18 / 19 ian. 2004. Generalul Pleşiţă în direct
- rezumatul unei discuţii de 5 ore la OTV -

Această prezentare nu este un „document” ( stenogramă ) , ci un rezumat ( relatare sui-generis ) sub forma unui dialog interactiv televizat. Îi va lipsi, de aceea, mimica, gesturile, puţinele tăceri , numeroasele hohote de râs, multele înjurături ( neaoşe sau în limbi străine ) care domină stilul cazon de povestitorului . Vor lipsi, de asemenea, unele pilde istorice (însuşite la Facultatea de istorie absolvită pe când era şeful Securităţii din Cluj ).
Nu vor lipsi referirile la politica momentului (cu trimitere la preşedintele Băsescu ). „Dezvăluirile”- cum promitea Dan Diaconescu „în direct” - urmau să fie şocante, să tulbure liniştea „multora” şi să ridice vălul de pe multe „mistere” ale serviciilor de informaţii româneşti.
Ca invitat special, a participat şi Marian Oprea, jurnalistul care a lansat cu doi ani în urmă o carte avându-l ca interlocutor tot pe generalul Pleşiţă. Şi astfel, după 5 ore, telespectatorii au putut să-şi facă o idee despre cine, când, cum, din ce cauză, cu ce scop, cu ce rezultate, cu ce consecinţe au condus Serviciile Secrete ale României în anii dictaturii comuniste.
O precizare: relatările d-lui Pleşiţă ( notate cu sigla „P” ) au fost răspunsuri la întrebările d-lor Diaconescu ( notate cu sigla „D” ), Oprea ( notate cu sigla „O” ) şi ale unor telespectatori, prin telefon( notate cu sigla doamna sau domnul „X” ). Supratitlurile îmi aparţin:
Cazul Pacepa … “Rubedeniile” securiştilor …Cazul Trifa … Colegul Mazilu…Cazul
Carlos.. Baronii securişti… Lichidatorii de trădători … Informatori fără frontiere …Haiducul
general…Cazul Triţă Făniţă…Conturile lui Ceauşescu… Dunărea = Crescent …
Disidenţi şi luptători anticomunişti? Bine le-am făcut !

Cazul Pacepa …

-D: ca fost şef al Serviciului de Informaţii Externe ( SIE )pe vremea când s-a produs „defecţiunea Pacepa”, ce părerea are despre reabilitarea acestuia, despre faptul că i s-au redat gradele şi că i se vor plăti despăgubiri?
-P: El a mai spus-o , dar se repetă. Cu 3-4 ani în urmă el şi-a spus părerile, dar Oprea nu le-a publicat. Dacă le-ar fi dat, PSD l-ar fi învinuit pe el de pierderea alegerilor,având în vedere dezvăluirile despre „baroni”. PSD a greşit foarte tare că nu s-a debarasat de „baroni” … Băsescu face foarte bine că nu demolează serviciile de informaţii … De serviciile de informaţii a fost şi încă este nevoie … Ele au servit ţara, chiar dacă de pe urma lor au beneficiat şi vârfurile clasei politice…
Serviciile secrete „ s-au trezit” să mai fie “fată-n casă “ de la Andropov ( ’72-’74), din experienţa căruia s-au inspirat şi SIE.
El a fost atunci la Moscova, cu Ceuşescu …
-O: Atunci era în vremea când Moscova sprijinea terorismul de stat…Ceauşescu trimitea arme în Cuba, îl aproviziona cu puşti şi armament pe Arafat …
-P:Dar asta nu însemna că SIE nu cloabora cu toate serviciile de informaţii, inclusiv cu cele americane…
-D:Când a fugit Pacepa, cum a fost? Ceauşescu i-a ordonat să-l pedepsească pe Pacepa?
-P: Nu, nu Ceauşescu i-a ordonat , cu aceste cuvinte. Era vorba de aplicarea legii. Orice trădător, fie el şi soldat … dar un general ! … trebuia pedepsit. Pacepa a fost judecat şi condamnat în contumacie. Conform legii, executarea aceastei sentinţă intra în sarcina SIE. … Pacepa s-a dat ieftin!
A căzut ca para mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă … El a fost imediat luat sub protecţie americană. Dar colaborarea cu serviciile americane nu a încetat …Mai erau unele probleme comune, în care serviciile colaborau. Aceste lucruri nu le înţeleg unii !
Ex. Cănd a venit Putin la putere în Rusia , el s-a bucurat. A fost atunci la Ambasada rusă
Putin este “de-al nostru”… Strămoşul lui Putin era român, răzeş rămas în Rusia pe vremea lui Dimitrie Cantemir …
-D: Dar acum Pacepa declară că nu poate veni în ţară de frica lui Pleşiţă !
-P:Pacepa a plecat din biroul lui. Erau prieteni. De atunci nu l-a mai văzut . Poate este agent dublu, triplu… a lucrat şi pentru ruşi … Era curtat de toţi…
“ Serviciile de informaţii - să se ştie – nu au frontiră ! “. La SIE veneau tot felul de informaţii .Şi despre Ceauşescu. Ştiau totul despre el: şi cât mânca, şi cât bea, şi cu cine şi ce vorbea la telefon … “ Cei ce cred altfel, sunt nebuni !”

