Curtea de Apel Bucuresti, Splaiul independenţei nr 5 sector 4, Bucureşti

-pentru dosarul 1636/122/2012 (1872/2013 ), Secţia 3 civilă ,complet 5-

Informare pentru primul termen al recursului- la 20.02.2014

Domnule preşedinte, subsemnatul Viorel Rovenţu, domiciliat în comuna Stănesti, sat Stăneşti, nr. 7, jud. Giurgiu, cod poştal 087215, reclamant în cauza 1636/122/2012, revin asupra recursului depus la 21.09.2013 şi a completării depuse la 12.02.14 , pentru că am primit între timp (pe 13.02.2014) motivarea sentinţei Tribunalului Giurgiu nr.4 din 3.02.14 2014 privind completarea dispozitivului, ceea ce îmi permite să semnalez erorile pe care se bazează, întru apărarea dreptului meu la justiţie consfinţit de Constituţie şi de convenţia CEDO. Constat că toate consideraţiile mele din notele precedente prezentate instanţei de fond sau de recurs rămîn valabile, adăugîndu-se următoarele observaţii privind aspecte de drept corelate cu situaţii de fapt:

1. Privitor la căpătul 1 (recunoşterea caracterului politic al detenţiei mele) noua sentinţă nu putea repune în discuţie decizia din 21.03.2013 , dar ar fi putut ameliora motivaţia, operînd precizările pe care le-am solicitat, pe baza suplimentului de probe elocvente pe care le-am depus în noiembrie 2013 (pe care le obţinusem ulerior deciziei din 21.03.13, din motive dincolo de voinţa mea). Vă rog încă o dată să constataţi şi să consemnaţi faptul că suplimentul de probe depuse elimină orice îndoială privind faptul că am furat armele în 1983 cu sopul înfruntării dictatorului executat pentru genocid la 25.12.89 şi ca atare mă înscriu pe deplin în categoriile vizate de legile 118/90, 214/99 şi 221/2009.

Rămîne problema perioadei detenţiei politice. Observ că instanţa de fond evită recunoşterea explicită a faptului că am fost închis între 1983 şi 1999, în baza sentinţei din 1983. Probabil că această realitate pune puterea "de tranziţie" într-o lumină foarte proastă, din moment ce se face orice pentru ca fapta încarcerării mele politice pînă în 1999, pentru o acţiune curajoasă împotriva regimului comunist, să rămînă acoperită de tăcere. Înţeleg încurcătura (nu ar fi trebuit să existe astfel de deţinuţi după 1990) şi miza (din 1994 a intrat în funcţie obligaţia de a respecta CEDO). Dar fiind vorba, la nivelul întregii ţări, numai de trei oameni aflaţi în această situaţie (din care unul decedat) nu cred că pericolul potenţial pentru buget e atît de grav pentru ca statul să nu se reabiliteze , recunoscîndu-şi greşeala. Am cerut şi cer în continuare să se recunoască explicit durata detenţiei politice şi cred că merit această satisfacţie. Inclusiv faptul că am fost silit să evadez pentru că eram lipsit de libertate abuziv prin menţinerea sentinţei din1983 în urma unei recurs extraordinar complet inacceptabil

2. Privitor la capătul 2 (constatarea că pe lîngă carcaterul politic, detenţia mea pînă în 1999 a fost şi rezultatul unei cascade de erori/abuzuri judiciare) instanţa se derobează de obligaţia de a face dreptate pe fond , pe motiv că e vorba de aspecte care ţin de dreptul penal. Dar aplicarea legii 221/09, adică modificarea încadrării faptelor pentru care am fost condamnat penal la dreptul comun, nu ţine de codul penal? Şi nu sînt conexe inseparabil, în cauză, faptele semnalate de mine: a. Că am fost abuziv încadrat la "consecinţe deosebit de grave" şi menţinut acolo şi după abrogarea din 1996 b. Că am fost abuziv încadrat la art 3 al decretului edeadministie din 1988 şi menţinut acolo şi după abrogarea pedepsei cu moartea- în 1989. c Că am fost tratat abuziv cu ocazia recursului din 1990 , cînd am fost împiedicat să fac lumină în speţă cu constatabilă premeditare d. Că ascunderea scopului furtului armelor a blocat încadrarea la "infracţiuni împotriva statului" - care ducea la eliberare în 1990 e. Că menţinerea ilegală în captiviate m-a împins către încercarea de a scăpa din capcană, pentru a face cunoscut afară adevărul ?

