Draga Ioan Rosca Initiativa Dtale, despre care mi-ai vorbit acum un an, prinde trup. Sunt bucuros ca se intimpla asa, pentru mine fiind semn de speranta. Inseamna ca nu ne lasam cotropiti de oboseala, de disperare, de neputinta in fata acestui molos multiform care este asa zisul post-comunism. Manie "post", expresia limitei gândirii celor incapabili sa analizeze ce a fost si sa numeasca ceea ce este. Un comunism cu masca : liberal, capitalistic, cu schimbari de aliante, dar pentru Romania doar o fatada pentru reciclarea tradatorilor, colaborationistilor, tilharilor si tortionarilor din trei generatii (sau fiilor de colaborationisti, talhari si tortionari, care au mostenit nu doar vilele ci si metodele, mentalitatile si scopurile parintilor). Sunt convins ca analizele, definitiile si strategiile pe care le propui vor coaliza nu doar adeziuni teoretice si sentimentale, ci actiuni convergente menite sa duca la efecte practice si la dizlocarea durabila sau definitiva a structurilor relationale si institutionale pe care se bazeaza acest sistem (re)nascut din cenusa imperiilor. Curaj, draga dle Rosca. Voi incerca sa aduc spre acest spatiu, acest loc geometric al sitului, prieteni apropiati si departati. In amintirea celor ce au pierit pentru Romania. Pentru cei carora nu le este rusine sa se simta patrioti. Pentru tinerii plecati in lume dupa 1990, care inteleg ca e bine sa poti calatori sau studia oriunde e ceva de invatat, dar care au nevoie de un punct fix, ca Arhimede, sau de un tarm la care sa se intoarca, precum Ulisse. Acel punct sau tarm exista, el se numeste pentru romani, România. Iar daca pentru unii Romania nu exista, ea poate fi inventata sau reinventata. O Romanie concreta, nu o tara imaginara ci un tarm al imaginatiei sociale, unde proiectul social se poate intrupa.
Dan Culcer |
|
<<< Închidere >>> |