“Rubedeniile” securiştilor …

-P: El avea o “echipă “ de informatori: securiştii – oamenii de la protocol – cei cu aprovizionarea – ziariştii. “Erau mai buni decât ofiţerii de informaţii” … erau “echipa mea de şoc”
-D:Cine erau aceştia ? Mai sunt acum în activitate? Dintre actualii politicieni cu cine a colaborat ?
Să dea nişte nume … Măcar iniţiale …
-P: “Toţi ! Erau rubedeniile noastre credincioase cele mai valoroase. Nu vreau să le dau numele. Nu este cazul “ Este o chestiune de continuitate … Unii sunt preluaţi de SIE, de dl Fulga… “Degeaba sunt muşcaţi de partea dorsală”
-D: Câţi oameni aţi lichidat dvs? Câţi aţi omorât?
-P: “Din păcate prea puţini !” Au fost vreo.. 37 de dezertori … şi au fost omorâţi vreo 2.
-O: El crede că generalul Pleşiţă a avut o relaţie specială cu Pacepa. Altfel, de ce nu l-au prins?
-P: “Te ruşinezi să nu-i spui că e trădător?”
-O: Ristea Priboi ( fost senator ), Tudor Tănase ( şef SPP ) ,Victor Velişcu, Rogojanu – în funcţie astăzi - ş.a, sunt din cei ce l-au sprijinit pe Pacepa ?
-P: Plutonul de execuţie era fixat din ţară; ei trebuiau să-I prindă pe trădători afară, să execute sentinţa.Când a început el treaba la SIE , erau încorsetaţi pentru că foloseau modelul “ rusesc” : cu rapoarte, cu angajamente, cu înscrisuri, cu ordine. Când a fugit Pacepa, el a vrut să raporteze şi să i se dea ordin. Dar la SIE nu se lucra aşa. Ceauşescu citea raportul şi nu scria nimic pe el … doar un “V” … că l-a citit Dacă a văzut asta , el îşi făcea “treaba” şi-i raporta lui Ceauşescu numai după ce o executa.

Cazul Trifa …

-P:Un exemplu: cazul Viorel Trifa ( ex-legionar, preot ortodox, vânat de everei pentru că participase la pogromul de la Iaşi ). El ajunsese în America, unde pusese mâna pe biserica românească, ceea ce nu i-a convenit lui Ceauşescu, deoarece era subordonată Moscovei, nu bisericii de la Bucureşti.
Temându-se de evrei,bietul Trifa i-a trimis un mesager să solicite un paşaport ca să poatăpleca din America … mesagerul – prelat l-a contactat … el i-a dat un paşaport .. Trifa a plecat în Spania, unde a murit de bătrâneţe. Aşa a învăţat el să acţioneze singur.

