STENOGRAMA TALK-SHOW-ului lui Filip Stoler din 15 iunie 1997 - 1

“Doamnelor şi Domnilor,...permiteţi-mi sa vi-l prezint,... UniPlus Radio,... cu,... Filip Stoler,... mãria sa... ascultãtorul,... Kassandra şi Isaura,... cele mai incendiare subiecte,... toatã lumea este invitatã în studiourile UniPlus,... acestea fiind spuse,… FILIP STOLER SHOW,... poate sã înceapã...”

6

***

.....“O parte a actualei puteri politice, a fost victima curiozitãţii minierilor, care au vrut sã ştie, unde stãteau liderii politici ai opoziţiei şi sã-i cunoascã, pe unii, chiar personal.

Acum, opinia publicã se întreabã dacã actualii guvernanţi doresc, într-adevãr, limpezirea deplinã a enigmelor.

Ministrul de Interne, Gavril Dejeu, ştie asupra cui cade rãspunderea moralã şi politicã pentru mineriada din iunie “90.

...”Dacã este vorba, prin urmare, sã rãspundem la întrebarea : Cine se face vinovat de aducerea minierilor în Bucureşti ?, eu vã spun de pe acuma, fãrã sã fi fãcut cercetãri, vinovatã se face puterea politicã de decizie din acel moment, care a hotãrât aceastã acţiune !

A existat cineva, de la vârful puterii politice, sã fi protestat împotriva unei astfel de mãsuri ?

Dacã da, sã ridice mâna, şi astãzi, dacã n-a ridicat-o atuncea, si sã spunã : Da domnule, eu am avut cunoştinţã de acţiune şi m-am opus acestei idei.

Şi eu vã spun cã vom gãsi, pe scara de cercetare, grade de rãspundere diferitã pentru aceste evenimente.

Dar nu trebuieste sã ne îndreptãm atenţia, nici spre poliţistul care, a lucrat sub comandã, neapãrat cel care a lucrat sub comandã, nici pentru minierul Gheorghe din Valea Jiului, care a venit pur şi simplu, sub influenţa alcoolului chiar, pentru cã sã ştiţi cã asa au fost ããã..., ããã..., îndoctrinaţi ( în ghilimele), care a fost în necunoştinţã de cauzã, a lucrat ca o brutã.

Noi trebuie sã ne îndreptãm cercetarea spre acele zone de vinovãţie, a cãror responsabilitate este implicatã în actul de decizie politicã, şi pe urmã, în actul de executare, la diferite nivele, la diferite verigi ale acestei operaţiuni.

Cum anume ? Sigur cã trebuie sã se porneascã de la constatãri. Şi eu vã spun un lucru, am vãzut, la, televiziune, multe episoade, unele repetate, ale fenomenului 13-15 iunie.

Câţi dintre cei îmbrãcaţi în haine de minieri, au fost securişti sau alţii, îmbrãcaţi în aceste haine ?

Ei noi, trebuie sã facem cercetare şi sã descoperim aceste lucruri. Şi sã vã spun încã ceva, nu neapãrat, în mineriada din 1990, din iunie, şi acele mineriade, trebuie şi ele, minuţios verificate, fiindcã şi acolo, nu minierii au avut rolul principal. Se pare cã, rolul principal l-au avut alţi oameni, care aparţineau altor formaţiuni, îmbrãcaţi în haine de minieri, tocmai pentru a da o tentã de justificare muncitoreascã, dacã vreţi, o justificare socialã, unei poziţii politice, de care, Iliescu şi ai lui aveau nevoie, pentru justificare în faţa opiniei publice.”

Gavril Dejeu, promite cã ancheta trebuie dusã pânã la capãt, oricare ar fi acela.” (*)

F.S.: “Bunã seara ! Sunt Filip Stoler ! Sunt în faţa microfonului, la UniPlus Radio, pe 69,8 FM.

Doamnelor şi Domnilor, subiectul, nu trebuie sã vi-l mai dezvãlui, despre ce vom vorbi astã searã, tot ce pot sã vã spun este cã, invitatul meu din aceastã searã, a cerut ca talk-show-ul sã fie scurt, sã fie comprimat şi sã se spunã lucrurile, la obiect. Deci, vã rog, dacã veţi intra “în direct” la UniPlus Radio, sã o faceţi, la obiect, cu întrebãri pertinente, nu mi-ar displace dacã ar fi întrebãri stânjenitoare pentru invitatul meu de astã searã,...ããã..., sã sperãm cã mai e ceva de spus, faţã de ce, s-a tot spus pânã acum, şi, în cele ce urmeazã, vreau sã economisesc timp, deja au trecut 5 minute din aceastã emisiune, şi vreau sã vã dezvãlui numele invitatului meu, este vorba despre, GELU VOICAN-VOICULESCU !”

G.V.V.: “Bunã seara !”

F.S.: “Şi, întrebarea, prima : Cum comentaţi declaraţia domnulu Dejeu ?”

G.V.V.: “Mie, mi se pare cã este hazardat sã se susţinã cã, la nivelul puterii, s-a decis, chemarea minierilor, din moment ce contrazice orice logicã politicã. Reamintesc cã, la momentul acela, eram în preajma deschiderii lucrãrilor Parlamentului, ceea ce numeşte dânsul puterea, erau forţe politice care câştigaserã alegerile, cu majoritate zdrobitoare, 67% în Parlament, preşedintele Iliescu, personal, cu 83% din voturi,

deci, eram într-o poziţie, triumfalã, nu aveam nici un interes sã, slãbim opoziţia, sã o intimidãm ş, sã ne înscenãm, noi înşine, tulburãri care, sã genereze dezordine, şi sã umbreascã tocmai acest debut al vieţii parlamentare, al instalãrii primului guvern legitim, în urma alegerilor libere, şi, din acest punct de vedere, este complet absurd, sã creadã cineva cã, aveam interesul sã, provocãm astfel de tulburãri. Pe de altã parte, atunci când s-a luat decizia ca în dimineaţa de 13 iunie, sã se evacueze, Piaţa Universitãţii, de resturile, insurgentilor, care încã mai blocau acel punct, nimenea nu putea sã prevadã cã, la ora prânzului, va urma o, reacţie, violentã, cu atacul a trei instituţii de stat, Poliţia Capitalei, Ministerul de Interne şi Televiziunea. şi cu atât mai mult, sã se presupunã şi, efectul, acestor violenţe, şi anume, venirea minerilor la Bucureşti, sã restabileasã ordinea. Deci, cine a pregãtit acea contrareacţie, acele atacuri, bine conduse, care dovedeau cunoaşterea, cel puţin, a interiorului clãdirilor Poliţiei Capitalei şi Ministerului de Interne, a premeditat şi, a pregãtit, venirea minerilor. Pentru cã, minerii nu puteau veni atât de prompt, o datã cu, întreruperea Televiziunii, deci, lucrurile au fost gândite, puţin dinainte, şi, prin impactul pe care l-a avut şi îngrijorarea, pe care a stârnit-o întreruperea Televiziunii, s-a declanşat, partea a doua a operaţiunii, şi anume, venirea minerilor în Bucureşti.”

F.S: “Pãi, la vremea aia, Televiziunea, aceastã scânteie într-un butoi de pulbere, întreruperea Televiziunii, a fost fãcutã, dupã cum declarã domnul Emanoil Valeriu, ããã..., de la sine putere, deci, dânsul a dictat întreruperea Televiziunii, ori.....”

G.V.V.: ”Pentru cã situaţia era criticã, în studioul respectiv, ããã..., ããã..., atacanţii urcaserã la etaj, deja se devastase parterul şi etajul întâi, se distrusese filmoteca, au fost toate acele agresiuni asupra conducerii Televiziunii, domnul Rãzvan Theodorescu, ããã..., Alexandru Starck, fusese rãnit, şi atunci, probabil cã.....”

F.S.: “Ştiţi cã Emanoil Valeriu n-avea nici un drept, la vremea aia, sã ia o astfel de decizie ?”

G.V.V.: “Este posibil dar, în situaţii critice, câteodatã, se comit şi erori şi se depãşesc anumite atribuţii”.

