Petre Roman, "Libertatea ca datorie", ed. Dacia- Cluj, 1994

[IR : Eroul Valter Roman]

"M-am născut în Bucuresti, la 22 iulie 1946, chiar în anul instalării confuze a regimului comunist în România. [IR : Aşa cum se cade, găsim cheia falsificării -prin omisiune- chiar la începutul primului portativ]. Tatăl meu, Valter, care, după războiul civil din Spania, şi-a găsit adapost întâi la Paris şi apoi la Moscova, revenise în România cu un an în urmă în rindurile diviziei "Horia Cloşca şi Crişan". Legendara divizie fusese constituită în 1945, în Uniunea Sovietică, din foştii prizonieri români de la Stalingrad care se raliasera trupelor sovietice după actul de la 23 August .[] Mama mea, Hortensia, spaniolă, se refugiase şi ea după războiul civil în Uniunea Sovietica, împreună cu tata şi reveniseră la Bucureşti în 1945. La începutul lui 1946 a venit în ţară, via Marea Neagră şi Constanţa, bunica mea după mama, de origine bască[] împreună cu vărul meu Raul [] fugiseră din lagarul de refugiati din sudul Franţei şi se stabiliseră în Romania, unde locuiau împreună cu noi.[] Starea familiei s-a îmbunătăţit mult odată cu avansarea tatii la gradul de general, spre finele lui 1948. După prima epurare ordonată de Stalin împotriva interbrigadiştilor din Spania tata a fost scos din armată şi a devenit ministru al Poştelor, în 1950. Dar, la a doua operaţiune de epurare, lucrurile au luat o întorsatură ce putea fi tragică.[] în decembrie 1952 tata a fost arestat şi anchetat vreme de aproape 3 luni [] Din fericire, tata a revenit acasa. [] după numirea ca director al Editurii Politice în 1954, tata a primit o munca care i-a produs multe satisfacţii.[] Mama avea o personalitate puternică. Din trecutul ei de militantă republicană păstrase o înţelegere cuprinzătoare a istoriei acestui veac [] după ce a lucrat o vreme la Ministerul de externe, a condus timp de mai bine de 20 de ani redacţia de emisiuni pentru străinatate a postului de radio Bucureşti. [IR: Exact familia care trebuia să educe primul prim ministru al României postcomuniste]".

" Imi aduc aminte că în 1954, având eu 8 ani, m-am strecurat noaptea cu câţiva băieţi în sediul statului major al trupelor sovietice, care se afla în vecinatatea noastră şi am şterpelit de acolo un stoc de panglici de filme. A doua zi, după o anchetă grabită, un ofiţer al armatei Roşii a venit să se plângă acasă la noi. Tata i-a răspuns râzând: "Dacă un puşti de 8 ani poate pătrunde la voi ca la el acasă şi să ia de acolo ce vrea, atunci e mai mult problema vostra decât a copiilor.[IR Cine-şi permitea atunci astfel de dialoguri?]. [] Cînd am împlinit zece ani, şcoala cu limba de predare rusă a devenit cunoscutul liceu Petru Groza. Nu era "scoala nomenclaturii române", cum a fost denumită, în chip interesat, de ziare occidentale. Era pur şi simplu şcoala unde predau atunci cei mai buni profesori din Bucureşti şi care tocmai de acceea era ticsită cu copiii cadrelor de partid şi ai ofiţerilor superiori ai noii armate". [] în 1963, la 17 ani, am intrat [] la Institutul politehnic din Bucureşti unde am hotărât foarte curand să mă specializez în hidrotehnică.[] an de an urcam în clasamentul institutului. Mă simţeam bine, aveam viitorul înaintea mea, iar fetele nu ramîneau insensibile la atâtea frumoase însuşiri.[] Din punct de vedere politic eram tot aşa; nicidecum un răzvrătit. [] Ca mulţi dintre tinerii din generaţia mea eram convins de "superioritatea pe termen lung" [] a comunismului faţă de capitalism, însă fără să fiu un fanatic al acestei idei." [IR: Acest om, care a trăit în altă Românie ca vitimele comunismului, nu avea cum să le înţeleagă. ]

[IR: Inspirat de lupta tatălui pentru mase, lupta neînfricat …contra lor]

"La 16 decembrie 1990, în momentul în care procdasem la o prima şi dureroasă liberalizare a preţurilor, am fost obiectul unor atacuri violente din partea opoziţiei. Situaţia era dintre cele mai anevoiase. În cursul zilei o mare demonstraţie luase o turnură aproape insurecţională. Atitudinea cea mai chibzuită ar fi fost să câstig timp - şi dacă nu renunţam- ceea ce Iliescu m-a lăsat să înţelg că e necesar- măcar să dau impresia aceasta-, amânând sau eşalonând aplicarea acelor măsuri. Eu însă nu voiam: aş fi rămas cu sentimentul că am luat calea cea mai uşoară, că am cedat demagogiei şi populismului.[] Ştiam că în esenţă populaţia nu era nemulţumită de mine. Partidele nu făcuseră decât să se folosească de acest pretext pentru a-mi pune în dificultate guvernarea. [] Ca atare am hotarât ca în aceiaşi seară chiar, să apar pentru câteva minute la televiziune, pentru a-mi explica politica şi mi-am încheiat alocuţiunea cu această frază: "Nimeni şi niciodată să nu conteze pe laşitatea mea. [IR: Iată o mărturisire importantă; ştim cine s-a încăpăţînat să distrugă România, cu curaj ] .[] Acum privind în urmă îmi dau seama că n-aş fi vorbit în felul acesta daca n-aş fi avut în minte, stăruitoare, pilda parintelui meu. [IR: Aşadar, fiul credincios al bărînului aventurier însetat de justiţie socială, adus de armata Roşie, se simte îmboldit în 1990, de pilda tatălul său, să nu se lase pînă nu distruge economia naţională, sărăcind populaţia şi trecînd peste orice protest faţă de această insjutiţie. Camuflat perfect în spatele suspiciunilor create de biografia sa de om de stînga, Roman va da nestingherit o lovitură fatală maselor populare, tolerat şi chiar sprijinit de forţele de opoziţie care "doreau schimbarea"] A fost pentru mine, în chipul cel mai ferm, o călăuză politică şi morală. Am avut faţă de el şi mai am şi astăzi, după ce nu mai este, o admiraţie fără rezerve. Pentru mine a fost un erou, aproape un sfânt. [] Am fost "îndrăgostit" de el [] de la el am moştenit toate valorile cărora le rămân credincios [] criza comunismului se vedea tot mai bine cu trecerea anilor [] Meritul [] este al tatălui meu, un om cu totul dezinteresat care crezuse într-un ideal şi luptase pentru el şi care avea curajul, consecvenţa şi demnitatea să rămână [] dincolo de nişte tot mai triste evidenţe, credincios unui vis scump plătit. [IR: Ne poate emoţiona admiraţia şi fidelitatea fiului. Dar în acelaşi timp ne dă fiori ideea că tocmai el şi-a asumat sarcina să scape ţara din ghearele nomenclaturii comuniste]

[IR Un "patriot" roman a facut pui …]

"Valter Roman s-a nascut în 1913 la Oradea [] De mic copil a fost crescut în cultul României şi a vredniciei neamului ei. Tata a fost pînă în adincul fiintei sale patriot roman. [] tata adunindu-ne [] în salon ca să cante, acompaniindu-se cu vioara lui neagra Hora Unirii, intr-o vreme cand era interzisa de stalinisti, cat de ciudat ar putea să para (si putini ma vor crede) nu-mi amintesc ca tata să fi vorbit vreodata în faţă noastra despre originea lui evreiasca. Cred ca era crestin ortodox, la fel ca mama lui, o romanca. Am aflat destul de tirziu ca nu Roman era adevaratul lui nume, şi ca se chema în realitate Ernst Neulander. " [IR : Intr-adevar, nu-l poate crede nimeni. Ne putem doar mira de un asemenea tupeu. Cum insa, fiecare om cu origine mixta e liber sa-si afirme etnia conform constiintei, retinem ca Roman nu se considera evreu, deci a-l denunta nu poate fi considerat antisemitism] [] Contrar celor scrise de anumiti ziaristi sau chiar istorici, strabunicul meu dinspre tata n-a fost Rabin. Singura fotografie pe care o am il arata în uniforma de ofiter de jandarmerie a Imperiului austro-ungar . [] Cat despre bunicul meu, după ce a fost o vreme funcţionar la primaria din Oradea, a devenit, în chipul cel mai prozaic, funcţionar la o banca. [] "

"Tata a devenit membru al partidului comunist [] prin 1933, imediat după ajungerea la putere a nazismului. Fusese martor la ascensiunea acestuia la Brno, ca student la Deutsche Technische Hochshule, unde tatăl sau il trimisese să faca studiile de inginerie. [] în urma unui denunt a fost arestat de Siguranta în 1934, la Oradea, împreună cu 15 dintre tovarasii lui, pentru "simpatii comuniste". L-au torturat [] a fost singurul care n-a vorbit. Iar în ziua fixata pentru proces a evadat şi s-a refugiat în Franta [IR: Macar se evada usor în vremea aceea] în timpul Frontului Popular [] a fost în perioada acesta un foarte productiv ziarist politic, calitate în care a fondat şi a redactat aproape singur sapte ziare ale emigratiei romane. Titlurile lor apar intr-o colecţie de articole pe care a publicat-o în 1971 [] Franta era asadar pentru tatăl meu [] un reper simbolic. [] în iulie 1936 Franco declaseaza razboiul civil.[] Dindu-se drept un oarecare Santiago Arogo care se intoarce în Sevilla la familia lui, traverseaza fontiera cu trenul, în octombrie [1936] şi devine comandant al unitatii romane de artilerie atasata celei de a 11-a brigazi internationale Venceremos. [] Adevrata legenda a tatalui meu de atunci dateaza. [] în Spania, cum am putut să constat chiar personal, el este considerat şi astazi un erou . Din frageda copilarie am trait în cultul pentru combatantii brigazilor internationale din Spania. Nimeni nu mai tagaduieste astazi ca, desi devotati Uniunii Sovietice "interbrigadistii" luptau pentru cu totul altceva decit pentru comunism. Luptau pentru libertate şi pentru justitie sociala. [IR : Nimeni- din anturajul comunist intern şi extern- din care domnul Roman nu pare să fi evadat. În alte medii, "lupta pentru libertate" a "unitatilor romane" organizate de KGB, se numeste aventurism sau chiar tradare] .Desi grav ranit intr-un plaman [] tata a fost unul dintre ultimii interbrigadisti care au plecat din Spania, în 1939. [] desi disciplina comunistă l-a constrins să le aprobe pe moment, executiile lui Rikov, Rakovvski şi mai ales cea a lui Buharin - au fost pentru el o prima fisura în crezul lui faţă de comunismul rus. [IR: Cam putin despre un subiect captivant: macelarirea KGB a luptatorilor pentru justitie sociala]. Întors la Paris în 1939, lucreaza o vreme la "Ce soir", cotidianul comunist de după amiaza. [] Apoi, fiind exclusa pentru el orice idee de intoarcere în România []se duce la Moscova.[IR: să "combata" stalinismul, aflat în faza atroce - de genocid, şi suprimare a membrilor de partid (inclusiv a luptatorilor din Spania…). Te ia cu fiori cînd te gindesti ce-o fi facut Valter Roman atunci, acolo…] Nu prea am multe informatii despre perioada sederii lui în URSS. Stiu doar ca a lucrat, ca inginer, la proiectul unei locomotive electrice sovietice şi ca, în urma acestei activitati a primit o decoratie, pe care o pastrez şi acum. Mai stiu ca a pus pe picioare şi a insufletit un post de radio romanesc "liber" refuzind sa-l afilieze Kominternului din ratiuni de independenta nationala. [IR: Ce versatilitate: student, inculpat, ziarist, comandant de brigada de artilerie, inginer inventator, redactor radio. Plus alte preocupari, discrete. Şi era doar inceputul. Cel mai tare, e modul cum patriotul international Valter Roman, camuflat în redactor al postului de radio Moscova (care trebuia să demoralizeze armata romana- dusmana), isi conserva totusi independenta faţă de Komintern..] S-a afirmat în presa occidentala ca tatăl meu a fost "unul dintre inaltii responsabili romani ai Kominternului". Totusi un tanar istoric francez, Christian Duplan, care pregateste o carte asupra acestui subiect, mi-a confirmat nu de mult ca n-a gasit nici o urma a numelui "Roman" în arhivele de la Moscova a acestei organizatii [IR: Iata un argument ridicol, pentru cine poate interpreta biografia prezentata sumar. Oare daca altii ar gasi dovezile respective, ar renunta domnul Roman la admiraţia pentru tatăl sau?]

" La formarea diviziei "Horia, Closca şi Crisan" în Uniunea Sovietica, după 23 august 1944, având recunoscuta calitatea sa de militar cu gradul de maior în armata republicana spaniola, tata a fost integrat cu gradul de locotenent-colonel[]. Cand s-a intors în ţară după 1945, tata a ramas simplu militar, apoi a strabatut toata ierarhia pînă la gradul de general-maior. [IR: Interesanta cariera militara! Ziaristul travestit în turistul Arogo devine "maior", iar acesta… locotenent- colonelul Roman, trimis cu Armata Rosie - care ne-a eliberat de atitia dusmani (deportati în Siberia) . Nu e de mirare ca, ajuns la Bucureşti - va fi avansat general. Toate acestea- spuse fără jena, admirativ…] Funcţia lui de Sef al Departamentului de invatamint de la statul major al Armatei, inceputa la sfirsitul lui 1948 a detinut-o foarte putin: peste un an şi jumatate a fost definitiv scos din cadrele armatei [IR : S-au facut multe în acea perioada; fiecare zi a contat în decapitarea armatei romane. Noii "ofiteri" trebuind educati comunist- cred ca domnul Roman a muncit mult] şi numit intr-un post cu caracter pur tehnic, acela de ministru al Postei şi Telecomunicatiilor. [IR: Omul potrivit, la locul potrivit. Oare ce "tehnica" o fi pus la bataie tovarasul ministru?]. De fapt comunistii din tara, cum li se spunea, dintre care multi nu fusesera niciodata pe front, preluasera puterea inauntrul aparatului de partid şi incepeau sa-i indeparteze pe rind din centrele de decizie, pe cei care, asemenea tatalui meu, fusesera prea implicati în conflictele internationale şi dobandisera o reputatie sau o glorie de care ei erau lipsiti. [IR: Este vorba de cunoscuta lupta pentru putere dintre facţiunile PCR interna şi externa. Nu vad cum se poate mindri domnul Roman ca tatăl sau a apartinut ramurii KGB, aduse de Armata Rosie. Şi nici de ce nu s-a intrebat cu ce pret a scapat epurarii, cînd s-a intors acasa din scurtul arest? ] În 1953, după moartea lui Stalin [] marginalizat de partid devenea bibliotecar apoi vicepresedinte al unei societati pentru difuzarea culturii, dotata cu o mica editura. [] Aceasta inlaturare dezminte radical calomnia [] potrivit careia tatăl meu ar fi fost "fondatorul Securitatii"! Toti romanii stiu ca politia politica a regimului n-a ajuns să aiba adevarata ei funcţie şi adevarata ei amploare decit la inceputul anilor saptezeci, cînd e imposibil de înţeles cum ar fi putut Ceusescu să incredinteze o asemenea responsabilitate, care presupunea din partea lui o incredere absoluta, unui om care fusese eliminat din cercurile de sus a puterii de mai bine de cinsprezece ani [IR : Daca aceasta "argumentatie" ar fi fost numai gaunoasa, treaca -mearga. Dar fraza subliniata este absolut inadmisibila. Daca domnul Roman credea sau sustinea inca, în 1994, ca securitatea a devenit represiva prin 1970- enormitate pe care putini ar mai putea-o rosti, atunci cum şi-a permis să uzurpe revoluţia din decembrie ca să decida - ca prim ministru - cum se face dreptate fostelor victime ale comunismului? Vazuta din acest unghi decizia luata atunci- ca arhivele să fie incuiate, apare în cea mai monstruoasa lumina] [] încă din 1954-1955 [] intelesese ca din punct de vedere politic, nu mai avea să joace niciodata un rol important în Romania. A inceput atunci pentru el un fel de " a doua cariera" [] acea de popularizare a stiintei [IR: Numai a doua? Fostul student-activist-detinut-ziarist-maior-publicist-inventator-colonel-general-ministru avea încă multe de spus] devenit unul dinte specialistii în energia nucleara şi a problemelor revoluţiei "tehnico-stiintifice" [] n-a mai participat la viata politica a tarii decit episodic pentru a aduce servicii în citeva prilejuri determinate".

"Astfel în 1956, cînd a avut loc insurecţia de la Budapesta, a fost insarcinat de Gheoghiu -Dej să se duca la Budapesta pentru a-l convinge pe Imre Nagy, pe care-l cunoscuse bine la Moscova, să paraseasca ambasada Iugoslava, unde se adapostise împreună cu guvernul sau şi să se refugieze la Bucuresti. Se stie ce s-a petrecut, la presiunile lui Hrusciov şi a armatei Rosii, Gh Dej l-a predat citeva saptamini mai tirziu sovieticilor, care l-au dat pe mina ungurilor, care la rindul lor, după un simulacru de proces, l-au spinzurat. Tata fusese tradat, fireste, n-ar fi acceptat niciodata asemenea misiune daca ar fi stiut rezultatul ei [IR : O noua mostra de nerusinare-candida. Va să zica, cel folosit pentru a-i atrage pe conducatorii revoluţiei maghiare intr-o cursa mortala (ceea ce arata cit de "speciale" erau serviciile pe care le putea presta)… a fost victima tradarii, nu autorul ei! ] Pastrez vreo suta de pagini din memoriile lui, pe care o să le public candva, în care povesteste tot acest joc de minciuni şi de inselatorii, împotriva carora, în calitatea lui de militar comunist, nu li se putea pentru moment impotrivi [IR: Momentul nu a mai venit şi nu cred ca va veni nici momentul publicarii marturiilor. În definitiv erau o explicatie intima pentru fiul sau: ca să nu i se zdrunciune admiraţia şi intelegerea. ] a fost victima faimosului centralism democratic.[] nu aveai de ales decat între moarte, exil sau tacere [IR: în cazul lui Valter Roman exilul fiind fără probleme, de ce o fi ales tacerea?] n-a avut niciodata ambitia puterii. Era mai curand o mare constiinta revolutionara, un romantic al unei utopii, un supravietuitor al perioade eroice pe care numai cei lipsiti de cultura istorica sau numai trepadusi oportunisti ai oricarei puteri n-au cum s-o inteleaga şi s-o onoreze. Slujitorii interesati şi puri ai unui ideal nu sînt justitiabili de degradarile istorice pe care le-a suferit idealul lor. [IR: în numele milioanelor de "trepadusi" romani, distrusi pentru ca aveau alte idealuri decit banda tatalui sau, il previn pe domnul Roman ca, pentru ca a acoperit aceste crime şi după 1989, a devenit justitiabil chiar el.]

"Totusi, pentru ca în 1958 Valter Roman a fost unul dintre primii sustinatori ai politicii de "nationalizare" a comunismului promovata de Gheorghiu Dej, tatăl meu a fost integrat de Ceausescu în 1965 în Comitetul Central, organism consultativ a carui putere era pur simbolica. [IR: Oportunismul se mosteneste şi produce -iata- o definitie inedita a Comitetului Central.] şi astfel s-a aflat printre cei care-l inconjurau pe Ceausescu în momentul proclamatiei sale, în august 1968, împotriva interventiei sovietice în Cehoslovacia.[] Numit în 1954 director al Editurii politice, în principiu o editura a Partidului, a facut din ea incetul cu incetul, o editura deschisa marilor idei ale lumii. [IR : Urmeaza o lauda pentru editarea colecţiei Idei Contemporane, etc. ] "In 1974, pe cînd urma să ma casatoresc cu Mioara, pe care tata o cunostea de cînd avea 8 ani [] fusese deja avertizata (fireste nu în mod oficial) ca o dată casatorita cu mine, nu va mai putea fi niciodata ziarista de frunte, acreditata să ia interviuri celor mai importanti lideri ai lumii arabe [IR:??]. [] în anii 70 s-a asternut pe scrisul unei carti [] din care pastrez citeva sute de pagini pregatitoare. [] Voia să fie cronica, minut cu minut, a lui 23 August 1944. [] se straduia sa-i reabiliteze pe oamenii împotriva carora luptase, ca de pilda pe Iuliu Maniu [] a declarat în public, în mai multe rinduri ca procesul lui Maniu, condamnat pe viata în 1947, a fost o nedreptate şi a calificat drept "masluite" alegerile din noiembrie 1946 [IR: cînd o fi aflat Valter Roman toate acestea? Poate chiar atunci, după 1945, cind, ca sef militar comunist, trebuie să fi participat la batalia pentru eliminarea putregaiului burgez în cine stie ce misiuni speciale- pe care probabil, nu le-a povestit şi familiei. Speranta- e în arhive.] [] Iar Corneliu Coposu, seful de azi al PNTCD, m-a incredintat nu de mult [IR: Probabil după ce Roman s-a rupt de Iliescu, ca să ocupe "culuarul"anticomunist] ca felul în care Valter Roman a cercetat sirul acela de evenimente hotaritoare pentru istoria noastra, 23 August, a fost temeinic, scrupulos şi lipsit de prejudecati. Dincolo de divergentele nostre trecute şi prezente, îi sînt recunoscator pentru faptul ca i-a atestat lui Valter Roman o cinste fără pata. [IR: să fi fost domnul Coposu atît de sensibil la orice pledoarie pentru Iuliu Maniu, fie ea şi gasita în hirtiiile dintr-un sertar Rosu, încît să faca astfel de declaratii socante? Sau ne aflam în faţă unei noi obraznicii, din partea celui care spusese, la 19 februarie 1990, acel "ei s-au demascat!", "salvindu-l" pe domnul Coposu- cu tancul- de furia trupelor trimise de FSN?] Considera ca toate statele comuniste trebuie democratizate. ceea ce de altfel şi scrisese [] în stilul lui Gorbaciov, dar mult inainte de a aparea Perestroika [IR : Nu ne ofera vreun citat. În schimb, în nota de subsol ne spune ca titlurile cartilor lui sînt semnificative: "Probleme globale ale omenirii", "Echilibru şi dezechilibru", "Limite sau cotitura"." Speram ca în cartile respective sînt şi consideratii mai elocvente] Valter Roman a ramas pînă la moartea lui- cum poate marturisi oricine l-a cunoscut- un comunist sincer, cu convingeri adinci, aproapre de neclintit. [] Aceasta fidelitate faţă de sine este fără indoiala una dintre cele mai inalte lecţii pe care mi le-a dat tatăl meu. [IR Asta a şi dovedit domnul Roman: o fidelitate profunda faţă de propriile interese, care s-a tradus insa în exterior… printr-un oportunism cras. De la tinarul tehnician comunist trimis la Paris, la uzurpatorul revoluţiei anticomuniste şi aparatorul energic al nomenclaturii, de aici la dispecerul intransigent al saracirii maselor populare, apoi la aliatul principal al fortelor schimbarii… ca să revina acum în postura de sprijinitor al pensionarilor… pe care guvernarile lui i-au lasat fără piine. Un actor-aventurier aproape fascinant, fără alta busola decit iubirea faţă de el insusi- care va trebui totusi judecat. ]

[IR : Puiul tatii se emancipeaza]

" Pentru a ma rasplati pentru ca terminasem Politehnica pe primul loc al promotiei mele, tatăl meu mi-a daruit un bilet de tren, ceva bani şi o recomandare către unul dintre cei mai buni priteni ai lui din Franta, Paul Richard, alaturi de care luptase în razboiul din Spania şi la care se convenise ca voi locui.[] În casa în care m-am instalat asadar ma aflam în inima cartierului latin. Mai'68 se repeta aproape clipa de clipa. Prietenul tatalui meu era un comunist de tip traditional, nu tocmai marxist, dar totusi fidel principiilor marxiste şi membru al partitului comunist francez. [] Marxismul meu, care în vremea aceea, trebuie să recunosc, era foarte conformist, a inceput, fără sa-mi dau bine seama, să fie totodata zdrunciunat şi imbogatit.[] Cu doi ani mai tirziu, mai exact la 16 decembrie 1970, m-am intors în Franta, de dată aceasta la Toulouse, pentru a-mi continua studiile. [] Eram pe atunci aproape singurul student venit din est.[] Au fost ani minunati. La inceput nu dispuneam decit de bursa mea de studii, acordata de statul roman [] N-a trecut insa multa vreme şi mi-am luat licenta, apoi doctoratul de stat, devenind simultan, asistent la Institutul politehnic din Toulouse, la celebra scoala superioara de aeronautica şi la Universitatea Paul Sebatier . [IR: Ce deschise sînt portile, pentru unii. Nici nu apuca să bata.] După intoarecerea mea la Bucuresti, în 1974, am suferit mult de absenta libertatilor şi discutiilor neingradite."

"E drept ca regimul comunist, devenit atît de grotesc în ultimii lui ani, n-a fost intotdeauna asa. Era un aliaj comun tuturor utopiilor de naivitate şi cinism. [] Faimosul şi nefastul Canal [] fusese abandonat, nu inainte ca acolo să fi pierit [] sute de mii de oameni, unii opozanţi altii fără nici o vina. [] Procesul şi executarea lui Lucretiu Patarascanu au fost totusi o exceptie. România nu a cunoscut acele mari procese publice de tip stalinist în care vechii militanţi comunisti, zdrobiti de interogatorii, marturiseau ca fusesera tradatori şi spioni. Represiunea lor lua la noi forme la fel de crude, dar mai viclene[] iar Dej, facand un gest larg şi în buna masura demagogic i-a eliberat în 1964 pe toti detinutii politici stiind bine ca-i poate controla şi face inofensivi. Ca om care am intrat în Politehnica în 1963 pot să certific ca pentru o cariera stiintifica, era de ajuns meritul, şi numai el. [] Apartin acelui prim val de studenti care [] fusesera "sfatuiti" să se inscrie în PCR. Ceea ce am şi facut în 1965 [] nu pentru ca as fi constrins.[] Ca şi Gheorghiu Dej inaintea lui, Ceusescu avea mare grija să nu faca martiri. Represiunea fizica a fost, în cadrul acestui sistem, un fenomen de exceptie, un exemplu dat din cînd în cînd pentru a-i speria pe eventualii opozanţi.[IR: Frază absolut inadmisibilă. Domnul Roman nu pare să fi cunoscut România din afara cercului nomenclaturii de partid: veterani şi odrasle] ce am facut eu personal pentru a ma impotrivi? Voi răspunde fără ocol că n-am făcut nimic manifest. Sistemul era atât de apăsător şi de închis din toate părţile încât nu putea fi schimbat. Nici măcar protestele dârze ale muncitorilor, cei din Braşov sau de pe Valea Jiului n-au dus la nimic, cel mult la agravarea supravegherii poliţieneşti. Singura cale părea să fie a unui sacrificiu sinucigaş. Gelu Voican, tot el, mi-a arătat nişte bastoane de dinamită pe care izbutise să le pună deoparte (era inginer geolog). Avea de gând, şi sunt sigur că ar fi făcut-o, să le lege în jurul mijlocului, puse într-o cartuşieră de vânătoare şi să sara aşa în faţa autmobilului prezidenţial [IR: Mare curaj. Mare erou. Şi bun tovarăş de luptă cu domnul Roman, la 22 decembrie. E drept că fusese închis înainte pentru o delapidare, dar acolo, la puşcărie îl întîlnise pe Viorel Rovenţiu care, chiar că încercase să-l execute pe Ceausescu. Povestea l-a impresionat, dovadă că Rovenţiu a fost ţinut în puşcărie pînă în 1999- aşa că a împrumutat-o, adaptată- şi dlui Roman. ] Toti cei din preajma mea ştiau ca detest regimul, chiar şi conducerea Institutului. [] Singura opozitie era un fel de rezistenta pasiva, morala."

[IR: Participare discreta la revolta strazii]

"eram [] un om [] care [] la 20 decembrie 1989, indignat pentru tot ce se intamplase la Timisoara, manios isi rupsese carnetul de partid" [IR: Daca a facut-o, şi-a asumat un risc. În eventualitatea intoarcerii roatei istoriei, ar fi trebuit să ceara altul nou.] [] Am vazut "scena originara" a caderii dictaturii lui Ceusescu la televizorul din cancelaria Politehnicii. [] Intr-un suflet m-am dus în Piata Palatului [] balconul era gol şi toate ferestrele inchise. Multimea insa nu voia să se risipeasca [] zarva pe care o faceau toate conversatiile individuale urca şi cobora în valuri. Cred ca multimea aceea se afla cuprinsa de o ciudata ameteala în faţă libertatii, intr-un amestec de exaltare şi de teama.[] Venisem cu multi acolo. Grupuri de tineri umpleau piata, schimbind informatii. De la unul dintre ei am aflat ca o parte dintre manifestanţi erau pe cale să inalte baricade pe bulevardul Magheru, în Piata Romana şi pe bulevardul Balcescu, în faţă Intercontinentalului. M-am intors acasa [] am pus pe mine sub sacou un pulover [] Apoi am coborat din nou în strada. [] Intreaga seara de 21, apoi toata nopatea dinspre 22 am strabatut strazile Bucurestilor în lung si-n lat. [IR: Le strabateau multi. Dar cine l-a vazut infruntind fortele de ordine?] [] Baraje erau cam peste tot, insa tinerii soldati care se aflau în dispozitiv pareau total dezorientati [] armata încă ezita. [] Dinspre Piata Universitatii se inalta un fum gros şi negru. [] Strazile erau blocate de vehicule rasturnate. Se auzea suieratul grenadelor lacrimogene şi toata lumea era leorca din cauza tunurilor cu apa. [] imediat ce o baricada era rupta alta se infiripa cativa metri mai incolo [] oamenii se puteau repede regrupa luand-o pe strazile laterale de langa Intercontinental. manifestanţii erau, cu totii, foarte tineri, studenti, chiar liceeni, carora li se adaugasera şi un numar de inevitabile elemente dubuioase.[] m-am trezit cuprins în virtejul multimii rasculate, plina de ura faţă de dictator, [] la doua noaptea m-am intors acasa, istovit murdar şi ud . [IR : Am redat relatarea, pentru eventuale verificari. Cu dl Roman, veridicitatea nu poate fi prezumata.] Am dormit patru ore iar dimineata, foarte devreme, m-am dus la Politehnica [] era o atmosfera bizara, aproape ireala. Decana şi secretarul de partid se aflau acolo, trasi la faţă [] nu stiau ce hotarire să ia. [] Am iesit din curtea Institutului, un grup de zece -doisprezece insi, intrand în coloana ce cobora dinspre Apaca spre Dambovita. Mai întâi am avansat rapid urcandu-ne intr-un camion şi fluturind steaguri tricolore din care se scosese prin decupare stema comunista, iar apoi am inaintat în marsul coloanei [] pe Calea Grivitei pînă la Calea Victoriei. Am sosit, o dată cu muncitorii veniti din diferitele colturi ale capitalei în Piata Palatului la o jumatate de ora inainte de fuga în elicopter a dictatorului, tocmai în momentul în care armata incepuse să fraternizeze cu poporul. []Astfel am apucat sa-l vad pe Ceausescu aparand o clipa pe vestitul, pentru el nefastul balcon [] am asistat la aparitia a trei elicoptere în formatie [] unul din ele s-a asezat pe acoperisul cladirii şi am vazut cum sase siluete s-au aplecat sa intre în el. Apoi elicopterul a decolat [] în piata, lumea incepuse să forteze usile Comitetului Central.