Colegul Mazilu…

-D: Aşa a procedat şi cu Pacepa?
-P: “ Da, aşa am procedat.!” Poate şi unde a plecat din biroul lui.
-O:Cum aţi ajuns la Pacepa?
-P: “Treaba mea ! “ … Sunt lucruri complexe … În lucrarea comună privindu-l pe Pacepa, el a colaborat cu Dumitru Mazilu care i-a fost coleg, era “gradat”, avea merite deosebite. Ar fi trebuit să fie general.
-D:Deci Pacepa nu este trădător, ci agent dublu, triplu. De ce nu i s-a spus acest lucru lui Iliescu, că este agent CIA?
-P:“Păi de ce să-i spună? Brânza-i pe bani !”
O: Ce părere i-a făcut Mazilu la revoluţie?
-P: Erau colegi ! În 1952, Mazilu (pe atunci tractorist ) şi cu el au făcut o şcoală de câteva luni şi au ajuns amândoi ofiţeri de securitate . În decembrie’89, l-a auzit cum striga din balconul CC al PCR: < Moarte comuniştilor! Moarte securiştilor ! >

Cazul Carlos ( Şacalul ) …

-D:Dar cu “afacerea Carlos” cum a fost ?
-P: Carlos “Şacalul” ( teroristul venezuelan) era implicat într-o chestiune Ceauşescu – Arafat.El ştia multe despre El-Fatah. Când Ceauşescu s-a hotărât să-l lichideze pe Pacepa, OEP-ul i l-a dat pe Carlos.
La un moment dat, Ceauşescu şi Arafat şi- au pierdut răbdarea … Carlos nu acţiona ! Carlos era prost plătit.Mizerabil ! ( nu ca cei de la Europa Liberă pe care CIA îi plătea cu 80 mil dolari pe an ! )
-D:Dar de ce nu era plătit mai bine? Ce se făcea cu banii de la “negru “?
-P: Spuneţi minciuni ! Astea sunt minciunile mafioţilor de astăzi ! Dau vina pe Securitate !
Cu banii aceia se plătea datoria externă a României !
-O:Cu ce plăteaţi informatorii?
-P: Bani mizerabili ! Erau prost plătiţi ! Omul era ajutat să devină “om de afaceri” … şi aşa îşi făcea un fond. În general erau oameni cinstiţi. Printre ei s-o fi găsit şi mizerabili , din cei ce au profitat după ’89. “Ca unul ce i-am păstorit, pot spune că erau cinstiţi . Nu ne-au întors spatele după ’89. Au militat şi militează mai departe pentru ţară “
-D:Dar erau şi străini printre ei?
-P: “Sigur că da! “ La început li se dădea bani să-şi deschidă o afacere, apoi erau loiali, corecţi …

