CINE POARTÃ RESPONSABILITATEA ŞI, CINE
SUNT VINOVAŢII PENTRU PRODUCEREA, DESFÃŞURAREA ŞI
CONSECINŢELE MINERIADEI DIN
13-15
IUNIE 1990 ? - Mihai Gheorghiu
Cine a fost
implicat ?
Pentru a putea
rãspunde la aceastã
întrebare, se impune
o micã lãmurire prealabilã.
Indiferent cine a fost implicat,
înainte de toate,
trebuie sã admitem
cã în ansamblul “evenimentelor din
13-15 iunie 1990”
au existat douã
planuri (niveluri ori paliere)
de implicare : primul,
politic, cu
rol de concepţie şi coordonare,
şi al doilea, executiv, cu rol de punere
în aplicare şi ducere la
bun sfârşit a
tot ce a presupus ansamblul
evenimentelor.
Ori, pentru
a menţine convenţia
de nominalizare adoptatã
în secţiunea precedentã,
actorul O, trebuie
sã admitem cã,
nu dispunea la
momentul desfãşurãrii evenimentelor decât cel mult de palierul politic. Spunem cel mult, pornind de la
premisa cã este
extrem de discutabil
ca froţele sale
componente sã fi
putut deveni solidare
în ideea operationalizãrii şi susţinerii cu
sorţi de izbândã
a unui “puci” menit sã
rãstoarne situaţia politicã
rezultatã la 20
mai 1990.
Cât priveşte
palierul executiv, nu poate fi credibil
ca atâta timp
cât tot ce
poate fi încadrat
în coneptul de logisticã
(instituţii, materiale şi
oameni), aparţinea adversarului, el
sã fi putut întreprinde ceva.
Acelaşi lucru
îl putem susţine
şi în privinţa actorului R. Cu precizarea
suplimentarã, în cazul
acestuia, cã el
nu dispunea nici
măcar de palierul
politic.
Aşadar, nu poate
rãmâne în discuţie
decât actorul P.
Am aflat,
în secţiunea anterioarã, care
erau mobilul, momentul şi contextul alese pentru
întregul proiect.
Dupã consumarea
“evenimentelor din 13-15
iunie”, de la
momentele imediat urmãtoare
şi pânã azi,
s-au expus tot
felul de puncte
de vedere, teorii
ori scenarii. Au avut
loc sute de
conferinţe de presã,
susţinute de partide
politice, reprezentanţi ai
Parlamentelor (între timp succedându-se douã), ai executivelor (şi în privinţa acestora
situaţia fiind identicã),
ai “Comisiei Parlamentare de anchetare a evenimentelor.....”, personalitãţi publice, analişti şi mafalde. S-au publicat
ambele versiuni ale Raportului “Comisiei Parlamentare de anchetare a evenimentelor....” care
a poposit pânã
şi, tocmai, la Consiliul Europei. S-au scris chiar
şi câteva cãrţi
pe tema în
discuţie.
În toate
situaţiile enumerate aici,
apartenenţii puterii, care
a rãmas aceeaşi, în esenţã, pe
întregul parcurs al
celor 7 ani,
în numeroasele lor
apariţii ori intervenţii
au susţinut, vehement
şi obstinat, ca fiind absurdã o incriminare a
puterii în raport
cu cele petrecute,
cu conjunctura şi
efectele imediate şi
de perspectivã. Şi,
în toate aceste
situaţii, au vorbit
mult, foarte mult,
vânturãnd tot felul
de ipoteze, încadrabile
între hilar şi
fantastic, nu puţine
dintre ele. Dar, peste
toate, au vorbit
oferind astfel posibilitatea unui volum suficient
de informaţie care,
selectat şi ordonat
poate fi utilizat
la decriptarea enigmei
ce pluteşte asupra
orchestrãrii, autoratului şi
contribuţiei aduse în
consumarea faptelor.
Noi, ne
vom mãrgini numai
la douã, şi
cele mai recente,
materiale avute în
vedere în cuprinsul
acestui eseu. Este vorba
de cele douã
stenograme ale unor
emisiuni de radio
consumate în seara
zilei de 15
iunie 1997.
Analizând aceste
surse, se pot
obţine, cu destulã
claritate, câteva versiuni
ale scenariului original
ce a stat la baza
“evenimentelor din 13-15
iunie 1990”, cele
mai multe oferite
chiar de cei
implicaţi, în ciuda
vehemenţei cu care îşi
neagã aceastã implicare. Lucru nu lipsit de
semnificaţie, fiecare
dintre aceştia se
strãduie însã, dupã
posibilitãţi, sã abatã
în orice altã
direcţie atenţia, într-un
demers cu atât
mai incriminant la
adresa propriei situaţii.
În cele ce
urmeazã, vã vom
oferi aceste versiuni
într-o ordine, sugestivã,
sperãm noi.
Versiunea
ION ILIESCU
Obţinutã în
urma declaraţiilor sale
din “ Dialogul sãptãmânii” de
la B.B.C.
“În contextul
vieţii politice din
prima jumãtate a
anului ‘90, când
forţele din opoziţie
au apelat la
presiunea strãzii încã
de la începuturi, 12 ianuarie,
28 ianuarie, 18
februarie, Târgu Mureş
şi Piaţa Universitãţii, care nu au
fost un spectacol
folcloric, de agrement,
cum încearcã sã-l
prezinte unii, ci
pentru noi, a
reprezentat un spin
iritativ permanent, o
platformã electo....., o
tribunã electoralã cu
o notã agresivã, Piaţa Universitãţii a fost o
tribunã de incitare
la urã, exclusivism, la intoleranţã şi
chiar şi la
vionenţã.
Puterea de
atunci, a pus
la cale evenimentele din 13 iunie,
montând perturbãri în
viaţa publicã. A fost o treabã bine
pregãtitã şi trebuie
înţeles cã, la
trei sãptãmâni dupã
alegeri, cum se
stinsese tot fenomenul
chestiunii Pieţii Universitãţii şi se pregãtea,
convocarea noului Parlament....., ori era clar,
o chestie fireascã
şi crea premizele
pentru a curãţi
Piaţa.
Era însã
vorba de starea
psihologicã a Poliţiei. Pãi,
care Poliţie ? Cã ministrul
de Interne Chiţac
s-a
acuns !
De
fricã sã restabileascã ordinea ! Nu de
efective este vorba !
Eu am
apelat la populaţia
Bucureştiului, sã-şi apere instituţiile de drept, de
stat !
Dar
cum nu a rãspuns satisfãcãtor, în ultimã instanţã,
am apelat la
armatã.
Şi
armata avea însã,
reţinerile ei.
Şi atunci,
am chemat minerii !
Nu e
vorba de nici
o explicaţie pentru
garniturile de tren ! Ce
? Noi sîntem în Africa ? Avem o
reţea de cãi
ferate foarte densã
şi se cãlãtoreşte de la
Petroşani la Bucureşti,
fãrã dificultãţi !
Da !
Au
venit cu miile
de mineri ! Nişte garnituri de
tren se aranjeazã
rapid. Nu asta-i
problema !
Dar nu
ata-i chestiunea !
Da’ nu minerii au venit
primii în Bucureşti ! În primul
rând, în dupã-amiaza, respectiv,
în seara de 13 şi
în 14 iunie, au fost
bucureştenii. În primul
rând, erau îngroziţi
de scenele la
care..... de groazã,
la care asistaserã
în 13 şi, mai ales,
de ce au vãzut oamenii
şi la Televiziune. Deci,..... instituţia aceasta
care a relatat toatã desfãşurarea şi a Revoluţiei
române şi a
evenimentelor ulterioare. Deci
chestiunea are o
amplitudine mult mai
mare !
Şi minerii,
s-au simţit
obligaţi, şi ei,
ca factor social,
care vin sã
apere instituţiile, pe
care le-a generat,
Revoluţia românã, şi
deci, cei care
nu voiau sã
recunoascã rezultatul alegerilor
din 20 mai, au fost
obiectul acestei reacţii
a societãţii româneşti
şi a muncitorimii
bucureştene, a cetãţenilor
bucureşteni şi, inclusiv
a..... minerilor. Care au
fost aplaudaţi, când
au ajuns în
capitalã, de cãtre
populaţia Bucureştiului. Pentru cã au
vãzut în ei,
neavând alt sprijin,
Poliţia fiind total
absentã, şi-au zis....., iatã vin
mãcar ãştia sã-şi asume
rãspunderea, sã-i punã
la punct pe
aceşti vandali care
vroiau sã ne
arunce în anarhie.
Putea sã fie rãzboi civil ! doamnã ! Putea sã fie
rãzboi civil, numai
cã n-aveau forţa
necesarã ca sã
meargã pânã acolo !
Aşa cã,
în primul rând
minerii, trebuiau salutaţi, şi eu d-aia i-am
salutat. Pentru cã
au salvat societatea
şi în acelaşi timp pe
noi, de acţiunile
unor elemente anarhizante.
Domnul Coposu
a fãcut o
declaraţie publicã, la
conferinţa de presã,
inclusiv a BBC-ului, cã
au venit sã
rãstoarne guvernul, FSN-ul. Aia a
fost începutul care
s-a perpetuat
pânã la 13
iunie. Iatã unde este
originea şi cine sunt vinovaţii cã
a trebuit sã
chem minerii.
Eu mã simt responsabil pentru
ceea ce s-a fãcut
pentru a stabiliza viaţa
publicã din România !
Am cãutat,
de fiecare datã
soluţii politice, pentru
cã aveam posib.....,
chiar sã fi
vrut, aveam posibilitatea sã apelãm la
mijloace de forţã. Ori apariţia
oamenilor.....”
Prima
versiune GELU VOICAN-VOICULESCU
Obţinutã
în urma declaraţiilor sale şi ale
celorlalţi interviewaţi din
“ Dialogul sãptãmânii” de
la B.B.C. şi
intervenţiei şi rãspunsurilor oferite în cadrul
talk-show-ului postului de
radio “UniPlus”
“Eu am
avut un fel
de ããã....., participare, la atacurile care
au avut loc
în ziua de
13, ca vice-prim
ministru am avut
o contribuţie la,
chemarea şi venirea
mineilor. Acuma’ trebuie
sã vã spun cã acest
lucru nu se
realizeazã cu una cu douã,
minerii nu sunt
nişte oameni care,
la un simplu telefon, vin
în Bucureşti.