[IR : Salt brusc în trenul revolutiei, punind iute mina pe frina…]

"Noi cei de la Politehnica, am fost printre primii care am patruns. [] oamenii alergau de ici-colo prin sala de la intrare, deschideau usi din spatele carora apareau insi în costume gri şi cu cravata, cautind să se ascunda [] careva a spus aratindu-ma cu degetul : "Uite el e profesor, poate vorbi !" [] din balcon, am rostit aceste cateva cuvinte : "compatrioti! Ceausescu a fugit! Noi astazi proclamam abolirea dictaturii! noi astazi declaram ca de acum inainte puterea apartine poporului." [] ne-am retras în studioul pentru transmisii televizate în direct al dictatorului . Intentia era să alcatuim o prolamatie către tara. Am scris-o dintr-o rasuflare şi apoi am incercat să o transmitem, dar nu era nimeni capabil să puna în funcţiune aparatura. Am hotarat atunci cu totii să ne ducem la sediul Televiziunii [] Eram sapte persoane, inclusiv generalul Voinea, comandantul trupelor ramase în zona Pietei Palatului. În studioul 4 era o vanzoleala şi o zarva de neinchipuit. [] Am fost primiti cu entuziasm şi impinsi pe platou, unde eu am citit acea proclamatie redactata la sediul CC .[] Era imperios şi urgent ca vidul de putere să fie umplut cu orice pret. Dar cine s-o faca şi cum anume. Pe toate buzele circula un nume : cel al lui Iliescu. Se auzea de pretutindeni : "trebuie chemat Iliescu". Totii îi cunosteam trecutul de oponent dinauntru [IR : Era chemat un om care nu a facut niciodata nimic împotriva sistemului şi care nu a participat nici la revolutie. Mare lucru a fost Europa Libera! Sau poate… e vorba de altceva.] Il cunosteam bineinteles pe Ion Iliescu, care imi publicase doua dintre cartile de specialitate [] şi care statea uneori de vorba cu tatăl meu [IR : Ca între directori de edituri…vechi camarazi stalinisti ] era intr-adevar personalitatea - sau una dintre personalitatile- care parea cea mai apta şi cea mai potrivita să organizeze prima tranzitie [IR: Ce inseamna claustrarea în lumea Partidului ….] ţara avea nevoie de mentinerea legii şi ordine [IR : Asta a fost ciudata prioritate de start în toata tara: nu infruntarea securitatii şi preluarea puterii din miinile comunistilor. Instantaneu, gardienii puscariei se evaporasera sau chiar devenisera garanţii libertatii] cand trei sferturi de ora mai tarziu, a sosit IIiescu [] n-am observat imediat ambiguitatile care s-au strecurat în prima sa declaratie de la televiziune, cand a evocat un regim care- aceasta a fost expresia lui - "a pangarit idealurile comunismului". Iliescu vorbea ca un reformator al sistemului [] Credea pe atunci şi a continuat multa vreme să creada, mai mult sau mai putin fatis, ca regimul trebuie salvat, inlaturindu-i doar excesele şi disfuncţiile [] Cel pe care duhul popular l-a poreclit Ivan Ilici n-a fost niciodata altceva decat un perstroikist intarziat. [] Am ramas cu parerea de rau ca nu mi-am dat seama de asta din clipa aceea de inceput: as fi fost scutit mai apoi de multe erori [IR : Rezumind : Bucurestenii asalteaza CC şi Televiziunea şi alunga tiranul. Niste "auto-delegati" ai multimii revolutionare merg la Televiziune ca să anunte revoluţia anticomunista. Se gindesc sa-l cheme pe Iliescu. Acesta vine, ia cuvintul… şi puterea. revoluţia a fost deturnata. N-a fost să fie. Pe seara, noul stapin isi aduce echipa ]

[IR: revoluţia a fost confiscata în acea noapte, fără ca el sa-si da seama]

In după amiaza zilei de 22 decembrie, faceam parte din grupul de 20 de persoane care au participat, în sala Comitetului Central, sub gloante, la creerea Frontului Salvarii Nationale. [] şi acolo, în noaptea dintre 22 şi 23 decembrie 1989 a avut loc prima mare cotitura a revolutiei. Cand a prezentat aceasta intrunire la televiziune, Iliescu a facut apel la "Toti democratii din Romania", invintindu-i să participe la noua ordine în stat. Nu era insa decat o formula, o vorba în vint, o demagogie. Într-adevar, în seara aceea Iliescu a venit insotit de toata viitoarea sa echipa. Se aflau acolo, între altii, Silviu Brucan, Dan Martian şi Alexandru Barladeanu [] opoziţia lor nu era mai veche de cativa ani şi mai mult, ea nu viza regimul ca atare, ci numai forma pe care i-o daduse Ceausescu [IR: Cartea sa arata insa ca şi Roman se afla în exact aceeasi categorie ] erau şi ei, ca Iliescu, doar niste comunisti reformatori. Mai erau prezenti acolo trei militari printre care genralul Militaru. Singurii care proveneam nemijlocit din miscarea strazii eram Gelu Voican, Bogdan Teudoriu, Cazimir Ionescu şi cu mine. Eram putini faţă de o asemenea concentrare de fosti comunisti, cu atît mai mult cu cit erau politicieni deosebit de vicleni şi harsiiti de rele Pe cand ne mai aflam încă în sediul CC, ne-a fost anuntata venirea lui Gheorghe Apostol. L-am refuzat cu totii. [] La un moment dat a fost anuntata sosirea lui Corneliu Coposu. N-am avut timp sa schitez nici cea mai mica reacţie. Să plece au strigat, aproape simultan, Iliescu şi Birladeanu. Am tacut. Pentru mine, în fond un novice, nici macar n-a fost, pe moment un eveniment important [] eu nu stiam atunci mai nimic despre trecutul acestui "intrus" Abia mai tirziu am aflat cine era de fapt [] intransigenta lui şi fidelitatea faţă de principiile sale [] il costasera 17 ani de puscarie grea [] am fost în ceasul acela derutat, ca să nu zic tras pe sfoara, de Birladeanu şi de Iliescu. Ei fireste stiau cine era Corneliu Coposu, cit despre Birladeanu, el chiar fusese partas la acaesta crima politica.[] trebuie avut în minte fantastica spalare de creiere pe care o practicase sistematic, regimul comunist [] Pentru cineva care, cu exceptia anilor din Franta, nu cunoscusem alta realitate decit pe cea comunista, care nu stia din trecutul tarii decit ceea ce ne lasa sa aflam masluita istoriografie a regimului şi care nu se interesase pînă atunci de politica decit de departe, era imposibil să aiba o viziune veridica şi lucida asupra lucrurilor [] aidoma celor din generaţia mea, aveam intiparite în minte- şi fără indoiala mai port încă astfel de urme - cliseele cu care fusesem inoculat de la nastere. [] Acum sînt convins ca, exact în momentul acela, ceva din revoluţia romana a luat o turnura gresita, al carui pret l-am platit şi il mai platim şi azi. Reacţia lui Iliescu, a lui Birladeanu şi a lui Martian Dan era reacţia instinctiva a unor vechi activişti comunisti, care [] nu-l mai tolerau pe Ceausescu şi vrusesera să scape de el, dar acum incercau să zagazuiasca miscarea democratica între limite foarte stricte, compatibile, macar temporar, cu mentinerea structurilor comuniste fundamentale. Aceasta reacţie continea latent, consecinte extrem de grave. Reteza scurt ceea ce ar fi putut să fie marea sansa imediata a democraţiei în România [] n-am avut decit un soi de regim comunist "liberal" de tip gorbaciovist [] ceea ce s-a vazut limpede cu prilejul succesivelor descinderi ale minerilor şi cu desosebire cea din septembrie 1991, provocata de nostalgicii vechilor stari în momentul cand s-au simtit mai primejduiti S-a spus şi s-a scris adesea ca revoluţia romana a fost "confiscata". Cred ca expresia este în buna masura corecta. Înca din noaptea dintre 22 şi 23 decembrie 1989 miscarea de eliberare democratica s-a gasit inchisa în limite inguste, cele ale vechiului regim intrucitva modernizat. Iar puterea a fost monopolizata, sau macar puternic infiltrata de vechii comunisti a caror singura vointa era să dea regimului cazut, printr-o operatie pur "cosmetica" aparenta de legitimitate pe care nebunia lui Ceausescu il facuse să o piarda. [IR : O marturie importanta, făcută de un prim ministru care a ordonat eradicarea Pietei Universitatii- pentru ca afirma exact ce recunoaste el aici, dar, spre deosebire de el, nu a vrut să lase ţara intr-o asemenea capcana. Aceste revelatii şi consideratii surprinzatoare, facute în 1994, anuntau re-conversia lui Roman, incercind să arunce o lumina favorabila asupra guvernarii sale, explicind darimarea sa de furia multimii saracite şi inselate- ca pe o acţiune a fortelor comuniste conservatoare. Ea pregatea apropierea (capturarea) Conventiei Democratice - de aceea probabil este evocat ipocrit-concesiv episodul alungarii lui Coposu (pentru a se trece mai usor peste acel antologic "Ei s-au demascat !" din 19 februarie 1990). Chiar daca "divortul" dintre cele doua aripi FSN nu a fost doar o manevra inteligenta, ne este greu să simpatizam vreuna din parti. O fi fost aripa Iliescu atrasa de protecţia nomenclaturii prin continuitatea sistemului, dar activitatea aripei Roman, de convertire a aceleiasi nomenclaturi în patronat, prin distrugerea economiei şi saracirea populatiei - ni se pare şi mai nefasta. S-a aliat opoziţia "democratica" cu aripa Roman numai pentru ca a arborat flamura anticomunismului? ] în ceea ce priveste procesul, apoi executarea lui Ceausescu [] nu am fost nici consultat, nici implicat. [] cred insa ca existau toate motivele pentru ca Ceusescu şi sotia lui să fie executati. [] putea oricand să survina o rasturnare a situatiei, iar dictatorul, fiind încă în viata, reprezenta o primejdie grava."

[IR : Un "valoros" administrator, numit de FSN]

"Trecând vremea, mă uit înapoi la cele douăzeci şi două de luni cât am exercitat funcţia de prim-ministru al României şi dorind să definesc sintetic natura politică a acestei perioade îmi vine în minte termenul de „coabitare": coexistenţa în acelaşi spaţiu politic, prin forţa împrejurărilor şi a determinărilor istorice, a două tendinţe şi a două voinţe contradictorii, una instalată la preşedinţie, cealaltă la guvern. [] Fapt este că toate şovăielile, chiar toate echivocurile constatate de observatorii străini în cursul acestei perioade, îşi au originea şi explicaţia în această dualitate: pe de o parte, o preşedinţie, cea a lui Iliescu, şi, mai general vorbind, un stat care caută să păstreze, reformându-l, sistemul comunist; pe de alta, un guvern, şi mai ales acesta, care a răspuns de administraţia ţării începând cu iunie 1990, şi care reprezenta atunci singura forţă de opoziţie reală şi organizată la perpetuarea acestui sistem. [IR: Modelul acesta, construit după separarea celor doi Tovarasi, nu ar fi trebuit crezut de nimeni. şi totusi opozitia, a acceptat conventia, tratindu-l pe Roman asa cum a pretins] Această „conlocuire" de un fel special, organică şi totodată politică, şi-a manifestat pe deplin dualitatea abia după o vreme. Atunci când, la 26 decembrie 1989, a doua zi după executarea lui Ceauşescu, Ion Iliescu mi-a propus funcţia de prim-ministru, lucrurile erau încă departe de a fi atât de tranşante, şi asta din mai multe motive. Înainte de toate e vorba de atmosfera, de aura momentului. Eram cu toţii cuprinşi, fiecare în felul şi după năzuinţele lui, de un avântat romantism revoluţionar, [] Al doilea motiv, legat de cel de adineaori, ţinea pur şi simplu de lipsa mea de experienţă politică în general şi, cu atât mai mult, de nepregătirea mea în vederea răspunderilor specifice care mă aşteptau. [IR: Iar al treilea, cel adevarat, demonstrabil prin fapte, dincolo de speculatii, este ca FSN a avut nevoie de două piste: una conservatoare, alta reformistă. Între care sa poata alege, în funcţie de contextul exterior şi de situaţia internă. Cu care să poată realiza salvarea nomenclaturii prin convertirea ei la capitalism] Astfel că, aflând din gura lui Iliescu că fusesem numit prim-ministru al guvernului provizoriu am rămas năucit, în stare de şoc, înspăimântat în faţa grelelor răspunderi care îmi reveneau. [] Şi, totuşi, am acceptat. [] ceva din mine, o sfidare a soartei, conştiinţa unei datorii, un sentiment confuz şi intens de exaltare personală şi istorică, toate la un loc şi poate ceva pe deasupra, m-au determinat să accept. În intenţia lui Iliescu nu era vorba de altfel decât de un post pur administrativ, de o gestiune: guvernul nu era în gândul lui decât un instrument al Frontului Salvării Naţionale. [IR: şi aşa a ramas] Sarcina unui asemenea guvern era doar aceea de a aplica măsurile politice hotărâte în comun de către Comitetul Frontului, care era organul suprem al noii puteri şi din care făceau parte, alături de Ion Iliescu şi de prietenii săi politici, comuniştii reformatori, şi câţiva disidenţi, Doina Cornea, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, precum şi oameni proveniţi din mişcarea din decembrie, Gelu Voican, Laszlo Tokes, Cazimir Ionescu, Bogdan Teodoriu, Ion Caramitru, Dan Iosif, Romeo Raicu, Radu Silaghi, Rada Istrate, eu însumi. Repartiţia sarcinilor era limpede: Frontului Salvării Naţionale îi reveneau deciziile politice; guvernului - administraţia curentă. [IR: Din care deriva responsabilităţi pentru membrii Comitetului, inclusiv "disidenţii" decorativi- pe care încă nu şi le-au asumat] [] Aşadar eu eram în fond un tehnician, „administratorul", în sensul aproape juridic al termenului, al statului român, însărcinat cu rezolvarea problemelor curente. [IR : Din care derivă răspunderi pentru modul iresponsabil în care a fost administrată ţara]

[IR Incepe jocul cu destinul ţării, provocare excitantă]

Astfel că în dimineaţa zilei de 27 decembrie 1989 m-am instalat în clădirea vechiului Minister al Afacerilor Externe, din Piaţa Victoriei, unde se adăpostise Frontul. Afară, situaţia rămânea confuză. Lucram cu storurile trase, dormeam pe paturi de campanie în birourile noastre şi circulam prin oraş în blindate, pentru a ne feri de teroriştii care continuau să acţioneze. [IR: Dar pe care nu a avut curiozitatea să-i cunoască] în majoritatea componenţei sale guvernul provizoriu a fost format din tehnicieni. În şedinţa CFSN eu n-am propus decât două persoane: pe Gelu Voican şi pe Mihai Drăgănescu, numiţi amândoi viceprim-miniştri, aşadar colaboratorii mei cei mai apropiaţi. Pe cel dintâi, l-am întâlnit în timpul evenimentelor din decembrie şi, în ciuda imaginii sale de „Rasputin al revoluţiei române", pe care presa occidentală a vehiculat-o fără să ştie nimic despre el, doar aşa, după înfăţişare, îl consider drept una dintre personalităţile cele mai pure şi, omeneşte, cele mai remarcabile pe care le-am întâlnit vreodată. [IR: Cine seamana se aduna, se susţine şi se recomandă. S-au mirosit bine aceşti aventurieri fără scrupule, care s-au alăturat grupului "bătrîn". Merită judecaţi solidar, împreună] Cât despre Mihai Drăgănescu, el era un prieten al tatălui meu, un om de ştiinţă remarcabil şi un democrat pentru care am cel mai mare respect. Din partea sa, Frontul impusese numele lui Andrei Pleşu, la Cultură, şi al lui Mihai Sora la învăţământ, doi contestatari impuşi, şi ei, de evenimentele din decembrie. [IR: Cu tot respectul pentru cei doi venerabili, nu cunosc legatura dintre ei şi acele evenimente. şi din pacate, mai ales dl Pleşu, au dovedit în continuare că ea nu prea exista] Restul echipei guvernamentale l-am constituit din reputaţi tehnicieni ai fostelor guverne comuniste, care, într-o formă sau alta, i se opuseseră lui Ceauşescu şi a căror numire a fost recomandată de Iliescu şi de echipa lui pentru „competenţa lor" în gestiunea economiei. [IR: Elocvent. Pleac'ai nostri, vin'ai nostri! Toti sortaţi şi garantaţi de Tovarasul prim secretar. "Tehnicieni ai fostelor guverne" (ce găselniţă!) care se opusesera (ce imaginaţie!) ]

Ar putea să pară ciudat că, în calitate de Prim-ministru, nu am format guvernul aşa cum aş fi vrut eu însă, pentru ca să fiu bine înţeles, trebuie avute în vedere două lucruri: pe de o parte, era vorba de un guvern provizoriu, al cărui principal rol era acela de a pregăti primele alegeri libere prevăzute pentru aprilie [IR: Un rol care cerea neaparat versaţi tehnicieni comunisti…]; pe de altă parte, lucrul cel mai urgent era în momentul acela ca mecanismele să înceapă din nou să funcţioneze, iar România nu era -şi nu este nici astăzi - prea bogată în personalităţi care să ştie cum merge un stat [IR : Forma rafinata a tezei experţilor de neînlocuit, ai dictaturii. Se desfiinţeazăa un lagăr de muncă- dar foştii şefi şi gardieni trebuie să rămînă la posturi, pentru ca să nu se perturbe producţia.]. Chiar dacă în compoziţia guvernului provizoriu se reflecta deja predominanţa, ca şi în sânul Frontului, a grupului lui Iliescu, lucrul nu era decât un rău inevitabil şi trecător. [IR: Dar nu ne-au mai trecut sechelele...] Din vremea aceea datează de altfel, măcar în parte, reputaţia mea, pe care o tăgăduiesc, de „ambiguitate". Eram un prim-ministru aproape exclusiv administrativ şi, în plus, fără experienţă politică, confruntându-mă cu un Comitet al Frontului Salvării Naţionale care încerca să menţină mai mult sau mai puţin făţiş o veche gardă de politicieni abili - ca Marţian Dan şi Silviu Brucan, acesta din urmă, eminenţa cenuşie a excomuniştilor -oameni care cunoşteau perfect, pentru că le folosiseră în trecut, toate tehnicile şi toate trucurile sistemului. Deasupra acestui grup plana figura - pe atunci, trebuie s-o spun, necontestată - a lui Ion Iliescu. [IR: Avem o precizare importanta a responsabilităţilor, făcută de un martor autorizat] Lupta era inegală, cu atât mai mult cu cât, în majoritatea cazurilor, cuvântul meu nu cântărea în privinţa deciziilor politice majore ale Frontului. [] Ce altceva puteam să fac decât să accept situaţia, aşteptând, în mod pragmatic, să văd unde avea să ducă? Să plec? Nici nu-mi trecea prin cap. Nimic nu era încă hotărât, jocul era abia la început, iar eu, de vreme ce un destin imprevizibil mă aşezase acolo voiam să particip la renaşterea ţării mele şi, atât cât îmi stătea în putinţă, s-o influenţez. [IR: Foarte bine. Dar cine joacă, trebuie sa-si asume pierderile!] []

Situaţia aceasta confuză şi, în consecinţele ei, primejdioasă nu era în fond decât urmarea direcţiei pe care o luase, în noaptea dintre 22 şi 23 decembrie 1989, şi pe care a menţinut-o şi mai târziu o moştenire a regimului lui Ceauşescu: Frontul Salvării Naţionale, în care vechii comunişti erau mai numeroşi şi mai activi, şi care nu era în chip evident „reprezentativ" pentru ansamblul forţelor politice ale României. [IR : Fostul prim ministru admite aici că a avut loc Contrarevolutia, contra careia a luptat mişcarea din Piaţa Universităţii... reprimată de el]. Dar cum ar fi putut să fie aşa - şi potrivit căror criterii, căror repartizări proporţionale - câtă vreme aceste forţe pur şi simplu nu existau? Partidele fuseseră interzise în 1948, conducătorii lor muriseră, plecaseră sau petrecuseră ani nesfârşiţi în inchisori. Nici unul nu participase la mişcarea din decembrie 1989 (Corneliu Coposu, care se prezentase atunci, fusese refuzat) şi cei care mai existau au reapărut abia în ianuarie, mult după ce Frontul se constituise. Cu un cuvânt, revoluţia se afla în faţa unui vid, pe care l-au umplut cei mai abili şi cei rapizi.[IR : Hocus pocus tipic. "Ex-comunistii" au confiscat revolutia, e drept, dar nu de la anticomuniştii autentici- pentru că, în afara de accidentul Coposu, ei nu existau- printre demonstranţii din decembrie. Au scos capul deabia prin ianuarie. Revoluţionarii decembrişti fiind toţi fii de Valteri Romani, comunişti reformaţi, credincioşi FSN- cine-o fi zurbagii care începuseră să protesteze în stradă? ] Nu spun asta pentru a scuza indiferent pe cine sau ce, ci numai pentru a arăta că era vorba de un soi de viciu de formă iniţial, în virtutea căruia în viaţa noastră politică se putea insinua orice, şi binele şi răul, însă nu în numele unui principiu democratic fundamental. [IR: Aici Roman recunoaşte lipsa oricărei legitimităţi a făcăturilor politice ale anului 1990] Regret din adâncul inimii că am trecut atât de aproape, în mai multe rânduri, pe lângă concordia naţională, fără a o înfăptui niciodată. Numai că singurii care ar fi putut s-o pregătească şi s-o înfăptuiască, pentru că doar ei ştiau, Iliescu şi echipa lui, nu doreau în fond asta. Binele ţării era pentru ei mai puţin important decât propria şi noua lor putere. [IR: Cîntec de sirenă (sau cal troian) lansat spre CDR - duşmanul de ieri, aliatul dorit mîine- pentru a fi confiscat sau măcar deraiat. Sau poate că Roman, vazînd cît de dispusă e opoziţia la "înţelegeri" îi pare sincer rău ca nu a evitat tensiuni inutile, prin cîteva tîrguri inteligente ] Cum România nu cunoscuse, de aproape jumătate de secol, decât sistemul hipercentralizat impus de comunişti, toate deciziile, până la cele mai mărunte, erau de luat la centru, acolo unde mă aflam. [IR : Control total al societăţii prin guvernul FSN. În rest, erau alegeri echidistante... Macar ştim cui datoram deciziile nefaste. Dintre care, cea mai gravă a fost de a nu folosi acel centralism absolut pentru a epura întîi sistemul, de nomenclatura comunista, şi propaga apoi, din centru, coerent, reformarea- şi în final transformarea sa ]

[IR: Explicaţii strategice despre 12 ianuarie ]

In 12 ianuarie 1990, la comemorarea morţilor revoluţiei, zi pe care Comitetul Frontului o decretase zi de doliu naţional, mulţimea, care se adunase de dimineaţă să se reculeagă în Piaţa Universităţii şi în Piaţa Romană, a venit, după-amiază, să se maseze în faţa sediului guvernului. Oamenii cereau ca pedeapsa cu moartea, abolită la 2 ianuarie, să fie restabilită, şi ca partidul comunist să fie definitiv interzis. Se aflau acolo, în mulţime, mamele şi rudele tinerilor care căzuseră în revoluţie. Veniseră şi studenţi. [IR: Dar participanţii supravietuitori unde erau? În FSN?] Mulţimea era hotărâtă şi tumultoasă, iar atmosfera, cum e uşor de înţeles, era încărcată, ameninţătoare. În faţa acestor cereri mă aflam cu sufletul împărţit. Socoteam că partidul comunist, sau ce mai rămăsese din el, trebuia într-adevăr interzis, dar, în acelaşi timp, mă opuneam restabilirii pedepsei cu moartea. [IR: Dar nu a facut nimic pentru a împiedica anularea decretului de interzicere a PCR.] Abolirea ei mi se părea un fel de chezăşie simbolică a reintegrării României în lumea civilizată. [IR: Nu le-a trecut asta prin cap şi celor de la Nurenberg... Invocarea umanismului, pentru a para eventualele răzbunari pentru genocid, era făcută - la noi- de ariergarda partidului care l-a înfaptuit. ] Era un semn al modernizării comportamentului social. În plus, era vorba de nişte hotărâri care nu puteau fi luate decât de un organism reprezentativ de o Cameră de reprezentanţi aleşi, pe care nu o aveam încă. Şi, oricum, consideram că aceste chestiuni nu puteau fi hotărâte decât mai târziu. [IR: Argument valid, dar care se poate aplica oricărei decizii a acelei puteri nereprezentative.] Mulţimea nu voia însă cu nici un preţ să plece. Era hotărât lucru, împătimită până la paroxism. [IR: Mare pacat că nu a mers pînă la capăt atunci. Ca şi decembrie, nu trebuia plecat.]

Iliescu a hotărât atunci să primească o delegaţie de manifestanţi, desemnată în modul cel mai informal şi mai precipitat cu putinţă, şi, dintr-un pur reflex demagogic, a cedat în privinţa ambelor revendicări. A luat formularul unui decret-lege, pe care l-am semnat şi eu, prin care partidul comunist era desfiinţat şi a anunţat ţinerea unui referendum, programat pentru 28 ianuarie, asupra reinstituirii pedepsei cu moartea. [IR: Şi ce era rau în asta? Sau referendumul- nu corespunde democraţiei moderne?] Două măsuri pe care Comitetul Frontului Salvării Naţionale le-a anulat cinci zile mai târziu. [IR : Dovedind unora, care încă nu se treziserăa, cu cine avem de a face]. Iar cum mulţimea nu voia totuşi să se împrăştie, la sfatul lui Gelu Voican, m-am pus în fruntea ei şi am condus-o până în Piaţa Romană şi apoi în Piaţa Universităţii, să se reculeagă. După care s-a împrăştiat în linişte, la miezul nopţii. [IR: De-abia perceptibile ironia şi cinismul faţă de comportarea turmei mioritice]

[IR: Meditaţii visătoare pe marginea epurării...]

Mi-a rămas după această împrejurare un amar: amintirea unei puteri cedând la presiunea străzii pentru ca apoi, după doar câteva zile, să se dezică. [IR: şi totusi cam aşa a încercat să revină la putere guvernul debarcat în septembrie 1991...] Cei adunaţi acolo cereau un lucru legitim. Ei puneau problema, fundarnentală şi dramatică, a unei purificări a societăţii româneşti de după Ceauşescu şi nefasta lui moştenire. [IR: Ia te uită, pai atunci de ce ne-a reprimat?] [] Eu, personal, mă opun oricărei epurări generalizate şi fără discriminări, „sălbatică" în chip inerent, a societăţii noastre. Nu este încă momentul, câtă vreme societatea românească este pe cale, încet şi anevoie să se realcătuiască, să reintroducem în ea germenii fricii şi ai discordiei. Am suferit destul, de-a lungul unei întregi vremi, de un climat de război civil, acela dintre puterea personală, cu acoliţii ei, şi întregul popor. [IR: şi prin ce se deosebeste acest argument găunos şi parşiv - care pune semnul egal între crimă şi pedeapsă- de tezele aripii Iliescu?] Pe de altă parte sunt convins că funcţionarii vechii administraţii, membrii aparatului de partid şi, bineînţeles, lucrătorii din securitate care au comis infracţiuni pentru care există probe neîndoielnice trebuie în chip firesc să fie pedepsiţi sau măcar înlăturaţi din viaţa publică. O epurare este prin urmare necesară şi indispensabilă, dar ea trebuie făcută cu circumspecţie şi de la caz la caz. [IR : în loc să desfiinţăm întregul sistem represiv, asigurîndu-ne că nu ne mai ţine în gheare, ar fi trebuit să ne înfundam în infinte anchete privind vinovăţiile individuale. Operaţie absolut irealizabilă, mai ales că, "probele neindoielnice" au fost încuiate imediat, pe 40 de ani, de echipa Iliescu -Roman. Încît azi, nu ne miră că nimeni nu a fost pedepsit- iar securiştii sînt miliardari] Şi să intre în atribuţia justiţiei, a unei justiţii independentă de puterea politicii, ca în orice sistem democratic. [IR: O nouă farsă. Unul din principalele instrumente ale regimului criminal, justiţia neepurată, urma sp judece "independent". Ca un bolnav care, plin de microbi netrataţi, s-ar izola de exterior…]

[IR: FSN devine partid-stat. Şi ramine asa, cu domnul Roman la cîrma "administraţiei"]

O altă hotărâre menită să provoace tulburări de durată a fost aceea de a transforma, la 23 ianuarie, Frontul Salvării Naţionale într-un partid politic cu statut deplin. Această decizie, care a fost luată aproape de la sine, mecanic, rămâne până astăzi greu de apreciat. Înţeleg foarte bine opoziţia partidelor „istorice", care se temeau că vom reactualiza astfel confuzia, specifică regimurilor comuniste, între stat şi partid. Şi nu se poate tăgădui că în organizarea Frontului, aşa cum o concepuseră apropiaţii lui Iliescu, cu ierarhia ei de comitete directoare încastrate unul într-altul ca nişte papuşi ruseşti, se regăseau numeroase reminiscenţe din Partidul comunist român şi din "centralismul democratic". [IR: Cu filiale înfiinţate pînă în cel mai mic colţişor de întreprindere, de către norul de oportunişti manipulaţi care au răsărit după "victorie", FSN era partidul conducător de care se vorbea în vechea constitutie]. Totuşi părea logic, şi chiar legitim, ca Frontul, provenit în parte din mişcarea din decembrie să poată şi el, alături de celelalte partide, să-şi apere acţiunea şi propunerile politice în cadrul primelor alegeri libere, care urmau să se ţină, potrivit ultimei programări, în aprilie. [IR : Celelalte partide nefiind provenite din mişcarea din decembrie (lucru pe care media controlată de putere urma să-l explice populaţiei)- trebuiau să lase frontul să organizeze alegerile...] Hotărârea nu era uşor de luat. Din câte ştiu, nimeni nu avea, înlăuntrul Frontului, idei foarte limpezi în această privinţă. Iliescu vorbea, foarte vag, de o „democraţie originală", văzând în Front un fel de legătură informală şi deschisă între populaţie şi stat. Şi acesta era un fel de populism, o specie de leninism de dinaintea lui Lenin, cu toate riscurile inerente şi bine ştiute: ca, în climatul de anarhie provocat de natura informală a acestui consiliu, puterea să încapă pe mâinile singurei grupări organizate şi coerente. Orice am crede despre partide şi orice le-am putea în chip îndreptăţit reproşa, ele rămân indispensabile exercitării democraţiei. Doar că transformarea frontului în partid politic risca să amâne indefinit, dacă nu chiar să anuleze, perspectiva unui guvern de unitate naţională, de care România ar fi avut atunci o atât de imperioasă nevoie. Dilema era imposibil de tranşat. [] Pentru a depăşi acest impas şi pentru a gasi cale sigură către o structură politică legitimă validă ar fi fost necesară o mişcare prealabilă de educaţie democratică, implicând, asemeni Cartei 77 din Cehoslovacia, toate forţele de progres ale ţării. Sau prezenţa unui om mai presus de orice contestări în care să se întrupeze, cu elevaţie morală şi lipsă de interes personală nouă legitimitate populară. [IR Concluzia: FSN- ca şi CPUN- nu au avut legitimitate, aşa cum strada protestatară a denunţat ] Dar România nu avea nici una, nici alta: regimul lui Ceauşescu zdrobise orice năzuinţă de opoziţie autentică, iar Frontul, grevat de prezenţa vechilor comunişti şi a mentalităţii lor inerţiale, nu se dovedise la înălţimea misiunii de a realiza uniunea naţională. [IR: Cum să realizezi această misiune cînd crezi ce recunoaşte dl Roman mai sus că crede: că România era plină doar cu oameni ca Ei. Că în stradă, sînt contesaţi de extratereştri ] Cât despre Iliescu, el era departe de a se fi degajat îndeajuns de nostalgia aparatului şi a ideologiei comuniste. Ca personalitate politică de vârf, el nu era omul unor înnoiri adânci, al unui alt ideal politic şi naţional. Iar harisma lui, câtă o avea şi câtă o mai are, era mai mult un fel de imagine de contrast: era mai luminos şi mai puţin încrâncenat decât Ceauşescu. [] Nu un personaj istoric înnoitor şi providenţial. [IR: Unele lucruri trebuie spuse la timp, nu după....]

