[Legătura de cauzalitate dintre activitatea inculpaţilor şi împuşcarea victimelor]

5. Referitor la legătura de cauzalitate dintre activităţile inculpaţilor şi împuşcarea a sute de demonstranţi

Şi această chestiune a fost judicios clarificată prin considerentele sentinţei, arătîndu-se că pînă şi acele activităţi ale inculpaţilor extrinseci represiunii au fost necesare realizării ei.

În adevăr, caracterul indispensabil al activităţii desfăşurate de cei doi inculpaţi rezultă din modul în care ei au cooperat, cu ceilalţi factori, la punerea în executare a ordinului de reprimare.

Aşa cum reiese din probele administrate, al căror conţinut a fost relevat pe larg în motivarea sentinţei, ambii inculpaţi au participat, în raport cu atribuţiile ce le-au revenit în cadrul comandamentelor din care au făcut parte, la organizarea şi dirijarea acţiunii represive. Astfel, fiecare dintre ei a cooperat la adunarea şi aprecierea informaţiilor necesare, la preluarea comenzii trupelor din garnizoana Timişoara, la înarmarea lor cu muniţie de război şi grenade lacrimogene, la instruirea acestora cu privire la modul cum să acţioneze, la scoaterea trupelor, cu tehnică de luptă, pe străzi, la amplasarea lor în punctele de întîlnire cu coloanele de demonstranţi, la luarea unor măsuri pentru anihilarea rezistenţei protestatarilor, a transmis ordine ce au dus la deschiderea focului şi a controlat modul cum erau executate aceste ordine.

Or, toate aceste acte, realizate cu contribuţia nemijlocită a inculpaţilor, indispensabile pentru realizarea acţiunii represive conduse de fostul secretar al C.C. al P.C.R. Coman Ion, au avut un evident rol determinant în producerea rezultatului - împuşcarea manifestanţilor şi a altor persoane - aflîndu-se în unitate indivizibilă cu actele de suprimare de vieţi sau de rănire comise de cei care au apăsat pe trăgaciul armelor.

În acest fel, actele de împuşcare cu arme de foc s-au integrat în activitatea de ansamblu a inculpaţilor, care au dat sau transmis acele ordine, ori au contribuit la executarea lor prin înarmarea sau dispunerea trupelor în punctele de convergenţă cu coloanele de demonstranţi, prin controlul executării ordinelor şi menţinerea hotărîrii celor implicaţi în reprimare de a o continua.

Concordanţa deplină între aceste acte ale celor doi inculpaţi şi activitatea de ansamblu, desfăşurată de ceilalţi factori de decizie din comandamentele instituite la Timişoara şi de executanţi, a avut ca rezultat nemijlocit împuşcarea a sute de demonstranţi, din care 72 mortal, astfel că acţiunile lor nu pot fi disociate de legătura neîndoielnică de la cauză la efect ce a existat între multitudinea de fapte succesive comise de ei, în cadrul pluralităţii de factori, şi consecinţele grave produse în rîndul persoanelor vizate.

Aşadar, subsumîndu-şi voinţa şi actele proprii, prin integrarea lor în conceperea şi executarea planului de reprimare, în baza scopului comun ce l-au urmărit, inculpaţii au cooperat direct, cu toţi ceilalţi factori implicaţi nemijlocit, la comiterea masacrului de la Timişoara, cu acceptarea producerii consecinţelor şi a răspunderii unui atare rezultat.

Ca urmare, cum conceptul de "săvîrşire nemijlocită" a infracţiunii presupune raportarea acţiunii tipice la fapta concretă, în dinamica ei şi cu preluarea tuturor aspectelor ce se constituie în elemente sau laturi indispensabile pentru existenţa acelei infracţiuni, iar inculpaţii au comis acte avînd legătură cauzală indiscutabilă cu împuşcarea mortală a celor 72 victime şi rănirea gravă a altor 253 persoane, este evident că - şi sub acest aspect - este corectă încadrarea faptelor lor în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. 1 raportat la art. 176 alin. 1 lit. b, cu aplicarea art. 75 lit. a şi a art. 13 din Codul penal, precum şi în tentativă la această infracţiune.

Tot astfel, aşa cum corect s-a subliniat prin considerentele sentinţei, chiar şi în ipoteza în care actele comise de cei doi inculpaţi nu ar fi fost, prin ele însele, cauza unică a decesului, şi, respectiv, rănirii victimelor, ci la acest rezultat au contribuit şi alţi factori, răspunderea lor tot nu ar putea fi înlăturată deoarece contribuţiile respective, constituite în cauze concomitente, au fost cunoscute de ei, iar rezultatul lor l-au prevăzut şi şi l-au asumat.