Activitatea comitetului

2006

 

Mai

Are loc ancheta procuraturii la Piatra Neamt, in cadrul dosarului P75.

Publicarea Apelului - cu primele semnaturi.

Este transmis Apelul la Congresul Asociatiilor Anticomuniste de la Brasov- dar nu este comunicat salii.

Iunie

Stringere de semnaturi pentru Apel.

Incercare de publicare sau semnalare in presa. Nici un rezultat.

Iulie

Concretizarea actiunii intr-o plingere penala si o sentinta morala.

Se deschide la Procuratura militara dosarul P35/2006 pe baza unei prime plingeri, cu 5 semnatari.

August

Se depune o versiune corectata a plingerii  si are loc o intilnire a procurorului Dan Voinea cu primii reclamanti. Dl. Cicerone Ionitoiu depune ca documentatie  o vasta colectie de carti si articole scrise de el. Depune si colectia Analelor Sighet, dar fara un act oficial din partea editorilor (Ana Blandiana si Romulus Rusan refuzind sa implice Memorialul intr-o actiune penala). Revista Memoria insa, trimite oficial colectia completa a revistei, ca sprijin pentru ancheta.

Este prezentata initiativa la Federaţia Romană a Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti si se string aici noi semnaturi, care se depun apoi la Procuratura.

Dialog cu procurorul Popov despre continuarea procesului deschis de Octav Radulescu (blocat prin moartea lui Craciun).

Confruntarea a patru reclamanti in P35 (Ionitoiu, Jijie, Caraza, Rosca) cu doua persoane implicate in dosarul P75, Voican Voiculescu si Miron Cozma-  organizata de procurorul Sasarman. Se discuta sensul evenimentelor din Piata Universitatii.

Sint colectate semnaturi pentru Plingere si Sentinta morala - prin internet.

Septembrie

Stabilirea unei strategii de documentare a dosarului - cu  procurorul Dan Voinea.

Dialog cu domnii Ticu Dumitrescu si Claudiu Secasiu privind cooperarea cu CNSAS. Domnul Ticu Dumitrescu respinge actiunea in instanta, nu e de acord cu ce facem, nu va colabora.

Intilniri promitatoare cu dl. Marius Oprea pentru discutarea unei colaborari triunghiulare : noi - IICCR- Procuratura

Octombrie

Este prezentata situatia documentatiei despre Crimele comunismului  la Conferinta Internationala INSCIT de la Merida-Spania.

Se depun noi plingeri la procuratura.

Domnul Dan Culcer poarta un dialog public prin internet despre initiativa noastra, colectind sugestii si opinii.

Noiembrie

Noi plingeri si documente sint depuse la procuratura de dl. Tudoras Liviu.

Est gasit dosarul deschis la procuratura militara din Bacau in 1990 pentru cadavrele descoperite de Dialog Piatra Neamt si AFDPR la Dealul Marului . Analiza dosarului inchis cu NUP in ciuda indiciilor abundente scoate in evidenta aspecte de extrem interes care sustin ambele capete de acuzare (1. genocid inainte de 1989, 2.  tainuire - dupa 1989).

Sint facute investigatii la Sighet, fostii gardieni semnalind o groapa comuna in care se gasesc oase.

Se gaseste o groapa comuna la penitenciarul Pitesti.

Intilnire cu dl.Gavril Vatamaniuc, care pregateste plingerea si depozitia sa.

Noi documente depuse din partea domnului Ionitoiu (Listele cu tortionari, Reeducarea de la Pitesti).

Decembrie

Depunerea de piese pentru completarea dosarului Dealul Marului si dosarelor conexe P35 si P75 (represiunea din 16 decembrie de la Piatra Neamt).

Organizarea colectiei de documente dovedind ca mineriada a facut parte din sugrumarea Revolutiei anticomuniste in 1990 (pentru dosarul P75).

Sint depuse noi plingeri, strinse de domnul Jijie.

18 decembrie

Domnul Gavril Vatamaniuc, la invitatia presedintelui Basescu,  participa la sedinta parlamentului si este indignat de modul in care se deruleaza aceasta. Da apoi un intreviu la radio.

19 decembrie

Participare la masa rotunda (in echipa Gavril Vatamniuc- Ioan Rosca) dedicata condamnarii comunismului, organizata la TVR1 de Dan Turturica - impreuna cu Doru Maries si Vladimir Tismaaneanu.

 

2007

Ianuarie- iunie

Organizarea colectiei de documente despre 1990. Selectarea, scanarea si editarea fragmentelor expresive- pentru colectia de semnale si pentru documenatatia oferita procuraturii.

Intilniri cu procurorii implicati in dosarele revolutiei ,contrarevolutiei si comunismului.

21 Martie

Participarea la reuniunea organizata de Alianta Civica pe tema "Comunismul condamnat, ce urmeaza?". Intreventie-apel a lui Ioan Rosca pentru trecerea de la comunicate la sprijinirea consistenta a organelor de ancheta.

Aprilie

Noi documente furnizate de Cicerone Ionitoiu pentru procuratura si pe site.

2 Mai

Participare la intilnirea intre procurorul general Laura Codruta Kovesi si citiva reprezentanti ai societatii civile, interesati de avansul anchetelor (conduse de generalul Voinea) privind evenimentele singeroase din decembrie 1989 si iunie 1990. Cu aceasta ocazie a fost expus punctul de vedere privind carentele legislatiei, slabiciunea mijloacelor alocate de Justitie si necesitatea sprijinirii efective a anchetei  de catre societatea civila si s-a depus procurorului general o analiza (vezi http://www.piatauniversitatii.com/news/default_editoriale.asp-year=2007&month=5.htm)

10 iunie

Intilniri, la salonul de carte, cu ocazia lansarii Istoriei comunismului - a lui Victor Frunza-  cu cu citiva dizidenti promotori ai condamnarii comunismului (Ionel Cana, Vasile Paraschiv,etc). Acestia si-au adaugat semnatura Apelului.

Intilniri cu citiva "veterani" ai Pietei Universitatii ( Victor Roncea, Doru Maries etc) cu care s-a discutat continuarea luptei si evitarea confiscarii ei. 

Iulie - August

Dosarele de la procuratura militara devin tot mai amenintatoare. Punerea sub acuzare a lui Iliescu, Roman, etc este iminenta.  Cei vizati, recurg la Curtea constitutionala, care arata ca ramine un instrument de nadejde al sistemului criminal. Ea decide ca o cauza in care sint implicati militari si civili nu mai poate fi judecata si nici anchetata de procuratura militara. Decizia opereaza retroactiv, pentru a bloca cercetarile lui Voinea si a readuce anchetele la start. Dupa ani de analiza si sinteza, dosarele ar urma sa fie redistribuite.unor procurorii civili si Politii de sector – pentru a relua ancheta de la zero. Cine va mai indrazni sa acuze detinatorii puterii de instigare la razboi civil, inalta tradare, uzurpare de putere etc.? Mult timp, nici un procuror civil nu se atinge de dosarul-bomba.

