REVOLUŢIA

ÎNCEPUTUL ADEVĂRULUI

Sergiu Nicolaescu. Topaz Bucureşti 1995

Comentată de Ioan Roşca- IR

 

[1 IR: De la pericolul maghiar şi complotul extern, la previziunile astrologice]

I.CONTEXTUL INTERN SI INTERNATIONAL IN CARE S-AU INCADRAT ACTIUNILE REVOLUTIONARE DIN DECEMBRIE 1989

„...Simultan cu provocarea unor demonstraţii ale populaţiei de origine maghiară din Transilvania, Ungaria are intenţia să provoace incidente la graniţă...care să degenereze în con­flict militar...acest scenariu Ungaria îl are în vedere să-l  realizeze cu ştirea U.R.S.S. şi cu sprijinul Austriei...". (M.Ap.N. Telegrama 015771/09.11.1989).

"...Emigraţia maghiară din Occident şi cercurile guvernamentale de la Budapesta vehiculează...ideea reanalizării în forurile internaţionale a statutului actual al Transilvaniei, urmărindu-se antrenarea etnicilor unguri din România în acţiuni pentru crearea unui stat independent sau autonom...necesitatea întemeierii unui Ardeal independent, neutru şi suveran...urgentarea proclamării autonomiei Transilvaniei şi înglobarea acesteia într-o aşa-zisă fede­raţie...". (Dosar S.R.I. Nota U.M. 0610 F.N., fila 62).

[IR: Ce ni se sugerează? Că ungurii voiau Transilvania si au provocat o revolutie in Romania- in acest scop. SN preia tezele cu care-l alimenta securitatea pe Ceuşescu ]

 În fine, am selectat şi câteva din informaţiile ce se referă la situaţii şi fenomene sesizate în interiorul ţării, pentru a ne face şi o idee de modul cum D.S.S., prin generalul Iulian Vlad, i le prezenta cuplului Ceauşescu aproape zilnic, unele scrise chiar de mână pen­tru a garanta confidenţialitatea. [IR: Ca să ne amintim cu ce se ocupau DSS şi Vlad pînă în clipa în care au devenit forţe ... revoluţionare ]

"...Cercurile reacţionare din Ungaria, şi în primul rând biserica reformată, manevrează pe fostul preot Tokes Laszlo din Timişoara, antrenându-l  în acţiuni naţionalist-iredentiste şi antiromâneşti...încă din luna iulie 1988, a fost instigat să declanşeze acţiuni aşa-zis contestatare deschise, în scopul atragerii asupra lui a unor măsuri din partea autorităţilor, care să-i creeze statut de persecutat pe criterii naţionale şi religioase...".

"La 20.10.1989, cu prilejul controlului de frontieră efectuat asupra a doi preoţi reformaţi din Debreczen, s-a stabilit că aceştia au venit în ţară special pentru a-l  contacta şi încuraja pe Tokes Laszlo. Asupra lor s-au găsit mai multe înscrisuri ascunse în plafoniera autoturismului cu care călătoreau, între care:

 - o listă cu întrebări adresate lui Tokes Laszlo de Forumul Democratic Ungar în legătură cu situaţia sa şi unele aspecte ale politicii partidului şi statului nostru, în scopul folosirii materialului în propaganda antiromânească din exterior;

-  textul unei declaraţii comune a reprezentanţilor adunărilor bise­ricilor reformate de dincolo de Tisa şi a organizaţiilor Frontului Democrat Ungar din Debreczen, prin care este apărat Tokes Laszlo şi se fac aprecieri ostile la adresa autorităţilor clericale şi de stat din România;

-  o chitanţă în original (se află în xerocopie la dosar - n.n.), prin care Tokes Laszlo confirma primirea sumei de 20.000 lei, însoţită de o mulţumire în termeni religioşi. Înscrisul atestă că acţiunile sale sunt subvenţionate din exterior". (Dosar S.RJ. Nota U.M.0610F.N. fila 67).

Este de menţionat şi încercarea de a aduce la TV maghiară pe 14 iunie 1989 pe regele Mihai alături de L. Tokes, bineînţeles în scopul mediatizării preotului maghiar.

Generalul Iulian Vlad, şeful D.S.S., în luna septembrie 1989, i-a prezentat personal lui Ceauşescu un dosar privindu-l  pe Tokes Laszlo, cerându-i aprobarea pentru înaintarea cazului respectiv instanţelor de judecată. Ceauşescu a considerat însă acţiunile preo­tului ca nereprezentând un pericol deosebit şi a refuzat instru­mentarea cazului.

Organele de securitate ale judeţelor Cluj, Arad şi Timişoara au evidenţiat existenţa unor cetăţeni de diferite naţionalităţi ca membri ai unor organizaţii internaţionale subversive, veniţi în ţară ca turişti şi care duceau acţiuni de influenţare şi incitare asupra unor per­sonalităţi interne. (Direcţia I Nota F.N./F.D. - Direcţia a III-a Nota F.N/12.1989). [IR: Altă teză preluată de SN de la Securitate. Valul de turişti spioni, provocatori, instigatori, terorişti. Nu a fost prins şi dovedit nici unul, nici înainte nici după 16 decembrie. Dar pentru reprimarea propriei populaţii, era nevoie de alibiuri. ]

"...O atenţie sporită a fost acordată identificării şi verificării unor cetăţeni străini, în mod deosebit din Germania, Franţa, Spania şi S.U.A., care veniţi în România sub diferite acoperiri au contactat elemente legionare, transmiţând indicaţii şi instrucţiuni de la grupurile legionare... [IR: De unde s-ar deduce contribuţia legiunii la eliberarea României...] s-a acţionat în direcţia descifrării scopu­lui şi sensului venirii în ţara noastră a unui mare număr de cetăţeni din Ungaria, cu mult peste cotele perioadelor anterioare...s-a sta­bilit cu certitudine o creştere fără precedent a numărului eveni­mentelor de frontieră...". (Dosar S.R.I. Nota nr. 0386588/ 12.11.1991, cu activităţile cadrelor fostei U.M. 0610, în perioada 15-30.12.1989). [IR: Ce evenimente? Încercări de fugă, soldate cu bătăi sau execuţii? ]

În perioada premergătoare datei de 16.12.1989, atât în judeţul Timiş, cât şi în judeţele Caraş-Severin, Covasna, Brăila etc, organele de securitate şi vameşii au înregistrat intrarea în ţară prin punctele de frontieră şi deplasarea în tranzit sau în interes turistic a unui însemnat număr de turişti străini, în majoritate ruşi, maghiari sau sârbi, sosiţi în grupuri de 2-3 cu autoturisme personale. Iată ce declara şeful Serviciului de Contraspionaj al Securităţii judeţului Timiş: „...în zilele premergătoare datei de 16, a apărut un fenomen, respectiv intrarea în ţară prin punctele de intrare de vest din Iugoslavia a unor grupuri masive de turişti în maşini - formatul unui grup era de 20-30 de maşini - aparţinând unor ţări vecine...cei . veniţi erau ruşi şi maghiari de ordinul miilor ... foarte mulţi au rămas în judeţ, nu s-au cazat în spaţiile oficiale de cazare, au rămas răspândiţi în oraş prin maşini...erau informaţii cu privire la cetăţeni care erau la vremea respectivă denumiţi fugari, că s-au întors şi că au frecventat unele centre de instruire din Ungaria şi care urmau să desfăşoare acţiuni diversioniste pe teritoriul ţării noastre...". [IR: Dacă au participat cu ceva la stîrnirea revoltei, meritau diplomă de eroi eliberatori. Dar încă nu au apărut , ca să-şi afirme meritele]

Din cercetarea datelor organelor de vamă, s-a constatat în luna decembrie 1989 o importantă creştere a numărului de cetăţeni sovi­etici care vizitau în grupuri România, respectiv 67.530 de persoane în raport cu 30.879 de persoane în perioada corespunzătoare a anu­lui 1988. [IR: Moldovenii de dincolo de Prut , veniţi la rude, după decenii de interdicţie, intră şi ei în acest număr? ] Totodată, s-a constatat o ciudată creştere a numărului cetăţenilor străini sosiţi în ţară cu paşaport de serviciu sau în tranzit.

Judecate din perspectiva evenimentelor petrecute în Decembrie 1989 în ţara noastră, consider a nu fi lipsite de semnificaţii unele situaţii semnalate la frontierele României, sesizate de organele de specialitate ale M.Ap.N. Acestea par a se înscrie într-o anumită logică a faptelor, [IR: Nu e nevoie să minţi , dacă eviţi afirmaţiile si te reduci la aluzii  ] prefigurate şi de celelalte categorii de informaţii:

În U.R.S.S. se semnalează o serie de aplicaţii notificate, precum şi unele executate de mari unităţi tactice în zona Cernăuţi în perioa­da 14-l7.12.1989. [IR: Şi? ]Totodată, s-a constatat intensificarea activităţilor practice privind executarea de trageri navale şi aeriene de către unităţi de marină şi aviaţie militară. În perioada 18-22.12.1989, în cadrul Forţelor Maritime Militare sovietice s-au executat lansări de rachete într-un raion maritim situat la vest de peninsula Crimeea. [IR:Şi? ] (M.Ap.N./ M.St.M./D.I. Buletin informativ 4454 din 19.12.1989 şi Sinteza informativă 4362/1989). Din informaţiile sinteză înaintate în urma documentării de presă în garnizoana Brăila a rezultat, în afara creşterii interesului turistic nemaîntâlnit în această zonă, că începând din 18.12.1989, pe şoseaua Reni-Giurgiuleşti a fost semnalată o coloană de peste 70 camioane militare. [IR:Şi? ] (M.Ap.NVM 590 din 10.02.1992).

În Ungaria sunt de reţinut aplicaţiile batalioanelor de cercetare-diversiune din organica corpurilor de armată care au executat pregătire specifică ducerii acţiunilor de luptă în spatele trupelor inamice, respectiv Corpului 1 şi 3 Armată între 16-l8.12.1989, acţiuni finalizate cu executarea unui marş încheiat în raioanele situ­ate la 15-20 km de frontiera României. Aceleaşi unităţi au executat în lunile martie-iunie, prin rotaţie, o pregătire specială la baza de instrucţie în teren muntos de la Rezi [IR:Şi? ] (12 km nord de Keszthely). M.Ap.NJM.St.M./D.I. Sinteza informativă 4362/1989).

În Bulgaria, Forţele Maritime Militare executau la 20.12.1989 activităţi de pregătire de luptă într-un raion situat în sud-vestul Mării Negre, unele din ele în cooperare cu Flotila sovietică din Marea Neagră. [IR:Şi?] (M.Ap.N./M.St.M./D.I. - Buletin informativ 299, 4455, 4362/1989).

