În 22 Decembrie 2003 aş dori ca lumea să strige ’La mulţi ani, Libertate!’ Antonela Sofia BARBU
Să încep prin a ura La multi ani Revoluţiei din 22 Decembrie 1989? Se împlinesc 14 ani şi românul ar trebui să lase totul deoparte şi să cânte ’Deşteaptă-te, române’ sau să strige cât poate de tare: ’Suntem liberi!’ De pe fruntea tuturor ar trebui să dispară ridurile, grijile, măcar în această zi.
În Timişoara, în Bucureşti, în Sibiu, în Braşov, tot mai puţină lume participă la momentele aniversare. Revoluţia s-a născut acum 14 ani, unii au îngropat-o împreună cu morţii, unii au criticat-o numind-o ’lovitură de stat’, iar adevărul nu-l vom descoperi poate niciodată.
Oamenii s-au resemnat încercând să nu mai pună zeci de întrebări. Au obosit. 22 Decembrie nu e prilej de bucurie, românii nu sunt fericiţi pentru libertatea lor, au şi uitat ce înseamnă, pentru că au intrat în cotidianul rece. La şcoală se vorbeşte prea puţin despre ce a fost atunci, iar copiii care s-au născut în anii 1989-1990, sunt în clasele VII-VIII şi nu sunt interesaţi de istorie, democraţie, drepturile oamenilor, abia cunosc Constituţia României.
Cuvântul libertate este perceput de tineri ca ’deschidere a graniţelor’, S.U.A şi Canada. Tinerii nu fac politică prea multă, nu sunt interesaţi de ce înseamnă adevărata democraţie, ci sunt atraşi să plece din ţară cât mai repede, pentru că aici nu se pot realiza. La 30 de ani eşti deja ’trecut’, nu mai eşti pe primul loc în top şi atunci începi să-ţi vinzi materia cenuşie pe Internet.
Cu toată Revoluţia, cu toţi aceşti ani de guvernare Iliescu – Constantinescu – Iliescu, în România primează corupţia, violurile, jafurile, crimele, iar cultura, democraţia, onestitatea, respectul şi încrederea sunt valori pierdute în negura timpului. În 14 ani au existat numeroase mişcări sindicale, greve, dar nimic nu s-a mai schimbat cu adevărat. Să înţeleg că românii sunt dezbinaţi? Să înţeleg că românii nu mai au curaj? Să înţeleg că românii mai au în suflet doar ură? Şi acea ură pentru cine, pentru ce şi unde duce ea?
Am fost un popor credincios, care se ruga în taină, când bisericile erau demolate. Au fost români care îşi făceau cruce cu limba în gură, pentru a nu fi văzuţi de securişti. După 14 ani, asistăm la ridicarea şi restaurarea bisericilor. Cu toate acestea, românii se roagă duminica, pentru ca luni să lucreze la destrămarea sufletului.
Înjură pe stradă, la serviciu, în baruri, indiferent pe cine, pe sfinţi, pe Dumnezeu, pe şef sau pe soţie, pe soţ sau pe copii, pe vecini sau justiţia, pe primar sau preşedinte, nimic nu arată că mai au respect, că mai există iubire, că mai au lumină în suflet. Nimic. Şi asta îngrijorează generaţiile ce urmează acest exemplu. E păcat şi de noi cei care avem parte de imagini în care cerşetorii sunt bătuţi, copiii care vând ziare sunt agresaţi, iar la ştiri nu auzim acel glas: Un comunicat important către ţară! Vrem PACE! Dar o Pace cu un preţ prea mare: libertatea cuvântului frumos.
Vezi tot mai rar feţe luminate de iubire, de soare şi pace! Revoluţia împlineşte 14 ani. Din partea partidelor politice vor fi depuse coroane, vor fi ţinute cuvântări mecanice şi apoi se vor interpreta mesaje. Vor fi aprinse tot mai puţine lumânări pentru morţi şi ne vom scălda în indiferenţa zilelor care vor urma. Vom îngropa amintiri şi vom deschide ochii spre Europa. Mă voi ruga pentru români, pentru pace, pentru respect, pentru drapel şi pentru imn, şi cine ştie într-o zi, Dumnezeu îi va deştepta pe români şi le va dărui valorile dobândite cu ani mulţi în urmă. Cei nostalgici, ar trebui să afle că, Ceauşescu nu a murit, Ceauşescu a rămas în fiecare român, ca parte de istorie, ca exemplu de tiran, pentru că românii nu pot să nu rostească acel ’era mai bine’.
Aşa că, vărsaţi o lacrimă sinceră şi din inimă, în momentele de reculegere pentru tinerii care au murit acum 14 ani, pentru tinerii care s-au născut acum 14 ani şi cărora nu le sunt oferite prea multe, şi pentru tinerii care trebuie să înveţe istoria poporului nostru, dar nu din manuale alternative. La mulţi ani, Libertate! La mulţi ani, Revoluţie!