August

Are loc o intilnire cu generalul Voinea, pentru a vedea ce rol  mai poate avea Raportul la care lucram, in noul context. Cu marii vinovati scosi din dosar- fiind civili, intreaga noastra pledoarie si tot materialul probant par a ramine fara obiect. Noi nu vizam acari Paun, militari care au tras, la ordinea "civililor"- pe care toata lumea incearca sa-i faca scapati. Se decide totusi continuarea activitatii – in ideea ca , dosarul predat de Voinea procurorilor civili  va cuprinde toate probele privind adevaratii vinovati, inclusiv raportul nostru- urmind ca noii anchetatori sa fie siliti sa procedeze in consecinta.  

Generalul Voinea incearca sa foloseasca termenul de o zi care ii este lasat pentru a mai depune plingerea penala, in cazul crimelor din 13 iunie, un segment disjuns din dosarul mare.

Septembrie - Decembrie

Continua munca la alcatuirea Raportului  Urmarim stupefiati:

- boicotul mediei- care respinge orice apel al nostru pentru sprijinirea anchetei prin marturii, plingeri , informatii si analize

-  comunicatele demagoce ale unor "fruntasi civici" - care protesteaza ca  nu se inainteaza suficent de repede , dar nu sprijina cu nimic cercetarile,

-  comunicatele  semnate in numele unor asociatii din Piata- care il declara pe Basescu stindardul si garantul vechilor noastre idealuri. Este o farsa, cu atit mai nocica cu cit "justitiarul" care capitalizeaza de o vreme voturile anticomuniste este ... camaradul celor ce ar urma sa fie judecati

- incercarile de a-l determina pe Cozma sa-si retraga sprijinul pentru demascarea lui Iliescu  si a paraliza ancheta- facute insistent de "banalisti politici" si Viorel Ene (in numele AVMR). Acestia  se agita contra eliberarii lui Cozma, si denunta pe Voinea ca protector al lui Iliescu &co.

Noi nu putem garanta pentru procurorii sistemului si nu consideram ca ancheta dispune de logistica necesara. Asa cum am aratat in documentul de analiza din 2 mai, ne aflam in fata unei farse sistemice. Dar stim ca generalul Voinea este, deocamdata, singurul procuror din Romania care a pregatit, cum necum,  astfel de dosare. Pe baza carora, unii "emanati" au fost deja judecati si pedepsiti (vezi cazurile Timisoara, Cluj, Tirgoviste). Tot el este acela care, la cererea lui Doru Maries, a reactivat anchetele, care se apropiau de prescriptie. Dosare care tot lui i-au mai fost luate (si chiar furate din birou!). Intuim deci motivele pentru care este acum atacat.

21 decembrie

Am depus astazi la procuratura militara, domnului procuror Voinea, pentru dosarul P75/97 (in care este plasata si plingerea pentru represiunea din Piatra Neamt- din 1990) primele doua parti ale raportului "Revolutia si Contrarevolutia" - rezultatul cercetarilor noastre documentare, facute in sprijinul anchetelor dedicate evenimentelor din decembrie si iunie, care formeaza un tot unitar:

Textul este publicat integral la: 

http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2007&month=12.htm

Si  fragmentat la :

http://www.piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?t=798

 

2008

Ianuarie

Lansarea asociatiei CIVES

Constatind nefunctionarea institutiilor statului (acaparate de aparatorii intereselor securicomuniste) si necesitatea organizarii riguroase a cercetarii patologiei justitiei, a fost lansata asociatia CIVES (a carei activitate va fi reflectata la http://www.procesulcomunismului.com/CIVES/index.htm)

Februarie

- Interactiuni cu cei implicati in procesul comunismului

Intilnire cu domnul Lucian Orasel - pentru a intelege modul in care s-a ajuns, in cadrul procesului intentat de el - la sentinta de constatare  a genocidului comunist si la stabilirea despagubirilor. Discutii cu ceilalti intervenienti din dosarul Orasel (domnul Jijie, etc.), care ar urma sa-si finalizeze actiunea.

Discutii cu procurorii militari implicati in dosarul P35 si cu avocati interesati (Antonie Popescu, etc.) pentru cautarea unui compromis optim intre latura civila si penala - astfel incit judecarea sa fie accelerata. Discutii cu asociatiile implicate in dosarele anului 1990 pentru a corela aceste dosare cu cel de baza, al judecarii crimelor comunismului (in decembrie 1989 si in iunie 1990 au fost arestati, maltratati, ucisi - cei care doreau rasturnarea comunistilor de la putere). Discutii cu cercetatorii IICC, pentru a gasi masuri de protectie a dosarului P35, deschis de noi la procuratura militara, si in care IICC a adaugat foarte multe plingeri. 

     28 februarie

      Reduta arhivelor

Cercetarea legislatiei arhivelor si protectiei informatiilor scoate in evidenta ca reaua credinta a agentilor comunisti ramasi in buncarul arhivelor este sustinuta de sus, sprijinita prin legi si instructiuni scandaloase.

In interventia CIVES, la dezbaterea publica organizata la sediul central al arhivelor nationale pentru discutarea proiectului noii legi a arhivelor (28 februarie 2008) au fost semnalate masurile care ar trebui luate pentru ca arhivele sa nu mai acopere crimele regimului comunist si sa nu mai boicoteze repararea lor in instante. De asemenea, am semnalat reaua credinta cu care este "interpretata" legea protectiei informatiilor personale si pericolul ca informatiile legate de jefuirea romanilor dupa 1990 (privatizari, etc.) sa fie distruse din "negligente"... protejate de noua lege

Martie

      - CNSAS

Am aderat la protestele societatii civile fata de decizia Curtii Constitutionale de desfiintare a CNSAS , atragind insa atentia ca, precedentul creat, trebuie folosit pentru anularea multor altor legi denuntabile, utilizate in "tranzitie" pentru jefuirea poprului roman. Am aratat si ca intreaga activitate a CC este de maxima nocivitate, institutia trebuind deparazitata de agentii comunisti care o conduc.

Am semnalat (in cadrul dezbaterii pe marginea proiectului de lege privind functionarea CNSAS - care a avut loc la Parlament pe 3 martie 2008) necesitatea unor prevederi care sa sprijine deblocarea procesului comunismului (accesul petentilor, procurorilor, instantelor - la materialul probatoriu detinut de CNSAS sau de institutiile mostenitoare ale aparatului represiv).  

Vizita la sediul central CNSAS pentru a reitera, in cadrul unei discutii cu directia institutiei si a departamentului de documentare - disponibilitatea noastra pentru sepecificarea unei informatizari a blocului documentar, in vederea cresterii facilitatilor de reperaj - deci a eficacitatii cercetarii. In expunerea facuta,  am reamintit si faptul ca toate institutiile implicate in organizarea memoriei colective privind crimele comunismului ar trebui sa puna la punct sistemele documentare compatibile, pentu a facilita inter-operarea.

     - Problema pensiilor

Unul dintre modurile in care comunismul isi prelungeste efectele, stergind cu buretele birocratic revolutia, este plata pensiilor: enorme - pentru nomenclatura comunista, infime - pentru victime. De aceea am lansat cercetari ale modului in care statul a gestionat fondurile de pensii si in care se distribuie plata. Am inceput studiul jefuirii pensiilor CAP. Deasemenea, desfasuram cercetari actuariale - pentru a demonstra ca in Romania, pensiile nomenclaturii securicomuniste sint umflate abuziv din fondurile platite de victime. In acest sens am facut si demersuri de alimentare cu date - pe linga  Institutul National de Statistica.

