STENOGRAMA emisiunii “Discuţia sãptãmânii”

În completarea stenogramei anterior redactate, cu scopul de a aprofunda acest material, redãm stenograma emisiunii “Discuţia sãptãmânii”, emisiune a postului de radio “B.B.C.”, difuzatã, în preluare, dupã cum se ştie, de postul de radio “UniPlus”, la ora 18,15, în seara zilei de 15 iunie 1997, deci, cu un avans de numai 5 ore, faţã de momentul difuzãrii, pe acelaşi post de radio ( “UniPlus” ), a talk-show-ului lui Filip Stoler.

...”În urmã cu 7 ani, România şoca, pentru a doua oarã lumea, dupã decembrie ‘89. Nu fiindcã progresase spectaculos, ci pentru cã Bucureştiul, capitala ţãrii, fusese invadat de mii de minieri înarmaţi cu bâte, cu topoare, lanţuri şi ciomege, care stâlceau în bãtaie, orice persoanã, consideratã suspectã.

“M-am pomenit cu vreo trei “tovarãşi”, de la poliţie, era’ cu un ARO, în faţa casei si, m-au rugat sã vin pânã la circa de poliţie, pentru un sfert de orã de confruntãri. S-au fãcut 68 de zile ! M-au luat în acea dubã, m-au dus şi, m-au urcat la etajul 1, în circa 15 de Poliţie şi mi-au spus sã iau loc.”

“Nu ştiu cum s-a întâmplat, de-a’ venit minerii la mine, în curte, în casã, cã efectiv m-am trezit din somn, şi m-am trezit cu ei în curte, şi-a’ spart uşa şi-a’ intrat peste mine, în casã. Şi-atunci, în momentul ãla am fost scoasã în stradã, dezbrãcatã aşa, în pijama şi, desculţã...”

“În staţie, am fost recunoscut, de cãtre un activist F.S.N., un puşti la vreo 18 ani. Dat pe mâna Poliţiei. Dus, împreunã cu un miner, sus, pentru verificare. Prezentat buletinul şi legitimaţia de salariat la “FAUR”, mi-au dat drumu’ sã mã duc acasã. Pe data de 15 iunie, au fãcut o şedinţã de sindicat, în care au hotãrât cã trebuie sã fiu dat pe mâna minerilor, pentru c-am fost “golan” şi-am fãcut şi-am dres în Piaţa Universitãţii. Ããã..., în şedinţa respectivã, am refuz....., am contestat calitatea minerilor de organ al statului.....”

Nicolae Boştinaru, Elena Necula, Andrei Apostol, Sebastian Ţarãlungã, aveau sã devinã, în câtreva ore, simple numere de deţinuţi, în arestul Poliţiei. Vina lor, era, cã participaserã la fenomenul “Piaţa Universitãţii”, fuseserã vãzuţi şi raportaţi poliţiei sau, la serviciu.

Televiziunea Naţionalã, prezentase, timp de aproape douã luni, searã de searã, ceea ce numea : “elemente declasate, care încurcau circulaţia în inima Capitalei”. Locul era, ţinut sub supraveghere, susţin unii participanţi, cu ajutorul a trei camere de luat vederi, care filmau zi şi noapte, din Teatrul Naţional, hotel “Intercontinental” şi restaurantul “Dunãrea”.

Infiltratã cu hoţi de buzunare sau cu “aurolaci”, Piaţa Universitãţii devenise obsesia guvernanţilor de atunci.

Dupã alegerile din 20 mai, principalii organizatori : “Liga Studenţilor”, “Asociaţia 21 Decembrie” şi “Grupul Independent pentru Democraţie”, se retrãseserã. Se pare, însã, cã n-a fost deajuns.

Începând din noaptea de 12 spre 13 iunie, evenimentele s-au succedat în cadenţã de ceasornic. Piaţa Universitãţii a fost degajatã, Salubritatea şi-a fãcut meseria. Studenţii din Universitate sau de la Arhitecturã, au încasat primele lovituri de baston sau de pumni, de la jandarmi şi muncitorii din “I.M.G.B.”