Baronii securişti…

-D:Miliardarii de carton sunt ai fostei Securităţi? Sunt şi acum în slujba SIE?
-P: “Ăştia ?! Au devalizat bănci ! Trebuie să li se ia banii înapoi “
-D:Câţi din ei sunt ex-securişti?
-P:”Treaba mea! Banii mei, banii mei, la Mariţa în bordei!”
-D: Dar cu Triţă Făniţă cum a fost? cum l-a ajutat?
-P: “ Minţăşte dl Triţă !” …A călcat toate normele cu el … l-a luat din celulă … a trimis oamenii lui la băncile din Elveţia să vie cu contactul … “Băeţii” au intrat la Banca din Berna …
” Peste tot am avut spioni . Şi în rai şi în iad . Crez că voi divulga eu asta !?”
-D:Câţi spioni avea România în lume?
-P: “Prea mulţi şi prea puţini!” El îi invidia pe unguri : din sălbateci cum au fost hunii , trecând la catolicism , s-au luminat . Peste tot aveau spioni. Ei mai foloseau şi unguroaicele , care sunt grozave la pat ! Aşa e rasa lor ! Ungurii au împins unguroaicele în paturile mai marilor lumii … în Franţa, în Anglia, în America… Din amante, deveneau soţii. Ele sprijină şi acum serviciile maghiare de informaţii . ”Am folosit şi noi românce, dar nu se compară !”
-X domn ( telefon ): Ce s-a întâmplat cu firmele “fantome “ ale Securităţii?
-P:“Au intrat în posesia securiştilor noştri Aşa au ajuns ei bogaţi “
El nu bagă mâna-n foc pentru unii oameni “murdari” - foşti ofiţeri de securiatate.
După aşa-zisa revoluţie, unii au ajuns miliardari.
…Sunt vreo cinci … ei sunt “baronii securişti” . Unii au rămas pe afară…

Lichidatorii de trădători …

-D: Reveniţi la Carlos.
De unde venea el? cum l-aţi cunoscut?
-P: Carlos venea de la Damasc… făcea escală la Bucureşti … se întâlnea cu col.Nica ( care era “ copil” de-al lui ).Nemulţumit de cum merge treaba, Ceauşescu l-a chemat pe el, şi i-a cerut să se ocupe el de caz. El s-a făcut că nu ştie despre ce este vorba. Cam aşa:
        Ceauşescu: "Măi, fă lucrarea cu Carlos ! "
        Pleşiţă: "Mie nu mi-aţi spus. Întrebaţi pe Nica. "
        Ceauşescu: " Cum nu ţi-am spus ? ! Uite îţi spun acum . Stai de vorbă cu Carlos şi întreabă-l de ce nu face treaba cu Pacepa? "
Aşa a preluat el treaba cu Carlos. Întâlnindu-se cu el, Carlos i-a spus:
        " Când am primit această sarcină de la Arafat, nu m-au întrebat dacă pot. Noi aveam sarcina de a reînfiinţa Internaţionala a III-a în Europa. În America nu aveam condiţii. "
El fusese,de fapt, un mare terorist . Nu l-a putut convinge că se schimbase . Dar l-a rugat să-i convingă pe Ceauşescu şi Arafat că el nu mai face terorism. De altfel, după 1989, el a fost capturat de francei, în Sudan, dar nu a putut fi condamnat decît …pentru 3 morţi .
De altfel, el, Pleşiţă, le-a scris la francezi şi i-a avertizat …
-D: Şi v-au răspuns?
-P: “Treaba mea !”
-D: Dar la Europa Liberă cum a fost ? Pe cine a vrut să lichideze acolo?
-P: “Pe toţi! Erau în câmpul meu de luptă. Nu cred cai verzi pe pereţi . Erau agenţi CIA ”
-D: Cine a ales metoda de luptă?
-P: “Eu. Îmi pare rău că nu am reuşit să-i omorâm pe toţi. < Care pe care ! >. Eu mă mir că vă miraţi !”
-D:Deci trebuia să-i kileriţi ( lichidaţi ) pe toţi !
-P: “Nu chiar pe toţi!” Dir. Noel Bernard ( evreu-ungur din Tg.Mureş ) a fost cinstit. L-a cunoscut la Helsinki , a stat de vorbă cu el … Românii nu lucrau cu “umbrela” ( ca bulgarii), cu “pistolul” , ci cu “mintea” .Pe atunci Priboi se ocupa de emigraţie.

