Număr de dosar

Domnului grefier

a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Consiliul Europei

F-67075 Strasbourg CEDEX, France

Cerere

prezentată cu applicarea articolului 34 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, şi a articolelor 45 şi 47 a Regulamentului Courţii

I - Părţile

A. Reclamantul/reclamanta

1. Nume de familie: ROSCA 2. Prenume IOAN Sex:masculin

3. Nationalitate : român şi canadian

4. Profesie: matematician, inginer de sisteme teleinformationale, cercetator, PH.D- educatie

5. Data şi locul de naştere: 30.03.1958, Vama, Suceava, România

6. Domiciliu : Canada [] cu pasaport de cetatean roman cu domiciliul în strainatate nr P [] , eliberat de []

7. Tel. no [] , email: ioan_rosca@yahoo.com;

8. Adresa actuală [ (diferită de 6) : [] ,

9. Numele şi prenumele reprezentantului- 10. Profesia reprezentantului)-

11. Adresa reprezentantului- 12. Tel.nr - Fax nr-

B. Partea contractantă

13. ROMÂNIA

II - Expunerea faptelor

14. Abuzurile comise împotriva mea, pe care le voi relata aici succint, nu au numai un caracter personal. Iar "faptele" nu pot fi separate de aspectele juridice, pentru că sînt în general "fapte juridice", infracţiuni împotriva justiţiei şi umanităţii. Am încercat timp de peste două decenii să apăr dreptul la dreptate al victimelor unui genocid, fiind tratat ca atare de complicii reponsabililor, care ocupă în continuare statul român

Pot dovedi aceste afirmaţii foarte grave cu documentele [1-49] indicate în partea VII, marcate [xx=21.xx], unele extrase din cele 49 de volume ale cercetarii penale 35/P/06 [29], pe care le-am fotografiat integral sau din volumul 168 [6] din lucrarea 175/P/08, care a mai fost trimisă la CEDO. Pot adăuga, dacă mi se va da ocazia, explicaţii, probe, şi declaraţii.

Sper că protejarea crimelor regimului comunist să nu se întindă şi spre organismele comunităţii europene, căci discriminarea românilor- ca victime- ar surpa legitimitatea justiţiei. Vă cer să apăraţi drepturile cuiva lovit pentru că a încercat să apere dreptul, a vrut să facă măcar cîţiva paşi similari cu ai domnului Wiesenthal, suferind represaliile şi abuzurile descrise în continuare.

14.1 Genocidul între 1944 şi 1964. Legislaţia criminală. Copilaria mea.

La sfîrşitul celui de al 2-lea război mondial, cu acordul aliaţilor occidentali, URSS a invadat Europa de Est, instalînd în mai multe ţări regimuri totalitare marionetă "comuniste", fapt recunoscut pe plan internaţional. România a fost supusă unui ocupaţii genocidare îndelungate, rezistenţa reală sau potenţială fiind zdrobită cu ferocitate. Statul uzurpat, în frunte cu aparatul legislativ şi judiciar, a operat anti-uman şi anti-social. Milioanele de crime din acea perioadă sint reflectate bogat în mărturii, documente, analize, rapoarte de cercetare (vezi şi [6, 17-19, 22, 29, 34,37]) şi au fost recunoscute oficial, fără însă a se stabili resonsabilităţi şi reparaţii.

M-am născut în această perioadă funestă (1958) avînd copilăria otravită de climatul de lagăr instalat, de teroarea şi hărţuirea sub care se străduiau românii (inclusiv familia mea) să supravieţuiască, evitînd întemniţarea, prin compromisuri ireparabile.

14.2 Continuarea terorii între 1964 şi 1989. Complicităţile. Tinereţea mea.

După 1964, partidul comunist român, consolidat la putere pînă la identificarea cu statul, a constatat reuşita decimării sălbatice a elitelor şi domesticirii masei înfricoşate şi s-a putut deschide catre "cooperare şi destindere internaţională". Pentru a fi folosiţi în "construcţia socialismului", au fost "eliberaţi" supravieţuitorii centrelor de exterminare (închisori, mine, colonii etc) şi puşi să muncească alături de ceilalţi sclavi ai marelui lagăr de muncă forţată şi de alienare (prostituţie intelectuală)- care devenise România. Teroarea se instalase temeinic în conştiinţe şi represiunea directă era necesară mai rar. Dar cind se mai producea cîte un act de revoltă sau contestare, temerarii erau zdrobiţi necruţător- pentru a se aminti tuturor că sînt la cheremul sistemului represiv. Dispunem de oricite dovezi despre continuarea ,in forme noi, a genocidului prin care regimul totalitar a stăpînit România (exemple la [18-19, 22, 29,34,37]).

Aceasta perioada mi-a înghiţit tinereţea. Am încercat să evit compromisurile morale, dedicîndu-mă unor preocupari tehnice (matematică şi electronică). Dar în ciuda aparentei normalităţi a carierei mele profesionale, am trăit sufocat de silă, revoltă, umilinţă, frică şi ruşine- faţă de viaţa celor din jurul meu… şi a mea.

14.3 Revoluţia din 1989 şi Contrarevoluţia din 1990. Implicarea mea. Represaliile.

Revolta din decembrie 1989 mi-a creat şi mie o şansa de a-mi recupera demnitatea. Aşa cum o pot dovedi cu textele publicate atunci (exemple la [2,4]), mi-am întrerupt activitatea profesională şi m-am dedicat total luptei pentru răsturnarea uzurpatorilor statului , care încercau să camufleze restauraţia. Observînd că debarasarea de cuplul Ceauşescu a fost doar o stratagemă a activiştilor şi securiştilor vechiului regim pentru a deturna revolta populară şi a menţine puterea, am încercat să organizăm rezistenţa faţă de Contrarevoluţia pe care o realiza, prin mijloace infracţionale "Frontul Salvării Naţionale"-FSN [1-5]. Miza încleştării din 1990 a fost detronarea nomenclaturii comuniste din poziţiile de decizie (parlament, justiţie, poliţie , armată etc.) care îi permiteau : a. Evitarea pedepsirii crimelor din timpul comunismului b. Acapararea avuţiei confiscate de la victime sau muncite de ele în lagăr - prin privatizări mafiote. c. Legitimarea internă pseudo-democratică şi cumpărarea respectabilităţii externe prin trocuri fîcute împotriva intereselor poporului român.