Pe 13 iunie, Ministerul de Interne, Televiziunea, deveneau teatrul unor sângeroase operaţiuni. Sticle incendiare, autobuze ale Poliţiei în flãcãri, arestãri de pe stradã, operate de Poliţie sau civili fãrã nume. Şi, 4 morţi prin împuşcare. Peste toate, întreruperea bruscã a transmisiunii Televiziunii Naţionale. Iar noaptea, primele devastãri, în sediile partidelor politice din opoziţie, în Universitate şi Arhitecturã.

Zorii zilei de 14 iunie, aduceau mii de lãmpase în Bucureşti, din Valea Jiului. Odatã cu ele, se declansa calvarul.

“Ai fost la ããã..., Televiziunea Românã, s-a aruncat cu sticle incendiare, c-ai bãtut, c-ai ordin ! Astea erau lucrurile pe care încercau ei sã te forţeze sã le spui. Dacã nu spuneai aşa ceva, dacã nu scriai aşa ceva şi, ããã..., declaraţia respectivã ããã..., cum sã spun eu, refuzai sã..., sã..., sã..., sã o semnezi sau sã faci altceva, apãrea imediat o persoanã, îmbrãcatã în miner, cu nişte mânuşi de box, roşii aşa..., foarte mari, şi cu o bâtã, groasã, în mânã şi, ããã..., cum stãteai ããã..., pe scaun, la masa respectivã, venea şi te lovea peste faţã. Am vãzut, chiar eu, aşa ceva, persoanã care a cãzut jos, şi dupã care s-a ridicat şi, a apucat sã semneze.....”

“M-au arestat. M-au dus la Bãneasa. La Bãneasa am fost ããã..., ããã..., înregimentat sub un numãr, am avut numãrul 502, din 580 de reţinuţi. Dupã douã zile, din 580 de deţinuţi am mai rãmas 21 de inşi, transferaţi din hangarele unde au fost maşinile care au ars în Piaţa Universitãţii. În arestul ããã..., cãminului ããã..., facultãţii de pompieri, din Şcoala de Poliţie Bãneasa. Pe data de 19, toţi 21 am fost transportaţi, de la Bãneasa la, circa 14, transfer care s-a fãcut în condiţiile, de maximã securitate. Au fost legaţi câte doi pe o singurã cãtuşã, o pereche de cãtuşe, din 8 metri în 8 metri sau, 10 metri, de-o parte şi de alta a culoarului, se afla câte un subofiter de poliţie îmbrãcat civil cuuu..., automat, cu pistolul mitralierã în bandulierã, cu piedica trasã şi cu un încãrcãtor plin de cartuşe de rãzboi”.

“Am fost dusã, cu maşina aceea albã pânã acia în capãtul strãzii. Acolo s-a schimbat altã maşinã roşie, pânã în Piaţa Universitãţii. În Piaţa Universitãţii s-a schimbat altã maşinã, acolo am mâncat bãtaie multã de tot, cât nu vã pot spune, cã şi acum am urmãrile, de la bãtaia care am luat-o şi, m-a suit ããã..., dupã aia m-a suit într-un ããã...ARO, într-o maşinã ARO dintr’asta şi ne-a dus la circa 1 de Poliţie de pe Ana Ipãtescu. Acolo a-nceput sã facã trierea oamenilor, la care, am picat în maşinã încã cu vreo 7 persoane şi ne-a dus la unitate, la Mãgurele iar din nou. Ne-a coborât din maşinã, ããã..., bineînţeles cã am fost luatã în primire, deci nu eram deajuns bãtutã şi plinã de sânge toatã, şi cu capul spart. Am dat declaraţii toţi care a fost acolo, ne-a luat şi ne-a bãgat într-un garaj de maşini. Ca pe vite. Nu ne-a dat apã, sã ne spãlãm, eram plini de sânge, toţi, care-am fost bãtuţi, care-am fos maltrataţi, eram plini de sânge, începuse muştele sã ne bâzâie, începusem sã mirosim a hoit.....”

“M-au luat în primire nişte militari, în albastru, soldaţi, cu armele. M-au luat, deja, cu armele şi au început sã mã izbeascã, în spate, pe unde-au gãsit. Te lua în reprize, şi pe mine, şi a mai luat câtiva, care a considerat ei cã suntem mai recalcitranti, cã nu discutam, vorbeam cu alţii pe acolo şi, ne luau, ne duceau afarã şi ne puneau cu faţa la perete, în genunchi, cu mâinile lipite de perete, şi cu capu’ şi, începeau cu bãtaia. Eu, nefiind mâncat, n-am bãut nici ceai, nici apã, n-am....., în noaptea aceea..... şi, ce-am....., ce-am vãzut acolo, şi dezastrul care-am vãzut, în jurul meu, mi s-a fãcut rãu, şi, am cãzut deja în comã. M-am trezit la,..... în comã eram deja, de-acuma eram deja tuns, eram cu cãtuşe la mâini, legate de pat.....”

