiei a luptat pentru supravieţuire 20 de ani. Această extraordinară mamă şi-a ocrotit copiii cu preţul vieţii dovedind o putere de sacrificiu şj o rezistenţă morală de excepţie. Renunţă la propria hrană în favoarea copiilor, străbate zeci de kilometri prin tundră cu groaza în suflet, în căutarea unor fructe cu care să-şi salveze copiii de scorbut, învaţă să conducă sania cu cîini şi să facă din părul lor îmbrăcăminte pentru copii. Intră de două ori in comă şi de două ori revine la viaţă, singurul tratament fiind iubirea nemărginită pentru copii şi credinţa în Dumnezeu.

După ultima ieşire din comă, în convalescenţă, este pusă să facă slujbă de noapte la minus 40 de grade. Nu se poate duce şi este condamnată la închisoare. Este dată pe mîna unui eschimos, a cărui limbă nu o pricepea, şi care trebuia să o transporte cu sania, printre gheţuri, spre locul osîndei. Urmează o călătorie în care i-a îngheţat sufletul de groază, cu o înnoptare într-un iglu de eschimoşi, drum pe care îl descrie cu imagini atît de sugestive, încît ar putea figura în orice antologie literară.

In trînta ei cu destinul se dovedeşte mai tare şi învinge. După aproape 20 de ani de surghiun, această femeie demnă îşi trimite copiii spre Moscova lui Hruşciov, pentru a-şi dovedi nevinovăţia şi a-şi căuta drepturile. După multe peripeţii pe la tribunale şi procurori, care căutau să-i ameţească cu minciuni, aceşti copii, care au moştenit inteligenţa şi curajul mamei lor, obţin documente din care rezultă că au stat 20 de ani în Siberia «din greşeală», că ar fi «victime ale stalinismului» şi sînl reabilitaţi.

Ei pleacă din Siberia spre soarele Bucovinei, spre satul şi mormintele strămoşilor lor. Au intrat în casa lor după 20 de ani, exact în luna şi ziua cînd au fost răpiţi, 13 Iunie 1941. Bătălia pentru supravieţuire a luat sfîrşit. Mama a reuşit să-şi reaşeze copiii în cuibul lor. Oricine şi-ar fi considerat misiunea împlinită. Ea însă nu şi-a putut găsi liniştea decît după ce a depus mărturie scrisă asupra crimelor comunismului. Şi astfel, după ce a tors părul de cîine în Siberia, a luat condeiul pentru a-şi mărturisi calvarul, scriind 360 de pagini ca un poet

Mi-a încredinţat acest manuscris în anul 1982 la Cernăuţi, rugîndu-mă să-l trec peste graniţă în România şi să-i promit că-l voi face cunoscut oamenilor, cum voi putea. Apoi a murit în casa ei, în patul ei, vegheată de copii, cu sentimentul datoriei împlinite.

Mi-e greu acum să recunosc că mi-a fost frică, în anul 1982, să trec printre grăniceri cu acest manuscris. Am făcut-o totuşi, pentru că am fost cuprins de un sentiment de enormă ruşine pentru frica mea, pentru laşitatea mea de intelectual, în faţa acestei firave dar colosale femei, cu trei clase primare, în faţa căreia moralmente mă simţeam un pitic.

Mă opresc şi-mi cer iertare pentru că m-am întins cu vorba, relatîndu-vă detalii din acest manuscris. Am crezut că astfel o să vă trezesc interesul şi o să acceptaţi rugămintea de a-l frunzări.

Vă mulţumesc, în numele meu, precum şi al acestei ţărănci, care pe numele ei de naştere este Aniţa Nandriş, căsătorită Ana Cudla.

Cu aleasă stimă, dr. Gheorghe Nandriş

Sibiu, 13 mai 1991"