Sinteza articolelor de presa din ziua de 13 iunie 2005

Au trecut 15 ani de la sangeroasa reprimare a manifestatiei anticomuniste maraton (52 de zile !) din Piata Universitatii ! Comparata, de multi, cu vestitul masacru din piata Tien An Men din Beijing, rabufnirea brutala a „emanatilor” Revolutiei romane, a ingrozit si spulberat valul de simpatie de care incepuse sa se bucure Romania, pentru o perioada de timp nedeterminata, intreaga Europa civilizata fiind relmente socata de atrocitatile, primitivismul si violenta oarba ce au dominat desfasurarea timp de 3 zile a ceea ce a fost numit „Mineriada din 13-15 iunie 1990”. Comemorarea acestui trist si sangeros eveniment petrecut in istoria recenta a Romaniei, a fost reflectata, din pacate, numai intr-o parte a presei romanesti, prin relatari menite sa readuca in memoria colectiva crampeie din teribilismul acelor zile. – Mihai Gheorghiu – 13 iunie 2005

“Iliescu a ordonat Armatei represiunea din iunie 1990

Operatiunea "Nufarul" - cu tancurile peste demonstranti”

Romulus Cristea

“Romania libera” – 13 iunie 2005

http://www.romanialibera.ro/editie/index.php?url=articol&tabel=z13062005&idx=74

[…] Aceste informatii apar pentru prima data.

Sintezele informative ale serviciilor de informatii, jurnalele de activitate si registrele unitatilor Armatei, inregistrarile convorbirilor telefonice oficiale, dar si alte documente mentioneaza implicarea ex-presedintelui Ion Iliescu in reprimarea demonstratiei din iunie 1990, prin ordinele date cadrelor militare cu putere de decizie. Constiincioase, cadrele militare au consemnat, minut de minut, toate ordinele, afirmatiile si cererile bizare ale presedintelui Iliescu. Cele mai halucinante ordine, date de presedintele de atunci al tarii, vizau interventia in forta contra demonstrantilor, distribuirea de munitie catre soldati, utilizarea unor mijloace chimice impotriva celor din strada etc. Tot presedintele a ordonat si punerea baionetelor la arme, care sa fie folosite in caz de nevoie impotriva "contrarevolutionarilor legionari care au ridicat drapelul verde pe sediul Politiei Capitalei". Dezinformarea, intoxicarea cu informatii tendentioase care au panicat fortele de ordine si populatia au ca sursa, mentionata in documentele militare si sintezele serviciilor secrete, tot persoana dlui Iliescu, indicat ca initiind astfel de demersuri naucitoare. Pentru a indeplini hotararea Procuraturii Generale de evacuare a persoanelor care demonstrau de 52 de zile in Piata Universitatii din Bucuresti, reprezentantii Ministerului de Interne au alcatuit un plan care a prevazut si participarea Armatei. Impotriva reprezentantilor societatii civile s-au napustit politisti, militari, ofiteri de informatii, muncitorii de la unele intreprinderi si minerii. S-au folosit tancuri, TAB-uri si elicoptere. Presedintele Iliescu a solicitat, direct, in mod insistent, interventia Armatei, implicand nedorit militarii in actiuni de represiune impotriva populatiei civile. […]

In mentalul colectiv persista inca, si dupa 15 ani de la consumera sangeroasei represiuni a “fenomenului Piata Universitatii”, justificarea cinica a adevaratului autor si planificator al atrocitatilor comise intre 13 si 15 iunie 1990 in Bucuresti, anume ca desantarea hoardelor de mineri in Bucuresti a avut drept unic scop “plantarea de flori in Piata Universitatii”… Astazi, la 15 ani de la evenimente, exista speranta ca principalul vinovat pentru cele petrecute atunci, sa compara, in sfarsit, in fata Justitiei. Desi nu va fi atat de simplu precum ar putea sa para, daca acest proces va putea sa se si desfasoare, acum, la 15 ani de la acel episod sumbru din istoria recenta a Romaniei, el nu se va putea constitui decat intr-un, fie si tarediv, act de justitie si dreptate. – Mihai Gheorghiu – 13 iunie 2005

“Asa au plantat minerii flori !”

Andrei Badin, Ramona Feraru & Calin Cosmanciuc

“Evenimentul zilei” –13 iunie 2005

http://www.evenimentulzilei.ro/topstory/?news_id=188585&PHPSESSID=7ccc4d6ea84991137444e00c279033ce

[…] - Azi se implinesc 15 ani de la declansarea celei mai violente regii din Romania postceausista: mineriada din 13-15 iunie 1990.