F.S.: “Domnu’ Voican, ããã..., s-au scris foarte multe cãrţi, în faţã am chiar una, v-am arãtat-o şi dumneavoastrã înainte, scrisã de Sabin Ivan, un membru al Comisiei care a anchetat aceste evenimente, şi-n, aceste cãrţi, s-au strâns probe, ei le spun probe, eu rãmân la mijloc, cum cã, totuşi, spun ei, au fost chemaţi minerii, şi asta, din partea domnului Iliescu. Citez, din cartea dânsului :

“A urmat inginerul Nicolae Cãmãrãşescu, pe care l-am recunoscut imediat, apãruse pe micul ecran, ca terorist, arestat de armatã. Parcã-l vãd, predându-se cu mâinile în sus, venea speriat... bla, bla, bla. Din prezentarea datelor de identitate, am aflat cã a fost ofiter de Securitate, apoi la S.R.I., pânã la 2 mai 1990,... spune Sabin Ivan, ...Direcţia Contrainformaţii Economice. Dacã, primele declaraţii au fost confuze şi incomplete, într-un interviu, apãrut mai târziu, în “România Liberã”, ziarul a cãrui suspendare o ceruse chiar el în 14 iunie, Cãmãrãşescu face dezvãluiri surprinzãtoare. Le-a fãcut din proprie iniţiativã, sau la comandã ?”... îşi pune întrebarea Sabin Ivan. Mai departe,

“Cele mai interesante dezvãluiri, pentru Comisia noastrã, în acel interviu, apãrut însã dupã redactarea Raportului, erau,...” citez : “...Colonelul Tache Viorel, Nota Noastrã (N.N.):,... spune Sabin Ivan, ...fãcea parte din Serviciul 0215, aghiotantul domnului Voican, în timpul evenimentelor din iunie, ...a telefonat la Petroşani, pentru mobilizarea minerilor şi venirea lor la Bucureşti. Acelaşi lucru l-a fãcut şi locotenent-colonelul Mugurel Florescu, un apropiat al domului Voican, martor la procesul soţilor Ceauşescu, la Târgovişte. Din discuţiile, purtate cu colegul sâu, inginerul Constantin Ilinescu, care a contribuit la mobilizarea minerilor, Cãmãrãşescu a aflat cã, minerii au fost solicitaţi sã vinã la Bucureşti, telefonic, de cãtre Gelu Voican-Voiculescu şi ex-premierul Petre Roman. De la Gara de Nord, minerii au fost conduşi, la Guvern, de nişte persoane, în fruntea lor gãsindu-se Rusu Vanica.” Şi, în continuare, în acelaşi stil. Cum comentaţi acest gen de argumente ?”

G.V.V.: “Sunt ããã..., foarte multe afirmaţii false ! În primul rând, colonelul Viorel Tache, nu era la 215, era consilierul meu, deci, nu putea fi şi aghiotantul meu şi consilierul meu. Eu n-am avut aghiotant, deci era.....”

F.S.: “Dar ei au dovedit,...au dovedit asta !”

G.V.V.: “.....Era consilier, la cabinetul meu şi n-avea nici o legãturã cu 215 ! ããã..., ceea ce-i mai amuzant este cã el se afla în Italia, la Campionatul de fotbal, deci ããã..., dupã cum ştiţi, chiar în ziua de 13, se transmiteau meciuri din Italia, deci, el nu era prezent în Bucureşti, ããã..., lucrul ãsta se poate verifica, mai existã, probabil, pasaportul, deci, e o chestiune tranşatã. Asta apropos de soliditatea argumentelor ! Domnul Mugurel Florescu, fusese consilier la cabinetul meu, dar, cu multe luni înainte, devenise adjunct al Procurorului General şi era şeful Procuraturii Militare. Deci, n-avea cum sã se afle la cabinetul meu, în momentul acela. În ce priveşte faptul cã, ããã..., eu sau domnul Petre Roman, am chemat minerii, ããã..., este o ããã..., aberaţie, minerii nu pot fi chemati printr-un simplu telefon, chiar dacã ar veni din partea noastrã. Cât priveşte menţionarea inginerului Ilinescu, inginerul Ilinescu şi cu un inginer, Napãu, s-au aflat în ziua de 13, în Bucureşti, şi în noaptea de 13-14, au fost cazaţi, la indicatia mea, în camera de oaspeţi a Ministerului Minelor,.....”

G.V.V.: “Inginerul Ilinescu şi inginerul Napãu care,.....”

F.S.: “Aşa, da, da,.....”

G.V.V.: .....erau sindicalişti, cu, indicatia expresã sã nu cumva sã cheme şi sã contribuie, cu nimic la, venirea minerilor, întrucât, nu este necesarã aceastã operaţiune, din punct de vedere al, autoritãtii, de stat, ããã..., la momentul când minerii au plecat, în Bucuresti situaţia şi ordinea erau restabilite de cãtre intervenţia paraşutiştilor. Deci, dupã momentul acela de derutã şi de debandadã, a Poliţiei, ordinea a fost restabilitã pânã la miezul noptii, practic, venirea minerilor era perfect inutilã şi, nu ne-ar fi adus nici un serviciu. Noi, mai având, experienţe anterioare, cu celelalte douã mineriade, aceea din 28-29 ianuarie, când au venit prima datã, în urma violenţelor declanşate de ããã..., Partidul Naţional Ţãrãnesc şi celelalte partide care, pur şi simplu, au forţat atuncea, ããã..., demisia preşedintelui Iliescu, celebra scenã cu “sula-n coaste”.....”

F.S.: “Dar şi, violenţele astea nu se comparã domnu’ Voiculescu cu venirea unor mase de... mineri.”

G.V.V.: “.....Atuncea, au fost, s-au declansat primele tulburãri, provocate de forţe politice care nu erau la putere, iar la 18 februarie.....”

F.S.: “Credeţi cã armata nu fãcea faţã ?”

G.V.V.: “.....Da (?), ei au venit spontan, atuncea, minerii, ca reacţie la ceea ce au vãzut la televizor cã s-a întâmplat în ziua precedentã. Eu mã aflam în Egipt deci,.....”

F.S.: “Da de ce n-au venit, sã zicem, agricultorii, sau industriaşii din Iaşi, din.....(?)”

G.V.V.: “O sã vã spun şi asta ! ããã..., iar, a doua oarã, minerii, au venit la 19 februarie, ca rãspuns la, atacul violent al clãdirii Guvernului, când, eu era sã fiu omorât. Şi, ããã..., fiindcã am aflat, din timp, am zburat cu o echipã formatã din ããã..., reprezentanti ããã..., ai F.S.N. şi ai partidelor de opoziţie, dl. Radu Ciuceanu, ããã..., Ion Vâţã, Cazimir Ionescu, Florin Bãdinici, în fine, o echipã mixtã care, am reuşit sã oprim, venirea spre Bucureşti a 20 de mii de mineri, în schimb, pe când eram încã în aer, 2 trenuri, 2 garnituri, erau deja pornite, şi le-am vãzut îndreptându-se spre Bucureşti. Ele au venit, dupã masã, pe searã şi, au fost primite, la Palatul Guvernului, şi cu mari precauţii, au fost conduse, în aceeaşi searã, la garã, şi nu s-au produs incidente în Bucureşti.....”

F.S.: “Da, cine conducea trenul ãla ?”

G.V.V.: “.....deci, iatã cã,.....Poftiţi ?”

F.S.: “Cine conducea ? Cine conducea trenul ãla cã, mecanicul, putea sã refuze sã conducã un tren ca ãsta !”

G.V.V.: “Dom’ne, sunt amãnunte nesemnificative, ããã..., noi nu aveam nici un interes ca sã avem minerii în Bucureşti, dovadã cã, am luat atunci, mãsura de a preveni aceastã, ããã..., ããã..., întâmplare, şi mai mult, cã nu ştiam cum sã îi, ããã..., scoatem din Bucureşti. ããã..., o sã vã rãspund imediat, de ce, minerii aveau acest comportament.....”

F.S.: “Da, da,.....”

G.V.V.: “.....special. Minerii, reprezintã o, un ããã..., corp profesional, foarte coerent. Ei au un spirit de corp, care nu se regãseşte aproape la nici o altã meserie.....”

F.S.: “Asta ca sã nu spunem cã, e un experiment. Valea Jiului e un experiment de îndobitocire, de.....”

G.V.V.: “Ei, eu....., vã sfãtuiesc sã nu, ããã......”

F.S.: “Sã nu mã arunc în asemenea lucruri, aşa-i ?”

G.V.V.: .....vã lansaţi în asemenea calificative, pentru cã, sunt români şi, cetãţeni, sunt ããã...,âââ...,ããã..., în egalã mãsurã, oameni care muncesc într-o anumitã ramurã profesionalã. Însã, din cauza condiţiilor de muncã, aceşti oameni au o cu totul altã percepţie a pericolului şi trãind într-un infern, ei ştiu cã mai rãu decât ceea ce au în fiecare zi, nu poate sã li se întâmple. Ceea ce, le dã, o altã, ããã..., viziune asupra curajului. Pe de altã parte, aceşti oameni, se considerã, justiţiarii României, pentru cã ei, în 1977, au avut curajul sã sechestreze pe primul ministru, şi alţi miniştri, membri ai guvernului de atunci, şi sã-l cheme pe Ceauşescu, sã îndepãrteze toatã suita lui şi sã discute, cu el, singuri, punându-i condiţii şi, ããã..., obligându-l sã.....”

F.S.: “Da.(!?!).....”

G.V.V.: “.....accepte, ceea ce s-a numit atunci “greva minerilor din Valea Jiului” nu numai.....”

F.S.: “Dar chestiunea, nu asta este, cã ei sunt justiţiari, nu dom’ne, ei sunt nişte.....”

G.V.V.: “Nu! Ei au dovedit, nimeni n-a avut curajul, în România lui Ceauşescu, sã facã ce au fãcut ei.....”

F.S.: “Da, mã rog,.....”

G.V.V.: “.....în al doilea rând,.....”

F.S: “N-au fãcut-o pe criterii ideologice, ei au fãcut-o cu burta, putea s-o facã orice altã categorie de români,.....”