[IR: Nu ştiu ce crede SN că a demonstrat mai sus. Nu ştiu ce ştie despre ce înseamnă să demonstrezi ceva. Dar e clar ce vrea să inducă, din cîteva argumente , care nu spun nimic. ]

Evoluţia informaţiilor sosite pe diverse canale nu putea prevesti nimic bun pentru dictator. Soarta ce era hărăzită liderilor fostelor state socialiste est-europene o dată înlăturaţi de la putere nu avea darul să-l  lase indiferent.În special schimbarea celor doi dictatori - Honeker şi Jivkov -, înlăturaţi prin lovituri de stat susţinute evident de Gorbaciov.Specific celor două cazuri a fost trecerea securităţilor şi armatelor de partea opozanţilor celor doi dictatori. [IR: De aceea au renunţat securicomuniştii la lichidarea revoluţiei şi au preferat confiscarea ei. Ştiau ce i-ar aştepta, dacă se pretează la  o innăbuşire a insurecţiei în sînge.  Diversiunea a costat mai puţin şi le-a asigurat rămînerea la putere]

Astfel Ceauşescu avea imaginea unei cabale internaţionale, materializată în acţiuni concertate din partea unor forţe diverse, având drept finalitate pulverizarea regimului al cărui exponent şi unic conducător era. El era convins că pericolul vine numai şi numai din afară, iar în interior eventual de la persoanele din antu­rajul sau. [IR: Punct de vedere pe care securicomuniştii îl susţin şi azi ] Cel mai periculos adversar al său i se părea a fi Gorbaciov. Din analiza stenogramelor şedinţelor C.P.Ex. din 17, 20, 21 şi 22.12 şi a unor discuţii avute cu membrii acestui orga­nism, reies clar încercările lui de a-i speria pe de o parte şi de a-i provoca pe de altă parte. Ne referim la atacurile directe la adresa  lui Iulian Vlad, Tudor Postelnicu şi Vasile Milea. Ca urmare a pierderii încrederii în unii dintre colaboratorii săi, plecând în Iran, a lăsat la conducerea statului în locul său pe Elena Ceauşescu şi pe Manea Mănescu, deşi ar fi fost îndreptăţit a îndeplini această sarcină, primul ministru de atunci, Constantin Dăscălescu. Este cunoscută neîncrederea ce o avea în gen. Milea, pe care de fapt preconiza să-l înlocuiască la viitoarea plenară din luna martie cu Dincă Ion, (propria lui declaraţie), iar după noaptea de 21/22.12.1989 cu gen. Victor Stănculescu (declaraţia lui Ion Coman). [IR: Şi ce ar fi făcut Stănculescu în noua sa calitate, dacă nu avea şansa creată de extinderea insureţiei? ] Din analiza hotărârilor pe care le-a luat, ne dăm seama că intrase în panică şi în nici un caz nu era dotat pentru momente grele. Mai amintesc următoarele hotărâri, care confirmă cele susţinute mai sus. La Timişoara, deşi avea o echipă puternică for­mată din Ion Coman, generalii Guşă, Stănculescu, Niţu, Chiţac, Macri etc., în 19 decembrie mai trimite pe Bobu, Dăscălescu şi Ilie Ceauşescu, bineînţeles fără rezultat. În 20 şi 21, schimbă comanda militară de la Timişoara, înlocuindu-l  pe Guşă cu Stănculescu, apoi îl cheamă, în aceeaşi noapte, pe ultimul la Bucureşti pentru a-l  schimba pe Milea. În noaptea de 21-22  l-a  pus pe Dincă să-l  supravegheze pe Milea... []

Mai grav, Ceauşescu imaginează măsuri, care pe plan extern irită şi sfidează personalităţi politice şi organisme internaţionale influ­ente, cu un efect nociv, agravant asupra procesului de izolare a regimului şi ţării noastre. În cuvântarea sa la Congresul al XIV-lea se referă, în premieră, la Pactul Ribbentrop-Molotov, cu trimitere directă la problema Basarabiei, renunţă la Clauza naţiunii celei mai favorizate din partea S.U.A., întrerupe raporturile cu F.M.I., obstrucţionează unele reuniuni internaţionale etc. [IR: Nu putem şti de ce a luat aceste măsuri care l-au izolat extern. Aparenţa lor patriotică nu ne poate înşela. Pare a fi vorba de încercarea de a mai juca o dată cartea din 1968. Ceea ce însemnă că îi era frică de o revoltă internă. ] [] De asemenea, planul Orient '89 se prelungeşte şi după întoarcerea sa din Iran. [IR: Ce este acest plan?]

[]Cred că plecarea lui este caracteristică felului de a fi al lui Ceauşescu. M-am controlat în această opinie cu declaraţiile lui Manea, care i-a fost secretar 27 de ani şi-l  cunoştea mai bine ca nimeni altul, excepţie făcând Elena Ceauşescu care ştia să-i speculeze toate slăbiciunile. Era un gest tactic, lăsând responsabilitatea în seama unor colaboratori ce-i erau fideli - ca la întoarcere să se poată desolidariza de orice acţiune a lor dacă va fi cazul. Prin cele două teleconferinţe din 17 şi 20.12., ordinul de a deschide focul îi revine în întregime, de fapt îi era conferit şi de funcţia pe care o deţinea: comandant suprem, funcţie pe care a folosit-o din plin până în ziua de 22.12.1989, orele 10.30. []

Dacă Ceauşescu ar fi citit măcar informativ ce spun astrologii despre 1989 ar fi aflat că în acest secol au fost două conjuncţiuni Saturn - care reprezintă structurile existente, instituţii publice şi politice - cu Neptun - planeta idealurilor politice şi a libertăţii. In 1917, revoluţia rusă şi în 1953 moartea lui Stalin. Cea de-a treia era prevăzută în 1989(!) Iată ce povestea pentru luna decembrie a anului 1989 Elizabeth Tessier: „Jupiter va fi opus lui Uranus la 5 grade ... Cancer - Capricorn, ceea ce înseamnă destabilizare gene­rală politică şi economică cu efecte foarte grave ...". Oare conducătorii Securităţii să fi fost amatori de astrologie ? [IR:  Oricît ar vrea SN, nu-l putem crede atit de prost încit să ia in serios astfel de aiureli, sau să le propună drept glume.  O fi modul lui sucit de a încifra faptul căpledoaria de faţă e o farsă?]

 

[2 IR: Forţe externe ne-au provocat la violenţă, încercînd să ne compromită revoluţia ]

II. ROLUL ŞI INFLUENŢA MASS-MEDIA INTERNAŢIONALE ASUPRA EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989

 

Contextul intern premergător acţiunilor revoluţionare din Decembrie 1989 a fost influenţat şi prin diversele şi deosebit de intensele acţiuni desfăşurate de mass-media internaţională. Aceasta urmărea crearea unei atmosfere revoluţionare explozive şi chiar declanşarea unui război civil, toate acestea pe fondul nemulţumiri­lor existente generate de dificultăţile şi privaţiunile specifice crizei economice şi social-politice prin care trecea ţara (războiul din Irak este doar un exemplu). [IR: Joc de picioare tipic. "Tiranul" trebuia răsturnat , dar cei care ne-au îndemnat să o facem, nu ne voiau binele, ci voiau război civil. Adică... revoluţie reală.]

Industria mass-media se dovedeşte a fi un factor permanent şi foarte important de influenţare psihică şi morală a populaţiei la acest sfârşit de secol, în care dibăcia manipulării informaţiei poate hotărî chiar soarta războaielor. [IR: Sau furtul unei Revoluţii şi victoria Contrarevoluţiei, prin "alegeri" controlate mediatic]

În cursul anului 1989, atât postul de radio Europa Liberă, cât şi majoritatea covârşitoare a presei vorbite sau scrise din exterior şi-au intensificat activitatea în scopul destabilizării situaţiei din ţările comuniste est-europene şi crearea unor premise pentru răsturnarea regimurilor totalitare existente în aceste ţări. [IR: Avem sau nu a le fi recunoscători pentru asta?]

Este de remarcat efectul profund pe care  l-a  jucat dezinfor­marea în municipiul Timişoara asupra populaţiei acestui oraş, a întregului Banat şi a întregii ţări. Nu este nici o îndoială că în acest sens am fost cu toţii angrenaţi într-o manipulare bine pusă la punct. Cifrele referitoare la „măcelul" de la Timişoara (miile de morţi, arestaţi sau schingiuiţi barbar) au fost difuzate de televiziunile din Europa centrală şi ulterior de celelalte agenţii de ştiri din întreaga lume. Este clar că zvonul lansat avea la origine o dezinformare deliberată. Postul de radio Europa Liberă este cel care a prevăzut constituirea Frontului Salvării Naţionale, dar cei care urmau a face parte din conducerea acestuia trebuiau să fie semnatarii scrisorii adresate Vestului pe 27 august şi 8 noiembrie şi care, printre altele, afirmau că acest post de radio este „...speranţa lor, deoarece el îi ajută pe români să spargă zidul tăcerii, să alunge tenebrele şi să restaureze încrederea românilor în faptul că ei nu erau singuri în lupta lor". (Raport on Estern Europe - RFE/RL ianuarie 1990). []

La sfârşitul lunii ianuarie 1990, devine pentru oricine o certitu­dine faptul că măcelul de la Timişoara şi „genocidul" comis, după cum comentează un ziarist, de „monştrii arabi ai Securităţii" sunt tot atâtea minciuni deliberate. "Exagerarea cifrelor de la Timişoara a avut ca scop ridicarea românilor împotriva regimului totalitar". "O asemenea manipulare era într-adevăr fără precedent în istoria presei şi constituie, în sine, o informaţie eronată, care era gata să determine intervenţia « Brigăzilor internaţionale » sau ajutor străin". [IR: În loc să speculăm fără nici un suport ce "era gata să determine", mai bine mulţumim pentru ce a determinat: declanşarea luptei de eliberare ]

[] Fuga după senzaţional a condus la minciună şi impostură. Astfel „imaginile atroce ale măcelului de la Timişoara erau rezulta­tul unor regizări". (Le Figaro, 30 ianuarie 1990).[]...Măcelul de la Timişoara venea să confirme similitudinea dintre comunism şi nazism, cel din urmă încheindu-şi viaţa cu imaginea lagărelor de exterminare ... [] Astăzi, adevărul este cunoscut. A fost vorba de o monstruoasă campanie de minciuni, dusă de comun acord de mass-media occi­dentală şi de agenţii de presă reformatoare din Europa de est. Scopul lor în România era să asmută masele pentru generalizarea Revoluţiei în toată ţara. [IR: Ceea ce i se pare monstruos "revoluţionarului" SN. Nu ne mai mirăm că s-a dedicat Contrarevoluţiei.] În Occident se urmărea reuşita unei enorme campanii de propagandă contra comunismului şi pregătirea spiritelor, asa cum sugera Roland  Dumas, ministrul francez de Externe „pentru datoria de a interveni". [IR: Pericolul extern este justificarea gardienilor lagărului. Nu pe noi ne păzeau ei, cum am crezut, ca proştii, ci ţărişoara gospodărită de securicomunişti]

O vină poartă şi Televiziunea română în ceea ce priveşte trans­miterea procesului şi execuţia celor doi dictatori. Fără a intra în detalii asupra oportunităţii procesului, a motivaţiei ce a determinat deschiderea lui şi a hotărârii luate, este necesar să acord atenţie modului în care caseta a ajuns în Vest. Difuzarea casetei în Occident ne-a adus un mare deserviciu, Revoluţia noastră fiind considerată „O minciună de talie mondială". Poate că exagerez, dar cred că procesul şi execuţia, prost filmate, au pornit un al doilea scenariu, de îndepărtare a simpatiei mondiale provocată de Revoluţia română şi care ar fi ridicat ţara noastră înaintea altor ţări foste socialiste, care şi-au rezolvat revoluţiile de catifea sau de bumbac în cea mai discretă şi bună înţelegere. [IR: Tipic. Nu conteză cine sîntem şi ce facem, contează cum (a)părem. ] Rezultatul îl simţim şi astăzi, când, din toate aceste ţări, noi am rămas în opinia presei mondiale o ţară neocomunistă, cu toate consecinţele ce decurg din acest lucru. Cunosc pe cel care a vândut caseta, dar neavând sufi­ciente dovezi nu pot să-i divulg numele. Deocamdată. [IR: Tipic SN. Ştie, dar nu spune. Spune , dar nu ştie. Spunînd că neocomunismul e o părere, datorată unor casete manipulatoare, pare că nu ştie că FSN chiar a făcut o Contrarevoluţie.]