- Prima zi a fost cea a diversiunii menite sa justifice chemarea hoardelor de mineri. Urmatoarele au coborit iadul asupra Capitalei.

- Mineriada a fost generata de apelul lui Ion Iliescu, condusa de Miron Cozma si sustinuta din umbra de personaje precum Dan Iosif, Gelu Voican-Voiculescu sau Bebe Ivanovici.

- Romania a fost izolata de lumea civilizata si a ratat sansa integrarii rapide in Europa alaturi de tari precum Ungaria, Cehia sau Polonia.

- Generatii intregi si-au vazut spulberate sperantele incoltite la Revolutie. Cei mai in virsta s-au simtit tradati o data in plus, cei tineri au emigrat in masa. Fara mineriadele lui Iliescu, altfel se scria istoria Romaniei !

Trutulescu diversionistul. Procurorii militari care instrumenteaza dosarul „Mineriada” il vor audia si pe fostul colonel SPP Gheorghe Trutulescu, despre care detin informatii ca a avut un rol activ in diversiune.

Surprize-surprize cu CTP. „Disidenta Doinei Cornea pare sa fi fost rezultatul exaltarii”, scria in 1990, la cald, reporterul Cristian Tudor Popescu in ziarul „Adevarul”. Pe atunci ii placeau mineriadele.

Manie proletara. „Poporul manios a iesit iarasi in strada. Si va mai iesi ori de cate ori cei putini, dar agresivi, vor recurge la alte metode politice decat dialogul” - Lelia Munteanu (in 1990 la „Adevarul”, acum la „Gindul”)

Ziua marii diversiuni

13 iunie: Puterea pune in practica un plan provocator care va duce la cea mai sangeroasa mineriada.

13 iunie 1990, o zi cu ghinion pentru tanara democratie romaneasca. Puterea da faimosul ordin de "curatare" a Pietei Universitatii. Fortele de ordine intra in forta peste manifestanti. Sunt incendiate sediile politiei si SRI, este atacata televiziunea. O imensa provocare pusa la cale de Iliescu si oamenii lui, care, invocand haosul orchestrat chiar de ei, gasisera pretextul pentru a chema minerii. Tocmai se declansase una dintre cele mai mari crize de dupa caderea lui Nicolae Ceausescu.

In noaptea de 12 spre 13 iunie se mai gaseau in Piata Universitatii aproximativ 250 de persoane. Spre dimineata, o mie de politisti au intervenit in forta. Cea mai mare parte a demonstrantilor se refugiasera in Hotelul Intercontinental. Strigau "Fara violenta !" si "Libertate, te iubim, ori invingem, ori murim !". Politistii au spart geamurile hotelului si au intrat peste oameni, calcandu-i in picioare si lovindu-i cu bastoanele si bocancii. O femeie povesteste cum, dusa spre duba, a trecut printr-un culoar format din oamenii legii care ii loveau pe toti cu bastoanele in cap. "Erau toti terminati cu bataia, avea fiecare sange pe fata, pe maini, pe picioare", mai spune ea. […]

“Din decembrie 1989 pana in iunie 1990, grupul conspiratorilor neo-comunisti condus de Ion Iliescu a reusit sa ingroape democratia pentru 15 ani Istoria noastra”. Acesta este subtitlul unuia dintre articolele aparute azi, 13 iunie 2005, la 15 ani de la “reusita” ale carei efecte se pot vedea si resimti la tot pasul. – Mihai Gheorghiu – 13 iunie 2005

“Criminalii printre noi”

George Roncea & Victor Roncea

“Ziua” – 13 iunie 2005

http://www.ziua.net/display.php?id=14869&data=2005-06-13

[…] 26 decembrie 1989: este organizat primul miting anticomunist de dupa Revolutie.

12 ianuarie: Manifestantii cer indepartarea de la Conducerea CFSN a nomencklaturistilor.

23 ianuarie: Frontul anunta ca va candida in alegeri, in pofida promisiunilor anterioare. Doina Cornea si alti disidenti de frunte demisioneaza din Front.

28-29 ianuarie: PNTCD, PNL si PSDR cer demisia echipei conduse de Iliescu si Roman si constituirea unei puteri politice care sa includa si partidele istorice. Frontul pune la cale o contramanifestatie a "oamenilor muncii". Sunt adusi pentru prima oara minerii in Bucuresti.

