La 14 ani de la Crăciunul însângerat din 22 decembrie 1989, din ce în ce mai puţini îşi amintesc de ce s-a întâmplat atunci. La comemorarea revoluţiei orădene, în afara oficialităţilor, a rudelor şi a câtorva cetăţeni, nimeni nu participat la manifestările acestei zile.

În Oradea, primele manifestări au apărut în 16 decembrie, când în oraş au început să circule manifeste anticomuniste, concepute şi împrăştiate de tipograful Lucian Kovacs. Pe ziduri apar înscrisuri ca: Jos Ceauşescu! şi Jos dictatorul! De aici până la revolta populaţiei nu a fost decât un pas. Pe 22 decembrie, la ora 10, primăria a fost luată cu asalt de populaţie. Comitetul Civic constituit pe loc a preluat conducerea oraşului. La 10:30, pe clădirea primăriei a fluturat pentru prima dată drapelul tricolor cu stema decupată, devenit simbol al revoluţiei. După 11 ani însă, nici măcar participanţii la revoluţie nu mai cred în idealul acesteia. "Relativă tristeţe şi dezgust pentru ce se întâmplă acum cu ţara. Noi am sperat atunci că se va construi o societate realmente democratică, o economie de piaţă viabilă, nu o economie de piaţă viabilă pentru un procent de 3-4% din populaţie, incluzând clasa politică printre ei", spune Dan Vîlceanu, fost revoluţionar.

Radu Davidescu, preşedintele Asociaţiei 22 Decembrie 1989 Bihor completează: "Nu putem spune că este chiar ce am dorit noi atunci, dar şi doream prea mult atunci în 22 decembrie, speranţele au fost fantastice, a fost un moment astral al României data de 22 decembrie. Ceea ce vreau să vă spun este că pentru ziua aia merită să trăieşti o viaţă".

Între orele 1 şi 3 după amiaza a fost ocupată clădirea Securităţii şi a Miliţiei, iar comitetul revoluţionarilor a cerut colaborarea armatei. În jurul orei 19, sub presiunea evenimentelor, liderul Comitetului, Mircea Bradu, a făcut infarct şi a fost transportat la spital. Oradea are 5 martiri ai revoluţiei, toţi căzuţi în luptă departe de oraş. Maiorul Tudor Nicolae - pilot la o unitate de aviaţie din Sibiu, doborât în timp ce-i transporta cu elicopterul pe generalii Nuţă şi Mihalea. Cu trei zile înainte de 22 decembrie 2003, Tudor Nicolae ar fi împlinit 50 de ani. "Durerea sufletească prin care trec în fiecare zi şi în fiecare moment de 13 ani încoace nu se poate descrie. Nu se poate pronunţa o mamă că a murit copilul ei", spune cu durere Maria Tudor, mama eroului.

Marius Cosma era soldat la o unitate militară din Arad. Avea 19 ani şi de-abia terminase liceul. Băiatul a fost găsit mort, îmbrăcat în haine de căpitan şi împuşcat cu o armă cu lunetă drept în frunte. Astăzi, o stradă din Oradea poartă numele sublocotenentului post mortem Marius Cosma. "Pentru ce-o-mpuşcat copiii ăştia, ca să ne fie mai bine, ce asta-i viaţă ? "Şi-aşa că D-zeu sfântu îi sus şi vede pe fiecare, îi pedepseşte după fapte... Da' a meritat să fie copilu meu împuşcat ?", se întreabă tatăl lui Marius, Dumitru Cosma.

Adrian Danşe era şi el tot soldat, avea 19 ani şi făcea armata în Bucureşti, la trupele de securitate. Adrian a fost ucis cu un glonţ în artera carotidă, în timp ce apăra clădirea fostului Comitet Central al PCR. Ceilalţi doi martiri orădeni se numeau Victor Puşcău şi Nicolae Tomozei. Părinţii eroilor ucişi sunt dezamăgiţi acum şi spun că tinerii au murit degeaba. Florica Danşe, mama lui Adrian, plânge într-una: "Aş fi vrut să pot sărbători şi eu Crăciunul ca alţi oameni şi să mă bucur de el, pentru că băiatul meu s-a născut în 25 decembrie dar Crăciunul pentru mine e cea mai cumplită sărbătoare... Nu e sărbătoare, e un supliciu... Înainte cu o zi de a împlini 19 ani, mi-a fost împuşcat băiatul şi nu trebuia să moară, nici el nici alţii ca el..."

Chiar şi orădenii simpli afirmă cu tărie că tinerii ucişi în revoluţie s-au sacrificat degeaba, democraţia rămânând la stadiul de ideal. "Cred că au murit degeaba pentru că lucrurile au rămas la fel şi corupţia e-n floare iar noi ca şi populaţie am secătuit din punct de vedere financiar. Şi nu doar atât, situaţia financiară a ţării este dezastruoasă’’ (Ana-Maria Pop, studentă); "Cei care s-au ridicat în decembrie '89 s-au ridicat c-au fost nemulţumiţi. Şi tot cu aceeaşi nemulţumire sântem şi-acum, ba mai rău." (Ioan Abrudan, pensionar).

Primul conducător al Oradiei libere, revoluţionarul Mircea Bradu, a lansat şi o carte pe care a scris-o în amintirea acelor zile fierbinţi. ‘’Cartea nu îşi propune să dezvăluie ceea ce toată lumea vrea de 13 ani să afle, pentru că nu noi, foştii revoluţionari, putem şti asta, ci cei care astăzi se află la conducerea ţării, însă sper din toată inima ca această carte să aducă aminte tuturor orădenilor, peste ani, de cei care au murit pentru ca ei să fie liberi’’, spune autorul.

Dupa ce au depus coroane la primărie şi la mormintele eroilor martiri ai revoluţiei, puţinii participanţi s-au împrăştiat pe la casele lor. Cu excepţia părinţilor celor căzuţi, care plâng şi acum, timp de încă un an nimeni nu-şi va mai aduce aminte de jertfa tinerilor. Părinţii celor căzuţi în revoluţie sânt astăzi ca nişte umbre. Împovăraţi de un deceniu de singurătate, ei trăiesc în case pline de amintiri, înconjuraţi de fotografii şi teancuri de tăieturi din ziare. Singurul lucru pe care şi-l mai doresc este ADEVĂRUL! În afara crucilor din cimitir, astăzi, doar o stradă din Oradea mai aduce aminte de numele unuia dintre eroi: sublocotenentul post mortem Marius Cosma. Peste ceilalţi aproape s-a aşternut uitarea, ca o mare nedreptate.