G.V.V.: “Ei,....Iarãşi vã hazardaţi. Au fãcut, o acţiune de protest, împotriva, ããã..., exceselor la care erau supuşi ei, ca, lucrãtori în subteran ! Acuma, dupã revoluţie, noi, le-am restituit o serie de drepturi pe care, de care-i privase, Ceauşescu. Şi atunci, sigur cã, ei, aveau, un fel de fidelitate şi de recunoştinţã, faţã de guvern şi, ããã..., se simţeau datori sã sarã, ori de câte ori credeau cã, Guvernul şi Puterea, este în primejdie”.

F.S.: “Dar, mai devreme, aţi lãsat sã se-nţeleagã, în aer, cã ei au fost incitaţi de cãtre forţe....., deci, nu domnul Iliescu putea sã-i cheme, ci nişte forţe care aveau interes ca ei sã vinã”.

G.V.V.: “ããã....,primele dãţi, este mai mult ca sigur cã au venit spontan. ããã..., acuma, a treia oarã, la 13 iunie, este posibil ca cineva, sã fi premeditat, şi sã fi manipulat, pregãtind, într-un fel, venirea lor.....”

F.S.: “Mai concret, cei care nu erau de acord cu politica lui Ion Iliescu, şi a actualei, acelei puteri.....”

G.V.V.: “Nu numai a lui Ion Iliescu, cu politica generalã, cu noul curs al vieţii politice care îl lua, în România, prin deschiderea lucrãrii parlamentare. Însemna cã, în mod ireversibil ne îndreptam pe calea democraţiei, a statului de drept. Şi, probabil.....”

F.S.: “Auziţi ? Ştiţi ce se-ntâmplã ?.....”

G.V.V.: “.....forţe revanşarde şi, nostalgice, credeau cã prin, printr-o ultimã zvâcnire, printr-un act disperat, ei pot sã, împiedice, acest lucru, şi, s-au dedat la aceastã zvâcnire.....”

F.S.: “Domnu’ Voican ?”.....

G.V.V.: “.....nu este exclus sã se fi urmãrit şi compromiterea imaginii României.....”

F.S.: “Dom’....., dom’....., domnu’ Voican ?.....”

G.V.V.: “Vã ascult (!?!)”

F.S.: “.....la vremea aia, ããã..., dumneavoastrã la un moment dat, aţi avut o funcţie importantã de, ããã..., în conducerea Securitãţii, la vremea aia, Puterea, deja stabilitã în România,.....”

G.V.V.: “Nu ! Şi asta este o aproximaţie ! Nu ! Eu eram vice-prim ministru.....”

F.S.: “Da (!?!).....”

G.V.V.: “.....la 31 decembrie, am preluat comanda Departamentului Securitãţii Statului, pe care l-am dezmembrat în, luna ianuarie şi, l-am vãrsat, în mare, la Armatã, adicã toate unitãţile componente s-au vãrsat la Armatã, cu excepţia ããã..., Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, S.I.E.,.....”

F.S.: “Da (!?!).....”

G.V.V.: “.....care a luat naştere la 18 ianuarie ‘90, şi a, unitãţii 0215, în componenţa Ministerului de Interne, care a luat naştere la 1 februarie. Restul Securitãţii, vãrsatã în Armatã, a fost preluat, la 26 martie, de S.R.I., organizat de domnul Mãgureanu,.....”

F.S.: “Deci, întrebarea unui, ããã........”

G.V.V.: “.....şi, s-au constituit serviciile secrete române, Serviciul Român de Informaţii, S.R.I., S.I.E., cum v-am spus mai înainte, ããã..., unitatea asta din Ministerul de Interne, mai erau ããã........”

F.S.: “.....un ascultãtor, m-a rugat sã vã întreb, dacã, dumneavoastrã, prima oarã când aţi apãrut, pe ecran, aţi spus cã ããã..., dumneavoastrã sunteţi geolog, şi cã aţi fost oprimat şi închis pe....., chestii politice ? ããã..., cum s-a putut ca, la 31 ããã..., ianuarie, aţi spus, ããã..., sã...,sã preluaţi comanda ããã..., unui segment atât de imortant, cum ar fi, Securitatea românã ? Nu vã era fricã de....., de ce ããã..., de ce aveaţi pe mânã ?”

G.V.V.: “ããã..., nu aveam de ales, era o situaţie de forţã majorã,.....”

F.S.: “Dar aveaţi habar, mãcar, de Securitate ? De Securitate, ce înseamnã ?”

G.V.V.: “ããã...Da ! Timp de 20 si ceva de ani m-a urmãrit, când am fost în 2 ani, de douã ori închis de ei, o datã, condamnat un an, şi supus unor presiuni.....”

F.S.: “Da asta înseamnã cã, da.....”

G.V.V.: “.....regularitate, supravegheat, anchetat,.....”

F.S.: “.....da, întrebarea se referea, dacã ştiaţi de dosare, locuri, case conspirative, asta e.....”

G.V.V.: “Nu era necesar sã cunosc asta. Atuncea, la 31, a fost arestatã conducerea Departamentului si ããã..., a trebuit, ca cineva sã preia, imediat, comanda, în locul generalului Vlad şi, telefonic, am fost însãrcinat, sã mã duc la Ministerul de Interne, sã convoc activul ããã..., direcţiilor şi subunitãţilor care.....”

F.S.: “Pãi, cine, cine v-a dat telefonul ãsta ?”

G.V.V.: “ããã..., Petre Roman, primul ministru, deci, şeful meu ierarhic.....”

F.S.: “Pãi dom’le şi dânsul,.....e o acţiune iresponsabilã, sã punã, sã dea telefonic ordin unui om sã punã,.... sã preia un astfel de segment, cum e Securitatea.....”

G.V.V.: “Ei, nu era deloc iresponsabil, trebuia sã avem controlul, în urma decapitãrii Departamentului Securitãţii.....”

F.S.: “Da (!?!).....”

G.V.V.: “.....cineva trebuia sã, preia comanda. Si, aceastã sarcinã mi-a revenit mie, iar eu, mai departe, nu am fãcut decât sã dezmembrez, împreunã cu ministrul Apãrãrii, sã, ããã..., practic sã desfiinţãm, acest Departament pe care vremelnic, ããã..., cãruia vremelnic i-am luat comanda. Deci, la.....”

F.S: “Ştiu cã vreţi, da....., da.....”

G.V.V.: .....deci la epoca la care vã referiţi, eu nu mai eram, comandantul Securitãţii, eram doar, vice-prim ministru, în ultimile zile, ale mandatului.....”

F.S.: “Da !..., Bine !.....”

G.V.V.: “.....pentru cã, la 28 iunie se forma noul Guvern.....”

F.S.: “Haideţi,...Haideţi sã reformulez întrebarea, şi anume cã, toate aceste....., ããã..., pârghii, cum ar fi, serviciile secrete, armata, erau ããã..., ordonate, aveau şefi, din rândul ããã..., ããã..., celor care câştigaserã ããã..., în faţa electoratului, deci, ããã...,.....”

G.V.V.: “Nu,...nu,...nu,.....”

F.S.: “.....Întrebarea mea este deci :, ããã..., Cum putea opoziţia, sau cei care nu erau de acord cu politica domnului Iliescu, sã foloseascã acest segment al securiştilor, ca sã cheme ei, minerii ?”

G.V.V.: “.....chiar din rândurile lor, cãrora noi le-am acordat încredere şi i-am numit în funcţii de conducere. Singura excepţie este, domnul Virgil Mãgureanu care, într-adevãr, era civil şi conducea S.R.I......”

F.S.: “Da, da,.....Haideţi cã mai am sã vã mai întreb ceva,.....”

G.V.V.: “.....dar şi dânsul, în momentul ãla, avea o poziţie, neutrã, ca sã zicem aşa, fiind neangajat politic”.

F.S.: “Da, eu fiind,.....am numai 30 de ani,..... acum 7 ani aveam doar 23 de ani, nu pot sã pun întrebãri decât pe baza celor care s-au ocupat cu anchetarea, eu nu pot sã vã pun o întrebare decât, în mod logic, atunci când mi se pare cã e ceva, cã nu e de crezut”.

G.V.V.: “La 23 de ani, eraţi major de 5 ani”.

F.S.: “Eram major de 5 ani, da eram, mai mult decât necopt, în ceea ce priveşte politica şi,.....manipularea, cã sã nu spuneţi cã n-a fost,..... atunci.....”

G.V.V.: “Nu a fost fãcutã o manipulare de cãtre cei aflaţi la putere, pentru cã, v-am spus, nu avea nici un sens, interesul nostru era chiar sã, întãrim opoziţia, pentru cã orice regim democratic presupune, o opoziţie. El nu poate funcţiona decât complementar, având o opozţie. Ori, în momentul acela, când câştigasem, cum câştigasem,.....”

F.S.: “Da (!?!).....”

G.V.V.: “.....era absurd sã, concepem noi înşine un plan prin care sã, devastãm sediile partidelor de opoziţie, sã ããã..., speriem, sã intimidãm, pe liderii partidelor politice şi, în general, sã lovim în aceastã opoziţie.....”

F.S.: “Pãi....., Piaţa....., Piaţa Universitãţii era un....., era un semnal, sã vã temeţi de Piaţa Universitãţii şi, asta poate fi un motiv pentru care sã chemaţi minerii”.

G.V.V.: “Ei, Piaţa Universitãţii încetase şi, dupã alegeri, îşi pierduse orice raţiune de a fi, dovadã cã însãşi Partidul Naţional Ţãrãnesc, la 18 mai ‘90, s-a delimitat de acţiunea de la Piaţa Universitãţii.....”