Aprilie-mai 2008

- Cercetari in dosarul "reduta arhivelor" si in dosarul "legile fondului funciar" prin demersuri documentare si judiciare si prin analiza legislatiei si jurisprudentei.  Vrem sa dovedim riguros, pornind de la acest studiu de caz - ca regimul de tranzitie din Romania nu a fost, pina acum, altceva -  decit o faza de fructificare ilicita a jafului comunist.

 

- Analiza privind modului in care se poate organiza o reactie de aparare a cetatenilor fata de injustitia comisa de institutiile uzurpate ale statului - in mod  concret, eficace, prin federarea eforturilor disparate.

 

 - Campanie pentru finantarea CIVES (terminata la 15 mai)

In vederea finantarii activitatii noastre de catre cetatenii interesati, prin intermediul redirijarii celor 2% din impozit permisi de lege, au fost trimise  mesaje tuturor membrilor Comitetului de Reprezentare a Victimelor Comunismului si celor care ne-au scris pe site, semnalindu-ne sprijinul. Deasemenea apelul la finatare cetateneasca a fost difuzat spre grupuri Internet (inclusiv cele formate din ziaristi) si trimis direct catre sute de ziaristi romani, pentru a fi publicat in presa romaneasca. 

Toate acestea, deocamdata, nu au avut efect.

11 iunie 2008

- Discutii cu procurorul Dan Voinea- pentru a intelege situatia dosarelor noastre si a impulsiona avansul cercetarilor. Ni se intareste convingerea ca  smulgerea dosarelor de la echipa care facut cercetarile si trecerea lor la procuratura civila a avut ca scop protectia bandei FSN. Intreaga masina a justitiei lucreaza in acest sens - prin legi redactate perfid, instructiuni interne si contributii personale ale agentilor fesenisto-comunisti. Chichite tehnice cum ar fi "distributia competentelor" impiedica judecarea coerenta a crimelor regimului "de tranzitie". Pe de o parte, inculparea lui Iliescu este blocata in ultimul moment, prin invocarea faptului ca civilii nu pot fi implicati intr-o cauza cercetata de procuratura militara. Pe de alta parte, in aceeasi cauza unitara, care cere intelegerea responsabilitatilor, printre altele pentru arestare si anchetare ilegala - in masa, procurorii (care au participat la ilegalitatile cercetate azi) au fost scosi deoparte, acum doi ani- cercetarea lor fiind atribuita CSM. Aceasta le-a stabilit deja nevinovatia, mult inainte ca faptele la care au participat sa fie cercetate si judecate.

 

- Participare la dezbaterea privind soarta dosarelor paralizate de justitia romaneasca- organizata de asociatia "21 decembrie". Difuzarea , cu aceasta ocazie a interventiei " Combaterea intereselor antijustitiare securicomuniste: semnal de alarma, apel la actiune, oferta de colaborare"

http://www.piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?t=980

http://www.procesulcomunismului.com/CIVES/combaterea_intereselor_antijustitiare.htm

 

Iulie- august

Incercari de prevenire a paralizarii anchetei (privind genocidul comunist) de la procuratura militara, prin atentionarea celor interesati de continuarea cercetarilor (IICC, etc.). Se ciocnesc de pasivitatea, lehamitea si descurajarea generala.

 

Continuarea studierii functionarii arhivelor din Romania si a legilor de protectie a informatiilor personale si clasificate - in folosul celor ce ascund crimele comunismului si impiedica reparatia reala.

 

Domnul Lazar Iustin, filmeza o serie de interviuri-depozitie cu Gavril Vatamaniuc, imediat difuzate la (http://video.google.com/videoplay?docid=-1888298685876103351, http://de.youtube.com/watch?v=XiD0GLv6SJI )

 

Septembrie- octombrie

Dialoguri cu membri ai CRVC (G.Vatamaniuc, C.Ionitiu, G.Caraza, Nicu Popa, etc). Intilnire cu Ion Bugan http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ibugan/default.asp.htm ) care prezinta o bogata documentatie privind demersurile sale, pe linga foruri romanesti si internationale, pentru cunoasterea (recunoasterea) si pedepsirea crimelor comunismului . El propune pregatirea unui congres anual pe aceasta tema.   

 

Dialoguri cu Constantin Cojocaru, pe marginea initiativelor sale de salvare a avutiei muncite in lagarul comunist. Se arata acelasi critic limpede a manevrelor de distrugere si jefuire a economiei romanesti. Apreciind pozitia sa de martor important in procesul tranzitiei si noile sale proiecte  ii este inminat dosarul care contine sineteza reflecatarii in presa a demersurlor sale din 1990 (vezi http://www.variantacojocaru.ro/?p=6#comments).

 

Cercetari pe linga institutele de statistica din Romania, in cautarea dovezilor privind genocidul realizat prin jefuirea sistemului de pensii (CAP, etc.) si prin inechitatea actuariala practicata in spatele "algoritmilor neutri"- in avantajul nomenclaturii comuniste pensionate.

 

In cadrul unui poces la legea 247/2005, deschis la judecatoria Buzau, incercam sa contestam legitimitatea expropierilor, comasarilor si cooperativizarii, validitatii rolurilor comuniste, legalitatii acapararii terenurilor de mafia agrara si expropierii CAP-urilor- dupa 1992.   Instanta evita confruntarea de fond prin suspendarea si apoi perimarea nejustificata a procesului, silindu-ne sa le atacam cu recurs.

 

Cercetari intense la sala de lectura a Arhivelor Nationale , in fondul "CC-PCR sectia agrara" , ne permit gasirea si fotografierea unui numar mare de documente - elocvente pentru rolul CC-PCR in hartuirea, jefuirea si exterminarea "chiaburilor". Incepe organizarea acestui material documentar (care va fi in curind expus pe acest site). O selectie expresiva este depusa la judecatoria Buzau, in dosarul in care contestam legitimitatea pierderii proprietatii de catre un chiabur - luat ca exemplu. Daca probele gasite in dosarele anilor 48-52 sint zdrobitoare (ordine abuzive de arest si confiscare, sinteze privind actiunile represive ale procuraturii si judecatorilor)  - in schimb, din perioada 1960-1962 (cind s-a comis grosul crimei impotriva taranilor) - nu mai gasim NIMIC… in arhivele sectiei agrare. In 19 ani, tovarasii tranzitiei arhivistice, au curatit terenul. In acelasi timp, au disparut ca prin farmec documentele cadastrale anterioare anilor '60 din toata tara, BAP-urile anilor 48-50 (care atestau suprefetele declarate inaintea marii terori), etc. Toate indica caracterul sistematic al distrugerii sau ascunderii urmelor din arhive si cer declansarea unor anchete pentru a gasi responsabilii. Este redactat un raport CIVES pe acest subiect (ce va fi afisat pe site) si un articol (pe care il vom publica in urmatorul numar al revistei arhivelor).