Eu spun
cã am pregãtit, contrariposta, reacţia
aceea de la.....,
începând cu orele
14, care s-a soldat
cu toate atacurile
celor trei instituţii
care vi le-am spus. E.....,
probabil, cã....., am
premeditat şi, aducerea
minerilor, pregãtind şi
fãcând posibil, materialmente, acest lucru. Eu
mã aflam, apoi,
cu Petre Roman,
cu Ion Iliescu, şi de
faţã cu mulţi
alţii în, Calea
Victoriei, în Palatul
Victoria, când, am
primit vestea, venirii
minerilor.
Petre Roman
s-a luat
cu mâinile de
cap, pentru cã
şi-a dat seama
de impactul negativ
care-l va avea
el, asupra opiniei
publice.
Dar nu mai puteau fi
împiedicaţi. Aşa cum
n-au
putut fi împiedicaţi
nici în septembrie,
când veneau clar
chemaţi de mine
sã dãrâme guvernul.....” (NN: Gelu
Voican-Voiculescu)
Sã înteleg atunci
cã puterea, nu
controla la, în
acel moment, ţara ? (NN: Rodica Chelaru)
“În mare
parte da, doamnã !
Adicã, erau ããã.....,
erau factori care
nu se supuneau şi, erau
o întreagã reţea
subversivã care putea
acţiona, la cheremul
meu, pe fondul
aparentei lipse de
experienţã a guvernului,
a unei crize generale de
legitimitate şi autoritate.
În ‘90, Uniunea
Sovieticã era foarte
ããã....., puternicã încã
şi, era principalul
nostru sprijin şi
vecin.”
(NN: Gelu Voican-Voiculescu)
“Ããã....., mã
îndoiesc cã Uniunea
Sovieticã ar fi
fãcut ããã....., ceva
împotriva ããã....., ããã.....,
lui Ion Iliescu
şi a echipei ããã....., sale.” (NN: Mihai Gheorghiu)
“Nu....., a
României ! Indiferent cine
ar fi fost la conducere.” (NN: Gelu
Voican-Voiculescu)
“Ion Iliescu, a
fost extrem de
generos, a semnat
acel tratat cu
Uniunea Sovieticã.....” (NN: Mihai Gheorghiu)
“Ei şi ? Ce-i cu asta ?” (NN: Gelu
Voican-Voiculescu)
“Ããã....., cert
este cã e
greu sã ţi-l
reprezinţi pe fostul
preşedinte al României
ca un om ããã....., pe
care....., mã rog
ããã....., pe care
Moscova l-ar fi
dorit înlãturat cu
orice preţ, ããã.....,
de la....., de
la putere.” (NN:
Mihai Gheorghiu)
“Aşa şi
era....., dar s-a
realizat o îngrozitoare compromitere a imaginii
României, care ne-a
aruncat cu foarte
mulţi ani îndãrãt,
aşa cum şi,
urmãtoarea mineriadã şi,
ultima, sã sperãm,
a produs un
prejudiciu imens, nu s-a mai
fãcut ããã....., convertibilitatea monedei, s-a întrerupt
un anumit curs
al reformei care
nu convenea, şi
aşa mai departe
şi ããã....., ããã.....,
încrederea investitorilor strãini
a revenit, abia
dupã un an
jumate, în raport
cu ‘91.” (NN: Gelu
Voican-Voiculescu)
“Este evident
cã imaginea ããã.....,
României a fost
ããã....., compromisã şi
cã daunele au
fost, au fost imense. Dar e
interesant de observat
ããã....., ããã....., cui i-a folosit, ããã.....,
şi ããã....., ããã.....,” (NN: Mihai Gheorghiu)
“Celor interesaţi ca
România sã nu
intre în Europa !” (NN: Gelu
Voican-Voiculescu)
“În aceastã
ordine de idei
trebuie sã credem
cã....., Uniunea Sovieticã.....” (NN: Mihai
Gheorghiu)
A
doua versiune GELU
VOICAN-VOICULESCU
Obţinutã
în urma declaraţiilor, intervenţiei şi rãspunsurilor sale oferite în
cadrul talk-show-ului postului
de radio “ UniPlus”
G.V.V.: “ Mie nu
mi se pare cã este
hazardat sã se
susţinã cã, la
nivelul puterii, s-a decis, chemarea minerilor,
din moment ce
nu contrazice logica
politicã de atunci. Reamintesc cã,
la momentul acela,
eram în preajma
deschiderii lucrãrilor Parlamentului, ceea ce numeşte
domnul Dejeu puterea, erau
forţe politice care
câştigaserã alegerile, cu
majoritate zdrobitoare, 67%
în Parlament, preşedintele Iliescu, personal, cu
83% din voturi,
deci, eram într-o poziţie
triumfãtoare dar, aveam
un interes sã,
slãbim opoziţia, sã
o intimidãm şi,
puteam, sã ne
înscenãm, noi înşine,
tulburãri care, sã
genereze dezordine şi,
sã umbreascã tocmai
acest debut al
vieţii parlamentare, al
instalãrii primului guvern
cât de cât mai legitim,
şi nu este absurd, sã creadã cineva
cã, nu aveam interesul sã,
provocãm astfel de
tulburãri în scop
de intimidare.
Pe de
altã parte, atunci
când s-a luat decizia
ca în dimineaţa de 13
iunie, sã se
evacueze, Piaţa Universitãţii, de resturile, inocenţilor, care încã mai
blocau acel punct,
am prevãzut ca,
la ora prânzului, sã se
simuleze o reacţie
violentã, cu atacul
a trei instituţii de stat,
Poliţia Capitalei, Ministerul
de Interne şi
Televiziunea, şi cu
atât mai mult,
am pregătit şi,
efectul, acestor violenţe,
şi anume, venirea
minerilor la Bucureşti,
chipurile, sã restabileascã ordinea.
Deci, am
pregãtit acea contrareacţie, acele atacuri, bine
conduse, care dovedeau
cunoaşterea, cel puţin,
a interiorului clãdirilor
Poliţiei Capitalei şi
Ministerului de Interne,
dar am premeditat şi, am
pregãtit şi, venirea
minerilor.
Pentru cã,
minerii nu puteau
veni atât de
prompt, decât o
datã cu, întreruperea televiziunii, deci, lucrurile
au fost gândite,
puţtin dinainte, şi,
prin impactul pe
care l-a avut şi
îngrijorarea, pe care
a stârnit-o întreruperea televiziunii, s-a declanşat,
partea a doua
a operaţiunii, şi
anume, venirea minerilor
în Bucureşti.
Şi, pentru
ca situatia sã
parã criticã, în
studioul respectiv, ããã.....,
ããã....., “atacanţii” trebuiau
sã urce la
etaj, sã devasteze
parterul şi etajul
întâi, sã simuleze
distrugerea filmotecii, sã
mimeze toate acele
agresiuni asupra conducerii
Televiziunii, domnul Rãzvan
Theodorescu, ããã....., Alexandru
Starck, sã parã
cã fusese rãnit,
şi atunci, probabil
cã.....”
F.S.: “Ştiti
cã Emanoil Valeriu
n-avea nici un
drept, la vremea
aia, sã ia
o astfel de
decizie ?”
G.V.V.: “ Este posibil
dar, în situaţiile
aparent critice, câteodatã,
se “comit” şi erori
şi se depãşesc, tacit, anumite
atribuţii, dacã e, “ordin.”
F.S.: “Domnu’ Voican,
ããã....., s-au scris
foarte multe cãrţi,
în faţã am
chiar una, v-am
arãtat-o şi dumneavoastrã înainte, scrisã de
Sabin Ivan, un
membru al Comisiei
care a anchetat aceste evenimente,
şi, aceste cãrţi,
s-au strâns probe,
ei le spun probe, eu.....,
rãmân la mijloc,
cum cã, totuşi,
spun ei, “au
fost chemaţi minerii”....., şi asta, din
partea domnului Iliescu. Citez, din
cartea dânsului : “.....
a urmat inginerul
Nicolae Cãmãrãşescu, pe
care l-am recunoscut
imediat, apãruse pe
micul ecran, ca
terorist, arestat de
armatã.
Parcã-l vãd,
predându-se cu mâinile
în sus, venea
speriat.....” bla, bla,
bla....., “..... din
prezentarea datelor de
identitate, am aflat
cã a fost ofiţer de
securitate, apoi la
SRI, pânã la
2 mai 1990.....” spune Sabin
Ivan, “..... Direcţia
Contrainformaţii Economice. Dacã,
primele sale declaraţii
au fost confuze
şi incomplete, într-un interviu, apãrut mai
târziu, în “România
Liberã”, ziarul a
cãrui suspendare o
ceruse chiar el
în 14 iunie, Cãmãrãşescu face
dezvãluiri surprinzãtoare. Le-a
fãcut din proprie
iniţiativã, sau la
comandã ?.....” îşi pune
întrebarea Sabin Ivan. Mai departe,
“Cele mai
interesante dezvãluiri, pentru
comisia noastrã, în
acel interviu, apãrut
însã dupã redactarea
Raportului, erau, citez :
“Colonelul Tache
Viorel, (Nota Noastrã).....”, spune
Sabin Ivan....., “..... fãcea parte din Serviciul
0215), aghiotantul domnului
Voican, în timpul
evenimentelor din iunie,
a telefonat la
Petroşani, pentru mobilizarea
minerilor şi venirea
lor la Bucureşti. Acelaşi lucru
l-a
fãcut şi locotenent
colonelul Mugurel Florescu,
un apropiat al
domnului Voican, martor
la procesul soţilor
Ceauşescu la Târgovişte. Din discuţiile
purtate cu colegul
sãu, inginerul Constantin
Ilinescu, care a
contribuit la mobilizarea
minerilor, Cãmãrãşescu a
aflat cã, minerii
au fost solicitaţi
sã vinã la
Bucureşti, de cãtre
Gelu Voican-Voiculescu şi ex-premierul Petre
Roman.
De
la Gara de
Nord, minerii au
fost conduşi, la
guvern, de nişte
persoane, în fruntea lor gãsindu-se Rusu Vanica.”