M-am implicat în toate formele legitime ale luptei de eliberare: constituirea de asociaţii civice, participarea la protestele cetăţeneşti, formarea partidelor de opoziţie, etc. Cu această ocazie, am suportat continuu presiuni, injurii, ameninţări, agresiuni din partea populaţiei manipulate (prin presă, televiziune, informatori nedesconspiraţi şi şantajaţi de serviciile secrete, rămase la post) încît să zdrobească contestaţia. Am redat în mai multe texte [1-4] ce am suferit, eu şi membrii asociaţiei "Dialog Piatra Neamţ" înfiinţate şi conduse de mine, pentru că am crezut că venise momentul reabilitării statului de drept şi a justiţiei drepte. Amintesc aici numai episodul din 1- 5 Mai 1990 cînd am fost aproape linşaţi (la Piatra Neamţ) pentru că făceam greva foamei pentru adevăr, dreptate şi democraţie. Am apărat aceste idei şi în mitingul maraton din Piaţa Universităţii , care a fost terminat prin represiunea monstruoasă din iunie 1990, organizată de FSN, folosind armata, serviciile speciale, şi trupe de simpatizanţi bătăuşi aduşi din toată ţara.

14.4 Gropile comune. Procesul comunismului. Dosarul 430/P/1990. Exilul

După masacrul din 13-15 iunie, cei care încercau curăţirea instituţiilor statului parazitate de nomenclatura criminală au recăzut în frică şi disperare. Occidentul continuindu-şi dezinteresul faţă de ce se întîmplă în România, aparent "eliberată" printr-o "revoluţie"… în urma careia anticomuniştii au fugit din ţară şi comuniştii, convertiţi la capitalism, au rămas la conducere şi s-au îmbogăţit. Rămînînd puţini, cei care am continuat lupta pentru răsturnarea vinovaţilor de la putere, încît să poată fi pedepsiţi, nu am reuşit mare lucru, deşi ne-am zbătut cu toată energia [4i-n].

In toamna anului 1990, ca fondator şi lider al opoziţiei unite din judeţul Neamţ (FDAR- [4j]), am condus cercetări în pădurea de la Dealul Mărului-Roman, soldate cu descoperirea unei gropi comune, în care Securitatea îşi aruncase victimele, în 1949 [4,13]. Marcat de întîlnirea cu osemintele celor exterminaţi, am lansat un Apel pentru un Proces al Crimelor Comunismului, pentru cercetarea Katynurilor româneşti [4,14] şi am deschis cercetarea penală 430/P/1990 [17] prin depunerea probelor la procuratura militară. Dupa ce s-a găsit o a doua groapă comună în pădurea de la Dealul Balaurului [29-v48] ameninţările la adresa mea s-au amplificat, concretizindu-se cu reprimarea brutală a marşului de comemorare a victimelor, pe care l-am condus, la Piatra Neamţ, la 16.12.1990 de către multimea provocată de foşti securisti să ne ameninţe, lapideze, lovească, linşeze [4m,6,15,21] .

Urmărit de poliţia secretă, rebotezată SRI, şi umilit de comportarea antijustiţiară a concetăţenilor mei manipulaţi, m-am văzut silit să fac din nou greva foamei, declaraţii publice de respingere a concetăţeniei cu Ion Iliescu, apoi o grevă profesională totală [2i, 16] şi în final să mă auto-exilez- precizînd public că motivul este protestul faţă de blocarea procesului pentru genocidul comunist.

14.5 Ascunderea crimelor comunismului în timpul "tranziţiei". Maturitatea mea deturnată.

După emigrarea în Canada (octombrie 1992), mi-am reluat cu greu cariera (doctorat, cercetare etc) plătind tribut dezrădăcinării, alungării din ţara ramasă în stăpînirea călăilor.

Am continuat însă să militez pentru dezgroparea adevărului privind crimele şi acoperirea lor de către regimul instalat în decembrie 1989, care a protejat vinovaţii pentru ca mostenitorii lor să se poată îmbogăţi din pradă. Am scris numeroase eseuri- publicate pe Internet, pe care le-am grupat în site-uri Internet [12,18,19]. La [19] am coordonat studierea crimelor comunismului şi motivelor pentru care ele nu au putut fi pedepsite. Am editat şi difuzat acolo numeroase mărturii, scrise de supravieţuitori, care arată amplitudinea măcelului căruia i-a căzut victimă România (vezi şi [29]). Numai relatările despre diabolicul "fenomen Piteşti" (în care studenţii victime au fost torturaţi irezistibil, pentru a deveni torţionari, în lanţ) ar fi trebuit să ajungă cu vîrf şi îndesat, pentru punerea în mişcare a justiţiei, dacş aceasta nu ar fi fost ocupată de complici. Dicţionarul monumental al domnului Cicerone Ioniţoiu, completat cu registrele penitenciarelor fiind o referinţă de start pentru lista victimelor.

Dar deşi mai erau în viaţă sute de mii de deţinuţi politici şi torţionari, nu a fost pedepsit nici un singur criminal, oricite demersuri s-au făcut la organele de urmărire, cercetare sau decizie penală (realitate sinistră reflectată în mai multe volume din [29]). Ceea ce dovedeşte complicitatea adminstraţiei postdecembriste deci continuitatea genocidului pînă azi (în forma protejării şi îmbogăţirii responsabililor).

14.6. Părăsirea domiciliului şi serviciului din Canada, în 2005, în interesul justiţiei

La 18.09.04 preşedintele român Ion Iliescu, principalul responsabil al extinderii crimelor comuniste după 1990, însoţit de Răzvan Teodorescu, care conducea în iunie 1990 televiziunea romană, principalul incitator al populaţiei la zdrobirea manifestaţiilor împotriva contrarevoluţiei FSN, a efectuat o vizită la Montreal pentru a asista la inaugurarea unei statui a lui Mihai Eminescu în Piaţa României. A fost o provocare insuportabilă, pentru multitudinea de exilaţi la Montreal din cauza blocajului eliberării României de către FSN. Am participat [12] la manifestaţia de protest din Montreal în urma careia contestaţia din exil s-a intensificat. Aflind că ajunşi în România, domnii Iliescu şi Theodorescu ne-au declarat rataţi şi retardaţi, am decis să revin în lupta pentru ca aceşti criminali, care vorbeau în numele ţării ocupate de banda lor, să ajungă după gratii.

Ca student membru al echipei olimpice a României la olimpiada de matematică (Ankara, 1980) nu puteam sta pasiv aflînd [12c] că Gh Nechita, colegul meu de echipă, este unul dintre cei peste 1000 de români măcelăriţi în decembrie 1989, pentru care nu se permite găsirea asasinilor, anchetele fiind tergiversate premeditat (dosarul făcînd şi obiectul unor plîngeri la CEDO, ca 33810/07). Un alt dosar de cerectare penală (care a făcut şi obiectul unor plîngeri la CEDO ca 18817/08) în care a trebuit să intervin- ca victimă directă (vezi 14.3) , era cel dedicat represiunii din 1990, prin care FSN a zdrobit încercarea de relansare a revoluţiei deturnate.