F.S.: “Bun ! Aici vreau sã vã întreb ceva ?”

G.V.V.: “.....la Piaţa Universitãţii nu mai rãmãseserã decât, o scursurã care, continua, sã întreţinã o atmosferã pestilenţialã şi, sã abuzeze, blocând un drum public care, nu poate fi ããã..., reţinut de nimenea F.S.: “Bun !, Uitaţi ce scrie în carte, aici :

“Armata a intrat în acţiune, la Bucureşti, la ora 18,30. Paraşutiştii, cum avea sã spunã colonelul Cantuniari, au fost, au pãtruns în sediul Televiziunii, invadatã de manifestanţi, în jurul orei 19,30, reuşind sã-i evacueze la ora 20,30. Generalul Vasile Ionel, i-a raportat ministrului Victor Stãnculescu, care se afla la Berlin, cã armata devenise stãpânã pe situaţie, la ora 1,05, în 14 iunie.....”

G.V.V.: “Exact ! Eu v-am spus, la miezul nopţii, dar,.....”

F.S.: “.....da, deci, : “.....la acea orã, trenurile cu mineri din Valea Jiului, puteau fi, oprite între Craiova şi Caracal, da, numai cã executivul, nu a fãcut acest lucru ci, dimpotrivã, a continuat sã cheme mineri şi alte categorii sociale din ţarã, ultimele trenuri plecând, la ora 7 si 9, în 14 iunie. Încã o dovadã cã executivul nu avusese încredere în armatã, aducerea celor peste 20 de mii de mineri şi muncitori pe strãzile Bucureştiului era o demonstraţie de forţã.” spune Sabin Ivan, în aceastã carte.....Numai puţin ! “.....Din declaraţiile d-lui general Dumitru Paul Ivanov, comandantul garnizoanei Bucureşti, am aflat care era starea de spirit a armatei în acele zile, citez : “Aşa cum, (Nota lor : referire la decembrie 1989 !), au fost discreditate, miliţia şi securitatea, s-a încercat, probabil, la fel, si cu armata. S-a încercat, în mod fãţiş, sã se discrediteze armata, acuzaţia fãcutã de conducerea ţãrii nu ne-a venit bine, “cã n-am ajutat”, “cã n-am intervenit în forţã”, aşa cum, probabil, s-ar fi dorit.”

Şi aici, uitaţi o....., o notã, informativã, datã de Victor Stãnculescu, de generalul Victor Stãnculescu :

“Domnului Radu Nicolae, Preşedintele Comisiei Parlamentare de anchetã a evenimentelor din 13-15 iunie,

În perioada 16-19 iunie, în unitãţile din Garnizoana Bucureşti, ale M.Ap.N.-ului, au fost cazaţi 958 de minieri. În zilele respective, nu au pãrãsit cazãrmile, au practicat jocuri sportive, au fost hrãniţi, îmbrãcaţi şi li s-au asigurat obiecte de igienã personalã, precum şi articole de lenjerie de cop şi îmbrãcãminte. Dar, la trimiterea lor în localitãţile de reşedinţã, au refuzat sã predea articolele de lenjerie şi îmbrãcãminte. General Victor Atanasie Stãnculescu, Ministrul Apãrãrii Naţionale.”..... Cum comentaţi lucrurile astea ?”

G.V.V.: “Domnu’ Filip Stoler, în primul rând, despre evenimentele astea s-a scris foarte mult ! Dumneavoastrã vã bazaţi, numai pe o singurã versiune care, este parţialã, este pãrtinitoare, a domnului Sabin, şi.....”

F.S.: “Da, dar este,.....face parte dintr-un Raport oficial, al unei Comisii în care erau şi.....”

G.V.V.: “Lasã !, Nu-mi citiţi acuma, dintr-o carte a dânsului în care poate fi subiectiv”.

F.S.: “Aaa (?!?)....., aşa (?!?).....”

G.V.V.: “Eu vã spun acum cã, dacã aţi fi muncit mai mult, aţi fi colectat mai multe documente despre acest....., aceastã perioadã, de evenimentele de atunci.....”

F.S.: “Da, da......”

G.V.V.: “.....si aţi fi putut avea o abordare mai....., mai completã.....”

F.S.: “Bun ! Bun ! Da cum....., cum comentaţi ? Da (?!?).....”

G.V.V.: “Sã discutãm dar, îi dãm prea multã importanţã domnului Sabin, luîndu-i toate insinuãrile în seamã.....”

F.S.: “Da...,da..., dar totuşi, cum (???).....”

G.V.V.: “ããã..., în ceea ce priveşte armata, armata nu avea datoria sã intervinã în operaţiuni de represiune. Totuşi, din cauzã cã Ministerul de Interne era atacat, şi, câteva instituţii din Capitalã, au fost puse în pericol, au intervenit paraşutiştii care, au restabilit ordinea, aşa cum a arãtat acolo, este foarte exact, la Televiziune şi la Ministerul de Interne, pânã la miezul nopţii, acolo era 1 noaptea, ordinele erau, au despresurat tot şi s-a restabilit ordinea. Minerii, nu mai puteau fi împiedicaţi, şi eu nu cunosc, sã mai fi venit mineri şi peste zi, cum zice domnul Sabin, dar, este posibil, ããã.... Eu nu ştiu ce s-a întâmplat în dimineaţa de 14 iunie, e şi foarte greu de verificat, ããã..., câte garnituri au mai venit şi peste zi, nu este exclus, dar, trenurile care au apucat sã plece, au plecat înainte, în jurul orei 20, 22, ca sã poatã ajunge la 6 dimineaţa, în Bucureşti. Ele n-au mai putut fi împiedicate şi, vã reamintesc cã, în septembrie ‘91 când, ele veneau şi, exista tot interesul ca ele sã fie stopate, acest lucru nu a fost posibil. Ei bine, la fel şi în iunie ‘90, când, autoritatea noastrã era şi mai slabã, trãiam atunci o crizã de autoritate. Dupã revoluţie, nici un fel de organ de represiune nu voia sã, îşi mai exercite atribuţiile”.

F.S.: “Ăsta e motivul pentru care, în garã....., în garã în Valea Jiului, minerii nu au fost opriţi de armatã ? Totuşi, exista armatã şi în acea zonã. Putea fi masatã în garã şi, sã nu-i lase”.

G.V.V.: “Nu a fost posibil, nici în septembrie ‘91, ştiţi ce s-a întâmplat la Craiova cu toatã intervenţia armatei.....”

F.S.: “Da acolo, nici nu s-au bãgat, nu, cu toatã intervenţia, da aicea la 13-15, nici nu s-a bãgat armata. S-au urcat, bine mersi, în trenuri !”

G.V.V.: “Eu nu ştiu dacã armata putea interveni în Petroşani.....”

F.S.: “Şi....., şi ieşea mãcelul acolo, nu ieşea aici, în Bucureşti. Între soldaţi şi mineri, şi nu între mineri şi civili”.

G.V.V.: “Armata, nu a primit asemenea ordine. Orice încercare de a-i împiedica pe mineri sã punã mâna pe trenuri şi sã intervinã, ar fi fost zadarnicã, aşa cum a fost, cu un an mai târziu, în septembrie ‘91, deci, astea nu sunt argumente, astea nu sunt decât încercãri de a ne culpabiliza pe noi”.

F.S.: “Nu....., sunt întrebãri fireşti domnu’ Voican, întrebãri !”

G.V.V.: “Bun ! Sunt întrebãri sugerate de un document parţial, nu este un document obiectiv.....”

F.S.: “Da, dacã vã întrebam numai pe dumneavoastrã, mã înjurau ascultãtorii cã,..... de ce l-ai chemat numai pe domnu’ Voican ?.....”

G.V.V.: “Bun ! Atunci, domnul Sabin, e în lipsã, numai prin cartea lui.....”

F.S.: “Da....., da,.....”

G.V.V.: “Face dialog cu mine în.....”

F.S.: “Exact !, da.....”

G.V.V.: “Bun ! ããã..., În ce priveşte nota domnului Stãnculescu, ea se referã la o chestiune care, ããã..., nu are nici o relevanţã în cadrul discuţiei noastre. Minerii, cum se ştie, grosul minerilor, au plecat, dupã ce au fost adunaţi, adunaţi la EREN, spunându-se cã....., spunânduli-se cã, le va vorbi preşedintele Iliescu, au fost îmbarcaţi în Gara Bãneasa şi, grosul, au pãrãsit Bucureştiul. Ce-a mai rãmas, au plecat cu nişte autobuze, şi, într-adevãr, vreo mie, 958, cum zice foarte exact, ca orice militar, domnul general Stãnculescu,.....”

F.S.: “Da, da......”

G.V.V.: “.....pentru a nu mai exista riscul unor incidente, unor violenţe, unor brutalitãţi, au fost într-un fel discret, sigur, nu e vorba de o arestare, dar, sub pretextul cã sunt cartiruiţi.....”

F.S.: “Asta, dupã evenimente, vreţi sã spuneţi cã au fost puşi acolo ?”