Nicolae Bostinaru, pensionat pe caz de boalã, a fosst descoperit de familie, dupã o lunã, la Jilava, printre deţinuţii de drept comun. Pe biletul sãu de eliberare, din arest preventiv, scrie cã a fost reţinut pentru ultaj contra bunelor moravuri. În casã, Polţia gãsise, la perchezitie, câteva afise electorale cu Ion Raţiu.

Elena Necula, a trecut prin calvarul de la Mãgurele, de douã ori, pentru aceeaşi acuzaţie. Minerii i-au devastat casa, luând drept probe acuzatoare, fotografia lui Alexandru Paleologu ş o insignã pe care scria “golancã”. Lãsase acasã, singuri, doi copii minori, care i-au dat de urmã abia dupã câteva sãptãmâni de la arestare.

Andrei Apostol, a fost retinut, în arestul preventiv, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravã a linistii şi ordinii publice. Lucra ca muncitor la “FAUR” şi nu ascunsese colegilor, cã frecvenţa Piaţa Universitãţii şi era membru al “Grupului Independent pentru Democraţie”.

Trei cetãteni, din cei 106, care au avut mandat de arest preventiv prelungit. alte 839 de persoane, reţinute de mineri, au fost eliberate de la Mãgurele sau Bãneasa, dupã ce fuseserã retinute, patru, cinci zile, fãrã temei legal.

Dupã 7 ani, victimele represiunii din iunie ‘90, au convingerea cã minerii au venit la chemarea fostului preşedinte Ion Iliescu.

L-am întrebat pe domnul Iliescu, de ce i-a chemat pe minieri ?

“Nu am chemat minerii ! A fost 13 iunie ! Este o aberatie ce încearcã unii sã spunã cã, puterea de atunci ar fi pus la cale ããã..., evenimentele din 13 iunie. Cum adicã ? O putere, la trei sãptãmâni dupã alegeri, sã-şi monteze, perturbãri în viaţa publicã ? De unde pânã unde ? Dar din ããã..., se schim....., ããã..., se stinsese tot fenomenul chestiunii Pieţii Universitãţii ? Şi crea premizele, pentru a....., ããã..., curãţi piaţa. Se pregãtea, convocarea noului Parlament. Care fusese ales, la 20 mai. Deci, era o chestie fireascã. Ori, era clar cã, a fost o treabã bine pregãtitã, şi trebui’ înţeles tot acest fenomen, în contextul vieţii politice din prima jumãtate a anului ‘90. Când forţele din opoziţie, ããã..., au apelat la violenţa strãzii încã de la începuturi. 12 ianuarie, 28 ianuarie, 18 februarie, Târgu-Mures, Piaţa Universitãţii ca spin iritativ permanent, platformã electo....., tribunã electoralã cu o notã agresivã. Acolo n-a fost un spectacol folcloric, de agrement, cum încearcã unii sã-l prezinte. Ci a fost, o tribunã, de incitare, la urã, la ããã...., exclusivism, la intoleranţã şi chiar, şi la violentã. Ce am ããã..., apelat eu, ããã..., am apelat la populaţia Bucureştiului, sã-şi apere, ããã...., instituţiile ããã..., de drept, ããã..., de stat......”

Dar, nu era normal sã le apere, totuşi, Poliţia, pentru cã, în definitiv, Poliţia, în momentul ãla.....

“Pãi care Poliţie ?....”

...... Polţia în momentul ãla era, sã spunem, continuatoarea fostei Miliţii, deci avea destul de multe efective ca sã ţinã piept unei astfel de situaţii ?

“Nu de efective este vorba ! Este vorba de starea psihologicã a Poliţiei care....., Ministrul de Interne Chţac s-a ascuns ! De fricã ! Ca sã restabileascã ordinea. În ultimã instantã am apelat la armatã ! Şi armata, avea reţinerile ei.....”