În concluzie, în baza unui plan bine conceput, desfăşurat printr-o acţiune convergentă din Est şi Vest, mass-media inter­naţională a urmărit , într-o primă fază, crearea condiţiilor de declanşare a unor acţiuni destabilizatoare violente, între populaţie şi forţele de ordine (în special Armata), prevăzute a se solda cu mari pierderi umane şi materiale, iar într-o fază ulte­rioară, slăbirea reciprocă a organelor puterii armate, prin încer­carea de a declanşa un autentic război civil. Principalele protago­niste ale acestui război urmau să fie Securitatea, pe de o parte, şi Armata şi populaţia civilă, pe de altă parte. [IR: Instigarea la revoluţie este crima mediatică externă, pentru alde SN.  Confruntarea cu Securitatea era scopul insurecţiei populare anti-regim. Lupta de eliberare putea fi evitată dacă renunţau securicomuniştii la putere, sau dacă renunţam noi, la răsturnarea lor. După o prima bătălie, stinsă prin jertfirea ceuşeştilor, românii s-au resemnat la a doua soluţie. ] În a treia fază, se prevedea o posibilă intervenţie străină de genul celor din Panama, Iugoslavia sau chiar ceva original. După unele infor­maţii, un astfel de plan avea şi Tratatul de la Varşovia, cunoscut sub numele de „POLARCA". [IR: Şi ce se întîmpla dacă eram eliberaţi de securişti, prin intervenţie externă? Ne ocupau (colonizau) alţii? Au făcut-o şi aşa. Şi am rămas şi cu securicomuniştii, ca arendaşi ]

[] Acţiunea s-a desfăşurat, având următoarele scopuri probabile:

-  demascarea, odată în plus, a sistemului comunist, cruzimile şi atrocităţile de care era capabil, paralelizarea lui cu nazismul, în scopul creării unei stări de spirit repulsive, şi excluderea lui din istoria omenirii; [IR: Şi nu a fost aşa comunismul? ]

-  înfăţişarea barbariei poporului român, care a fost capabil de asemenea atrocităţi ca "măcel", "genocid", înfăptuite de Armată, şi a diabolicelor procedee folosite de organele de ordine ale Miliţiei şi Securităţii; [IR: De ce ar fi fost compromis poporul român victimă, demascîndu-se diabolicele procedee ale securităţii? ]

-  învrăjbirea şi dezbinarea diasporei româneşti, lansarea ei în acţiuni destabilizatoare şi chiar violente; [IR: ?!  ]

-  transformarea românilor disidenţi în bancă de informaţii mai mult sau mai puţin reale şi în personal de difuzare a zvonurilor; [IR:?! ]

-  realizarea panicii şi a condiţiilor de declanşare a unui război civil în ţară;

-  învrăjbirea naţionalităţilor conlocuitoare, pe fondul drepturilor omului, dirijarea lor spre acţiuni violente, spre răzbunare şi into­leranţă. Renaşterea visurilor imperiale şi ale fostelor uniuni statale de mult apuse. [IR: Teză clasică a securităţii]

Pierderea unor părţi din teritoriul românesc ar fi dus ţara în situaţia politică dinaintea anului 1916. Pericolul destrămării naţionale a fost prezent permanent, deşi România făcea parte din Tratatul de la Varşovia.  Şi toate acestea asupra României. De ce? [IR: Pentru că numai propagînd astfel de inepţii, puteau forţele represive securicomuniste să justifice reprimarea populaţiei revoltate, care a încercat să se elibereze din lagăr. De 18 ani ne vorbesc Tovărăşii despre pericolul extern, ca să nu-i judecăm pentru Contrarevoluţie. Slujindu-i, SN nu se jenează de incoerenţa şi absurditatea discursului său. Cînd un "revoluţionar" denuţă lupta de eliberare, se dă de gol.]

Fiindcă România este o ţară de mărime mijlocie, cu un însem­nat potenţial economic şi militar, dispusă într-o zonă geografică de importanţă strategică, unica ţară ce-şi permitea o anumită inde­pendenţă faţă de marile puteri. În lume şi în special în Europa nu este loc pentru prea multe naţiuni tari. Sunt necesare state mici, dependente de cele mari. De fapt, evoluţiile ultimilor ani în Europa confirmă deplin această teză (vezi fosta Iugoslavie şi Cehoslovacia). Câţi morţi au fost în Panama? Dar în Afganistan? Nu se ştie pre­cis şi nici informaţiile din mass-media nu au spus-o. Erau în joc interesele convergente ale unor mari puteri ale lumii. Deci discreţie. Dar în România, în special la Timişoara; precizia a fost maximă: 4632, nici mai mult nici mai puţin. [IR: Se pun in balanţă consideraţii generale privind politica internaţională, pentru a se justifica genocidul securicomunist]

Având la bază, aşa cum apreciau unii ziarişti, „o monstruoasă strategie a dezinformării", s-a urmărit barbarizarea poporului  român, [IR: ?! Dacă treceam toţi cuminţi la muncă, după ce noul tătuc ne anunţa că va fi totul bine, am fi apărut mai civilizaţi? ] la care, trebuie să recunoaştem, o contribuţie de seamă şi-a adus şi Televiziunea naţională prin imaginile, dar mai ales prin informaţiile date pe post. O parte din aceşti terorişti ai informaţiei se pretind astăzi revoluţionari. Am convingerea că o bună parte din aceste acţiuni din Televiziune au fost o manipulare. De unde veneau aceste informaţii? Cine le-a verificat? Cum au putut fi difuzate pe post? [IR: Ce mistere mari! E aşa greu e să analizezi casetele de atunci şi să vezi cine a lansat mesajele, mergînd apoi în amonte, spre sursa lor?] Aceste mari erori nu scad însă meritele Televiziunii române şi mai exact ale acelor specialişti care s-au pus cu credinţă şi mari riscuri la dispoziţia Revoluţiei. [IR:?! ] (Încerc să uit manifestările de isterie specifice momentelor grele). Unii au fost şi vor fi tentaţi să spună că amestecul străin ar fi teza lui Ceauşescu şi nu este reală. [IR: De ce tentaţi? O spunem cu toată gura.] Nefiind un om cu ambiţii de posturi politice, care ar fi ameninţate prin afirmaţiile pe care le fac, consider o obligaţie elementară a trage semnalul de alarmă pentru viitorul apropiat al naţiunii noastre. Atacurile la adresa României, a politicii sale interne şi externe şi în ultima vreme compromiterea ideii de Revoluţie română confirmă temerea mea. [IR: Tovarăşul Regizor nu face decit să compromita Revoluţia română,  declarînd că lupta cu securitatea ar fi fost o barbarie]

Închei acest capitol cu convingerea fermă că Revoluţia din Decembrie 1989 este opera poporului român şi nu un produs de import al instituţiilor mass-media din străinătate. [IR: Hopa mitică... Securiştii nu trebuiau atacaţi "barbar". Strainatatea nu trebuia sa ne instige la intinderea revoltei în toată ţara. Armata trebuia lasată să ne bage înapoi în casă. Trebuia să se evite orice violenţă. Restul ... era adevărata noastră revoluţie]

 

[3 IR: De la revolutie la contrarevolutie ]

III. DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR

 

[] În după-amiaza zilei de sâmbătă 16.12.1989, se anunţă anularea sentinţei de evacuare, dar acest lucru nu opreşte creşterea numărului de simpatizanţi. Este oprit un tramvai şi folosit ca tri­bună. Autorităţile trimit o subunitate de intervenţie a M.I. (28 ofiţeri şi subofiţeri), care, după lăsarea întunericului, a fost atacată de cei aproximativ 1000 de manifestanţi. Mişcarea de protest în favoarea pastorului Tokes se transformă într-o revoltă împotriva condiţiilor de viaţă, deosebit de grele, şi a sistemului totalitar. Acţiunile din Piaţa Maria (1000 de manifestanţi) devin violente, sunt incendiate magazine şi autovehicule. Numărul manifestanţilor trece de 3-4000, forţele de ordine intervin cu maşini de pompieri şi trupe de securitate şi arestează peste 200 de persoane, în general tineret.

Fiind mai bine informată asupra evenimentelor ce s-ar fi putut declanşa, conducerea politică a Timişoarei a solicitat sprijinul Armatei, care în baza ordinului comandantului suprem, a trecut la „ridicarea capacităţii de luptă". Militarii aparţinând M.Ap.N. au fost pregătiţi să intervină împotriva unor „huligani care devastează şi distrug bunurile poporului, huligani aflaţi sub conducerea agenţilor străini, care în felul acesta ameninţă independenţa de stat a României şi pun în pericol socialismul". [IR: Din primul moment teza pericolului extern trebuia să justifice folosirea armatei împotriva populatiei, contrar menirii sale fireşti]

Era de fapt teza binecunoscută a lui Ceauşescu la care apela atunci când voia să anestezieze voinţa populară. Aceasta era infor­maţia în baza căreia ostaşul şi ofiţerul urmau să fie scoşi în stradă, la ordin, în Decembrie 1989, convinşi fiind că acţionează împotri­va agenţilor străini ce urmăreau destabilizarea ţării şi destrămarea ei. „Duşmanii socialismului".[IR: SN se arată convins de aceeaşi teză, deşi o denunţă aici]

Mişcarea de protest câştigă un ferm caracter social-politic. S-au scandat lozinci anticeauşiste. Forţele de ordine au folosit violenţa. Din ordin de la Bucureşti, s-au luat măsuri excepţionale. În zori, preotul este evacuat, cu forţa, la Mineu.

În ziua de 17.12.1989, din ordinul lui Ceauşescu, la Timişoara Armata urma să facă o demonstraţie de forţă, sub forma unei defilări a patru coloane militare cu cântec şi fanfară. Este un ordin naiv, în cursa căruia a căzut şi ministrul Apărării Naţionale, genera­lul Vasile Milea. [IR: Un ordin criminal, dat prin el, de el, subalternilor lui. Naivi ne crede SN pe noi] Apariţia în stradă a Armatei, în jurul orei 10.30, a fost interpretată diferit de populaţie. [IR: Adică? Avea alt sens decît de ameninţare? ] În acest context, aflaţi sub tensiunea acţiunilor din 15 şi 16.12., unii cetăţeni agresează Armata, considerând-o ca apărătoare a regimului ceauşist. [IR: Dar ce era? Ce s-ar fi întîmplat dacă populaţia ceda la intimidare şi pleca acasă? ] Totuşi, pornind chiar de la generalul Vasile Milea, executarea ordinelor foarte clare date de Ceauşescu se face incomplet, fără convingere, cu îndoială. [IR: Normal. Toată lumea ştia că regimul nu mai e tolerat în plan internaţional şi va cade, mai devreme sau mai tărziu. De unde, reţinerile. Dar în anii în care regimul nu avea probleme externe, forţele represive şi-au făcut datoria, fără şovăială. ] Rezultatul este admonestarea lui Milea, Vlad şi Postelnicu în şedinţele C.P.Ex. din 17 şi 20.12. din partea lui Ceauşescu. În şiretenia lui simplistă, dictatorul îi iartă pe cei trei că nu au luat măsuri dure de lichidare a mişcărilor de stradă, dându-le încă o şansa de a se reabilita, bineînţeles, prin exces de zel. În final, el ar fi putut arunca vina pe cei care au dat curs ordinelor. Reuşita acţiunii de înfrângere prin violenţă a revoltei, caz în care dictatorul lua poziţia unui arbitru între popor şi cei care au „abuzat" de funcţiile lor, sau în caz de nereuşită, de acuzare a comandanţilor militari de neexecutare a dispoziţiilor comandantu­lui suprem. [IR: Acelaşi joc dublu l-au făcut şi liderii FSN, după 22 decembrie ]

Situaţia conflictuală dintre manifestanţi şi forţele de ordine devine ireversibilă. În acest timp, au sosit la Timişoara, din partea D.S.S.-ului, generalul Macri şi colonelul Teodorescu, iar din partea Procuraturii colonelul Diaconescu. La orele 14.15, s-a ordo­nat „alarmă de luptă parţială" către U.M.0115 (Giroc), iar la orele 18.45, se transmite ordinul de luptă „Radu cel Frumos" pentru tot judeţul Timiş. (Ordinul gen. V. Milea)

După stropirea cu apă a manifestanţilor, a început lupta şi mani­festanţii reuşesc să intre în sediul P.C.R. Se strigă „Jos Ceauşescu!". În jurul orei 16- 16.30, a început să se tragă la Timişoara şi cad primii morţi în Piaţa Libertăţii. [IR: Astea sînt barbariile pe care le regretă SN, ca rezultînd din instigarea occidentala?]