18 februarie: La mitingul Opozitiei, din Piata Victoriei, diversionisti bine antrenati incita multimea pentru a patrunde in forta in sediul Guvernului. A doua zi, pe 19 februarie, sunt chemati la Bucuresti minerii, constituiti dupa modelul garzilor civile paramilitare ale Revolutiei bolsevice din Rusia.

22 aprilie 1990: Se implineau patru luni de la revolutie. Asociatii nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit in mars spre Televiziune. La incheierea manifestatiei, in timp ce coloana de manifestanti se deplasa pe Calea Dorobantilor, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a ranit o femeie in varsta. Incidentul a facut ca tensiunea din randul manifestantilor sa creasca. Ajunsi in Piata Universitatii, ei ocupa carosabilul, blocand circulatia atat pe B-dul Nicolae Balcescu, cat si pe B-dul Republicii. Pentru prima data dupa Revolutie se inalta baricade.

23 aprilie: Lumea se aduna pe trotuarul din fata Teatrului National. Se vorbeste la portavoce. Peste noapte raman circa 100 de persoane.

24 aprilie: In jurul orei 5.00 dimineata Politia se napusteste asupra oamenilor stransi in jurul troitei, lovindu-i cu salbaticie. In jurul orei 11.00, Politia se retrage, Piata fiind reocupata de cateva sute de manifestanti. Se striga cu patima "Jos Iliescu!" In dimineata aceleiasi zile, presedintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei motiuni pentru eliberarea fortata a pietei, motiune ce nu va fi adoptata. Ion Iliescu ii numeste pe cei care il contestau in Piata Universitatii, "golani". […]

52 de zile a durat adevarata libertate in Romania anului 1990 ! Cu 15 ani in urma, la capatul celor 52 de zile ale “manifestatiei maraton din Piata Universitatii din Bucuresti”, sperantele unei democratii si libertati autentice, erau inecate in sange de promotorii “democratiei originale” ale carei efecte se vad, cu claritate, abia astazi ! – Mihai Gheorghiu – 13 iunie 2005

“52 de zile de libertate”

Vartan Arachelian

“Ziua” –13 iunie 2005

http://www.ziua.net/display.php?id=14868&data=2005-06-13

[…] Stirea potrivit careia Parchetul ar fi formulat un set de acuzatii la adresa lui Ion Iliescu, cade tocmai in aceste zile cand comemoram 15 ani de la lovitura pe care emanatii Revolutiei o puneau in aplicare impotriva fragilei societati civile romanesti. Pagubele umane si materiale produse in acele zile au fost considerabile. Demolarea solidaritatii nationale amana proiectul comun de iesire din marasmul dictaturii comuniste, producand o fractura grava. Imaginea Romaniei in ochii Occidentului a avut intr-atat de suferit, incat pana si inventarea recenta de catre UE a clauzei de amanare a aderarii Romaniei la 1 ianuarie 2007 poate fi socotita consecinta acelor zile. O delegatie oficiala se afla la Bucuresti. Occidentul se pregatea sa ofere Romaniei, pentru sacrificiul tinerilor in decembrie 1989, un paspartu de aderare la familia tarilor bogate ! Sansa a fost ratata !

Piata Universitatii a fost o forma originala de manifestare a societatii civile in curs de coagulare. Ea avea sa dureze 52 de zile. Descurajata de votul masiv al unui electorat buimacit de manipularea grosolana la care se dedase FSN prin Radioteleviziunea aservita direct lui Ion Iliescu, dar si prin cea mai mare parte a fostelor ziare de partid, care se pusesera imediat la dispozitia noii puteri (va amintiti de halimaua cu Scanteia Poporului ?) mitingul maraton din Piata Universitatii era in stare de evanescenta; doar grevistii foamei, al caror numar ajunsese la un moment dat la aproape 60, mai sperau ca Iliescu va accepta ca televiziunea sa, fesenizata, sa fie concurata de o mini-televiziune independenta. In iunie, aceasta forma neobisnuita de contestare a criptocomunismului, dublata mai apoi de protestul la adresa unei profetii jignitoare facute de un guru al emanatilor Revolutiei la adresa natiunii romane, incepea sa devina istorie. Intr-un interviu acordat la Paris lui Ioan Grosan, Eugen Ionescu, cel care, in spirit de solidaritate cu manifestantii din Piata, etichetati batjocoritor de presedintele Iliescu, se declarase academician golan, afirma: "... am fost si aproape si departe de evenimente. Ma gandesc la ce s-a intamplat in Piata Universitatii si am impresia ca Romania acum s-a desteptat. Desteapta-te Romane este un cantec vechi, insa adevarata desteptare s-a produs acum. Cred ca tinerii din Piata Universitatii, cu Marian Munteanu in frunte, sunt adevaratii eroi. Au vrut libertate si o vor inca, au vrut sinceritate. N-au spus decat adevarul. Ei sunt, cum zice francezul, "en quete de la liberte", in cautarea libertatii si au s-o gaseasca. Eu sunt alaturi de ei. Am spus de multe ori ca uitasem de Romania de-atata vreme de cand sunt aici; acum insa mi-am castigat o inima de roman". […]