 

Aflam ca interogarea martorilor, care avea loc de doi ani la sediul Federatei fostilor detinuti politici si luptatori anticomunisti a fost intrerupta si ca procurorii respectivi nu mai raspund nici la telefon. Cerind explicatii, in cadrul unei noi intilniri la procuratura, aflam de la generalul Voinea ca dosarul P35/2006 , inglobat (fara acordul nostru) intr-un dosar deschis ulterior de alti intervenienti (IICC, etc) va fi dirijat spre procuratura civila.  Aflam ca decizia apartine domnului porcuror Levanovici, la care a ajuns ancheta, si ca ea se bazeaza pe faptul ca autorii genocidului comunist (care mai sint in viata) sint intre timp … "civili", deci a trebuit aplicata decizia Curtii Constitutionale, care acopera astfel de cazuri. Numai ca, nici decizia CEDO de la care a plecat CC si nici decizia CC nu prevedea explicit aberatia ca ar conta calitatea de azi a inculpatilor si nu cea din clipa comiterii faptelor. Mai mult, atita timp cit ancheta nu s-a terminat si invinuirile nu au devenit inculpari concrete, nu se poate stabili daca inculpatii vor fi civili sau militari. Faptul ca la baza dosarului stau deciziile genocidare ale tribunalelor militare din anii '50- ramine determinant. Ca atare,  la data de 16 septembrie 2008 am depus urmatoarea cerere de explicatii:

 

" Catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie- Sectia Parchetelor Militare Bucuresti

 

"Subsemnatul Ioan Rosca, cetatean roman cu domiciliul in Canada si adresa de corespondenta [] va rog sa-mi raspundeti la intrebarile din acest memoriu:

1.  De ce nu am primit inca nici un raspuns in legatura cu plingerile pe care le-am depus la Parchetul de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie - sectia procuraturilor militare, la 26 aprilie 2005 si 31 iulie 2006 (plasate in dosarele 75P/97 si 35P/06),  si in legatura cu toate documentele pe care le-am depus ulterior in aceste dosare (depozitii, colectii de documente, rapoarte- ultimul din 21 decembrie 2007)? De ce nici ceilalti semnatari ai plingerilor depuse in dosarul P35/06, membri ai Comitetului de Reprezentare a Victimelor Comunismului- al carui purtator de cuvint sint, nu au primit nici un raspuns in legatura cu mersul anchetei- ca urmare a plingerilor si declaratiilor lor?

2. Considerati ca masa marturiilor de care dispuneti deja nu  contine informatii suficente pentru a sesiza ca e vorba de genocid,  tainuire de genocid si un noian de infractiuni conexe? De ce ancheta nu a trecut la analiza documentelor de arhiva? De ce nu s-a inceput cercetarea capatului doi din cererea noastra, care semnala paralizarea justitiei de catre cei care au uzurpat, dupa 1990, institutiile statului roman? Se asteapta disparitia ultimilor reclamanti si vinovati? Recunoasteti ca pentru persoanele implicate in acest dosar, care au peste 80 de ani, tergiversarea echivaleaza cu incalcarea iremediabila a dreptului la justitie?

3. De ce procurorii care luau, de doi ani, la sediul Federatiei Luptatorilor Anticomunisti Fosti Detinuti Politici, marturii ultimilor victime ale comunismului ramase in viata si dispuse sa mai lupte cu (in)Justitia- au disparut de doua luni si nu mai raspund nici la telefon? Aceasta este atentia si celeritatea la care avem dreptul? Ce veti face pentu ca marturiile colectate in acest dosar, de valoare inestimabila pentru justitia si istoria Romaniei, sa nu fie distruse, in baza regulamentelor dv de arhivare- care v-au dat deja dreptul/ocazia sa eliminati documente legate de evenimentele din 1989-1990? Cum putem proceda pentru a recupera aceste marturii, asigurind astfel conservarea si folosirea lor in justitie?

4. Este adevarat ca ati luat decizia de a intrerupe ancheta la procuratura militara si de a redirija dosarul spre procuratura civila? Ce v-a determinat sa faceti acest gest (noi, reclamantii, nu l-am cerut) prin care se aduc prejudicii grave victimelor unui regim pe care institutia dvs. nu ar fi trebuit sa-l protejeze? S-a stabilit in ancheta cine sint vinovatii care trebuie inculpati – incit sa fie considerati civili? (va rog atunci sa-mi comunicati lista lor). E vorba de "civilia" reclamantilor, a fostilor detinuti politici? (trebuia sa-i intrebati si pe ei, daca recunosc urmasilor Justitiei comuniste, refugiati in Curtea Constitutionala, dreptul de a-i considera "civili"- numai pentru a le bloca actiunea justitiara).

5. Daca, in sprijinul declinarii dosarului, s-a invocat decizia Curtii Constitutionale privind competenta judecarii si anchetarii civililor si militarilor, s-a tinut cont si de faptul ca ea nu putea opera arbitrar si retroactiv, "demilitarizind" institutiile statului comunist? Sinteti informati ca procesele abuzive (criminale) pe care le denuntam in acest dosar au fost opera fortelor represive publice (militarizate) si tribunalelor militare – deci ca ancheta la parchetul militar avea cadrul cel mai firesc?

6. Sinteti constienti de raspunderea pe care v-o asumati, daca acest dosar, o data deraiat, va fi anihilat prin clasicul NUP, care antreneaza justitia romana in acoperirea unui genocid? Cunoasteti sirul de faradelegi cumplite la care s-a pretat procuratura militara in ultimele decenii? Realizati faptul ca ultima ei sansa de reparare a onorabilitatii (legitimitatii) era sa faca , tot ea, dreptate- nu sa se derobeze, cu lasitate?

16 sept 2008

            Ioan Rosca, cercetator, reclamant, purtator de cuvint al Comitetului pentru Reprezenatarea Victimelor Comunismului

 

Octombrie

Raspunsul procuraturi militare la memoriul din 16 septembrie:

" In referire la scrisoarea dvs. din 16.09.2008 va afacem cunoscut ca, urmare modificarilor legislative, inclusiv a normelor privind competenta dupa calitatea persoanelor, prin ordonanta 82/P/2007 din 31.07.2008 am dispus declinarea competentei solutionarii cauzei cu denumirea generica "procesul comunismului" in favoarea parchetului de pe linga inalta Curte de casatie si justitie - Sectia de urmarire penala si criminalistica.

Procuror militar sef, (semnat indescsifrabil)"

 

Asadar, dosarul pentru genocidul comunist a fost dirijat spre masa de NUP a procuraturii civile. Aceea de pe care au sosit deja NUP-uri pentru dosarul 13 iunie 90, pentru cazul Paraschiv, etc. Este clar ca se trece la inmorminatarea definitiva a acestor anchete, sub protectia unor prescriptii imaginare (inaplicabile, intrerupte sau suspendate). Cei patru ani de relativa (amagitoare) deschidere judiciara nu au fost altceva decit o manevra politica de presare a PSD, probabil pentru a se obtine un echilibru la masa verde a santajelor. Acum, cind a luat sfirsit etapa luptei dintre factiunile PCR-FSN, orchestrata de agentii securicomunisti raspinditi prin partide, trebuie inchis subiectul "sperietoare"- cu tact si discretie. Chiar si marturile luate ultimilor supravietuitori ai represunii se vor distruge, in baza regulamentului intern al procuraturii, care prevede retinerea dosarelor doar citiva ani- si a paralizarii arhivelor nationale prin legi anacronice imposibil de corectat la timp.