In fine, colaborînd cu foştii deţinuti politici (vezi şi 14.4), am constatat că, an de an, dispar victimele abuzurilor regimului comunist, care nu reuşesc să obţină satisfacţie în justiţie. O dramă greu de redat şi cîntărit (care a făcut şi obiectul unor plîngeri la CEDO, ca 3316/10). Am fost mandatat de Comitetul de Reprezentare a Victimelor Comunismului- CRVC [20], să fac tot ce pot pentru a lansa şi impulsiona cercetarea penală.

Am acţionat pentru interesele societăţii, în cele trei dosare, indisolubil legate.Observînd că anomia devine ireparabilă, mi-am întrerupt din nou activitatea profesională. Am cerut în martie 2005 directorului institutului de cercetări LICEF [45] (domnul Gilbert Paquette, care poate confirma) să-mi aprobe o plecare de un an, pentru a putea să-mi fac datoria civico-justiţiară în România. M-am deplasat la Bucureşti, în concediu fără plată, şi am depus plîngeri penale [1-2, 21].Din păcate, demersurile mele infructuoase s-au prelungit pînă azi, obligîndu-mă să amîn întoarcerea la Montreal, întîi pînă la terminarea proiectului LORNET (2008), apoi pînă la pierderea postului meu în cercetare, şi în final pînă la consumarea rezervelor mele financiare (nu am beneficiat de nici un fel de subvenţionare). Regret noua lovitură pe care am dat-o carierei mele, dar nu am avut de ales. Sper că veţi aprecia ca pe o obligaţie fundamentală, implicarea în demascarea acoperirii mafiote a unui genocid, cu peste 5 milioane de victime.

14.7 Ce (mi)-a facut procuratura în dosarul 75/P/1997

Plîngerea mea penală [1], pentru agresiunile suferite în 1990 la Piatra Neamţ (vezi 14.3 şi 14.4), depusă la 26.04.05 la parchetul militar de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ( ICCJ) şi întărită cu declaraţii la 27.04.05 [2] şi 6.05.06 [4] a fost încadrată în dosarul 75/P/1998 [6, 47], în care se cerceta modul în care conducerea FSN a reprimat în 1990, în toată ţara, încercările de împlinire a revoluţiei din decembrie, cu episodul central în represiunea de la 13-15 iunie 1990. Am sprijinit intens cercetarea (confirmări la [47,49]) , printr-o gama variată de activităţi benevole, care mi-au cerut o dedicare totală: a. selecţionarea articolelor din presă şi emisiunilor TV din 1990, care dovedeau instigarea populaţiei împotriva luptătorilor pentru democraţie reală [3] b. Alcătuirea unor sinteze documentare şi de cercetare-puse la dispoziţia procurorilor [3,6] c. Sensibilizarea opiniei publice şi activarea instanţelor civice d. Căutarea celor dispuşi să depună declaraţii de martor sau de parte vătămată- de exemplu care au asistat la reprimarea noastră la Piatra Neamţ. [6] e. Elaborarea unor rapoarte proprii de cercetare, cum ar fi cel depus la 21.12.07 [5] f. Participarea la dialoguri cu factorii de răspundere privind împotmolirea anchetelor [24].

In clipa în care dosarul 75/P/1998 s-a apropiat periculos de inculparea vinovaţilor, juriştii pro-comunişti care încă ocupă Curtea Constituţională au emis, la 16.07.07, o decizie în care cereau ca toate cauzele care implica civili şi militari să nu mai fie rezolvate de instanţe militare. Pe această bază, marea de dosare alcătuite timp de peste un deceniu de echipa Voinea, a fost varsată la o secţie civilă a parchetului- ICCJ (SUPC), care a paralizat apoi cercetarea [47,49]. Protejarea inculapabililor făcîndu-se prin invocarea… unei decizii CEDO, deşi distincţia "civil/militar" era fără obiect, într-un dosar de teroare politică, care implică conducătorii statului (în frunte cu fostul preşedinte şi fostul prim ministru). S-a făcut de asemenea recurs la o serie de declinări şi disjungeri între diverse secţii ale parchetului, fără alt rol decit tragerea de timp, distrugerea unităţii dosarului şi "rătăcirea" unor părţi din probatoriu. De exemplu, nimeni nu mai poate spune unde au ajuns miile de documente depuse de mine (cu procese verbale- [3]) care demonstrau instigarea mediatică. Doar o parte din dosarul Ioan Roşca (dedicată evenimentelor din Piatra Neamt) ajungînd în volumul 168 [6,47]. Dar nici pentru această parte nu am primit nici o decizie, putînd "bănui" ca hotărîrile abuzive prin care a fost închis dosarul 75/P/97, care nu mi-au fost communicate, s-ar aplica şi cazului meu, deţi nu… se refereau la el pertinent nicăieri.

Drept pentru care, am depus memorii la 6.08.10 [7] şi 11.12.10 [8] cerînd explicaţii despre ce s-a întîmplat cu cercetarea pe care am sprijinit-o benevol cîţiva ani. Răspunsurile primite nu au spus nici un cuvînt despre soarta dosarului Ioan Roşca-75/P/1998, referindu-se numai la celălalt dosar Ioan Roşca-35/P/2006.

14.8 Ce (mi)-a făcut procuratura în dosarul 35/P/2006

Cealaltă plîngere a mea a fost depusă la 31.07.06 [21a] şi cerea cercetarea: A. Terorii şi genocidului comunist-pînă în 1990 B. Protejării vinovaţilor după 1990- prin agresiuni ca aceea suferită de mine în decembrie 1990 (vezi 14.4).

Dosarul 35/P/2006, iniţiat astfel de mine, a fost susţinut cu multe plîngeri [21bc], similare cu cele depuse de membrii CRVC [29] La el au fost conexate şi rezultatele cercetărilor efectuate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, lansat în 2006 cu mandatul de a stabili responsabilii şi a-i aduce în faţa instanţei. Am sprijinit cîţiva ani şi această anchetă, cu martori, documente şi rapoarte. Procurorul militar Dan Voinea, care depune mărturie despre participarea mea [47], a audiat sute de părţi vătămate, care au arătat în depoziţiile lor (cîteva volume din [29]): arbitrariul temeiurilor de încarcerare, brutalitatea extremă a anchetelor, condiţiile de exterminare din penitienciare, hăituirea şi discriminarea foştilor deţinuţi politici chiar şi după ce au fost "eliberaţi" în 1964, refuzul justiţiei de a face dreptate după 1990. Au fost studiate şi redeschise mai multe dosare ale tribunalelor şi parchetelor ( volume din [29]), cum ar fi procesele Drăghici sau Crăciun-vol4), impunîndu-se suspendarea şi întreruperea prescripţiei prevăzută în codul penal (art 122 şi 129), pentru ca, în mod evident, forţa majoră a continuat, impiedincînd pedepsirea vinovaţilor, în ciuda plîngerilor. Pe lîngă constatarea temeiurilor de neprescriere (cum ar fi continuitatea delictului) au fost studiate şi temeiurile de impresriptibilitate, pentru crime împotriva umanităţii.