Au trecut 15 ani de la “evenimentele din 13-15 iunie 1990”, sintagma cu care, si astazi, “emanatii” Revolutiei din decembrie 1989 si profitorii “democratiei originale” instituite de ei in Romania, continua sa nu-si recunoasca vinovatia si sa-si asume raspunderea juridica pentru crimele comise in primele 6 luni de la preluarea ilegitima a puterii. Pana acum, au reusit si triumfat, cu cinism, minciuna si ipocrizie ! Ceea ce nu au reusit insa, este ca parte din victimele pe care actele lor criminale le-au produs, mai sunt inca in viata, si nu pot sa taca sau sa fie redusi la tacere, pana cand nu li se va face dreptate ! – Mihai Gheorghiu – 13 iunie 2005

“Infernul s-a ridicat pe pamant”

Sorin Rosca Stanescu

“Ziua” – 13 iunie 2005

http://www.ziua.net/display.php?id=14870&data=2005-06-13

[…] Marturii ale celor arestati ilegal in cladirea Institutului de Arhitectura, facute "Romaniei libere" pe data de 22 iunie 1990.

George Roncea: "Orele 6-6.30: dupa ce am fost haituiti prin tot institutul de catre mineri, am reusit sa ne ascundem intr-o sala, impreuna cu patru fete, sub plansetele de desen. Ne-au gasit. Circa zece mineri s-au suit cu picioarele pe plansete. Apoi ne-au smuls de acolo pe rand si au inceput sa ne loveasca cu drugi de fier, vergele, sfredele de mine, cozi de topor si de lopata, bucati de scanduri, tuburi de cauciuc cu metal inauntru. Ne-au tarat pe cai diferite prin facultate, izbindu-ne tot timpul. Unii ne tineau de maini, altii loveau. I-am auzit pe unii strigand: "Omorati-i, omorati-i !" (George Roncea a fost confundat cu Marian Munteanu. Capul i-a fost spart, nu mai vedea, era plin de sange). Unul dintre mineri a vrut sa ma taie cu toporul, dar a fost oprit cred ca de un sef. Am fost scosi din Arhitectura, apoi transportati spre Ministerul de Interne, loviti tot timpul pe drum. Nu ma mai puteam tine pe picioare, iar ei spuneau ca sunt drogat. Mi-au luat actele si banii. Am fost dusi in curtea Ministerului de Interne, unde se aflau multi tineri culcati pe jos, plini de sange. Din cand in cand erau loviti. O fata in pielea goala era batuta si apoi pipaita pe rand de politisti, sub pretextul ca i se cauta urme de ace de seringa. Mai tarziu am fost scosi in curte, tot in bataie, si aruncati intr-un camion albastru. Ne aflam inauntru 50-60 de insi. Toti aveau capetele sparte, multi dintre ei mainile rupte. La Magurele, ne-a asteptat un cordon de soldati si subofiteri care ne-au ciomagit cu bastoanele. Acolo m-am intalnit cu fratele meu, care fusese adus cu un alt camion".

Victor Roncea marturiseste: "Pe noi nu ne-au lovit in cap, ci doar in burta si picioare. Apoi ne-au dus langa fantana de la Universitate, unde se aflau cei de la Liga. Tinerii erau acolo claie peste gramada, in apa si sange. Am remarcat o fata, studenta in anul I la Arhitectura, cu rochia complet sfasiata. Ne-au transportat apoi la Guvern intr-o masina in care am fost batuti tot timpul. Acolo, intr-o camera de la etajul 1, se aflau 30 de insi intinsi pe jos. De fapt, minerii ne loveau tot timpul. 43 de insi am fost apoi transportati la Magurele. O buna bucata de timp, circa 750 de insi am zacut pe ciment, intr-un garaj. Dintre acestia, cam 50 erau femei iar 60 copii pana in 16 ani. Cei mai multi erau desfigurati. Mai tarziu, au venit medicii. In spatele cladirii, intr-o liziera, eram batuti atunci cand solicitam sa mergem la toaleta. Pentru aceasta operatie eram scosi in grupuri de cate patru. Dupa-amiaza au sosit anchetatorii si au inceput sa ne ia datele si declaratii. A doua zi a sosit o masina de mineri. Multi dintre ei au asistat la ancheta. Purtau manusi de box si erau inarmati cu bate. Celor arestati li s-a spus ca Marian Munteanu este mort, ca Ratiu, Bacanu, Blandiana, Paler si Liiceanu sunt arestati, iar Campeanu a fugit, dar urmeaza sa fie prins. Am fost intrebati ce legatura avem cu toti acestia. Multi erau atat de speriati, incat dadeau orice fel de declaratii". […]