[IR Despre manifestaţiile din 23-29 ianuarie, se face ca încă nu a înţeles nimic]

La 24 ianuarie partidele, adică Partidul Naţional-Ţărănesc şi Partidul Liberal, lansau o primă ofensivă împotriva transformării în partid Frontului. În faţa grilajului de la palatul Victoria se adunaseră vreo mie de persoane cu lozinci pe care scris: "N-am murit pentru perestroika!" [IR: Zi de zi, tinerii care constatau confiscarea revoluţiei de către FSN, protestau împotriva prezenţei Iliestilor la cîrma unei ţări "eliberate de comunism" - fără a sprijini politica de compromis (cîrdăşie) pusă la cale în acest timp de partide. Roman e silit să nu ştie asta, dacă vrea să pozeze în pionier al luptei contra inerţiei comunismului ] Patru zile mai târziu, în urma unui miting al opoziţiei, aproape zece mii de oameni s-au adunat, din nou, veniţi de pe străzile Bucureştiului, în faţa sediului guvernului, pentru ca, de data aceasta, să-i ceară demisia. [IR: Just. Asta cerea demonstraţia revoluţionarilor din decembrie, de fapt o prelungire a celei din 12 ianuarie. Dar nu în numele partidelor, ci în sprijinul democraţiei. E drept ca susţinatorii acestora, membri de rînd şi simpatizanţi, participanţi la un miting concurent, vedeau cam la fel cu contestatarii FSN: fără activistul Iliescu la cirma statului. Nu se stie deci în numele cui au negociat "liderii opozitiei" ce au negociat.] Era o lovitură de forţă. Partidele istorice încercau să arunce în cumpăna evenimentelor, ale căror cauze le scăpau, anarhia străzii. Nu pot să le tăgăduiesc, măcar în parte, argumentele. Mă mărginesc să spun că, în acel moment, nimic nu dovedea că erau atât de reprezentativi cât, cu atâta vehemenţă susţineau. [IR Da, au confiscat protestul strazii, dar nu pentru o lovitura de forta. Dimpotriva. ] Iar alegerile din mai, care au fost pentru aceste partide un eşec, au confirmat eroarea lor de apreciere. [IR Afirmatie nerusinata, care spune tot despre conversia lui Roman la adevar ] Şi, la urma urmelor, guvernul nu era obligat să cedeze la presiunea tuturor acestor forţe politice care se autoproclamau „populare". Cedasem o dată şi era de ajuns. [IR în sfirsit, amintind de 12 ianuarie, se apropie de subiect. Cei citiva activişti şi feciori de activişti strecurati- după batalie- în cladirea CC şi a Televiziunii - fără absolut nici o legitimnitate- asa cum o recunoaste Roman- nu au cedat presiunilor celor ce facusera revoluţia şi care nu-i doreau pe "'emanati" la putere] Importante mase muncitoreşti din capitală au organizat, în replică, o manifestaţie de susţinere a Frontului. Sediile partidelor din opoziţie au fost luate cu asalt şi, în 29 ianuarie, m-am văzut obligat să mă folosesc de un vehicul blindat pentru a-l scoate pe Corneliu Coposu din încleştarea mul.timii [IR atît despre 29 ianuarie. Marturisirile "sincere" ale dlui Roman sînt foarte selective. Probabil .. ca sa nu se demaste, asa cum tuna triumfator pe 29 ianuarie "salvind" conducerea PNT de la asaltul armatelor FSN. Scoala lui Valter Roman, trecut prin alegerile din '46- se dovedea, intr-adevar, utila fiului sau]

[IR Formarea CPUN]

Pentru a potoli lucrurile, Iliescu a propus atunci constituirea unui consiliu provizoriu de uniune naţională (CPUN), în care erau reprezentate toate partidele şi care urma să se substituie fostului CFSN. Repartiţia puterii se clarifica: guvernul se afla teoretic plasat sub autoritatea unui organism multipartit însărcinat cu conducerea ţării pînă la primele alegeri libere şi să asigure buna desfăşurare a acestora. Însă partidele istorice contestau compoziţia acestui Consiliu, suspectând Frontul de a fi cooptat în el, în proporţie egală, reprezentanţi ai unor miniformaţiuni fără bază politică pe care le controla, urmând ca apoi să le resoarbă.Cât adevăr să fi fost în această afirmaţie? De fapt, şi de data aceasta lipseau criterii ferme pentru a aprecia care anume partid avea „dreptate" de a fi reprezentat în CPUN şi care nu. [IR şi atunci ce dadea CPUN-ului legitimitate şi credibilitate? Dominat de FSN şi "ascultat" de un guvern FSN- nu a fost decit o forma mai inselatoare de a asigura victoria Frontului în "alegeri" ]

[IR: manifestaţiile din 12-19 februarie, expediate telegrafic]

Formaţiunile politice „istorice" voiau să obţină căderea guvernului provizoriu prin forţă, printr-o lovitură de stat [IR: De ce? Daca tot veneau curind alegeri libere?], efectuată, ca să zic aşa, „târâş". [IR Poate mai curind "grăpis"…?] De altfel ordinea publică era, în continuare periclitată. [IR De revolutionarii care nu se linisteau, protestind duminica de duminica, cerind eliminarea activistilor de la putere şi desfiintarea Securitatii. Dar mai grav e ca se trezisera militarii patrioti, cerind adevarul despre revolutie, eliberarea tarii şi a armatei- de slugile securicomuniste. Dar despre CADA şi sustinerea ei populara- o amenintare fatala pentru sistem, care a reacţionat ca sa se apere, prin diversiunea de la 18 februarie- nici un cuvint. ] De pildă în 18 februarie. În timp ce mă aflam într-o vizită oficială în Franţa, o masă de manifestanţi, l-au molestat pe Gelu Voican, care se afla în sediul Guvernului. Acum, pentru întâia oară, au venit la Bucureşti, de pe Valea Jiului, grupuri de mineri hotărâţi să susţină Frontul. Se spune că aceasta a fost cea dintâi „mineriadă" [IR Despre cea din ianuarie, combinata cu raziile IMGB, .nici un cuvint… ], dar caracterul ei a fost cu totul altul decât al celor care au urmat. Reacţia de atunci a minerilor (oameni care aveau incontestabil prestigiu de a-l fi înfruntat pe Ceauşescu cu câţiva ani în urmă) a fost lipsită de orice violenţă, exprima voinţa sinceră de a apăra cuceririle revoluţiei din decembrie, pe care le reprezenta Frontul, de atacul permanent al partidelor istorice [IR Nimic despre "arestarea" şi admonestarea publica a unei opozitii tremuratoare. şi acest individ a fost primit alaturi de CDR! ].

[IR în fine, tezele despre Piata Universitatii]

Cu totul de altă natură a fost cea de a doua "mineriadă", despre care s-a vorbit mai mult, cea din 1990. Încă din aprilie, un număr apreciabil de contestatari se instalaseră în Piaţa Universităţii, în faţa hotelului Intercontinental, formând ceea ce au numit „zonă liberă de comunism". Se făcea agitaţie, ţineau cuvântări de la balconul din colţul Universităţii. La început era vorba de un lucru legitim şi firesc. [IR De aceea cerea el insistent ministrului expert în represiuni- Chitac- sa "Intre în ei!". Ceea ce s-a şi facut, la 24 aprilie, cînd fortele antrenate de Ceausescu s-au racorit de ura acumulata, dindu-le o lecţie de democraţie huliganilor din decembrie - în numele carora guverna Petre Roman] Era o răbufnire a tuturor celor care se simţeau ameninţaţi de tot ce era ambiguu în componenţa, în atitudinea şi în ţelurile puterii instituite. Oamenii se temeau de o recrudescenţă mascată a comunismului, de trădarea revoluţiei, de falimentul unui ideal pentru care mulţi, mai ales tineri, îşi dăduseră viaţa. [IR în aceasta carte, Roman a recunoscut ca aveau perfecta dreptate. Doar ca ei nu se temeau, stiau ceea ce se vedea cu ochiul liber peste tot- de aceea au incercat sa faca ceva, sa reziste.] Mai erau acolo şi mulţi reprezentanţi ai micii burghezii, din rândurile căreia mulţi înduraseră represiunile comuniste. Şi numeroşi studenţi exaltaţi de pilda revoluţiei. Era, la început acolo, multă bună credinţă, multă răzvrătire izvorâtă din revoluţie. Un amestec de revendicări legitime, de idealisme mai mult sau mai puţin naive, de un romantism revoluţionar pe care, nu de mult, îl trăisem şi îl împărtăşisem şi eu. [] Fenomenul era supărător pentru unii, dar nu părea să constituie o primejdie pentru stabilitatea statului. [IR Stabilitatea benzii care uzurpase statul] Lucrurile s-au agravat însă prin stângăcia, de altfel grăitoare, a lui Iliescu, care a pus paie pe foc, calificându-i pe manifestanţi drept „golani". Vorba a făcut ocolul lumii, Eugen Ionescu s-a declarat „academician golan", Alexandru Paleologu a scris „Amintirile unui ambasador golan"; se crease o tensiune, în bună măsură exagerată, între termenul injurios şi ceea ce se credea că este sensul politic şi moral al acelei manifestaţii, de altminteri impopulare. [IR Se credea? Putin mai sus se facuse, concesiv, ca intelege şi admite legitimitatea politica a manifestatiei. Daca astfel de idei faste nu au fost prea populare, cine e de vina? Cine controla media?] Am încercat să calmez lucrurile, asigurându-i pe cei care ocupau de atâta vreme piaţa, blocând viaţa normală a oraşului, că nu vor fi luate măsuri de evacuare înainte de alegerile din 20 mai. În fond, de vreme de România se afla în perioadă electorală, toată lumea avea dreptul să-şi exprime opiniile, fie şi în felul acela ieşit din comun. M-am ţinut de cuvânt. Până la alegeri n-a avut loc nici o intervenţie. [IR Minte. 24 aprilie a fost un masacru. după care, s-au facut multe incercari, stopate de hotarirea şi numarul manifestanţilor. Ca sa nu mai vorbim de celelalte "interventii": intoxicarea cu informatori şi provocatori, calomnierea continua prin media. Toate conduse de autoritatile conduse de el. ] Însă în 21 mai, a doua zi după votul care consacra fără ambiguitate pe Iliescu şi Frontul, lucrurilor trebuia să li se pună un capăt. [IR Aceasta a fost manevra sa de baza. Legitimarea prin pseudo-alegeri controlate şi manipulate de FSN. Operatie de "spalare de putere", care nu ar fi reusit daca opoziţia n-ar fi dezertat,] Totuşi am lăsat să treacă încă mai bine de trei săptămâni înainte de a interveni. Între timp, mişcarea şi-a schimbat considerabil caracterul. Adevăraţii opozanţi politici plecaseră, au rămas acolo numai marginalii, un amestec de elemente sociale destul de dubioase. Fenomenul „Piaţa Universităţii" nu mai era expresia unei mişcări democratice, fie şi exacerbate, ci un simplu spaţiu promiscuu, o „Curte a miracolelor" unde aveau loc, în inima oraşului, tot soiul de tranzacţii sordide. [IR : La aceasta postura ingrata i-au expus pe ultimii rezistenti toti aceia care au parasit lupta după 20 mai, validind "alegerile", în ciuda campaniei electorale "a la 46", a inselarii electoratului şi a nerespectarii spiritului punctului 8. Mai grav este ca nici azi "elita" nu ajuta eroii calcati în picioare la 13 iunie, din jena de a recunoaste ca a fugit atunci, lasindu-i singuri]

[IR Piata a fost "curatita". Iar minerii au vrut sa compromita reforma...]

În seara zilei de 12 iunie, la sesizarea Procuraturii, am ordonat deci poliţiei să „cureţe" piaţa Universităţii. Nu era, în ochii mei, decât o banală şi legitimă operaţie de menţinere a ordinii. [IR : Salt mortal...peste miezul problemei ] Numai că au urmat două nopţi de răzmeriţă şi cinci morţi. Eram consternat. [IR: şi atît despre 13 iunie! Hotarit lucru : dl Roman e sanatos: nu si-aminteste lucrurile neplacute. Poate ca nici nu le vede. Sa nu fi citit decit relatarile ziarelor controate de FSN? ] Şi acela a fost momentul în care am aflat că minerii de pe Valea Jiului se aflau deja în trenuri, îndreptându-se spre Bucureşti pentru a veni în ajutorul forţelor de ordine din capitală. Acţiune de care, în momentul acela, nu mai era absolut deloc nevoie. Nu ştiu dacă a fost la mijloc „manipulare" sau nu. E drept că în prima jumătate a lui iunie am primit din partea Serviciului Român de Informaţii, organizat de Virgil Măgureanu la iniţiativa şi cu sprijinul lui Iliescu [IR Mai precis, în toata perioada, SRI a depins în exclusivitate de I Iliescu- un fel de armata personala subterana, dar desi Roman ar avea interes sa ne spuna asta, nu merge atît de departe ], rapoarte alarmante cu privire la un posibil atac împotriva Parlamentului, prevăzut pentru 14 iunie, prima zi a reuniunii lui. După revoltele de la Braşov, din 1977, Securitatea politică, la ordinul lui Ceauşescu, îşi infiltrase oamenii printre minerii de pe Jiu, consideraţi în mod tradiţional ca fiind avangarda mişcărilor sociale. Iar vechile cercuri de conducători de partid aflaţi încă în funcţie aveau tot interesul să se petreacă ceva dramatic. Dezordinea nu putea fi profitabilă decât pentru forţele care ar fi urmărit restaurarea vechiului regim. Dar nu am nici o dovadă în acest sens. [IR Manipulare- bluff, incercata de Roman (probabil la sugestia lui Voican, care, intr-o intilnire la procuratura, în faţă unui auditoriu sceptic şi dusmanos, o sustinea- invaluit intr-o aura misterioasa, hipnotica; fără succes). Minerii infiltrati cu securisti lucrind la comanda externa misterioasa, doreau destabilizarea guvernului minune- Roman 2, care pregatea în secret emanciparea României de comunism] Eram în atare măsură străin de ceea ce se urzea încât, în dimineaţa de 15 iunie, pe când mă aflam la Universitate, pentru a lua notă de sălbaticele devastări provocate de mineri sau de cei care se dădeau drept mineri, am fost total surprins de protestele violente ale studenţilor. Pentru cineva care fusese, ca mine, profesor, era extrem de dureros să mă văd huiduit de studenţi. Dar lucrul cel mai grav era altul. Trebuie să mărturisesc că pentru moment nu mi-am dat cu totul seama de consecinţele dezastruoase pe care urma să le aibă în străinătate, pentru imaginea noii Românii, spectacolul, larg difuzat de reţelele internaţionale de televiziune, unui Bucureşti invadat de oamenii aceia sălbăticiţi, care comiseseră violenţe, brutalităţi şi crime, defilând biruitori pe străzile Bucureştilor, cu răngi şi ţevi de fontă în mână. [IR Exista lucruri mult mai grave decit lucrul cel mai grav pentru dl Roman. Iar studentii aceia care-l huiduiau, il doresc de fapt arestat]

[IR Revenindu-si din durere, ia totusi, din nou, puterea. Are ceva de realizat; cu orice pret]

Când am aflat cum stau lucrurile m-am gândit foarte serios să demisionez. [] Cel care m-a convins să rămân a fost Mihai Drăgănescu, căruia îi cerusem sfatul: „Dacă demisionezi în momentul acesta, forţele de restaurare comunistă vor înălţa capul, iar procesul de reformă a societăţii româneşti va întârzia cel puţin un an, dacă nu cu doi[]" [] Nu era sigur că, după alegeri, voi fi din nou numit prim-ministru, deşi şi eu dusesem Frontul la victoria electorală. [IR O declaratie memorabila ! în contextul în care "campania" a fost o inselatorie] Am aflat mai târziu că Iliescu a avut o clipă în gând să-i propună acest post lui Radu Câmpeanu, liderul partidului liberal, deşi partidul lui nu obţinuse decât 6,3 % din voturi la alegerile legislative, care se ţinuseră în acelaşi timp cu cele prezidenţiale. [IR Interesant. Simpatia sau cirdasia asta ar explica colaborationismul liderului PNL în 1990, cu urmari politice extrem de grave] [] Abia din această vreme datează cu adevărat „coabitarea" politică pe care o evocam la începutul acestui capitol. [IR : Doua ramuri. Unii taie în carne vie- în timp ce ceilalti anesteziaza pacientul cu mesaje conservatoare. Unii distrug economia- ceilalti apara nomenclatura. Unii pregatesc imbogatirea paraziitilor- în timp ce ceilalti, pregatesc victoria în viitoarele alegeri, în numele luptei cu saracia şi coruptia]

Guvernul pe care l-am constituit la 28 iunie 1990, şi care a fost acceptat de către toate partidele, a fost fără îndoială cel mai modernizator din câte erau cu putinţă. Hotărâsem să-mi asociez pe cei mai buni profesionişti români din fiecare domeniu, cu condiţia să nu fi ocupat nici un post de răspundere sub Ceauşescu. De altfel, cu câteva săptămâni înainte, nu-i cunoştem personal pe toţi. Pe câţiva mi i-a recomandat academicianul Drăgănescu.Am procedat din aproape în aproape, fiecare sugerându-mi cutare sau cutare persoană pentru cutare sau cutare post. Din fostul guvern provizoriu l-am păstrat numai pe Andrei Pleşu care, deşi dezavuase energic mineriada, a socotit şi el că poate fi mai util în interiorul guvernului [IR Consecvent moralei sale minime şi capacitatii maxime de a dilematiza oportunismul şi lasitatea]; pe alţi doi miniştri, Anton Vătăşescu la industrie şi Aurel Stoica la protecţia socială, mi-i recomanadase Mihai Drăgănescu pentru cunoscuta lor competenţă profesională; la Ministerul Apărării l-am acceptat pe generalul Stănculescu, pentru că era nevoie de un militar şi pentru că mi se părea câştigat pentru cauza reformei [IR Mai curind, pentru ca nu se mai putea face curind o mineriada. Cum macar o parte dintre sustinatorii FSN, inselati monumental, trezindu-se jefuiti prin Reforma, se puteau trezi din isterie- erau previzibile proteste populare. opoziţia fusese "lucrata" încît sa nu sutina acest protest, ca "retrograd", "rosu", venit din partea unor brute care sparsasera capul studentilor. Legitimitatea folosirii fortei fiind partial rezolvata, mai trebuiau depasite rezervele militarilor, lichidata CADA. Un Stanculescu santajabil-era omul potrivit]. Restul echipei era format din Eugen Dijmărescu, economist, numit la Ministerul Orientării Economice, din Adrian Severin, un jurist cu o excelentă reputaţie în domeniul dreptului comercial internaţional, numit la Ministerul Reformei, pe Victor Babiuc, un penalist de prim ordin, numit la Justiţie, şi Theodor Stolojan, viitorul prim-ministru, un universitar specializat în problemele de buget, numit la Finanţe. La Ministerul de Interne l-am numit pe Doru Viorel Ursu şi la Externe pe Adrian Năstase. Toţi aveau pe atunci între 40 şi 50 de ani, cei mai tineri fiind Severin, de 35 de ani, şi Ursu, de 36! [IR Astfel, în timp ce parlamentul era ocupat de Tovarasii responsabili cu frina, guvernul grupa tovarasii responsabili cu aceleraţia. Totul era sincronizarea celor doua pirghii, astfel încît sa se reuseasca transplantarea vechii nomenclaturi.... În noile structuri ] Numirea acestui guvern a provocat în România o surpriză extraordinară. Era un guvern tânăr, nou, cultivat, profesionist şi desprins de jocul politic. Unul dintre ţelurile mele, constituindu-l, a fost să atenuez oprobiul internaţional adus asupra ţării de evenimentele din iunie şi de rolul pe care îl avusese Iliescu în desfăşurarea lor. [IR : Greselile aripei FSN1, justifica intreventia aripii FSN2...] Unul dintre semne a fost refuzul, în semn de protest, al ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti de a participa la ceremonia investiturii prezidenţiale de la Ateneu. [IR Le-a trecut repede, vazind ca opoziţia este slaba şi colaborationista, deci ca numai cu Puterea se putea trata (de la micul business cu copii, pînă la sustinerea invaziei Iraqului)] Cât părea de paradoxal, sunt convins şi astăzi că un asemenea guvern n-ar fi putut lua fiinţă fără grava dezordine în care aruncaseră România evenimentele tragice din iunie. [IR : Crimele aripei FSN1, justifica lansarea crimelor FSN2... ] Fără voia lor, minerii dăduseră o şansă reformei.

În primele trei luni lucrurile au mers bine. Luasem hotărârea de a face un salt radical în direcţia economiei de piaţă [IR Mare e continuitatea mostenirii lui Valter Roman....], aplicând un program de tranziţie care, la cererea mea, fusese pregătit în mai la Institutul român de economie mondială, de sub conducerea academicianului Postolache, de unde venea şi Eugen Dijmărescu. [IR A se analiza atent acest document, prin prisma rezultatelor, catastrofale.] Trebuia asigurată înainte de toate libera convertibilitate a leului, prin devalorizarea lui, apoi deschiderea României pentru investitorii străini, liberalizarea preţurilor, restabilirea competitivităţii întreprinderilor noastre. Şi privatizarea. Toate acestea reclamau o transformare completă a cadrului nostru juridic. Şi mult curaj: a redescoperi adevăratele realităţi economice, escamotate de comunism şi de economia planificată şi centralizată, nu era o treabă uşoară. [IR Asadar- nu trebuiau întîi indepartati activistii PCR din conducerea economiei. şi securistii- din subsolul ei. şi apoi conceput un plan de restructurare cu pierderi minime. Rezolvata corect redistribuirea proprietatii muncite de poporul roman inchis în lagarul comunist (in pericol de a intra în miinile gardienilor şi vulturilor externi). Sub nici o forma, adeptii FSN, isterizati cu "Nu ne vindem tara !" şi " Vor sa ne inchida intreprinderile şi sa ne arunce în strada!"- nu se asteptasera la asemenea lovitura ]

Iliescu ţinea şi el pasul, dar cu multă zăbavă, dându-mi doar din când în când sfaturi de moderaţie sau de încetinire a ritmului reformei. [IR Este rolul frinei, folosita intelept] Credincios strategiei sale dintotdeauna, făcută din tergiversări şi compromisuri, rămânea în aşteptare, căutând totuşi să profite de revirimentul adus de reforme, dar totodată să se protejeze de consecinţele lor. Discuţii şi dezbateri de fond, pot s-o spun acum, n-am avut niciodată. Iliescu nu părea interesat decât de problemele teoretice - cum să ia o măsură sau alta şi care aveau să fie, în imediat, consecinţele sociale şi politice. Drept este că aceasta îi era funcţia, mă întreb însă dacă, om politic fiind, nu se mulţumea pur şi simplu cu faptul că se afla la putere, neurmărind nimic altceva decât să se menţină, ceea ce, în sine, este o zădărnicie. [IR : în timp ce el Roman, partenerul cu acceleraţia în mina, în tandemul devalizarii României - voia, se pare, mai mult]

Or, situaţia economică şi socială moştenită de la Ceauşescu nu mai putea să se perpetueze. Ea cerea de la noi o acţiune radicală. Am chiar convingerea că în aceste stări de lucruri deosebit de instabile care sunt tranziţiile, nu trebuie să-ţi fie teamă de a merge repede, de a înainta, de a înainta mereu: altfel rişti să dai înapoi. [IR Asa ne-au spus şi comunistii: mereu inainte! Coborind, spre cele mai inalte culmi. ] Cu cât amâni mai mult inevitabila traversare a deşertului care se întinde între cele două regimuri, cu atât traversarea riscă să fie mai îndelungată şi mai grea, mai primejdioasă. [IR Pentru cine? Pentru victima, ca sa nu fie chinuita mult? ] Nu cred că România să fi avut multe guverne care au luat mai multe măsuri legislative. [IR Depinde care. şi în ce context. şi cu ce intentii. şi mai ales- cu ce efecte. ] Totul trebuia să fie schimbat. [IR : De ce? revoluţia ceruse schimbarea structurilor umane, politice, administrative- Intii. Iar transformarea economiei s-ar fi facut dupa- de altii şi cu alte prioritati. Nu a vrut nimeni sa distruga imediat "tractorele comuniste", "fabricile comuniste", "padurile comuniste", "minele comuniste", " cladirile comuniste" etc. În termenii codului penal o astfel de agresiune se numeste sabotarea economiei nationale. Circumstanta nevoii de a o devaloriza, pentru a o acapara pe nimic- nu este atenuanta. ] Încă din octombrie 1990 am iniţiat un prim pachet de măsuri privitoare la liberalizarea preţurilor, în urma cărora a avut loc manifestarea aceea aproape insurecţională pe care am pomenit-o deja. Pastila era amară, dar trebuia înghiţită. [IR De ce? Poate face cineva demonstraţia riguroasa a acestei necesitati, printr-o analiza cantitativa, sistemica? Poate arata ca asa trebuia făcută "liberalizarea"? Sau e vorba de o noua fila din agenda unor "experti" care implementeaza modele şi doctrine, asa cum faceau şi inainte de 1989?] Cum am mai spus, n-am dat înapoi. Dar vechea gardă a Partidului, încă bine instalată în administraţia centrală şi în cea locală, avea alte gânduri. Ne era extrem de greu să aplicăm reformele în unele ministere şi în anumite regiuni. Apoi s-a amestecat presa, o anumită presă. Nu am nimic împotriva libertăţii presei, chiar dimpotrivă. Dar acum era vorba de altceva. Am fost acuzat de „incompetenţă", ceea ce poate fi oricând un punct de vedere acceptabil. Dar am fost acuzat şi de „corupţie", lucru mult mai grav, acuzat fără dovezi, de către nişte ziarişti care proveneau toţi, sau aproape toţi, sub vechiul regim, din serviciile de informaţie ale securităţii. Se răspândea zvonul că locuiesc într-un palat, câtă vreme locuiam şi mai locuiesc, într-o casă din beton, în cartierul Herăstrău, o clădire construită sub Gheorghiu-Dej ca sediu al administraţiei vilelor guvernamentale din preajmă, şi care este atât de urâtă şi de incomodă, încât a rămas nelocuită timp de zece ani. [] Cabala împotriva mea începuse. Soţia mea a fost atât de adânc afectată încât a avut grave tulburări de metabolism. [IR Saracii soti Roman, ce-au patimit ... În timp e noi, cei haituiti de el, nu eram decit alungati în toate colturile lumii. Iar Romania- pusa pe butuci. Poate ca, intr-adevar, acuzatiile de incompetenta şi coruptie nu erau potrivite. Trebuie analizate: uzurparea, complotul, sabotajul şi inalta tradare. ]

[IR De la Securitate la SRI: o univers ascuns, ca o gaura neagra ]

E drept că săvârşisem „imprudenţa" de a concedia vreo zece ofiţeri din fosta Securitate, acum reciclaţi în Serviciul Român de Informaţii, noul serviciu secret al României. [IR De ce "nou"? De ce numai vreo zece? Ce rapid trece peste problema cheie: ce a impiedicat guvernele conduse de el sa ne descotorosesca de fosgaiala securista? Atacul la baioneta a intregului sistem economic- s-a dovedit mai usor? ] Într-adevăr aceasta este una dintre problemele cele mai spinoase ale oricărei tranziţii din Est: cum să impui un curs nou unui aparat din care eşti obligat să păstrezi anumite componente şi anumiţi oameni? [IR Obligat de cine? De ce ? Sa pastrezi pe cine? ] Aşa s-a întâmplat în Germania, unde dosarele constituite odinioară de Stasi, fosta poliţie comunistă a Germaniei de Est, au împiedicat intrarea în noile structuri a unei întregi generaţii de oameni politici locali [IR: Si? Nu a fost bine?]. La noi, bineînţeles, vechea Securitate a fost dizolvată imediat după căderea lui Ceauşescu şi restructurata ca Serviciul Român de Informaţii. [IR De către cine? Sub garanţia cui? Cine va plati aceste minciuni cu urmari fatale? ] Eram şi sunt pe deplin conştient de rolul ce-l are de jucat un serviciu de informaţii, de siguranţă naţională în fond, într-un stat democratic. Oamenii ce-l alcătuiesc trebuie să fie o echipă de profesionişti în slujba naţiunii şi nicidecum în slujba unui interes politic. [IR Au fost. De 18 ani au "stat de sase" în timp ce economia României era distrusa şi jefuita. Sau poate tocmai de acea au fost conservati? A trebuit impartit cu ei?] Numai că unii dintre responsabili rămăseseră, din argumente de „competenţă tehnică". [IR Au ramas aproape toti. Facind acelasi lucru: sprijinind puterea. Evitind pedeapsa. Mentinind România în gheare. şi imbogatindu-se. E secretul lui Polichinelle. - a se vedea ca exemplu explicatiile lui Mihai Pelin- un om avizat. Naivitatea simulata a lui Roman trebuie conjugata cu faptul ca FSN a fost principalul protector- benficiar al activitatii acestei retele] Iar dosarele acumulate vreme de cincizeci de ani de dictatură există încă, iar ele permit toate şantajele. [IR De ce nu s-a pus punct acestei plase de santaj care a sufocat Romania? A fost mai greu ca oprirea aprovizionarii intreprinderilor şi devalorizarea leului, asa-i?] De altfel, în trei rânduri, i-am transmis scrisori preşedintelui Iliescu, de vreme ce o asemenea decizie era de competenţa lui, prin care îi ceream ferm ca aceste dosare, rămase în posesia SRI-ului, să fie încredinţate Parlamentului, pentru ca deputaţii să decidă în chip democratic ce trebuie făcut cu ele. [IR: Foarte democratic. Halca trece de la lupi la sacali. şi de ce nu trebuia sa afle poporul roman cine il conduce? şi de ce au trebuit incuiate arhivele 40 de ani ? ]

[IR Incep fricţiunile între cele doua aripi ale FSN: "frina conservatoare" şi "acceleraţia reformatoare"]

După ianuarie, a venit rândul să intre în scenă [IR: Cam asa …] preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Alexandru Bârlădeanu şi Marţian Dan, cei doi vechi potentaţi ai Partidului despre care am mai vorbit. Primul s-a dedat, în faţa Senatului, la mai multe atacuri verbale feroce la adresa programului meu economic, taxat de „ultraliberalism à la Reagan". Celălalt a recurs la obstrucţie în Camera deputaţilor, pentru a împiedica votarea unor legi. În ianuarie 1991 am reuşit, la Strasbourg, graţie unui discurs şi a răspunsurilor mele la o rafală de întrebări ale parlamentarilor europeni, acceptate unanim drept „convingătoare", să fac România să fie admisă, ca „invitat special", în Consiliul Europei. Ca urmare, acelaşi Alexandru Bârlădeanu, care, între 1948 şi 1968, a deţinut înalte funcţii de partid şi de stat şi a devenit membru, încă din 1959, al Biroului Politic al Partidului Comunist Român, declara la televiziune că „un nou dictator este pe cale să se nască", lucru de care era sigur pentru că, a continuat el, „văzuse deja cum s-a născut un altul". „Dictatorul" acesta, pe care îl compara cu Ceauşescu, nu eram altul decât eu. Oameni perfizi, de o dibăcie monstruoasă, aceşti vechi „tovarăşi"! [IR: Asta a dus la manifestaţia din Piata şi la punctul 8. Dar cel care s-a ocupat de zdrobirea rezistentei faţă de "alegerea" Tovarasilor, ajunge la aceste concuzii numai după ce a fost atacat de ei ] De altfel accesul la televiziune, controlată de anturajul lui Iliescu, îmi era atunci, ca şi acum, aproape interzis. [IR: Asta a exasperat manifestaţia din Piata. Dar cel care s-a ocupat de zdrobirea rezistentei faţă de manipularea electoratului, ajunge la aceste concuzii numai după ce s-a vazut- şi el- cenzurat] [] Nici eu, nici guvernul în fruntea căruia mă aflam nu ne-am lăsat descurajaţi. Reforma continua, în colaborare cu Victor Babiuc am obţinut votarea unei legi importante: prin ea tribunalele erau legitimate să dea curs plângerilor unor persoane particulare împotriva abuzurilor de care suferiseră din partea împuterniciţilor vechiului regim. [IR: Se poate acum studia efectul acestei legi, ca un turnesol al justitiei, independente…de revolutie] În fiecare minister, în special la Agricultură, am concediat vechi cadre rămase acolo, apoi am pensionat din oficiu o sută şi mai bine de funcţionari locali şi regionali corupţi. Era cam mult! [IR: Era, evident extrem de putin. Nu cu mici rotatii de cadre se putea elibera tara] Războiul cu vechii comunişti îmbrăcaţi în straie de „democraţie" era declarat!