G.V.V: “ Colonelul Viorel
Tache, era la
215, era consilierul
meu şi aghiotantul meu. Ceea ce-i mai amuzant
este cã el
figura cã este
în Italia, la
Campionatul de fotbal,
deci ããã....., dupã
cum ştiţi, chiar
în ziua de
13, se transmiteau meciuri
din Italia, deci,
el apãrea cã
nu era prezent în Bucureşti,
ããã....., lucrul ãsta
se poate verifica,
mai existã, probabil,
paşaportul, deci, e
o chestiune aranjatã,
asta aşa pentru
soliditatea argumentelor. Domnul Mugurel Florescu,
fusese consilier la
cabinetul meu dar,
cu câteva luni
înainte, îl mutasem
şi, devenise adjunct
al Procurorului General
şi era acum şeful Procuraturii Militare.
În ce
priveşte faptul cã
ããã....., eu sau
domnul Petre Roman,
am chemat minerii,
ããã....., minerii puteau
fi chemaţi printr-un simplu
telefon, doar dacã
ar veni din
partea noastrã. Cât priveşte menţionarea
inginerului Ilinescu, inginerul
Ilinescu şi cu
un inginer, Napãu,
s-au
aflat în ziua
de 13, în Bucureşti, în
noaptea de 13-14, au fost cazaţi,
la indicaţia mea,
în camera de
oaspeţi a Ministerului Minelor,..... erau sindicalişti, cu, indicaţia expresã
sã cheme şi
sã contribuie la,
venirea minerilor, întrucât,
era necesarã aceastã
operaţiune, din punct
de vedere al,
autoritãţii, de stat,
ããã.....
La
momentul când minerii
au plecat, în
Bucureşti situaţia şi
ordinea erau restabilite
de cãtre intervenţia paraşutiştilor.
Deci, dupã
momentul acela de
derutã şi de
debandadã, a Poliţiei,
ordinea a fost
restabilitã pânã la
miezul nopţii, practic,
venirea minerilor ar
fi fost perfect
inutilã dar, ne-ar fi
adus un alt
fel de serviciu. Noi, mai
având, experienţele anterioare,
cu celelalte douã
mineriade, aceea din
28-29
ianuarie, când au
venit prima datã,
în urma violenţelor
simulate de ããã.....,
ca sã parã cã Partidul
Naţional Ţãrãnesc şi
celelalte partide, pur
şi simplu, ar
fi forţat atuncea
ããã....., demisia preşedintelui Iliescu, celebra scenã
cu “sula-n coaste”....., atuncea, au fost
folosiţi, au declanşat
primele tulburãri, care
sã fie atribuite forţelor politice
care nu erau
la putere, iar
la 19 februarie....., da, ei
au venit aparent
spontan, atuncea, minerii,
ca reacţie la
ceea ce au
vãzut nevestele cã
s-a întâmplat în
ziua precedentã.
O sã
vã spun şi
asta. Ããã....., a
doua oarã, minerii
au venit la
19 februarie, ca
rãspuns la atacul
simulat al clãdirii
guvernului, când, eu
am pretins cã
era sã fiu omorât. Şi fiindcã am
aranjat, din timp,
am zburat cu
o echipã formatã
din ããã....., reprezentanţi ããã....., ai FSN
şi ai partidelor de opoziţie,
domnul Radu Ciuceanu,
ããã....., Ion Vâţã,
Cazimir Ionescu, Florin
Bãdinici, în fine,
o echipã mixtã
care, am reuşit
sã “oprim”, venirea
spre Bucureşti a
20 de mii de mineri. În schimb,
pe când eram
încã în aer,
douã trenuri, douã
garnituri, erau deja
pornite, şi le-am vãzut
îndreptându-se spre Bucureşti.
Celelalte, au
venit dupã masã,
pe searã şi,
au fost primite,
la palatul guvernului
şi au fost conduse, la PNŢcd şi
PNL unde au
produs incidente. O sã vã rãspund imediat
de ce minerii aveau acest
comportament..... special.
Minerii, reprezintã
o, un ããã....., corp profesional, foarte coerent. Ei
au un spirit de corp,
care nu se
regãseşte la nici
o altã meserie. Ei, sunt
români şi, cetãţeni,
sunt ããã....., îîî.....,
ããã....., în egalã
mãsurã, oameni care
muncesc într-o anumitã ramurã
profesionalã, însã, din
cauza condiţiilor de
muncã, aceşti oameni
au o cu totul altã
percepţie a pericolului
şi, trãind într-un infern, ei ştiu
cã mai rãu decât ceea
ce au în fiecare zi,
nu poate sã
li se-ntâmple. Ceea ce, le
dã, o altã ããã....., viziune
asupra curajului.
Pe de
altã parte, aceşti
oameni, se considerã,
justiţiarii României, pentru
cã ei, în 1977, au
avut curajul sã
sechestreze pe primul
ministru, şi alţi
miniştri, membri ai
guvernului de atunci,
şi sã-l cheme
pe Ceauşescu, sã
îndepãrteze toatã suita
lui şi sã discute, cu
el, singuri, punându-i condiţii şi ããã.....,
obligându-l sã....., accepte,
ceea ce s-a
numit atunci “greva
minerilor din Valea
Jiului”. Ei au
dovedit, nimeni n-a
avut curajul, în
România lui Ceauşescu,
sã facã ce
au fãcut ei.....,
au fãcut, o
acţiune de protest, împotriva
ããã....., exceselor la
care erau supuşi
ei ca, lucrãtori
în subteran.
Acuma, dupã
Revoluţie, noi, le-am restituit
o serie de
drepturi pe care,
de care-i privase,
Ceauşescu. Şi atunci,
sigur cã, ei,
aveau, un fel
de fidelitate şi
de recunoştinţã, faţã de guvern, şi ããã....., se simţeau
datori sã sarã,
de câte ori
îi chemam. Şi, ei credeau cã, guvernul
şi puterea, este
în primejdie.
Deci, primele
dãţi, este mai
mult ca sigur
cã n-au venit
spontan. Ããã....., sã,
acuma, a treia
oarã, la 13
iunie, am premeditat,
şi i-am manipulat,
pregãtind, într-un fel,
venirea lor.....
Ei au
acţionat împotriva celor
care nu erau
de acord cu politica
lui Ion Iliescu,
şi a actualei....., acelei puteri....., cu noul curs
al vieţii politice
pe care îl
lua România, prin
deschiderea lucrãrii Parlamentului. Altfel, însemna cã,
în mod ireversibil ne îndreptam
pe calea democraţiei, a statului de
drept.
Şi,
probabil, cã ne-au crezut când
le-am spus cã : forţe revanşarde
şi, nostalgice, legionare,
credeau cã prin.....,
printr-o ultimã zvâcnire, printr-un act disperat, ele
pot sã, împiedice,
acest lucru şi,
s-au dedat la
aceastã zvâcnire. Nu
le-am spus cã
urmãrim compromiterea României.....
F.S.: “Un ascultãtor, m-a rugat
sã vã întreb, dacã, dumneavoastrã, prima oarã, când
aţi apãrut, pe
ecran, aţi spus
cã ããã....., dumneavoastrã sunteţi geolog, şi
cã aţi fost oprimat şi
închis pe....., chestiuni
politice ?
Ããã.....,
cum s-a putut
ca, la 31 ããã....., ianuarie,
aţi spus, ããã.....,
sã, sã preluaţi comanda ããã.....,
unui segment atât
de important, cum
ar fi Securitatea românã ? Nu vã
era fricã de.....,
de ce ããã....., de ce
aveaţi pe mânã ?”
G.V.V.: “ Ããã....., nu aveam de
ales, era o
situaţie de forţã
majorã.....”
F.S.: “Dar
aveaţi habar, mãcar
de Securitate ? De Securitate,
ce înseamnã ?.....”
G.V.V.: “ Ããã....., da ! Timp de
douãzeci şi ceva
de ani m-a urmãrit, când am
fost în doi
ani, de douã
ori închis de
ei, o datã condamnat un
an, şi supus unor presiuni....., regulate,
supravegheat, anchetat.”
F.S.: “Întrebarea
se referea, dacã
ştiaţi de dosare,
locuri, case conspirative, asta e.....”
G.V.V.: “Nu era
necesar sã cunosc
asta. Atuncea, la
31, a fost arestatã conducerea
Departamentului şi ããã.....,
a trebuit, ca
cineva sã preia,
imediat, comanda, în
locul generalului Vlad
şi, telefonic, am
fost însãrcinat, sã
mã duc la Ministerul de
Interne, sã convoc
activul ããã....., direcţiilor
şi subunitãţilor care.....”
F.S.: “Pãi,
cine v-a dat
telefonul ãsta ?”
G.V.V.: “ Ããã....., Petre Roman, primul
ministru, deci, şeful
meu ierarhic.....”
F.S.: “Pãi, dom’le şi dânsul....., e o acţiune
iresponsabilã, sã punã,
sã dea telefonic ordin unui
om sã punã, sã preia
un astfel de
segment, cum era
Securitatea.....”
G.V.V.: “Ei, nu
era deloc iresponsabil, trebuia sã avem
controlul, în urma
decapitãrii Departamentului Securitãţii....., cineva trebuia sã,
preia comanda. Şi
aceastã sarcinã mi-a
revenit mie, iar
eu, mai departe,
nu am fãcut decât sã
dezmembrez, împreunã cu
ministrul apãrãrii, sã,
ããã....., practic sã
desfiinţãm, acest departament
pe care vremelnic,
ããã....., cãruia vremelnic
i-am luat comanda. Deci ,
la epoca la
care vã referiţi,
eu nu mai eram, comandantul
Securitãţii, eram doar,
vice-prim
ministru, în ultimele
zile ale mandatului....., pentru cã, la
28 iunie se
forma noul guvern.”
F.S.: Întrebarea mea
este deci, ããã.....: Cum putea
opoziţia, sau cei
care nu erau
de acord cu
politica domnului Iliescu,
sã foloseascã acest
segment al securiştilor, ca sã cheme
ei, minerii ?”
G.V.V.: “Şefii erau
chiar din rândul
lor, cãrora noi
le-am acordat încredere
şi i-am numit
în funcţii de
conducere. Singura excepţie
este, domnul Virgil
Mãgureanu care, într-adevãr,
apãrea cã era civil şi
conducea SRI....., dar
şi dânsul, în
momentul ãla, avea
o poziţie, neutrã,
sã zicem aşa,
fiind angajat politic.