Prin atacul săvârşit, în ziua de 17.12.1989, orele 16.30, asupra comandamentului Diviziei 18 mecanizată, din plin centrul oraşului Timişoara, şi a agresării celor îmbrăcaţi în uniformă, pe străzile oraşului s-au creat premisele unui război civil. [IR: Între cine şi cine? Cînd armata reprima o insurecţie de eliberare, făcută cu pumnii, pentru a apăra un regim putred- se potrivesc alţi termeni.] Asupra sediului comandamentului s-a aruncat cu obiecte contondente, sticle incen­diare, provocându-se incendii. Unele forţe şi mijloace tehnice au fost blocate de manifestanţi cu mijloace speciale, din care unele au fost studiate şi confecţionate înaintea evenimentelor. "Aceste fapte au pus în pericol grav siguranţa oraşului şi a cetăţenilor săi". (Din. declaraţiile generalului Guşă Ştefan). [IR: Şi ce trebuiau să facă insurgenţii, ca să nu supere armata represivă şi să nu  pună în pericol stabilitatea sistemului? Trecind peste faptul, dovedit între timp, că atacurile asupra unitatilor militare au fost inventate] Din ordinul lui Ceauşescu, un grup de ofiţeri superiori ajunge la Timişoara pe ziua de 17.12.1989, orele 16.00, grup condus de Ion Coman (secretar CC. P.C.R.), generalul Guşă Ştefan (şeful M.St.M. al M.Ap.N.) şi generalul Nuţă Constantin (M.I.). Printre ei se aflau şi generalii Stănculescu şi Chiţac. [IR: Ceea ce i-a recomandat pe cei doi ca miniştri ai forţelor represive folosite de Contrarevoluţia FSN] Punctul maxim al Revoluţiei la Timişoara este atins în noaptea de 17/18.12. (66 de morţi şi 196 de răniţi). În zilele următoare, 18 şi 19.12., numărul morţilor este de 7 şi al răniţilor de 98. La Catedrală, în după-amiaza zilei de 18.12, apare steagul tricolor decupat, care va deveni simbol al Revoluţiei şi la Bucureşti câteva zile mai târziu. În această perioadă, la Timişoara au tras asupra populaţiei atât forţe ale Armatei, cât şi forţe ale M.I. (Miliţie, trupe de Securitate şi grăniceri). Un rol deosebit l-au jucat şi "dispozitivele mixte", aduse de generalul Nuţă (M.I.). Nu poate fi exclusă şi acţiunea criminală a unor „civili".[IR: Dar ar trebui excluse astfel de "propoziţii", într-un raport, de asemenea importanţă ]

Întreaga acţiune din Timişoara a fost ţinută, conform ordinului Elenei Ceauşescu, în secret, lucru ce a permis marea diversiune informaţională practicată de mass-media mondială. Aceste infor­maţii au avut şi misiunea de a revolta întreaga populaţie a ţării, pregătind astfel creşterea în amploare a Revoluţiei şi generalizarea ei în întreaga ţară. Comanda militară la Timişoara a revenit în întregime generalului Guşă Ştefan, prim adjunct al ministrului Apărării Naţionale şi şef al M.St.M.

Încă de la plecarea lui Ceauşescu în Iran, 18.12.1989, graniţele au fost închise, iar informaţiile cenzurate. De remarcat ordinul de neautopsiere a cadavrelor de la Timişoara dat de colonelul Diaconescu, procuror general adjunct, aflat în localitate. Acest ordin nu-si găseşte justificare [IR: Ce eufemism! ], influenţând negativ cercetările făcute ulterior, şi el trebuie coroborat cu acţiuni duse de Securitate la Timişoara (cele 40 de cadavre aduse la Bucureşti) şi la Bucureşti (după noaptea de 21-22. 12) de a lăsa morţii fără posibilitate de identificare (din raportul Procuraturii).După noaptea de 17/18.12.1989, Elena Ceauşescu, împreună cu Bobu şi Postelnicu, hotărăsc transportul unor cadavre (40) de la Timişoara şi incinerarea lor la crematoriul Cenuşa din Bucureşti. Acţiunea este condusă de generalul Nuţă şi începe la ora 19.00 pe 18.12.1994, fiind asistat de Mihalea, Macri, Diaconescu şi Deheleanu (Declaraţia lui R. Tinu). Î

n 19.12, la „ELBA" are loc o altercaţie între Bălan, generalul Guşă şi muncitorii din uzină. Împuşcarea accidentală a unei femei provoacă grevă generală la Timişoara. A doua zi, pe 20.12, au ieşit în stradă toate marile uzine, marcând revoluţia timişoreană. [IR:Dar pînă atunci, ce fusese? Huliganiadă?] Armata se retrage în cazărmi la orele 10 din ordinul generalului Guşă. [IR:Ca să se refacă, să se reorganizeze, să se pregătească de misiune. Care misiune. e evident. Dacă nu ar fi fost izbucnirea din restul ţării- e clar ce ar fi făcut forţele retrase, strategic, în cazarmi. Continuarea favorabilă şi diversiunea le-a permis să pretindă ca se pregăteau să apere ţara de atacuri imaginare. ] La ora 13, revoluţionarii ocupă balconul Operei, loc de tradiţie „istorică" al timişorenilor. În noaptea de 21-22 se fac două planuri de recucerire a Operei de către generalii Nuţă şi Guşă sub pretextul recuperării unor arme, dar care  nu au fost puse în aplicare. [IR: Nu au mai apucat.] Din balconul Operei se citeşte primul document al Revoluţiei române. Să dăm „cezarilor" ce se cuvine cezarului. Putem concluziona că această etapă se caracterizează prin:

-   acţiuni violente ale forţelor de ordine împotriva cetăţenilor revol­taţi şi anumite acte de distrugeri ale unor civili împotriva avutului obştesc (16, 17, 18.12.), nespecifice cetăţenilor oraşului Timişoara sau scopurilor Revoluţiei; [IR: De ce era aşa de anormal să faci praf vitrinele ceauşiste? Cum nici înfruntarea militarilor nu este bine văzută, revoluţionarilor din Timişoara le mai rămînea decît să protesteze paşnic, în timp ce erau arestaţi... ]

-   angrenarea Armatei în opresiune, prin preluarea rolului ce ar fitrebuit să-l  aibă Securitatea şi Miliţia;

-   o neimplicare vizibil prevăzută din partea unor servicii ale D.S.S.; [IR: Are SN dovezi? A ajuns in arhivele interzise celorlalţi? Sau le dă un cec in alb?]

-   un posibil amestec străin manifestat prin provocări la adresa Armatei şi alte fapte. [IR: Un mod de a vorbi ce relevă un posibil amestec securist ]

La Bucureşti, în ziua de 19.12.1989, orele 11.40, prim-locţiitor al şefului Marelui Stat Major şi şef al Direcţiei Operaţii, generalul Eftimescu, primeşte, de la comandantul Armatei a 4-a, informaţia: "Vă transmit declaraţia preşedintelui interimar al Ungariei, Mathias Suros, făcută la manifestaţia de la Budapesta: „Cu sufletul împăcat putem ajuta ardelenii care doresc autonomia. Autorităţile maghiare sprijină ca Ardealul să devină regiune autonomă". Acelaşi general primeşte de la contraamiralul Iordache, şef de stat major al Marinei, informaţia potrivit căreia: „în raionul Isaccea, la Dunăre, pe malul sovietic, au apărut 12 maşini cu material de pod, care au fost debarcate până la orele 14.45". Ara dat aceste informaţii pentru a înţelege mai uşor care era starea de spirit a persona­lului M.St.M.. Aşa cum am mai spus, pe 19 şi 20.12.1989, la Timişoara, a început adevărata Revoluţie, [IR: Cum s-o fi ajuns la ea, dacă zilele precedente fac parte din altceva?] moment marcat prin ieşirea organizată, în stradă, a personalului întreprinderilor şi insti­tuţiilor, a grupurilor mari de cetăţeni revoltaţi împotriva regimului comunist. Generalul Guşă, venit în oraşul de pe Bega pentru „a face ordine în 24 de ore", înţelege situaţia şi ordonă retragerea tru­pelor în cazămii. Timişoara devine un simbol, iar întreaga ţară se transformă într-un cazan gata să explodeze. În zilele de 19 şi 20.12.1989, la Timişoara, pentru a calma situaţia, au mai fost trimişi, aşa cum am mai văzut, Dăscălescu, Bobu şi generalul Ilie Ceauşescu. Toţi trei, probabil speriaţi, au căutat să părăsească cât mai rapid oraşul.

  Etapa a doua începe la întoarcerea lui Ceauşescu din Iran în ziua de 20.12.1989 şi cu teleconferinţa din aceeaşi seară. Informat de cele petrecute în lipsa lui, Ceauşescu a încercat fidelitatea C.P.Ex.-ului. Printr-o scenă teatrală, în care a mimat hotărârea de a demi­siona de la conducerea statului. Desigur, gestul dictatorului era o momeală pentru un eventual trădător din rândul acestora şi totodată o angajare mai fermă a celor prezenţi în evenimentele ce vor urma. Se demonstrează încă o dată caracterul laş al celor care formau, atunci, conducerea ţării (C.P.Ex.-ul).Teoretic, acesta putea fi momentul ideal al unei lovituri de stat. Nimeni din jurul lui Ceauşescu nu îndrăznea să se gândească la aşa ceva. Dar să mai treacă la fapte...

[] O agitaţie deosebită la ambasadele S.U.A., Angliei, Franţei, Olandei şi altora dovedeşte punerea în mişcare a unor puternice reţele de agenţi, unite de această dată pentru răsturnarea lui Ceauşescu. Este de precizat că cele mai perfecte agenturi de spionaj erau cele ale unor ţări din estul comunist, aliaţii noştri. Nu avem date prin care să credem că la acea dată se gândea cineva la răsturnarea sistemului comunist din România. [IR: Şi atunci, speculaţiile primului capitol, sînt strict zodiacale? ] Dovadă că şi cei care constituiau opoziţia politică, din afara partidului, nu au acţionat în nici un fel în acele zile de început. [IR: Şi atunci, pe ce se bazează legitimitatea comuniştilor strecuraţi la putere după 22?] Tot meritul revine poporului român, care în Timişoara, ca şi în alte oraşe ale ţării, s-a ridicat spontan pentru a înlătura nu numai ceauşismul, dar şi sistemul comunist. []

Această etapă se va caracteriza prin ridicarea întregului popor, fraternizarea Armatei cu revoluţionarii, paralizarea aparatului de opresiune (partid, Securitate şi Miliţie) şi răsturnarea sistemului comunist prin forţă. [IR: Despre ce vorbeşte aici SN? Unde a fraternizat armata cu revolutionarii? Cine a paralizat securitatea si militia? ]

În seara zilei de 20.12.1989, la Timişoara, Armata era retrasă în cazărmi. [IR: Pregătind lovitura de graţie] În aceeaşi seară, Nicolae Ceauşescu declara "stare de asediu" în tot judeţul Timiş. Generalul Milea, în 21.12., se mută în sediul CC. al P.C.R., de unde, printr-o grupă operativă, a condus direct întreaga Armată. [IR: A condus-o in ce directie? ]

Ceauşescu, în zilele de 20 şi 21.12., nu-şi pierduse încă fideli­tatea activiştilor de partid şi a unor cadre de conducere din organele de represiune. Poate că evenimentele ulterioare ar fi putut fi evitate pentru un timp, dacă dictatorului nu-i venea ideea unui miting de protest la Bucureşti, în care să fie acuzate barbariile „huliganilor" de la Timişoara şi  să  interpreteze întreaga revoltă anticeauşistă de pe malul Begăi ca o încercare din exterior, în care „capitaliştii se uniseră cu foştii prieteni comunişti pentru a pune în pericol independenţa ţării şi socialismul românesc". Puntea care încerca să o facă între 1968 şi 1989 dovedeşte o mare naivitate, în care nici cei mai fideli colaboratori ai săi nu mai puteau crede. Conducerea superioară a Securităţii a înţeles că se apropie sfârşitul pe care şi-l  pregătea cu mâinile şi voinţa sa chiar dictatorul.