[IR: Evenimentele de la Moscova, arata ca e bine sa existe doua aripi, pentru orice eventualitate]

Guvernul meu a fost, dintre toate cele din Estul postcomunist, cel care a avut atitudinea cea mai radicală faţă de ceea ce noi denunţam, încă în dimineaţa de 20 august 1991, a doua zi după puciul avortat de la Moscova, drept „tentativa de reînviere a structurilor totalitare". În ziua următoare această declaraţie a apărut pe prima pagină a cotidianului american „USA Today". Respingerea de către noi a puciului moscovit era fără apel şi fără ambiguitate. Iliescu, din parte-i, era departe de a avea o atitudine tot atât de limpede şi de categorică. Amâna, cum îi este obiceiul, aşteptând să vadă în ce parte se va înclina cântarul. Sunt profund convins că, dacă puciul comunist ar fi izbutit, ar fi încercat să cadă la înţelegere cu noua echipă de conducători moscoviţi formată în jurul lui Ianaiev. Acela a fost momentul în care am înţeles cu adevărat că Iliescu nu este în stare să conceapă pentru România mai mult decât o respoire a sistemului comunist. [IR: Sau momentul în care situaţia externa, pînă atunci indecisa, care justifica jocul la doua capete, a basculat către "schimbarea macazului". Chiar şi Iliescu nu a putut innota împotriva curentului, fără a risca soarta lui Ceausescu] Poate, de atunci a mai evoluat în mai multe privinţe, sub presiunea împrejurărilor şi a contactului mondial, dar el este un om marcat de generaţia din care face parte şi de trecutul lui. Ca şi Gorbaciov, Iliescu este incapabil să accepte, în adâncul său, jocul liber al democraţiei. Rămâne „reformator", sprijinindu-se pe temerile de schimbare ale unora şi ale altora, pe inerţia mentalităţilor pentru a menţine vechiul sistem, eliminând din el doar arhaismele cele mai izbitoare, dar nimic mai mult. Câte concesii face, cu toate şovăielile şi tergiversările pe care i le ştim, le face nu dintr-o convingere interioară, ci dintr-un oportunism destinat să-l menţină la putere. Da, în clipa aceea fierbinte şi confuză din decembrie el m-a desemnat ca prim-ministru, dar el n-a ştiut ce face, judecându-mă, circumstanţial, după criterii străine de natura mea şi de idealurile mele pe care vreau să le slujesc până la capăt, dincolo de toate greşelile pe care le voi fi făcut! [IR: Convertibilitatea acestui actor socheaza. După ce a jucat rolul de principal artizan al conservarii puterii de către nomenclatura securicomunista, il pretinde- tot el- pe acela de reformator anticomunist]

[IR: Marele reformator e debarcat temporar de tovarasii de drum]

Luând poziţia decisă şi imperioasă pe care a luat-o guvernul condus de mine, probând, fără compromisuri, procesul de reformă, ne semnam cumva condamnarea la moarte politică. Relaţiile mele cu Iliescu, deja foarte precare, tindeau să se rupă cu totul. Vechilor comunişti nu le lipsea, ca să-mi provoace căderea, decât un prilej şi un pretext. Prilejul li s-a oferit în virtutea tensiunilor şi conflictelor antrenate de promulgarea, la 14 august 1991, a legii privatizării şi de consecinţele asupra salariilor, a liberalizării preţurilor. Pentru că era strict necesar să restabilim, sau măcar să încercăm să restabilim competitivitatea, absolut nulă în majoritatea cazurilor, a întreprinderilor româneşti. Grevele se înmulţeau, îndeosebi în minele de pe Valea Jiului. [IR: Distrugerea economiei nationale, jefuirea şi pauperizarea populatiei trebuiau sa stirneasca reacţii mult mai ample. Dar în iunie 1990, Tovarasii avusesera grija sa sape o prapastie de dusmanie între populaţia inselata de FSN şi opoziţia politica şi civica (care s-a agatat de acest alibi, pentru a lasa tara în mina jefuitorilor). Admitind chiar ca a existat batalia "aripilor" din sinul FSN, este inadmisibila sustinerea de către opozitie a aripii Roman- care a "restabilit competivitatea intreprinderilor romanesti", anulind-o. Chiar daca minerii au venit şi manevrati de aripa conservatoare, trebuiau sprijiniti politic, pentru ca era în joc conservarea avutiei nationale. ] În 25 septembrie 1991, mai multe mii de mineri veneau din nou în Bucureşti, pentru a-i cere să demisioneze. Au urmat trei zile şi două nopţi de răzmeriţă, de baricade, de maşini incendiate, au murit doi oameni, alţii au fost răniţi. Nu îl acuz pe preşedintele Iliescu. Sunt convins că a fost vorba de un puci neocomunist pus la cale de vechile cercuri reactivate ale P.C.R. Şi ale Securităţii. Nu există dovezi că Iliescu ar fi facut ceva ca să le provoace, în schimb este evident că n-a făcut nimic pentru a-l evita. Deoarece, atunci când minerii au pornit totuşi spre Bucureşti, guvernul le acordase deja sporuri de salarii pe care ei le acceptaseră. Mişcarea lor insurecţională nu mai avea deci temei. Iar atunci Iliescu a fost văzut tratând cu liderul paranoic al minerilor, Miron Cozma, pe care eu îl primisem nu de mult. Am trăit cu acest prilej trei sau patru zile care au fost cele mai groaznice din cariera mea politică. Nu pot să spun că mi-a fost frică. Dar mă simţeam dezavuat, prins între două focuri, ca să nu spun părăsit şi trădat. Ca să potolesc lucrurile, am propus atunci ca echipa mea guvernamentală să se retragă, pentru a lăsa locul acelui guvern de uniune naţională pe care îl reclama gestionarea tranziţiei şi pe care, de altfel, îl doream din tot sufletul de mai multe luni. Iliescu, ca politician abil, a profitat pentru a mă „demisiona" de această propunere, care, din partea mea nu era câtuşi de puţin o retragere, ci o propunere de lărgire a bazelor reformei, promiţându-mi totuşi, ca o chezăşie, că acţiunea mea va fi continuată prin numirea ca prim-ministru a unui om din echipa mea, Theodor Stolojan. [IR: Aceeaşi Mărie, cu alta palarie…Minerii se agitasera degeaba. Iliescu a redus totul la o rotatie de cadre. "Reformistii" au continuat distrugerile economice. "Conservatorii" au continuat diversiunea de acoperire, şi distrugerea morala. Napirlirea activistului în patron nu a putut fi oprita] Am fost, fireşte, profund şocat de această „demisie", care, în chipul cel mai hotărât, era o demitere. În fond acum lucrurile erau limpezi: nu există compromis posibil între mine şi perestroikiştii retardatari care se cramponau de putere pe socoteala ţării. În cadrul Frontului, de altfel, înfruntările dintre cele două tendinţe, cea a lui Iliescu şi cea pe care o reprezentam, se multiplicau. Până în acel 29 martie 1992 când în cadrul unui congres al partidului nostru, ne-am separat, Iliescu luând cu el cele 30 % sau 35 % de comunişti conservatori pe care mai putea conta. [IR : S-au ciocnit cumplit în septembrie, dar au divortat doar peste jumate de an… Se pare ca schema celor doua FSN-uri sudate, utilă pentru ca "reformatorii" să opereze acoperiti electoral de "conservatori" şi reciproc- nu mai era eficace. Trebuiau acum create, din acelasi trunchi, doua formatiuni care "să ocupe culoarele" politice, încît să poata oferi ţării "alternanta la putere", între FSN1 şi FSN2. Manevra atît de izbutita, încît şi la alegerile pentru parlamentul European din toamna 2007, cele doua aripi, rebotezate PSD şi PD au acaparat peste 50% din voturi. O astfel de farsa nu ar fi putut reusi fără sprijinul unei pseudo-opozitii] Ruptura era francă, fără echivocuri. Pe de o parte conservatorii nostalgici ai unei evoluţii drămuite a la Gorbaciov, pe de cealaltă, reformatorii modernişti social-democraţi, partizani ai unei schimbări radicale de tip occidental, pe care îi reprezint. Cuiva care mă întreba, a doua zi după sciziune, ce anume simţeam, îmi amintesc foarte bine că i-am răspuns fără şovăială: „un sentiment de uşurare". Mă simţeam „eliberat". Nu mai eram obligat la compromisuri cu reprezentanţii, fie ei şi „luminaţi", ai vechiului regim. Luase sfârşit acest dialog plin de rezerve, de reticenţă şi de ascunzişuri între două tendinţe total divergente pe care hazardul le asociase şi care reprezentau doi vectori radicali distincţi ai dinamicii istorice. Îmi redobândeam deplina libertate. Urzeala încâlcită a acestei coaliţii temporare numită Front al Salvării Naţionale se destrăma în sfârşit. Se întorsese o pagină; cea care urma era albă, era încă de scris pe ea. Democraţia îşi regăsea spaţiul ei firesc, fără de care nu are şanse să se dezvolte şi să dăinuiască: limpezimea.

[IR Introducere în secretul "grelei mosteniri"- materiale şi spirituale]

[] trecerea de la democraţie la comunism a acumulat o vastă experienţă istorică, aceea a instalării tot mai adâncite şi mai sistematice a totalitarismelor de tip comunist, opera unor conducători de mare anvergură şi a milioane de activişti, în timp ce, pentru a străbate drumul invers nu există metode şi procedee istorice atestate, nici exemplele unui succes deplin. [IR: Şi atunci? Pe ce s-a bazat aroganta super-specialistilor guvernului Roman, care ne-au administrat noi "formule" cu forţa şi voiau sa traga în populaţia care nu le suporta efectele letale? Pe faptul ca doar aceasta "cale regala" ducea la privatizarea cui trebuia? ] Prima mare problemă cu care a avut să se confrunte România încă din primele momente după căderea dictaturii, a fost aceea a reprezentativităţii organismului care avea drept sarcină să pregătească prima tranziţie, în cazul nostru Frontul Salvării Naţionale, creat în noaptea de 22 decembrie. Tranziţia ar fi avut la noi mai multe şanse de a se desfăşura mai bine dacă s-ar fi putut constitui de la bun început, în locul acestei formaţii în care vechii comunişti erau în număr prea mare, un guvern provizoriu de uniune naţională, în care să fie reprezentate toate forţele politice ale societăţii româneşti. [] Dacă am fi izbutit (dar nu eram mulţi care să fi dorit atunci acest lucru) am fi câştigat cu siguranţă un an, poate mai mult, de proces democratic şi i-am fi cruţat ţării atâtea dezechilibre şi atâtea convulsii, printre care nu în ultimul rând cele trei „mineriade", care, pe lângă răul intern pe care ni l-au adus şi semnificaţia social-politică a acestuia, au alterat atât de grav imaginea noii Românii şi a economiei sale. [IR: Să traducem. Cu jumatate de gura, recunoaste ca FSN (condus de el) a confiscat puterea şi inscenat alegerile, folosind mineriadele pentru a zdrobi protestele. ] Fiindcă a venit vorba e bine ca fiecare dintre noi să devină conştient că, sub aparenţa unei oarecare stabilităţi şi siguranţe întemeiate pe reducerea la minimum a nivelului de trai, Ceauşescu a ruinat ţara şi, cu toată faimoasa achitare a datoriilor externe atât de scump plătită de noi şi de copiii noştri ţara se îndrepta spre catastrofă economică, cu o industrie şi cu o agricultură din ce în ce mai falimentară. [IR: O fi "bine ca" sa ne asumam teza ca falimentul economic a fost generat de regimul Ceausescu şi nu de Reforma Roman - dar nu o putem inghiti fără dovezi. Riguroase. Cantitative. Închegate sistematic şi sistemic] Infuzia de capital străin nu are absolut nimic de a face cu vreo „vânzare a ţării", ci cu cointeresarea investitorilor în însăşi refacerea şi prosperitatea ţării, în reintegrarea ei în circuitul economic mondial. [IR: Propaganda şi-a schimbat doar direcţia, nu şi caracterul] Dar „mineriadele" ne-au dat înapoi. [IR: O alta scuza frauduloasa] Putem, bineînţeles, să acuzăm de această situaţie un lider politic sau altul, să ne dedăm la jocul obişnuit de a da vina unii pe alţii, sfârşind prin a ne compromite reciproc. Este un lucru inutil şi păgubitor. Aş încerca să văd lucrurile mai de sus. Cred de fapt că ceea ce s-a petrecut în România n-a fost decât urmarea grelei moşteniri lăsată de mai bine de patruzeci de ani de dictatură comunistă. [IR: Ce usor este sa te exonerezi singur… Mai cu "greaua mostenire", mai cu " sa nu ne acuzam reciproc"- poti uita cine a produs mineriadele. Şi de ce. ] Mişcarea din decembrie 1989 n-a fost precedată în România, cum am mai spus, de nimic analog cu ceea ce se petrecuse în Polonia cu sindicatul Solidaritatea sau în Cehoslovacia cu Carta 77, de nici o mişcare largă, reprezentativă pentru societate, de pregătire şi de ucenicie a democraţiei. Singura opoziţie organizată a fost aceea exprimată prin vestita „Scrisoare a celor şase", semnată de Silviu Brucan, Gheorghe Apostol, Corneliu Mănescu, Răceanu, Alexandru Bârlădeanu şi Constantin Pârvulescu, toţi vechi potentaţi ai regimului, difuzată în februarie 1989 la un post de radio străin. [IR: Uluitoare nerusinare (că nu poti crede pe cineva atît de incult). Iata tot ce vrea sa stie dl Roman despre rezistenta anticomunista. Nu intimplator insa. Daca ar lua cunostinta de ea, i-ar cade brusc nivelul de legitimitate- şi lui şi Tovarasilor de care a divortat. ] Oamenii aceştia prefigurau viitorul grup al lui Iliescu, se adresau mai ales străinătăţii şi, după toate câte le ştiau, destul de târziu în istoria regimului pe care îl sprijiniseră şi de care profitaseră din plin. Semănau cu bine ştiuţii şobolani care părăsesc corabia când se scufundă. Oricum, Iliescu n-a semnat alături de ei. Poate i se rezerva un alt rol. [IR: Citeva muscaturi tovarasesti, tardive, pregatind casatoria cu opozitia. Daca s-ar da la o parte disidentii care s-au activat doar după ce Gorbaciov a schimbat vintul de la Est, nu ar mai ramine decit mai vechii rezistenti, cei adevarati] Paralel cu aceştia au mai fost câţiva oameni care se opuneau cu adevărat regimului comunist, însă doar în numele lor propriu: Paul Goma, Mihai Botez, Doina Cornea, Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, Dan Petrescu. [IR : Alaturare inacceptabila. Cum se opunea regimului comunist Andrei Plesu? Fie şi în nume propriu…]Şi alţi câţiva, dintre care pe unii îi ştiu şi care şi-au riscat poate mai mult viaţa dar care preferă să rămână anonimi. Există în România oameni de o rectitudine morală fără cusur, oponenţi radicali ai oricărei forme de totalitarism, fie el comunism, sau nu, care însă nu vor să facă nici paradă de convingerile şi de intransigenţa lor, şi nici nu vor să beneficieze de vreo rentă a marelui lor curaj.[IR: E probabil vorba din nou de Voican, cel care a vrut sa sara în aer, parol. Sau poate totusi de Rovenţiu- pe care, tocmai pentru ca nu glumea, l-au bagat în mai '90 la puscarie, sa ramina acolo, discret, pînă în '99? ] Paranoia represivă a sistemului lui Ceauşescu crease vid politic absolut în sânul societăţii româneşti. De multă vreme vechile partide nu mai existau decât în amintirea vechilor lor lideri îmbătrâniţi sau exilaţi. [IR: Interesant. De-abia acum Roman definitiveaza eradicarea politica demarata de tatăl sau] Sindicatele şi organizaţiile profesionale erau total subordonate puterii, iar personalul statului şi al Partidului era din ce în ce mai mediocru, mai incompetent şi mai corupt. Nu exista nici o formă de disidenţă organizată, doar, pe ici pe colo, câteva tresăriri individuale de onoare, dar nici un om, de ce să nu spunem adevărul, de statura unui Andrei Saharov, nici o mare conştiinţă naţională şi morală, nici o personalitate cu prestigiu internaţional. [IR: Cine face inventarul constiintelor treze! Cine dă note de verticalitate!] Am calificat sistemul comunist drept „pervers". Epitetul este slab: dictatura lui Ceauşescu a fost un sistem profund distructiv, care a nimicit în noi orice voinţă şi chiar orice reper. [] Cuvinte ca „democraţie", „alegeri libere", „reprezentanţi ai poporului", „dreptul la critică" şi atâtea altele însemnau mai mult decât nimic: exact contrariul lor. Ce desemnau ele în realitate uitasem, iar generaţiile mai tinere nu ştiuseră niciodată. [IR : în mod cert în anturajul dlui Roman nu s-a auzit de asa ceva. Dar sa scuipi o asemenea enormitate "autocritica" în faţă zecilor de mii de detinuti politici încă nelichidati… (care insa… "s-au demascat!") ] S-au instalat astfel în spiritul public românesc o seamă de prejudecăţi, întemeiate pe ignoranţă şi pe falsificare în bună măsură active şi astăzi. [] Comuniştii au lucrat bine, iar continuatorii lor de astăzi, în tot felul de travestiuri, cu tot felul de mijloace, caută, şi într-o măsură izbutesc să discrediteze chiar temeiurile unei Românii vrednice de ea însăşi şi de rolul ei în lume. [IR: Exact acest capital de degradare umana a fost pus în valoare în campania electorala pe care dl Roman se lauda ca a cistigat-o pentru FSN] Eu însumi n-am înţeles decât destul de târziu, în cursul unei evoluţii lungi şi dureroase, că un adversar politic nu este neapărat un duşman, ci un om care, pur şi simplu, are o altă viziune asupra viitorului ţării decât mine, viziune care se poate dovedi deopotrivă de posibilă şi de legitimă, sau care măcar poate conţine elemente valide, corecţiuni, contraponderi folositoare unei evoluţii politice complexe, a cărei orientare şi ale cărei metodologii nu pot fi monopolul absolut al nimănui. Pentru noi, oameni născuţi în sistemul comunist şi care n-am apucat să cunoaştem altul (eu însumi m-am născut tocmai în anul implantării comunismului în România), nu putea să existe decât un „adevăr" unic şi indivizibil, considerat „ştiinţific". A crede că acest adevăr poate fi ceva relativ sau măcar, sub multe aspecte, tranzitoriu, şi ca atare supus unor negocieri sau unor ajustări, nu făcea parte din reflexele noastre fireşti. Adeziunea cu orice preţ la o viziune a luptei politice în termeni de înfruntare violentă, la capătul căreia nu putea să existe, categoric, decât un singur învingător şi învinşii. Alb sau negru. Ideologia comunistă, care, chiar când o respingeam conştient, ne contaminase în adâncime, proceda sistematic şi stăruitor la un fel de „militarizare" a comportamentelor şi a afectelor noastre. Era hotărâtă să ne moduleze la obârşia fiinţelor noastre, acolo unde prinde formă sufletul şi să ne stăpânească apoi toată viaţa, nu numai din afară ci şi dinlăuntrul nostru, şi a reuşit. Nu era cea mai bună pregătire pentru democraţie... [IR: Avem aici, în sfirsit o marturisire autocritica consistenta, aproape o prezentare de scuze. Întelegem din ea de ce a acţionat el cum a acţionat. Dar din pacate, nu ne poate repara daunele şi suferintele. Mai ales ca, pînă şi în aceasta explicatie concesiva, plaseaza justificativ o minciuna ofensatoare: că noi toti, "oameni născuţi în sistemul comunist" am corespunde portretului facut mai sus ]

[IR: Ctitor al noii Românii şi noului om nou]

"[] îmi iau îngăduinţa să spun câteva cuvinte despre ce cred eu că este viitorul regalităţii în România. Departe de mine să neg rolul istoric pozitiv pe care l-a avut monarhia constituţională română în formarea României moderne, mai puţin episodul dictaturii regale a lui Carol al II-lea şi a tot ce a pregătit-o, în nişte ani în care democraţia românească, multă vreme una dintre cele mai înaintate din Europa de Est, intrase în disoluţie. Şi nu îmi revine rolul de a judeca rolul fostului rege Mihai între 1940 şi 1947, când a fost silit să abdice sub presiunea comunistă. Gândul meu este la viitorul ţării şi la măsura în care îi mai poate întrupa aspiraţiile. Ţara nu-l mai vrea, iar oamenii politici lucizi nu pot vedea în el, prin tot ce a făcut după plecarea lui din ţară, un factor politic activ în eliberarea şi regenerarea societăţii noastre. Nu-i contest buna credinţă, ci eficienţa politică în contextul actual. Şi, cumva, a vrut să se întoarcă la masa gata pusă. Oricum am vedea lucrurile, este un personaj anacronic. Nu dragostea de ţară îi lipseşte, iar exilul lui a fost dintre cele mai triste. Este un nostalgic al unei vremi abolite. Noi avem acum de eradicat ultimele rămăşiţe ale comunismului, cu mentalităţile lui remanente cu tot. Şi de instaurat o democraţie în pas cu vremile, nu de restaurat un muzeu istoric. Un simbol ridicol al încercării de a-i mai da lui Mihai de România un rol în viaţa politică de astăzi a ţării a fost încercarea partidului liberal de a-l propune drept candidat la ultimele alegeri prezidenţiale. A avut demnitatea de a refuza. [IR: A se constata badarania ce poate ţîşni de sub manierele personajului Roman. Astfel de "idei" au infestat pe arii largi ţara, în 1990. Murdaria contagioasa a reusit pînă la urma sa-l traga inauntru şi pe fostul rege, ca un nisip miscator. Pacat. ]

[] Obiectivul meu era mai ales acela de a institui acest spaţiu, pentru a termina odată cu nişte dispute deşarte şi depăşite şi pentru a ne confrunta în sfârşit cu adevăratele probleme care i se puneau României. Cum să restabilim competivitatea atât de redusă, aproape inexistentă, a economiei româneşti pe piaţa internaţională? [IR: Facut…Fetele şi căpşunarii nostri se vind acceptabil ] Cum să asigurăm dezvoltarea noastră industrială şi financiară? [IR: Făcut… Prin curatirea fabricilor s-au creat spatii pentru magazinele firmelor straine] Cum să reintrăm într-o Europă din care odinioară făcusem parte şi din care chiar facem parte de drept? [IR: Facut… Calul nostru troian a intrat, cu activiştii calare şi securiştii în burta … ] [] Să ieşim dintr-o ficţiune profitabilă unui grup restrâns, lacom de putere şi de prestigiu, în largul unei realităţi acceptabile şi viabile pentru noi toţi şi pentru urmaşii noştri. [IR: Făcut… lacomia s-a normalizat, a trecut de la prestigiu la bani, iar noi toti putem foarte bine trai ca slugi muncitoare ale Lor ] O astfel de strategie trebuia de asemenea să se sprijine neapărat pe un mecanism economic neutru şi incontestabil, în speţă cel al economiei de piaţă. Orice om cu gândire politică sănătoasă înţelege că această pereche, democraţie - economie de piaţă, este inseparabilă. [IR: Gindirile politice "sanatoase"… au cam schimbat macazul. Dar au ramas în zona credintelor ferme, în lipsa de demonstratii ] Piaţa, pentru că ea traduce un mecanism strict raţional de alocare a resurselor şi pentru că nu are în sine nici o culoare politică. [IR: Vrăjile noii etape] Prin natura ei, piaţa nu este nici de dreapta, nici de stânga, în timp de economia dirijată suscită întotdeauna constituirea sau măcar consolidarea unor regimuri autoritare. [IR: Interesanta vedere de stinga. Perfect capabila de rocade] [] Nu încape îndoială, recursul la economia de piaţă aduce cu el, în anumite momente, de altfel previzibile, nedreptăţi şi dezechilibre care, deşi trecătoare, pot să fie dureroase şi chiar primejdioase [IR: De ce nedreptăţile şi dezechilibrele au fost necesare- ramine secret. Dar e evident ca nu au fost trecatoare…]. Statului îi revine sarcina să reducă, atât cât îi stă în putinţă, consecinţele acestora asupra vieţii oamenilor. Legilor pieţii trebuie să li se adauge ceea -ce aş numi o „componentă socială", un principiu corectiv şi compensatoriu care să intervină atunci când legile pieţii, adeseori crude, ameninţă excesiv avuţia naţională sau condiţiile de trai ale unor pături sociale. [IR: Teoria redistribuirii şi compensatiei - care obtureaza problema adevarata: corectitudinea (echitatea) regulilor jocului economic- unde ar fi utila interventia statului ] în rest însă, în vremuri normale aş zice, statul trebuie să se mărginească la a face ca piaţa să poată funcţiona optimal în virtutea raţionalităţii sale specifice. [IR: Asadar, din cînd în cînd se mai ia ceva de la hotii- organizati care detin puterea în sistem- şi se mai da victimelor lor parazitate- sa-si mai revina, putind munci şi cumpara] Am fost acuzat uneori în ţară, de „liberalism", „neoliberalism" sau chiar „ultraliberalism". Numai că sunt departe de a fi un adept al lozincii „îmbogăţiţi-vă cu orice preţ". Nu îngădui nimănui să creadă că încurajez acumulările rapide şi nemuncite, dobândite prin speculaţii pe cât de hazardate pe atât de nocive unei economii sănătoase. [IR: fără ingaduinta sa, constatam ca spre asta a evoluat noua Romanie, careia i-a pus el bazele în 1990/91] Fenomenul acesta este răspândit astăzi în toate ţările ex-comuniste din Est, în frunte cu Rusia, şi include atât tertipurile micii mafii urbane a schimbătorilor de bani la negru cât şi operaţiile de anvergură ale mafiei mari, mai puţin evidente, dar a căror pondere economică este considerabil mai importantă şi care foloseşte vechile reţele ale comunismului internaţional pentru a se îmbogăţi din import-export. [IR: Aici am fi avut nevoie de detalii, ca sa incepem sa credem ca primul ministru din perioada respectiva, nu e implicat. Cum au procedat? Cit au devalizat? Cine le-a conservat monopolul pe suveici import-export? Vinzind afara un scaun cumparat din România pe un dolar… puteai reveni ca sa cumperi zece. Din banii astia s-au privatizat?] Dacă vrem să abordăm în mod serios aceste probleme, nu doar într-o manieră demagogic-populistă, am convingerea fermă că vom remedia lucrurile nu printr-o limitare forţată a legilor pieţii, ci, dimpotrivă, generalizând libera lor funcţionare. Afacerismul veros profită întotdeauna de climatul clar-obscur care există în chip inerent între două orânduiri sociale, când, în timp ce orânduirea cea nouă n-a înlocuit-o încă radical pe cea veche, regulile de funcţionare rămân încă vagi, instabile, contradictorii, ba chiar paralele. [IR: Medicamentul care urma sa ucida pacientul e recomandat fără retineri. În loc sa constate ca nu aveau de unde sa apara oameni cu capital din vechea "orinduire sociala" şi ca se impune un control al imbogatirilor ilicite- este recomandata "liberalizarea" activitatii intreprinzatorilor securisti][] Lucrul este deosebit de evident când este vorba de problema schimburilor monetare. Orice am spune, nonconvertibilitatea leului şi existenţa a două pieţe, una internă şi cealaltă externă, profund divergente în ceea ce priveşte rata de schimb, sunt cele care au generat piaţa neagră. Libera convertibilitate a monedei noastre naţionale - oricâte suferinţe poate pricinui - este destinată să ne însănătoşescă viaţa economică şi, prin asta, să ne ajute să trăim mai bine. [IR: În loc de politica economica, tot batrina economie politica. Noi teze lansate fără nici o demonstratie, declamate ritos, preluate din cursul scurt al capitalismului speculativ. Care a reusit atunci sa ne demonstreze cum merge spirala paritatii, devalorizindu-ne munca de zece mii de ori în citiva ani.][] Nu avem de ales: ori organizăm economia în manieră autoritară, deci politică, fără deschidere spre economia mondială, şi vom avea piaţă neagră, birocraţie, stat autoritar şi, drept urmare, abolirea oricărei libertăţi, adică nici mai mult nici mai puţin decât vechiul regim; ori ne dovedim capabili să deschidem cu adevărat România lumii dinafară şi realităţii prin legile pieţii, construind o democraţie autentică. [IR Sa fi fost cu adevarat inevitabila alegerea între dictatura şi neocolonialism? ]

[IR: Epurarea de catifea]

[] Sunt partizan al iertării, dar nu şi al uitării; sunt pentru dreapta pedeapsă, dar nu pentru răfuieli şi linşaj. Tot Felipe Gonzales mi-a povestit cum, ducându-se în 1982, ca şef al guvernului, în Andalusia, ţinutul său natal, a fost primit la coborârea din avion de un fost comisar care, pe când Gonzales era încă un tânăr avocat socialist din opoziţie, îl arestase şi îl interogase în mai multe rânduri. Omul, nu era deloc în largul lui în această împrejurare. Însă primul-ministru i-a spus: „Fii pe pace, omule, linişteşte-te. Ce-a fost, a fost. Sper doar că vei sluji democraţia cu aceeaşi lealitate cu care executai odinioară ordinele puterii franchiste". Cred că aşa ar trebui să pocedăm şi la noi: să dăm o şansă celor care, sub vechiul regim, n-au făcut decât să-şi îndeplinească sarcinile adminstrative; să-i lăsăm să-şi pună competenţa în slujba democraţiei şi să o facă cinstit. E ceea ce am putea numi oportunismul pozitiv. [IR: Le-am dat-o… Mai exact, si-au luat-o… Dar oportunismul lor nu s-a dovedit de loc pozitiv şi pentru noi.] Aşa merge lumea, în schimb cei care au abuzat de puterea lor în scopuri personale sau au comis excese trebuie pedepsiţi exemplar, fiecare după vina lui dovedită şi în marginile legalităţii. [IR: Crima e condamnabila numai daca e "personala", daca nu e în slujba terorismului de stat. Luindu-si seama ca astfel de idei, aplicate în cazul Holocaustului, ar "suna ca dracu", ne mai imbrobodeste putin, cu nuante decorative..] Ştiu bine că, în fapt, asemenea distincţii nu sunt întotdeauna uşor de făcut. Unde se sfârşeşte responsabilitatea colectivă? Unde începe cea individuală? Este oare normal şi drept să beneficiezi de impunitatea unui executant când ai dat curs unor ordine criminale? Un funcţionar nu are şi el oare, în calitate de cetăţean, o datorie de conştiinţă? Care este hotarul dintre a subzista şi a huzuri? Ce validitate au mărturiile care pot fi inspirate de o răzbunare personală? E greu să hotărăşti. Lucrul este de competenţa unei justiţii mai presus de orice influenţă şi de orice presiune. A treia putere în stat, justiţia democrat autonomă, este şi garanţia dreptăţii sociale. [IR: Chiar daca ar fi, prin absurd, "democrat-autonoma" faţă de mafia ramasa la cirma statului, justitia strimba şi plina ochi de agentii juridici ai terorismului comunist, va opera sigur injust- nefiind întîi epurata. Cum nimic de acest gen nu a fost facut de guvernul Roman- vorbele sale dulci nu ne pot amagi] Oricum, trebuie să punem capăt proceselor de intenţie, suspiciunilor nu întotdeauna întemeiate, oprobiului generalizat din care noua Românie nu are nimic de câştigat. Deosebirile de păreri, chiar de interese, nu trebuie să ia forma unor adversităţi oarbe şi ireductibile, nu trebuie să dăuneze unui minim de coeziune socială. Nu putem să ne despărţim de trecut perpetuându-i şi sporindu-i urile. [IR: Violatul trebuie sa ierte violatorului, schinjuitul tortionarului, tilharitul jefuitorului- ca sa nu se inteteasca vrajba. Cu justitia paralizata, cu arhivele blocate, cu Tovarasii la cirma - nu va razbunati şi nu uriti! Face rau imaginii tarii…Curat anticomunist, justitiar, reformator… ]

Lucrul este adevărat şi când este vorba de tensiunile interetnice.[] Recrudescenţa mondială a naţionalismelor este anacronică în perspectiva nu prea îndepărtată a unei civilizaţii planetare. [IR: şi comunistii au vrut mondializare…] [] Dar, întorcându-mă la importanta problemă a epurării societăţii româneşti de reziduurile vechiului regim, trebuie să spun că ea nu reprezintă doar o problemă individuală, de determinare a responsabilităţii unuia sau altuia. [] Dovadă limpede stă istoria celui de al doilea guvern al meu, care a căzut exact în momentul în care începea să se intereseze prea îndeaproape de vechile structuri ale puterii comuniste, rămase locului sau reactivate, Procuratura şi Serviciul Român de Informaţii. [IR: Aflam asadar că, pînă în toamna anului 1991, guvernele Roman nu se bagasera cu reforma… unde era periculos. Distrugeau doar intreprinderi. Curat revolutionar! Aceasta "prudenta" confirma toate suspiciunile şi denunturile contestatiei de strada din 1990. Se poate deduce atitudinea fortelor subterane şi represive faţă de puterea protectoare FSN. Un tirg ce nu va putea fi scuzat, nici macar daca ar fi fost tradat] Aceste structuri mai pot încă servi drept baze de operaţii pentru nostalgicii vechiului regim, în vederea unei reacţiuni antidemocratice. Ele trebuie deci să fie dezamorsate şi demontate, însă treptat, fără violenţă. [IR: fără violenta din partea cui? Cum epurarea se poate face cu un pix, nu poate fi vorba decit de reacţia agresiva a celor indepartati. A evita "violenta" nu inseamna decit a ceda la un santaj, renuntind de fapt la epurare] Am însă din fericire impresia - şi este şansa ţării noastre - că există astăzi în România o largă înţelegere în vederea abolirii structurilor remanente ale vechiului regim. Tot mai mulţi români, în ciuda rezultatelor de la ultimele alegeri, împărtăşesc acest program prin mijlocirea partidelor reunite în Convenţia Democratică şi a Partidului Democrat pe care îl conduc. [IR: Hocus- pocus. Nu s-a atins de ei cînd l-au mentinut la putere. Acum vrea puterea, smulgind din mina CDR steagul luptei contra lor. Lupta de altfel, imaginara, de efect electoral, pe care nimeni nu a fost atît de nebun s-o şi duca ] [] Sarcina care ne aşteaptă este dintre cele mai înălţătoare, dar are primejdiile ei. Ea - este aceea de a reintroduce România în lumea modernă şi în Occident. [] Pentru asta este nevoie ca în România să existe partide puternice şi reprezentative ale populaţiei. [] Trebuie să mărturisesc că de acest lucru mi-am dat limpede seama ceva mai târziu. [IR: De aceea s-a trecut la ruptura FSN1-FSN2] A fost chiar o vreme când eram înclinat să consider că orice progres al unui partid concurent reprezintă o ameninţare pentru propriul meu partid, în credinţa greşită că puterea unora îi slăbeşte pe ceilalţi. Dar nu este aşa, iar acum înţeleg că, dimpotrivă, jocul politic este colectiv şi deschis, că este, în termeni matematici, un joc a cărui sumă nu este nulă, un joc productiv, în care toţi partenerii îşi pot spori câştigul. [IR: Este intr-adevar o emancipare sa intelegi avantajele dominarii unei populatii, nu prin forta, ci prin diversiune şi iluzie, folosind un sistem de partide ce-si impart cistigul şi rolurile de "reprezentare" ] [] Propunerea mea personală este ca acest consens, a cărui realizare o doresc din toată inima, să se concentreze în jurul ideii fundamentale de reformă. [] democraţia vie, în act, în mers, operând în viaţa reală cu toată complexitatea, diferenţele şi conflictele ei. Exact inversul acelei utopii dezastruoase, pusă în serviciul unei minorităţi asupritoare şi lacome, care a purtat timp de jumătate de veac numele mincinos de „comunism". [IR: Din cite s-a vazut, se pot obtine aceleasi rezultate şi prin noile metode ale ingineriei politice]