S-ar pãrea însã cã, în acele momente tulburi, armata n-a avut reţineri. Mihai Gheorghiu, fost vicepreşedinte al “Ligii Studenţilor”, azi deputat P.N.Ţ.-C.D., îi dezvãluie lui Gelu Voican-Voiculescu, pe atunci vice-prim ministru, cã-n noaptea aceea de iunie, paraşutiştii trãgeau ca la Revoluţia din decembrie.

“Acest lanţ de trãgãtori executa foc ţintit în....., ããã..., în mijlocul frunţii, asupra unor oameni care, pur şi simplu alergau, destul de speriaţi, de pe un trotuar ããã..., pe celãlalt, unii, mai ales puştii, având, într-adevãr şi ããã..., şi sticle cu cocteiluri ããã...., Molotov.” (NN: Mihai Gheorghiu - PNTCD)

“Ce-nseamnã “ţintit în mijlocul frunţii”, dom’le ?” (NN: Gelu Voican-Voiculescu)

“Ããã..., ããã..., pãi vã spun eu.....” (NN: Mihai Gheorghiu - PNTCD)

“Am verificat personal, aceşti militari erau dotaţi numai cu gloanţe de manevrã, deci, trãgeau gaz, erau cartuşe cu gaz !” (NN: Gelu Voican-Voiculescu)

“I-am cãrat, ããã..., cu medici....., ããã... cu medicii de la “Medicins Sans Frontieres”, deci, i-am vãzut ! Am vãzut douã sau trei cadavre la ããã..., a cãror targã ããã..., am ajutat sã fie dusã la.....” (NN: Mihai Gheorghiu - PNTCD)

“Şi unde sunt ?” (NN: Gelu Voican-Voiculescu)

“Pãi, aici e problema ! Cimitirul ãla, e plin de cruci ããã..., cu.....” (NN: Mihai Gheorghiu - PNTCD)

“S-a vorbit numai de 6 morţi !?!” (NN: Gelu Voican-Voiculescu)

“S-a vorbit numai de 6 morti, este ããã..., clar, o cifrã falsã !” (NN: Mihai Gheorghiu - PNTCD)

Nedumerirea lui Gelu Voican-Voiculescu pare cu atât mai stranie cu cât, el însuşi recunoaşte cã, atunci, îşi rãseşe barba tocmai pentru a patrula nestingherit prin oraş. Mai mult, declarã cã, în seara de 13 iunie i-a chemat, personal, pe paraşutiştii conduşi de locotenent-colonel Constantin.

Existã suspiciuni, cã sub rândurile de cruci din cimitirul Strãuleşti, pe care scrie “neidentificat-iunie ‘90” s-ar afla, de fapt, victime a ceea ce domnul Voican numeşte azi “cartuşe inofensive”.

Întrebãrile fãrã rãspuns sunt multe.

De pildã, Cum au venit minerii la Bucureşti ?

Existã explicaţie pentru garniturile de tren puse la dispoziţie atunci ?

L-am întrebat pe Ion iliescu ?

“Nu e vorba de nici o explicaţie ! Ce ? Noi suntem în ããã..., în Africa ? Avem o retea de cãi ferate ããã..., foarte ããã..., densã, şi se cãlãtoreşte de la Petroşani la Bucureşti ããã..., fãrã ããã..., dificultãţi !”

Aşa, cu miile...., cu miile de mineri ?”

“Da, cu miile de mineri ! Nişte garnituri de tren se...., ããã..., aranjeazã rapid. Nu e...., nu..., nu..., asta-i problema. Dar,....nu asta-i chestiunea ! Se pune, accentul, pe mineri şi pe vina minerilor. Eu am dezaprobat actele de violenţã, din toate pãrţile. Da’ nu minerii au introdus violenţa în viaţa politicã româneascã ! Ci cei care astãzi sunt la putere !”

Inginerul Ion Mãnucu, de la Regionala CFR Craiova, a plãtit din greu tentativa de a opri garniturile de tren din Valea Jiului. El susţine cã, nici în ziua de azi, n-au fost achitate sumele respective şi rãmâne convins cã, vagoanele, fuseserã pregãtite cu câteva zile înainte de 13 iunie.