Avem unele declaraţii, potrivit cărora cei din conducerea Securităţii ar fi ţinut în luna noiembrie 1989 o şedinţă, cu toţi şefii Securităţii din judeţe, în care li s-a atras atenţia asupra faptului că Securitatea nu trebuie să se implice direct în acţiuni de stradă, mulţumindu-se doar cu munca de informaţii. [IR: Nu putem crede aşa ceva, fără dovezi solide] Este evident că unii şefi din D.S.S. erau convinşi că eliminarea lui Ceauşescu era imi­nentă, dar nu au avut curajul să se implice.

Pregătirea mitingului în noaptea de 21/22.12. demonstrează, pentru ultima dată, puterea de organizare a partidului. [IR: Si rezervele de obedienţă a majoritatii populaţiei, cea care a votat, la 20 mai, Contrarevoluţia] Deşi anulat de două ori în cursul nopţii, totuşi a doua zi acesta a avut loc în condiţiile unei perfecte organizări şi cu luarea unor măsuri de excepţie pentru menţinerea ordinii. Să nu uităm că în acel moment se instituise stare de necesitate şi era sub aplicare planul M.I. „Orient '89" şi alte planuri cunoscute acum de noi (2600) sau încă necunoscute. [IR: Stil misterios. Nu aflăm detalii despre aceste planuri, poate pentru că au fost aplicate şi după 22 decembrie, împotriva adversarilor FSN-ului]

În ziua de 21 dimineaţa, întregul aparat de opresiune se afla în stradă. Armata era în stare de alarmă. Telefonic, Ceauşescu anunţă la Timişoara ca Victor Stănculescu să se prezinte la Bucureşti, pentru a-l  înlocui pe generalul Milea. (Declaraţia lui Ion Coman). Generalul Milea Vasile a avut o convorbire telefonică cu omologul sau ungur, generalul Karpaty, care cerea detalii privind mişcările din România. Îşi dau asigurări reciproce de neamestec. Ferm, mi­nistrul român declară că nu va ezita să declanşeze o apărare mili­tară multilaterală, în caz de agresiune. [IR: De decenii ne apăra armata, de atacul din "Deştertul tătarilor". În timp ce tovaraşii distrugeau ţara, dinăuntru] Înarmată până în dinţi, Securitatea îşi ocupă locurile strategice în jurul şi în sediului C.C.-ului. (Direcţia a 5-a şi Sec. Buc.) Informatorii erau presăraţi în mulţimea care se deplasa în mod organizat spre centrul oraşului. [IR: A doua zi, oceanul de securişti şi informatori avea să se evapore instantaneu, ca prin farmec, să se transforme în apărători ai fragedei democraţii ] Străzile laterale erau blocate cu tractoare, autobuze, camioane. Nimeni nu putea părăsi coloanele în marş. Mitingul televizat începe conform cadrului obişnuit. In rândul acestor zeci de mii de oameni, care de câteva ore şiruiau pe străzile Bucureştiului, infor­maţiile asupra acţiunilor din Timişoara s-au extins cu extremă repeziciune. Domnea o tensiune deosebită, mărită şi de faptul că fiecare participant la miting a remarcat măsurile de ordine excepţionale luate.

A fost suficientă o explozie a unei petarde ca panica să cuprindă întreaga adunare. Explozia din dreptul lui Athenee-Palace colţ cu Calea Victoriei, dacă ar fi fost făcută de autohtoni, ar fi fost revendicată de mult, acţiunea aducând avanta­je deosebite celor care ar fi îndrăznit să o facă. [IR: De acţiunea lui Nica Leon , nu vrea să ştie. Pentru că ea i-ar fi adus capital, celui care-l contesta continuu pe Iliescu? ] Explozia de la restaurantul Cina nu este confirmată de cercetările întreprinse de noi. Unii participanţi susţin că panica s-a produs datorită unui zgo­mot deosebit de puternic. Ca participant ce mă aflam în piaţă, am simţit în spate trecerea unui grup neidentificat venit dinspre Hotel Athenee pe Calea Victoriei şi care a împins mulţimea spre clădirea CC. Panica şi mişcarea mulţimii justifică zgomotul auzit de unii martori.O altă  variantă a zgomotului ar fi intrarea în vibraţie a mem­branelor difuzoarelor instalaţiei de amplificare. Existenţa unui grup organizat intrat în Calea Victoriei din Calea Griviţei, apoi până la Athende-Palace, ciocnindu-se cu două lanţuri de scutieri şi coborând pe la Telefoane spre Cişmigiu, unde se pierde, este o realitate văzută chiar de mine. Este interesant de ştiut cine erau cei care formau acest grup, cum au răsturnat două baraje de scutieri şi ale cui ordine executau. După cinci ani, îmi pun cu încăpăţânare aceeaşi întrebare: este întâmplătoare lipsa de acţiune a Securităţii pe fondul acţiunilor unor grupuri organizate, concentrate împotriva lui Ceauşescu? De ce nu primim nici o infor­maţie de la cei care se aflau pe acoperişuri? (Direcţia a-5-a şi Sec. Buc.)

Eşuarea mitingului de la Bucureşti, transmis prin TV în întreaga ţară, dă aripi celor mai curajoşi dintre manifestanţi. În Bucureşti, în jurul orei 13.30, se formează trei grupări (mai importante): la Piaţa Romană, la Universitate şi a treia la Piaţa Unirii. Se strigau lozinci anticeauşiste. Toate organele de opresiune se aflau în stradă şi pe acoperişuri. Totul se filmează şi se fotografiază, dar aceste documente nu ne sunt încă puse la dispoziţie. [IR: De către cine? Ce instituţii sînt deasupra comisiilor parlamentare? Tocmai cele care au organizat represiunea cercetată? ] În cele trei locuri fierbinţi înconjurate de puternice forţe de ordine, surprinzător de pasive, se pregătesc dispozitive de apărare. Apar şi elemente de tehnică militară, T.A.B.-uri, şi mai târziu tancuri. În primele ore, când atmosfera nu era încă fierbinte, în aceste locuri s-au întocmit şi citit liste ale unui posibil nou guvern, care în esenţă cuprindeau cam aceleaşi nume şi în principal semnatarii scrisorii celor şase (în primul rând Corneliu Mănescu), precum şi disidenţii cunoscuţi (Doina Cornea, Dumitru Mazilu ...) în listă apăreau numele unor comunişti, aparţinând unei perioade precedente totalitarismului ceauşist. Consider că aceste liste sunt o dovadă a manipulării ma­nifestanţilor, având ca scop realizarea unei lovituri de stat şi înlocuirea conducerii ceauşiste cu "comunişti mai omenoşi", acceptaţi de Gorbaciov (vezi întâlnirea Brucan-Gorbaciov de la Moscova), capabili să impună doctrina perestroikăi şi în ţara noas­tră, în toate aceste trei locuri, în capul listei era Corneliu Mănescu. Pe 23.12., la toate televiziunile şi în toate marile cotidiene ale lumii, fotografia mea de la TV era confundată cu cea a lui Corneliu Mănescu, care ar fi preluat puterea în România. A doua zi, pe 22.12., de pe terasa C.C.-ului, Dan Iosif îl citeşte de pe o listă tot pe Corneliu Mănescu. [IR: Şi prin ce era această soluţie diferită faţă de înscăunarea lui Iliescu ] Simplă întâmplare şi asemănare, sau o conspiraţie cu antene în mass-media mondială? În seara zilei de 21.12.1989, la teleconferinţă, Ceauşescu spunea: "... Este în fond inadmisibil ca de 4-5 ore să nu fi fost lichidat grupul acela de aici, de la Universitate, care trebuia de mult lichidat". Îndeplinind ordinele lui Ceauşescu, generalul Milea preia direct comanda şi se deplasează la Intercontinental (21.30), unde conduce acţiunile de înlăturare a baricadelor şi de lichidare a revoltei. Focul de armă întrebuinţat de către forţele M.Ap.N. încă de la orele 16.45 se dorea a fi de avertisment, tras pentru intimidarea persoanelor mai îndrăzneţe, precum şi pentru autoapărare. În realitate, au căzut multe victime şi doar puţini din cei care au făcut exces de zel au fost deferiţi justiţiei. [IR: Referirile la "excesul de zel" încearcă să atenueze vinovăţia eroilor gen Milea? Manifestanţii hotărîţi să lupte pentru libertate, nu pleacă acasă dacă se trage numai în sus. Crima comisă împotriva unei colectivitati care-şi cere drepturile, este consecinţa directă a hotărîrii de a inăbuşi revolta  ] Ar fi nedrept să nu împărţim responsabilitatea acţiunilor de reprimare între toate forţele angrenate: Miliţie, trupe de Securitate, cadre de Securitate în civil sau activişti de partid care mişunau în locurile fierbinţi şi printre dispozitivele realizate de forţele aparţinând M.Ap.N. [IR: Nu a fost nimeni pedepsit, deci e usor sa imparţi responsabilităţi, retoric] Suntem obligaţi să adăugam şi posi­bile provocări ale agenţilor străini specializaţi, direcţie în care deţinem suficiente probe. [IR: Dar nu putem arăta nici una... ] Se remarcau prin violenţa deosebită împotriva manifestanţilor: Andruţa Ceauşescu, Postelnicu şi Dincă, la un moment dat numit coordonator pentru forţele de opresiune. (Securitate, Miliţie, Armată şi alţii). Din comportamentul lui, martori ai acelei nopţi îi atribuie vina morală a tot ceea ce a executat V. Milea. [IR: Morala devine ceva exterior...] Un grup de la Direcţia a 5-a, în frunte cu gen. Neagoe, este trimis de Ceauşescu să aducă ostateci dintre revoluţionari. Ordinul se execută şi un grup din aceştia este introdus în curtea Direcţiei a 5-a, vis-a-vis de Comitetul Central. La Cluj, încă de la orele prânzului, cad primele victime dintre civili, ca urmare a încercărilor de forţare a dispozitivelor realizate de forţele armate, în ambele părţi ale baricadei apar persoane zeloase care acţionează violent - 12 morţi în Piaţa Libertăţii, 9 în Str. Moţilor, 4 morţi în Str. Horea, în total 26 de morţi şi 52 de răniţi. [IR: "Zeloşi" sînt numiţi revoluţionarii care, cu pumnii, îşi asumă bărbăteşte lupta cu forţele regimului, înarmate pînă în dinţi ] Şi în aceste locuri, în afara focurilor trase de Armată, mai sunt semnalate şi trageri provocate ca diversiune.

În după-amiaza zilei de 21.12., la sediul CC. s-au prezentat la Nicolae Ceauşescu următorii: Ilie Verdeţ, Vâlcu, Burcă şi Dan Deşliu (orele 19.00-20.00), care au discuţii cu cei doi Ceauşescu. [IR: Ce-o fi discutat cu ei Dan Deşliu?  ]Ilie Verdeţ, după o discuţie de 5-l0 minute cu Ceauşescu, se pare că a rămas în sediu şi peste noapte. Un lucru este cert, nimeni din anturajul dictatorului nu  l-a  somat să demisioneze. În jurul orei 21.00 este vizitat de Zoe şi Valentin Ceauşescu. Cei doi dictatori rămân peste noapte în sediul C.C.al P.C.R.