A fost redeschis [25a], la cererea mea [23], şi dosarul 430/P/1990 [13,17] lansat în 1990 [6] de asociaţile FDAR Neamţ- pe care le prezidam (vezi 14.7), constatîndu-se ilegalitatea modului în care a fost clasat în 1993 [17a] de procuratura militară Bacău. Deasemenea s-a redeschis 146/P/95, închis cu NUP (neînceperea urmăririi penale ) la 8.11.96 [17b]. Desi expertiza balistică şi martori ai masacrelor au confirmat executarea de către poliţia secretă, procurorul prescrisese uciderea în masă de plutoanele Securităţii, pentru că…. avusese loc în jurul anului 1950. Aceasta deşi, chiar ministrul FSN al justiţiei recunoscuse în presă că prescripţia nu putuse curge pînă în 1990, căci regimul a împiedicat cunoaşterea şi judecarea crimelor sale. Tot prin cererea [23] am cerut ca mărturiile de la Piatra Neamţ [6], legate de reprimarea comemorarii genocidului comunist la 16.12.90, integrate în dosarul 75/P-vol 168, să fie folosite şi în 35/P, întru susţinerea capătului B al plîngerilor noastre, legat de protejarea criminalilor de către conducerea FSN.

Şi această cercetare a fost întreruptă, şi apoi sufocată, prin comutarea, la 31.07.2008 [25c], spre secţia civilă [47], pe care am contestat-o prin memoriul din 16.09.08 [25d], respins [25e]. Cum sentinţele abuzive în urma cărora patrioţii români erau exterminaţi au fost date de tribunale militare, în urma cercetării făcute de procurori militari- comutarea competenţei spre parchetul civil, pentru ca responsabilii vii… s-au pensionat între timp, a fost o farsă. Pentru distrugerea coerenţei, s-a recurs tipic la o cascadă de disjungeri şi declinări. La 24.11.2008- de la secţia SUPC la secţia DIICOT [25f]. Care [25g] a trimis partea legată de genocid înapoi la SUPC şi a reţinut infracţiunile conexe împotriva statului (disjungere justificată numai de sarcina de a bloca cercetarea), pentru a constata, necitind dosarele, că delictele împotriva statului nu s-ar fi produs sau s-ar fi prescris, aberaţie care nu a fost comunicata niciodata reclamanţilor- ca mine.

Ca reacţie la memoriul meu din 16.08.10 [8,29v27f194], SUPC a decis la 29.09.10 [26], fără nici un temei valid, prescrierea genocidului comunist, fără a sufla un cuvînt despre capătul B al plîngerii noastre. Plîngerea mea din 10.11.10 [27], subliniind imprescriptibilitatea dar şi motivele pentru întreruperea şi suspendarea potenţialei prescrieri, arăta şi că eventuala ei aplicare demonstrează automat valabilitatea capătului B al plîngerii (împiedicarea justiţiei)… Neacordîndu-i nici o atenţie, rezoluţia Iacob [28] a confirmat dorinţa de a închide dosarul cu price preţ, chiar neglijînd total lucrarea procuraturii militare 9971/4335/II/2010, din 49 volume [29].

14.9 Cum (m)-a tratat Justiţia (în) Procesul comunismului

Conform art 278 cpc, am depus la 22.12.10, la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie- ICCJ [30a] o plîngere contra deciziei [28], care declarase inutilă continuarea cercetării genocidului comunist, după atăţia ani de blocaj (vezi 14.8) si, la un alt capăt de cerere, pentru cercetarea din dosarul Contrarevoluţiei, despre care nu mai primeam nici un răspuns (vezi 14.7). Pentru a nu complica procedurile, cum în România instituţia plîngerii colective este deficitară, am evitat depunerea de plîngeri individuale de către co-reclamanţii din dosarul comun 35/P/06 (devenit 82/P/07). M-am rezumat la a adăuga plîngerea lui Cicerone Ioniţoiu [30b], victimă şi decan al cercetării crimelor comunismului (cu activitate analoagă cu Simon Wiesenthal). Dintre co-reclamanţi, menţionez Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, care a introdus la 06.01.10 un dosar consistent la CEDO, sub nr. 3316/10, primind un răspuns ruşinos.

Deşi se refereau la aceleaşi rezoluţii, plîngerile depuse de mine la 22.12.2010 nu au fost conexate, eu fiind chemat în procesul 10636/1/2010, iar Cicerone Ioniţoiu, în procesul 10635, alţi co-reclamanţi fiind dirijaţi spre procese paralele. Scopul acestei manevre a fost infracţional: să poată fi ascunse cele 49 de volume din lucrarea cercetării penale 9971/4335/II/2010 [29] în arhiva ICCJ: la dosarul X2-atunci cînd venea pe rol dosarul similar X1, la dosarul X3- la termenul de judecată pentru X2. Etc. Veţi vedea cu ce efect.

La primul termen al procesului 10636, din 25.02.2011, pentru care am pregătit o argumentaţie de sinteză [31], am constatat că instanţa nu dispune de nici o filă din cele 49 de volume ale cercetării 35/P/06 şi nici din sutele de volume din cercetarea 75/P/97. Aşa că reprezentantul procuraturii, a putut comite sperjur, declarînd că nu aş fi făcut plîngere penală de parte vătămată în cele două dosare- deci că mă agitam doar civic. Am cerut Curţii să se consemneze că sînt chiar iniţiatorul dosarului penal 35/P/06, şi reclamant din 2005 în 75/P/97, ca victimă a abuzurilor care nu pot fi judecate decît dacă apar volumele absente în mod inadmisibil. Insistînd să se acorde acestora maximă atenţie şi protecţie, datorită covîrşitoarei lor valori istorice. În ciuda precizărilor mele elecvente, orale şi scrise din plingere şi din nota depusă , încălcîndu-mi în mod absolut dreptul la justiţie, judecătorul a respins ca inadmisibilă plîngerea [32], reţinînd… lipsa de calitate procesuală, deşi nu dispunea de dosarele cercetărilor penale contestate de mine!

