Radu Alexandru Marin se remarcă prin faptul că niciodată nu s-a mulţumit să înghită suprimarea regimului comunist. De aceea nu rata nici o ocazie de a duce insulte lui Nicolae Ceauşescu, pe care îl poreclea „Balaurul” şi adepţilor acestui regim politic.

Deşi suferă de un handicap de gradul doi, Marin a fost obligat să-şi satisfacă stagiul militar. A fost ca un ghimpe în coastele odiosului regim, drept pentru care era transferat din fiecare loc de muncă. Pe parcursul vieţii a muncit în nu mai puţin de 50 de fabrici şi uzine. Este un om harnic care are la activ mai multe invenţii, dintre care două sunt folosite şi în prezent la asamblarea tractoarelor în Uzina Tractorul.

Pe 15 noiembrie 1987 muncitorii de la Uzina Roman au ieşit în stradă şi au devastat Sediul Partidului, în locul căruia se află acum Prefectura. „Înfuriaţi oamenii au aruncat pe fereastră tablourile cu Ceauşescu. Am luat şi eu un tablou şi l-am lipit pe un vagon la Întreprinderea Tractorul, aşa, în bătaie de joc” povesteşte Marin. Maistrul a fost „turnat” de către un coleg de muncă. „Din acel moment, am fost pus sub urmărire de securitate. La fiecare două zile cerea de la şeful de secţie un raport despre mine”. Datorită faptului că era un om harnic şi priceput, şefii îl aveau la inimă şi de fiecare dată îl salva din mâinile securiştilor. „Marin se numără printre puţinii oameni care au avut curajul să spună cu voce tare, nemulţumirea şi corupţia care exista în vechiul regim. De aceea, a fost mereu hărţuit şi ameninţat” declară Ene Gheorghe, şef de secţie în acea perioadă. În perioada când aveau loc vizite ale conducerii superioare de partid şi de stat în uzină, Marin era chemat la securitatea uzinei şi reţinut până la trecerea vizitei.

Acest „haiduc” al timpurilor comuniste îşi continua actele de bravură şi după ce se întorcea de la muncă. „Atunci când veneam supărat că mi-au furat din salariu sau m-au neîndreptăţit, obişnuiam să aprind becul de 200 de waţi, mă dezbrăcam în pielea goală, după care legam o frânghie de galeria perdelei de la geam. Apoi deschideam geamul şi mă aplecam peste pervaz, cu ştreangul agăţat de gât” povesteşte Marin. Lumina becului proiecta pe blocul din faţă umbra unui sinucigaş, care urla: „Balaurul ne mănâncă! Ne-a îndobitocit! Ne ţine flămânzi şi ne pune să ne uităm la ce vrea el!” Locatarii blocului 4 de pe Aleea Violetelor erau intrigaţi şi se mirau de curajul vecinului lor rebel. „Uneori când venea noptea, înjura şi-l blestema pe Ceauşescu, împreună cu sistemul său comunist” declară Maria Necula, şef de scară la perioada respectivă.

Marin îşi aminteşte *****, după aceste obiceiuri intrigante „veneau câte trei miliţieni, cu arme şi câini. Ca să scap de ei, aruncam multe bancnote de o sută de lei pe jos. Miliţienii nu intrau de frică să nu îi acuz ulterior de furtul banilor”. În timpul revoluţiei, Marin s-a alăturat oamenilor ieşiţi în stradă. „Se trăgea în noi de la etajele superioare ale blocurilor. Seara stăteam pe acasă, scoteam boxele pe geam, pentru ca oamenii să audă discursul lui Silviu Brucan, sau a lui Petre Roman şi să ştie că regimul comunist a fost deturnat” precizează Marin.

Marin scăpa cu faţa curată de fiecare dată după ce săvârşea aceste „crime” împotriva regimului, în acele timpuri în care pentru un pamflet anticomunist primeai ani grei de detenţie. Asta deoarece „rebelul” suferă de deficienţe funcţionale grave survenite datorită detonării accidentale a unei grenade. Din certificatul medico-legal reiese că Alexandru Marin prezintă o psihopatie instabilă cu elemente explozive, cataractă traumatică la ochiul drept şi căderea vederii la ochiul stâng. Psihicul său labil a fost întotdeauna o scuză pentru a nu face puşcărie. „Cert este că niciodată nu a fost arestat, pentru că avea un certificat medico-legal de la Spitalul de Neuropsihiatrie. Toate faptele erau puse pe seama nebuniei sale” declară Necula. Într-adevăr, Marin a avut zeci de internări în acest spital. „Au încercat să mă cureţe cu tot felul de medicamente dar nu au reuşit” precizează Marin.

Pensionarul trăieşte în aceeaşi cameră dintr-un cămin de nefamilişti de pe Aleea Violetelor. Pereţii sunt plini de igrasie deoarece apa s-a infiltrat prin acoperiş, iar condiţiile sunt execrabile. „Este, bătrân, singur pe jumătate orb şi nimeni nu-i acordă nici un ajutor” susţine Alexandru Zbarcea, unul dintre vecini. Din pensia care îi este acordată nu-şi poate plăti întreţinerea, medicamentele şi alimentele. De aceea a adunat datorii la întreţinere în valoare de 15 milioane de lei. „Luna trecută mi-a fost facturată 20 de metri cubi de apă. ***** aş putea să consum, mai ales că locuiesc într-o cameră de 10 metri pătraţi?”. Caloriferele de abia se încălzesc după trei ani lipsiţi de căldură. „Sunt forţat să-mi plătesc întreţinerea dar nimeni nu mă ajută” susţine Alexandru. Deoarece depăşeşte cu aproximativ 100 de mii de lei venitul minim, pensionarul nu poate primi ajutor pentru întreţinere. După o viaţă de luptă anti-comunistă, Alexandru se zbate să supravieţuiască în sărăcie.