 

Au loc noi intilniri ale membrilor CRVC, la sediul Federatiei fostilor detinuti politici, pentru analiza situatiei create si organizarea unei reactii justitiare eficace. La 13 octombrie este pezentat un plan de actiune, care stirneste observatii, discutii si in final aprobarea participantilor la dialog.  Iata extrase din acest document- ciorna:

" Penalizarea crimelor comunismului- un apel la actiune colectiva "

13 oct 2003- Ioan Rosca

1. Un plan pentru o armata imaginara

2. Piramida: comunism- contrarevolutie -tranzitie  trebuie abordata in sens invers

3. Treptele actiunii necesare?

4. Cam ce ar trebui facut?

5. Probleme

 

1. Motivatia demersului de clarificare

            Apelul meu se adreseaza atit optimistilor, care mai cred in rostul luptei cu cancerul ce a cuprins organismul national, cit si scepticilor - care se indoiesc de sansele rezistentei, desi ii simt legitimitatea. Ceea ce uneste aceste categorii este revolta fata de nedreptate (activa sau pasiva, combativa sau resemnata) si setea de adevar.

Este clar ca, in ciuda atitor sperante si eforturi, nu s-a reusit judecarea crimelor comunismului. Nu stim insa in ce masura:

a. infaptuirea (reabilitarea) justitiei era/este imposibila (din cauza raportului intern de forte, a situatiei internationale, a degenerarii politice si sociale generalizate, a acapararii puterii economice de paraziti, etc.)

b. nu am reusit noi o miscare suficient de coerenta pentru a polariza energia justitiara difuza- deci pierdem batalia din cauza organizarii ineficace

            c. nu ne-am putut organiza bine din cauza sabotajului puterii, a controlului mentalitatii publice prin media, a tradarii colaborationistilor cumparati, a activitatii metodice de paralizare a noastra de catre adversari.

Ca sa nu ne leganam in iluzii dar nici sa nu fugim nejustificat de raspunderi, ar trebui sa lamurim ce ne lipseste: pasiunea, armamentul, curajul, inteligenta, steagul, combatantii, generalii, sansa? Pierdem pentru ca nu am pus la punct un plan bun de actiune, pentru ca nu l-am facut cunoscut, sau pentru ca el nu era posibil? Nu avem albia sau apa- pentru fluviul justitiar?  Este desigur un cerc aici, dar il putem explora spiral. Sa formulam o platforma valida pentru proiectul judecarii crimelor comunismului, sa facem demersurile necesare popularizarii ei si de-abia apoi vom putea conchide- eventual-  ca nu a fost sa fie… din cauza dezertarii generale. In acest moment nu mai exista front- deci nu pot exista infringeri sau victorii. Nu exista nici tabere nici scopuri perceptibile. Balansam steril intre entuziasm eroic si dezolare paguboasa.

            Am cedat mai mult teren decit se poate justifica. E posibil sa nu putem invinge dar e ciudat ca nu incercam mai convingator. Daca justitia nu functioneaza, putem macar demonstra riguros asta- si merita sa o facem.

 

2. Treptele unei demonstratii posibile

a- in Romania a fost un genocid combinat cu un nor de infractiuni conexe, la care prescriptia nu intervine sau se poate intererupe din forta majora consatabila flagrant: nimeni nu a fost condamnat, deci procesele nu au putut avea loc; iar auto-amnistierea nu e acceptabila.

b- crimele sint dovedibile azi prin probe nenumarate si erau perfect cunoscute public in 1990, cind trebuia sa intre in joc justitia reparatorie ( a se respinge net smecheria [] ca au aflat azi de genocidul comunist, pe care de-abia comisia Tismaneanu le-a revelat). Asadar guvernantii tranzitiei au blocat premeditat judecarea, tainuind faptele, protejind vinovatii si asigurind imbogatirea lor din prada, cu pretul distrugerii economiei romanesti.

Concluzia (aranjata dinspre prezent spre trecut):

c- Procesul Tranzitiei. Ion Iliescu, Petre Roman si ceilalti trebuie dati in judecata pentru tainuire si protejarea infractorilor, etc. (continuind actiunea din 2006 combinata cu actiuni pe civil).

d- Procesul Contrarevolutiei. Aceasta e piatra de temelie si pentru celelalte anchete blocate la Voinea: aici sint radacinile vinovatiei pentru decembrie 89 si iunie 22. Trebuie sa demonstram caracterul criminal si contrarevolutionar al regimului FSN si de-abia pe aceste baze se poate imputa activitatea lui Iliescu si a celorlalti - altfel ei apar doar ca niste aparatori nepricepeuti ai ordinii si stabilitatii, eventual comitind niste abuzuri justificabile de starea de provizorat. []

e. Procesul comunismului- vezi mai jos

3. Treptele misiunii (care nu se exclud ci se pot completa, dind insa nastere fiecare la un spatiu separabil de actiuni si colaborari).

a) Informare

a1. Adevar privind perioada comunista. Intelegerea, cunoasterea, explicarea adevarului privind regimul comunist. Informare si educatie. Cercetarea spectrului daunelor produse victimelor: fizice (ucidere, brutalitati, schinjuiri, intemnitari), pecuniare (confiscari de averi si munca fortata sau prost platita- in lagarul comunist), sociale si politice,  morale si spirituale. Concluziile fiind formulate in cartile de istorie, propagate prin media, intregrate in cultura. Scuze cerute victimelor si reabilitarea lor morala completa.

a2. Demascarea contrarevolutiei si continuitatii perioadei post-comuniste. Calculul pierderilor suferite dupa 22 decembrie 1989 de toate categoriile de victime carora nu li s-a facut dreptate, de catre un regim pretins anticomunist. Stabilirea responsabilitatilor pentru tainuirea genocidului, represiunii si jafului comunist- in timpul "tranzitiei", care a constat in impartirea prazii, intre uzurpatorii institutiilor statului. Acuzarea publica a lui Ion Iliescu, Petre Roman si alti responsabili.

b) Dreptate. Procese penale, chiar pentru persoane decedate- cu sentinte reale, chiar fara efecte carcerale, dar cu maxim de efect civil (catre buget sau catre victime- vezi c). Stabilirea responsabilitatilor- de sus in jos si a pragurilor de pedepsire a infractiunilor.

b1. participare la genocid, jefuire, distrugerea societatii si inalta tradare- inainte de 1990

b2. tainuirea vinovatilor si impartirea prazii- dupa 1990

            In locul/ pe linga lustratie (tirzie si discutabila)- epurarea celor condamnati.

c)  Reparatie echitabila (latura civila)

c1. Pentru crimele comunismului. Despagubiri pentru daune, pe principiul proportionalitatii intre creditorii statului  (atita cit se poate despagubi, sa se faca fara discriminari, global echitabil, nu numai pentru cei care au negociat la masa verde cu recuperatorii securisti). Consemnarea datoriei  fata de populatia victimizata ar fi binevenita, chiar daca s-ar constata incapacitatea de plata (vezi problema holocaustului).

c2. Pentru crimele contrarevolutiei si tranzitiei. Despagubiri pentru pierderile suferite dupa 1990 prin instrainarea si distrugerea bunurilor ce reveneau victimelor comunismului

Variante:

            v1) Plata din buget, atita cit se poate, sau prin imprumuturi de stat (bonuri de tezaur, etc).

Are dezavantajul ca ar plati si oameni nevinovati, din noua generatie, stirnind antipatie si  creind un precedent fata de alti pretendenti. (Dar s-a facut deja aceasta "restitutio", preferential, antisocial si ocult.  Bugetul a fost si este supt de atitia paraziti- incit e stupid a-l "proteja" numai de pretentiile celor cu drept la despagubiri- reparaind astfel legitimitatea legii.  Iar detinutii politici care nu cer daune din modestie si demnitate.. primesc pomana securista de 20 de ani).