Pe bulevardul Magheru, un militar în termen, şofer, conducând un camion aparţinând M.Ap.N., este lovit cu o cărămidă în cap şi, pierzându-şi controlul, intră în plin în civilii şi în cordoanele de militari din faţa sa. Incidentul s-a soldat cu 7 morţi civili şi 5 răniţi (orele 16,30, 21.12). [IR: Vinovat, probabil, este cel care i-a aruncat asaltatorului o cărămidă... ]

În Piaţa Romană, asupra grupului masiv de manifestanţi se intervine în forţă în jurul orelor 20.00. Acţiunea a fost executată în exclusivitate de forţe ale M.I., reuşindu-se împrăştierea acestora. De asemenea a fost reţinut un număr important de civili, care au fost trimişi la penitenciarul Jilava.

La Universitate, un grup de cca 100 de manifestanţi, conduşi de Dan Iosif, realizează o baricadă [IR: Dumitru Dincă, duşmanul lui Iliescu, este uitat. Rămîne în istoria SN doar cel dispus să-şi vîndă noilor stăpîni, participarea din decembrie]. Asupra acestora se intervine cu jeturi de apă. La un moment dat, pe această baricadă îşi fac apariţia tineri, care îi susţin pe revoluţionari şi care aduc cu ei cokteil-uri Molotov. O dată cu întunericul (ora 18.00), se deschide foc cu muniţie de război, inclusiv cu gloanţe trasoare. Din ricoşeuri cad primii răniţi, dar s-a tras şi în plin, din lateral şi spate (blocul "Dunărea"). Aceste focuri de sus lateral şi spate sunt dovezi ale unor acţiuni de tip diversionist-terorist, care vor apare şi după 22 decembrie. Se încearcă spargerea baricadei cu două T.A.B.-uri, dintre care unul a rămas blocat în baricadă, fiind ulterior incendiat cu cokteil-uri Molotov. Dan Iosif declară: „...în continuare au început să apară sticle Molotov, dar nu pot să bag mâna în foc că cei care le-au fabricat erau tot aşa de puri ca noi...". [IR: Erau nişte provocatori... Ca toţi aceia care au avut curajul să răspundă represiunii bărbăteşte, prin luptă] În jurul orei 24.00, apar primele victime lovite în piept. Încep să se arunce grenade lacrimogene. Apoi urmează asaltul a două tancuri T-34 asupra baricadei, continuat cu alte trei tancuri şi întreaga trupă (M.I. şi M.Ap.N.).

La Bucureşti, în această noapte, în afara victimelor produse prin împuşcare, peste 1200 de manifestanţi sunt arestaţi, bătuţi sălbatic şi duşi în faţa hotelurilor „Negoiu" şi „Union", sau în faţa Ministerului Comerţului Exterior, de unde erau urcaţi în dube şi transportaţi la Miliţia Capitalei pentru identificare şi mai apoi la închisoarea Jilava pentru a fi interogaţi. La Miliţia Capitalei, sec­torul 2 partid, Securitatea municipiului Bucureşti, la Circumscripţiile de Miliţie 10, 14, 16, 17 şi 18, arestaţii au fost trecuţi prin cordon de miliţieni şi civili, care i-au bătut cumplit. La Jilava au fost anchetaţi de ofiţerii din Direcţia a Vi-a a D.S.S. (Direcţia Cercetări Penale). Tratamentul inuman la care au fost supuşi cei reţinuţi a fost în afara drepturilor omului, inclusiv ale prizonierilor, aşa cum ele sunt statuate pe plan internaţional. [IR: Dar de 18 ani, nimeni nu a plătit pentru asta, nimeni nu a fost găsit vinovat, de către "noua " putere ] Mă întreb ce s-ar fi întâmplat cu noi dacă nu am fi fost învingători. [IR: Depinde la cine se referă acest "noi". Dacă securicomuniştii ar fi pierdut puterea cu adevărat , nu le-ar fi fost moale. Dar şi revoluţionarii o puteau păţi mult mai urît, dacă securicomuniştii nu erau lăsaţi să confişte revoluţia ] In jurul orelor 0.30, acţiunea de pacificare a Bucureştiului părea încheiată. Au asistat la aceste acţiuni conduse de generalul Milea şi următorii: Dincă, Postelnicu, Lică Bărbulescu, Andruţa Ceauşescu, generalul Hortopan şi alţii. Până în zori, sub grija lui Barbu Petrescu, străzile au fost spălate de sânge cu motorină şi apă, iar lozincile au fost acoperite cu vopsea. La toate intersecţiile mai importante din centrul Bucureştiului se aflau trupe M.I., M.Ap.N., întărite cu maşini blindate şi tancuri. După-amiaza zilei de 21 şi noaptea de 21 spre 22.12.1989 aveau să marcheze gestul hotărât al unor disperaţi împotriva dictatorului şi apărătorilor săi. Numai curajul acestor oameni, dintre care mulţi rămaşi anonimi, a dat semnalul Revoluţiei de a doua zi. [IR: E ciudat că aici nu foloseşte materialul din capitolul următor. Care arată că, deşi "cuminţirea" Bucureştiului reuşise, în noaptea de 22, situaţia din multe oraşe din Ardeal era scăpată de sub control. Liderii forţelor represive au ştiut deci, pe 22 decembrie dimineaţa, că , dacă nu se opresc în acel moment, nu va mai exista cale de întoarcere ]

În dimineaţa zilei de 22.12., pornesc spre centrul Capitalei coloane de muncitori, cărora li se alătură populaţia revoltată. Încă de la prima oră, Ceauşescu încearcă o nouă spoliere a moralului celor din C.P.Ex. Îi ordonă generalului Milea să deschidă foc în plin dacă vor apare manifestanţi (07.30-08.00). S-ar putea ca Ceauşescu să-l  fi şi demis pe ministrul Apărării Naţionale, dar nu avem dovezi. La CC, în jurul orelor 08.45, sunt convocaţi genera­lul Eftimescu Nicolae, generalul Voinea şi generalul Victor Stănculescu sosit cu avionul în aceeaşi noapte (00.40) de la Timişoara. În aceeaşi dimineaţă, dictatorul a avut o întâlnire şi cu fratele său, Ilie Ceauşescu, ministru adj. al M.Ap.N. Acesta, odată revenit la M.Ap.N. în jurul orelor 10, convoacă prin generalul Eftimescu pe ataşatul militar al URSS pentru ora 12,00 şi în con­tinuare pe ataşatul militar al Chinei. Convorbirea cu sovieticul a durat 45 de minute şi în care Ilie Ceauşescu a cerut interlocutorului său, din partea preşedintelui N. Ceauşescu, "multă înţelegere" din partea lui Gorbaciov şi să-l  anunţe că în aceeaşi zi se va forma un nou guvern. Este clar că dictatorul cerea clemenţă lui Gorbaciov.   Prea târziu. Zarurile erau deja aruncate. Înainte de terminarea discuţiei, un telefon  l-a  anunţat pe general că fratele lui fugise din sediul CC-ului. Bineînţeles, convorbirea cu ataşatul militar al Chinei nu a mai avut loc.

Ieşind din biroul lui Ceauşescu (8,45), generalul Milea, încărcat de povara ordinelor date până atunci, apăsat de conştiinţa sa de militar, refuzând să deschidă focul asupra manifestanţilor, lucru declarat în faţa unor colaboratori, se deplasează într-un birou de la etajul 6 şi se sinucide (09.20). Vestea sinuciderii determină panică în rândul conducerii superioare de partid. Ceauşescu va face acum o a treia mare greşeală după plecarea în Iran şi mitingul din 21.12., anunţând prin radio sinuciderea trădătorului Milea (10,30), fără a preciza oficial un înlocuitor în funcţia de ministru al Apărării. Acest anunţ electrizează întreaga Armată şi nu numai pe ea. În faţa mulţimii care se apropia, Armata avea de ales între a deschide focul cu tot armamentul, sau de a trece de partea Revoluţiei. Unii, mai puţini, au trecut imediat de partea Revoluţiei, alţii, rămaşi fără ordin, sau cu ordinul de a se orienta, comandanţi de subunităţi, au ordonat retragerea. Anumite subunităţi rămase pe loc permit coloanelor de manifestanţi să treacă spre clădirea CC. Marea uni­tate mecanizată ce ocupa centrul oraşului se retrage în cazărmi. (Divizia 1). Ofiţeri şi ostaşi fraternizează cu revoluţionarii. Acelaşi lucru se petrece în întreaga ţară acolo unde au avut loc evenimente. (Au fost cazuri de fraternizare şi înaintea acestui moment). Miliţia, trupele de Securitate şi mare parte a cadrelor de Securitate dispar de pe străzi. Manifestanţii se apropie de sediul CC-ului. La orele 10,15-10,30, generalul Victor Stănculescu s-a prezentat la Ceauşescu, având un picior în ghips (pus în aceeaşi dimineaţă la Spitalul Militar Central, orele 05,00, de medicul Niculescu). Ceauşescu îi spune: „Preia comanda!". Dovedind o remarcabilă stăpânire de sine, generalul face tot posibilul, ca şi la Timişoara, să nu-şi asume răspunderea funcţiei de ministru al Apărării Naţionale încredinţată de Ceauşescu. Transmite prin grupa de transmisiuni a M.Ap.N.-ului, existentă în sediul CC-ului, ordinul ca unităţile militare din Bucureşti să se retragă în cazărmi (10,30-11,00), apoi părăseşte clădirea CC-ului. Se întoarce din drum şi la etajul 1 se întâlneşte cu soţii Ceauşescu. Cuplul prezidenţial intrat în panică şi sfătuit poate de cei din anturajul său fuge cu un elicopter chemat prin ordin de generalul Stănculescu şi confirmat de generalul Neagoe, şeful Direcţiei a 5-a. În mod normal, evacuarea comandantului suprem trebuia organizată de Direcţia a 5-a, respec­tiv de generalul Neagoe, conform unui plan stabilit. Acest plan, pus parţial în aplicare, nu va fi respectat de Direcţia a 5-a. Pentru prima dată, Ceauşescu îşi părăseşte tovarăşii, fără să dea indicaţii sau ordine. Abia în acest moment „fidelii" îşi pierd încrederea în dictator. Pleacă cu el Bobu şi Manea Mănescu (22.12.1989, orele 12,06), ceilalţi fug pe unde pot.

Nemaifiind apărat de Armată, Ceauşescu fuge la Snagov, după ce în primul moment îi ceruse pilotului să-i ducă la uzina „23 August". Securitatea din CC. (circa 250-300 de ofiţeri de la  Direcţia a 5-a) dispare, părăsindu-şi o parte din armament, moment în care cetăţeni de diferite categorii pătrundeau în clădire. Generalul Stănculescu se duce la M.Ap.N. (13,30), o parte din membrii C.P.Ex. aflaţi în sediul CC. pleacă la domicilii. Unii activişti de partid rămaşi în clădire "se unesc" cu revoluţionarii şi încep tratative pentru constituirea unui nou guvern. Armata este în curs de revenire în cazărmi. Până la această oră în ţară sunt 126 morţi şi 1107 răniţi.

Etapa a III-a - golul de putere - Această etapă începe o dată cu fuga cuplului prezidenţial, respectiv la orele 12,06, şi ţine până aproximativ la orele 18,30, când se declanşează focul de diversi­une în Piaţa Palatului, concomitent cu începerea acţiunilor de război psihologic şi radioelectronic. În ziua de 22.12 orele 13,30, Armata se retrăsese sau era în curs de retragere în cazărmi din ordinul generalului Stănculescu, ca fiind singurul prim adjunct al ministrului aflat în Bucureşti în acel moment şi oricum numit ver­bal de Ceauşescu în funcţia de ministru plin, funcţie pe care s-a ferit să şi-o asume.