G.V.V.: “.....Da, în ziua de 15 seara, care n-am mai putut, n-au mai fost autobuze, n-am mai avut ce sã facã cu ei, ca sã nu ne expunem la prelungirea brutalitãţii, au fost, discret, încartiruiţi, într-o unitate militarã, şi, pânã a existat posibilitatea de a fi evacuaţi, li s-a pus la dispoziţie, ce zice domnul general, şi deci, nu era nici o....., cum sã vã spun eu, soluţie “in extremis”, de a scãpa de cei care nu au plecat atunci, cu trenurile şi cu autobuzele. Deci nu e nici un mister, nu e nici o chestiune şi, ceea ce zice nota aceea, vã dovedeşte cã ei nu au mai ieşit de acolo şi, dupã 15 iunie, nici nu au mai fost incidente. Vã spun, noi eram foarte conştienţi de prejudiciul uriaş, pe care ni-l produce, în imagine, în special imaginea României în exterior, aceastã, aceastã mineriadã, având, cele douã, dinainte, când, la a doua, chiar am reuşit sã o împiedicãm. Deci, dacã atuncea, nu am avut interesul, sã, avem asemenea complicaţii, de ce ne-am fi fãcut acum, umbrindu-ne tocmai, debutul vieţii parlamentare”

F.S: “Domu’ Voican, aş vrea sã vã întreb acuma o chestiune care, nu e de informaţie, mi-a venit mie întrebarea asta.....”

G.V.V.: “Vã rog,.....”

F.S.: “.....şi anume : De ce a colcãit presa, de 7 ani,..... care a fost şi de o parte şi de cealaltã,..... de informaţii, acuzatoare, la adresa domnului Iliescu şi a echipei dânsului ? De ce, nu existã cãrţi scoase, care sã incrimineze opoziţia, deci, dovezi cum cã, opoziţia, la vremea aia, ar fi încercat sã aducã minerii ? Sunteţi ţintele,..... dumneavoastrã, şi Petre Roman,..... sunteţi ţinte clare şi, cu aşa-zise dovezi, prezentate în astfel de cãrţi, care, spuneţi dumneavoastrã cã nu sunt credibile. Dar, de ce nu sunt ţinte la adresa unor membri ai opoziţiei, cã ar fi adus minerii ?”

G.V.V.: “În primul rând, cei aflaţi la putere, sunt întotdeauna, ţintele, atât ale presei cât, în special, ale opoziţiei.....”

F.S.: “Da,..... da,.....”

G.V.V.: “Dacã era absurd ca, noi sã chemãm minerii, şi sã ne creem toatã aceastã complicaţie, înscenându-ne tulburãri de care nu aveam nici un fel de nevoie, este şi mai absurd sã, credem cã, opoziţia, ar fi putut sã facã aşa ceva”.

F.S.: “Şi atunci, CINE ?”

G.V.V.: “Deci, de asta nu au apãrut cãrţi care sã acuze opoziţia.....”

F.S.: “A, deci dumneavoastrã n-o acuzaţi ? Numai presupuneţi.....”

G.V.V.: “Da, nimeni nu a fãcut acuzaţii cã opoziţia ar fi fãcut aşa ceva. Eu numai, susţin cã, totul a fost opera acelora interesaţi sã blocheze debutul vieţii democratice, şi, în acelaşi timp, poate fi şi opera unor agenţi, sovietici, interesaţi sã, strice imaginea ããã..., României în.....”

F.S.: “Sã-i facã sovieticii, domnului Iliescu, una ca asta ? Dumneavoastrã credeţi cã, aveau ceva, vreun dinte, împotriva domnului Iliescu ?”

G.V.V.: “Bineînţeles !”

F.S.: “De ce ?”

G.V.V.: “Pentru cã domnul Iliescu nu trebuia sã preia conducerea Revoluţiei române.....”

F.S.: “Da CINE ?”

G.V.V.: “Nu ştiu, întrebaţi-i, la Moscova.....”

F.S.: “Aaa, da (!?!).....”

G.V.V.: “Da.....”

F.S.: .....(râde).....

G.V.V.: “În al doilea rând, interesul Uniunii sovietice, care era întreagã, şi puternicã, în coasta noastrã, graniţã în graniţã cu noi, era ca, sã întârzie şi sã împiedice intrarea noastrã în structurile europene, atunci, era vorba doar, de Consiliul Europei, nici nu se visa de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, O.T.A.N. şi, Uniunea Europeanã.....”

F.S.: “Da, de exemplu, cei de dincolo de.....”

G.V.V.: “Deci, este foarte verosimil sã presupunem cã, pentru a oferi occidentului motive sã ne dezavueze, au creat, un asemenea spectaol care, a şi reuşit, sã ne compromitã în ochii occidentului şi, sã întârzie, într-un fel, procesul integrãrii noastre”.

F.S.: “Versiunea celorlalţi ştiţi care este ? Cã,.....versiunea lor deci, nu e a mea ! Cã, preşedintele Iliescu, fiind mai mult decât simpatizant al Moscovei, a creat aceastã situaţie, ca România sã nu intre în structurile europene, ca sã rãmânã, totuşi, sub umbrela şi influenţa Moscovei”.

G.V.V.: “Chestiunea asta cu preşedintele Iliescu, simpatizant al Moscovei este, absolut superfluã. Nimic nu dovedeşte asta, dovadã cã, în ‘92, preşedintele Iliescu, câştigând al doilea rând de alegeri, de data asta, în urma Constituţiei.....”

F.S.: “Pãi, n-a semnat tratatul ?”

G.V.V.: “.....în baza Constituţiei, orienteazã politica externã a României, cu obiective principale : integrarea în structurile europene şi euro-atlantice, lucru care, a devenit o marotã obsesivã şi care, culmineazã cu, situaţia de acuma. Toatã aceastã orientare, este opera preşedintelui Iliescu. Şi, documentul de la Snagov, care, reprezintã, strategia integrãrii României în Europa, dupã ce Uniunea Europeanã, a emis 2 pagini dactilo de, principiile şi condiţiile pentru integrare, România este, singura ţarã din lagãrul socialist care, vine cu un document de 116 pagini, în care exprimã o concepţie coerentã, de ce înseamnã integrarea României în Uniunea Europeanã, luând fieare ramurã economicã, analizând condiţiile de dezvoltare, premize, este un document extrem de serios, de.....”

F.S.: “Pãi, în ããã..., declaraţii oficiale, poţi sã spui cã vrei sã intri, prezinţi şi un astfel de document, şi apoi.....”

G.V.V.: “Pãi dar nu e vorba de declaraţii, e vorba.....”

F.S.: “.....vii şi trânteşti si o mineriadã, şi apoi se anuleazã totul.....”

G.V.V.: “.....e vorba de....., eu vã spun cã astea sunt ulterioare mineriadelor, noi, preşedintele Iliescu, a avut o politicã europeanã de, constanţã şi, în continuitate, iar obiecţia cu tratatul cu U.R.S.S., nu a fost, aceea s-a semnat în ‘91, nici nu s-a mai ratificat, U.R.S.S. a dispãrut.....”

F.S.: “Da....., intenţia a contat, era.....”

G.V.V.: “.....intenţia era, în condiţiile momentului acela, de existenţã a Uniunii Sovietice, şi, dacã-l analizaţi veţi considera cã, nu este un ããã..., document de aservire a României faţã de Uniunea Sovieticã. Ulterior Uniunea Sovieticã disperând,..... dispãrând, elanul nostru spre Europa a fost amplificat şi, putem spune chiar cã, România a profitat de momentul acela de, descumpãnire din fosta Uniune Sovieticã, din Rusia şi din tot ce s-a întâmplat şi, am reuşit sã ne orientãm, în aceeaşi situaţie se afla şi Bulgaria. Vã reamintesc cã, dupã 13-15 iunie, la Sofia nu ştiu ce incendii erau şi, B.B.C.-ul a difuzat cã, la Bucureşti totul e în flãcãri, şi aşa mai departe. Deci, exista, cineva interesat care sã compromitã, sistmatic, imaginea României.....”

F.S.: “Şi,..... şi B.B.C.-ul credeţi cã a fost unul din aceştia ?”

G.V.V.: “Nu, B.B.C.-ul a fost manipulat de cineva, care i-a strecurat asemenea informaţii false sau, poate cã.....”

F.S.: “Da (???), aveau oameni aicea donmule Voican.....”

G.V.V.: “Ei totuşi, uitaţi-vã cã lucrul a fost posibil. Eu nu acuz B.B.C.-ul, eu spun cã B.B.C.-ul s-a lãsat, târât, în aceastã capcanã care, însã, dovedeşte o oarecare intenţionalitate, aceea de a compromite imaginea României. Şi, ceea ce s-a întâmplat, prin toate aceste mineriade, inclusiv ultima, din septembrie, nu a fãcut decât sã dãuneze României, întârziind-o cam, cu câte un an jumate. Un an jumate, în iunie ‘90, încã un an jumate, în septembrie ‘91, şi astfel, noi am reuşit sã rãmânem în urmã, chiar dacã am fãcut eforturi, în spcial diplomatice, uriaşe, pentru a recupera. Şi, am intrat, aproape la timp în Consiliul Europei dar, restul suntem în situaţia în care suntem astãzi”.

F.S.: “Da,.....da,.....”

G.V.V.: “Asta nu înseamnã cã,.....cã, dacã am fi fost perfecţi, astãzi am fi fost în NATO sau asta.....”