O altã întrebare care nu şi-a gãsit nici acum rãspunsul este : Pe ce bazã au fost arestate, pe stradã ori din casã, peste o mie de persoane ?

Monica Macovei, fost şef de serviciu la Procuratura Bucureşti, a întocmit în 1992, un raport privind legalitatea unora dintre mandatele de arest preventiv, emise de colegii ei. Raportul a fost ţinut secret, pânã de curând. Ce a constatat, Monica Macovei ?

“Am examinat aproximativ 70 de dosare, uitându-mã la probele care au existat la momentul emiterii mandatelor de arestare preventivã, si am constatat, aşa cum am şi scris, cã în majoritatea cauzelor, nu a existat nici un fel de probã care sã justifice arestarea preventivã. Probã de vinovãţie cu privire la comiterea unei infracţiuni, asta este în discuţie”.

Pe ce bazã au fost arestaţi oamenii ãştia atunci ?

“Ããã..., cred cã pe baza concepţiilor ããã..., politice, ale procurorilor care au emis aceste mandate de arestare, pentru cã ããã..., în unele mandate este chiar menţionat, ããã..., ca infracţiune, ããã..., ca situaţie de fapt, a infracţiunii, “participarea la manifestaţia neautorizatã şi anti-prezidenţialã din Piaţa Universitãţii”.

Şi azi, dupã 7 ani, circulã diferite teorii despre acele evenimente şi înţelesul lor.

Fost vice-prim ministru, Gelu Voican-Voiculescu spune cã n-a fost implicat în nici un fel în tragedia din iunie ‘90, şi dã vina pe alţii.

Ca şi acum 7 ani, Voican-Voiculescu şi Mihai Gheorghiu se aflã, tot în tabere opuse.

“Eu nu am avut nici un fel de ããã..., participare, nici la, atacurile care au avut loc în ziua de 13. Este absurd ca, vice-prim ministru fiind, sã înscenez asemenea atacuri, dupã cum nu am, nici un fel de contribuţie la, chemarea şi venirea minerilor. acuma, trebuie sã vã spun cã, acest lucru nu se realizeazã cu una cu douã, minerii nu sunt nişte oameni care, la un simplu telefon, vin în Bucureşti. Eu spun cã, cine a, pregãtit, contrariposta, reacţia aceea de la, începând cu orele 14, care, s-a soldat cu toate atacurile celor trei instituţii care vi le-am spus, probabil, cã, a premeditat şi, aducerea minerilor, pregãtind şi fãcând posibil, materialmente, acest lucru. Eu mã aflam, cu Petre Roman, cu Ion Iliescu, şi de faţã cu mulţi alţii în, Calea Victoriei, în palatul Guvernului, când, am primit vestea, venirii minerilor. Petre Roman, s-a luat cu mâinile de cap, pentru cã, şi-a dat seama de impactul negativ care-l va avea, asupra opiniei publice. Nu mai puteau fi împiedicaţi ! Aşa cum, n-au putut fi împiedicaţi nici în septembrie, când veneau clar ca sã dãrâme guvernul.” (NN: Gelu Voican-Voiculescu)

Sã înţeleg atunci cã puterea, nu controla la..., în acel moment, ţara ?

“În mare parte da, doamnã ! Adicã erau ããã..., erau factori care nu se supuneau şi, erau o întreagã reţea subversivã care putea acţiona, la cheremul ei, pe fondul lipsei noastre de experienţã, a unei crize generale de autoritate. În ‘90, Uniunea Sovieticã era foarte ããã..., puternicã încã şi, era principalul nostru vecin.“ (NN: Gelu Voican-Voiculescu)

“Mã îndoiesc cã Uniunea Sovieticã ar fi fãcut ããã..., ceva împotriva ããã..., ããã..., lui Ion Iliescu şi a echipei ããã..., sale.” (NN: Mihai Gheorghiu - PNTCD)

“Nu !, a României ! Indiferent de cine ar fi fost la conducere !” (NN: Gelu Voican-Voiculescu)

“Ion Iliescu, a fost extrem de generos, a semnat acel tratat cu Uniunea Sovieticã.....” (NN: Mihai Gheorghiu - PNTCD)

“Mult mai târziu.....” (NN: Gelu Voican-Voiculescu)

“Ããã..., cert este cã e greu sã ţi-l reprezinţi pe fostul preşedinte al României ca un om ããã..., pe care..., mã rog ããã..., pe care Moscova...., pe care Moscova l-ar fi dorit înlãturat cu orice preţ ããã..., de la....., de la putere.” (NN: Mihai Gheorghiu - PNTCD)

În 1990, F.S.N.-ul obţinuse 67% majoritate în Parlament, iar preşedintele Iliescu obţinuse, peste 80% din sufragii.