La 3.03.11 m-am prezentat şi la procesul "pereche" 10635, ca reprezentant al domnului Ioniţoiu [33] (şi de fapt co-reclamant al cercetării penale comune). Nici această instanţă nu primise încă dosarele cercetării penale 35/P/06 [29]. La insistenţele mele, s-a dat totuşi termen pentru ca ele să fie aduse. Ceea ce nici măcar la 8.09.11 nu se reuşise, instanţa avînd pe masă doar 2 volume, care nu conţineau plîngerea domnului Ionitoiu. 47 de volume trimise de procuratură… ramîneau de negăsit. Intuind strategia de boicotare practicată la ICCJ, am avut inspiraţia să cer acces la dosarul meu din februarie, arhivat- gol cu sentinţa că nu am calitate procesuală. La aducerea dosarului din depozit, am constatat că era … plin, între timp. Cele 47 de volume lipsă ale cercetării penale… erau ascunse în dosarul meu clasat, începînd cu primele trei, în care se aflau plîngerile noastre şi demersurile iniţiale [29] şi care arătau clar… calitatea mea. Am semnalat instanţei situaţia, localizarea în arhivă a volumelor, importanţa lor şi nevoia de celeritate impusă de vîrsta şi starea sănătăţii domnului Ioniţoiu [35] pentru care depusesem ale documente relevante, inclusiv cartea sa de Memorii, recent apărută [36]. S-a decis… intrarea în pronunţare, eu apucînd doar să depun lista argumentelor împotriva prescrierii. Concluzia [36] fiind … declinarea către o Curte inferioară.

Iată cum o plîngere penală colectivă, care declanţează o cercetare de importanţă majoră, contestată solidar, poate fi tratată total diferit: eu nefiind recunoscut ca parte (pentru că dosarul era ascuns) şi co-reclamantul meu fiind declinat (pentru că dosarul fusese găsit)…

Celeritate pentru un veteran bolnav? Şase luni au trebuit instanţei să motiveze declinarea. (Procedează aşa şi pentru a îngreuna documentarea unor eventuale plîngeri la CEDO). Dar domnul Ioniţoiu [48] (care are şi un dosar la CEDO- nr 16507/12, în care ar trebui să se ţină cont şi de situaţia relatată aici) s-a încăpaţînat să nu moară încă… . Iar eu, nu am mai făcut intervenţie separată, putînd apăra cauza comună ca reprezentant al lui. La primul termen al procesului reluat de-abia la 9.05.12 la Curtea de Apel sub numărul 3095/2/2012, am verificat că erau sosite la arhivă cele 49 de volume ale cercetării penale contestate [29] şi am depus o nota [37a] privind viciile fatale ale cercetării şi prescrierii - pe care voiam să o susţin oral în dezbateri. Nu am putut spune însă nici un singur cuvînt, pentru că instanţa…. a intrat în pronunţare, permiţîndu-mi să depun numai concluzii scrise (o limitare a dreptului de reprezentare, din codul de procedură din România, pentru mandatatii fără pregatire juridică formală). Studierea temeinică a dreptului şi a celor 49 de volume mi-a permis redactarea unor Concluzii consistente [37b], care demonstrau nemilos că represiunea genocidară dinainte de 1990 a fost continuată prin protejarea vinovaţilor, inclusiv prin invocarea abuzivă a prescrierii, părtaşă fiind şi justiţia. Cu toate acestea (sau tocmai de aceea) la 29.05.12 [38] instanţa a confirmat decizia procuraturii, demonstrînd că este încş imposibilă judecarea crimelor politice în România post-comunistă. Sentinţele [32] şi [38] fiind declarate definitive (în baza unor prevederi anti-constituţionale), fără a se acorda nici o cale de atac.

14.10 Cum (m)-a tratat justiţia (în) procesul Contrarevoluţiei din 1990

După ce îmi blocase dreptul la justiţie pentru ambele capete ale plîngerii din 10.12.10, deci şi pentru dosarul Contrarevoluţiei din 1990 (75/P/98), pentru a salva aparenţele, procuratura mi-a comunicat la 10.03.11 [9] rezoluţia din 17.07.09 pentru dosarul 75/P, devenit 175/P/08 deşi aceasta nu coţine nici un rînd referitor la cazul meu, trebuind să accept fără nici o justificare că liderii FSN nu sînt vinovaţi nici pentru ce s-a întîmplat în 1990 la Piatra Neamţ… Plîngerii mele din 25.03.11 [10] i s-a răspuns în acelai stil arbitrar [11], printr-o rezoluţie antedatată la 20.05.11, pentru ca să se eludeze rezoluţia CEDO din 24.05.11 din dosarul Mărieş [49], care confirma inadmisibilitatea prescrierii pe temeiul prelungirii scandaloase a cercetărilor.

Am redepus atunci la ICCJ, la 20.06.2011 plîngerea pentru ne-cercetarea din dosarul 75/P/Ioan Roşca [40]. S-a deschis procesul 5170/1/11 , care a fost tratat la fel cu celelalte, dovedind că acoperirea crimelor puterii, care a anulat eforturile mele, este metodică. În nota de la termenul din 7.10.11 [41] am semnalat modul în care fusese tratată cauza în procesul 10636/1/10 şi că pretind ca dosarul cercetarii penale contestate de mine să ajungă în instanţă! Inţelegînd că el nu va mai fi găsit, pentru ca din nou să mi se nege calitatea procesuală, am intrat în contact cu Theodor Mărieş (co-recamant în 75/P/98) [12]. Acesta a reusit, în urma unor greve a foamei prelungite la extrem [49] să obţină dreptul de a copia o parte din dosare, printre care volumul 168 [6] (o parte din dosarul "Ioan Roşca", referitoare doar la Piatra Neamţ- 1990"). Incît, la termenul din 5.12.2011 am semnalat instanţei [42], care tot nu primise dosarul cercetării penale, că am gasit eu o parte din el, pe care am depus-o a doua zi [6], împreună cu procesele verbale de predare [3] a unor documente către procurorul militar Dan Voinea care făcuse cercetarea şi care era dispus să facă un raport scris pentru proces (martorii nefiind acceptaţi)- de genul declaraţiei anexate aici [47].