Împreunã trebuia sã
concepem un plan
prin care sã,
devastãm sediile partidelor
de opozitie, sã
ããã....., speriem, sã
intimidãm, pe liderii
partidelor politice şi,
în general, sã
lovim în aceastã
opoziţie.....”
F.S.: “Pãi, Piaţa Universitãţii era
un....., era un
semnal, sã vã
temeţi de Piaţa
Universitãţii şi, asta
poate fi un
motiv pentru care
sã chemaţi minerii ?”
G.V.V.: “ Ei, Piaţa
Universitãţii încetase şi,
dupã alegeri, îşi
pierduse orice raţiune
de a fi, dovadã cã
însãşi Partidul Naţional
Ţãrãnesc, la 18
mai ‘90, s-a
delimitat de acţiunea
de la Piaţa Universitãţii. La Piaţa Universitãţii nu mai rãmãseserã
decât, o scursurã
care, continua, sã
întreţinã o atmosferã
pestilenţialã şi, sã
abuzeze, blocând un
drum public care,
nu poate fi
ããã....., reţinut de
nimenrea.”
F.S.: “Bun ! Uitaţi ce
scrie în carte
aici : “Armata a intrat
în acţiune la
Bucureşti, la ora
18,30.
Paraşutiştii, cum avea sã
spunã colonelul Cantuniari,
au fost, au
pãtruns în sediul
Televiziunii, invadatã de
manifestanţi, în jurul
orei 19,30, reuşind
sã-i
evacueze la ora
20,20.
Generalul
Vasile Ionel, i-a raportat
ministrului Victor Stãnculescu, care se afla
la Berlin, cã
armata devenise stãpânã
pe situaţie la
ora 1,05, în
14 iunie.....”
G.V.V.: “ Exact ! Eu v-am spus
la miezul nopţii,
dar.....”
F.S.: “..... deci
la acea orã,
trenurile cu mineri
din Valea Jiului,
puteau fi, puteau
fi oprite între
Craiova şi Caracal,
da’, numai cã
excutivul, nu a
fãcut acest lucru
ci, dimpotrivã, a
continuat sã cheme
mineri şi alte
categorii sociale din
ţarã, ultimele trenuri
plecând, la ora
7, şi 9, în 14
iunie.
Încã
o dovadã cã
executivul nu avusese
încredere în armatã,
aducerea celor peste
20 de mii de mineri
şi muncitori pe
strãzile Bucureştiului era
o demonstraţie de
forţã“,
spune Sabin Ivan,
în aceastã carte ! Numai puţin.....
“din declaraţiile domnului
general Dumitru Paul
Ivanov, comandantul garnizoanei
Bucureşti, am aflat
care era starea
de spirit a
armatei în acele
zile”, citez : “......aşa cum..”.., nota lor, “referire
la decembrie 1989),
“.....au fost discreditate miliţia şi securitatea, s-a încercat, probabil,
la fel, şi
cu armata. S-a
încercat în mod
fãţiş, sã se
discrediteze armata, acuzaţia
fãcutã de conducerea
ţãrii nu ne-a
venit bine,... cã n-am
ajutat,... cã n-am
intervenit în forţã,
aşa cum, probabil,
s-ar fi dorit.”
Şi aici,
uitaţi o....., o
notã informativã, datã
de Victor Stãnculescu, de generalul Victor
Stãnculescu :
“Domnului Radu
Nicolae, Preşedintele Comisiei
parlamentare de anchetã
a evenimentelor din
13-15 iunie,.... În perioada 16-19 iunie,
în unitãţile din
garnizoana Bucureşti ale Ministerului Apãrãrii Naţionale, au
fost cazaţi 958
de mineri. În zilele respective,
nu au pãrãsit cazãrmile. În timpul staţionãrii, aceştia au audiat
şi vizionat programele
de radio şi
televiziune, au practicat
jocuri sportive, au
fost hrãniţi şi
îmbrãcaţi şi li s-au asigurat obiecte
de igienã personalã,
precum şi articole
de lenjerie de
corp şi îmbrãcãminte. dar, la trimiterea
lor în localitãţile de reşedintã,
au refuzat sã
predea articolele de
lenjerie şi îmbrãcãminte. General Victor
Stãnculescu, ministrul Apãrãrii
Naţionale.”
Cum comentaţi lucrurile
astea ?”
G.V.V.: “Domnu’ Filip
Stoler, în primul
rând, despre lucrurile
astea s-a scris
foarte mult, dumneavoastrã vã bazaţi, numai
pe o singurã versiune care,
este parţialã, a
domnului Sabin, şi....., ããã....., în ceea
ce priveşte armata,
armata nu avea
datoria sã intervinã
în operaţiuni de
represiune. Totuşi, din
cauzã cã Ministerul
de Interne pãrea
atacat, şi, cãteva
instituţii din Capitalã,
erau puse în
pericol, au inervenit
paraşutiştii pe care
i-am chemat, au
restabilit ordinea, aşa
cum a arãtat acolo, este
foarte exact, la
Televiziune şi la
Ministerul de Interne,
pânã la miezul
nopţii, acolo era
1 noaptea, ordinele
erau, au despresurat
tot şi s-a
restabilit ordinea. Minerii, nu mai
puteau fi împiedicaţi, doar erau chemaţi,
şi eu nu cunosc, sã
mai fi venit mineri şi
peste zi, cum
zice domnul Sabin,
dar, este posibil,
ããã....., eu ştiu
ce s-a întâmplat
în dimineaţa de
14 iunie, e şi foarte
greu de verificat
acuma, ããã....., câte
garnituri au mai
venit peste zi,
nu este exclus,
dar, trenurile care
au apucat sã
plece, au plecat
înainte, în jurul
orei 20, 22,
la semnal, ca
sã poatã ajunge
la 6 dimineaţa, în Bucureşti. Ele nu
puteau fi împiedicate
şi, vã reamintesc cã, în
septembrie ‘91 când,
ele veneau iar
şi, exista interesul
unora ca ele
sã fie stopate, acest lucru
nu a fost posibil. Ei bine, la
fel şi în iunie ‘90,
când, autoritatea noastrã
era şi mai slabã, trãiam
atunci o crizã
de legitimitate şi
autoritate..... În ce
priveşte nota domnului
Stãnculescu, ea se
referã la o
chestiune care, ããã.....,
nu are nici o relevanţã
în cazul discuţiei
noastre. Minerii, cum
se ştie oficial,
grosul minerilor, au
plecat, dupã ce
au fost adunaţi,
adunaţi la EREN,
spunânduli-se cã le va
vorbi preşedintele Iliescu,
care le va
mulţumi, apoi au
fost îmbarcaţi în
gara Bãneasa şi,
grosul, au pãrãsit
Bucureştiul. Ce-a mai rãmas,
rãtãciţii, au plecat
cu nişte autobuze,
şi, într-adevãr, vreo
mie, 958, cum
zice foarte exact,
ca orice militar,
domnul general Stãnculescu, i-am mai pãstrat
în ziua de
15, pentru a
nu exista riscul
unor incidente, unor
violenţe, unor brutalitãţi, se ştie ce-a
fost cu ţiganii
şi ããã..... aşa cã
au fost într-un fel
discret, îmbrãcaţi militar,
şi încartiruiţi, într-o unitate militarã, sub
pretextul cã sunt
cartiruiţi acolo, şi
li s-a pus
la dispoziţie din
ordinul nostru, ce
zice domnul general,
şi deci, era
o....., cum sã
vã spun eu,
o soluţie “in
extremis”, la care
ne gândisem, deci
nu e nici un mister,
nu e nici o chestiune
şi, ceea ce
zice nota aceea,
vã dovedeşte cã
ei nu au mai ieşit
de acolo şi,
dupã 15 iunie,
dacã nu au
mai fost incidente. Vã spun,
noi eram foarte
conştienţi de prejudiciul
uriiaş, pe care
ni-l
va produce, în
imagine, în special
imaginea României în
exterior ne interesa. Având cele
douã, dinainte, deci
dacã atuncea, nu
am avut interesul
sã le oprim, de ce
am fi fãcut-o acum,
umbrindu-ne tocmai, debutul
în linişte al
vieţii parlamentare. Dacã nu era
absurd ca, noi
sã chemãm minerii,
şi sã ne creem toatã
aceastã complicaţie, înscenându-ne tulburãri
de care aveam
atâta nevoie, este
şi mai absurd sã, credem
cã, opoziţia, ar
fi putut sã
facã aşa ceva. Deci, de
asta nu au
apãrut cãrţi care
sã acuze opoziţia. D’aia, aparent
nimeni din noi
n-a
fãcut acuzaţii cã
opoziţia ar fi fãcut
aşa ceva. Dar am pergãtit un scenariu
special pentru asta.....”
Obţinutã în
urma declaraţiilor, intervenţiei şi rãspunsurilor oferite
în cadrul talk-show-ului postului de radio
“UniPlus”
“Eu susţin
cã, totul a
fost opera acelora
interesaţi sã blocheze
debutul vieţii democratice, şi, în acelaşi
timp, poate fi
şi opera unor
agenţi, sovietici, interesaţi
sã, strice imaginea
ããã....., României în
ochii occidentalilor. Bineânţeles
cã aveau ceva
împotriva domnului Iliescu,
pentru cã domnul
Iliescu nu trebuia
sã preia conducerea
Revoluţiei române..... Nu ştiu cine
era preferat, întrebaţi-i la
Moscova.....
În al
doilea rând, interesul
Uniunii Sovietice, care
era întreagã, şi
puternicã, în coasta
noastrã, graniţã în
graniţã cu noi,
era ca, sã
întârzie şi sã
împiedice intrarea noastrã
în structurile europene,
atunci, era vorba
doar, de Consiliul
Europei, nici nu
se visa de
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, O.T.A.N.
şi, Uniunea Europeanã.....”
Deci, este
foarte verosimil sã
presupunem cã, pentru
a oferi occidentului motive sã ne
dezavueze, au creat,
un asemenea spectaol
care, a şi
reuşit, sã ne
compromitã în ochii
occidentului şi, sã
întârzie, într-un fel, procesul
integrãrii noastre. Pãi, dacã nu
se producea mineriada
din septembrie, în
noiembrie,..... în octombrie
‘91, am fi
avut convertibilitatea leului.....
