%@LANGUAGE="JAVASCRIPT" CODEPAGE="65001"%>
Senatorul PNL, Nicolae Vlad Popa, a spus joi, în plenul Parlamentului, că poporul român nu a beneficiat decât în mică măsură de cuceririle Revoluţiei, întrucât “puterea a fost confiscată de un grup de emanaţi” ai fostului regim.
„Economia a ajuns, în mare parte, în mâinile unor profitori, corupţia şi hoţia înfloresc, iar dintre dorinţele celor care au luptat doar libertatea a fost obţinută”, consideră Popa, care a reamintit că dosarul soţilor Ceauşescu a dispărut, “ dispunându-se refacerea lui din memorie”.
“Din păcate, deşi am câştigat puţină libertate, nu ştim adevărul despre Revoluţie şi nici dreptate nu s-a făcut”, a arătat deputatul liberal.