La Televiziune, în jurul orelor 11,30, se formase un grup de revoluţionari, la care se adaugă personalităţi publice, şi câteva ore (14,30) mai târziu, unii oameni politici necompromişi în epoca Ceauşescu (Iliescu, Brucan). [IR: Care apar, după ce adevărata înfruntare s-a terminat. Şi inventează această "etapa a IIIa" a "golului de putere"- umplut perfect de Contrarevoluţie] Acestui grup i se alătură o serie de disidenţi din domeniul culturii şi generali în rezervă, unii dintre ei suspectaţi de Securitate.

În clădirea C.C-ului se formează grupe de tineri revoluţionari, care nu-şi găseau un conducător, unii dintre ei începând să fie manipulaţi de activiştii de partid aflaţi în sediu. [IR:In timp ce dl SN, se lăsa manipulat de activiştii de partid veniţi din afară.. ]Este momentul în care comuniştii credeau într-o schimbare a conducerii cu menţinerea sistemului existent. [IR: Ceea ce afirma şi dl Iliescu, supărat pe întinarea valorilor socialismului ] O echipă destul de închegată se fixează în jurul lui Ilie Verdeţ, care face totul pentru a câştiga bunăvoinţa unor revoluţionari şi a prelua puterea. (Vezi casetele video). Tot în după-amiaza aceleiaşi zile, se constituie un cuplu de comandă, format din generalul Guşă Ştefan (M.Ap.N.) revenit de la Timişoara, generalul Vlad Iulian (D.S.S.) şi colonelul Pîrcălăbescu, la care se adaugă, pentru câteva ore (22-23.12.) şi Dumitru Mazilu, agreat şi în echipa de la Televiziune, unde seara se va constitui primul consiliu al F.S.N. Prima listă a C.F.S.N.-ului cuprindea 39 de nume, rămânând deschisă pentru completare. Ion Iliescu (14,30) este recunoscut de cei aflaţi la TV ca un posibil conducător. [IR: Un fragment tratat în termeni ambigui. Nu se înţelege de loc cine a hotărît că acest grup, care nu participase la insurecţie, o va reprezenta] În acest timp, Securitatea stătea în espectativă, în afară de câţiva care au trecut, din diferite motive, de partea Revoluţiei. Armata aflată în cazărmi aştepta un nou comandant şi noi ordine. Colonelul Eftimescu, şeful Direcţiei Operaţii şi prim locţiitor al şefului M.St.M., şi generalul Voinea, comandantul Armatei 1, după ce fuseseră mobilizaţi la CC, încă de la orele 08.30, spre orele prânzului, 13,30, se reîntorc, unul, la M.St.M., celălalt, la unitatea sa. În această perioadă, la M.Ap.N., cel mai mare în funcţie a fost generalul Ilie Ceauşescu, fratele dictatorului şi şef al Consiliului Politic Superior. Acesta a transmis către Armată nota telefonică nr. 37, care se încheia cu fraza: „Se vor executa numai ordinele Comandantului suprem" (ora 11,30). Înainte de a fi pusă în aplicare, cu aproximativ o oră şi jumătate mai târziu, nota telefonică a fost anulată prin cele două note ulte­rioare, respectiv nr. 38 şi 39, emise de V. Stănculescu şi Eftimescu, care prevedeau executarea ordinelor Ministerului Apărării Naţionale (13,30). Apar ofiţeri de rezervă îmbrăcaţi în uniforme, care se alătură grupurilor de revoluţionari, provocând în unele cazuri neînţelegeri şi greşeli destul de grave, dar, ce-i drept, alţii fiind foarte utili în zilele ce vor urma. [IR: Nu ştim la ce s-au dovedit utili. Dar va trebui să explice cine i-a trimis să stîrnească "etapa a 3-a"] După orele 15,30, se întâlnesc în clădirea C.C-ului grupul de la Televiziune, care se constituise în prima formă organizată de conducere revoluţionară F.S.N., cu revoluţionarii din sediul C.C-ului. [IR: Ce însemnă "conducere revoluţionră FSN"? Pe cine reprezentau Iliescu, Bîrlădeanu, Brucan- am aflat ulterior, cînd FSN a impus Contrarevoluţia ] În jurul orei 17,00, îşi face apariţia un număr important de nomenclaturişti veniţi să-şj împartă noile funcţii în stat, după ce toată noaptea şi în dimineaţa zilei de 22.12. stătuseră ascunşi la domicilii. [IR: Spre deosebire de nomenclaturiştii din FSN, care apăruseră la ora 14, după ce stătuseră pînă atunci acasă sau la servici] De la TV, Ion Iliescu      a plecat spre CC împreună cu generalul Militaru, dar au trecut mai întâi pe la M.Ap.N., unde s-au întâlnit cu conducerea Armatei. [IR: În ce calitate?] Apoi vor ajunge la CC. către orele 16,30-17,00. Generalul Guşă Ştefan, prim adjunct al ministrului şi Şef al M.St.M., plecat de la Timişoara, ajunge la Bucureşti la orele 15,00, unde se prezintă la TV şi declară că Armata este de partea poporului, după care se deplasează la sediul CC unde îl întâlneşte pe generalul Vlad Iulian, şeful D.S.S., şi pe alţi militari (col. Pîrcălăbescu, fost şef stat major G.P.). Doi membri ai CP.Ex. - Dincă şi Postelnicu -aflaţi în sediu sunt arestaţi de grupul Dan Iosif, care nu acceptă colaborarea cu Ilie Verdeţ şi alţi nomenclaturişti. Unii securişti fugiţi după decolarea elicopterului reapar în clădire şi „se ataşează" grupurilor din sediu (15,00-17,00). În unele declaraţii date în faţa Comisiei din a doua legislatură s-a remarcat faptul că singurul care nu a apărut la Televiziune pentru a declara ataşamentul faţă de Revoluţie ar fi fost gen. Vlad, fostul comandant al Securităţii. La radio, în seara de 22.12, a apărut o astfel de declaraţie, dar fireşte prezenţa pe micul ecran ar fi fost mai convingătoare.

Apariţia unor foşti conducători comunişti (Dăscălescu, Verdeţ) în balconul clădirii CC, între orele 16,00-17,30, a provocat reacţia violentă a celor aflaţi în piaţă (circa 4-500.000 de manifes­tanţi). Se striga clar şi ferm „Jos comunismul!", „Fără comunişti!". [IR: Dar apariţia lui Iliescu, prin ce diferea? Respecta căţărarea lui în fruntea statului, strigătul anticomunist al mulţimii revoluţionare? ] Aceste mase de oameni prezenţi în piaţă hotărăsc ruperea de comu­nism. Este momentul istoric în care revolta anticeauşistă se trans­formă în revoluţie anticomunistă. Revoluţionarii îl forţează pe Dăscălescu să-şi dea demisia. [IR: O ocazie ca Tovarăşul Iliescu şi ai lui să emane... din revoluţie şi anticomunism] La orele 18,30, atitudinea anticomu­nistă a maselor provoacă reacţie în rândul fidelilor regimului comunist, care deschid focul în Piaţa Palatului. Este, de fapt, ca sa preia puterea. Ei urmăreau formarea unui guvern condus de Ilie Verdeţ, care trebuia să restabilească ordinea şi reînceperea activi­tăţii productive (texte înregistrate). Se urmărea schimbarea lui Ceauşescu, dar menţinerea unui regim comunist, aşa cum Gorbaciov îi indicase probabil lui Brucan la Moscova. Planul nu reuşeşte. [IR: Ba reuşeste pe deplin!] Nomenclaturiştii fug crezând că sunt victimele unei acţiuni de restauraţie ceauşistă. Revoluţionarii rămân în sediu, iar peste câteva ore, asupra lor se va deschide foc. [IR: In regia lui SN, Iliescu , Brucan, Birladeanu, Roman- erau nomenclaturişti, dar jucau rol de revoluţionari ]

Etapa a IV-a, marcată prin deschiderea focului din clădirile aflate în imediata vecinătate a sediului C.C-ului, la orele 18,30. La scurt interval de timp după acest moment, sunt atacate clădirea Televiziunii, a M.Ap.N.-ului, a Radio-ului şi alte instituţii de importanţă naţională din centrul Capitalei. Rezultă indubitabil exis­tenţa pe poziţii a trăgătorilor care aşteptau transmiterea ordinului de deschidere a focului. O parte din echipa CF.S.N. se întoarce la Televiziune, o alta (Iliescu, Roman, Montanu) trece pe la M.Ap.N., unde ia legătura cu generalii care se aflau la conducerea de atunci a Ministerului. În această perioadă, generalul Guşă ar fi trebuit, de drept, să conducă, deşi, aşa cum am văzut, Ceauşescu i-a „pasat" comanda generalului Stănculescu. Inexplicabil, genera­lul Guşă rămâne la CC. alături de Iulian Vlad, de unde încearcă să se impună, fiind trecut şi pe unele liste de guverne ce se întocmeau la diferite etaje ale clădirii. La M.Ap.N., generalul Stănculescu domina prin autoritatea sa, fără a-şi lua în primire rolul dat de Ceauşescu. [IR: Consideraţii din care nu se înţelege nimic. De în "etapa a 4-a" au început negocierile între facţiunile securicomuniste, soldate cu eliminarea lui Ceuşescu şi deturnarea revoluţiei]

Armata răspunde solicitărilor făcute de Revoluţie, în primele ore, cu o anumită rezervă şi trimite unele subunităţi pentru apărarea unor instituţii. [IR: Atacate de cine?] În clădirea C.C-ului funcţionează, în con­tinuare, grupul de comandă militară, constituit din generalul Guşă Şi generalul Vlad, cărora li se adaugă N. Militaru, D. Mazilu şi alţi militari (M.I. şi M.Ap.N., unii în civil). De la etajul 11 al Televiziunii, unde se afla noua conducere a FSN-ului, se ia legătura telefonică cu ambasada U.R.S.S. şi cu ambasadele altor ţări, fapt pe care nu-l consider concludent, întrucât aceştia, în acel moment, nu îndeplineau condiţiile de reprezentare legală a ţării. Erau simple tatonări de o parte şi de alta. [IR: Pe care însă le putem considera concludente, pentru a înţelege cum a ajuns grupul respectiv sa "îndeplinescă condiţiile de reprezentare legală a ţării". ]

Au existat legături telefonice şi din clădirea C.C.-ului, de unde generalul Guşă Ştefan, cel ce avea competenţa pe linia Tratatului de la Varşovia, a refuzat cu hotărâre orice sprijin, ajutor militar sau de altă natură din afară. Legături telefonice cu U.R.S.S. şi Ungaria au fost stabilite şi de conducerea M.Ap.N., respectiv gene­ralii Stănculescu, Eftimescu şi Militaru. După ora 20,00, în Bucureşti se declanşează acţiuni violente, soldate cu morţi şi răniţi. Armata, alături de revoluţionari, luptă împotriva unui inamic agil şi foarte bine pregătit. [IR: Dar care, vorba lui Caragiale, a lipsit cu desăvîrşire ] Trupele de Securitate şi de Miliţie sunt alături de Revoluţie. Unele cadre din D.S.S. trec clar de partea  Revoluţiei, alţii nu se implică, iar unii, vreo 100-150, din ordin sau din proprie iniţiativă, posibil să fi luptat împotriva Revoluţiei. [IR: Întregul popor lupa cu 100 de indivizi atît de agili, încît s-au evaporat. Noroc că a apucat SN să-i numere întîi] Dintr-un studiu făcut de revoluţionari, colaboratori ai Comisiei, asupra locurilor de unde s-a deschis foc de arme împotriva unor instituţii sau unităţi militare, se poate emite o apreciere a numărului de combatanţi antirevoluţie. [IR: L-am putea consulta şi noi?] Concomitent, în seara zilei de 22.12.1989 s-a dezlănţuit un intens război psihologic şi radioelectronic, cu scopul vădit de a determina confuzie şi dezastru, de a genera un sângeros război fraticid, care să ducă, în final, la slăbirea tuturor verigilor de putere ale statului. [IR: Război radioelectronic cumplit, care n-a lăsat nici o urmă. Dar care a dovedit lupta eroică a armatei, condusă de FSN,  de partea revoluţiei...]