In nota explicativă trimisă pentru termenul din 13.02.12 [43], am semnalat ce conţin documentele din dosarul cercetării penale depus de mine la 6.12.11 [6] şi explicat că au fost ascunse de procuratură ca să nu se vadă cine sînt adevăraţii reclamaţi din cererea mea din 2005 (şefii statului, în 1990- care nu fusesera citaţi, sub pretextul confuziei între dosare). Cînd s-a vazut că scot la lumină jocurile criminalilor juridici, şi acest proces a fost închis brusc şi abuziv [44]- ca să nu -mi mai fie auzită vocea în sălile Justiţiei române, acuzînd-o de complicitate. Şi asta, în lipsa mea la termenul respectiv, din 13.02.12, anunţată la timp şi motivată prin forţa majoră (am fost blocat de o înzăpezire care a paralizat oficial trenurile în toată ţara) în condiţiile în care încţ nu fuseseră încă citaţi adevăraţii intimaţi!. Sentinţa fiind definitivă, fără cale de atac, şi nici pînă azi motivată, încît să fiu silit, dacă nu renunţ, să depun această cerere la CEDO, pentru a mă incadra în termen, fără a cunoaşte motivaţia…. pe care însă nu am motive să o iau prea în serios.

14.11 Epilog- situaţia la 9.08.12

Din fericire, infracţiunile juridice lasă urme. Am investit mult timp pentru a putea demonstra reaua credinţă a Justiţiei postdecembriste: metodică, omniprezentă, inexplicabilă prin atitudini accidentale şi autonome. Prea multe echipe de cercetare, prea multe complete de judecată, "nu au reuşit" să înţeleagă nimic din dosarul genocidului comunist , ca să nu fie vorba de un complot de acoperire a vinovaţilor iniţiali şi a complicilor care i-au tot acoperit, la cel mai înalt nivel al statului.

Este suficient să comparaţi două documente traduse de mine: Concluziile noastre, depuse pe 13.05.12 [37] şi Sentinţa penală 222/F [38] care a răspuns acestor Concluzii…. neglijindu-le cu desăvîrşire!! După ce ICCJ a închis procesul-frate 16536- fără nici un temei, a amînat dezbaterile în procesul 16535 pentru că "nu se găseau dosarele", pentru a declina cauza spre Curtea de Apel- în clipa în care le-am descoperit ascunse în dosarul meu arhivat, şi dupa ce instanţa care a reluat procesul la Curtea de Apel nu mi-a permis decît să depun Concluzii scrise, închizînd speţa de la primul termen…. sentinţa nu face absolut nici o referire la aceste Concluzii, la unica vorbire permisă petenţilor şi nici la cele 49 de volume ale cercetării, pe care Concluziile le explică, sintetic dar temeinic. Se evită chiar citarea capetelor noastre de plîngere, ca să nu se vada cine şi de ce era învinuit la capatul B . Sentinţa repeta însă aproape intregral decizia procuraturii, a cărei anulare am cerut-o, şi îşi aderă fără distanţă critică la argumentele pe care le-am combătut riguros, fără a face absolut nici o referire la observaţiile şi probele noastre sau la viciile concluziilor procuraturii civile, (care neglijau munca parchetului militar) şi eludau adevăratele capete de cerere din plîngerile noastre iniţiale! Observaţi tehnica neruşinată folosită pentru a ascunde sabotajul judiciar: treci sub tăcere tot ce nu-ţi permite să hotarăşti conform ordinelor oculte.

Găsiţi undeva în sentinţa 222 [38] vreo menţiune la faptul că cercetarea reclamată a fost provocată de zeci de plîngeri solidare (chiar în forma textului comun al plîngerilor, susţinut prin liste de semnături!!) urmate de declaraţii individuale de parte vătămată… Şi totusi, volumele 1-3,7, 9, 20-24 sînt pline cu aceste co-plîngeri, începînd cu ale lui Ioan Roşca şi Cicerone Ioniţoiu, care au deschis dosarul comun. Iar Concluziile, arătau foarte clar acest lucru, de la prima frază! Instanţa ascunde aspectul crucial al solidarităţii între victimele co-reclamante, pentru a face un hocus -pocus dizgraţios: nu ia în consideraţie decît situaţia lui Cicerone Ioniţoiu, care nu s-a mai plîns individual din 1976 pînă în 2006, ca şi cum nu ar conta miile de colegi ai săi care s-au plîns şi în acest interval, fără nici un efect! Dacă prescripţia a curs începînd din 1990 şi dacă procuratura era obligată să se autosesizeze, avînd în vedere importanţa şi scara uriaşă a crimelor...cum de nu a existat nici un condamnat, nici un reclamant satisfăcut, nici o crimă pedepsită, din cîteva milioane săvîrsite? Mai trebuie altă dovadă că motivul ne-curgerii prescripţiei s-a prelungit şi după 1990? Şi nu era tocmai ăsta capătul B al plîngerii? Instanţa nu pomeneşte nimic nici măcar despre co-reclamanţii din 35/P care au depus plîngeri penale între 1989 şi 2005, întrerupînd prescripţia, fiind trataţi cu NUP-uri sau sentinţe abuzive, ilustrînd continuarea motivelor de suspendare.

Nu spune nici un cuvînt despre dosarul penal 430/P/90 deschis de mine (co-iniţiator al cercetării şi reprezentant al domnului Ioniţoiu la proces) şi închis în 1993 [17] deşi dosarul respectiv a fost redeschis [25a] şi plasat în vol 49 al cercetării curente- fapt fundamental bine explicat în Concluzii. Nu suflă un cuvint nici despre procesele blocate (cum ar fi cel al lui Craciun, expus în vol 4 al lucrării) încercate de alţi co-reclamanţi, ca Gh Jijie şi Constantin Iulian (decedaţi ăntre timp), aspect deasemenea evidenţiat în Concluziile neglijate.

Găsiţi undeva în sentinţă vreo referire la probele prezentate de noi privind continuarea genocidului dupa 1964 în forme noi, sau măcar la cazurile semnificative descrise în declaraţiile co-reclamanţilor C. Ionitoiu, G. Caraza, I. Bugan, V.Paraschiv, G. Vatamaniuc, etc? Instanţa evită complet subiectul- şi el punctat clar în Concluzii- pentru a face hocus-pocus cu genocidul evaporat. Repetă, în limba de lemn a complicităţii, că de-abia în 1969 au semnat… criminalii acuzaţi de noi convenţiile internaţionale, că ei îşi încetaseră activitatea represivă în 1964 (aberaţie care eludează toate probele contrare, amintite în Concluzii) şi că, deşi în 1969 nu trecuseră decit 5 ani de la pretinsa încetare a genocidului (deci acesta nici măcar nu apucase să se prescrie) şi deşi nu a putut fi pedepsit pînă în 1989….rămîne prescriptibil după 1990…. deci se prescrie pînă în 2005, în ciuda faptului că toate cercetările şi procesele contra vinovaţilor au fost închise pînă azi! O astfel de instanţă nu putea nici măcar contrazice (ca să n-o pomenească) observaţia noastră (expusă în Concluzii) că genocidul şi crimele conexe au continuat după 1989 şi în forma acaparării avuţiei pe care statul comunist o preluase de la victime şi oprimării celor care care cereau pedepsirea vinovaţilor (cum a fost cazul meu, expus pe scurt în plîngerile iniţiale [1,21], documentat apoi în bogat în volumul 168, dosit de procuratură [6]?