Pentru a doua oara, in ultimii 15 ani, Justitia incearca, la presiunea victimelor “democratiei originale” a lui Ion Iliescu, sa-i traga la raspundere pe autorii si executantii atrocitatilor comise in zilele de 13-15 iunie 1990 in Bucuresti. Un dosar penal avand drept obiect acest act de justitie morala si juridica a ajuns in faza finala. Daca va ajunge si in instanta, inca nu stim dar… speram. Mihai Gheorghiu – 13 iunie 2005

“Procurorul Voinea: Ion Iliescu este invinuit in dosarul Revolutiei”

Adina Anghelescu

“Ziua” – 13 iunie 2005

http://www.ziua.net/display.php?id=14822&data=2005-06-13

[…] Fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, a fost pus oficial sub invinuire in dosarul privind evenimentele din decembrie 1989. "Invinuirile i le-am adus la cunostinta personal", a declarat in exclusivitate ziarului ZIUA procurorul militar general Dan Voinea. In ceea ce priveste dosarul Mineriadei din iunie 1990, generalul Voinea ne-a declarat ca, in conformitate cu art 6. alin 3 din Codul de procedura penala, "avocatul domnului Iliescu a primit un document scris cu toate infractiunile pentru care este invinuit". Potrivit articolului mentionat, invinuirile trebuie aduse la cunostinta persoanei invinuite, inainte de a fi audiata. Deoarece Iliescu nu s-a prezentat inca la Parchetul Militar, audierea in cazul mineriadei urmeaza sa aiba loc zilele urmatoare, fostul sef al statului avand deja calitatea de invinuit. […]

Vestea unei posibile aparitii, in calitate de invinuit pentru atrocitatile planuite si executate de catre “emanatul” Iliescu, naste, cum este si firesc, sentimente greu de stapanit pentru multi dintre compatriotii nostri care au resimtit, pe propria piele, efectele “democratiei originale” care le domina insuportabil de apasator existentele de mai bine de 15 ani. Pentru a doua oara, in acesti ultimi 15 ani, speranta si dorinta de dreptate mijesc in mintile si sufletele acestor romani. Daca si pentru a doua oara, “sistemul ticalosit” va triumfa, reactiile romanilor s-ar putea sa fie imprevizibile… - Mihai Gheorghiu – 13 iunie 2005

“Bietu' ticalos Iliescu”

Ioan Grosan

“Ziua” – 13 iunie 2005

http://www.ziua.net/display.php?id=14855&data=2005-06-13

[…] Am avut, sincer, un sentiment de compasiune cand Ion Iliescu a intrat deunazi in spital. Cei 45 de ani de vitalitate disparusera dintr-un foc si omul, fara sa vrea, isi aratase varsta reala. Mi-am exprimat aceasta compasiune la un pahar de vorba cu prietenii de la ZIUA, cand, brusc, unul din ei (nu spui cine, persoana importanta !) a sarit ca ars si-a zis: "Ia mai da-l... ! Pai eu acum, in 2005, imi pun apometru ! Dupa cinsprezece ani ! Pai daca nu era asta, aveam apometru din 1990 !" Chestie la care, evident, nu ma gandisem: sa calculezi intarzierea pe care-a produs-o in evolutia noastra ca societate gestul nefast, printre atatea altele, de a chema minerii, nu in consecintele de imagine pe plan international, nu in cele tinand de politica interna, ci intr-un plan eminamente practic: instalarea unui apometru. Cu toate acestea, compasiunea mea a durat; pana alaltaieri. Atunci, afland ca ar fi posibil sa fie invinuita pentru mineriada din iunie '90, convalescenta Bunicuta a devenit vehementa, bataind din cap si din brate si infierand cu manie proletara "vandalismele" din 13 iunie care, chipurile, ar fi determinat minerii sa vina asa, de capul lor, sa faca ordine plantand bate si flori in Piata Universitatii. Acuma, vorba dlui Iorgovan, din doua una: ori Ion Iliescu sufera in mod firesc de o amnezie specifica varstei, ori e ticalos. Pentru simplul motiv ca asa cum a demonstrat, primul, printr-o inregistrare audio filmul "Piata Universitatii - Romania" (la care am avut onoarea sa fiu producator-delegat) "vandalismele" au fost puse la cale chiar de Ministerul de Interne, care, dandu-si foc la autobuze, si-a dat singur foc la valiza. (Fac o paranteza: la una din previzionarile filmului, a fost invitat sa participe si Mihai Chitac, in 13 iunie ministru de interne. Nestiind ce-l asteapta si crezand ca va fi o vedeta "pozitiva" a filmului, si-a invitat si - asa mi s-a spus - fiica. Ei, cand s-a ajuns la secventa cu autoincendierea autobuzelor, Mihai Chitac a ramas masca; doar ochii lui stupefiati pareau sa-ntrebe:" De unde dracu'ati facut rost de inregistrarea asta ?!" Iar ce-o fi fost in sufletul fiica-sii, nici nu vreau sa ma gandesc...).