[IR Fapte şi soluţii ale reformei- sau mai exact: scuze şi justificari]

Frecvent, în evaluările şi reevaluările pe care le fac, îmi revin în memorie secvenţe de la prima şedinţă a guvernului provizoriu. Ne aflam la 30 decembrie 1989 iar grijile celor care se întruneau atunci pentru prima oară depăşeau prin dimensiune şi prin răspundere chiar şi cele mai avântate închipuiri. De-a lungul întregii şedinţe am fost obsedat de ceea ce a devenit o dilemă fundamentală a întregului proces al tranziţiei. Cum să ne despărţim, cum să ne rupem de tot ceea ce a fost pentru noi mai tragic, mai umilitor, mai absud, dictatura pe care cu numai câteva zile în urmă o înlăturasem. La încheierea acestei şedinţe am spus miniştrilor prezenţi: „Toţi dintre dumneavoastră aţi avut funcţii de conducere în anii anteriori, deci ori faceţi dovada că sunteţi competenţi şi cinstiţi ori vă discreditaţi." [IR: Şi la ce ne mai foloseste ca activistii PCR mentinuti la cirma "reformei" s-au discreditat, distrugind iremediabil economia ? De ce nu s-a alaturat dl Roman platformei noastre, care incepea cu epurarea lor?] [] Era în 28 iunie 1990. Democraţia renăştea în Parlament, rezultat al votului popular din mai şi pornea la drum cu un guvern şi un program al reformei despre care se vorbea insistent şi în toate felurile dar nu întotdeauna limpede. [IR: Pai cum sa se vorbeasca limpede, pînă atunci? Cum sa faci planificatele victime ale echipei Roman sa sustina FSN-ul în "alegeri", zdrobind opozitia.. pentru ca ar fi avut planuri analoage? ][] Programul de reformă pe care l-am prezentat atunci spunea limpede că este nevoie de o perioadă de doi ani, doi ani şi jumătate, pentru a crea cadrul legal (atât cel al mecanismelor de piaţă, precum şi cel politic) cadrul legal pentru această modernizare a ţării în democraţie, urmată de o perioadă de 4-5 ani pentru a atinge un prim stagiu de modernizare al economiei noastre, cu alte cuvinte 6-7 ani care constituiau o primă etapă, fără îndoială decisivă. [IR: Au trecut 18. Recolta reformei poate fi, macar acum, analizata? ] . Şi să nu uităm că programul reformei a fost aprobat de Parlament cu un vot cvasiunanim, fără împotriviri, ca şi cum, în fine, regăseam o unitate românească raţională, după atâţia ani de falsă unitate totalitară. Dacă mă gândesc bine trăiam o stare euforică, după ce numai cu două săptămâni înainte trecusem printr-o atât de grea încercare a fragilului nostru început de libertate: 13-15 iunie 1990 - împărţirea în două tabere politice învrăjbite, oribilele urmări ale asmuţirii unor cetăţeni împotriva altor cetăţeni ai aceleiaşi patrii, acum eliberate de regimul totalitar. Toate acestea păreau pe cale de a fi depăşite, lăsând locul unor mari speranţe. [IR: Dincolo de masina de vot a unui FSN care şi-a inselat electoratul, gasim aici şi recunostinta pentru modul în care "opozitia" şi l-a inselat pe al ei] însă realitatea era alta. Eram încă departe de a stabili o relaţie funcţională între libertatea socială şi liberalizarea economică. Prea multe dintre structurile şi mentalităţile vechiului regim mai dăinuiau încă. Şi ne lipsea încă, pentru ducerea la capăt a reformei, o voinţă politică generată de un solid consens naţional. Iar economia nu mai putea să funcţioneze aşa cum funcţionase în cele 6 luni de după revoluţie. Totuşi românii sperau, dar sperau cu sentimentul mai mult sau mai puţin confuz că putem continua aşa, bucurându-ne de libertăţile şi de înlesnirile dobândite, fără să procedăm la o restructurare radicală, al cărei cost social nu putea fi decât mare: şomaj, creşterea preţurilor la nivelul realităţii lor economice. [IR: şi cine a cistigat "alegerile" capitalizind aceste sperante, mai legitime decit admite aici principalul lor profitor] Prima lege a reformei era şi cea mai importantă. Legea regiilor autonome şi societăţilor comerciale, cunoscuta Lege 15/1990. Îmediat după ce proiectul a fost trimis Parlamentului am fost surprinşi de un atac virulent al domnului Bârlădeanu împotriva acestei legi. Nimeni dintre specialişti nu a fost înşelat de populismul argumentării. Aveam de a face cu reacţia unui slujitor al economiei de comandă care se exprima împotriva restabilirii principiilor economiei de piaţă. [IR: O fi fost reacţia ideologilor comunisti din FSN nostalgica, dar legea a avut ca rezultat principal imbogatirea ilicita a camarazilor lor "intreprinzatori", carora li s-a creat ocazia constituirii capitalului de start, în dauna restului populatiei]

[IR: Liberalizarea saracirii populatiei prin distrugerea economiei]

Între altele am fost şi probabil vom mai fi, acuzaţi că am trecut pripit, fără o pregătire serioasă, la liberalizarea preţurilor. Trebuie spus că această temă începuse să fie examinată încă dîn aprilie '90 în guvernul provizoriu, odată cu prezentarea schiţei de tranziţie spre economia de piaţă. De atunci n-a existat practic şedinţă de guvern la care să nu întoarcem pe toate feţele tema liberalizării preţurilor. Pentru a înţelege acest lucru, reproduc câteva schimburi de replici de la şedinţa guvernului din 13 septembrie '90:

Theodor Stolojan (ministrul finanţelor): „îmi pare rău că trebuie să încep prin a spune un lucru comun, banal, adică să repet că liberalizarea preţurilor este problema numărul 1 a reformei. Insist de asemenea pe ideea informării la timp şi corecte a populaţiei. []

Petre Roman: „Trebuie să ţinem seama de acest fapt. Ar fi cazul ca instrumentele logistice să se afle în mâna noastră." [IR: Problema lor nu a fost sa minimizeze pierderile populatiei, ci reacţia ei]

Theodor Stolojan: „Este o răspundere de care trebuie să fim conştienţi cu toţii."

Petre Roman: „Avem altă şansă?"

Anton Vătăşescu (ministrul de stat): „Această reformă a preţurilor este inevitabilă. Toţi trebuie s-o înţeleagă. Este punctul cel mai sângeros al reformei, este funia noastră de sinucigaş."

Petre Roman: „Vă consult dacă sunteţi de acord să dăm gongul. Domnul Severin ar putea chiar din această seară să anunţe la televiziune."

Theodor Stolojan: „Eu zic să-i dăm drumul începând cu 10 octombrie. Să mai clarificăm unele lucruri, să vedem şi unele reacţii."

Petre Roman: „Asta nu înseamnă să nu pregătim terenul de pe acum. Toate detaliile trebuie luate în considerare. Dar trebuie să alegem între a avea magazine goale şi bani în buzunar şi magazine pline, cu riscul de a avea preţuri mari, inaccesibile pentru o parte a populaţiei, o parte deloc de neglijat. Aceasta-i dilema." [IR: Nici o clipa nu s-au intrebat daca e sigur ca nu exista o alta alternativa. Stiau toti ca nu exista. La fel cum stiau şi inainte de 1989. Analiza sistemica a unei complexitati? Nu au facut-o- altfel ar trebui ca acum sa ne-o poata arata. Au ramas în domeniul credintei economice- a economiei politice, schimbindu-i doar direcţia. Experti în speculatii incantate obsesiv]

După îndelungi dezbateri, a fost necesar să formulez următoarea concluzie:

„Ne temem pentru soarta noastră? S-o spunem fără echivoc! Cine crede că s-a aşezat în fotoliul ministerial pentru multă vreme, s-a înşelat.O să fim măturaţi şi gata. Dar cel puţin să fim cu conştiinţa împăcată, şi anume că ceea ce am gândit şi ceea ce am făcut a împiedicat întoarcerea la ce a fost, întoarcerea la comunism. Acesta trebuie să fie mesajul nostru, indiferent de consecinţele pe plan individual în ce ne priveşte." [IR: Ei bine, nimeni nu a dat acelui guvern mandat sa distruga România în numele unor elucubratii. În nici un caz alegatorii care-l votasera. De unde nelegitimitatea şi vinovaţia. Constiinta lui Roman e impacata, orice ar fi. Îl putem vedea în aceste zile la televizor cainind pensionarii pe care i-a saracit ]

Aversiunea sau pura incapacitate a forţelor conservatoare de a înţelege procesul reformării economiei a influenţat grav aplicarea măsurilor decise de guvern, au dat sentimentul că întreprinderea poate continua să fie condusă fără a calcula efectele producţiei, fără acoperire de piaţă. A continuat în noi domnia lui „lasă-mă să te las" şi a lui „lasă că merge şi aşa", nenorociri moştenite din economia ceauşistă. Ne aflam permanent în bătălie deschisă pentru promovarea în Parlament a legilor reformei şi în lupta surdă de uzură cu rezistenţele aparatului, rămas în cea mai mare parte dependentsau chiar devotat vechilor structuri. Şi astfel guvernul a suferit o eroziune a credibilităţii sale mai rapidă decât instalarea progresivă a noilor regului de conducere economică. [IR: Grav este ca acest "model" al situatiei, copt de aripa Roman, probabil în cirdasie cu aripa "conservatoare" cu care şi-a distribuit rolurile- întîi în FSN şi apoi confiscind spectrul politic- a fost acceptata de "opozitie"]

[] Acţiunile consistente ale guvernului în direcţia susţinerii economiei „dure", a aceleia de care depinde starea materială a ţării şi a populaţiei, au fost adesea golite de conţinut în timpul aplicării lor. Pentru controlul inflaţiei trebuia intervenit asupra consumurilor materiale, îndeosebi la energie şi materii prime. Între pârghiile gestiunii preţurilor guvernul nostru a susţinut unificarea cursurilor de schimb ale monedei naţionale. Dar, pentru a nu accelera inflaţia - alta decât cea corectivă - pentru a proteja competitivitatea, în iunie 1991 am perfectat cu Fondul Monetar Internaţional un aranjament special de susţinere a cursului unic care prevedea, între altele, ca preţul intern al carburanţilor şi combustibililor pe întreaga economie şi pentru populaţie să poată fi redus prin costuri mai mici ale producţiei interne. Acest aranjament era întărit în planul politicii industriale de un puternic sprijin guvernamental pentru retehnologizarea industriei petrochimice şi celei energetice.Schema gândită de guvern se îndrepta spre o certă reuşită, probată de sprijinul instituţiilor financiare internaţionale în valoare de 1,2 miliarde dolari pentru operaţiunea unificării cursului de schimb, numită convertibilitatea internă a monedei naţionale. Această măsură, decisivă pentru relansarea economică internă şi articularea cu investiţii străine de capital (îndeosebi echipamente şi tehnologii), a fost prevăzută din punct de vedere tehnic, pentru ziua de 27 septembrie 1991. Pe 24 s-a declanşat mineriada. Mineriada a frânt voinţa politică a reformei şi a îndepărtat credibilitatea ţării din cercurile finanţelor internaţionale. Confuzia în politica economică a crescut şi mai mult. [IR: Mai exact, în economia politica. Nimic nu dovedeste rigoarea manierei în care guvernul Roman a abordat problema restructurarii, atacind simultan multiple parti ale sistemului, fără a avea o schema de coagualare (cu pierderi minimizate) a noului metabolism global. Cine este bine informat, nu va fi incintat nici de referirile la acordurile cu FMI, denuntat cu probe chiar de unul dintre fostii sai directori-tehnici, pentru politica premeditata de distrugere şi aservire a economiei tarilor "ajutate" (de fapt inrobite, satelizate, neocolonizate prin mecanisme fiscal-comerciale). Este insa bine venita precizarea ca asaltul minerilor a vizat apararea tarii contra unor masuri (iresponsabile, de care nu urma a suferi noua burghezie) ] []

Regimul comunist şi îndeosebi cel ceauşist au făcut imposibilă adaptarea economiei româneşti la noile adevăruri ale modului de a produce eficient din lumea capitalistă. România, mai mult decât „surorile de suferinţă" din imperiul sovietic, a ratat cele trei mari mutaţii revoluţionare de după război: revoluţia tehnologică, inclusiv cea din agricultură, din anii '60, revoluţia energiei ieftine din anii '70 [IR: Despre ce-o fi vorba? Despre decizia de a da drumul liber la masina de dolari, care a permis SUA sa cumpere pe nimic energie, contracarind manevrele OPEC?] şi revoluţia informaticii din anii '80. [] Astfel, reforma - economică, politică, socială -a început în condiţiile unui mecanism economic aberant, într-o societate bolnavă prin absenţa culturală, deci cronică a oricărui curent de respiraţie liberă. [] Tehnica era privită din unghiul maşinismului de la finele secolului trecut. [IR :Praf în ochi, din ciclul "greaua mostenire". I-o spun eu, ca de la inginer la inginer. E drept ca activistii perturbau activitatea economica- dar exact pe ei s-a sprijinit FSN după 1990. În timp ce noi, tehnicienii "ramasi tare în urma" am fost lasati fără industrie, pusi sa vindem Sony, Windows şi Nokia] Nemaiţinând pasul cu performanţele din lumea capitalistă cu aportul şi necesitatea sectorului de servicii, organismele de planificare economică măsluiau cu disperare calculele de eficienţă economică reală. [IR : Ceea ce nu a impiedicat guvernul Roman sa-si bazeze acţiunea dementa de restructurare spre capitalism, prin distrugere- pe gindirea acelorasi planificatori… ] Lovindu-se de această realitate, rămasă la un nivel atât de scăzut, atât de ineficient organizată, mi-a venit adesea în minte caracterizarea făcută de Nicolae Georgescu-Roegen într-o scrisoare pe care mi-a adresat-o în mai 1990:„Problema cu care ne confruntăm (în România - n.n) poate fi ilustrată, prin ceea ce avem de făcut, de salvat şi de pus cap la cap, ca lucrurile rămase după trecerea unui uragan. O asemenea distrugere nu necesită teorie, doar un bun simţ gospodăresc, adică o bună administrare la nivel naţional, dublată de o conducere politică demnă de încrederea totală a maselor." [IR: Cu observaţia cruciala ca uraganul a fost lansat după 1990] Se spune că la începutul reformei, poate chiar în perioada guvernului provizoriu, aş fi afirmat că industria românească este o grămadă de fiare vechi. Este doar un amănunt din mreaja de intrigi şi diversiuni politice împotriva guvernului reformei. [] E uşor de dovedit că această acuzaţie este falsă pentru că, vă reamintesc, în 4 ianuarie 1990, la o şedinţă a guvernului privitoare la ceea ce aveam de făcut ca guvern provizoriu am lansat conceptul retehnologizării, iar mai târziu un program întreg al retehnologizării. Or, fireşte, nu puteam să retehnologizăm un morman de fiare vechi. Ceea ce am spus ulterior când am început să construim programele de restructurare a diferitelor sectoare ale industriei, s-a referit la o realitate dureroasă, anume aceea că sub Ceauşescu s-au dezvoltat unele industrii în mod absurd, construind utilaje care n-au funcţionat niciodată. Şi atunci am arătat că aceste utilaje, care sunt fiare noi, au calitatea de fiare vechi. Acest lucru îl ştiu toţi oamenii din industrie [IR: Nu. Mai exista şi tehnicieni care nu valideaza acest alibi al distrugerii economiei şi al aservirii economice a României. Şi ar vrea sa depuna marturie despre scoaterea din funcţie a intreprinderilor, vinderea lor pe nimic, asaltul fierăstraielor individuale care au transformat echipamentele platite cu cazne, inainte de 1989, de la o calitate simbolica "de fier vechi", la una concreta, materiala]

[IR: Preocupari sociale- nu pentru a impiedica injustitia şi pauperizarea, ci pentru a atenua efectele ]

[] Salariaţii au nevoie de întreprindere. Acest lucru ei l-au înţeles foarte repede în faţa crizei şi a şomajului. Însă, în condiţiile actuale, în care concurenţa internaţională este extrem de acerbă pe calitatea produselor şi pe adaptarea rapidă la cererea pieţei, se poate constata uşor că şi întreprinderea are, mai mult ca oricând, nevoie de salariaţi. [IR: Neo-gargara. Exact batalia rechinilor care au acaparat piata mondializata produce somaj şi sufoca revendicarile sindicale, argumentul -corect intr-un context global incorect- fiind ca, marirea salariilor scade competitivitatea şi duce la inchiderea intreprinderii. Astfel lucreaza piata libera pentru devalorizarea muncii, prin competitia disperatilor pentru o bucata de piine] Pentru că, salariaţii sunt aceia care asigură eficacitatea economică prin inovare şi adaptare rapidă la evoluţii; aceasta se face prin valorificarea resurselor umane. Cu cât mâna de lucru este mai puţin calificată, cu atât mai lungă este adaptarea, deci mai mare pierderea la nivelul eficacităţii economice în cadrul concurenţei internaţionale. [IR: Valoarea invatarii nu poate veni decit din valoarea cunostintelor- legate de un context de aplicare. Daca recunoastem asta, care era efectul previzibil al schimbarii din temelii, bruste, a proceselor industriale şi fluxurilor comerciale? Nu era pierdut automat capitalul intelectual acumulat? E culmea cinismului sa faci asa ceva şi sa invoci ipocrit importanta recalificarii ] Este limpede: numai libertatea economică poate asigura eficacitatea. Dar această libertate nu trebuie să genereze efecte insuportabile pentru cei mulţi. Dacă, veniturile acumulate într-un sistem economic dat, sunt câştigate de prea puţini oameni iar, pe de altă parte, pierderile înregistrate provin de la prea mulţi oameni, acest sistem nu este aşezat pe un minimum de principii etice, care ţin de esenţa democraţiei. [IR: Spus şi facut… pe dos. Ca să nu mai vorbim de bizara credinta ca pierderile "provin de la cei multi", nu ca ei suporta pierderile produse de putinii care cistiga] A existat iniţial în Vest opinia potrivit căreia suferinţa în tranziţie este obligatorie, binefacerile sistemului occidental sunt „meritate" abia în urma unei perioade de şomaj masiv şi de mizerie. [IR: Opiniile de acest gen sînt suspecte] [] Regimul actual, căruia nu i se văd şi nu i se întrevăd rezultate pozitive încearcă să se impună prin obosire, prin uzură, prin lehamite. Falsele nădejdi pe care le propune se transformă pe zi ce trece în pierderea speranţei oricărei alternative. [IR: Este vorba de aripa ramasa la putere, în numele atenuarii rezultatelor reformei, dar care i-a implinit totusi programul. ] Toate canalele de informare veghează la dezvăluirea şi condamnarea maladiilor tranziţiei: corupţia, preţurile galopante, şomajul, insecuritatea socială. Dar toate acestea există şi sunt în creştere tocmai datorită pasului împiedicat al reformei. [IR: Nu exista o limita a spatiului speculativ. Iar cea a bunului simt, a fost lasata de mult în urma … ]

[IR: Viziunea demagogica asupra justitiei, legale şi sociale]

Să mă refer acum la corupţia percepută ca atare din perioada guvernării noastre. Aş recurge - şi aici - la redarea unor fragmente din discuţiile pe care ie-am avut deseori în şedinţele de guvern pe tema combaterii corupţiei. Replicile care urmează au avut loc la 1 septembrie 1990:

Petre Roman:„Noi, cu toţii, suntem de acord că - într-o societate în care există libertate economică - trebuie asigurat dreptul oamenilor de a se îmbogăţi... Ori, noi ne trezim cu oameni care acumulează bunuri enorme pe căi ilegale - şi ei consideră că niciodată nu vor fi sancţionaţi de nimeni."

Victor Babiuc (ministrul justiţiei): „Infracţiunile de corupţie pot fi stopate nu numai prin asprimea sancţiunilor, ci şi prin acordarea unui caracter de urgenţă în urmărirea şi judecarea celor care săvârşesc asemenea fapte."

Ion Aurel Stoica (ministrul de stat): „Procedura de urgenţă se impune în toate aceste cazuri, având - bineînţeles - grijă să se asigure necondiţionat dreptul la apărare."

Adrian Severin (ministru, asistent al primului ministru): „Se impune şi instituirea unui anumit control asupra veniturilor. Este, în fond, o problemă de fiscalitate, aşa cum se petrec lucrurile în toate ţările cu economie de piaţă. Ar fi cazul să mărim şi sancţiunile prevăzute în Legea 12. [IR : 18?]"

Petre Roman: „Legea aceea a lui Ceauşescu privind veniturile ilicite n-a deranjat pe nici unul dintre rechinii mari; a ajuns - mai ales - la oamenii obişnuiţi care -până la urmă - au justificat veniturile. Trebuie să ţinem seama de percepţia populaţiei faţă de actele de corupţie în noile împrejurări." [IR: A se observa chiar şi din citatul ales de el, pozitia demagogica a lui Roman faţă de imbogatirile frauduloase, mai mult sau mai putin "legale". Le condamna cu gura, dar nu sprijina intarirea şi aplicarea în regim de urgenta a vechilor legi de control al veniturilor ilicite. Poate ca au spoliat pe unii comunistii, cu ajutorul lor, dar acesta nu e un argument ca vechii zbiri sa fie acum protejati, în timp ce pun mina pe prada acumulata de stat]

Revenind la consideraţiile prezentate înainte de inserarea acestui schimb de replici, trebuie să facem următoarea constatare: corupţia, atât în sensul obţinerii de avantaje prin mită sau trafic de influenţă cât şi, mai ales, prin deturnarea sau utilizarea de fonduri publice în interes personal s-a întins ca o pecingine. [IR: Sub obladuirea carui guvern?] Deja la finele anului 1990 lansam un avertisment, conceput şi ca o ameninţare la adresa unor directori de întreprinderi de stat care îşi formau societăţi proprii, private, având ca obiect de activitate domeniul în care funcţiona întreprinderea, îşi însuşeau astfel tot ce mai rămăsese bun din acea întreprindere. Nu numai că asemenea tip de activitate ilicită nu a fost stopat şi eliminat, ci dimpotrivă, ca efect al incoerenţei din politica economică şi îndeosebi al favoritismelor politice oferite de actuala putere, aceste fărădelegi ale „noului mecanism" economic s-au înmulţit şi s-au întărit. [IR: Aceste acţiuni de devalizare au avut loc sub protecţia guvernelor şi a securitatii economice (trecuta în SRI sau acţionind privat) - cea platita greu din buget, ca sa apere avutia nationala.] La fel, simple operaţiuni comerciale intermediare pe bază de comision, uneori nici măcar declarat organelor fiscale, au permis formarea unei clase numită pe bună dreptate „a îmbogăţiţilor de război". [IR: Un nu hotarit spus speculei şi coruptiei ! Speculanţii şi coruptii au fost insa lasati în pace ] Munca, munca cinstită ca valoare supremă a unei societăţi sănătoase, a pierdut din capacitatea ei de a reclădi speranţa. Imaginea ei bună s-a înceţoşat în negura faptelor necinstite zilnice, a corupţiei evidente şi nepedepsite. Reţeaua de interese economice ţesută prin cămările de provizii ale regimului trecut, care s-a menţinut şi reînchegat după revoluţie, a fost caracterizată ca mafiotică. Şi,ca orice mafie, ea ştie să se protejeze de privirile opiniei publice. [IR: Bine le spune. Uiti cine a condus tara, impiedicindu-ne cu tancurile sa o eliberam de paraziti. Opinia publica a fost intr-adevar tinuta, prin diversiuni, departe de fosgaiala viermilor care asaltau cadavrul creat de reforma, dar tot s-a prins mai devreme decit au vrut guvernele] [] Un exemplu la fel de grăitor îl constituie cercul vicios în care a intrat procesul de privatizare prin semnalele de alarmă trase în disputa subevaluare-supraevaluare a patrimoniului. În fond, acest proces decisiv, pentru a da o şansă concretă relansării economice şi acumulării interne este împiedicat în principal de lipsa unei autentice voinţe politice, nu atât de obstacole birocratice sau încercări, de altfel nu puţine, de a dobândi, cât mai uşor, părţi de proprietate. [IR: în mod sistematic "privatizarea" a fost făcută fără o reala evaluare. Numai în acest fel au putut apare atitia milionari, prin acapararea "fierului vechi". În timp ce fraierii majoritari, capatau 30% din rest(uri) …. De aceea a deranjat atît initiativa Cojocaru- impunea o contabilizare şi evaluare minutiuoasa a capitalului gestionat de stat în 1989.] Este necinstit ca cineva, din partea guvernului sau a partidului politic ce l-a format, să acorde sprijin tocmai acelora care au spus nu privatizării, nu investiţiilor străine de capital, nu împrumuturilor externe. [IR: Deslusim aici un argument pentru micsorarea portiei Tovarasilor de drum "conservatori"? Pînă la urma de la masa verde din spatele cortinei politice, s-a ridicat fiecare multumit] []

[IR: Jocuri de scena în reprezentaţia "privatizarii"]

In fapt, marea privatizare nu a început încă, nemaiexistând acum opţiunea economică fundamentală pentru realizarea unui sector privat mai important ca mărime decât cel public, de stat. Astfel, „responsabilii" noştri de astăzi, care decid politica economică, se înfundă din nou în hăţişul metodelor proprii economiei centralizate. [IR: Diversiune. fără aceste alternante accelerare-frina, reformism-conservatorism, motorul improprietaririi securicomunistilor nu ar fi reusit ce a reusit.] Îmi amintesc cum deschiderea dezbaterilor din Parlament asupra proiectului legii privatizării societăţilor comerciale a determinat, aşa cum era firesc, luări de poziţii şi discuţii aprinse, puncte de vedere extrem de diverse, dar şi acuzaţii şi atitudini vehemente, acestea din urmă nefireşti dacă ţinem seamă de felul în care a evoluat procesul de elaborare a proiectului legii. Regretabil este faptul că s-a ajuns ca unele grupuri parlamentare să părăsească dezbaterile. [IR: Dimpotriva, ar fi o circumstanta atenuanta pentru ele, acuzabile de colaborationism faţă de distrugerea economiei- daca nu ar fi avut alte motivatii, decit binele public ] Ca prim-ministru la vremea aceea, reprezentam implicit pe cei ce au iniţiat şi promovat acest proiect şi de aceea mă simt dator să subliniez câteva lucruri. Ele sunt certe şi arată fără putinţă de tăgadă că am procedat corect în raport de angajamentul asumat în faţa cetăţenilor şi a Parlamentului prin programul de guvernare. [IR: Sub nici o forma. A fost o inselatorie cumplita ca sa impingi masele la razboi civil - pentru a zdrobi opoziţia anticomunista- în numele "continuitatii sociale" pentru ca apoi sa le lovesti fără mila, bazindu-te pe prapastia creata între ele şi opozitie] Intreaga elaborare, făcută cu incontestabilă competenţă şi abnegaţie, a dus în final la o lege a privatizării de obârşie românească, la care şi-au adus o contribuţie şi experţi străini. [IR: Macar de la acestia s-ar putea cere despagubiri? ] Acest lucru era şi necesar şi util pentru că o astfel de privatizare constituie un proces complet nou pentru noi. De la bun început munca de elaborare a fost deschisă atât formaţiunilor politice cât şi specialiştilor. În diferite instanţe şi momente, asupra proiectului s-au pronunţat cei mai reputaţi economişti români, cu o covârşitoare majoritate în mod favorabil. [IR: Despre interventiile lui Cojocaru şi Rugina- care au aratat ca proiectul guvernului va duce la jefuirea populatiei de către nomenclatura în cirdasie cu "bisnissari" straini- nici un cuvint. Specialitatea dlui Roman este dezinformarea prin omisiune] [] În toate aceste aprecieri, din ţară şi din străinătate se sublinia un lucru de maximă importanţă: această lege avea darul de a conţine nu intenţii ci o schemă concretă pentru a realiza privatizarea, în concordanţă integrală cu Legea 15/1990, aşa cum a fost ea aprobată, fără nici o împotrivire, de Parlamentul României. [IR: Trebuie verificat pînă unde au mers "reprezentanţii opozitiei" cu tradarea intereselor nationale- în numele carora au intors spatele revolutiei]

Întregul proces de elaborare a proiectului de lege a început, practic, în luna septembrie 1990; dezbaterile în comisiile de specialitate ale Parlamentului, cu participarea directă a formaţiunilor din opoziţie şi audierea specialiştilor şi experţilor au început imediat după depunerea proiectului la data de 7 iunie 1991, desfăşurându-se pe parcursul a patru săptămâni; numărul total de amendamente s-a ridicat la 160 din care 50 % ale opoziţiei; din acestea, jumătate au fost sub diferite forme însuşite de comisiile parlamentare iar celelalte, chiar dacă nu au fost preluate au putut fi discutate în plen. Aşa stând lucrurile, sunt nevoit şi acum să resping acuzaţia, pe cât de neadevărată pe atât de periculoasă, că legea nu protejează patrimoniul naţional supus privatizării. [IR: Argument invalid: chiar daca au fost toti de acord, în parlament, ramine o crima economica demonstrabila- prin efecte] Această acuzaţie lansată la acea vreme este inadmisibilă şi pentru că în multe cazuri cea mai puternică valoare a întreprinderilor o constituie potenţialul de înaltă calificare al oamenilor, cu întreaga lor capacitate de muncă şi creaţie. [IR : Argument vicios: nu distrugi metabolismul macro şi micro-economic în numele capitalului uman, care nu se poate decit devaloriza şi el, o data cu infrastructura materiala. Pentru ca apoi sa faci apologia atragerii capitalului strain. Nu distrugi intreprinderile mari, pentru ca apoi sa faci apologia unui capitalism al marilor corporatii. Putem deslusi aici previziunea succesului nostru pe piata de prostituate, salahori, "capsunari", specialisti, olimpici etc. Ca o veritabila rezervatie de sclavi.] Şi acum ca şi atunci am convingerea că pentru cei ce au elaborat proiectul de privatizare, mai presus de orice a stat gândul: să ştim şi să controlăm fiecare pas al privatizării. Finalitatea aplicării legii ar fi însemnat o nouă aşezare a proprietăţii în ţara noastră, care să asigure protecţie şi avantaje populaţiei, să asigure protecţia patrimoniului economic şi crearea unei veritabile pieţe financiare a profitului. [IR: Vorbe goale, contrazise flagrant de fapte. Daca e asa, de ce a fost respinsa distributia avutiei muncite de populatie, asa cum propusese Cojocaru? De ce a fost dat pamintul taranilor unor sacali din jurul FSN, prin decretul 42- încă din ianuarie 1990? etc ] În cursul perioadei de dezbateri asupra proiectului în Parlament a avut loc o întâlnire cu toţi liderii grupurilor parlamentare şi ai partidelor reprezentate în cele două Camere, în încercarea de a depăşi momentul de tensiune creat de refuzul unor partide de a continua discuţiile pe marginea acestui proiect. Cu totul surprinzător, în ciuda caracterului pozitiv al discuţiilor, au urmat unele declaraţii nefondate şi, în mod vădit, pripite, ale unor reprezentanţi ai opoziţiei. [IR: Trebuie analizate aceste pozitii, pentru a repera eventuale circumstante atenuante. pînă atunci, raminem cu imaginea globala a unei cirdasii. ] []