F.S.: “Ei, şi asta e de discutat, da.....”

G.V.V.: “Numai cã decizia asta este.....”

F.S.: “Domnu’ Voiculescu,.....”

G.V.V.: “.....oricum o altã chestiune şi.....”

F.S.: “.....mãcar economic dacã,.....se fãceau treburi bune şi tot intram. Da ! Domnu’ Voiculescu ?.....”

G.V.V.: “.....pãi, dacã nu se producea mineriada din septembrie, în noiembrie,..... în octombrie ‘91, am fi avut convertibilitatea leului.....”

F.S.: “Cine ne-o fi fãcut-o dom’ne ? Aveţi.....”

G.V.V.: “Încã o datã. Cei care.....”

F.S.: “Aveţi ceva ? Bãnuiţi ceva ?.....”

G.V.V.: “Da ! Eu bãnuiesc forţele revanşarde, nostalgice care sunt de acord, deci, extrema stângã, dacã vreţi,.....foştii, cei care nu sunt interesaţi în, democratizarea României, şi, pe de altã parte, agentura sovieticã care, putea sã lucreze activ la, înnegrirea imaginii României”.

F.S.: “Pãi,.....pãi aceşti foşti, nu au primit cele mai bune privilegii de la donnul Iliescu ? Şi anume, pensiile, pensiile foştilor P.C.R.-işti, care erau de 6.000 şi ceva de lei ? Nu au fost ocrotiţi, într-un fel ? Ce sens avea toatã chestia asta ?”

G.V.V.: “Toate pensiile care s-au dat, s-au dat conform Legii pensiilor şi, nimeni nu a avut o intenţie de a, privilegia pe cineva. Şi, dupã cum bine ştiţi, a existat o puternicã, opoziţie surdã, din partea celor care şi-au pierdut toate rangurile şi care, în timpul lui Ceauşescu au reprezentat o nomencklaturã favorizatã care, nu erau interesaţi de angajarea României pe calea democratizãrii, a statului de drept.....”

F.S.: “Da, da, da,.....ziarele vremurilor şi multe cãrţi scoase ulterior, spun cã mulţi din ei au rãsuflat uşuraţi, vãzând cã în locul lui Ceauşescu a venit preşedintele Iliescu. E un adevãr, sau.....? Eu spun ce,..... ştiţi şi dumneavoastrã, le-aţi citit de atâta timp.....”

G.V.V.: “Este limpede, dacã asistãm la toatã rãfuiala, la toate epurãrile politice, care se fac acuma, dupã 7 ani, de cãtre actualii guvernanţi cã, dacã ei ar fi câştigat alegerile din mai ‘90, ããã..., rãzbunarea ar fi fost mult mai puternicã şi, s-ar fi ajuns la confruntãri, pentru cã, nici aceşti foşti, de care vorbeam, n-ar fi stat cu mâinile în sân şi, atunci, ããã..., de la puternice clivaje sociale am fi alunecat la conflicte, ajungând chiar, poate, la un rãzboi civil, care ar fi pus în pericol chiar integritate statului nostru, adicã, ne-am fi iugoslavizat noi, în locul Iugoslaviei. Si, atunci, sub acest aspect, prezenţa lui Ion Iliescu, ca preşedinte al României, desigur cã a reprezentat, un element de echilibru. Încã de la începutul Revoluţiei, apariţia lui, a împiedicat alunecarea în anarhie, pentru cã altfel, diverşi lideri improvizaţi s-ar fi ciorovãit, pânã s-ar fi cãzut în anarhie, iar apoi, prin politica de reconciliere naţionalã, pe care a dus-o, constant, Ion Iliescu, a fãcut ca, România sã fie o insulã de stabilitate şi, sã se menţinã un anumit echilibru, o ordine.....”

F.S.: “Domnu’ Voiculescu, staţi puţin aşa, da,.....”

G.V.V.: “..... şi o pace socialã, pânã în zilele noastre.....”

F.S.: “.....existã casete, în care, preşedintele Iliescu, la vremea aia, a spus clar, sã vinã masele populare ca sã-i eliberãm, şi sã....., deci, i-a chemat, practic (!!!). Cum a fost o insulã de stabilitate ?”

G.V.V.: “Erau mesaje adresate bucureştenilor, în nişte momente, în nişte situaţii, punctuale.....”

F.S.: “Chiar şi bucureştenilor,.....chiar şi lor, în loc sã-i apere, ieşea.....”

G.V.V.: “Asta nu era incitare la violenţã, dimpotrivã.....”

F.S.: “.....dar asta a adus pânã la coada cozii.....”

G.V.V.: “Citaţi-mi, ce violenţe s-au produs la îndemnul apelurilor preşedintelui Iliescu.....”

F.S.: “Pãi au venit minerii, pânã la coadã.....”

G.V.V.: “Minerii n-au venit în urma apelului, luaţi şi timpul la care s-a difuzat apelul acela televizat care a fost înregistrat în Calea Victoriei şi, era cam cu douã ore dupã ce trenurile plecaserã, deci nu, cuvântarea preşedintelui Iliescu a fãcut sã vinã minerii”.

F.S.: “Spuneţi-mi aici,..ããã..., ce pãrere aveţi dumneavoastrã despre înregistrarea aia dintre Chiţac şi Diamandescu, în care spun cã,.....sã dea foc la autobuz,.....uitaţi cum zice aici,.....stenograma, dacã-i corect (???): “Vã rog sã informaţi pe domnul preşedinte, ne dã,.....sau,.....ne dãm foc la autobuze ? Asta a fost înţelegerea. Vã rog sã informaţi !” Au fost, au existat câteva discuţii asupra acestei formulãri “ne dã” sau “ne dãm foc”, iar ei au spus cã,.....a zis cã “ne dã”, iar mai încolo li s-a pus întrebarea cã de ce au spus cã,.....cã “vã rog sã informaţi”, “asta a fost înţelegerea, vã rog sã informaţi”. Dumneavoastrã ce opinie aveţi, vis-a-vis de aceastã înregistrare ?”

G.V.V.: “Dom’le ! Toatã aceastã poveste cu înregistrarea asta este sub semnul echivocului”.

F.S.: “Da (?!?)”

G.V.V.: “Acolo, se formuleazã, ããã..., transcrieri diferite din ããã..., sonor în ããã..., text, cã e “dãm”, cã e “dã”, totul este interpretabil şi, cred cã, se exploateazã periculos.....”

F.S.: “Si .....”Asta a fost înţelegerea......”

G.V.V.: .....eu nu mã pot pronunţa,.....eu nu mã pot pronunţa asupra veracitãţii, întregii transcrieri, şi al ããã..., enunţului respectiv !”

F.S.: “Sunteţi juma’, juma’ ?.....”

G.V.V.: “Poftiţi ?”

F.S.: “Sunteţi 50%, 50% ?.....”

G.V.V.: “Nu ! Este absurd ca ããã..., Chiţac sã discute în ããã..., în fonie, în direct....., cu....., Diamandescu.....”

F.S.: “Vreţi sã spuneţi, necodificat ?”

G.V.V.: “ããã..., nu, da....., sã-şi propunã sã-şi dea foc ei singuri la autobuze. Iarãşi, apare aceastã chestie, care-i complet absurdã.....”

F.S.: “Pãi,.....da, dacã era un scenariu deja prescris, e....., e normal !”

G.V.V.: “.....da ce scenariu ? adicã..... ce ?..... şi,..... Po....., Poliţia ããã..., ããã..., îşi incendiazã autobuzele, pentru ce ?”

F.S.: “Da întrebarea asta n-o pun eu, o pun ãştia, de 7 ani de zile, “Express”, “Flag.....ãştia, “Zig-Zag”-ul, toţi,..... şi mai nou acum, ããã..., toţi, nu pun eu întrebarea asta !”

G.V.V.: “În primul rând, aceastã chestiune, ar trebui s-o elucidaţi cu cei doi, ããã...”

F.S.: “Da, da (!?!).....”

G.V.V.: “.....vorbitori. În al.....”

F.S.: “Eu v-am cerut o pãrere, da ?.....”

G.V.V.: “.....în al doilea rând, ããã..., este un simplu decupaj.....”

F.S.: “Da (!?!).....”

G.V.V.: “Noi nu putem şti, ce-au avut ei în cap, când, duceau aceastã discuţie care, se duce, în general, ããã..., cum sã vã spun, fragmentar, se duce....., ããã...., eliptic, cei doi ştiu la ce sã....., se referã, poate acolo spune : “aşa ne-a fost înţelegerea ca sã-l informãm.....?”

F.S.: “Ahaa.....!”

G.V.V.: “Deci, ããã..., lucrurile sunt foarte.....”

F.S.: “Da....., da.....(!?!)...”

G.V.V.: “.....vulnerabile, şi plus, chestiunea asta : nu este de conceput cã, Poliţia şi-a dat foc, la....., autobuze, şi vã spun altceva : în condiţiile vieţii şi....., lumii pe care o cunoaşteţi, în România, de ce, în afarã de, a.....,exploatarea, la maximum, pe toate pãrtile, a acestei înregistrãri, care dealtfel, cum sã vã spun, trebuie verificatã şi dacã este....., autenticã, dacã într-adevãr sunt vocile lor, şi aşa mai departe.....”