Ce-as mai putea adauga ? Ca din minciuna, ca din politica, nu se poate iesi decat cu picioarele inainte. […]

Punerea sub invinuire a lui Ion Iliescu, alaturi de alti 20 de “complici” pentru atrocitatile planuite si executate importiva propriilor compatrioti, care nu au inteles sa le impartaseasca viziunea “democratiei originale”, ridica probleme de etica si morala. Astazi, Ion Iliescu este un aparent batranel de 75 de ani care, conform propriilor declaratii se simte “ca la 45 de ani”, dand astfel de inteles ca nu intentioneaza sa renunte la rolul si pozitia detinute in ultimii 15 ani de cand domina si influenteaza in mod nociv si nefast cursul Romaniei. O prima intrebare care se pune ar fi: Merita compasiunea compatriotilor sai… “bunicuta rosie” ? – Mihai Gheorghiu –13 iunie 2005

“Iliescu nu merita o batrinete linistita”

Cristian Patrasconiu

“Cotidianul” – 13 iunie 2005

http://www.cotidianul.ro/index.php?a=7831&shift=1

[…] Mai batrin si mai neputincios, Iliescu e, pe zi ce trece, tot mai mult trecut. Deocamdata e un trecut refulat. Trebuie sa devina un trecut asumat. A asuma inseamna, inclusiv, a judeca.

Era nefiresc ca Ion Iliescu sa nu fie invinuit in dosarul mineriadei. La fel de nefiresc era ca el sa nu apara in aceeasi calitate in dosarul Revolutiei din 1989. Daca Adrian Nastase ar fi iesit presedinte, Iliescu ar fi putut avea sansa de a fi lasat in pace.

Regimul politic pe care l-a construit cu rivna fostul sef al statului a avut, a priori, o relatie defectuoasa cu normalitatea si existau destule semnale ca si cel pe care Iliescu l-a indicat a fi cel mai in masura sa-l continue s-ar fi purtat la fel; adica, la fel de anormal, la fel de nefiresc. Si, cel putin, la fel de cinic. De altfel, vehementa cu care il apara in aceste zile Adrian Nastase pe cel in spatele caruia tocmai implintase cutitul la ultimul Congres al PSD spune multe despre asemanarile de familie dintre cele doua personaje care au dominat ani buni politica romaneasca.

Cei carora le place istoria contrafactuala spun ca pacostea postdecembrista numita Ion Iliescu ar fi fost un excelent presedinte al Romaniei in anii ‘70 sau ‘80. Jocurile de tip contrafactual sunt frumoase, dar au un defect major: se deruleaza in afara adevarului. Sa nu ne grabim, asadar, sa evadam dintr-o realitate care miroase cam dubios in cea mai aromata fictiune. In plus, nici macar nu e sigur ca Iliescu ar fi putut fi ceea ce se spune ca ar fi fost normal sa fie. Cei care l-au cunoscut stiu prea bine ca Iliescu a fost uman doar prin comparatie cu Ceausescu. In plus, ideile sale fixe cu care a defilat in anii postcomunisti – autoritarismul, furia contra diversitatii, discursul intotdeauna generalist, dispretul fata de adevaratele elite, alergia la critici si la dialogul autentic si multe, multe altele, de aceeasi specie – ne-ar indreptati sa fim realisti si sa credem mai degraba contrariul: Iliescu ar fi fost, poate, un alt fel de tiran, dar nu mai putin tiran. Daca in democratie – desigur, in „democratia originala“ cu care s-a laudat atat pana cand majoritatii romanilor li s-a aplecat de la ea – s-a purtat asa, e usor sa ne inchipuim care ar fi fost atitudinea lui Ion Iliescu in plin totalitarism, acolo unde puterea de care dispunea seful statului era absoluta. Descinderea minerilor in Bucuresti e o pilda total lipsita de echivoc si cat se poate de tare, care anuleaza elanurile celor care ar vedea, in raspar cu modelul, un Iliescu luminos, deschis, democrat, tolerant, intelept.