Ion Iliescu, azi senator P.D.S.R., rãmâne ferm pe poziţiile de acum cunoscute privind vinovãţia opoziţiei, de acum 7 ani, care, în primele luni, ale anului 1990, întinsese coarda şi primise ceea ce merita.

“Domnul Coposu a fãcut o declaraţie publicã, la conferinţa de presã, inclusiv a B.B.C.-ului, cã au venit sã rãstoarne guvernul, F.S.N.-ul. Aia a fost începutul violenţei în viaţa politicã româneascã, care s-a perpetuat pânã în 13 iunie. Iatã unde este, originea, şi cine sunt vinovaţii politici. Cã aceştia sunt principalii vinovaţi ! Nu cei care cãutau sã asigure liniştea şi intrarea în normalitate a societãţii româneşti.”

Alţi vinovaţi existã ? Şi dacã acest adevãr, într-adevãr poate fi rostit pânã la capãt astãzi ?

“Este o temã de cercetare istoricã ! Şi inclusiv....., ããã..., cu mãrturiile celor care au trãit toate aceste evenimente”.

Vã simţiţi responsabil într-un fel sau altul ?

“Eu mã simt responsabil pentru ceea ce s-a fãcut pentru a stabiliza viaţa publicã în România ! Am cãutat, de fiecare datã, soluţii politice, pentru cã n-aveam posib...., chiar sã fi vrut, n-aveam posibilitate sã apelãm la mijloace de forţã, ci numai pe calea mijloacelor politice. Ori apariţia oamenilor...., dumneavoastrã spuneţi de minieri, da’ nu minierii au fost primii care au venit ããã..., în Bucureşti. În primul rând, în dupã-amiaza, respectiv în seara de ããã..., 13, şi în 14 iunie, au fost bucureştenii, în primul rând, care erau, ããã..., ããã..., îngroziţi, de scenele la care....., de groazã, la care asistaserã în 13, şi mai ales ããã..., ceea ce au vãzut oamenii şi, la Televiziune. Deci instituţia aceasta care aaa..., relatat ããã..., desfãşurarea, şi a Revoluţiei române şi a evenimentelor ããã..., ulterioare. Deci ããã..., chestiunea are o amplitudine mult mai mare. Şi minierii, s-au simţit obligaţi, şi ei, ca factor social, care vin sã apere, instituţiile ããã..., pe care le-a ããã..., generat, Revoluţia românã, şi ããã..., pentru 13 iunie, alegerile din, 20 mai. Deci cei care ããã..., nu voiau sã recunoascã rezultatul alegerilor, şi se dedau, la asemenea acte de violenţã, ei au fost obectul acestei riposte şi acestei reacţii a societãtţi româneşti, şi muncitorimii bucureştene, a cetãţenilor bucureşteni şi inclusiv ããã..., a minerilor. Care au fost aplaudaţi, când au ajuns în Capitalã, de cãtre populaţia Bucureştiului. Pentru cã au vãzut în ei, neavând alt sprijin, poliţia fiind total ããã..., absentã, iatã vin mãcar ãştia sã îşi asume rãspunderea ããã..., sã-i punã la punct pe aceşti ããã..., vandali, care ããã..., vroiau sã ne arunce în anarhie.

Putea sã fie rãzboi civil, doamnã ! Putea sã fie rãzboi civil, în toate ããã..., în toate aceste momente. Numai cã n-aveau forţa necesarã ca sã meargã chiar pânã acolo ! Aşa cã, în primul rând minierii trebuie salutaţi, şi eu d-aia i-am salutat ! Pentru cã au salvat societatea de acţiunile ããã..., unor elemente ããã..., ããã..., anarhizante. În acelaşi timp, sigur, nu puteam sã aprob, acte de violenţã.”

Andrei Apostol, victima represiunii, s-a zbãtut dupã aceea, şi a obţinut recunoaşterea oficialã a nevinovãţiei sale. Şi el, Şi Elena Necula, au dat statul în Judecatã şi au obţinut despãgubiri morale.