Da
! Eu bãnuiesc forţele
revanşarde, nostalgice care
sunt de acord,
deci, extrema stângã,
dacã vreţi,..... foştii, cei
care nu sunt
interesaţi în, democratizarea României, şi, pe
de altã parte,
agentura sovieticã care,
putea sã lucreze
activ la, înnegrirea
imaginii României.
Şi, dupã
cum bine ştiţi,
a existat o
puternicã, opoziţie surdã,
din partea celor
care şi-au pierdut toate
rangurile şi care,
în timpul lui
Ceauşescu au reprezentat
o nomencklaturã favorizatã
care, nu erau
interesaţi de angajarea
României pe calea
democratizãrii, a statului
de drept.....
Este limpede,
dacã asistãm la
toatã rãfuiala, la
toate epurãrile politice,
care se fac
şi acuma, dupã
7 ani, cã dacã actualii guvernanţi
ar fi câştigat ei alegerile
din mai ‘90,
ããã..., rãzbunarea ar
fi fost mult
mai puternicã şi,
s-ar
fi ajuns la
confruntãri, pentru cã,
nici aceşti foşti,
de care vorbeam,
n-ar fi stat
cu mâinile în
sân şi, atunci,
ããã..., de la
puternice clivaje sociale
am fi alunecat la conflicte,
ajungând chiar, poate,
la un rãzboi civil, care
ar fi pus în pericol
chiar integritate statului
nostru, adicã, ne-am fi iugoslavizat noi,
în locul Iugoslaviei”.
Versiunea GAVRIL DEJEU
(actualul Ministru de
Interne)
Obţinutã
în urma declaraţiilor sale din “Dialogul sãptãmânii” de
la B.B.C.
“Pentru aducerea
minierilor în Bucureşti,
vinovatã se face
puterea poloiticã de
decizie din acel
moment.
Dovada
o constituie faptul
cã nu a existat nimeni
la vârful puterii
politice care având
cunoştinţã de acţiune
sã se fi opus acelei
idei.
Pentru implicarea în
acele evenimente existã
grade de rãspundere
diferite.
Departajarea rãspunderii
pentru implicarea în
evenimente se plaseazã
pe diferite nivele,
la diferite verigi
ale actului de
decizie politicã şi,
pe urmã, în
actul de execuţie.
Vinovãţia
poliţiştilor ce au lucrat
sub comandã, neapãrat
a celor care
au lucrat sub
comandã cât şi
a minierilor simpli,
care au venit
pur şi simplu sub influenţa
alcoolului fiind îndoctrinaţi şi în necunoştinţã de cauzã şi
au lucrat ca
nişte brute, este
de ordin secundar.
Numai din
episoadele prezentate şi
existente la Televiziune, unele repetate, se
poate vedea cã
rolul principal l-au avut
alţi oameni, care
aparţineau altor formaţiuni,
îmbrãcaţi în haine
de minieri, tocmai
pentru a da
o tentã de
justificare muncitoreascã, sau
dacã vreţi, o
justificare socialã, unei
poziţii politice, justificare
de care Iliescu
şi ai lui aveau nevoie
în faţa opiniei
publice”.
Aşadar, v-am
oferit mai sus,
cele cinci versiuni
ale scenariului care
a putut sta
la baza fundamentãrii deciziei cât şi
operaţionalizãrii şi punerii
sale în aplicare
începând din 13
iunie 1990. Compilând patru
din cele cinci
versiuni de care
dispunem, (a treia
versiune a domnului
Gelu Voican-Voiculescu, în
accepţiunea noastrã, neputând
fi demnã de
luat în considerare, urmare a numeroselor
inadvertenţe cu relitatea
desfãşurãrii practice a
evenimentelor în discuţie)
obţinem versiunea de “
sintezã”, menitã a
ne oferi o
imagine ceva mai
clarã asupra obiectului
analizei noastre. Iatã
deci, aceastã versiune :
“Pentru aducerea
minierilor în Bucureşti,
vinovatã se face
puterea poloiticã de
decizie din acel
moment. Dovada o
constituie faptul cã
nu a existat nimeni la
vârful puterii politice
care având cunoştinţã
de acţiune sã
se fi opus acelei idei.
În contextul
vieţii politice din
prima jumãtate a
anului ‘90, când
forţele din opozitie
au apelat la
presiunea strãzii încã
de la începuturi, 12 ianuarie,
28 ianuarie, 18
februarie, Târgu Mureş
şi Piaţa Universitãţii, care nu au
fost un spectacol
folcloric, de agrement,
cum încearcã sã-l
prezinte unii, ci
pentru noi, a
reprezentat un spin
iritativ permanent, o
platformã electo....., o
tribunã electoralã cu o notã
agresivã. Piaţa Universitãţii a fost o
tribunã de incitare
la urã, exclusivism, la intoleranţã şi
chiar şi la
vionenţã.
Domnul Coposu
a fãcut o
declaraţie publicã, la
conferinţa de presã,
inclusiv a BBC-ului, cã
au venit sã
rãstoarne guvernul, FSN-ul. Aia
a fost începutul care s-a
perpetuat pânã la
13 iunie. Iatã
unde este originea
şi cine sunt
vinovaţii cã a
trebuit sã chem
minerii. (NN: lon
Iliescu)
Mie nu
mi se pare cã este
hazardat sã se
susţinã cã, la
nivelul puterii, s-a
decis, chemarea minerilor,
din moment ce
nu contrazice logica
politicã de atunci.
Reamintesc cã, la
momentul acela, eram
în preajma deschiderii
lucrãrilor Parlamentului, ceea
ce numeşte domnul
Dejeu puterea, erau
forţe politice care
câştigaserã alegerile, cu
majoritate zdrobitoare, 67%
în Parlament, preşedintele Iliescu, personal, cu
83% din voturi,
deci, eram într-o
pozitie triumfãtoare dar,
aveam un interes
sã, slãbim opoziţia,
sã o intimidãm şi, puteam,
sã ne înscenãm, noi înşine,
tulburãri care, sã
genereze dezordine şi,
sã umbreascã tocmai
acest debut al
vieţii parlamentare, al
instalãrii primului guvern
cât de cât mai legitim,
şi nu este absurd, sã
creadã cineva cã,
nu aveam interesul
sã, provocãm astfel
de tulburãri în
scop de intimidare. (NN: Gelu
Voican-Voiculescu)
Pe de
altã parte, atunci
când s-a luat decizia
ca în dimineaţa de 13
iunie, sã se
evacueze, Piaţa Universitãţii, de resturile, inocenţilor, care încã mai
blocau acel punct,
am prevãzut ca,
la ora prânzului, sã se
simuleze o reacţie
violentã, cu atacul
a trei instituţii de stat,
Poliţia Capitalei, Ministerul
de Interne şi
Televiziunea, şi cu
atât mai mult,
am pregtit şi,
efectul, acestor violenţe,
şi anume, venirea
minerilor la Bucureşti,
chipurile, sã restabileascã ordinea.
Deci, am
pregãtit acea contrareacţie, acele atacuri, bine
conduse, care dovedeau
cunoaşterea, cel puţin,
a interiorului clãdirilor
Poliţiei Capitalei şi
Ministerului de Interne,
dar am premeditat şi, am
pregãtit şi, venirea
minerilor. Puterea de
atunci, a pus
la cale evenimentele din 13 iunie,
montând perturbãri în
viaţa publicã. A fost o treabã bine
pregãtitã şi trebuie
înţeles cã, la
trei sãptãmâni dupã
alegeri, cum se
stinsese tot fenomenul
chestiunii Pieţii Universitãţii şi se pregãtea,
convocarea noului Parlament....., ori era clar,
o chestie fireascã
şi crea premizele
pentru a curãţi
Piaţa.
Ori, Piaţa
Universitãţii încetase şi,
dupã alegeri, îşi
pierduse orice raţiune
de a fi, dovadã cã
însãşi Partidul Naţional
Ţãrãnesc, la 18
mai ‘90, s-a delimitat
de acţiunea de
la Piaţa Universitãţii. La Piaţa Universitãţii nu mai rãmãseserã
decât, o scursurã
care, continua, sã
întreţinã o atmosferã
pestilenţialã şi, sã
abuzeze, blocând un
drum public care,
nu poate fi
ããã....., reţinut de
nimenrea.
Totodatã, erau
şi unii factori
care nu se
supuneau şi, erau
o întreagã reţea
subversivã care putea
acţiona, la cheremul
meu
(NN: Gelu Voican-Voiculescu), pe
fondul aparentei lipse
de experienţã a
guvernului, a unei
crize generale de
legitimitate şi autoritate.
În ‘90, Uniunea
Sovieticã era foarte
ããã....., puternicã încã
şi, era principalul
nostru sprijin şi
vecin.
Eu,
(NN:
Ion Iliescu) am
apelat la populaţia
Bucureştiului, sã-şi apere
instituţiile de drept,
de stat ! Dar cum nu
a rãspuns satisfãcãtor, în ultimã instanţã,
am apelat la
armatã. Şi armata
avea însã, reţinerile
ei.
Şi atunci,
am chemat minerii !
Da’ nu minerii au venit
primii în Bucureşti ! În primul
rând, în dupã-amiaza, respectiv,
în seara de
13 şi în 14 iunie,
au fost bucureştenii. În primul
rând, erau îngroziţi
de scenele la
care..... de groazã,
la care asistaserã
în 13 şi, mai ales,
de ce au vãzut oamenii
şi la Televiziune. Deci.... .instituţia aceasta
care a relatat toatã desfãşurarea şi a Revoluţiei
române şi a
evenimentelor ulterioare. Deci
chestiunea are o
amplitudine mult mai
mare.....
Ei au
acţionat împotriva celor
care nu erau
de acord cu politica
lui Ion Iliescu,
şi a actualei.....,
acelei puteri....., cu
noul curs al
vieţii politice pe
care îl lua
România, prin deschiderea
lucrãrii Parlamentului. Altfel, însemna
cã, în mod ireversibil ne
îndreptam pe calea
democraţiei, a statului
de drept. Şi, probabil, cã ne-au crezut
când le-am spus
cã :
forţe
revanşarde şi, nostalgice,
legionare, credeau cã
prin....., printr-o ultimã zvâcnire,
printr-un act disperat,
ele pot sã,
împiedice, acest lucru
şi, s-au dedat
la aceastã zvâcnire.
Nu le-am spus
cã urmãrim compromiterea României.....