Are avantajul ca ar crea o enorma presiune sociala. Ar fi o penalizare corecta a statului- care a fost instrumentul crimei si a indolentei civice generalizate. S-ar forta incriminarea si operationalizarea justitiei, altfel imposibil de miscat. Pierderea de bani publici pentru plata daunelor trebuie recuperata de stat prin actiuni in regres, de unde obligatia procurorilor de a cauta marii responsabili si pe cei care au profitat de pe urma crimelor.

            v2) Plata se face numai din avutia acumulata de statul comunist la 22 dec 2008, contabilizata si actualizata, dupa un model Cojocaru- imbogatit cu estimarea daunelor ne-pecuniare pricinuite victimelor comunismului si intarita prin legi de recuperare a proprietatii distribuite ilegal de catre /in numele unui stat datornic (o infractiune de cod civil, actiune pauliana?).

                        Avantajul: Nu ar stirni decit impotrivirea profitorilor imbogatiti. Restul populatiei-victima ar privi cu simpatie un act reparator, sanatos si legitim- care ar sprijini o distributie mai justa a bogatiei. Recuperarea s-ar impleti firesc cu restituirea actiunilor celor ce au muncit avutia nationala (proprietari de drept) si ar justifica alcatuirea inventarului complet jefuit dupa 1989.

                        Dezavantajul: Pentru a putea fi achizitionat pe nimic, capitalul national a fost transformat in fier vechi dupa 1990 (vezi "reforma" si manevra Roman- de dezorganizare devalorizatoare a metabolismului economic). Confiscarea resturilor acestei distrugeri ar fi ineficace, recuperarea adevaratelor valori pierdute- de la profitorii imbogatiti- problematica.

            v3) Impletirea echilibrata (progresiva) a despagubirii din buget (de catre statul comitent, cu conditia recuperarii de la vinovatii-prepusi) cu recuperarea partiala a "averii 1989" intarita de penalizarile pentru distrugerea economiei nationale (totul facut echitabil, pina la cota la care se va admite imposibilitatea de plata a statului).

Se poate constitui un fond "Dreptatea" din care sa se stabileasca despagubirile pentru victimele comunismului. Fondul ar fi alimentat din averea strinsa in lagarul comunist in 1990 recuperabila azi: ramasa la stat, instrainata ilegitim si anulabil ( cei ce au cumparat de buna credinta urmind sa reia sumele investite), confiscata celor ce au operat cu rea credinta (la preturi nejustificate) confiscata si celor care au distrus economia existenta la 1990,  plus ce se poate recupera din bancile straine) plus o cota din buget - ca o garantie minima ca se va face efortul de recuperare. Ce nu se poate acoperi, poate face obiectul unei datorii de termen lung sau unei decizii glbale de insolvabilitate- pe care statul sa o ia CU CONDITIA sa dovedeasca ca a luat masuri de pedepsire a celor vinovati, afara de care nu poate opera clauza de renuntare la despagubirea efectiva. Aceasta creanta conditionata sa stea in calea oricaror alte despagubiri pe care statul ar incerca sa le opereze (pe furis) - fara a respeecta principiul proportionalitatii . 

d ) Interventie civica.

 Tinara generatie, intoxicata spiritual, nerealizind capcana in care se afla, se va elibera foarte greu de reteaua parazita. Va obtine greu o lege a "ilicitului", in care sarcina probei nevinovatiei sa revina imbogatitilor tranzitiei. Nu va fi educata justitiar si va fi tot mai ratacita in dezamagire, anemie, nihilism, umilinta, lasitate, vulgaritate. E captiva in ghearele unei retele  mai putin violente dar mai perfida decit aceea pe care o mosteneste, care foloseste acoperiri formale pentru "inginerii" odioase, simulind democratia si dispunind de complicitati largi internationale. Cu ultimele puteri, fostii detinuti politici si alte victime din perioada in care securicomunistii operau fara manusi, deci vulnerabili formal- pot sprijini eliberarea tinerei generatii, declansind procese pentru comiterea si tainuirea genocidului, represiunii si jafului si cerind confiscarea averilor bazate pe jefuirea prazii acumulate. Va combate hidra care continua sa uzurpe institutiile statului, folosind faptul ca in perioada comunista Tovarasii s-au expus, crezindu-se atotputernici, pretindu-se demonstrabil la:

d1. Legi strimbe (care cer corectarea cadrului juridic putred)

d2. aplicate strimb (impunind denuntarea interpretarilor vicioase, subterane, speculative, parsive)

d3. de oameni strimbi (fortind epurarea apartului justitiar si administrativ)

e) Stiinta si cunoastere. Captuarea populatiei de catre un grup criminal care uzurpa institutiile statului nu s-a produs numai in timpul regimului comunist. Este un fenomen grav de degenerescenta a sistemelor socio-politice care trebuie studiat in profunzime, cu maxima atentie, pentru a se intelege mecanismele degradante si a se cauta un antidot. Daca nu vom putea interveni eficace acum si aici, sa facem macar astfel incit aceasta cumplita experienta colectiva sa nu fie acoperita de uitare. Invatamintele ei trebuie condensate expresiv, exprimate astfel incit sa alimenteze meditatia stiintifica mondiala cu un studiu de caz. Contribuind la intelegerea patologiei sociale, am putea depasi cercul partenariatelor (externe) incercate pina acum.

f) Drept international.  Integrarea indecenta a Romaniei in Comunitatea Europeana a fost facuta pentru consolidarea pozitiei oligarhiei post-comuniste, dispusa sa satelizeze tara oricui ar vrea sa o foloseasca pe post de arendas national, de curea de transmisie, de lagar de munca ieftina si piata de desfacere. Sa combatem acest "proiect" de camuflaj securist in spirit neocolonialist cerind institutiilor europene sa nu tolereze injustitia oficializata din Romania- care se pot raspindi contagios.  Sa punem organismele comunitare in fata unor alegeri si  responsabilitati clare: ne/se sprijina pe/de noi sau pe/de calaii nostri.

 

4. Actiuni

a Asocierea justitiarilor cu proiecte similare:

- in consolidarea argumentatiei juridice (strategie demonstrativa, jurisprudenta favorabila si probe generale) 

            - in gasirea probelor particulare (invingerea rezistentei arhivistice)

            - in formarea unui corp de juristi asociati specializati si disponibili (oferind consultanta sau reprezentare)

            - informare reciproca- pentru folosirea precedentelor create in unele spete in sprijinul celorlalte

            - solidaritate in depasirea dificultatilor economice (plata onorariilor, etc.)