Dar domnul Apostol, deplânge consecinţele nefaste ale celei mai sângeroase mineriade, asupra naţiunii.

“Au reuşit, nu numai sã decapiteze, în acel moment, noua democraţie din România, ci sã saboteze interesele României, pe o perioadã destul de lungã. Şi am sã vã spun de ce : De frica minerilor, foarte mulţi intelectuali, foarte mulţi tineri inteligenţi, foarte mulţi oameni care, puteau în acesti 7 ani, sã facã ceva pentru ţarã, au fugit. Este cea mai mare crimã împotriva unei naţiuni, ca tu, conducãtor, sã faci în aşa fel încât s-o lipseşti de materia cenuşie, de inteligenţele native ale poporului, care ar fi putut ajuta, într-o anumitã perioadã, la dezvoltarea statului.”

Gelu Voican-Voiculescu şi Mihai Gheorghiu, creioneazã o imagine încã mai tristã a consecinţelor lui iunie ‘90 asupra imaginii României.

“O îngrozitoare compromitere a imaginii României, care ne-a aruncat, cu foarte mulţi ani îndãrãt, aşa cum şi, urmãtoarea şi, ultima, sã sperãm, din septermbrie, ne-a produs un prejudiciu imens, nu s-a mai fãcut ããã..., covertibilitatea monedei, s-a întrerupt un anumit curs al reformei, şi aşa mai departe şi ããã..., ããã..., încrederea investitorilor strãini a revenit, abia dupã un an jumate, în raport cu ‘91.” (NN: Gelu Voican-Voiculescu)

“Este evident cã imaginea ããã..., României a fost ããã..., compromisã şi cã daunele au fost, au fost imense. Dar e interesant de observat ããã..., ããã..., cui i-a folosit ? Ããã..., şi ããã..., ããã...” (NN: Mihai Gheorghiu - PNTCD)

“Celor interesaţi ca România sã nu intre în Europa !” (NN: Gelu Voican-Voiculescu)

Cei care au suportat consecinţele pe propria piele, ştiu sau bãnuiesc, cine i-a anchetat, cine i-a stâlcit în bãtaie şi chiar şi cine conducea atunci ţara.

“Cine a adus minerii ? Dacã mai are un pic de demnitate, şi omenie în el, sã recunoascã lucrul acesta şi poate-l iertãm, poate-l iertãm !”

N-aţi încercat niciodatã sã aflaţi cine sunt cei care v-au arestat, pe nedrept, v-au reţinut atâtea ããã..., luni de zile fãrã, de fapt, fãrã nici o explicaţie ?

“Am încercat şi....., mi s-a spus cã, mai bine sã stau cuminte în banca mea, dacã vreau sã-mi vãd....., în continuare....., copiii, viitorul copiilor si.....”

Cine v-a spus asta ?

“Şi avocatul, care l-a angajat nevastã-mea pentru la....., s-a ocupat de dosar, şi......, procurorul....., vã spun, la o lunã de zile dupã eliberare cã, m-am trezit, acasã, cu....., doi....., cetãţeni, ce sã le spun, de la circa financiarã, mi-au spus cã sunt, s-au legitimat, şi m-au obligat sã plãtesc....., erau actele bãgate pentru cumpãrarea apartamentului, atunci, şi nu mi-a dat voie sã-l cumpãrãm, a zis, nu-l cumpãraţi pânã nu plãtiţi amenda asta, aveţi amendã o mie de lei, sã plãtiţi, pentru ultragiu contra bunelor moravuri. Deci era....., trimis special, şi pus sã forţeze mâna. Deci, odatã plãtitã amenda, înseamnã cã ai acceptat ce....., ţi-a fãcut.”

“Sunt foarte mulţi vinovaţi ! Începând cu tovarãşul Ion Iliescu, cu tovarãşul Chiţac, cu tovarãşul Voican-Voiculescu, cu tovarãşul Petre Roman, cu tovarãşul Cozma şi alţi tovarãşi şi tovarãşi, şi terminând chiar cu actualul tovarãş procuror Cochinescu, care în perioada ‘90, era în Procuratura Generalã, şi în loc sã conserve probele juridice care, acuzau minerii şi ceea ce s-a întâmplat în perioada aceea în Bucureşti, n-a avut grijã decât sã le distrugã”.