[IR: pînă şi nationalizarea ascunsa a pamintului, pentru a-l putea distribui acolitilor, este laudata ]

[] am studiat cu de-amănuntul tendinţele economiei româneşti în perioadele interbelică şi comunistă. O concluzie se impune cu claritate. În ambele perioade, principala sursă de acumulare internă a fost munca ţărănimii, în ambele perioade, puterea de cumpărare a ţărănimii a scăzut grav pe parcursul desfăşurării unor politici de industrializare care - amară ironie a soartei - nu au dat roade tocmai acolo unde ar fi fost mai uşor de obţinut: în agricultură. [IR: Să adaugam faptul ca în SUA, fermierii sînt patura cu cele mai multe sinucideri. Nu au cu ce trai, gestionind tot mai mult pamint. Banii merg spre cei ce-i tehnologizeaza. Iar în Europa, după '"modernizarea" agriculturii, partea din beneficiul activitatii agricole care ramine fermierilor (supravietuitori) a scazut spectaculos] De aceea, gândul şi obiectivul nostru au fost nu doar de a face să renască simţul de proprietate, de a da ţăranilor pământul, ci şi de a reda ţărănimii acea demnitate care a fost prea adesea călcată în picioare. [] Dimpotrivă, colectivizarea la noi a fost împinsă până la absurd, fapt dovedit de aducerea ţăranului în stare de „pălmaş", deposedat de pământ şi cu totul dependent de stăpânii zilei. [IR: Cinism cras- din partea celui care a condus un guvern care a jefuit taranimea, pînă şi de ce îi mai ramasese - capturat în "colectiva"- după sclavia sub comunisti]

Astăzi reapar opinii, exprimate şi mai ales susţinute chiar şi de unii specialişti în agricultură, care critică noua aşezare a proprietăţii asupra pământului pentru faptul că, aşa cum era ea, colectivistă, vechea formă de organizare concentrată ar fi mai eficientă. Trecând peste adevărul că, în proiectul Legii fondului funciar, guvernul nostru propusese o limită de 20 ha, faţă de 10 ha cât s-a aprobat în Parlament, trebuie să arătăm clar: concentrarea exploatării agricole prin confiscarea pământului a fost un dezastru. [IR: Nu. A fost o crima. Sutele de rascoale zdrobite în singe, zecile de mii de tarani rezistenti inchisi, milioanele de sclavi explotati la tara- nu trebuiau sa fie jefuiti… şi după 1990. Ori exact asta s-a intimplat. Sub guvernarea cui? ] După 25 de ani de agricultură colectivizată, ceea ce a produs mai bine regimul ceauşist a fost minciuna gogonată, minciună cum nu s-a mai văzut. Ne mai amintim - nu se poate să nu ne amintim - de faimoasele recolte „record" din anii 1988 sau 1989, de 27 şi respectiv 40 milioane tone de cereale, care în realitate s-au dovedit a fi maximum 16,9 milioane tone. [IR: Sa combinam neincrederea în raportarile Tovarasilor de sus cu siguranta în jaful tovarasilor de jos, soareci eficaci de cimp, de grajd, de siloz. Care nu au disparut la 22 decembrie.] În 1991, producţia de cereale a ţării, cu toate convulsiile legate de aşezarea noii structuri de proprietate, a atins 19 milioane tone.[] E adevărat şi pe deplin logic că în 1990 şi 1991 ţăranii, după ce au putut acumula cantităţi însemnate de cereale, le-au păstrat cu sfinţenie, ca pe un dar nemaivăzut după atâţia ani de confiscare sistematică a roadelor muncii lor. [IR: Daca acest lucru se (re)cunoaste, de ce nu a platit statul roman despagubirile de rigoare, inainte sa retrocedeze castele. În loc de asta şi-a jefuit (pilotind desfiintarea CAP în folosul banditilor locali) şi umilit (acordindu-le pensii simbolice) fostii sclavi.] în anul electoral 1992 s-au dezlănţuit critici pe cât de agresive, pe atât de propagandistice pe tema „ce aţi făcut cu banii din fosta rezerva valutară moştenită?". [IR: Intrebare denuntata de Roman, dar… lasata fără raspuns] Înalţi funcţionari din Ministerul agriculturii, care au utilizat fără scrupule demagogia lui „într-o ţară ca a noastră este inadmisibil să importăm cereale", incapabili de altceva decât de supuşenia făţarnică la „indicaţii", tot dânşii elaborau prin 1991 groase documente în atenţia primului-ministru, argumentând iresponsabil deschiderea de importuri masive şi de tot felul: de la cereale la ulei de floarea-soarelui şi zahăr, de la vaccinuri la substanţe proteinice. [IR: Se stie de ce lucrurile au mers asa. Nu a fost nimeni interesat de spijinirea producatorilor locali. Utilajele au fost acaparate de Tovarasii de la tara. Producţia de tractoare şi camioane se dovedea "ineficienta economic". Bancile aveau de dirijat fondurile statului către tovarasii de drum, nu către agricultori. Iar speculatorii incepeau sa foloseasca depozitele achizitionate pe nimic pentru a juca preturile. Masurile pe care guvernul "ar fi vrut sa le ia" dar nu le-a luat- sînt pura diversiune. ]

Dacă faţă de blocajul parlamentar al pachetului de legi pentru agricultură trimis Parlamentului încă din octombrie 1990, care include şi legile cadastrului, agenţiei pentru amenajarea rurală, arendei şi societăţilor comerciale agricole, nu am găsit remediul [IR: De ce?], faţă de blocajul în administrarea agriculturii, rezultat din perpetuarea mentalităţii centralizate, guvernul nostru decidea la 14 septembrie 1991 o acţiune de amploare. Se prevedea transferul fără plată a maşinilor şi utilajelor agricole în favoarea noilor proprietari agricoli, aflaţi sau nu în asociere, formarea creditului agricol, formarea aunei societăţi comerciale specializate în produse petroliere pentru lucrările agricole, crearea camerelor agricole pentru reprezentarea intereselor noilor proprietari de pământ, crearea unor sisteme comerciale moderne pentru integrarea operaţiunilor de industrializare şi comercializare a produselor agricole. [IR: Suna frumos. Dar cunoscind situaţia mini-nomenclaturii satesti, în lipsa unei epurari prealabile care sa elibereze taranii de stapinii locali, toate aceste facilitati ar fi fost puse în valoare tot de cei care au gasit, pînă la urma, caile sa puna mina pe patrimoniul existent ] Acest pachet de măsuri nu a fost pus în aplicare după mineriada din septembrie 1991. De altfel, nici pachetul de legi pentru agricultură nu a avut o soartă mai bună. [IR: Şi iata cum minerii au impiedicat emanciparea muncitorilor agricoli şi nu : prefectura, primaria, judecatoria, armata şi trupele "antitero"- care le-au aratat taranilor de la Sapinta ce preferinte are guvernul ] [] iar azi în toată ţara se pot număra aproape sau poate peste 300 000 de case, de locuinţe individule, cele mai multe la sate. [IR: Ridicate de cine? Cu resurse furate de unde? Pe pamintul luat de la cine? Nu cumva pe acela oferit generos "baietilor mai destepti" de aiurea, prin decretul de spoliere 42, intarit de Legea 18? ] Nici că există o dovadă mai limpede a capacităţii de iniţiativă liberă a oamenilor acestui pământ! [IR: Aici e ceva adevarat. Daca o parte importanta din populaţia Romaniei, renuntind la rusine şi teama, trebuind sa supravietuiasca, nu s-ar fi repezit sa "prinda cite ceva", prin orice mijloace, cînd s-a declansat marele jaf - ar fi crapat pînă azi de foame. Paradoxul face ca genocidul economic lansat de regimul Roman-Iliescu sa nu-si fi produs intregul efect… datorita criminalizarii populatiei. Cei care s-au incapatinat insa sa munceasca cinstit, asteptind vremea dreptatii- în pozitii de slujitori ai "intreprinzatorilor", sau care si-au luat lumea în cap- incepind totul de la zero, nu si-au prea construit palate. Şi pînă la urma, de mizerie, li s-au darimat şi castelele morale] Şi, pentru a pune zăgaz puhoiului de populism găunos, am de spus o singură cifră, a cărei excelentă semnificaţie o datorăm tot ţăranilor deveniţi producători liberi. În septembrie 1991, în ţara noastră s-a vândut o cantitate de carne de 3,5 ori mai mare decât în septembrie 1989! Da, am sprijinit cât am putut agricultura şi pe cei care o fac, ţăranii. [IR: Ce demonstratie… ] Celor care cred sincer în democraţie, competiţia le oferă cea mai bună şansă. [IR: Numai daca este corecta. Altfel, se ajunge ca la noi, ca aparatorii democraţiei reale sa ajunga servitorii cistigatorilor Tranzitiei ]

[IR: Un dialog cu Petru Creţia, din pacate]

Petru Creţia: Mulţi se vor întreba de ce tocmai cu mine. Vă propun să lăsăm acest lucru fără alt răspuns decât acela care va rezulta din însuşi conţinutul convorbirii noastre. [IR: Raspunsul care va rezulta este penibil pentru dl Cretia şi simptomatic pentru o intreaga generatie de intelectuali subcomunisti] Cu precizarea că aici nu se află în joc nici persoanele noastre ca atare, nici alt interes decât acela pentru adevăr. Am acceptat propunerea dumneavoastră, ştiind că, alături de datoria către libertate, aceasta este datoria dumneavoastră cea mai înaltă. Dacă n-aş şti că o iubiţi cât şi mine, nu ne-am afla acum împreună. Mi-aţi sugerat să fiu "inchizitorul" dumneavostră, o predispoziţie care mă onorează, dar căreia nu am intenţia să-i dau curs. Inchizitorul este o instanţă represivă care aspiră să ardă pe rug pe toţi cei care derogă de la o dogmă. Eu nu vreau să-mi asum alt rol decât acela de a da glas nedumeririlor îndoielilor şi suspiciunilor care circulă, în ceea ce vă priveşte în largul opiniei publice (pe care eu nu le împărtăşesc în totalitatea lor). Cineva trebuie să o facă, pentru că este în joc ceva mai mult decât statutul sau viitorul dumneavoastră politic. Eu vă consider un om dedicat democraţiei, reformei, modernizării, integrării în Europa, eliminării tuturor reziduurilor vechii ordini totalitare, iar la buna mea credinţă sunt convins că veţi răspunde cu bună credinţă. Voi fi silit însă să procedez cu o francheţe care, pe alocuri, va friza brutalitatea. La rândul dumneavostră, veţi reacţiona aşa cum vă cere conştiinţa. [IR: Aceasta introducere uluitoare, este reprezentativa pentru evaziunea faţă de realitate, pe care si-au permis-o intelectualii romani în 1990. Cum nici inainte nu-si prea facusera datoria de luminare a multimii domesticite de propaganda şi de intetire a jarului demnitatii- e imposibil sa le gasesti scuze]

Petre Roman: Vă stau la dispoziţie.

PC: În momentul prăbuşirii lui Ceauşescu, eraţi ceea ce foarte bine spuneţi în cartea aceasta, care este o confesiune: din punct de vedere politic, nimeni. Era în noaptea de 21-22 decembrie, v-aţi aflat printre cei care au pătruns în sediul Comitetului Central. [IR: Sa fie doar o neatentie? Roman nici nu pretinde ca a "patruns" inainte ca dictatorul sa fuga şi revolutionarii sa deschida usile ] În ziua de 26 decembrie, Ion Iliescu vă numea prim-ministru al guvernului provizoriu. Cum vă explicaţi şi cum puteţi explica naţiunii acest lucru?

PR: Cred că motivele pentru care domnul Iliescu a făcut această propunere erau trei: [] - primul ar fi acela că veneam din stradă. Cu alte cuvinte, eram o persoană incontestabilă a ridicării de mase, a celor care înfond au dus la fuga lui Ceauşescu şi, de aici, la prăbuşirea regimului de dicatură. [IR: în sensul în care mai erau legitime citeva zeci de mii de persoane, majoritatea neprovenind din pepiniera de lux a partidului. Maniera în care-si aroga legitimitate revolutionara este contrazisa flagrant de ceea ce a facut după ce s-a vazut protapit la putere de Iliescu: a zdrobit, tot anul 1990, lupta dusa, în strada, de revolutionarii din decembrie, împotriva confiscarii revolutiei. Dar Dl Cretia, nu pare constient sau framintat de asta ] Al doilea motiv era acela că aveam o anumită - să-i spunem -notorietate culturală, în sensul platformei mele ştiinţifice. Deci, studii de doctorat în Vest, în Franţa, la un nivel ridicat, activitate ştiinţifică recunoscută în ţară dar şi în străinătate şi, câţiva ani, şef al Catedrei de hidraulică şi maşini hidraulice - una dintre cele mai mari din Politehnică şi care reclama o anumită capacitate de organizare - cunoscută ca fiind cu rezultate bune, deci cu o anumită eficienţă. [IR: A doua speculatie insolenta. Din respect pentru profesionalism şi-a batut joc dl Roman de elita intelectuala opozanta în 1990 (printre care erau multi experti mai valorosi şi mai curati ca el) asmutind împotriva ei multimea inselata?. ] Şi al treilea motiv, acela că, provenind din familia pe care am descris-o cu suficiente detalii în carte, corespundeam imaginii pe care şi-o făcea el despre reformarea regimului comunist. Într-adevăr, domnul Iliescu îl cunoscuse pe tata ca pe un om cu profunde convingeri umaniste, dar în interiorul comunismului sau cel puţin aproape de comunism şi totodată ca pe un om care a contestat vehement din interior acest regim, adică în fond ruperea totală a regimului de idealurile cu care pornise la drum. [IR : Minciuna şi nerusinare crasa. E ciudat ca dl Cretia, cunoscator al istoriei PCR, nu a amendat-o] Revenind la primul motiv, se poate spune că prezenţa mea ca prim-ministru dădea o anumită garanţie şi pentru Vest. [IR: De ce? Ce forte din Vest il sutineau pe necunoscutul -noua -Petre Roman?]

PC: Câte compromisuri aţi acceptat, cu ce preţ şi în ce perspectivă?

PR: Am să le enunţ în ordinea lor cronologică: primul compromis a fost acela legat de momentul transformării FSN în partid politic. Acesta a fost un compromis mai uşor de acceptat, pentru motivul că însuşi Iliescu a avut îndoieli în privinţa aceasta. Ceea ce însă mi-a creat dificultăţi şi mi-a dat sentimentul unui compromis a fost felul în care dumnealui a făcut o demonstraţie justificativă în faţa Consiliului FSN, aceasta fiind una extrem de angajată, de tip „şedinţă de partid". Cu un patos retoric, care se sprijinea pe "aşa trebuie să fie", şi nu pe „aşa e bine să fie". [IR: Piruete, aluzii, eufemisme: ca sa poata spune şi ca a spus şi ca n-a spus ] Al doilea compromis notabil este acela din martie 1990, în momentul evenimentelor de la Tg.Mureş, când a apărut o tergiversare, cel puţin o lentoare în a ne asuma răspunderea. Eu am cerut ca Armata Română să intervină mai devreme între cele două tabere etnice care se înfruntau la Tg.Mureş. În momentul acela nu mi-am dat seama că d. Iliescu era acela care a amânat luarea acestei decizii. Ulterior a trebuit însă să constat că nimeni altul nu putea fi responsabil pentru aceasta. [IR: Dar nimeni nu i-a cerut socoteala. Mai ales după asocierea cu securitatea nationalista] Apoi desigur, compromisul - la care mă refer în carte - este cel privitor la 13-15 iunie '90. O mai completă introspecţie, tot în faţa unui set de întrebări fără menajamente, am făcut-o pe o pagină întreagă a „României libere", ca urmare a unui interviu cu Petre Mihai Băcanu. [IR: Interviurile apropie. Dl Bacanu mi-a povestit satisfacut ca alianta cu Roman în 1996 s-a facut la initiativa sa. Ca a dus tratative pentru ministere, obtinind conditii mai bune decit cele acceptate de Constantinescu (cel pe care tot el, impreuna cu Ana Blandiana, l-au propus lui Coposu) . A fost iritat cînd i-am comunicat ca pentru aceasta tradare, cu urmari incalculabile pentru destinul Romaniei, mi-am dat atunci demisia din CDR şi AC. Declaratie pe care nici un ziar nu a vrut sa mi-o publice în noiembrie 1996- după cum nu-mi publica nici azi vreun cuvint România libera (si alte bastioane). Din motive lesne de înţeles ] Şi, dincolo de ceea ce am spus acolo, rămân prea puţine lucruri importante de spus.

[] Un alt moment important este acela din octombrie '90, în care sunt incluse două fapte: primul - acela privitor la dosarele Securităţii. De la bun început trebuie să precizez - pentru ca să fie bine înţeles acest lucru - că noi, oamenii obişnuiţi, înţelegem prin „dosarele Securităţii" chiar nişte dosare. În realitate documentarea Securităţii era o documentare modernă, pe suport informatic, deci tot ceea ce înseamnă calculator, dischete de calculator, microfilme ş.a.m.d. În octombrie '90, am simţit nevoia imperioasă - la care s-a asociat imediat Victor Babiuc, pe atunci Ministrul justiţiei - de a-i cere dlui Iliescu să procedăm la sigilarea dosarelor Securităţii - de fapt a întregului documentar, evident, cel cu orientare politică - şi, asupra destinului acestui atât de urât şi în acelaşi timp exploziv capitol acumulat al istoriei comuniste, să se pronunţe Parlamentul. Dumnealui a fost reticent, a întârziat luarea unei decizii şi, până la urmă, această decizie nu s-a luat. [I: Dar cine trebuia s-o ia? Sa lupte pentru eliberarea noastra reala de sub securisti? Primul ministru nu putea sa combata rezistenta taticului sau de la Cotroceni? ]Tot atunci, un al doilea fapt a fost cel legat de aşa-zisul „proces al comunismului". În acea lună a avut loc un miting FSN şi - cu acel prilej - în Piaţa Aviatorilor, unde erau 20 sau 30000 de oameni, unul dintre lucrurile pe care le-am spus era acela că e momentul ca cei vinovaţi de abuzuri să intre pe făgaşul justiţiei, iar tot Victor Babiuc - fireşte, ca ministru al justiţiei - a făcut o explicitare a acestui lucru şi a spus că, după părerea dumnealui şi a noastră, problema era aceea de a judeca abuzurile săvârşite de factorii de represiune în raport cu legile existente la vremea respectivă, atitudine care mi se pare logică şi încă - într-un anumit mod - benefică. Ar fi fost oricum atunci benefică; acest lucru nu a fost acceptat. [IR: Se puteau intr-adevar denunta - pe de o parte- abuzurile faţă de legile comuniste, nu putine. Dar asta presupunea eliberarea justitiei prin epurare ferma, nu acordarea (aparenta de altfel) a "independentei " -unei institutii infestate complet de agentii juridici ai vechiului regim represiv. Pe de alta parte, era absolut necesara şi incriminarea regimului în ansamblul sau, cu tot cu legile sale criminale. Numai astfel puteau fi reparate nedreptatile facute sub acoperirea legii. Fiind vorba de un salt revolutionar, de schimbare a referentialului de legitimitate, prezumtia non-retroactivitatii, activarea prescriptiilor şi a amnistiilor- nu puteau fi invocate decit cu scopul evitarii justitiei. ]

Un alt moment pe care am putea să-l numim de compromis - acesta cu adevărat foarte important -este momentul puciului de la Moscova, despre care amintesc în carte, unde lucrurile au fost clare; compromisul a constat în aceea că, văzând care este atitudinea dlui Iliescu, nu m-am adresat naţiunii pentru a spune cum stau lucrurile: că atitudinea Guvernului rămâne cea exprimată prin comunicatul preluat de toată mass-media internaţională şi primit în mod evident cu satisfacţie şi - pot să spun - chiar cu sprijin din partea populaţiei şi că această declaraţie rămâne în vigoare, chiar dacă, din partea preşedintelui, lucrurile nu erau aşa. Compromisul n-a fost de fond, pentru că n-am acceptat schimbarea textului comunicatului. [IR: Ba a fost de temelie a fondului. Pentru ca doar tacerile acestea privind adevarata faţă a lui Iliescu, au permis echipei Iliescu-Roman sa duca tara în prapastie]

În fine, ultimul compromis care poate fi considerat astfel, este acela privitor la aşa-zisa acceptare a demisionării mele. Multă lume a zis: „Fiindcă de fapt nu ai demisionat ci ai fost demis, dece n-ai rămas pe poziţie?" Vă spun cum am reacţionat atunci, nu cum aş reacţiona acum, adică atunci m-am gândit - pentru că asta părea a fi în joc,la stabilitatea politică a ţării. Şi restul lucrurilor sunt spuse în carte. Astăzi ştiu că în joc era stabilitatea cursului spre democratizarea ţării, grav afectat de mineriadă. [IR: Nici una, nici alta nu a fost în joc. Ci faptul ca tandemul "conservatori"/"radicali" nu avea alta solutie pentru a inainta cu buldozerul- raminind totusi la putere- peste economie şi societate. S-au separat de tot cînd au vrut sa captureze spectrul politic, oferind o "alternanta" pe care sa o mentina sub control]

PC: Procesul dumneavoastră de demarcare faţă de neocomunism a durat destul de mult pentru ca, în minţile oamenilor, să fiţi o lungă vreme considerat un instrument al său, membru al binomului Iliescu-Roman. Iar când aţi devenit prea incomod, era cam târziu pentru imaginea dumneavoastră de arbitru ferm al democraţiei ţării. Nu cumva aţi căzut la mijloc între cele două tendinţe fundamentale ale societăţii româneşti post-decembriste, nemulţumind pe toată lumea, erodându-vă, o vreme, prestigiul şi apoi pierzând puterea? [IR: De pe ce planeta aterizeaza dl Cretia, ca sa poata pune o astfel de intrebare? Ce-au cautat în Piata Universitatii cei care au gindit şi evoluat ca el? ]

PR: Dincolo de eroziunea imaginii mele de om democrat, care provine chiar din derularea unor momente enumerate mai sus, n-am căzut la mijloc, pentru că reforma a fost realizată cel puţin instituţional. Spargerea vechilor structuri s-a făcut, reaşezarea societăţii româneşti pe alte principii instituţionale s-a făcut, principalul corp de legi, care înseamnă mecanismele economiei de piaţă şi mai ales care înseamnă democratizarea economică şi cea politică s-a făcut. Dimpotrivă, aş putea să spun că, în acea perioadă, am avut sentimentul permanent al fugii înainte. [IR: "Confuzia" se ascunde în folosirea abila a ambiguitatii termenului "structuri". Structurile economice şi sociale "comuniste" au fost atacate la topor. Structurile umane de conducere (activisti, securisti, procurori, etc) au fost lasate în pace] După cum fără îndoială, aşa cum am mai spus-o, de aici a rezultat şi o gravă eroare a echipei noastre, aceea de a nu explica, de a nu spune oamenilor ce facem, de ce facem, plecând în primul rând de la necesitatea de a explica de ce abandonăm acel sistem, lucru care - iată - se întoarce împotriva întregii societăţi democratice. [IR: Important era ca oamenii sa nu fie jefuiti, nu sa fie domesticiti încît sa fie de acord cu asta] După cum explicarea însăşi a reformei şi, evident, a mecanismului economic, cum îmi spunea o mare economistă de origine română - e vorba de dna Irma Adelmann din Statele Unite, o persoană despre care se spune că aşteaptă într-un viitor apropiat premiul Nobel [IR: Oare în ce medii se pot afla aceste vesti? Oricum, daca l-o fi primit între timp, e jenant ca a lasat astfel de idei] - :„Domnule Roman, vă rog din suflet, în fiecare zi explicaţi românilor la televizor ce înseamnă reforma, adică mai simplu: cum se face pantoful, cum se leagă şiretul şi aceste chestiuni metaforic spuse înseamnă ce e aceea democraţie, ce e aceea economie de piaţă." [IR: sînt extrem de curios cum se poate face aceasta vulgarizare- încît sa justifice ce s-a intimplat în România ]

PC: Sunt conştient că eforturile dumneavoastră în direcţia unei reforme temeinice s-au izbit atât de rezistenţa elementelor conservatoare, cât şi de însuşi conservatorismul timorat al unei mari părţi a populaţiei. [IR: Sa fi inceput odioasa alianta între "elita civica" şi "aripa Roman" pe baza acestei amagiri? Sau e vorba de o reala comunitate de interese? ]Aţi fost departe de a avea mâna şi voinţa libere... Dar, omiţând ipotetic orice obstrucţie, care consideraţi că au fost greşelile dumneavoastră de guvernare? Ce regretaţi că aţi făcut şi ce regretaţi că n-aţi făcut?

PR: Dincolo de acea eroare de fond a neexplicării, se cuvine să vorbesc despre una, tot importantă, pe care am sesizat-o mai târziu, aceea a ignorării sau neluării în seamă în măsură suficientă a raporturilor reale existente în societatea românească constituite aşa cum s-au constituit în lunga noapte comunistă, între interesele diferitelor categorii sociale. [] Regret că n-am apucat să iau - pentru că asta e realitatea -două măsuri economice şi financiare de maximă importanţă, care trebuiau să se realizeze în septembrie '91. Prima a fost reglementată prin politica agricolă în 7 puncte, dintre care decizia privitoare la transferul fără plată al tuturor mijloacelor agricole - maşinilor, tractoarelor ş.a.m.d. - către noii proprietari era semnată la 14 septembrie. Domnul Stolojan n-a mai dorit să aplice această hotărâre a Guvernului, pentru că într-adevăr reprezenta o profundă transformare - absolut necesară - pe care de altfel n-am exploatat-o cum se cuvine în campania electorală. [] Al doilea fapt important este convertibilitatea internă a monedei naţionale. Ea era decisă, trebuia să se producă în 27 septembrie '91.Dacă acea măsură ar fi fost luată atunci - sigur, ea însemna şi anumite riscuri, dar însemna practic intrarea României în modernitatea reformei, şi - cumbine a remarcat cineva ulterior - guvernul Roman se aşeza foarte serios în temeiul său, acela de reformator. [IR: Nu intrezarim lucruri majore pe care sa regretam şi noi ca nu le-a facut. Raminem cu regretul dureros pentru ceea ce a facut]

PC: Care a fost, exact, atitudinea dumneavoastră în timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990? încercaţi, vă rog, să vă amintiţi şi să îmi reamintiţi, în amănunt, ce aţi crezut, ce aţi simţit, ce aţi făcut Da, v-aţi gândit să demisionaţi, aţi deliberat îndelung, apoi aţi considerat că puteţi servi mai bine destinele ţării rămânând la conducere. Aveaţi un mare prestigiu în Occident, oare un gest răsunător de desolidarizare n-ar fi fost mai util? Eu însumi nu ştiu ce să cred, poate mă ajutaţi. Mai ales după ce aţi fost înlăturat de la putere în urma unui procedeu similar, şi acela o ruşine pentru ţară şi un act de neiertat al celor care s-au folosit de el. [IR: E strinsa aici toata incredibila confuzie a unei "anumite elite civice". Care nu a putut observa ca nu poti semna pentru punctul 8 şi în acelasi timp legitima alegerile de la 20 mai (agresiunile împotriva opozitiei şi inselarea propriului electorat nefiind de factura sa amelioreze lucrurile). Care nu a observat nici ca guvernele Roman fusesera contestate în Piata Universitatii ca ilegitime şi se dovedisera nefaste pentru tara. Deci ca, daca intreventia minerilor în septembrie '91 era "o rusine pentru tara" atunci şi rezistenta zdrobita în 13-15 iunie a fost la fel. Şi în final, tot condamnabila, revolta din decembrie, care nu a mai asteptat revoluţia de catifea visata de poetii nostri ] Ce democraţie este aceea care manipulează, compromiţându-i, nişte oameni care i s-au opus cândva lui Ceauşescu şi apoi au fost aduşi să-i apere nefasta moştenire?

PR: Reproduc din interviul acordat de mine domnului Petre Mihai Băcanu şi publicat în numărul din 18 mai, 1993 al „României libere":

„Era în 14 iunie, în jurul orei patru dimineaţa. (...) Minerii erau în Gara de Nord şi se îndreptau spre Palatul Victoria.

PMB: Ce-aţi discutat, mai ales cu dl Iliescu despre ceea ce urma să se propună minerilor, sau despre ce era de făcut?

PR: în momentul în care minerii s-au îndreptat spre Piaţa Victoriei, ne-am reunit, un număr de persoane, în acest moment nu-mi amintesc de totalitatea persoanelor care se aflau de faţă, mi-amintesc însă că am avut o discuţie în legătură cu ceea ce urma să se facă. Propunerea, care nu era numai a mea, poate nu a fost în primul rând a mea, era aceea că minerilor trebuie să li se asigure o masă caldă, după care ei să fie reuniţi şi îndreptaţi spre a se reîntoarce în Valea Jiului. Această părere era susţinută şi de faptele precedente petrecute în 18 februarie, când, tot aşa, după pătrunderea violentă şi - aş putea spune -banditescă în sediul Guvernului, minerii îşi anunţaseră venirea (eu nu mă aflam atunci în ţară), în orice caz s-a încercat atunci, în mod decis, să se împiedice venirea lor în Bucureşti şi unul dintre cei care au încercat să facă acest lucru a fost Gelu Voican Voiculescu. Sigur, ce s-a întâmplat în continuare însă ... am asistat la o evoluţie diferită de ceea ce credeam că ar trebui făcut. Adică, o dată ajunşi în Piaţa Victoriei, masaţi, grupul de mineri care venise, dl. Iliescu şi cu cei care ne aflam acolo, în balconul din clădirea Guvernului, am constatat că situaţia era poate şi mai dramatică, deoarece minerii erau în marea lor majoritate înarmaţi cu bâte, cu lanţuri, se vedea că erau oameni foarte obosiţi, unii dintre ei, sau poate majoritatea dintre ei veneau direct din mină, sau dădeau impresia că veneau de la muncă, şi în consecinţă desfăşurarea necontrolată a prezenţei lor în Bucureşti devenise destul de evidentă pentru noi. [IR : şi ce face atunci primul ministru, altceva decit de a-si urma ca un catel taticul politic? Ce masuri ia el ca sa nu se intimple ceva tragic? Acelea de a cere fortelor de ordine sa se puna la dispozitia fasciilor mineresti? Pare absurd, sau excesiv, daca nu intelegi ca pericolul ca insurecţia anticomunista sa nu fie inabusita- era şi mai mare.] În aceste condiţii, ceea ce discutasem anterior, şi anume faptul că ei trebuiesc hrăniţi, după care trebuiesc grupaţi şi îndemnaţi să se reîntoarcă în Valea Jiului întrucât descărcarea violentă din noaptea trecută fusese oprită, nu s-a realizat. [IR: Desi imposibil de crezut, aceasta teza a faptului ca minerii nu mai erau necesari, revolta fiind stinsa, - a fost inghitita de opozitie. De aceea puterea se scutura pe miini de ce s-a intimplat pe 14-15: nu a fost sub conducerea ei, în interesul ei, la comanda ei etc. Dar este suficient sa ne intrebam: ce s-ar fi intimplat daca minerii nu veneau şi nu ramineau? Cum poate cineva crede ca insurecţia izbucnita în ajun s-ar fi stins de la sine- cei umiliti, haituti, arestati, impuscati, revoltati- cumintindu-se? Şi pe 21 decembrie, spre dimineata (si pe 13 iunie- de altfel) strada fusese "curatita". Şi totusi, stim ce a urmat. Ori FSN nu putea folosi armata- a se vedea desfiintarea CADA pe 14 iunie. Nici continuarea reprimarii cu ajutorul securistilor şi militienilor- nu ducea departe. Minerii au fost singura solutie. Roman minte.] Din păcate domnul Iliescu le-a spus, spre surprinderea multora şi a mea, că le cere să meargă să ocupe şi să cureţe Piaţa Universităţii şi cineva a adăugat să planteze şi flori, lucru care a avut aprobarea domnului Iliescu. [IR: Atentie la stratagemele discursive. Precizarea "cineva a adăugat să planteze şi flori" pica exact în punctul în care poate intari teza ca acel " sa curete" se referea la curatenia publica. Dar se lasa deschise şi alte interpretari, pentru altii, sau pentru alte contexte] Acest moment a fost poate prima scăpare concretă, prima întorsătură dramatică faţă de venirea minerilor în Bucureşti, deoarece asta însemna că acea masă de oameni obosiţi, înarmaţi şi fără îndoială plini de prejudecăţi, cele mai multe dintre ele nu neapărat prejudecăţi bazate pe o cunoaştere reală a situaţiei din Bucureşti, ci pe imaginile obsesive arătate de televiziune, această întorsătură a fost de natură să declanşeze seria de violenţe pe care le-a cunoscut Bucureştiul în acea zi de 14 iunie şi parţial în ziua de 15 iunie. [IR: Consecinta acestei recunoasteri? Incuplarea instigatorilor din media, ca autori morali]

PMB: Aţi avut senzaţia că domnul Iliescu ştia de venirea minerilor?