La vremea
aia ããã....., eu
eram vice-prim ministru..... La 31 decembrie, am preluat
comanda Departamentului Securitãţii
Statului, pe care
l-am
dezmembrat în, luna
ianuarie şi, l-am
vãrsat, în mare,
la armatã, adicã toate unitãţile componente
s-au vãrsat la
armatã, cu excepţia
ããã....., Serviciului Român
de Informaţii, Serviciului
de Informaţii Externe,
SIE....., care a
luat naştere la
18 ianuarie ‘90,
şi a, unitãţii 0215, în
componenţa Ministerului de
Interne, care a
luat naştere la
1 februarie. Restul Securitãţii, vãrsatã
în armatã, a
fost preluat, la
26 martie, de
SRI, organizat de
domnul Mãgureanu şi,
s-au
constituit serviciile secrete
române, Serviciul Român
de Informaţii, SRI,
SIE, cum v-am
mai spus mai
înainte, ããã....., unitatea
asta din Ministerul
de Interne, mai
erau ããã.....”
Eu am
avut un fel
de ããã....., participare, la atacurile care
au avut loc
în ziua de
13, ca vice-prim ministru
am avut o
contribuţie la, chemarea
şi venirea mineilor. Acuma’ trebuie
sã vã spun cã acest
lucru nu se
realizeazã cu una
cu douã, minerii
nu sunt nişte
oameni care, la
un simplu telefon,
vin în Bucureşti.
Eu spun
cã am pregãtit, contrariposta, reacţia
aceea de la.....,
începând cu orele
14, care s-a soldat
cu toate atacurile
celor trei instituţii
care vi le-am spus. E.....,
probabil, cã....., am premeditat şi,
aducerea minerilor, pregãtind
şi fãcând posibil,
materialmente, acest lucru.
Eu mã aflam,
apoi, cu Petre
Roman, cu Ion
Iliescu, şi de
faţã cu mulţi
alţii în, Calea
Victoriei, în Palatul
Victoria, când, am primit vestea,
venirii minerilor.
Petre Roman
s-a luat
cu mâinile de
cap, pentru cã
şi-a dat seama
de impactul negativ
care-l va avea
el, asupra opiniei
publice.
Dar nu mai puteau fi
împiedicaţi. Aşa cum
n-au
putut fi împiedicati
nici în septembrie,
când veneau clar
chemaţi de mine
sã dãrâme guvernul.....” (NN: Gelu
Voican-Voiculescu)
Nu e
vorba de nici
o explicaţie pentru
garniturile de tren ! Ce
? Noi sîntem în
Africa ? Avem o
reţea de cãi
ferate foarte densã
şi se cãlãtoreşte de la
Petroşani la Bucureşti,
fãrã dificultãţi !
Da !
Au
venit cu miile
de mineri ! Nişte garnituri de
tren se aranjeazã
rapid.
Nu
asta-i
problema !
..... a urmat
inginerul Nicolae Cãmãrãşescu, pe care l-am recunoscut
imediat, apãruse pe
micul ecran, ca
terorist, arestat de
armatã.
Parcã-l vãd,
predându-se cu mâinile
în sus, venea
speriat.....” bla, bla,
bla....., “..... din prezentarea
datelor de identitate,
am aflat cã
a fost ofiţer de securitate,
apoi la SRI,
pânã la 2
mai 1990.....” (spune Sabin Ivan), “..... Direcţia Contrainformaţii Economice. Dacã, primele
sale declaraţii au
fost confuze şi
incomplete, într-un interviu, apãrut
mai târziu, în “România Liberã”, ziarul a cãrui
suspendare o ceruse
chiar el în
14 iunie, Cãmãrãşescu
face dezvãluiri surprinzãtoare. Le-a
fãcut din proprie
initiaţivã, sau la comandã ?.....” (îşi pune
întrebarea Sabin Ivan)
“Cele mai
interesante dezvãluiri, pentru
comisia noastrã, în
acel interviu, apãrut
însã dupã redactarea
Raportului, erau, citez :
“Colonelul Tache
Viorel, (Nota Noastrã.....”, spune
Sabin Ivan), “..... fãcea parte
din Serviciul 0215),
aghiotantul domnului Voican,
în timpul evenimentelor din iunie, a
telefonat la Petroşani,
pentru mobilizarea minerilor
şi venirea lor
la Bucureşti. Acelaşi
lucru l-a fãcut şi
locotenent colonelul Mugurel
Florescu, un apropiat
al domnului Voican,
martor la procesul
soţilor Ceauşescu la
Târgovişte. Din discuţiile
purtate cu colegul
sãu, inginerul Constantin
Ilinescu, care a
contribuit la mobilizarea
minerilor, Cãmãrãşescu a
aflat cã, minerii
au fost solicitaţi
sã vinã la
Bucureşti, de cãtre
Gelu Voican-Voiculescu şi ex-premierul Petre
Roman.
De
la Gara de
Nord, minerii au
fost conduşi, la
guvern, de nişte
persoane, în fruntea
lor gãsindu-se Rusu Vanica.”
Colonelul Viorel
Tache, era la
215, era consilierul
meu
(NN:
Gelu Voican-Voiculescu) şi
aghiotantul meu. Ceea ce-i mai amuzant
este cã el
figura cã este
în Italia, la
Campionatul de fotbal,
deci ããã....., dupã
cum ştiţi, chiar
în ziua de
13, se transmiteau meciuri din
Italia, deci, el
apãrea cã nu
era prezent în
Bucureşti, ããã....., lucrul
ãsta se poate
verifica, mai existã,
probabil, paşaportul, deci,
e o chestiune aranjatã, asta
aşa pentru soliditatea
argumentelor. Domnul Mugurel
Florescu, fusese consilier
la cabinetul meu
dar, cu câteva
luni înainte, îl
mutasem şi, devenise
adjunct al Procurorului General şi era
acum şeful Procuraturii Militare.
În ce
priveşte faptul cã
ããã....., eu sau
domnul Petre Roman,
am chemat minerii,
ããã....., minerii puteau
fi chemaţi printr-un simplu
telefon, doar dacã
ar veni din
partea noastrã. Cât priveşte menţionarea
inginerului Ilinescu,
inginerul Ilinescu şi
cu un inginer, Napãu, s-au aflat
în ziua de
13, în Bucureşti, în noaptea
de 13-14, au
fost cazaţi, la
indicaţia mea, în
camera de oaspeţi
a Ministerului Minelor,..... erau sindicalişti, cu, indicaţia expresã
sã cheme şi
sã contribuie la,
venirea minerilor, întrucât,
era necesarã aceastã
operaţiune, din punct
de vedere al,
autoritãţii, de stat,
ããã..... La momentul
când minerii au
plecat, în Bucureşti
situaţia şi ordinea
erau restabilite de
cãtre intervenţia paraşutiştilor.
Deci, dupã
momentul acela de
derutã şi de
debandadã, a Poliţiei,
ordinea a fost
restabilitã pânã la miezul nopţii, practic,
venirea minerilor ar
fi fost perfect
inutilã dar, ne-ar fi
adus un alt
fel de serviciu. Noi, mai
având, experienţele anterioare,
cu celelalte douã
mineriade, aceea din
28-29
ianuarie, când au
venit prima datã,
în urma violenţelor
simulate de ããã.....,
ca sã parã cã Partidul
Naţional Ţãrãnesc şi
celelalte partide, pur
şi simplu, ar
fi forţat atuncea
ããã....., demisia preşedintelui Iliescu, celebra scenã
cu “sula-n coaste”....., atuncea, au fost
folosiţi, au declanşat
primele tulburãri, care
sã fie atribuite forţelor politice
care nu erau
la putere, iar
la 19 februarie....., da, ei
au venit aparent
spontan, atuncea, minerii,
ca reacţie la
ceea ce au
vãzut nevestele cã s-a întâmplat
în ziua precedentã.
O sã
vã spun şi
asta. Ããã....., a
doua oarã, minerii
au venit la
19 februarie, ca
rãspuns la atacul
simulat al clãdirii
guvernului, când, eu
am pretins cã
era sã fiu omorât. Şi fiindcã am
aranjat, din timp,
am zburat cu
o echipã formatã
din ããã....., reprezentanţi ããã....., ai FSN
şi ai partidelor de opoziţie,
domnul Radu Ciuceanu,
ããã....., Ion Vâţã,
Cazimir Ionescu, Florin
Bãdinici, în fine,
o echipã mixtã
care, am reuşit
sã “oprim”, venirea
spre Bucureşti a
20 de mii de mineri. În schimb,
pe când eram
încã în aer,
douã trenuri, douã
garnituri, erau deja
pornite, şi le-am vãzut
îndreptându-se spre Bucureşti.
Celelalte, au
venit dupã masã,
pe searã şi,
au fost primite,
la palatul guvernului
şi au fost conduse, la PNŢcd şi
PNL unde au
produs incidente. O sã vã rãspund imediat
de ce minerii aveau acest
comportament..... special.
Minerii, reprezintã
o, un ããã....., corp profesional, foarte coerent. Ei
au un spirit de corp,
care nu se
regãseşte la nici
o altã meserie. Ei, sunt
români şi, cetãţeni,
sunt ããã....., îîî.....,
ããã....., în egalã
mãsurã, oameni care
muncesc într-o anumitã ramurã
profesionalã, însã, din
cauza condiţiilor de
muncã, aceşti oameni
au o cu totul altã
percepţtie a pericolului
şi, trãind într-un infern, ei ştiu
cã mai rãu decât ceea
ce au în fiecare zi,
nu poate sã
li se-ntâmple. Ceea ce, le
dã, o altã ããã....., viziune
asupra curajului.
Pe de
altã parte, aceşti
oameni, se considerã,
justiţiarii României, pentru
cã ei, în 1977, au
avut curajul sã
sechestreze pe primul
ministru, şi alţi
miniştri, membri ai
guvernului de atunci,
şi sã-l cheme
pe Ceauşescu, sã
îndepãrteze toatã suita
lui şi sã discute, cu
el, singuri, punându-i condiţii şi ããã.....,
obligându-l sã....., accepte,
ceea ce s-a
numit atunci “greva
minerilor din Valea
Jiului”. Ei au
dovedit, nimeni n-a avut
curajul, în România
lui Ceauşescu, sã
facã ce au
fãcut ei....., au fãcut, o acţiune de protest, împotriva
ããã....., exceselor la
care erau supuşi
ei ca, lucrãtori
în subteran.