Ce împiedică instanţa , dacă vrea să repare o situaţie monstruoasă, creată unui om care şi-a riscat/jertfit viaţa pentru patrie să facă aceste constatări, din moment ce dispune acum de probe care permit lămurirea dosarului? Nu e clar că o amînare şi o trimitere către procedura penală (a revizuirii) , îmi restrînge dramatic şansele de a beneficia efectiv de dreptul la justiţie, într-un termen rezonabil, aşa cum prevede convenţia CEDO, declarată - în Constituţie- prioritară faţă de prevederile interne? Dacă aplicarea decretului 118 dincolo de 1990 deranjează atît de mult politic, atunci nu trebuie să-mi fie deschisă o cale de reparaţie şi pentru perioada 1990-1999 pentru respectarea dreptului meu la justiţie? Şi nu se vede clar, dacă se analizează dosarul serios, că tratamentul special la care am fost supus şi după 1990 este urmarea activităţii mele politice?

3. Privitor la capătul 3 (constatarea că beneficiez de drepturile unui deţinut politic şi că am fost privat de ele după 1990 în mod abuziv) instanţa de fond încearcă o derobare prea forţată pentru a fi credibilă. Se susţine că trecerea de la constatarea caracterului politic la realizarea reparaţiei de rigoare nu se poate face decît ulterior procesului curent, într-un alt proces ! Acest "raţionament" ar trebui sa împiedice toate realizările cu celeritate a drepturilor recunoscute în procese. Poate că pentru alţii, constituirea dreptului recunoscut prin sentinţă , la capătul 1, este potenţială /virtuală. Dar pentru instanţa decidentă, capătul 2/3 vine după 1, care nu mai e de loc o virtualitate.

După 24 de ani de amînare a dreptăţii, pot cere ca să nu fiu menţinut inutil în mizeria materială la care abuzul m-a condamnat, fiind silit la alte procese, pentru o constatare ce se poate face acum? Din moment ce chiar instanţa care constată caracterul politic nu se simte în măsură să ateste drepturile care decurg automat din această constatare, la ce mă pot aştepta din partea Comisiei Judeţene unde ar urma să cer aplicarea legii 118/1990 ? Cine va plăti noua serie de procese, terminate probabil la CEDO? Sper ca instanţa de recurs să acţioneze ca o curte europeană, reparînd greşelile justiţiei cu bună credinţă şi celeritate.

De aceea repet pretenţia ca în sentinţă să se precizeze şi că am fost privat abuziv de îndemnizaţia pe baza legii 118/1990, astfel încît să pot solicita suma de care am fost privat, care ar repara parţial şi tardiv imensele mele pierderi existenţiale ( eventual într-un proces civil, în cazul în care Comisia judeţeană nu va considera această parte a sentinţei constatative suficientă pentru a face şi compensarea retroactivă.)

Avînd în vedere că, în ciuda insistenţelor mele, instanţa de fond nu s-a pronunţat (limpede, explicit) privind capetele mele de cerere 2 şi 3 (perioada completă a detenţiei, abuzurile judiciare conexe, dreptul la reparaţii), afirmînd că ele decurg logic sau că ele trebuie abordate în alte procese, vă rog să tranşaţi dv. toate constatările pe care le-am solicitat (care formează un tot coerent, împiedicînd repararea nedrepăţirii mele excesive), casînd sentinţa nr.4 (care se referă la capetele 2 şi 3 din cererea mea) din 3.02.2014, cu reţinerea cauzei (conform art. 498-501)- retrimiterea la instanţa de fond fiind evident o tergiversare fără rost.

Pentru rejudecarea fondului de instanţa de recurs, amintesc că am precizat , în nota de actualizare depusă în noiembrie 2013 probele care îmi mai pot întări argumentaţia, dacă se mai consideră necesar, pe care nu le pot însă obţine, fără ajutorul instanţei de recurs (cea de fond neţinînd cont de semnalarea existenţei acestor probe inaccesibile mie).

14.02.2014

Viorel Rovenţu