Informaţii fără frontiere …

-D: Acum tot dvs sunteţi şeful SIA?
-P: “Eu am 42 de ani de informaţii.Eu nu caut informaţii .Ele vin la mine , fără să le caut . Tot ce primesc, pun în braţele celor de azi, care au preluat ştafeta .Eu sunt responsabil , nu-s ticălos, mi-i milă de ei Toţi îi muşcă de c..“ Prin anul 2000, prima informaţie despre Ben-Laden a fost culeasă de la el. Deşi era în spital, el obţinuse informaţii preţioase despre reţeaua Al Qaida-Cecenia ( aveau valize de dolari ! ) , le-a transmis la SIE, şi “americanii le-au pupat mâna pentru informaţii”
Lui i se recunoaşte competenţa , specialitatea. Înainte, pentru că a prevenit atentatul contra lui Nixon ( în vizită la Bucureşti ), a primit de la acesta o brăţară de aur [ o poartă pe mână; o arată ], iar DeGaulle l-a decorat, pentru aceleaşi merite…

Haiducul general…

-D: Cum şi din ce trăieşte generalul acum ?
-P:“Eu nu sunt sărac ca Iliescu”
Şi-a construit o casă la Curtea de Argeş, pe pământul tatei ( 2.400m. p.) , încă pe vremea lui Ceauşescu …el bani nu are [ trânteşte o mascare în l. rusă ] … el este neam de haiduci …străbunicul lui avea o cârciumă, popas de haiduci. “ În mine curge sânge de haiduc. M-am înălţat de la 4 clase ,de la soldat, am ajuns general. Nu mă tem de nimeni!”
Pe vremea când era la Bucureşti, locuia în cartierul “Primăverii” , într-o casă ICRAL.
După revoluţie, s-au năpustit ziariştii să-i fotografieze casa … un primar a trimis camioane, să-l mute . I-a alungat … a vorbit la telefon la biroul lui Măgureanu ( cu Stan ) şi a urlat că dacă nu-i retrag, el îi alungă cu puşca… în presă a apărut că a tras cu puşca ! Dar soţia lui n-a mai putut suporta şi a insistat să se mute. Aşa a plecat la Curtea de Argeş…
-D: Să revenim la Triţă Făniţă, la conturile lui Nicolae Ceauşescu, la “Dunărea” …
-P: El a fost comandantul Securităţii regiunii Cluj, la vârsta de 32 ani . În timpul colectivizării era comandant la Argeş. Atunci l-a cunoscut pe Ceauşescu şi l-a salvat să nu-l omoare ţăranii revoltaţi ( se urcase pe capota unei maşini ! )
-Radu Ruş ( telefon ): el este şoferul maşinii care l-a transportat pe cel ce l-a înjunghiat pe Emil Georgescu ( de la Europa Liberă ). Trăieşte în Germania şi-l salută pe Pleşiţă.