F.S.: “Ha, ha, ha,.....pãi aicea chiar cã.....”

G.V.V.: “De ce ?.....De ce credeţi dumneavoastrã cã nu s-a gãsit,.....niciun, fost om care a fost acolo....., un poliţist, unu’ care-a vãzut, sã spunã : Da dom’ne, eu am fost poliţist, acuma nu mai sunt, şi am primit ordin sã dau....., dumneavoastrã nu-nţelegeţi cã lucrurile astea ar transpira ? În condiţiile astea, în care nimeni nu se mai teme de nimic !..... nimenea, nu a venit, sã confirme, de o parte sau de alta, sã spunã unu’ : dom’ne.....”

F.S.: “Eiii.....”

G.V.V.: “.....eram eu, lângã autobuze, eu student, sau mai ştiu....., şi am vãzut oameni din Poliţie, cu flacãrã în mânã dând foc la benzinã.....”

F.S.: “Pãi staţi sã vedeţi cã.....o s-o luãm încet acuma.....”

G.V.V.: “.....în afarã de,..... aceastã frazã, eu nu am auzit nişte oameni care....., timp de 7 ani de zile....., sã facã, mãcar în particular, asemenea dezvãluire.....”

F.S.: “Da.....”

G.V.V.: “.....ori, credeţi cã, dumneavoatrã presa, care, sunteţi atât de,..... activi, nu aţi fi gãsit asemenea,..... nu aţi fi ããã..., ããã..., procurat, nişte mãrturisiri ? Totul, se bazeazã numai pe o frazã înregistratã în,..... eter, din....., dintr-un ããã...”

F.S.: “Dom’ne,..... nu ştiu.....”

G.V.V.: “..... trafic de radio.....”

F.S.: “O sã vedem acuma.....”

G.V.V.: “.....nu este, o asemenea chestiune nu ţine, în picioare, ş’ncodatã, ããã..., ããã..., asta dovedeşte, cum sã vã spun, o,..... mentalitate,..... complet fantasmagoricã,..... aa....., exploata la maximum, aceastã boalã a scenariilor, scenarita asta. Nu este serios ca, oameni cu....., formaţia celor de la....., Interne, sã....., inventeze asemenea planuri, în care, ei înşişi sã-şi facã, sã-şi..... dom’ne..... ei,....., adicã, cãdem într-o..... rocambolesc, într-o imaginaţie absolut bolnavã, cã....., unii se îmbrãcau în mineri.....”

F.S.: “Daa (?!?).....”

G.V.V.: “..... alţii se-mbrãcau, tot ei erau....., tot ei se omorau între ei.....”

F.S.: “Pãi, sunt....., sunt între ei, domnu’ Voican,.....”

G.V.V.: “.....adicã pânã la urmã, cum sã vã spun....., ajungem, pur şi simplu, la, o, nebunie.....”

F.S.: “Da au spus,.....au spus multi bãtuţi, care au spus c-au vãzut, mâini albe, au vãzut feţe fine, n-au vãzut aceleaşi feţe de mineri, da declaraţiile astea nu sunt.....”

G.V.V.: “.....astea sunt,.....astea sunt lucruri trase de pãr şi, tendenţioase.....”

F.S.: “Haideţi sã luãm şi noi nişte telefoane în direct, ca sã fie talk-show-ul ãla.....”

G.V.V.: “Vã rog sã luaţi toate telefoanele.....”

F.S.: “Aloo !.....Alooo !.....Bunã seara ! Sunteţi în direct !.....”

( : “Bunã seara !”

F.S.: “Bunã seara !”

( : “Bunã seara dragã Filip, bunã seara dragã Manuel, bunã seara domnule...Voican-Voiculescu.....”

G.V.V.: “Vã salut, bunã seara !”

( : “..... şi nu în ultimul rând, bunã seara, tuturor celor care se aflã, întâmplãtor ori nu, pe aceastã frecvenţã, la aceastã orã. Numele meu este Mihai Popescu”.

F.S.: “Sã trecem direct la întrebãri”.

M.P.: “Sã trecem direct la întrebare ! Stimate domnule Voican-Voiculescu,.....”

G.V.V.: “Da, ascult !”

M.P.: “.....acceptaţi cã, dumneavoastrã expuneţi o construcţie, sigur cã da, logicã, dar, în logica dumneavoastrã. Acceptaţi acest punct de vedere ?”

G.V.V.: “Mai mult ! Eu accept cã propun o ipotezã, pentru cã nu sunt deţinãtorul adevãrului absolut”

M.P.: “Excepţional ! Şi eu sunt adept al acestei politici ! În condiţiile astea, puteţi accepta ideea cã pot fi şi alte opinii ?”

G.V.V.: “Bineînţeles, atâta timp cât un lucru nu este clarificat încã, dupã 7 ani, planeazã incertitudinea asupra autorilor şi respnsabililor chemãrii minierilor în Bucureşti, dar şi a provocãrii tulburãrilor din 13 iunie care, au generat venirea minierilor, orice pãreri sunt posibile”.

M.P.: “Bun ! Mulţumesc foarte mult ! Sã încercãm sã mergem mai departe, domnule Voican. Domnule Voican, vã rog sã aveţi amabilitatea sã rãspundeţi la o primã întrebare.....”

GV.V.: “Desigur !”

M.P.: “Care e statutul dumneavoastrã actual ?”

G.V.V.: ”Vã rãspund cât pot mai bine.....”

M.P.: “Mai concret, cu.....”

G.V.V.: “.....dar, n-are nici o legãturã cu, subiectul !?!.....”

M.P.: “Are, are o strânsã legãturã ! De ce ? Vreau sã aveţi amabilitatea sã ne spuneţi, cu ce vã ocupaţi dumneavoastrã, în mod concret, acum ?”

G.V.V.: “Eu sunt.....fãrã ocupaţie, domnul meu”.

M.P.: “Vã compãtimesc !”

G.V.V.: “Îmi pare rãu, n-am spus-o cu scopul ãsta, dar.....”

M..P.: “asta aţi obţinut. Ããã..., mergem mai departe. Domnule Voican, dumneavoastrã sunteţi, spre norocul dumneavoastrã, o persoanã publicã. Aşa aţi intrat în conştiinţa, nu (?), în conştiinţa acestui popor, prin ããã..., rolul pe care l-aţi avut şi vi l-aţi asumat, prin actele pe care le-aţi comis, în consecinţa acestui rol şi aşa mai departe.....”

G.V.V.: “Desigur !”

M.P.: “Urmare a acestui fapt, cred cã conştientizaţi faptul cã, sunteţi într-o poziţie oarecum dificilã, în sensul cã sunteţi o ţintã fixã expusã, nu (?), unor lovituri imprevizibile care pot veni din orice direcţie”.

G.V.V.: “Vã mãrturisesc cã nu am o viziune atât de.....dramaticã, pentru cã, nu consider cã ne jucãm de-a hoţii şi vardiştii şi cã trebuie sã primesc lovituri.....”

M.P.: “Da ! Ăsta este dreptul dumneavoastrã, sigur cã da, sã vã consideraţi aşa cum puteţi.....”

G.V.V.: “Persoanã publicã nu înseamnã cã este expusã ultrajului !”

M.P.: “Nu, nu neapãrat, e în funcţie de ceea ce persoana respectivã comite, ca sã spunem aşa, nu ?”

G.V.V.: “Da !”

M.P.: “Bun ! Sã mergem mai departe !”

G.V.V.: “Vã urmez !”

M.P.: “Ããã..., la momentul în discuţie, 13-15 iunie, datã fiind poziţia pe care o ocupaţi în ierarhia structurilor de putere, la acel moment,.....”

G.V.V.: “Daaa.....”

M.P.: “...ce ar fi reprezentat pentru integritatea persoanei dumneavoastrã, un refuz de implicare rezultat, eventual, în urma unei evaluãri lucide a consecinţelor unei asemenea implicãri, atât pentru un numãr imprevizibil de oameni, ce ar fi fost ameninţaţi de evenimente, cât şi, în ceea ce privea, eu ştiu, imaginea pe care o produceau evenimentele respective, la adresa României ?”

G.V.V.: “Domnul meu, da eu nu m-am implicat cu nimic. Evenimentele ne-au luat-o înainte. La un moment dat ããã..., alo !.....”

M.P.: “Da ! Vã ascult !”

G.V.V.: “La momentul respectiv, pe mine, evenimentele m-au surprins, împreunã cu aproape 90 de senatori ai F.S.N., în plinã....., în primele mãsuri de organizare a grupului nostru parlamentar. Abia la 6 dupã-masa, am aflat tot ce s-a întâmplat. Cineva, a intrat şi mi-a mai spus, nu mi-a venit sã cred, am crezut cã sunt exagerãri, apoi am vãzut fumul care se ridica din diverse puncte, eram, în clãdirea Comitetului Central şi, m-am dus la Guvern. Acolo am constatat şi am aflat cã,..... tot ce se produsese de la ora 14 pânã atuncea, deci, practic, evenimentele ne-au luat-o înainte şi, nu m-am implicat. În ce priveşte funcţia ? Eram încã, vice-prim ministru, dar în acelaşi timp eram senator ales, eram exact în perioada de tranziţie, urma peste o sãptãmânã, sã predau, deci eram în lichdarea cabinetului, nu mai eram într-un exerciţiu în forţa atribuţiilor mele şi, dincolo, urma sã mã instalez ca senator, când se deschidea Parlamentul. Deci, cam asta era misia mea. Şi, nu m-am implicat în nici un fel ! Am aflat, tot ce s-a întâmplat, ããã..., minerii au venit ããã..., peste bucureşteni, cum ştiţi, adicã, în ce consideraţi cã constã implicarea mea, directã, ca persoanã ?”

