Închisoarea Văcăreşti

În ziua de 19 aprilie 1949, luni, prima zi din Săptămâna Mare a Paştelui, s-a format un lot de cca. 100 de deţinuţi care am fost scoşi afară în curte unde ni s-a dat hrană rece pentru o zi, un sfert de pâine şi trei cartofi fierţi în coajă, pentru fiecare deţinut. Lotul era format din toate categoriile sociale: muncitori şi ţărani, studenţi, intelectuali şi noi, elevii de la Dorohoi. Am fost transportaţi cu un autobuz în gara Iţcani şi îmbarcaţi în duba CFR. Atunci am făcut prima dată cunoştinţă cu vagonul penitenciar, fiind băgaţi câte zece persoane în celula care, în mod normal, putea să cuprindă şase persoane. În timpul călătoriei ţin minte că în gara Vatra Dornei când trenul era oprit, lângă duba noastră se găsea o femeie cu un copil de mână care a întrebat-o pe mama sa: “Mamă, cine merge în vagonul ăsta? ” “Hoţii şi legionarii.” i-a răspuns mamă-sa.

Trenul cu care am călătorit toată noaptea a oprit la Gherla unde au coborât muncitorii şi ţăranii, iar la Aiud au coborât intelectualii. Aici făcându-se un schimb mai mare de deţinuţi, probabil au fost îmbarcaţi şi deţinuţi de drept comun, astfel că am fost scoşi din celulă şi băgaţi în camera mare toţi deţinuţii politici. Reţin dintre cei din camera mare pe Ţurcanu Eugen, Parizeanu Gioga şi pe Bordeianu Dumitru din Drăguşeni, judeţul Baia (aproape de Fălticeni). Studenţii au coborât la Piteşti. Drumul a continuat la Bucureşti şi, din Gara de Nord, am fost duşi cu camioane deschise la închisoarea Văcăreşti. De pe podul Basarab lângă care era trasă duba, lumea privea cum miliţienii ne distribuiau hrană rece pe ziua respectivă, aruncând la fiecare un sfert de pâine şi o ceapă. Miliţienii ţipau tot timpul la cei de pe pod să circule mai repede şi să nu privească spre noi. Sosirea în Văcăreşti s-a petrecut în Joia Mare din Săptămâna Patimilor. În închisoarea Văcăreşti am petrecut noaptea de Înviere unde deţinuţii au cântat “Hristos a înviat”. Gardienii nu erau încă formaţi în spiritul luptei de clasă şi al ateismului materialist, aşa că n-au luat măsuri de pedepsire împotriva noastră. Mâncarea era mult mai bună ca la Suceava. Aici mulţi deţinuţi erau condamnaţi pentru crime de război în diferite stadii: unii în faza de anchetă, alţii în tranzit spre alte închisori sau rechemaţi pentru alte anchete şi procese. În Văcăreşti am făcut o baie şi aici am avut ocazia să văd un om a cărui burtă se transformase într-un şorţ ce-i acoperea organele genitale. Fusese unul din cei foarte graşi şi slăbirea datorată subalimentaţiei îl adusese în această situaţie. Închisoarea Văcăreşti fiind o închisoare de tranzit şi centru de triere şi repartizare a deţinuţilor către alte închisori, (funcţie pe care o va avea mai apoi Jilava, în Văcăreşti rămânând numai deţinuţi de drept comun) dădea posibilitatea să întâlnim figuri cunoscute. Aici l-am întâlnit pe Chirică Balanişcu originar din Pomârla şi fost elev al liceului din Pomârla. Acum era student la Cluj şi se afla în tranzit la Văcăreşti în drum spre Piteşti. Mi-amintesc că noi, dorohoienii, am stat puţin de vorbă cu el când ieşeam prin curtea închisorii, el fiind solicitat şi de alţi camarazi de-ai lui cu care se întâlnea atunci. O scenă pe care n-o uit a fost aceea când şi-a luat rămas bun de la un prieten al său, care se pregătea să plece spre altă destinaţie. Acesta i-a spus în final: “Doresc să rămâi aşa cum te ştiu”, iar el i-a răspuns: “Fără nici o retuşare.” Cred că aşa a şi rămas, fiindcă a murit în Piteşti. Nu l-am mai întâlnit niciodată şi n-am auzit nimic despre el, decât târziu, la canalul Dunăre-M. Neagră.