Acuma, dupã
Revoluţie, noi, le-am restituit
o serie de
drepturi pe care,
de care-i privase,
Ceauşescu. Şi atunci,
sigur cã, ei,
aveau, un fel
de fidelitate şi
de recunoştinţã, faţã de
guvern, şi ããã.....,
se simţeau datori
sã sarã, de
câte ori îi
chemam.
Şi,
ei credeau cã,
guvernul şi puterea,
este în primejdie.
Deci, primele
dãţi, este mai
mult ca sigur
cã n-au venit
spontan. Ããã....., însã,
acuma, a treia
oarã, la 13
iunie, am premeditat,
şi i-am manipulat,
pregãtind, într-un fel,
venirea lor.....
Şi pentru
ca situaţia sã
parã criticã, în
studioul respectiv, ããã.....,
ããã....., “atacanţii” trebuiau
sã urce la
etaj, sã devasteze
parterul şi etajul
întâi, sã simuleze
distrugerea filmotecii, sã
mimeze toate acele
agresiuni asupra conducerii
Televiziunii, domnul Rãzvan
Theodorescu, ããã....., Alexandru
Starck, sã parã
cã fusese rãnit,
şi atunci, probabil
cã.....”
Este posibil
dar, în situaţiile
aparent critice, câteodatã,
se “comit” şi
erori şi se
depãşesc, tacit, anumite
atribuţii, dacã e, “ordin.
Deci, am
pregãtit acea contrareacţie, acele atacuri, bine
conduse, care dovedeau
cunoaşterea, cel puţin,
a interiorului clãdirilor
Poliţiei Capitalei şi
Ministerului de Interne,
dar am premeditat şi, am
pregãtit şi, venirea
minerilor.
Armata a
intrat în acţiune
la Bucureşti, la
ora 18,30. Paraşutiştii, cum avea
sã spunã colonelul
Cantuniari, au fost,
au pãtruns în
sediul Televiziunii, invadatã
de manifestanţi, în
jurul orei 19,30,
reuşind sã-i evacueze la
ora 20,20. Generalul Vasile Ionel,
i-a
raportat ministrului Victor
Stãnculescu, care se
afla la Berlin,
cã armata devenise
stãpânã pe situaţie
la ora 1,05, în 14
iunie deci la
acea orã, trenurile
cu mineri din
Valea Jiului, puteau
fi, puteau fi
oprite între Craiova
şi Caracal, da’,
numai cã excutivul,
nu a fãcut acest lucru
ci, dimpotrivã, a
continuat sã cheme
mineri şi alte
categorii sociale din
ţarã, ultimele trenuri
plecând, la ora
7, şi 9, în 14
iunie.
Încã
o dovadã cã
executivul nu avusese
încredere în armatã,
aducerea celor peste
20 de mii de mineri
şi muncitori pe
strãzile Bucureştiului era
o demonstraţie de
forţã.
Din declaraţiile domnului general Dumitru
Paul Ivanov, comandantul
garnizoanei Bucureşti, am
aflat care era
starea de spirit
a armatei în
acele zile”, (citaeză Sabin Ivan) : “......aşa cum..”.., (nota lor,
“referire la decembrie
1989), “..... au fost
discreditate miliţia şi
securitatea, s-a încercat, probabil,
la fel, şi
cu armata. S-a
încercat în mod
fãţiş, sã se
discrediteze armata, acuzaţia
fãcutã de conducerea
ţãrii nu ne-a
venit bine,... cã n-am
ajutat,... cã n-am
intervenit în forţã,
aşa cum, probabil,
s-ar fi dorit.”
Totuşi, din
cauzã cã Ministerul
de Interne pãrea
atacat, şi, cãteva
instituţii din Capitalã,
erau puse în
pericol, au inervenit
paraşutiştii pe care
i-am chemat,
au restabilit ordinea,
aşa cum a
arãtat acolo, este
foarte exact, la
Televiziune şi la
Ministerul de Interne,
pânã la miezul
nopţii, acolo era
1 noaptea, ordinele
erau, au despresurat
tot şi s-a
restabilit ordinea.
Pentru cã,
minerii nu puteau
veni atât de
prompt, decât o
datã cu, întreruperea televiziunii, deci, lucrurile
au fost gândite,
puţin dinainte, şi,
prin impactul pe care l-a
avut şi îngrijorarea, pe care a
stârnit-o
întreruperea televiziunii, s-a
declanşat, partea a
doua a operaţiunii, şi anume,
venirea minerilor în
Bucureşti.
Şefii erau
chiar din rândul
lor, cãrora noi
le-am acordat
încredere şi i-am
numit în funcţii
de conducere. Singura
excepţie este, domnul
Virgil Mãgureanu care,
într-adevãr, apãrea cã
era civil şi
conducea SRI....., dar
şi dânsul, în
momentul ãla, avea
o pozitie, neutrã,
sã zicem aşa,
fiind angajat politic. Împreunã
trebuia sã concepem
un plan prin
care sã, devastãm
sediile partidelor de
opoziţie, sã ããã.....,
speriem, sã intimidãm,
pe liderii partidelor
politice şi, în
general, sã lovim
în aceastã opoziţie.....
Minerii, nu
mai puteau fi
împiedicaţi, doar erau
chemaţi, şi eu
nu cunosc, sã
mai fi venit mineri şi
peste zi, cum
zice domnul Sabin,
dar, este posibil,
ããã....., eu ştiu
ce s-a întâmplat
în dimineaţa de
14 iunie, e şi foarte
greu de verificat
acuma, ããã....., câte
garnituri au mai
venit peste zi,
nu este exclus,
dar, trenurile care
au apucat sã
plece, au plecat
înainte, în jurul
orei 20, 22,
la semnal, ca
sã poatã ajunge
la 6 dimineaţa, în Bucureşti. Ele
nu puteau fi
împiedicate şi, vã
reamintesc cã, în
septembrie ‘91 când,
ele veneau iar
şi, exista interesul
unora ca ele
sã fie stopate, acest lucru
nu a fost posibil. Ei
bine, la fel
şi în iunie ‘90, când,
autoritatea noastrã era
şi mai slabã, trãiam atunci
o crizã de
legitimitate şi autoritate..... În
ce priveşte nota
domnului Stãnculescu, ea
se referã la
o chestiune care,
ããã....., nu are
nici o relevanţã în cazul
discuţiei noastre. Minerii,
cum se ştie oficial, grosul
minerilor, au plecat,
dupã ce au
fost adunaţi, adunaţi
la EREN, spunânduli-se
cã le va vorbi preşedintele Iliescu, care le
va mulţumi, apoi
au fost îmbarcaţi
în gara Bãneasa
şi, grosul, au
pãrãsit Bucureştiul. Ce-a
mai rãmas, rãtãciţii,
au plecat cu
nişte autobuze, şi,
într-adevãr, vreo mie,
958, cum zice
foarte exact, ca
orice militar, domnul
general Stãnculescu, i-am
mai pãstrat în
ziua de 15,
pentru a nu
exista riscul unor
incidente, unor violenţe,
unor brutalitãţi, se
ştie ce-a fost
cu ţiganii şi
ããã..... aşa cã
au fost într-un
fel discret, îmbrãcaţi
militar, şi încartiruiţi, într-o
unitate militarã, sub
pretextul cã sunt
cartiruiţi acolo, şi
li s-a pus
la dispoziţie din
ordinul nostru, ce
zice domnul general,
şi deci, era
o....., cum sã
vã spun eu,
o soluţie “in
extremis”, la care
ne gândisem, deci
nu e nici un mister,
nu e nici o chestiune
şi, ceea ce
zice nota aceea,
vã dovedeşte cã
ei nu au mai ieşit
de acolo şi,
dupã 15 iunie,
dacã nu au
mai fost incidente. Vã spun,
noi eram foarte
constienti de prejudiciul
urias, pe care
ni-l va produce,
în imagine, în
special imaginea României
în exterior ne
interesa. având cele
douã, dinainte, deci
dacã atuncea, nu
am avut interesul
sã le oprim, de ce
am fi fãcut-o acum,
umbrindu-ne tocmai, debutul
în linişte al
vieţii parlamentare.
Aşa cã,
în primul rând
minerii trebuiau salutaţi, şi eu d-aia i-am
salutat. Pentru cã
au salvat societatea
şi în acelasi timp pe noi, de acţiunile
unor elemente anarhizante. (NN: Ion
Iliescu)
Dacã nu
era absurd ca,
noi sã chemãm minerii, şi
sã ne creem toatã aceastã
complicaţie, înscenându-ne tulburãri de
care aveam atâta
nevoie, este şi
mai absurd sã,
credem cã, opoziţia,
ar fi putut sã facã
aşa ceva. Deci, de asta
nu au apãrut cãrţi care
sã acuze opoziţia. D’aia, aparent
nimeni din noi
n-a
fãcut acuzaţii cã
opoziţia ar fi fãcut
aşa ceva. Dar am pergãtit un scenariu
special pentru asta.....
Numai din
episoadele prezentate şi
existente la Televiziune, unele repetate, se
poate vedea cã
rolul principal l-au avut
alţi oameni, care
aparţineau altor formaţiuni,
îmbrãcaţi în haine
de minieri, tocmai
pentru a da
o tentã de
justificare muncitoreascã, sau
dacã vreţi, o
justificare socialã, unei
poziţii politice, justificare
de care Iliescu
şi ai lui aveau nevoie
în faţa opiniei
publice.