Azi, dupã 7 ani, la cârmã se aflã o altã putere politicã, iar Miron Cozma, liderul minerilor din ‘90, este judecat doar pentru mineriada din septembrie 1991.

O parte a actualei puteri politice, a fost victima curiozitãţii minierilor, care au vrut sã ştie unde stãteau liderii politici ai opoziţiei şi sã-i cunoascã, pe unii, chiar personal.

Acum, opinia publicã se întreabã dacã actualii guvernanţi doresc, într-adevãr, limpezirea deplinã a enigmelor.

Ministrul de Interne, Gavril Dejeu, ştie asupra cui cade rãspunderea moralã şi politicã pentru mineriada din iunie ‘90.

“Dacã este vorba, prin urmare, sã rãspundem la întrebarea : Cine se face vinovat de aducerea minierilor în Bucureşti ?, eu vã spun de pe acuma, fãrã sã fi fãcut cercetãri, vinovatã se face puterea politicã de decizie din acel moment, care a hotãrât aceastã acţiune !

A existat cineva, de la vârful puterii politice, sã fi protestat împotriva unei astfel de mãsuri ? Dacã da, sã ridice mâna, şi astãzi, dacã n-a ridicat-o atuncea, şi sã spunã : Da domnule, eu am avut cunoştinţã de acţiune, şi m-am opus acestei idei.

Şi eu vã spun cã vom gãsi, pe scara de cercetare, grade de rãspundere diferitã pentru aceste evenimente.

Dar nu trebieste sã ne îndreptãm atenţia, nici spre poliţistul care, a lucrat sub comandã, neapãrat cel care a lucrat sub comandã, nici pentru minerul Gheorghe din Valea Jiului, care a venit, pur şi simplu, sub influenţa alcoolului chiar, pentru cã sã ştiţi cã aşa au fost ããã..., ããã..., îndoctrinaţi, (în ghilimele), care a fost în necunoştinţã de cauzã, a lucrat ca o brutã.

Noi trebuie sã ne îndreptãm cercetarea spre acele zone de vinovãţie, a cãror responsabilitate este implicatã în actul de decizie politicã, şi pe urmã, în actul de executare, la diferite nivele, la diferite verigi ale acestei operaţiuni.

Cum anume ? Sigur cã trebuie sã se porneascã de la constatãri. Şi eu vã spun un lucru, am vãzut, la, televiziune, multe episoade, unele repetate, ale fenomenului 13-15 iunie.

Câţi dintre cei îmbrãcaţi în haine de mineri, au fost mineri şi câţi au fost securişti sau alţii, îmbrãcaţi în aceste haine ?

Ei noi, trebuie sã facem crcetare şi sã descoperim aceste lucruri. Şi vã spun încã ceva, nu neapãrat în mineriada din 1990, din iunie, şi acele mineriade, trebuie şi ele, minuţios verificate, fiindcã şi acolo, nu minerii au avut rolul principal. Se pare cã, rolul principal l-au avut alţi oameni, care aparţineau altor formaţiuni, îmbrãcaţi în haine de mineri, tocmai pentru a da o tentã de justificare muncitoreascã, sau dacã vreţi, o justificare socialã, unei poziţii politice, de care Iliescu şi ai lui aveau nevoie, pentru justificare în faţa opiniei publice.”

Gavril Dejeu, promite cã ancheta trebuie dusã pânã la capãt, oricare ar fi acela. Cã Poliţia şi Parchetul trebuie sã-şi dea mâna şi sã dezvãluie adevãrul curat, oricât ar fi de dur. Sau, oricâte implicaţii politice ar avea.

Victimele din iunie ‘90 încã mai aşteaptã, însã, sã li se facã dreptate !”

Emisiunea “Discuţia sãptãmânii” a fost realizatã pentru B.B.C. de Rodica Chelaru !

N. N. : Este o simplă coincidenţă de nume între cel al intervenientului în emisiunea B.B.C. şi al autorului, domnul Mihai Gheorghiu, care intervine aici fiind, ex-preşedintele Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti, devenit ulterior, deputat P.N.Ţ.-C.D. în Parlamentul rezultat după alegerile din noiembrie 1996.