PR: Vă spun sincer, n-am avut această senzaţie şi nu-mi puneam problema la ora aceea, chiar dacă lucrul acesta poate să pară acum naiv, nu-mi puneam la ora aceea problema că, dacă domnul Iliescu ar fi ştiut dinainte de venirea minerilor, nu mi-ar fi spus acest lucru.[IR: Dozaj perfect al minciunii prudente]

PMB: Domnul Iliescu, atât la sosirea minerilor în Piaţa Victoriei, cât şi la întâlnirea de bun-rămas de la Complexul expoziţional, de fapt, a încurajat acţiunile minerilor, iar în final le-a mulţumit. În discuţiile pe care le-aţi avut anterior, s-a convenit altceva, aţi avut un punct de vedere comun?

PR: în legătură cu momentul venirii, am relatat puţin mai devreme cam cum s-au desfăşurat lucrurile şi aş putea să spun că şi în ceea ce priveşte plecarea minerilor, într-adevăr desfăşurarea a fost cam aceeaşi; în sensul următor: evident că devenisem cu toţii conştienţi, inclusiv domnul Iliescu, de faptul că violenţele, brutalităţile minerilor aduseseră daune enorme politice şi daune enorme imaginii ţării. [IR: Absoluta indiferenta faţă de suferintele produse dusmanilor tandemului Iliescu-Roman, şi faţă de abuzurile fortelor de ordine şi S(ecu)RI(tatii). Pe care s-a aranjat sa nu le afle nici mai tirziu, din presa. Nu le va afla niciodata, daca nu-l silim, la proces] Eu îmi amintesc foarte bine că am acceptat să fac un interviu în direct la televiziunea franceză, pe canalul TF1, un interviu în care mi s-au pus întrebări extrem de severe şi la care bineînţeles că am răspuns recunoscând că aceste violenţe ale minerilor sunt extrem de grave pentru imaginea României, pentru situaţia politică din România şi în acelaşi timp faptul că forţele de ordine (care s-au comportat atât de lamentabil, sau au fost atât de ineficiente în intervenţia făcută în dimineaţa zilei de 13 iunie) sunt în răspunderea guvernului pe care-l conduceam şi deci îmi asum această răspundere în calitate de prim-ministru. [IR: Nefiind deranjat de modul cum s-au comportat polimilitienii pe 14-15 ci de faptul ca nu ne-au macelarit pe 13 mai eficace- Roman isi demasca pînă la urma pozitia reala] Deci, se punea o problemă acută, pe care o ridicam din jumătate în jumătate de oră, sau poate din 10 în 10 minute, cum vom face ca minerii, care scăpaseră de sub control, sau în orice caz scăpaseră de sub controlul autorităţilor publice, cum să facem, să se întoarcă acasă. În cele din urmă, am reuşit să luăm legătura cu toţi cei care - cât de cât - dintre mineri, erau ascultaţi - unul dintre aceştia era şi Miron Cozma, dar nu numai el - mi-aduc aminte că persoana de legătură pe care o folosea domnul Iliescu era Dan Iosif. [IR: Dincolo de vagi referiri la controlul unor autoritati "nepublice", la faptul ca "minerii" veneau din multe puncte din tara şi ca au fost pilotati de Iliescu prin Iosif - nu aflam, nici acum, mare lucru]

Deci minerii au fost grupaţi, s-au folosit şi camioanele şi autobuzele armatei, (armata ne-a dat o mână de ajutor pentru a-i încazarma peste noapte în condiţii cât de cât rezonabile) au fost adunaţi la Complexul expoziţional. Punctul de vedere, comun bineînţeles, era acela că domnul Iliescu trebuie să meargă să le spună că ceea ce au de făcut este să plece înapoi acasă. După ce s-a desfăşurat acea întâlnire la Complexul expoziţional am aflat că, de fapt, domnul Iliescu Ie-a ţinut un discurs energic, ca să nu spun înflăcărat, în care le-a mulţumit pentru gestul lor cetăţenesc, revoluţionar. Astfel această întâlnire nu putea să nu fie însoţită de tristeţe, căci violenţele asupra cetăţenilor simpli ai capitalei, violenţele împotriva sediilor partidelor politice, dădeau o imagine mizerabilă a acestei Românii, a acestui Bucureşti aflat sub imperiul unor oameni înarmaţi şi cu acţiuni necontrolate. N-avea cum să se desfăşoare nici cu bucurie, nici cu entuziasm. [IR : Minte. Iliescu este mai putin ipocrit. Cum sa nu multumeasca celor care i-au salvat de insurecţia anticomunista, sau de zdrobirea ei în singe cu ajutorul fortelor ceausiste?]Aşa s-au petrecut lucrurile, iar faptul că într-adevăr nu au fost difuzate la timp primele imagini, acelea care privesc violenţele din ziua de 13 iunie, atrage necesitatea de a Ie evalua. Aceste evenimente ar trebui cercetate fără părtinire şi cu toată seriozitatea pentru a şti în ce măsură au fost ghidate, în ce măsură au fost manipulate. Nu putem să nu ne amintim că unele imagini văzute de oameni şi mărturisite ca atare, fără nid un fel de părtinire, au arătat că aceste asalturi s-au repetat şi dădeau impresia că au fost controlate de undeva. În lipsa totală a acestor imagini din 13 iunie, prin apariţia cu insistenţă pe ecranele televiziunilor întregii lumi a imaginilor oribile din 14 iunie, s-a creat tabloul de cruzime, de involuţie, atmosfera de situaţie politică nedemocratică a României în contradicţie cu momentul superb al lui 22 decembrie '89 la Bucureşti. [IR: Chiar nu inteleg intelectualii subcomunisti, disidenti sau nu, din acest discurs, pe cine au acceptat ca partener de dialog şi apoi, în CDR- de putere? Nu vad clar că pentru Roman, un om logic, infruntarea din 13 iunie este echivalenta cu cea din septembrie 1991? Că minerii, dincolo de "excese regretabile" au fost deci -pentru el- bine intentionati, prima data- şi nu a doua, cînd adevarul anticomunistilor reali- nu poate fi decit invers? ]

PMB: Cum aţi avut curajul să vă duceţi în 15 iunie la Universitate?

PR: Nu cred că mi-a lipsit curajul în viaţă, ori de câte ori am avut nevoie de el. Întrebarea ar putea să fie „ De ce m-am dus în dimineaţa de 15 iunie la Universitate?" M-am dus pentru că am primit informaţii extrem de alarmante şi dureroase despre devastările produse de mineri sau aşa-zişii mineri, în localurile Universităţii, în ziua de 14 iunie şi în noaptea de 14 spre 15 iunie. Ştiu că am avut convorbiri telefonice atât cu domnul Sora, care era ministrul învăţământului, cât şi cu domnul Lazăr Vlăsceanu, care era prorector Ia Universitate, şi mi-aduc aminte chiar şi de o convorbire telefonică cu domnul Emil Constantinescu, care de asemenea era prorector la Universitate. Cert este că m-am dus la Universitate, am văzut toate acele locuri devastate; între cei de acolo era un grup de studenţi şi am citit în ochii lor ostilitate la adresa mea, lucru care m-a întristat profund - sunt totuşi profesor universitar şi am fost foarte apropiat de studenţii mei. Îmi amintesc cu aceeaşi durere de privirile abătute, deprimate, ale profesorilor. [IR: Cinismul calaului este perfect. S-a dus sa-si vada în ochi victimele ]Am văzut cu uimire devastările incredibile ale laboratoarelor şi, într-un loc care era un fel de bar, un loc de întâlnire a studenţilor, mi s-au arătat pe jos nişte pete, despre care studenţii afirmau că sunt pete de sânge. Ce-am ordonat în acel moment? Am ordonat trei lucruri: 1 - să fie alertată imediat Procuratura pentru a constata devastările petrecute; de asemenea profesorii spuneau că un număr de aparate fuseseră luate de către mineri sau aşa-zişii mineri, şi reclamau toate aceste aparate dispărute; 2 -Procuratura să preleveze materie din aceste pete şi să constate care este natura lor pentru a stabili în ce-au constat violenţele cu vărsări de sânge şi să se identifice persoanele, studenţii în particular, care au fost violentaţi şi, în al treilea rând, am dispus ca să se creeze, prin Ministerul învăţământului, o comisie şi să acordăm tot sprijinul pentru ca să se refacă tot ce constatasem că se devastase cu atâta violenţă şi mai ales cu atâta ură de neînţeles. De asemenea, studenţii mi-au dat o listă cu nume de colegi ai lor care s-ar afla sub stare de arest. În consecinţă, am ordonat proaspătului numit la Ministerul de Interne, domnul Doru Viorel Ursu, să-mi dea imediat un răspuns în legătură cu aceste persoane. Cert este că aparatura care fusese luată din Universitate a putut fi returnată Universităţii ulterior, cu ajutorul poliţiei. Procuratura a dat un răspuns negativ cu privire la petele acelea, susţinând că, nu erau pete de sânge. În privinţa studenţilor consideraţi arestaţi, domnul Doru Viorel Ursu mi-a dat răspuns că nici una dintre aceste persoane nu se află arestată şi nu se găseşte deci în localurile Ministerului de interne. În consecinţă, eu mi-am format impresia - poate greşită, poate pripită dar bazată pe informaţiile pe care mi le-au dat organele de drept, poliţia şi Procuratura - că violenţele din interiorul Universităţii la adresa studenţilor s-au limitat îndeosebi la ceea ce a devenit cunoscut pentru toată lumea, persoana lui Marian Munteanu şi oricum aceasta se produsese nu în noaptea de 14 spre 15 iunie, ci deja în seara zilei de 14 iunie. Iar ulterior, alte mărturii despre violenţe împotriva studenţilor nu s-au putut identifica ca fiind în localul Universităţii. [IR: Coroborind cu ce stia orice român - macar din presa - despre ce s-a intimplat, putem sesiza usor reaua credinta a partenerului de dialog al dlui Cretia. Ce i-a lipsit şi dlui ca sa o sesizeze şi sa o amendeze corespunzator? ] Faţă de acea imagine, sau acea formulare cu care am fost întâmpinat la audierea de la Consiliul Europei, şi anume „minerii în Bucureşti au venit împotriva studenţilor" am precizat că minerii, n-au venit împotriva studenţilor şi că violenţele lor au fost nediscriminatorii, ca să spun aşa, lovind, după nişte criterii foarte primitive, oameni cu barbă, ştiu eu, oameni care se considerau a fi din opoziţia zisă agresivă ş.a.m.d. Şi oameni pur şi simplu opriţi pe stradă, care au fost agresaţi fără alte motive decât cele de aparenţă.

FMB: Aţi încercat vreodată să blocaţi căutarea adevărului?

PR: Vă răspund categoric că nici un moment n-am avut vreun alt scop decât de a găsi adevărul. [IR: Şi de aceea, ca prim ministru nu a putut face nimic pentru ca şi "organele" sa-l afle. Ca publicul, l-a aflat fără probleme.] Mai ales momentul „15 iunie" de la Universitate, unde am luat primele măsuri pentru căutarea adevărului, m-a îndemnat să încerc în continuare ca, prin mijloacele ce-mi stăteau la dispoziţie, într-un moment oricum foarte puţin definit (pentru că eram în tranziţia spre formarea unui nou guvern) să încercăm să aflăm adevărul. După ce am fost investit cu funcţia de prim-ministru la 28 iunie, 1990, ele au continuat, cu speranţa că se va ajunge la un rezultat, bizuindu-mă îndeosebi pe acţiunea Ministerului de Interne, unde se afla în fruntea sa un om tânăr, Doru Viorel Ursu. [IR: Şi da-i şi lupta. şi tot nu au aflat… ce nu trebuia recunoscut public. Ca şi în cazul represiunii din decembrie. Contrarevolutia nu putea "afla" adevarurile Revolutiei. ]

PMB: În timp ce domnul Iliescu vorbea de bandele legionare, termen preluat imediat de mass-media şi de instituţiile noastre, dumneavoastră aţi făcut o surprinzătoare declaraţie unei agenţii străine de presă, prin care vă exprimaţi îndoiala cu privire la adevăraţii instigatori; elemente ulterioare v-au făcut să vă menţineţi afirmaţiile?

PR: Da, afirmaţiile pe care le-am făcut atunci în 16 iunie şi care au apărut integral în ziarul „România liberă", au fost afirmaţiile care au creat o ruptură definitivă cu elementele securităţii, în orice caz cu elementele Securităţii care era poliţia politică, deci oamenii responsabili de abuzurile politice ale regimului de dictatură al lui Ceauşescu. Cu multe prilejuri am afirmat că Securitatea ca instituţie de siguranţă naţională şi profesioniştii ei nu au de ce să se teamă, nu aveau de ce să se teamă de reînnoirea acestei instituţii şi aşezarea ei pe baze democratice. [IR: Nu numai FSN s-a plasat în doua aripi şi Securitatea a fost reorganizata (imaginar) în partea Buna şi partea Rea. Nu s-a pecizat niciodata ce şi cine intra în cele doua categorii. Existenta lor era de ajuns] în schimb, bineînţeles că mi-am făcut duşmani înrăiţi şi extrem de periculoşi prin afirmaţia că unii dintre ei erau interesaţi în fragilizarea puterii politice legitime obţinute prin alegerile de la 20 mai şi revenirea la un sistem de reţele de interese, de reţele de putere personală ş.a.m.d. [IR: Asta e cea mai gogonata : Securitatea, incoltita (de cine ?), a incercat în iunie o noua lovitura de stat, ca sa compromita Reforma … care i-a imbogatit ]

PC: Ce s-a întâmplat atunci, la 1 decembrie 1990, la Alba-Iulia? Cunosc o versiune care vă exonerează, dar eu vă cer versiunea dumneavoastră, motivaţia ei lăuntrică, sentimentul pe care vi l-a lăsat purtarea dumneavoastră de atunci, care v-a păgubit atât de grav imaginea. [IR: A se observa pînă unde merge PC cu serviabilitatea. Parca nu putem crede ca acest interviu nu e masluit.]

PR: Întâi vreau să vă fac o mărturisire: nici o secundă, în momentul derulării ceremoniei de la 1 Decembrie 1990, la Alba-Iulia, nu mi s-a părut că mă asociez la vreo manifestare naţionalistă sau antidemocratică. Am fost un om liber, eram un om liber, sunt un om liber, am arătat simpatie pentru nişte grupuri de oameni care îşi manifestau simpatia pentru mine! M-am comportat ca un om liber. Nu strigau nici un fel de lucruri urâte la adresa - ştiu eu?- a ungurilor, ţărăniştilor, nimic din toate acestea! Eram pentru prima dată la sărbătorirea zilei naţionale a României la Alba-Iulia. Vă rog să vă gândiţi ce semnificaţie avea acest lucru pentru mari mase de ardeleni. Nu pot decât să regret interpretarea care s-a dat gestului meu. [IR: Cine l-a vazut, poate judeca. Dar nu gestul mirlanesc e problema, asa cum o reduce, ciudat,, un patriot ca PC. Ci confiscarea comemorarii Unirii, la care contribuisera, totusi, tocmai stramosii partidelor insultate în acel loc simbolic de Tovarasii FSNisti- la rindul lor urmasii unor inversunati luptatori pentru dezmembrarea Romaniei, ca "stat asupritor de natiuni". ]

PC: Ce a generat-o?

PR: După părerea mea, a fost specularea prin imaginile televiziunii; deci, eu făcând acele semne de simpatie - zic unii că le făceam cu pumnul - nu era nici un fel de agresiune în ceea ce făceam eu, dar vă rog să mă credeţi, oricât încerc să-mi aduc acuze pentru acel moment, nu reuşesc să o fac, pentru că nu mi s-a părut că mă asociez unui moment de această natură. Regret însă faptul că nu am reuşit să liniştesc - şi am încercat acolo să liniştesc - acele ieşiri care au fost anti-PNŢCD şi care au fost precedate de o virulenţă a unor grupuri PNŢCD, repet: precedate. Nu ştiu de ce lucrul acesta se încearcă a se oculta acum, cred că nu mai are rost! [IR: Şi uite asa, parind la nesfirsit un atac minor, se eludeaza problema de fond. A fost rolul cateilor din media, timp de 18 ani, sa dilueze toate sensurile majore în fleacuri urmarite obsesiv. În locul mai vechiului bruiaj. ]

PC: Am fost mai mult decât bucuros de faptul că, în ultimul capitol al cărţii, v-aţi luat riscul să afirmaţi că reforma unei societăţi vulnerate îşi găseşte expresia privilegiată în ascendentul ei cultural. Reintrarea în marele circuit al culturii occidentale cu tot ce este al nostru şi poate contribui la îmbogăţirea ei. [IR: Prioritatile unui carturar sînt firesti, dar ar putea fi cenzurate de simtul masurii ] Consider însă că politica culturală a guvernării dumneavoastră a fost deficitară. În primul rând pentru că nu a eradicat, într-un moment în care era posibil (altele fiind atunci priorităţile conservatorilor) structuri vechi, cum au fost comitetele pentru cultură, rebotezate inspectorate. Primenirile de personal trebuiau să fie mai multe şi mai chibzuite. Temeiurile bugetare ale administrării culturii puteau fi măcar legiferate în perspectivă. [IR: Ati distrus economia, ati saracit populaţia, ati aservit tara, ati zdrobit contestaţia. Dar chiar sa reduceti bugetele pe care traiesc agentii (parazitii, hormonii, catalizatorii etc ) culturali? Sa fie aceasta clasica pomanageala, umilinta unei categorii care nu-si poate evita dependenta- motivul penibilului servici prestat aici de dl Cretia? Intelectualitatea dependenta de marinimia statului nu pare atunci în pozitie de indrumator al luptei împotriva puterii] Dacă greşesc, să-mi spuneţi. Şi să-mi spuneţi, vă rog, şi dacă pentru învăţământ şi sănătate nu se putea face mai mult. Sunt sectoare vitale şi erau grevate de o moştenire nefastă, care se perpetuează până astăzi. Putea fi cumva, atunci, preîntâmpinat ce a urmat şi urmează? Iniţiativele dumneavoastră legislative au fost remarcabile şi curajoase; totuşi, vreau să ştiu dacă, dincolo de orice circumstanţă atenuantă, nu aveţi ceva de regretat. Nimic nu vă împiedică, de altfel, să vă confruntaţi cu trecutul politic, cu un program ideal, la înfăptuirea căruia aţi mai putea contribui.

PR: în materie de cultură, îndrăznesc să cred că s-au făcut multe lucruri; pot să vă spun că, în acest domeniu, domnul Pleşu, care a fost ministru atât în guvernul provizoriu, cât şi în guvernul legitim, sigur, întotdeauna s-a plâns de puţinele lucruri pe care a putut să le facă, din lipsa banilor; [] Adică să nu uitaţi acele contestări venite din partea opoziţiei - aspectul cultural era unul dintre cele mai acute din acest punct de vedere - deci contestările venite din partea opoziţiei pe însăşi fibra reformei, ne-au creat dificultăţi într-adevăr foarte mari şi - într-o bună măsură - ne-au creat dificultăţi în relaţia noastră cu Vestul. [IR: Taceti din gura, sau, ca sa fie democraţie, latrati nemuscator, daca vreti sa avem ce va arunca] În materie de învăţământ şi sănătate, vreau să spun ceva care este important: bugetul lui Ceauşescu pentru învăţământ atinsese nivelul de 2,4 % din PIB; noi l-am ridicat direct la 3,7 %, deci aproape dublu. O să spuneţi: „era puţin"; era oricum sensibil mai mult. [] Cultura este un element al imaginii naţionale, fără de care nu putem exista. De ce spun „ale coeziunii naţionale"? Pentru că dureri ale tranziţiei mai sunt de depăşit, şi atunci oamenii trebuie să fie liniştiţi în ceea ce priveşte două lucruri: copiii şi bătrânii; mai mult n-am nevoie să spun. [IR: Nu, dar ar fi fost cazul sa şi faca ceva, pentru a nu ucide batrinii şi indobitoci copiii]

PC: V-am întrebat toate acestea, şi nu în chip retoric, pentru a-i oferi lui Petre Roman, cel de astăzi, reprezentant al unei linii politice pozitive, şeful unui partid de opoziţie ale cărui şanse ar putea să crească, un om în a cărui bună-credinţă şi statură morală cred, prilejul ca, tăgăduind ce i se atribuie pe nedrept şi admiţând tot ce va fi greşit, să apară în faţa naţiunii drept ceea ce este, cu bune şi cu rele, un slujitor nu numai al libertăţilor noastre politice şi, îndeobşte, al renovării şi modernizării radicale a ţării, ci şi un om dedicat adevărului. În cazul dumneavoastră, sinceritatea nu poate fi taxată drept o derogare de la raţiunea politică, ci ca o strategie a purificării. Datoria de libertate este, implicit şi cu orice risc, o datorie indisolubil legată de adevăr. Atâta cât îl ştiţi, atâta cât cere onoarea. Un concept desuet, dar de care ştim că sunteţi departe de a fi străin. Cum nu sunteţi străin de faptul că între onoarea unui om ca om şi onoarea politică nu există nici o diferenţă esenţială. [IR: Din pacate, pozitia dl Cretia nu a fost singulara. "Elita intelectuala" aburcata la conducerea miscarii civice, a salutat "linia politica pozitiva" a FSN2-ului, adica a aripii "reformatoare" care a distrus economia Romaniei, cu ajutorul retelei securicomuniste]

PR: Nu, dimpotrivă, adică sunt cu totul de acord. Am spus cândva că atunci când unui om nu-i mai rămâne nimic, îi rămâne onoarea. Iar dacă are ceva de apărat în viaţă e demnitatea lui. Dincolo de demnitate şi onoare, este hăul în care omul nu mai are de ce să se mai numească om, iar intelectualul nu mai are ce căuta între cei care-l preţuiesc ca intelectual. Mă refer şi la ultima dumneavoastră aserţiune - încep să o iubesc din momentul când am citit-o - aceea că între om ca om şi ca om politic, onoarea unuia este identică cu onoarea celuilalt. [IR: Şi criminalii pot avea patos…]

P.C.: Ţin să închei spunându-vă că, orice ascendenţă de un fel sau altul, inclusiv politică, ar putea să vi se reproşeze de către oameni cu o mentalitate îngustă şi retrogradă, eu vă consider un patriot român, un om negrevat de nici un reziduu al trecutului care ne-a asuprit şi ne-a întinat, un om cu vederi largi şi înaintate, un adversar politic luminat şi leal, un om cu vremea tot mai competent în administrarea complexă a societăţii, o speranţă pentru mai binele ţării. O spun ca persoană privată, fără nici o afiliere politică, fără nici o ambiţie de putere, fără nici un interes personal. O spun în ciuda faptului că această conversaţie a noastră nu este pe deplin lămuritoare. Probabil nici nu poate fi în orizontul acestui moment al istoriei noastre. Sper însă că, atunci când lucrurile se vor mai limpezi, imaginea dumneavoastră să se arate românilor drept ceea ce aspiră să fie: aceea a unui om care, trecând prin inerente descumpăniri şi erori, a găsit până la urmă dreapta cumpănă a oricărui patriotism: practicarea adevărului ca datorie. Iar în cuprinsul acestei datorii faţă de adevăr adaug ca m-aş bucura să dobândesc, în timp, prietenia dumneavoastră, omul pe care îl am acum în faţă, indiferent de cine aţi fost, de cine sunteţi şi de cine aţi mai putea fi. Aprilie, 1994 [IR: Cine vrea sa inteleaga jocul "elitei civice" care a decapitat Revolutia, poate avea, şi în acest dialog, un bun material de studiu]

[IR: Activitatea lui Petre Roman, calendar laudativ]

[] 23-25 decembrie 1989. În calitate de membru al CFSN, PV.R. se implică în principalele activităţi politice ale noilor autorităţi, participând la adoptarea şi aplicarea unor măsuri esenţiale de contracarare a rezistenţei armate a elementelor fidele dictatorului înlăturat de la putere, de asigurare a condiţiilor de normalizare a vieţii economice şi sociale. [IR: De unde, carura revolutionara folosita în alegeri. De unde, raspunderea pentru mortii cazuti, fără adversari.]

26 decembrie 1989. Printr-un Decret-lege al CESN, P.R. este numit prim-ministru al României.[]

30 decembrie 1989. Prima şedinţă a Guvernului provizoriu. P.R. se referă la obiectivele de maximă urgenţă şi atrage atenţia miniştrilor asupra necesităţii de a rupe cu trecutul, de a demonstra prin activitatea lor că se află în slujba idealurilor Revoluţiei. [IR: Aceasta a fost metoda. Simpla, tipica în istoria miscarii comuniste. S-a trasat Tovarasilor noua linie. ]

4 ianuarie 1990. Prima şedinţă, în componenţă completă, a Consiliului Frontului Salvării Naţionale. P.R. prezintă un raport referitor la situaţia economică şi informează despre măsurile urgente îndreptate spre satisfacerea cerinţelor de hrană şi căldură ale populaţiei. În raport se face o evaluare preliminară a gravelor dezechilibre economice moştenite de la regimul comunist. [IR: Pînă pe 4 ianuarie, cine a condus de fapt tara? Cine a ajuns imediat la concluzia grelei mosteniri? ]

10 ianuarie 1990. P.R. participă, la Sofia, la cea de-a 45 sesiune CAER. Premierul român susţine necesitatea de a restructura relaţiile statelor reprezentate, verificându-se mai eficient, prin mijloacele economiei de piaţă, potenţialul complementar al ţărilor din centrul şi estul Europei, precum şi menţinerea în stare activă a pieţelor existente în ţările membre CAER.

12 ianuarie 1990. O manifestaţie din Capitală care a început sub semnul comemorării eroilor Revoluţiei îşi schimbă caracterul şi se transformă într-o manifestare a maselor şi forţelor de opoziţie. [IR: Faţă de cine? faţă de ce?]Conducerea CESN cedează presiunilor şi emite două Decrete pe care, apoi, a fost nevoit să le anuleze: unul privind scoaterea în afara legii a partidului comunist, celălalt privind reintroducerea pedepsei cu moartea abolită la 30 decembrie 1989. [IR: Masurile cerute de manifestanţi ne lamuresc contra a ce se opuneau. Şi în consecinta, intelgem cine era la putere, daca numea aceste cereri "ale opozitiei"] []

23-27 ianuarie 1990. P.R. participă la o serie de negocieri succesive cu reprezentanţii Partidului Naţional-Ţărănesc Creştin Democrat, a Partidului Naţional Liberal şi a Partidului Social-Democrat în vederea dezamorsării tensiunii apărute în urma anunţării intenţiei FSN de a participa la alegerile prevăzute iniţial pentru luna aprilie 1990.

28 ianuarie 1990. Partidele menţionate (PNŢ, PNL şi PSDR) organizează o acţiune de forţă în vederea înlăturării de la putere a CFSN. Împreună cu Ion Iliescu, P.R. participă latratativele menite să evite pericolul grav al declanşării unor confruntări dure în stradă, între susţinătorii CFSN şi cei ai partidelor istorice. în cele din urmă - prin negocieri îndelungate - se înlătură un astfel de pericol. [IR: Nicaieri nu trebuie mentionata manifestaţia anticomunista. Altfel s-ar pune intrebari despre legitimitatea CPUN]

29 ianuarie 1990. Contra-manifestaţia susţinătorilor CFSN din faţa sediilor PNŢ şi PNL pune din nou în pericol situaţia politică din ţară. P.R. soseşte, de urgenţă, la sediul central al PNŢ. Şi - în urma mai multor discursuri - reuşeşte să împiedice molestarea liderilor acestui partid, asigurând transportarea lor de la sediu în condiţii de deplină siguranţă. [IR: Asa minte Roman. Fără sa clipeasca. Nu ca adversarii lui, care …"s-au demascat !"]

1 februarie 1990. P.R. contribuie la finalizare a negocierilor cu principalele partide politice prin adoptarea unei decizii comune privind constituirea Consiliului Provizoriude Uniune Naţională. [IR: Un tirg contrarevolutionar lipsit de orice legitimitate, facut cu totala desconsideratie faţă de cererile revolutionarilor autentici, ce protestau în strada] []

11 februarie 1990. P.R. participă la negocierile -desfăşurate la Bucureşti - cu prilejul vizitei oficiale a secretarului de stat al SUA, J.Baker.

14 februarie 1990. P.R. primeşte delegaţia Comitetului pentru Democratizarea Armatei (CADA) şi ajunge la înţelegere cu participanţii în vederea soluţionării revendicărilor raţionale ale unor segmente semnificative ale corpului ofiţeresc. [IR: Trimisi acasa. Dusi cu vorba. Interzisi prin decret la 14 iunie 1990. Dati afara apoi din armata. Împiedicati sa elibereze armata de Propaganda şi Securitate]

17-20 februarie 1990. Vizită oficială a lui P.R. În Franţa unde participă Ia conferinţa internaţională Est-Vest organizată la Sorbona. Este primit de preşedintele Mitterand atât oficial cât şi ca invitat personal. Are convorbiri cu primul-ministru M.Rocard, ministrul de externe R.Dumas, alţi miniştri din guvernul francez. Se pun bazele relansării cooperării economice şi culturale româno-franceze. [IR: Asta, în timp ce camarazii de la Bucureşti inabuseau prin diversiune incercarea de reluare a Revolutiei]

18 februarie 1990. O manifestaţie [IR: Nu precizeaza ca ea cerea dezamorsarea Securitatii- care nu a mai avut loc pînă azi] care începe paşnic se transformă într-o tentativă de ocupare a clădirii Guvernului (Palatul Victoria), acţiune care declanşează şi reacţia minerilor din Valea Jiului. În pofida eforturilor depuse de primul-ministru şi de alţi membri ai executivului de a-i împiedica, sosesc la Bucureşti mii de mineri cu intenţia de a se substitui organelor de ordine, de a face „dreptate". Lucrurile se limitează la o discuţie dură care se încheie cu ameninţarea minerilor de a reveni în Capitală dacă se vor repeta evenimentele de la 18 februarie. [IR: Eufemism manipulator. Minerii au "arestat" atunci opoziţia şi i-au facut un monstruos proces public, televizat. Dar Roman, care a folosit aceasta metoda fascista- trebuie sa evite analogiile ]

23 februarie 1990. În plenul CPUN, P.R. prezintă un Raport al Guvernului referitor la situaţia economică şi la perspectivele ei imediate. Se avansează - pentru prima dată în perioada post-revoluţionară - opţiunea pentru economia de piaţă liberă. [IR: În numele cui? Cu ce garanţii ca nu va fi o operatie distructiva, gindita şi condusa de aceiasi experti care ne mai facusera şi alte experimente?]

27 februarie 1990. P.R. semnează Hotărârea privind constituirea Comisiei speciale guvernamentale pentru elaborarea schiţei procesului de economie de piaţă în România.