            - actiune de cooperativa de promovare, difuzare, relatii cu autoritati, etc

            - raspindirea demersului justitiar in teritoriu

            - stabilirea strategiei generale si legatura cu alte actiuni conexe in cadrul miscarii de rezistenta

 

b. Campanie legislativa

            - studiul juridic; formularea legilor necesare

            - pledoarii publice pentru ele

            - presiuni asupra partidelor, pentru adoptarea legilor justitiare

            - urmarirea compartimentelor de conceptie legislativa si de legiferare

 

c. Cercetare civica justitiara

            - transitional justice

            - urmarirea activitatii tribunalelor

            - urmarirea activitatii procuraturii (vezi P35); situatia dosarelor NUP

            - activitati de cercetare cetateneasca; retea de institutii de cercetare

- urmarirea averilor dupa 1990

 

d. Organizare

- Stabilirea strategiei optime si mentinerea la zi

            - plan concret de lucru (obiective, proiecte)

- grup de lucru

- autofinantare din ce se cistiga in instante

- Veghe. Colectarea informatiilor utile- procese. presa, legi, etc

- Difuzare pe site, forum, presa, televiziune

- relatia nuantata cu alte forte implicate in lupta: AFDPR, aripa Tismaneanu, confiscarile tip Basescu , diversiunile tip Vadim-Becali,  problema fostilor fascisti, etc.

Informare si difuzare

problema arhivelor si legilor de acces la informatii

demersuri fata de institutii europene, combaterea comunistilor din aceste institutii

congrese internationale pentru studiul problemei si cautarea solutii

atragarea noilor generatii pentru care ar trebui eliberata tara

 

5. Probleme

1. Cine reclama? Victimele individual, impreuna, interventie, asociate, reprezentate global? Cum putem sa ne plingem si sa cerem despagubiri pentru cei ce nu semneaza explicit?

2. Pe cine acuzam: faptuitori si responsabili concretizati , responsabili ce vor fi gasiti- sau statul roman?

3. Continuarea proceselor si stabilirea raspunderilor declictuale, dupa moartea victimelor si a vinovatilor.

4. Raportul dintre crimele comise inainte de 1989 si crima ascunderii lor dupa 1989  de acelasi stat.

5. Raportul dintre crimele imprescriptibile (genocid) si cele neprescrise (tradare, crima, etc) din cauza intreruperilor si suspendarii legitime-? Politica optima- pentru eventualitatea ca nu se recunoaste genocidul sau nu se recunosc celelalte.

6. Transitional justice. Legalitate si legitimitate. Regim criminal. Crontrarevolutie. Rezolvarea problemei retroactivitatii (denuntarea explicita a unor crime permise prin legislatia regimului sau perate prin ea) []"

etc"

Noiembrie-decembrie

Sint consultati si alti membri ai CRVC, care isi dau acordul pentru lansarea proiectului "solidaritate justitiara". Au loc intlniri pentru lansarea unor prime procese. De exemplu, la 24 noiembrie, luptatorul anticomunsist Gavril Vatamaniuc isi serbeaza a 84 aniversare, punind la punct procesul pe care il va intenta statului roman, ca  virf de lance in campania pe care CIVES o va sustine.  Iar cu exemplarul rezistent Grigore Carazza se discuta strategia procesului prin care isi va manifesta revolta fata de sase decenii de injustitie.

 

Pe 1 decembrie 2008, Vasile Paraschiv, disident anticomunist si victima a represiunii, membru al CRVC, invitat la Cotroceni, respinge decoratia inminata de presedintele Basescu, cu urmatoarea explicatie :

"Domnule preşedinte

Vă mulţumesc pentru înalta distincţie ce aţi hotărît să mi-o acordaţi astăzi, dar eu sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la revoluţie şi pînă azi, înpotriva cărora eu am luptat din 1968, şi voi continua să lupt, pe cale legală şi democratică, pînă la ultima bătaie a inimii Eu nu sunt ca un cîine, căruia dacă îi dai o felie de salam, el nu mai latră, tace din gură şi te lasă să intrii în curtea stăpînului său, şi să furi totul.Eu nu vreau de la dv. domnule preşedinte, decoraţii, bani funcţii etc. Eu vreau dreptate şi adevărul, pentru întregul nostru popor, adică exact, ceea ce aţi promis dv. poporului nostru în noe 2004 - şi care pe mine m-a atras ca un magnet - dar din nefericire nu v-aţi respectat promisiunea făcută, m-aţi minţit şi m-aţi indus în eroare şi pe mine şi întregul nostru popor, cu promisiuni pe care nu vi le-aţi respectat niciodată. Această metodă, este o practică comunistă.

Condamnarea în Parlamentul României la 18 dec. 2006, a crimelor şi nelegiuirilor Partidului Comunistr Român, al cărui membru activ aţi fost, este un alt exemplu concret de înşelare şi inducere în eroare a poporului. Să condamni în mod teoretic, formal, fără consecinţe juridice, selectiv şi pe criterii politice, pe nişte criminali, care au creat un genocid în România şi au asuprit şi umilit un întreg popor, timp de 45 de ani, este o metodă nouă,inventată de dv,cu scopul de a înşela poporul, care n-a mai fost cunoscută de nimeni pe planeta noastră pînă astăzi. La 7 feb.2008, v-am înmînat un memoriu şi mi-aţi promis că într-o săptămînă voi primi răspuns, dar nu l-am mai primit nici pînă astăzi. V-am dat atunci, şi o listă cu 29 de terorişti romîni cu epoleţi albaştrii care m-au răpit pe mine de pe stradă, m-au băgat cu forţa în maşina lor, mi-au umplut gura cu o cîrpă, şi cu alta m-au legat la ochi, şi apoi au incercat să mă adoramă cu o substanţă narcotică. Ajunşi în pădurea Păuleşti de lîngă Ploieşti şi în alte două păduri din ţară de dincolo de barajul Paltinul de lîngă Cîmpina, m-au torturat şi maltrata în mod bestial pînă cănd îmi peredeam cunoştinţa şi cădeam în nesimţire pe banca pe care şedeam legat în cătuşe şi cu un cablu subţire de oţel, şi apoi aruncau o găleată cu apă rece pe capul meu şi mă lăsau aşa pînă seara sau dimineaţa cînd supliciul începea din nou, şi tot aşa 7 zile şi 7 nopti, fără apă şi mîncare, iar în a 7-a zi m-au şi iradiat ca să fie mai siguri că peste cîteva zile voi muri şi apoi, m-au internat la spitalul Voila Cimpina ca să mor acolo, în spital cu capul pe pernă, de moarte „naturală”,  nu în mîinele lor, ei neavînd nicio vină, nici un amestec cu moartea mea De aici eu am tras concluzia, că la dv. promisiunile sunt o metodă de a cîştiga încrederea oamenilor şi apoi, de a-i induce în eroare, de a-i înşela.V-am dat şi adresa exactă a col. de securitate Ursescu Nicoloe din com. Bucşani jud Dîmboviţa,care era ofiţerul de legătură dintre mine şi şeful grupului terorist de comando, aşa numitul „Ionescu”, dar dv. nu aţi vrut să întreprindeţi absolut nimic pentru identificare şi aducerea acestor terorişti români, în faţa justiţiei, deşi aceasta, ca şi corupţia, era o obligaţie a funcţiei ce o deţineţi, şi nici pe generalul de securitate Nicole Pleşiţă, nu aţi vrut să-l arestaţi, care a fost şeful tuturor teroriştilor din ţara noastră, care prin alţi terorişti internaţionali, cum a fost Carol Şacalu, şi alţii, a atăcat postul de radio Europa Liberă cu bombă şi i-a înjunghiat cu cuţitul pe ziariştii lui. De asemeni Nicolae Pleşiţă a făcut declartaţii la televizor în care se lăuda cum l-a maltratat el pe scriitorul Paul Goma, iniţiatorul şi creatorul mişcării pentru apărarea drepturilor omului în Romînia şi cum i-a omorît el pe partizanii noştri care luptau cu arma în mînă în munţi, înpotriva comuniştilor, ca de exemplu pe soţii Arnăuţoiu şi pe mulţi alţii, fără ca el să se teamă de cineva, ca şi cînd ţara noastră nu ar fi avut şef de stat, şef de guvern, justiţie, poliţie şi procurori care să se sezizeze, imediat din oficiu şi să-l aresteze Ba da, aveam toate aceste organe de stat, dar ele erau şi sunt şi astăzi de acord cu acţiunile criminale ale generalui Nicolae Pleţiţă şi ale tuturor comuniştilor şi ofiţerilor de securitate şi de miliţie, şi de aceia nu l-au arestat atunci pe criminalul şi teroristul Nicolae Pleşiţă şi pe nici un alt criminal ca el..Iată domnule preşedinte exemplu concret, cum dv, la fel ca toţi ceilalţi comuniştii, şefi ai statului şi guvernului ţării noastre, de la revoluţie şi pînă zi, îi apăraţi şi-i protejaţi pe teroriştii, activiştii şi criminalii, Partidului Comunist Român, care au făcut atît de multe crime şi nelegiuiri,atît de mult rău poporului nostru, atît înainte de revoluţie,cît şi după revoluţie, să nu ajungă să dea socoteală în faţa justiţiei pentru crimele şi nelegiuirile care le-au comis din ordinul Partidului Comunist Român, perpetuînd în felul acesta,practicile şi metodele comuniste. lucru pe care poporul nostru nu-l mai acceptă astăzi.