Revenind, sunt multe motivele pentru care Ion Iliescu nu merita sa aiba o batranete linistita. Nu e vorba numai despre faptul ca fostul presedinte al Romaniei le-a predat locotenentilor sai din partid doar lectiile pe care le stia, asa incat acestia l-au pus pe Iliescu pe coji de nuca si l-au indepartat de la tortul puterii de partid, dupa metodele de tortura invatate chiar de la acesta.

Ion Iliescu e, intai de toate, marele patron al „sistemului ticalosit“. El nu si-a asumat niciodata vreo responsabilitate pentru aceasta imensa vina. Iliescu ar mai trebui sa raspunda si pentru cele doua mandate si jumatate, timp in care marile performante ale romanilor au fost obtinute in ciuda filosofiei sale de a conduce o tara. Apoi, Iliescu nu a fost alaturi decat, cel mult, la modul declarativ – ipocrit – atunci cand, din patru in patru ani, avea nevoie de voturi, ca un vampir de sange de om nevinovat – de cei pe care i-a deplans mereu cu lacrimi de crocodil: saracii, sarmanii Romaniei. Ar mai fi insa motive pentru care Ion Iliescu nu trebuie sa se simta prea bine atunci cand se uita in oglinda sau pune capul pe perna. […]

Ani de zile nimeni nu a raspuns la intrebarea, de bun-simt, „cum a fost cu putinta ca un numar atit de mare de oameni sa se deplaseze dintr-o parte intr-alta a tarii fara concursul autoritatilor statului ?“. Un simplu apel al presedintelui Romaniei ar fi fost suficient ca sa opreasca exodul minerilor. Daca Ion Iliescu ar fi cerut minerilor sa renunte la actiunea lor, ar fi putut zadarnici nenorocirea. Nu a facut-o. Mai mult: Ion Iliescu si-a asumat public intregul vandalism, multumindu-le agresorilor printr-o sfidare unica si atit de cinica, incat pare desprinsa din utopiile negre ale lui Orwell. Putina lume stie astazi ca Timisoara figura si ea pe lista descinderilor mineresti, mai ales ca documentul politic care a stat la baza revendicarilor politice din Piata Universitatii era Proclamatia si faimosul punct opt. Imi amintesc ca pictorul Mihai Olteanu a organizat un convoi de autoturisme cu portbagajele burdusite cu Proclamatii, pe care le-a imprastiat prin localitatile de pe ruta Timisoara-Bucuresti. – Mihai Gheorghiu – 13 iunie 2005

“Legionarii din 14-15 iunie 1990”

Daniel Vighi

“Cotidianul” – 13 iunie 2005

http://www.cotidianul.ro/index.php?a=7809&shift=1

[…] Indiferent de rezultatul final al procesului, punerea sub invinuire a lui Ion Iliescu in legatura cu mineriada din 1990 este un moment istoric.

… Putina lume stie astazi ca Timisoara figura si ea pe lista descinderilor mineresti, mai ales ca documentul politic care a stat la baza revendicarilor politice din Piata Universitatii era Proclamatia si faimosul punct opt. Imi amintesc ca pictorul Mihai Olteanu a organizat un convoi de autoturisme cu portbagajele burdusite cu Proclamatii, pe care le-a imprastiat prin localitatile de pe ruta Timisoara-Bucuresti. In momentul in care au ajuns in Capitala, intr-o duminica din a doua jumatate a lunii aprilie, s-a declansat un miting spontan care a blocat Piata Universitatii si a marcat inceputul demonstratiilor-maraton ale „golanilor“, dupa expresia faimoasa a aceluiasi Ion Iliescu. In acceptiunea Frontului Salvarii Nationale si a structurilor politiei politice, acest fapt a fost un fel de mars asupra Romei, asa cum fusese cel al fascistilor lui Mussolini. Aceasta comparatie toxica poate fi gasita in ziarul „Azi“, oficiosul FSN de atunci. Presedintele Ion Iliescu credea cu sinceritate in comparatiile cu fascistii si legionarii, din reflexe propagandistice mostenite, pe care le-a si folosit tocmai pentru a motiva reprimarea. Conform acestui scenariu, nascut din fanteziile horror ale FSN, exista o relatie oculta, de extrema-dreapta, orchestrata de Societatea Timisoara, sustinuta de Corneliu Coposu, de Regele Mihai, de legionarii din strainatate care aveau in minte si in suflet organizarea unei lovituri de stat. George Serban, Vasile Popovici, subsemnatul sau Mihai Olteanu, toti am primit in 14 iunie telefoane care ne cereau, ultimativ, sa parasim tara.