Cazul Triţă Făniţă…

-P: Triţă Făniţă? Ceauşescu îl pregătea pe Nicu, “beizadeaua”, să-i urmeze. L-a trimis într-o lungă “documentare” în America. Americanii, l-au răsfăţat, l-au dus peste tot, şi aşa au ajuns la Las Vegas. Nicu era însoţit de un Fodor ( ex.utecist, şeful unei agenţii economice –comerciale ) care l-a încurajat să joace la ruletă, unde Nicu a pierdut 1.200.000 $ din banii agenţiei. Nicu i-a promis că-i returnează.
Nu s-a ţinut de cuvânt. Speriat, Fodor a dezertat, cu toată arhiva ( trăieşte şi acum în America ) “. Leana, pricepută, s-a cuplat cu Burtică – pe atunci la comerţ exterior - şi s-au hotărât să rezolve problema.” Burtică i-a spus: < Lasă tov. Lenuţa, găsim noi rezolvarea ! >. L-a chemat pe Triţă Făniţă, mare negustor de cereale - “ Era prietenul nostru” - se plimba cu vapoarele pe toate oceanele lumii .“Era priceput .Era om de carte ( studii superioare, doctorat ) nu era un troglodit bişniţar “ . Pentru el era un “fleac” să rezolve problema: a falsificat un contract din care a scos 2 % - “era o borfărie!”
-D: Dar cine a dat ordin să fie arestat, dacă executa un ordin de “sus” ?
-P: El şi-a pus “băeţii” la treabă … să caute contractul. L-a arestat pe Triţă Făniţă, şi i-a spus:
       -"Măi măgarule ! vino-n coace… pune mâna pe telefon la cel cu care ai falsificat contractul şi spune-i că eşti arestat , să te salveze !” "
A doua zi, acel bancher elveţian a venit cu cei 1.200.000 $ gheaţă. „Am făcut documentul, şi gata!”
Bancherului i-a dat drumul. „Aşa lucra Securitatea pentru România !”
-O: „Dunărea” a plătit 4 miliarde din datoria ţării? Triţă Făniţă spune că era falimentară !
-P: „Minte!” El atunci , este adevărat , a fost „acarul Păun” , a fost pus de Leana şi Burtică. Ceauşescu a aflat şi s-a făcut foc şi pe cei doi, dar şi pe el:
       -< Pe Pacepa nu l-aţi prins, dar acum l-aţi arestat pe Triţă Făniţă ! >
Peste foarte puţin timp, l-a înlăturat de la SIE şi l-a trimis la Grădiştea.
Este drept că Făniţă atunci a fost o victimă, dar după aşa-zisa revoluţie, a ajuns să fie “persecutatul Securităţii ” . „ Dar dacă mai minte mult , îl voi priponi iar! Minte, e porc !”
Triţă Făniţă este mafiotul-mafioţilor. Băsescu îi va alerga… le va lua averile … acum treaba este mai cotoioasă… pentru că mănâncă rahat “..
El va informa pe cine trebuie să reia cazul lui Triţă Făniţă şi a celorlalţi să se recupereze ce s-a furat ! Triţă Făniţă are o fată în Elveţia: acolo sunt conturile lui !
Victor Stănculescu ce a făcut cu cele 50 de tancuri vopsite şi vândute egiptennilor? Aşa a ajuns el mare bancher ! Organele de control trebuie să cerceteze.
-D: Ce sume aveau ei în străinătate?
-P: “Treaba mea! Voi spune la momentul potrivit. A fost nerecunoscător! A fost măgar!”

Conturile lui Ceauşescu…

-D: Dar conturile lui Ceauşescu?
-P: În 1984, când a fost el trimis la Grădişte, Ceauşescu nu avea nici un ban în străinătate. Poate pe urmă să fi depus. Ei primeau doar cadouri în străinătate … de tot felul…
-D: Şi nu aveau bani ?
-P: “Banii mei , banii mei, la Mariţa în bordei!” Cândva generalul Doicaru a plătit din “fonduri speciale” pentru a-I face chefurile Elenei , 5000 $ ( o broşă de aur ). Dar Dunărea nu avea fonduri în străinătate.Totul mergea la datoria ţării.
-D: Dar cu Agenţia economică de la Viena, cum a fost?
-P: Marin Ceauşescu era un prost … fuma şi bea… se intenţiona acolo să se facă un mare centru cultural “Crucea de mesteacăn” ( în memoria domnitorului român care , în 1500… deşi vasal turcilor, s-a alăturat Austriei, în asediul Vienei ) …
-X (telefon ): el a lucrat cu Pleşiţă . Cine a preluat contul lui Ceauşescu de la Viena ?
-P: “Nu ştiu ! “….