Cît priveşte intrebările "A fost sau nu vreun genocid în România ?" sau "A fost genocidul pedepsit după 1990?"… nici această instanţă nu are curajul să dea un răspuns, fie şi negativ, apelînd la tertipuri retorice mediocre pentru a înfunda justiţia fără a răspunde mai tîrziu pentru asta.

III Expunerea violării (violărilor) convenţiei şi/ sau protocoalelor alăturate, ca şi a argumentelor de sprijin

15 Mă consider victimă a violării prevederilor art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în subsidiar ale articolelor: 13, 14 şi 17

15.1 Referitor la art 17, sustin- dispunind de probe- că încălcarea dreptului victimelor comunismului la justiţie postcomunistă a fost orchestrată prin toate pîrghiile statului uzurpat de complicii celor de condamnat

15.2 Referitor la art 14, semnalez că situaţia care a generat discriminarea mea este apartenenţa la categoria celor care au cerut, începînd din 1990, pedepsirea vinovaţilor pentru crimele comunismului, categorie tratată întîi represiv şi apoi prin totală desconsiderare juridică.

15.3 În ce priveste art. 13, el a fost încălcat flagrant prin negarea abuzivă a dreptului meu de a mă plînge în justiţie , a modului în care am fost tratat de parchet, ca parte vătămată deregimurile cdomunist şi postcomunist, depunînd plîngeri în dosarele 35/P/06 şi 75/P/98.

15.4 În ce priveşte art 6.1, arăt că abuzul contra drepturilor mele a atins fondul şi forma actelor de drept. Nu au fost reţinute, comentate sau măcar contrazise pertinent nici o revendicare, nici un argument, nici o explicaţie, nici o probă- dintre cele pe care le-am prezentat, şi care mi-au consumat atîţia ani de cercetări. Tot ce au facut diversele oficine ale "justiţiei" a fost să-mi respingă, în bloc, aprioric, nemotivat, pledoaria pentru reabilitarea dreptului, fără a vrea să o asculte şi fără nici un scrupul procedural. Deşi mi-am dedicat atîţia ani sprijinirii cercetărilor penale iniţiate prin plîngerea mea (care au fost mai mult decît simple denunţuri), nu mi-au fost comunicate nici măcar concluziile, pînă cînd nu am insistat cu reclamaţii; dar şi atunci, răspunsurile nu au avut legătură cu dosarul meu de parte vătămată. Dosarele au fost ascunse instanţei, pentru ca aceasta să-mi nege calitatea de victimă reclamantă, fara a studia nici o filă din cercetarea penală de care m-am plins. Aruncat afară din tribunal, fără nici un respect faţă de dreptul meu la justiţie şi al justitei la reabilitare, nu am avut nici măcar drept la o cale de atac.

15.5 Subliniez circumstanţele agravante:

a Acţiunile mele au fost personale, dar făcute din solidaritate faţă de victimele unui uriaş şi prelungit genocid, cărora li s-a refuzat (continuat, premeditat şi ireparabil)- dreptul la justiţie. Faţă de aceste persoane, pe care le reprezint ca purtător de cuvînt al CRVC, au fost încălcate sistematic şi articolele 2-11 ale Convenţiei. O data ce am descoperit urmele crimelor ascunse de uzurpatorii instituţiilor, nu am avut alegere-moral, fiind obligat să-mi neglijez interesele personale, ca să denunţ o crimă care pune în grav pericol societatea şi subminează legitimitatea statului şi dreptului

b. Am fost tratat abuziv o perioadă îndelungată, începînd cu reprimarea pentru demersurile din 1990, anihilate cu NUP-ul din 1993 în dosarul 430/P/1990 (sub pretextul prescrierii pînă în 1990). Şi terminînd cu ultimele decizii din 2011/2 care pretind că plîngeri ca a mea nu au fost depuse după 1990, pentru a re-prescrie crimele. Sabotarea încercarilor mele legitime de a repara daunele produse victimelor mi-a produs pagube mari.

e. Negarea dreptului meu la justiţie a luat o forma radicală, care antrenează responsabilitatea delictuală: ascunderea dosarelor cercetărilor penale iniţiate de mine, de care am încercat să mă plîng în instanţă, care a negat calitatea mea procesuală…pe baza acestei dispariţii.

IV Expunere legată de prevederile art. 35 § 1 al convenţiei

16. Decizie internă definitivă (data şi natura deciziei, organul - judiciar sau altul – care a emis-o)

16.1 Sentinţa penală 181 din 13.02.12, în dosarul 5170/1/2011, de la ICCJ (Inalta Curte de Casatie şi Justitie); fiind nemotivată încă, dispun de certificatul din 12.03.12 [44]

16.2 Sentinţa penală 325 din 25.02.11, în dosarul 10636/1/2010, de la ICCJ, certificată la 03.03.11 şi motivată cu mare întîrziere [32]

16.3 Sentinţa penală 222/F din 29.05.12, în dosarul 3095/2/2012 de la Curtea de Apel Bucureşti (prin declinarea dosarului 10635/1/2010-ICCJ) , minuta motivată cu întîrziere [38]

17. Alte decizii (enumerate în ordine cronologică indicînd, pentru fiecare decizie, data, natura, organul - judiciar sau altul – care a emis-o).