România fiind un stat democratic dar nu şi un stat de drept, iar dv. fiind obişnuiţi cu practicile şi metode comuniste,în virtutea inerţiei, încercaţi să le perpetuaţi la infinit. Mai vreau de la dv.domnule preşedinte, Traian Băsescu, ca om politic şi şef al statului ce sunteţi, să nu mai puneţi niciodată interesele personale sau de grup, deasupra intereselor generale ale poporului, aşa cum aţi făcut pînă în prezent, să respectaţi cu sfinţenie constituţia şi legile ţării, dar nu cum le-aţi respectat pînă acum, să scoateţi MINCIUNA din instituţiile statului, din justiţie şi din viaţa politică a ţării, în afara legii.Asta este ce vreau eu şi poporul român de la dv. şi nu decoraţii, care să aibă rolul acelei felii de salam.Nu mai putem accepta o astfel de politică îndreptată înpotriva intereselor poporului Toate acţiunile dv. ale guvernului şi parlamentului, trebuie să pornească de la interesul poporului, şi nu de la interesul personal sau al grupului pe care il reprezintaţi. Din această cauză, dv. şi întreaga clasă politică de azi, nu vă mai bucuraţi de încrederea şi de sprijinul poporului Întregul popor, este decepţionat şi nemulţumit de activitatea clasei noastre politice de la revoluţie şi pînă azi Mă opresc aici, nu însă înainte de a vă face propunerea dv. personal şi tuturor celor 4 şefi, ai celor 4 partide comuniste din ţara noastră: P.S.D. P.D-L. P.C.şi P.R.M., în frunte cu dl. Ion Iliescu,Mircea Geoană, Emil Boc, Dan Voiculescu şi Cornel Vadim Tudor, să acceptaţi dialogul public şi civilizat, dacă nu vă este frică de adevăr, şi de trecutul dv politic, cu victimile dictaturii comuniste din România, pentru a reconcilia, şi a ajunge la o înţelegere, la un punct de vedere comun, aşa cum a cerut dl Ion Iliescu la 22 dec. 1989. de la balconul C.C.al P.C.R.dar nu şi-a respectat promisiunea făcută poporului. Ori ştergem cu buretele toate crimele şi nelegiuirile P.C.R, ori îi trimitem în faţa justiţiei pe toţi criminalii, pe complicii şi apărătorii lor.de pînă astăzi. Dar acest lucru nu se poate face fără dialog şi de aceia v-am făcut această propunere. Numai dictatorii conduceau ţările, fără dialog cu cetăţenii .Vă propun să nu urmaţi exemplul lor.

Vă stau la dispoziţie, la orice oră din zi şi noapte, dacă doriţi să discutaţi cu mine,şi cu reprezentaţii societăţii civile din ţara noastră, pentru a scoate ţara din mizeria morală în care trăim cu toţii,şi a da poporului nostru o speranţă, o şansă, într-o viaţă mai bună şi cu moralitate, aşa cum doreşte el. În încheiere, cer scuze prietenilor mei, şi tuturor celor care au propus şi m-au susţinut să primesc această înaltă distincţie, dar eu am judecat,că dacă accept să primesc această înaltă distincţie, am abandonat spiritul de luptă pentru dreptate şi adevăr, pentru care am luptat din 1968 pînă azi, am trecut de partea comuniştilor şi am trădat cauza şi interesele poporului.nostru şi eu nu vreau să fac aşa ceva.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi înţelegere.

1.dec.2008 Vasile Paraschiv"

 

Sint pronuntate sentinte in favoarea unor reclamanti care au avut tenacitatea de a infrunta doua decenii reduta justitiei pro-comuniste:  http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/830959/300000--pentru-tortura-comunista/

 

Sint primiti primii  bani in contul asociatiei CIVES (http://www.procesulcomunismului.com/CIVES/index.htm )- foarte oportuni, si pentru care multumim.

 

Este intretinut un dialog explicativ pe tema actiunilor de intreprins pentru eliberarea Romaniei din ghearele retelelor care i-au uzurpat institutiile si distrus sistemul judiciar- pe forumul propriu, pe alte forumuri (yahoo, ale unor ziare etc) si prin email.

 

Este finisat proiectul de solidarizare justitiara si se se lanseaza celor potential interesati invitatia:

"Pe 18 decembrie 2008 ora 10, la sediul Asociatiei "21 Decembrie" din Bucuresti, str Batistei 24A (in spatele hotelului Intercontinental), asociatia CIVES va lansa proiectul "Solidaritate justitiara", dedicat operationalizarii  combaterii injustitiei din Romania, prin judecarea crimelor regimului comunist si post-comunist si despagubirea celor ce au suferit de pe urma lor. Daca doriti sa stiti cum intentionam sa actionam, pentru a decide daca ne veti sprijini, intervenind intr-una din cele cinci sectiuni ale proiectului (cercetare juridica si meta-juridica pentru optimizarea argumentatiei- in cazuri tip, cercetare de teren si documentara- pentru intarirea probatoriilor, asistenta pentru lansarea si instrumentarea anchetelor si proceselor, difuzare a rezultatelor cercetarilor si actiunilor si presiuni civice pentru ameliorari structurale si legislative, organizarea unui sistem de coordonare a actiunilor justitiare) puteti asista la prezentarea din 18 decembrie, sau urmari ulterior dezvoltarea proiectului pe Internet (programul va fi expus in curind la adresa www.procesulcomunismului.com iar derularea lui va fi coordonata cu ajutorul forumului www.piatauniversitatii.com)

Ioan Rosca, cercetator interdisciplinar, presedinte CIVES, purtator de cuvint al Comitetului pentru Reprezentarea Victimelor Comunismului " .