Dunărea = Crescent …

-D:Reveniţi la Dunărea …
-P: “Eu am înfiinţat Dunărea.” “Dunărea”.( Securitatea şi Ministerul de Interne ) a adus un aport de 1/ 3 la datoria ţării. A avut “plan” de contribuţie: 100 milioane… 500 milioane …
În 1989, avea un plan de 1 miliard. După dec. 1989, după “reţeta Văcăroiu” , s-a privatizat prin “metoda Mebo” şi şi-a schimbat numele în “Crescent “. Iniţial, unii s-au opus ( ex. G-ral Rotaru, în ian., febr.’90, şi g-ral Militaru a încercat să o salveze ).
-D: Dar Dan Voiculescu ce rol a avut ?
-P: “Nu ştiu de el “
- D: Şi cum s-a procedat?
-P: “Ei au grăbit totul, au privatizat şi au fituit totul! Aşa s-a mătrăşit totul, rând pe rând. Să-i arate Iliescu ce fel de revoluţie a fost asta ? Acum trebuie să se refacă totul din nou. Ne vom redresa cu Băsescu. Eu îl iubesc şi salut iniţiativele lui.”
-D: Dar Băsescu nu a fost securist?
-P: “Băsescu nu a fost securist “ El făcea Rapoarte, ca orice comandant de navă … Sunt insinuări răutăcioase …
-X( telefon ):fiul generalului Pleşiţă era prieten cu fiica lui Pacepa, Dana …
-P: “Da., se cunoşteau.De ce te miri? “ Fiul meu a devenit şi el securist

Contrarevoluţia din dec.’89 …

-D: după dvs nu a fost o revoluţie?
-P: Ce revoluţie? A fost contrarevoluţie ! Bine face Băsescu că-i răfuie ! Să le ia averile înapoi ! Partidele vor disipărea.Să ne întoarcem la autoguvernare , cu partid popular - “Sfatul poporului”
-D: Unde era la revoluţie şi ce a făcut ?
-P: Dacă era el în locul lui Milea, el ar fi arestat tot CPEx-ul şi ar fi ajutat revoluţia, cea adevărată. Dar el era la Grădiştea, cu o companie redusă , vreo 13 oameni , deoarece elevii şi profesorii erau în vacanţă. I s-au tăiat telefoanele , aşa că a văzut revoluţia la televizor şi radio. La un moment dat , Europa Liberăa lansat un mesaj mincinos că el vine cu o armată spre Bucureşti.
“ În ce hal au minţit !” Iulian Vlad, a căzut şi el în plasă.: l-a trimit pe col. Raţiu la Grădiştea, ca să-l oprească ! Raţiu i-a adus noutăţile: că g-ral Vlad a vorbit cu Iliescu şi l-a întrebat de ce are nevoie; că Iliescu i-a răspuns să-şi facă treaba; că USLA a preluat gardarea lui Iliescu .
“Aparatul antitero n-a tras în oameni.” Iar el a privit la televizorul cum s-a făcut FSN
-O: De ce n-a luat Securitatea puterea?
-P: “De proşti!”

Disidenţi şi luptători anticomunişti? Bine le-am făcut !