15-20 martie 1990. În urma violentelor confruntări de la Tg. Mureş, P.R., împreună cu alţi membri ai Guvernului, acţionează pentru normalizarea grabnică a situaţiei şi declanşarea unui proces de promovare a relaţiilor interetnice potrivit standardelor europene, ale lumii libere. [IR: Masura cea mai importanta fiind relegitimarea aripii Securitatii- botezata SRI]

7-8 aprilie 1990. Are loc prima Conferinţă pe ţară a Frontului Salvării Naţionale. P.R. reiterează principalele orientări ale Guvernului, cu accent pe tranziţia spre economia de piaţă. [IR: În termeni suficent de ambigui pentru ca sustinatorii FSN sa poata fi în continuare isterizati contra opozitiei, cu lozinci anti-reforma]

9 aprilie 1990. P.R. prezintă în plenul CPUN Raportul „celor 100 de zile ale guvernării", document în care sunt aprofundate direcţiile de acţiune menite să asigure premisele unor radicale modificări structurale în economia românească. [IR: Din pacate, nu avea cine şi cum sa combata ceea ce se punea la cale]

20 aprilie 1990. În şedinţa Guvernului, prezidată de P.R., se examinează şi se aprobă Schiţa privind strategia înfăptuirii economiei de piaţă în România lucrare ştiinţifică fundamentală, elaborată cu contribuţia a peste 1.000 specialişti români şi a 400 consultanţi străini. [IR: Care merita analizata. Pentru a sti daca a recomandat o crima (genocid economic) premeditat "stiintific"]

24 aprilie 1990. Începe mitingul din Piaţa Universităţii care avea să dureze până la reprimarea sa din 13 iunie. Au participat la el numeroase organizaţii politice anticomuniste şi o mare masă de manifestanţi neafiliaţi nici unei organizaţii, pentru a protesta împotriva vechilor structuri, metode şi mentalităţi, precum şi a persoanelor compromise instalate la putere. Sensul profund al acestei manifestaţii a fost, în spiritul Revoluţiei din Decembrie, acela de protest împotriva tuturor rămăşiţelor comunismului. Către sfârşit ea a fost infiltrată cu elemente antisociale, extremiste şi diversioniste care i-au alterat caracterul. [IR: Vals tovarasesc. Un pas inapoi, recunoscind ce nu-l costa mult. Unul inainte, justificind represiunea. E chemata la dans pseudo-contestaţia, care a recunoscut "alegerile" de la 20 Mai şi a parasit Piata. ] []

20 mai 1990. Primele alegeri libere în România din întreaga perioadă postbelică, după peste 50 de ani de regimuri totalitare. [IR : Organizata de cei care au cistigat alegerile din '46, ramasi la putere -respingind epurarea şi punctul 8- prin aceleasi procedee": intimidarea, calomnierea şi sabotarea opozitiei şi inselarea crasa a electoratului ] P.R. este ales deputat pe lista FSN din Bucureşti. FSN obţine cea două treimi din numărul total al mandatelor de senatori şi deputaţi.

9 iunie 1990. Prima reuniune a Parlamentului. Se validează mandatele senatorilor şi deputaţilor inclusiv cel al lui iP.R.

13 iunie 1990. O operaţiune poliţienească eronat concepută şi brutal executată [IR: Dar cine şi de ce mentinuse la conducerea polimilitiei represive pe criminalul Chitac? ] care urmărea evacuarea Pieţei Universităţii de ultimii protestatari- după retragerea principalelor organizaţii iniţiatoare ale manifestaţiei - [IR: Fals. Acolo se aflau încă adevaratii initiatori. Pe 22 aprilie, baricada nu a fost pusa de cei care s-au dedat apoi la un ritual steril de exaltare aticomunista (just în esenta, dar nu departe ca spirit de atmosfera cenaclului Flacara.) ] are ca efect o explozie a violenţei prin atacarea Poliţiei Capitalei, a Televiziunii, a altor instituţii şi prin acte de agresare a forţelor de ordine. În împrejurări neelucidate încă, principalii factori de putere din guvern sunt dezinformaţi în legătură cu proporţiile şi scopurile actelor de violenţă. Preşedintele Ion Iliescu face apel la cetăţeni să apere statul de drept, instituţiile democratice.[IR : Ceea ce au şi facut, cei instigati prin media şi organizati prin institutii subversive ale statului. Fără aportul lor, puterea nu ar fi avut alta solutie, pentru a zdrobi insurecţia declansata, decit refolosirea fortelor represive ceausiste]

14-15 iunie 1990. Sosesc în Bucureşti mii de mineri care „fac ordine", atacând sedii de partide, persoane nevinovate. [IR: Şi în acest fel, cu sprijinul şi sub indrumarea fortelor de ordine securiste, inabusa revolta împotriva puterii, facind cale libera guvernarii Roman] P.R îl demite pe ministrul de interne care nu şi-a îndeplinit obligaţiile elementare [IR: Nu pentru "pasivitatea" din 14 iunie, ci pentru ca pe 13 nu a facut mai multe victime], dispune declanşarea unei anchete [IR: Ancheta formala, care nu a gasit pînă azi nici un vinovat] pentru cercetarea cauzelor şi efectelor actelor de vandalism, a tuturor ilegalităţilor din aceste zile. [IR: Trece sub tacere o masura cheie luata pe 14 iunie: desfiintarea CADA prin decret. Era clar ca, după ce va fi distrusa economia şi saracita populaţia, vor apare poteste populare masive, pentru reprimarea carora nu mai puteau fi chemati minerii. Ori CADA "instiga" armata, sa nu traga în populaţia revoltata]

20 iunie 1990. în plenul ambelor Camere ale Parlamentului, potrivit Legii electorale - care conţine şi numeroase prevederi cu caracter constituţional - preşedintele ales al României, Ion Iliescu, îl desemnează pe Petre Roman ca prim-ministru. [IR: Aripa FSN1 a vrajit populaţia cu "continuitatea" . A venit momentul ca aripa FSN2 sa o loveasca]

28 iunie 1990. În şedinţa comună a Senatului şiAdunării Deputaţilor, Petre Roman prezintă Declaraţia-program a guvernului şi lista miniştrilor. Parlamentarii din toate formaţiunile politice apreciază elogios orientările reformatoare, democratice ale noului guvern, în consonanţă cu opinia publică din ţară şi de peste hotare. [IR: Inselindu-si electoratul, FSN trece la masurile distructive şi antipopulare pe care le denuntate ca intentii ale opozitiei. În loc sa denunte aceasta manevra, liderii opozitiei o saluta! ]

iunie 1990. P.R. participă la prima ediţie a Forumului de la Crans Montana, moment important în efortul de scoatere a României dintr-o gravă izolare internaţională. Premierul român lansează invitaţia de a se organiza la Bucureşti o viitoare reuniune a Forumului. [IR: Intuim momeala: haideti, ca putem imparti o parte din prada, daca o lasati mai moale cu criticile]

21 iulie 1990. P.R. adresează o scrisoare lui Manfred Woerner, secretar general al NATO, în care exprimă dorinţa guvernului României de a stabili relaţii directe cu NATO. [IR: Puterea securista, lasata sa napirleasca în pace- este dispusa sa slujeasca noi interese externe ]

31 august 1990. P.R. primeşte o delegaţie a Senatului SUA condusă de liderul republican Robert Dole care îi adresează invitaţia de a vizita Washingtonul în vederea îmbunătăţirii relaţiilor româno-americane. [IR: Lumina poate veni şi de la vest. Doar sa nu tulbure intunericul local.]

28 septembrie 1990. Premierul român face o vizită oficială la sediul Comunităţii Economice Europene de la Bruxelles. Se pun bazele noilor relaţii dintre România şi CEE, prin conturarea posibilităţii de a se încheia un acord de asociere a ţării noastre la Piaţa Comună. [IR: Securistii inteligenti au înţeles ca intr-o democraţie fosilizata de formalism şi comercialism- nu vor mai risca nimic]

18 octombrie 1990. P.R. prezintă în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului raportul guvernului privind stadiul aplicării reformei economice şi necesitatea accelerării acesteia. Acest raport confirmă orientarea net reformatoare a guvernului, voinţa sa politică de a asigura liberalizarea economiei (inclusiv a preţurilor) în contextul construirii unui autentic stat de drept. Parlamentul aprobă obiectivele propuse de primul ministru. [IR: Clasa politica tradeaza populaţia (din pacate, inclusiv opozitia: ori din razbunare, ori din cupiditate, ori din lasitate, ori din prostie) ]

24 octombrie 1990. Vizită la Bruxelles, la sediul NATO. Cu prilejul convorbirilor oficiale cu Manfred Woerner, secretarul general al Organizaţiei Nord-Atlantice se pun bazele relaţiilor NATO cu ţara noastră. P.R. Şi M. Woerner organizează la sediul NATO o conferinţă de presă în care pentru prima oară se conturează ideea asocierii ţărilor din Centrul şi Estul Europei la activităţile NATO.

20 noiembrie 1990. Într-o atmosferă politică deosebit de tensionată, ca efect al acţiunilor protestatare ale opoziţiei şi unor Confederaţii Sindicale, la Bucureşti, un mare miting al Frontului Salvării Naţionale. În calitate de prim-ministru şi de lider naţional al FSN (calitate în care a fost ales, la propunerea preşedintelui Ion Iliescu, la şedinţa conducerii FSN din 26 iulie 1990), P.R. reafirmă orientarea hotărât reformatoare a Guvernului şi anunţă noi măsuri îndreptate spre asigurarea unei rupturi decisive cu regimul totalitar comunist. [IR: Situaţia se rasturnase. Cei infricosati de distrugerea economiei, inchiderea fabricilor, marginalizare profesionala şi sociala, saracire- s-au indreptat spre opozitie, dorind o revolutie. Dar la 15 noiembrie, liderii AC, mai ingroziti de ideea infruntarii decit a raminerii sub talpa FSN-ista, i-au trimis acasa, sprijinind practic atît reforma FSN2 cit şi raminerea la putere a FSN1. ][]

11 decembrie 1990. Întâlnire la Bucureşti cu primul-ministru al Republicii Moldova, Mircea Druc. Se definesc măsuri de ordin practic pentru întărirea relaţiilor politice, economice şi culturale.

16 decembrie 1990. În condiţiile intensificării acţiunilor protestatare, datorate agravării situaţiei economice, criza politică se agravează. La acest lucru contribuie şi manevrele forţelor conservatoare din jurul preşedintelui Iliescu şi ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Alexandru Bârlădeanu şi Marţian Dan. P.R. are o intervenţie televizată în care reafirmă orientările fundamentale ale Guvernului şi declară: „Nu există imunitate a Guvernului, dar acesta nu-şi va da demisia decât în urma unui vot de neîncredere, în Parlament". [IR: Din pacate, parlamentarii "opozitiei" legitimeza farsa (refuzind cererea-rezolitie a FDA- de a se retrage toti din parlament) şi sprijina "Reforma". În timp ce liderii Aliantei Civice, evita "provocarile" sindicatelor şi ale Timisoarei, plasindu-se pe pozitii pacifice- ca viziune, colaborationiste- ca efect]

19 decembrie 1990. P.R. prezintă în Parlament expunerea de motive la proiectul Legii Fondului Funciar, moment esenţial în procesul de reformă, de reconstituire a dreptului de proprietate al ţărănimii. [IR: Jefuirea taranilor incepuse cu decretul 42 al FSN. Legea 18 o desavirsea ]

12 ianuarie 1991. P.R. este însărcinat de Guvern să întreprindă măsurile necesare pe lângă preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului pentru finalizarea Rapoartelor referitoare la evenimentele din martie 1990 de la Tg.Mureş şidin 13-15 iunie 1990 de la Bucureşti în vederea prezentării lor în Consiliul Europei, act care condiţionează primirea statutuluide invitat special. [IR: Rapoarte-bidon, care au permis vinovatilor sa prospere- la putere ] []

29 ianuarie 1991. În pofida unui curent de opinie nefavorabil României (ca efect al neonorării obligaţiilor asumate de Parlamentul de la Bucureşti), P.R. pledează cu succes în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg, pentru cauza ţării noastre. În urma acestui demers România este primită cu statut de invitat special în Consiliul Europei. [IR: Şi Ceausescu cerea clauza. Ca sa-si poata gestiona mosia mai bine ] []

7 februarie 1991. P.R. prezintă Parlametului măsurile avansate de Guvern în vederea desfăşurării unor misiuni umanitare în zona Golfului. [IR: Sustinerea agendei americano-israeliene a fost un mijloc de troc ]

12 februarie 1991. P.R. participă la Forumul Economic Mondial de la Davos, moment ce se înscrie în acţiunile pentru scoaterea României din izolarea internaţională. [IR : Afacerile nu au miros]

26 februarie 1991. În faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, P.R. prezintă Raportul privind stadiul reformei şi programul Guvernului pe anul 1991. Primul-ministru declară răspicat că echipa pe care o conduce este decisă să accelereze procesul de privatizare şi restructurare, să ducă până la capăt reforma şi, în condiţiile în care Parlamentul nu va accepta această orientare. Executivul este gata să lase locul pentru o nouă formulă guvernamentală. Ca efect al manevrelor forţelor conservatoare, dezbaterile privind Raportul nu se finalizează printr-o decizie clară, tranşantă, a Parlamentului. []

16-18 martie 1991. În pofida încercărilor de a-1 înlătura de la conducerea FSN şi, apoi, din funcţia de prim-ministru, forţele conservatoare, antireformatoare suferă o mare înfrângere la Convenţia Naţională a Frontului Salvării Naţionale. Moţiunea prezentată de Petre Roman şi statutul nou prin care este reconfirmat în funcţia de lider naţional al FSN întrunesc majoritatea covârşitoare a voturilor la Convenţia Naţională. [IR: Combinaţia FSN1-FSN2 funcţiona încă inauntru. Ieşirea în afara, pentru capturarea spectrului politic a urmat numai după ce aripa "reformatoare" a dat lovitura fatala economiei, iar aripa "conservatoare" a fost realeasa pentru a bloca aripa "adversa"…]

14-17 aprilie 1991. P.R. efectuează o vizită neoficială în SUA. În timpul convorbirilor cu secretarul de stat James Baker sunt clarificate aspecte esenţiale ale relaţiilor româno-americane, deschizându-se drum spre reacordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate. [IR: Ceea ce reaminteste visatorilor mercenari care ne-au calauzit civic, ce inseamna geopolitica ]

21-25 mai 1991. Vizită oficială în Kuweit şi Emiratele Arabe Unite. Este apreciată în mod deosebit poziţia guvernului României faţă de războiul din Golf şi se stabilesc măsuri practice de intensificare a colaborării economice. [IR: Ne-o fi adus pierderi economice mari acest rzboi, dar ce bine a picat el ca moneda de schimb, pentru acceptarea domniei FSN-ului ]

22-23 iunie 1991. P.R. participă la reuniunea anuală a Forumului de la Crans-Montana, unde reînnoieşte propunerea privind organizarea la Bucureşti a unei viitoare reuniuni a Forumului.

18-19 iulie 1991. Vizită oficială la Paris. Convorbirile cu preşedintele Franţei şi alte oficialităţi ale ţării gazdă consolidează relaţiile politice, economice şi cultural-ştiinţifice. [IR: Socialismul isi spala repede faţă umana sau "intreprinzatorii" isi creau repede "oportunitati"?]

6 august 1991. P.R. Întreprinde o vizită oficială la Chişinău. Relaţiile cu Republica Moldova capătă o consistenţă sporită prin înţelegerile convenite cu primul-ministru, Valeriu Muravschi, în vederea extinderii şi aprofundării colaborării economice.

20 august 1991. P.R. este prima personalitate oficială din ţările europene care ia atitudine categorică, publică în mass-media internaţională faţă de puciul comunist de la Moscova. P.R. subliniază necesitatea de a fi sprijinite forţele democratice din fosta Uniune Sovietică pentru a asigura ruptura definitivă cu regimul totalitar. De asemenea, reafirmă voinţa Guvernului român de a-şi continua politica de reforme, de a consolida statul de drept şi a accelera procesul de tranziţie spre economia de piaţă. [IR: Nu ne indoim ca aripa Roman era orientata spre Vest. În caz ca ar fi cistigat totusi vechea garda, exista aripa Iliescu care ar fi schimbat macazul, protejind pe toata lumea ] []

25-27 septembrie 1991. Lovitură de forţă anti-democratică, datorată manipulării de către centre de putere ostile reformei a câtorva mii de mineri sosiţi la Bucureşti. Petre Roman depune mandatul Guvernului. Preşedintele Iliescu se grăbeşte să considere că depunerea mandatului reprezintă o cerere formală de demisie şi încheie un acord cu reprezentanţii minerilor. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului manevrează - la rândul lor - pentru înlăturarea Guvernului legal şi legitim.

septembrie 1991. La reuniunea extraordinară a Colegiului Director al FSN, P.R. propune pentru funcţia deprim-ministru pe dl. Theodor Stolojan, fost ministru de finanţe şi, apoi, preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare,propunere aprobată de participanţi. [IR: Minerii se agitasera degeaba. Reforma criminala a continuat. Se pregatea schisma strategica FSN1-FSN2] []

ianuarie-februarie 1992. P.R. participă la definirea strategiei pentru alegerile locale desfăşurate în două runde, la 9 şi 23 februarie, activitate puternic marcată de acutizarea divergenţelor din FSN.[]

28-29 martie 1992. Convenţia Naţională a FSN, desfăşurată într-o atmosferă de mare tensiune. Moţiunea „Viitorul-Azi" prezentată de Petre Roman întruneşte 64 la sută din voturile exprimate de participanţi, ceea ce confirmă victoria sa netă în FSN. P.R. devine - potrivit noului statut -preşedinte al FSN. []

25 iulie 1992. Convenţia Extraordinară a FSN de la Braşov. P.R. defineşte oferta politică a partidului pentru alegerile din septembrie 1992. De asemenea se stabilesc criteriile pentru candidaturile partidului în viitorul Parlament.[]

27 septembrie 1992. P.R. este ales deputat în circumscripţia electorală Bucureşti. FSN obţine - pe întreaga ţară - peste 10 la sută din totalul sufragiilor. [IR: Sciziunea FSN1-FSN2 reusise pe deplin. FSN1 (viitorul PDSR) reluase puterea. FSN2 (viitorul PD) ataca opozitia. Împreuna, vor captura spectrul politic romanesc, facind imposibila evadarea din ghearele nomenclaturii şi Securitatii]

5-6 octombrie 1992. La reuniunea Internaţionalei Socialiste, P.R. - în calitate de invitat - pune bazele unor relaţii instituţionale între FSN şi LS. În vederea primirii în organizaţia internaţională a social-democraţiei. [IR: O manevra de etapa absolut necesara ca sa impiedice aparitia unei stingi autentice, aspirind şi stafia PSDR-ului . Pînă la urma, aripa FSN2 va ocupa, prin PD- "culoarul de dreapta"] []

5 noiembrie 1992. P.R. este ales preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei deputaţilor.[IR: Omul potrivit la locul potrivit !] []

11 februarie 1993. P.R. este ales membru al delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Atlanticului de Nord.

28-29 mai 1993. La Convenţia Extraordinară care se desfăşoară Ia Constanţa, P.R. prezintă documentul intitulat: De la proiectul de idei la acţiunea politică prin care defineşte caracterul social-democrat modern al partidului. Prin votul participanţilor se adoptă schimbarea denumirii FSN în PARTIDUL DEMOCRAT (FSN).[]

26 octombrie 1993. Petre Roman este desemnat raportor special al Comisiei politice a Adunării Parlamentare a Atlanticului de Nord, fiind primul om politic român care primeşte o asemenea recunoaştere internaţională. [IR: Din ce în ce mai bine….]

3 noiembrie 1993. La iniţiativa PD, se constituie Consiliul Consultativ pentru Integrarea Euro-Atlantică a României, organism care întruneşte consensul principalelor forţe politice din ţară. Conform principiului conducerii prin rotaţie, P.R. este primul care îndeplineşte funcţia de preşedinte al acestui organism. [IR: Cu Securistii în frunte, spre NATO. Cu aceeasi hotarire cu care Valter, odinioara, ne minase în direcţia contrara.] []

3 ianuarie 1994. Într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Ion Iliescu, conducerea Partidului Democrat propune un plan concret de deblocare a situaţiei politice şi de realizare a unui Pact Naţional cu finalitate în sfera guvernării pro-reformă şi anti-criză.

14 ianuarie 1994. P.R. semnează, în numele PD, un protocol cu reprezentanţii Convenţiei Democratice privind acţiunea comună a Opoziţiei privind rezolvarea principalelor obiective politice ale actualei perioade şi realizarea Pactului Naţional. [IR: Incepe confiscarea opozitiei, în numele anticomunismului afisat de Roman (victima fortelor retrograde) şi a reorientarii spre vest ]

mai-iunie 1994. Intervenţii în Parlament în legătură cu principalele teme de actualitate ale vieţii politice, întâlniri cu membri şi simpatizanţi ai PD din Bucureşti şi judeţele ţării. La finele lunii mai, P.R. este prima personalitate din afara structurilor NATO care participă - în SUA - la reuniunea şi acţiunile de documentare şi analiză ale Comisiei politice a Adunării Parlamentare a Atlanticului de Nord. [IR: Mai e ceva de spus?] []

(Cronologie întocmită de Centrul de documentare „România-Azi")

[IR: Tot în anexe, se chinuie cumplit pentru a gasi citeva citate acceptabile din opera tatalui sau. Desigur scoase din lantul acţiunii sale subversive, complotiste, anti-nationale- atenuata şi camuflata în anumite momente şi contexte, din motive strategice]

VALTER ROMAN : "Poate rezista România la un atac germano-ungar?" (Articol publicat în „Ce soir", Paris, 7 iulie 1939)

Ar putea România rezista eventual forţelor armate ale Reichului şi ale Ungariei? Aceasta este una dintre cele mai serioase întrebări care pot fi puse arunci când se examinează şansele păcii în Europa. [] Unde este ameninţată România Simpla studiere a hărţii arată cât de greu este pentru această ţară să stabilească sistemul său de apărare militară. În trecut, frontiera sa orientală se afla pe primul plan al preocupărilor oficiale. La sud, Dunărea constituie o protecţie naturală a României, în afară de Cadrilater, adică cele două judeţe anexate de Bucureşti după războiul balcanic din 1913. [] Frontiera occidentală a României este cea mai ameninţată şi totodată şi cel mai greu de apărat sau, în orice caz, cel mai puţin protejată. [] Or, fără îndoială că din această parte se pot prevedea complicaţii, cu atât mai mult cu cât în vest, prin ocuparea Ucrainei Subcarpatice, Ungaria şi-a prelungit cu 120 km linia de frontieră asupra căreia Bucureştii trebuie să vegheze de acum încolo. Cu consimţământul sau Ia aţâţarea Reichului, Ungaria a masat două corpuri de armată în Ucraina Subcarpatică în timp ce-şi intensifică agitaţia revizionistă în România, iar Hitler exercită asupra acestei ţări un adevărat şantaj economic. Deci frontiera de sud şi frontiera de vest sunt cele două zone unde securitatea română este cel mai mult ameninţată. măsuri de întărire a lor. În ceea ce priveşte cadrele superioare şi statul-major, acestea sunt satisfăcătoare. []

[IR : Cei care cunosc istoria pozitiei PCR faţă de problema nationala, stiu ce valoare are urmatoarea pozitie- emisa de la Moscova, INAINTEA intoarcerii de la 23 August. Din pacate, şi azi mai exista patrioti - reali sau prefacuti- care, ingrijorati de situaţia Transilvaniei, accepta ca plata raminerii ei în România a fost şi ar fi renuntarea la Basarabia şi Bucovina. Prin aceasta prisma "antifascista" este judecata şi politica externa a regimului Antonescu, ceea ce arata ca, prin schimbarea macazului de la Est la Vest, raminem sub dominaţia doctrinei Aliantei cistigatoare a razboiului al 2-lea mondial]

Scrisoare adresată de Valter Roman lui M.M.Litvinov cu privire la Transilvania

Stimate tovarăşe Litvinov,

Datorită faptului că glorioasa armată roşie ontinuă ofensiva sa strălucită, zdrobind trupele hitleriste, şi deci eliberarea României, a Ungariei şi a celorlalte ţări ocupate de Hitler va deveni, sper curând, o realitate fericită, doresc să vă expun în cele ce urmează un punct de vedere - pe care, fireşte,îl consider ca singurul just şi în concordanţă cu adevărul istoric - în legătură cu soluţionarea litigiilor de frontieră româno-maghiară, consecinţă a „arbitrajului" de la Viena din ,august 1940.[] Este vorba de problema Transilvaniei.Se propun diferite „soluţii". Unii promovează ideea trecerii întregii Transilvanii la Ungaria, iar alţii sunt pentru menţinerea statu-quo-ului existent din august 1940 încoace (în cadrul acestei variante se mai vorbeşte şi de un schimb de populaţie). Există şi alţii (în special unele cercuri anglo-americane, al căror purtător de cuvânt oficios, profesorul Macartri, a şi expus poziţia lor, dar şi unii transilvăneni) care emit ideea unei Transilvanii independente, încercând a transplanta în acest colţ al Europei exemplul Elveţiei.Argumentele tuturor acestor purtători de cuvânt sunt variate şi unele dintre ele ar putea să şi impresioneze chiar cum ar fi, de exemplu, argumentul că, datorită faptului că atât România, cât şi Ungaria au purtat (poartă) război contra Uniunii Sovietice, n-ar „merita" nici una, nici alta să fie „răsplătită" pentru această atitudine şi, în consecinţă, fie că graniţa actuală ar trebui menţinută, fie să se creeze un stat transilvănean, independent atât faţă de România, cât şi faţă de Ungaria.Toate acestea nu sunt decât argumente în cel mai bun caz conjunctuale. În afara acestor „soluţii", există, fireşte, punctul de vedere pe care îl susţine Partidul Comunist din România şi pentru care a militat în tot timpul războiului postul de radio „România liberă" şi anume că soluţionarea problemei Transilvaniei înseamnă anularea „arbitrajului" de la Viena (august 1940) şi reintegrarea Transilvaniei de nord în cadrul României. În favoarea acestei teze ar putea fi invocate multe argumente, dintre care însă cel mai important mi se pare că este cel istoric. Transilvania aparţine României, deoarece majoritatea populaţiei acestei regiuni istorice a fost şi este şi astăzi românească, deoarece poporul român a luptat secole de-a rândul pentru unirea Transilvaniei cu România, unire care s-a realizat în decembrie 1918.Acestea sunt realităţi a căror neluare în considerare n-ar putea decât complica evoluţia lucrurilor (inclusiv desfăşurarea războiului în ultima sa fază), cât şi viitoarea aşezare în acest colţ al Europei, deşi participarea României la agresiunea contra Uniunii Sovietice este un fapt de netăgăduit dar pentru care n-ar fi nici raţional, nici just să sufere un popor întreg.Necesitatea reaşezării Europei în situaţia de dinainte de război (situaţie pe care a răsturnat-o prin forţă Germania hitleristă), fiind unul dintre obiectivele coaliţiei antihitleriste, vine să completeze argumentaţia de mai sus cu caracter istoric. Soluţionarea în acest spirit a problemei Transilvaniei ar face ca simpatiile pentru Uniunea Sovietică în România în perioada postbelică să crească nemăsurat şi să devină un motor puternic al unei apropieri şi al unei prietenii (dintre U.R.S.S. Şi România) pentru care luptă de mult comuniştii români. În convingerea fermă că cele expuse vor fi de natură să contribuie la clarificarea problemei şi la soluţionarea sa în spiritul justeţei istorice şi al intereselor comune, vă salută respectuos,

Valter Roman

24 iulie 1944, Moscova.

[IR: O corespondenta delicios-odioasa..]

Telegramă adresată de Valter Roman lui Nicolae Titulescu (Telegrama a fost trimisă în aprilie 1937 din Spania, după bătălia de la Guadalajara.)

Excelenţei sale d-lui Nicolae Titulescu, fost preşedinte al ligii Naţiunilor, fost ministru de externe al României

Excelenţă,

Divizorul de artilerie român din armata republicană spaniolă, care luptă pe sol străin pentru cauza justiţiei sociale, a libertăţii şi a păcii mondiale, vă trimite dv., marele om de stat, salutul şi expresia recunoştinţei sale sincere. În spiritul păcii indivizibile şi al securităţii colective, reprezentate cu atâta tărie şi autoritate de dv., am venit noi, fiii autentici ai poporului, în Spania Frontului popular, să apărăm cu arma în mână bunul nostru naţional şi viitorul poporului nostru. Rezistenţa de fier a tinerei armate populare spaniole pe frontul Jaramei şi contraatacul victorios din Guadalajara, la care am avut onoarea să participăm şi noi, au fost două victorii în favoarea securităţii ţării noastre şi a independenţei naţionale româneşti. Osteneala dv. Şi sângele românesc vărsat pe ţărâna spaniolă pentru menţinerea păcii mondiale trebuie să devină chezăşia victoriei poporului român în lupta sa pentru libertate şi pace.

Gazeta românească, Paris, iunie 1937. Semnat Comandant Valter Roman

Telegrama de răspuns a D-lui N.Titulescu

D-lui Valter Roman, comandantul de artilerie al Brigăzii 11 internaţionale.

Sincere mulţumiri pentru atenţia dumneatale plină de căldură. Când pactele nu sunt respectate şi oamenii de stat devin falimentari, îmi face o deosebită plăcere să pot felicita pe ostaşii români, care, acţionând în spiritul echităţii şi dreptăţii, reînvie, departe de patrie, virtuţile strămoşeşti.

aprilie, 1937.

N.Titulescu

[IR: în final, scrisoarea care explica marea separare a rolurilor. În aceeasi piesa …]

Pentru un drum al viitorului (* Scrisoarea adresată domnului Ion Iliescu, preşedintele României, de către domnul Petre Roman, publicată în ziarul „AZI" din 7 ianuarie 1992.)

[] Însă după luna februarie a acestui an, când v-aţi opus ideii de înnoire a unor instituţii şi structuri importante ale statului prin oameni nelegaţi de trecutul comunist, după intervenţia directă cu prilejul Convenţiei Naţionale a F.S.N. din martie pentru a mă îndepărta de la conducerea partidului şi, îndeosebi, după luarea dumneavoastră de poziţie din august împotriva comunicatului guvernului pe care-l conduceam, ce condamna fără echivoc puciul comunist de la Moscova, drumurile noastre către reforme politice şi economice s-au despărţit. Capitularea dumneavoastră din septembrie în faţa unor acţiuni împotriva legii a confirmat ţării şi lumii democratice, în general, că opiniile noastre asupra democraţiei şi principiilor legalităţii democratice se deosebesc categoric.[] După Revoluţie am realizat imediat o serie de paşi către democraţie. Programul de reformă, iniţiat la 28 iunie 1990, ce a propus schimbarea radicală a mecanismelor [IR: Nu insa şi a celor ce trebuiau sa le conceapa şi implementeze], a fost în bună măsură realizat în plan legislativ. Arunci s-au prevăzut măsuri esenţiale şi s-a elaborat o schiţă de program strategic pentru a transforma economia falimentară într-o economie de piaţă, prosperă. Am iniţiat privatizarea industriei şi agriculturii pentru a ridica standardul de viaţă al poporului nostru. [IR: Se poate masura azi acest salt ]

Cu toate acestea, criza din septembrie a dovedit în modul cel mai brutal că progresele noastre erau insuficiente, că trebuie să fim mai hotărâţi şi deci să realizăm acţiuni mult mai rapide pentru a contracara influenţa acelora care vor utiliza vechile metode de manipulare, dezinformare şi intimidare, pentru a bloca reforma şi a lăsa România într-o continuă stare de înapoiere faţă de lumea modernă şi de gravă confuzie în rândul diferitelor categorii sociale ale populaţiei. Fiind la o răscruce a destinului ţării noastre, trebuie să întoarcem spatele sistemului comunist condamnat de istorie şi să ne îndreptăm cu deplină hotărâre şi încredere pe calea democraţiei şi a unei economii de piaţă, viabile. [IR: Cui nu-i place distrugerea economiei, saracirea populatiei, aservirea tarii în postura de neocolonie, imbogatirea securistilor- este retrograd. Cine rezista - este anarhist sau comunist.] []

Consider că este datoria mea ca în perioada imediat următoare să prezint în faţa naţiunii un program pentru a limpezi calea către împlinirea democraţiei şi un plan realist pentru împlinirea reformei economice. Acest program exclude jumătăţile de măsură, politica de compromis. Trecutul recent ne obligă să tragem învăţăminte, dintre care cele mai importante sunt: [] [IR Citeva banalitati, după care urmeaza cheia…] Trebuie să găsim cele mai potrivite mijloce de a asigura un sistem de protecţie şi pentru cei care sunt, fizic sau psihic, incapabili să se adapteze, în acelaşi ritm cu compatrioţii lor, la schimbările economice rapide. [IR: Cine respinge noua experienta socio-economica implementata în Europa de Est, noua postura, de sclav al unui lagar "capitalist"- este un handicapat- şi trebuie tratat ca atare. ]

Ceea ce dorim noi acum este ca poporul român să aibă libertatea de a alege calea pe care doreşte să o urmeze. Compatrioţii noştri trebuie să decidă singuri - prin alegeri libere şi corecte şi printr-o dezbatere politică deschisă - dacă doresc să meargă pe un drum al trecutului, cu jumătăţi de adevăruri şi jumătăţi de măsură sau pe unul al viitorului, care să desăvârşească respectarea deplină, atât în plan social cât şi economic, a tuturor drepturilor omului. [IR: Tot la mentalitatea din mai '90 a ramas. Nu departe nici de realitatea "democratiei" contemporane. Poporul trebuie sa poata "alege" între formatii care simuleaza infruntarea între false alternative, aparind interesele grupului sudat oligarhic care detine puterea. Astfel sclavii se cred liberi şi nu mai e nevoie de intretinerea unei armate represive costisitoare. Televiziunea - descoperise Doru Mărieş în 1990- face cit o armata de tancuri ]

Cu stimă, Petre Roman

[Ioan Rosca- Cu deosebit dispreţ ]