M.P.: “Pãi, implicarea dumneavoastrã decurgea, în mod logic, din funcţia pe care o ocupaţi, la momentul respectiv”.

G.V.V.: “Aşa, şi (???).....”

M.P.: “Ããã..., vã rog sã îmi permiteţi.....”

G.V.V.: “Eu nu reprezentam.....”

M.P.: “Vã rog sã-mi permiteţi şi mie sã vorbesc, vã rog sã nu recurgeţi la “metoda Iliescu” cã,… este jenant”.

G.V.V.: “Eu nu cunosc “metoda Iliescu”.....

M.P.: “Metoda Iliescu” este discursul fluviu, ca sã fiu concret ! Ããã..., vãd cã şi dumneavoastrã excelaţi în aceeasi manierã.”

G.V.V.: “Este un dialog, nu un discurs !”

M.P.: “Da, dar, modul cum îl abordaţi dumneavoastrã îl transformã în ceea ce este !”

F.S.: “Gata, gata, haideţi sã nu mai purtãm discuţii.....”

M.P.: “Nu, nici vorbã, nici vorbã, la..... acţie şi reacţie. Ããã..., domul Voican, haideţi sã încercãm sã mergem mai departe....., cu amabilitatea.....”

G.V.V.: “Staţi puţin, dumneavoastrã nu m-aţi convins cu ce m-am implicat eu în 13-15 iunie ?”

M.P.: “Domnu’ Voican, eu nici nu încerc sã vã conving de ceva, în privinţa asta..... dumneavoastrã trebiue sã fiţi convins, înaintea oricui”.

G.V.V.: “Nu....., dar aţi adus în discuţie implicarea mea.....”

M.P.: “Pãi, absolut ! În calitate.....”

G.V.V.: “Bine, bine, dar expuneţimi-o.....”

M.P.: Excepţional ! V-o expun ! Domnu’ Voican, în calitate de vice-prim ministru, dumneavoastrã “bântuiaţi”, hai sã folosesc aceastã expresie, între un local şi altul, în nişte momente cruciale pentru, pentru România, înainte de orice altceva ?”

G.V.V.: “ Şi care.....”

M.P.: “Dupã descrierea, dupã descrierea dumneavoastrã, sã fim bine înţeleşi. Şi mai.....”

G.V.V.: “Da.....”

M.P.: “Şi mai remarc, în legãturã cu asta, nişte inadvertenţe logice, pe care dumneavoastrã vi le asumaţi,..... E dreptul dumneavoastrã, evident, dar hai sã le enumerãm şi sã vedem dacã le acceptaţi ca atare, ca fiind inadvrtenţe logice”.

G.V.V.: “Vã rog,...”

M.P.: “Iatã-le (!!!), în succesiunea lor. Domnul Voican, în, în introducerea asta, care a avut loc pânã acuma, dumneavoastrã aţi folosit câteva, câţiva termeni, cu o conotaţie precisã. Iatã-i, care ar fi : “insurgenţi”, la adresa unor persoane care erau într-un numãr, pare-se, extrem de limitat şi, dumneavoastrã ştiţi foarte bine asta, în momentul în care s-a....., a avut loc intervenţia, sub forma sub care a avut, da ? Pe de altã.....”

G.V.V.: “Ããã..., insurgenţi, numesc pe cei care au atacat şi, incendiat, Poliţia Capitalei, distrugând fişierul de evidenţã al populaţiei, cei care au atacat Ministerul de Interne şi care au devastat 2 etaje din Televiziune. Dumneavoastrã, ce nume le daţi acestor “atacanţi”, poftim ?”

M.P.: “Domnu’ Voican, aicea am sã mã refer la o altã afirmaţie a dumneavoastrã. Dumneavoastrã folosiţi termenul de “afirmaţii false” dar, cum se face cã, aceste afirmaţii au valoare de fals, numai când vã privesc, când vã incrimineazã, sub o formã sau alta, pe dumneavoastrã, cei care reprezentaţi puterea, şi nu în alte circumstanţe ?”

G.V.V.: “Domnule, eu spun cã, nu este verosimil ca noi sã ne fi organizat tulburãri împotriva noastrã.....”

M.P.: “Este perfect verosimil, dar, nu este verosimil în logica onstruitã de dumneavoastrã ! Pentru cã, într-un lanţ logic, este suficient sã introduci, o verigã falsã, şi aceasta este veriga pe care dumneavoastrã v-aţi strãduit s-o introduceţi, pentru a perturba, a, a, eu ştiu, a disturba, sensul întregului lanţ logic şi deci, concluzia finalã”.

G.V.V.: “Pãi, spuneţi-mi dumneavoastrã motivul pentru care am fi organizat noi atacarea Poliţiei, Internelor şi Televiziunii în 13 iunie.....”

M.P.: “Foarte simplu, domnu’ Voican, pentru a vã asigura “liniştea”, pe care regimul pe care l-aţi instaurat, şi a durat 7 ani de zile, ããã..., cum sã spun, constituia motv de, eu ştiu, de voinţã, de dorinţã şi, spre asta tânjeaţi”.

G.V.V.: “Nu e de sperat cã stã în picioare cã, atunci când câştigi alegerile, cum le-am câştigat noi, aveam nevoie sã tocmim nişte oameni sã atace 3 instituţii importante din Bucureşti, sã le devasteze, ca pe urmã sã vinã minerii, ca o reacţie la aceste atacuri, sã creeze alte tulburãri, care ne-au costat enorm în imagine ? Mã rog, este un punct de vedere, dar mie nu mi se pare cã, cineva cu mintea întreagã ar putea sã conceapã asemenea scenarii şi, ar recurge la asemenea mijloace atunci când, este câştigãtor, în condiţiile în care am fost noi”.

M.P.: “Domnu’ Voican, iarãşi straniu ş sunt, cum sã spun, surprins, cã recurgeţi chiar şi la invectivã, ããã..., ”cu mintea întreagã”, mã refer la aceastã formulare. Domnu’ Voican,.....uitaţi ce se întâmplã, ããã..., timpul, scurgerea acestor 7 ani a dovedit cã, dumneavoastrã, de la bun început, din momentul ããã..., 25 decembrie 1989.....”

G.V.V.: “Da,.....”

M.P.: “..... şi pânã în momentul 15 noiembrie 1997, v-aţi aflat într-o permanentã şi gravã crizã de legitimitate. Aţi, aţi, cum sã spun, creat aceastã stare, de la bun început, prin acel ããã..., prin acea diversiune pe care a constituit-o ããã..., transformarea C.F.S.N.-ului în partid politic, şi de aicea a rezultat fondul pe care, contestarea permanentã a puterii pe care dumneavoastrã aţi instaurat-o, a persistat timp de 7 ani. Sunteţi de acord ?”

G.V.V.: “Nu ! Domnule vã reamintesc cã un act revoluţionar este un act arbitrar, violent, brutal, împotriva unei ordini existente”.

M.P.: “Da, domnule Voican. Aşa.....”

G.V.V.: “Puterea noastrã decurge din Revoluţia care s-a produs în 22 decembrie. Noi am luat puterea printr-un act revoluţionar. Cã este aşa, nimeni nu ne-a contestat atunci, toatã populaţia bucureştiului a stat pe strãzi în mai multe puncte, contribuind la succesul şi la consolidarea regimului nostru. Din acest punct, decurge legitimitatea noastrã, prin act revoluţionar. Ãsta nu este un act legal, este un act arbitrar. Au urmat apoi, alegerile din 20 mai, care n-au fost contestate de nimeni, care ne-au conferit o legitimitate electoralã. Din acel moment, urmeazã perioada care o cunoaşteţi, n-are rost sã mai reiterez. Dovadã cã am fost cinstiţi, cã ceea ce am pus în operã, de atunci pânã acuma, a pemis ca în ‘96 sã pierdem alegerile. Noi am creat acest sistem care a funcţionat în felul ãsta”.

F.S.: “Cum comentaţi declaraţia preşedintelui, ex-preşedintelui Iliescu, care a spus cã “nu vom candida, eu nu voi candida la preşedenţie”, ca ulterior, sã se constituie în partid şi sã....., cum comentaţi aceastã ããã...”

M.P.: “întorsãturã”.....

G.V.V.: “La ce moment vã referiţi ?”

F.S.: “Atunci, atunci când.....”Eu nu voi candida la preşedentia României, cã nu voi.....nu voi face un partid politic” şi.....”

G.V.V.: “Eu nu-mi amintesc....., nu-mi amintesc acuma de o asemenea declaraţie.....”

F.S.: “Da, a fãcut treaba asta.....”

G.V.V.: “Nu ştiu, dumneavoastrã o spuneţi, este posibil dar, dupã cum ştiţi, în politicã te poţi rãzgândi”.

F.S.: “Mda......”