-X Doamnă ( telefon ): recunoaşte că l-a chinuit , că l-a tras de barbă pe Paul Goma ?
-Diaconescu, Oprea: [ încearcă să spună ceva… dar sunt copleşiţi … ]
-P: “Pe prostul ăla?! Noi scoateam morţii de sub dărâmături [ cutremurul din ’77 ] iar lui îi ardea de Charta de la Praga” [ se înfurie… trage câteva înjurături amestecate cu aprecieri deloc măgilitoare la adresa scriitorului, disidentului Goma ]
-X domn ( telefon ): tatăl lui a lucrat în SIE, în Elveţia. De 30 de ani nu mai ştiu nimic de el ! Oare mai trăeşte? Ce s-a întâmplat cu el?
-P: De ce nu-l caută? Viaţa de securist nu este uşoară.Există riscuri …
-J.Leonard ( telefon, New-York ): a lucrat cu Emil Georgescu la Europa Liberă…
-P: Nu ştiu …
-X domn ( telefon ): Cum l-a eliminat pe g-ral Luchian ( subalternul lui Pacepa )?
-P: A făcut puşcărie. La eliberare, nu- i dădea nimeni servici … era muritor de foame. El l-a ajutat , i-a găsit servici; a trecut în rezervă, firesc.
-X domn ( telefon ): Ce s-a întâmplat cu firmele “fantome “ ale Securităţii?
-P: “Au intrat în posesia securiştilor noştri Aşa au ajuns ei bogaţi “
-x domn: Ce contrubuţie a avul el personal la prinderea grupului Arnăuţoiu ?
-P ( râzând ): “I-am prins ! Bine am făcut !” Familia Arnăuţoiu era o familie de învăţători onorabili, din Nucşoara, care a avut doi băeţi : Toma şi Petre. Petre avea o soţie foarte frumoasă, Victoria. “Pe toţi i -a băgat în belea col Arsenescu. A fost o bandă de criminali. Au făcut 17 crime ! “
Arsenescu i-a părăsit şi s-a ascuns la un bătrân, trăind pe rând cu fetele lui… A fost prins, judecat şi condamnat, pentru că l-a dat de gol un doctor ( “omul nostru “ )
-Oprea şi Diaconescu : [ tac … băigue ceva: ei,chiar aşa?! ]
-D: Femeia - securist ajunsă în bucătăria preşed. Regan, cine era ?
-P: “Treaba mea !” A fost folosită ca agentă de influenţă pentru ca România să primească clauza…Când el era la SIE a făcut şi o brigadă de femei securiste.
-x domn ( telefon ): Vasiliu, Dimitrie, plus 8 angajaţi securişti, după fuga lui Pacepa, au fost aduşi din Italia .Toţi au murit. Ce ştiţi despre ei?
-P: “Nu ştiu. Ceauşescu i-a dat pe toţi afară. Şi unii au murit”
-X domn ( telefon ): Regele Mihai primea o rentă de la Securitate?
-P: “Nu. Nu i-am dat bani. Eram prieteni. Urdăreanu ne-a dat Memoriile tatălui său, Carol II “
-X domn ( telefon ): SIE a făcut spionaj tehnic-economic ?: semninţe de porumb di America; porci din Danemarca; tancuri din Iran Piese de Renault, din Franţa , proiecte, prospecte ?
-P: “ Da, făceau şi asta “… Pacepa a fost loial lui Ceauşescu până când a fost pârât cu o anume afacere din Liban. S-a speriat şi a dezertat .De la el din birou a fugit. Nu este adevărat că fusese “ cârtiţă” , mai înainte, cum susţin unii …
-O: Dar atentatul asupra lui Virgil Tănase ? Dar ofiţerul Haiduc ?
-P: “Virgil Tănase a fost prietenul nostru ! ” Pacepa a însăilat nişte informaţii francezilor despre Haiduc. Francezii, superficiali, au vrut să-I întindă şi lui, Pleşiţă, o cursă, oferindu-i să-l ajute să fugă…
El i-a arătat scrisoarea lui Ceauşescu ( Ceauşescu îi dăduse 40.000 franci pentru campania electorală prin Doicaru de la DIE ) I-a reproşat tentativa …
-O: Cum se explică revenirea securiştilor în viaţa politică ?
-P: “Ce te doare pe tine? Este dialectic “ Vreo 3-4 au devenit consilierii lui Năstase.
-O: De ce Năstase i-a preferat pe ei ?
-P: Îi cunoştea foarte bine că sunt oameni capabili.Fenomenul este general. În Rusia, în SUA şa. Serviciile secrete nu mai sint “fete în casă” la stăpâni …
-D: Nu aveţi nici o remuşcare ?
-P: “Nu ! “ Doar că a fost uneori naiv. … când cu Ceauşescu … “trebuia să punem mâna pe putere”.
Se simte deseori tracasat … ar vrea să se odihnească … are o pensie de 20 milioane … se simte bine, este încă “lider de opinie” în domeniul informaţiei …


<<< Închidere >>>