Aşa şi
era....., dar s-a realizat
o îngrozitoare compromitere a imaginii României,
care ne-a aruncat
cu foarte mulţi
ani îndãrãt, aşa
cum şi, urmãtoarea
mineriadã şi, ultima,
sã sperãm, a
produs un prejudiciu
imens, nu s-a
mai fãcut ããã.....,
convertibilitatea monedei, s-a
întrerupt un anumit
curs al reformei
care nu convenea,
şi aşa mai departe şi
ããã....., ããã....., încrederea
investitorilor strãini a
revenit, abia dupã
un an jumate, în raport
cu ‘91.” (NN: Gelu
Voican-Voiculescu)
Este evident
cã imaginea ããã.....,
României a fost
ããã....., compromisã şi
cã daunele au
fost, au fost
imense. Dar e
interesant de observat
ããã....., ããã....., cui i-a folosit, ããã....., şi
ããã....., ããã....., (NN: Mihai Gheorghiu)
Celor interesaţi ca
România sã nu
intre în Europa ! (NN: Gelu
Voican-Voiculescu)
În aceastã
ordine de idei
trebuie sã credem
cã....., Uniunea Sovieticã..... (NN: Mihai Gheorghiu)
“Putea sã fie rãzboi civil ! Putea
sã fie rãzboi civil, numai
cã n-aveau forţa
necesarã ca sã
meargã pânã acolo ! Eu mã
simt responsabil pentru
ceea ce s-a fãcut
pentru a stabiliza viaţa
publicã din România ! Am cãutat,
de fiecare datã
soluţii politice, pentru
cã aveam posibilitatea....., chiar
sã fi vrut, aveam posibilitatea sã apelãm la
mijloace de forţã. Ori aparitia
oamenilor.....” (NN: Ion
Iliescu)
Pentru implicarea în
acele evenimente existã
grade de rãspundere
diferite.
Departajarea rãspunderii
pentru implicarea în
evenimente se plaseazã
pe diferite nivele,
la diferite verigi
ale actului de
decizie politicã şi,
pe urmã, în
actul de execuţie.
Vinovãţia poliţiştilor ce au lucrat
sub comandã, neapãrat
a celor care
au lucrat sub
comandã cât şi
a minierilor simpli,
care au venit
pur şi simplu sub influenţa
alcoolului fiind îndoctrinaţi şi în necunoştinţã de cauzã şi
au lucrat ca
nişte brute, este
de ordin secundar.” (NN: Gavril Dejeu)
Credem cã,
prin acestea, am
epuizat şi rãspunsul
la întrebarea ce
poartã loc de
titlu al acestei
secţiuni :
Cine a
fost implicat în luarea deciziilor ? Nu înainte
însã de a
sublinia, încã o
datã, existenţa a
douã nivele de
implicare, cel politic,
în primul rând,
urmat de cel
executiv (administrativ),
care nu înseamnã
cã nu poate fi deasemenea
incriminat.
În privinţa
chestiunii implicãrii personale şi deci şi
a rãspunderilor care
derivã din aceasta,
considerãm cã nu
este nici menirea
şi nici datoria
noastrã de a
desemna prezumptivii vinovaţi. Ceea ce
putem însã face
este, de a
reaminti care erau,
instituţiile şi persoanele
care le reprezentau, instituţii şi persoane
care, în mod
firesc, ar fi
trebuit sã se
implice în rezolvarea
tuturor problemelor legate
de “evenimentele din
13-15 iunie 1990”.
De ce nu au fãcut-o
timp de 7
ani, este însã..... o
altã poveste.
Aşadar, din
22 decembrie ‘89
şi pânã la
28 iunie, autoritãţile statului au fost,
pe rând reprezentate de :
- Preşedintele CFSN (pânã la 9
februarie ‘90) : Ion
Iliescu
- Primul
ministru al guvernului provizoriu (pânã
la 28 iunie ‘90) : Petre
Roman
- Vice-prim ministru al guvernului provizoriu (pânã la
28 iunie ‘90) : Gelu
Voican-Voiculescu
- Ministrul
de Interne, în guvernul provizoriu (pânã la
28 iunie ‘90) : general
Mihai Chiţac
- Ministrul
Apãrãrii Naţionale în guvernul provizoriu (pânã la
28 iunie ‘90) : general
Nicolae Militaru (pânã la
19 februarie ‘90)
general
Victor Atanasie Stãnculescu (din 20 februarie ‘90
pânã la 28
iunie ‘90)
- Directorul
Serviciului Român de
Informaţii (din 18 ianuarie
‘90) : Virgil Mãgureanu
- Comandantul
Inspectoratului General al
Poliţiei (pânã în 28
iunie ‘90) : general
Ioan Diamandescu
- Comandantul
Poliţiei Capitalei (pânã în
28 iunie ‘90) : general
Bâtlan
- Procurorul
General al României (pânã la 28 iunie
‘90) : Ioan Robu
-
Procurorul General Adjunct
al României (şef al
Procuraturii Militare)
(pânã la 28 iunie ‘90) : general Mugurel
Florescu
- Ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor în guvernul provizoriu (pânã la
28 iunie ‘90) :
?
- Preşedintele CPUN (din 9 februarie
‘90 pânã în
28 iunie ‘90) : Ion
Iliescu
- Vice-preşedintele CPUN
(din 9
februarie ‘90 pânã
în 28 iunie ‘90) : Radu
Câmpeanu
A
urmat perioada cuprinsã
între 20 iunie
‘90 si 27 septembrie 1992 (al
doilea rând de
alegeri generale şi
prezidenţiale) :
- Preşedintele României : Ion Iliescu (din 20
iunie ‘90)
- Preşedintele Camerei Deputaţilor
(din 28 iunie ‘90) : Marţian
Dan
- Preşedintele Senatului (din 28 iunie
‘90) : acad. Alexandru Bârlãdeanu
- Primul
ministru (al primului guvern investit de Parlament
la 28 iunie ‘90) : Petre
Roman
- Ministrul
Apãrãrii Naţionale : general
Victor Atanasie Stãnculescu
- Ministrul
de Interne : Doru-Viorel Ursu
- Ministrul
Justiţiei : Victor Babiuc
- Ministrul Lucrãrilor Publice, Transporturilor şi Amenajãrii Teritoriului : Doru
Panã
- Directorul
Serviciului Român de
Informaţii : Virgil Mãgureanu
- Procurorul
General al României : Vasile Manea
Drãgulin
-
Procurorul General Adjunct
al României (şef al
Procuraturii Militare) : general Mugurel
Florescu
-
Comandantul Inspectoratului General
al Poliţiei : general Ioan
Diamandescu
-
Comandantul Poliţiei Capitalei : general Niculae
Niţu
-
Preşedintele FSN : Petre Roman
Începând din
15 noiembrie ‘90 (dupã
înlãturarea guvernului Roman
la 28 septembrie ‘91) :
-
Primul ministru : Theodor Dumitru
Stolojan
- Ministrul de
Interne : Victor Babiuc
- Ministrul
Apãrãrii Naţionale : general
Niculaie Spiroiu
- Ministrul
Justitiei : Mircea Ionescu Quintus
- Ministrul
Transporturilor : Traian Bãsescu
- Directorul Serviciului
Român de Informaţii : Virgil
Mãgureanu
- Procurorul
General al României : Vasile Manea
Drãgulin
-
Procuror General Adjunct
al României (şeful Procuraturii Militare) : general Mugurel
Florescu
-
Comandantul Inspectoratului General
al Poliţiei : general Ioan
Diamandescu
- Comandantul Poliţiei
Capitalei : general Nicolae
Niţu
-
Preşedintele PD (FSN)
(dupã scindarea din
aprilie ‘92 a FSN)
: Petre Roman
- Vice-preşedintele
PD (FSN) (dupã
scindarea din aprilie
‘92 a FSN) : Adrian Severin
- Preşedintele FDSN (dupã scindarea din aprilie
‘92 a FSN) : N. S.
Dumitru
- Vice-preşedintele
FDSN (dupã scindarea din
aprilie ‘92 a FSN)
: Marţian Dan
Începând din
15 noiembrie 1992 (dupã
desfãşurarea celui de-al doilea
rând de Alegeri
Generale şi prezidenţiale : 27 septembrie-11 octombrie
‘92) :
-
Preşedintele României : Ion Iliescu
-
Preşedintele Camerei Deputaţilor : Adrian Nãstase
-
Preşedintele Senatului : Oliviu Gherman
- Primul ministru (investit de Parlament la
15 noiembrie 1992) : Nicolae
Vãcãroiu
- Ministrul
de Interne : general
George Ioan Dãnescu
Doru
Ioan Tãrãcilã (dupã a
treia remaniere a
guvernului din 18
august ‘94)
- Ministrul
Apãrãrii Naţionale : general
Niculaie Spiroiu
Gheorghe Tinca (dupã
a doua remaniere a guvernului
din 6 martie ‘94)
- Ministrul
Justiţie : Petre Ninosu
Gavril
Iosif Quzbaian (dupã a
doua remaniere a
guvernului din 6
martie ‘94)
- Procurorul
General al României : Vasile Manea
Drãgulin (pânã în august
‘94)
Nicolae Cochinescu
(din august ‘94)
-
Procurorul General Adjunct
al României (şeful Procuraturii Militare) : general Mugurel
Florescu (pânã în august
‘94)
general Samoilã
Joarzã (din august ‘94)
-
Ministrul Transporturilor : Victor Theodoru
Aurel Novack
(dupã a doua remaniere a
guvernului din 6
martie ‘94)
- Comandantul
Inspectoratului General al
Poliţiei : general Ioan Diamandescu
- Comandantul
Poliţiei Capitalei : general
Nicolae Niţu
- Preşedintele PD (FSN) : Petre Roman
- Vice-preşedintele PD (FSN) : Adrian Severin
-
Preşedintele FDSN : N. S. Dumitru
(pânã la transformarea FDSN în PDSR din
9-11 iulie
‘93)
- Vice-preşedintele FDSN : Marţian Dan (pânã
la transformarea FDSN
în PDSR din
9-11 iulie
‘93)
-
Preşedintele PDSR
(din 11 iulie ‘93 pânã
în 15 decembrie ‘96) : Oliviu Gherman
-
Preşedintele Executiv PDSR (din 11 iulie ‘93
pânã în 15 decembrie ‘96) : Adrian Nãstase
- Preşedintele PUNR (de la momentul semnãrii
“Acordului de participare
la guvernare” în
‘94) : Gheorghe Funar
- Presedintele PSM (de la momentul
semnãrii “Acordului de
participare la guvernare”
în ‘94) : Ilie
Verdeţ
- Preşedintele PRM (de la momentul
semnãrii “Acordului de
participare la guvernare”
în ‘94) : Corneliu
Vadim Tudor
Nu considerãm
necesarã menţionarea factorilor
noii puteri instalate
în urma celui
de-al treilea rând
de Alegeri Generale
şi prezidenţiale (15
noiembrie 1996), din
considerente ce vor
fi expuse în
sectiunea :
De ce nu
se poate rezolva impasul ?