17.1 Rezoluţia Cute- NUP, în dosarul 430/P/1990, 8.10.93, parchet militar Bacau [17a]

17.2 Rezoluţia Voinea de redeschidere, 430/P/1990, 22.03.07, parchet ICCJ- militar [25a]

17.3 Rezoluţia Voinea de conexare 35/P/06, 68/P/06 şi 82/P/06, 9.10.07, parchet ICCJ-militar [25b]

17.4 Ordonanţa Levanovici- declinare spre SUPC, 82/P/06, 31.07.08, parchet ICCJ-militar [25c]

17.5 Ordon.Molcut 1304/P/08-declinare spre DIICOT, 82/P/08, 24.11.08 parchet ICCJ- SUPC [25f]

17.6 Ordon.Stoica 328/P/D/08-NUP,declinare SUPC,1304/P/08, 20.01.09, par.ICCJ-DIICOT [25g]

17.7 Ordonanţa Molcut-NUP,disjungeri,declinări, 1304/P/2008, 29.09.10, parchet ICCJ -SUPC [26]

17.8 Rezoluţia Iacob,respingere plîngere Rosca/Ionitoiu, 1304/P, 3.12.10,parchet ICCJ-SUPC [28]

17.9 Comunicare a rezoluţiei 17.06.09, 175/P/2008 , 10.03.11, parchet ICCJ-SUPC [9a]

17.10 Rezoluţie Iacob 1251/II/2/2011, respingere plîngere Rosca,20.05.11, parchet ICCJ-SUPC[11]

17.11 Sentinţa penală 1368, declinare Curtea de Apel, 10635/1/2010, 08.09.11, ICCJ [36]

18. Dispuneţi de un recurs pe care nu l-aţi exersat_? Şi dacă da, care şi pentru ce motiv nu l-aţi exersat?

Sentinţele de la pt 16 au fost declarate definitive, fără cale de atac. Am încercat să revin pe lanţul: cerere parchet/ plîngere parchet/plîngere justiţie, profitînd de faptul că nu mi s-a răspuns la capetele de cerere, sau că am fost mai mulţi co-reclamaţi în acelaşi dosar.Dar justitia nu ne-a luat în seama, oricîte plingeri pertinente am făcut.

V Expunerea obiectului cererii

19.1 Constatarea. Solicit în primul rînd Onoratei Curţi, să constate că am suferit o încălcare majoră a art.6 pct.1, şi a art. 13, 14, 17 CEDO, încercînd să apăr dreptul la justiţie al multor victime, cărora le-au fost încălcate drepturi garantate prin art 2-11. Cereţi explicit statului român să corecteze anomaliile din dosarele majore de cercetare penală pe care le-am contestat, în procese care au decurs inadmisbil. Să recunoască că în Europa genocidul nu este prescriptibil şi crimele nu trebuie prescrise, fără a se ţine cont de continuitate, suspendare, întrerupere, prelungirea dolosivă a cercetării.

Sper că voi stîrni rezonanţa condiţiei umane puse în pericol. Acţionaţi rapid, poate veţi mai găsi o victimă vie, care aştreaptă de decenii să apuce dreptatea. Nu este esenţial să primesc despăgubirile reclamate mai jos, dar vă conjur să nu lăsaţi o monumentală murdărie juridică sub un covor internaţional!

19.2 Reparatii. În baza articolului 41 din Convenţie, solicit obligarea României la plata unor daune morale şi materiale în cuantum de 500 000 euro, pentru suferinţele şi daunele cauzate subsemnatului, pentru că am încercat să apăr societatea de injustiţie:

a Timpul şi energia irosite în interes public, pentru cauza justă a denunţării unui genocid şi deblocării justiţiei, combătînd piedicile întîmpinate din partea celor care ocupă organismele statului român, care s-au dovedit de neînvins, în ciuda eforturilor mele întinse pe două decenii. Cheltuielile pentru documentare, cercetare , demersuri în justiţie, difuzarea adevărului. Pierderile provocate de întreruperea între 1990 şi 1992 a profesiei (de inginer şi matematician). Costul exilului, intre 1992 şi 2005, pentru a continua eforturile justitiare. Costul întreruperii carierei (de cercetator şi arhitect de sisteme teleinformationale), între 2005 şi 2012 şi părăsirii domiciliului din Canada.

b Batjocura, insultele, umilinţele, presiunile, ameninţările, agresiunile, şi stresul la care am fost expus. Surparea credinţei în legitimitatea legii, justeţea justiţiei, demnitatea umană şi solidaritatea internaţională- contrazise brutal de realitatea complicităţii generale în protejarea responsabililor pentru crimele regimului comunist continuate de post-comunism. Nefericirea devastatoare produsă de contactul solidar cu victimele regimului comunist, silite să moară nemîngîiate, din 1990 pina azi.

19.3 Scopul demersului. Constatarea că românii nu sînt sprijiniţi din exterior, pentru a-şi elibera aparatul judiciar (ocupat de complicii celor care i-au distrus atîtea decenii)- m-ar deprima ireparabil. Mi-am consumat 22 de ani pentru a apăra o dreptate iluzorie? Nu se poate reabilita dreptul nici a posteriori, hotărînd o sancţiune semnificativă pentru uzurparea unui stat? Urmaşii Aliaţilor din 1944 pot să recunoască cum se termină al 2-lea razboi mondial?

Nu sînt un vînător de despagubiri. Nu am cîştigat niciodată ceva din strădania mea, dimpotrivă mi-am consumat toate economiile (şi nu sînt un om bogat) ca să le pot intreprinde. Nu am acceptat nici măcar să fiu platit pentru numeroasele eseuri explicative pe care le-am pus la dispoziţia publicului. Pare deci nepotrivit să îmi închei activitatea cu pretenţii pecuniare. Acest gest nu este însă semnul că mi-aş părăsi principiile şi mercantiliza acţiunea, ci strigătul meu de furie în faţa sterilităţii ei. Banii din penalităţi vor putea fi folosiţi pentru finalizarea şi publicarea boicotatelor mele cercetări, întru repararea dreptăţii victimelor în justiţie, susţinerea reţelei de solidaritate justiţiară pe care încearcă să o constituie asociaţia CIVES, pe care o conduc [46].

Vă invit ca, prin plata despăgubirilor acordate unuia ca mine, să contraziceţi sensul unei istorii care si-a bătut joc de poporul meu, de aspiraţiile nobile ale speciei mele şi de eforturile de a scoate la lumină adevăruri supărătoare geostrategic.

VI Alte instanţe internaţionale tratînd sau care au tratat cazul

20. Aţi înaintat la o altă instanţă internaţională de anchetă sau de reglare plîngerile enunţate în prezenta cerere? Dacă da, furnizaţi indicaţii detaliate despre asta.

Nu am depus încă vreo altă plîngere, unei instanţe internaţionale. Pe parcursul cercetării penale de la parchetul de pe lîngă ICCJ , am studiat alături de procurori posibilitatea recurgerii la tribunalul penal internaţional de la Haga. Mă limitez deocamdata la acest demers, sperind că veţi considera că încălcarea flagrantă a drepturilor mele individuale, a fost generată de implicarea mea în apărarea drepturilor colective.

Mi s-a închis în nas uşa justiţiei, pentru ca să nu intre pe ea marea de victime ale regimului criminal între 1944 şi 2012.

VII Documente anexate

21. Voi reveni în cîteva zile cu lista anexelor. Vă trimit totuşi o ciornă pe care veţi sesiza deja structura argumentaţiei mele.

VIII Declaraţie şi semnătură

22. Declar cu deplină conştiinţă şi corectitudine că informaţiile care figurează în această cerere sînt exacte.

Loc: Piatra Neamt

Dată: 10 august 2012

(Semnătură/reclamant(ă) sau reprezentant (ă))

Ioan Rosca