Pe de alta parte, faptul ca minerii n-au ajuns la Timisoara se datoreaza mobilizarilor din acele zile ale Societatii Timisoara si ale altor organisme ale societatii civile, care au anuntat public un plan de aparare a orasului la care au raspuns locuitorii din cartiere si autoritatile locale. In felul acesta am scapat, si minerii n-au mai apucat sa planteze flori in Piata Operei, asa cum au facut-o, cu atata grija si duiosie, in Capitala. […]

Comemorarea a 15 ani de la “Mineriada din 13-15 iunie 1990” a prilejuit un remembering pe care presa anului 2005 n-a pregetat sa-l rateze speculandu-l, dupa gustul si interesele de care este ea astazi manata. Corect calificat drept “solutie imorala” trustul de presa “Intact” al controversatului “aliat” politic al puterii actuale, Dan Voiculescu, a inteles, prin “vocea” organului sau de presa, Jurnalul National, sa comemoreze, in felul sau, momentul aniversar, printr-o abordare in “nota” distinta de extractie “originala” a interpretarii celor petrecute in urma cu 15 ani. – Mihai Gheorghiu – 13 iunie 2005

"Cei din Piata erau manipulati"

“Jurnalul National” – 13 iunie 2005

http://www.jurnalul.ro/articol.php?id=150

[…] Astazi se implinesc 15 ani de la evenimentele din 13, 14 si 15 iunie 1990. Fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu, invinuit recent in dosarul mineriadei din acea perioada, afirma in cartea sa "Viata politica intre violenta si dialog", aparuta la Editura Sincron, ca "pe 13 iunie 1990 la adapostul si sub pretextul «Pietei Universitatii» a fost cea mai violenta incercare de destabilizare politica si sociala. Zilele de 14 si 15 iunie au fost consecinta acesteia". Va prezentam cateva fragmente din capitolul "Primele alegeri libere (20 mai 1990), Piata Universitatii si violenta la apogeu – 13-15 iunie".

Cu o luna inainte de alegeri, mai precis la 20 aprilie 1990, PNTCD a organizat, in Bucuresti, o mare manifestatie electorala. Nimic iesit din comun, daca totul s-ar fi petrecut in limitele normale ale unor confruntari electorale civilizate. Numai ca, in urma acestei actiuni electorale, o parte dintre manifestanti a avut "inspiratia" de a ocupa Piata Universitatii si de a o transforma in tribuna electorala, loc al unei permanente si agresive agitatii.

INCEPUTUL. Asa a inceput mica istorie a unei "miscari" pe care fortele de opozitie au folosit-o din plin ca mijloc de presiune, atat in timpul campaniei electorale, cat si dupa aceea. Multe din lozincile si temele vehiculate pe parcursul acestui maraton propagandistic trecusera deja prin "laboratoarele" actiunilor din 12 ianuarie, 28 ianuarie, 18 februarie; altele s-au adaugat pe parcurs. Nota lor distincta era intoleranta, agresivitatea, violenta verbala, ceea ce a si creat in randul cetatenilor o reactie ampla de respingere, exprimata si in scorul electoral de la 20 mai.

Mi s-a reprosat ca nu am manifestat receptivitate si vointa clara pentru initierea unui dialog cu cei din Piata Universitatii, care ar fi putut pune capat, de la inceput, acestei manifestari. Vreau sa reamintesc ca asemenea incercari s-au facut insa fara rezultat. In primul rand, am discutat chiar in CPUN cum s-ar putea ajunge la un dialog cu cei din Piata. A fost desemnata chiar o delegatie, formata din membri ai Biroului CPUN (se propusese ca aceasta delegatie sa fie condusa de dl Radu Campeanu, insa dansul s-a scuzat ca avea programata o plecare in strainatate). Delegatia a incercat sa dialogheze, dar a raportat ca nu a reusit sa obtina nimic. A rezultat ca nu exista interlocutori responsabili. Au incercat o mediere in acelasi scop domnii Plesu, Caramitru, Mircea Dinescu si Haulica…… […]