Faţă de acest moment extrem de important al desfăşurării eveni­mentelor, voi încerca să explic modul meu de a judeca faptele.

Aveam cunoştinţă de existenţa unor planuri emise de Tratatul de la Varşovia şi care cuprindeau strategia de invadare, la nevoie, a României, Planul „Polarka". Se urmărea evident înlăturarea lui Ceauşescu, fiind considerat un paranoic, dar este posibil să se fi urmărit şi dezlănţuirea unui război civil, [IR: Multe sînt posibile...] care să justifice necesitatea unei pacificări din partea "prietenilor vecini", prilej cu care s-ar fi putut rezolva şi unele probleme etnice sau teritoriale.  Era cât se poate de firesc ca evenimentele revoluţionare să nască astfel de speranţe (vezi declaraţiile preşedintelui interimar Suros la mitingul din 19.12, ţinut în capitala Ungariei şi alte declaraţii). [IR: Scenariul: Sergiu Nicolaescu. Regia : ? ]

O altă dovadă o constituie şi pregătirile militare de la graniţele tării şi mai ales dezlănţuirea războiului psihologic şi radioelectronic a cărui amploare exclude varianta atribuirii acestor acţiuni unei organizaţii autohtone, respectiv unui serviciu secret al Securităţii, sau cum mai pretind unii, chiar al Armatei. (!?) [IR: Securitatea nu avea cum? Nu putea? Nu avea de ce? Dar cine dispunea de informaţiile şi mijloacele necesare, pentru a organiza diversiunea în toată ţara, oraş de oraş? Turiştii ruşi, unguri,  iugoslavi? Spionii strecuraţi in ţară şi dispăruţi. Arabii lui Arafat? Extratereştrii călare pe OZN-uri]

Eu consider deschiderea focului diversionist de la orele 18,30 în Piaţa Palatului o acţiune a unei grupări interne în scopul permiterii preluării puterii de către alţi comunişti decât fidelii lui Ceauşescu. [IR: !! De exemplu, de grupul lui Iliescu?] Şi cred că acest lucru a fost făcut de anumiţi securişti care se aflau sub comandă şi ocupau aceleaşi locuri ca şi cele din dimineaţa de 21.12. Dacă această acţiune era făcută de străini, se trăgea în plin, am fi avut morţi, răniţi şi bineînţeles o panică mult mai mare. Acţiunea făcută de autohtoni urmărea doar o panică ce trebuia să împrăştie mulţimea din piaţă, care începuse să se manifeste antico­munist şi să permită preluarea puterii şi restabilirea ordinii, având în rândul noului guvern şi câţiva „revoluţionari". Nu era nevoie să se tragă în plin şi mai ales să nu se pună în pericol vieţile şefilor aflaţi în clădirea C.C.-ului. În acest moment exclud varianta care ar atribui deschiderea focului unor fideli ceauşişti.

Probabil că cei care conduceau planul extern au crezut că deschiderea focului se datoreşte unei acţiuni a Securităţii în apărarea lui Ceauşescu. Or, este evidentă atitudinea mai mult decât rezervată, chiar „detaşată" a D.S.S.-ului faţă de dictatori (generalul Iulian Vlad, generalul Bucurescu Gianu, generalul Neagoe etc). Ei erau convinşi de iminenţa prăbuşirii lui Ceauşescu şi căutau o cât mai mică implicare. Numai proştii şi carieriştii au căzut în cursă de „zel ceauşist". Unii dintre ei s-ar putea să fi acţionat şi după 22.12, ora 12,00. [IR: Poate că şefii ştiau că vine schimbarea. Dar ticăloşii abrutizaţi folosiţi de ministerul de interne, îşi ştiau datoria şi interesul ]

In mintea noastră, a tuturor, în acele momente, a fost că lupta redeschisă era pentru Ceauşescu. De acest lucru profită planul extern, care declanşează războiul diversionist şi radioelectronic, în special asupra unităţilor militare de A.A., aviaţie şi comandamente de mari unităţi, în acelaşi timp cu atacuri terestre directe asupra acestor unităţi. Este imposibil de crezut că  Securitatea ar fi putut avea un astfel de plan sau că Armata a ordonat un atac al propriilor forţe prin folosirea unităţilor de cercetare-diversiune. Acest plan, ca anvergură şi intensitate, nu putea fi decât extern şi el s-a  suprapus peste diversiunea din Piaţa Palatului. [IR: Dar cine avea interes să spele păcatele armatei, printr-o luptă eroică, de partea revoluţiei? Sau să demonstreze fidelitatea Securităţii, faţă de noul regim? Sau să menţină presiunea, pentru a obţine condiţii optime de armistiţiu? Tot teneboasele forţe externe, bată-le vina?]

Nu este exclus [IR: Dar nici probabil... ] ca asupra efectivelor Armatei şi a populaţiei să se fi acţionat cu practici de război psihotronic, utilizate după cum se afirmă în unele materiale şi în Afganistan şi ale căror efecte derutante duceau confuzie, dezechilibru fizic şi psihic, resimţite din plin în acea perioadă. [IR: Cu ce scop? ]

[] După 22.12.1989, s-a urmărit cu precădere slăbirea capacităţii de luptă a unităţilor militare. [IR: De ce? ] Numai aşa se poate justifica îndreptarea acţiunilor către obiectivele militare în special, anti­aeriene şi de aviaţie, virtuali adversari ai unui eventual desant ae­rian. [IR: SF virtual, imaginat de regizorul SN] A fost intoxicată întreaga reţea de mijloace electronice de cercetare, şi aşa destul de precară, inducând ţinte asupra cărora s-a acţionat cu foc. Dar trebuie reţinut că, printre numeroasele ţinte false ce s-au vehiculat pe ecranele aparatelor radar, au fost şi forţe reale, venite din exterior, care la un semn ar fi urmat să ocupe dis­pozitive în interiorul teritoriului naţional şi să „sprijine" acţiunile de „pacificare prin forţă".[IR: Regăsim atmosfera din Dacii şi Mihai Vitezul...]

Datorită lucidităţii unor personalităţi din Armată şi Securitate, dar şi a unor oameni politici ridicaţi în această etapă, s-a putut evita ocuparea cu forţe armate a României. [IR: Q.E.D. Că nimeni nu a atacat România, nu conteză. Ar fi putut ataca. O dată în plus, cu eroism, ne-am apărat glia...] Meritul nu poate reveni unei singure persoane. [IR: Războaiele virtuale pot avea oricîţi eroi. ] Asupra cererii de intervenţie a forţelor sovi­etice în România se pot face multe speculaţii. Au fost unii, chiar şi militari, care au avut această poziţie, tot aşa cum alţii, mai ales generali din conducere, au refuzat-o categoric (Milea, Guşă, Stănculescu, Eftimescu). Deşi faptele ne demonstrează că o inter­venţie a Tratatului de la Varşovia era pregătită şi putea oricând intra în acţiune, situaţia în zilele de 22-23.12 se prezenta astfel încât ar fi fost nevoie de o formă oficială a intervenţiei. Războiul civil între Armată şi Securitate pornise (conform lozincii „Moarte securiştilor!"), dar amploarea lui a fost mult sub aşteptările celor care îl planificaseră, iar ocazia intervenţiei oficiale nu s-a ivit. [IR: Ce bucurie. Am scăpat de fictivele armate care ne împresuraseră şi voiau să ne împingă la război fratricid cu securiştii. Care ne-au apărat de manevrele duşmănoase externe. Împreună cu armata poporului, strîns uniţi în jurul noul partid conducător ] Declaraţiile americanilor că o acţiune militară sovietică în România ar fi aprobată şi de ei au avut efecte contrarii. Atât Gorbaciov, cât şi Şevarnadze s-au grăbit să răspundă că nu au de gând să se amestece în situaţia din România, lăsând impresia că ei consideră o intervenţie a trupelor Pactului de la Varşovia compromiţătoare pentru noua politică gorbaciovistă. Atacul din Panama al trupelor americane a fost perfect acoperit de mediatizarea evenimentelor din România. [IR: Săgeată bine ţintită, trimisă însă din tolbă securistă. Agresiunea SUA în Panama pare a fi fost sincronizată cu un verde dat intervenţiei URSS în România, pentru debarcarea nebunului căpos de la Bucureşti. ] Atenţia acordată de politicienii americani Ţării noas­tre a depăşit cu mult obişnuita lor reţinere. Astăzi putem face com­paraţie cu drama din Cecenia, ţară lăsată în voia soartei dictată de Moscova. Personal cred că şeful statului sovietic nu se aştepta la căderea prin violenţă a comunismului în România, pe deoparte, şi, pe de alta, avea prea multă încredere într-un plan bine stabilit. Sunt convins de asemenea că viteza desfăşurării evenimentelor din România a surprins pe vecinii noştri care, cunoscând puterea lui Ceauşescu, scontau pe un război civil de mai lungă durată. Toţi scenariştii au fost surprinşi de reacţia unanimă a românilor. [IR: Şi au fost deconcertaţi de-a dreptul, la 20 mai şi 13-15 iunie...]

Este clar că unii comandanţi militari - cu studii în U.R.S.S. - au dat ordine să nu se tragă în elicopterele sovietice (cu stea roşie) ce urmau să apară pe cerul patriei, [IR:?! ] tot aşa cum alţii au deschis focul asupra a tot ce încălca spaţiul aerian al ţării şi nu era notificat. Această stare de confuzie putea produce o catastrofă. Armata, mai exact comandanţii ei, nu erau convinşi că s-a terminat cu sistemul comunist. În noaptea de 23/24.12 s-a încercat organizarea arestării civililor din conducerea F.S.N., aflaţi în clădirea M.Ap.N. În jurul orelor 21-22 în ziua de 23.12 am intrat în biroul unui general la M.Ap.N. Nu am să-i dezvălui numele, el nemaifiind astăzi în Armată. [IR: Vom afla cine a fost după ce moare, şi nu mai poate infirma] Vorbea la telefon. Se afla intr-o stare evidentă de suresci­tare, în clipa în care şi-a dat seama că mă aflu în cabinetul său, a închis telefonul şi a venit spre mine. Era furios: intrasem în birou fără a bate la uşă şi în plus am ascultat şi o parte din conversaţie. A urmat o discuţie „tare", în care el mi-a adus argumente perfect valabile, fluturându-mi sub nas carnetul roşu de partid pe care îl scosese din buzunarul stâng de la tunică. Avea dreptate: El reprezenta o lume, eu alta. El, fiu de ţăran, categorie care a dat Ţării cei mai buni militari de-a lungul istoriei, eu reprezentant al micii burghezii, fiul unui inginer care mai făcuse şi câţiva ani de închisoare comunistă. [] Dar eram în 23 decem­brie 1989, aveam 59 de ani şi eram într-o situaţie în care nu mai exista întoarcere. — Le point de non retour —. L-am informat, i-am spus că eu mi-am ars carnetul de partid în 21.12 la Piaţa Romană, că vom învinge sau vom muri. Am ieşit. Un timp după acest inci­dent, un colonel m-a oprit pe coridoarele ministerului: „Domnule Sergiu, fugiţi, vor să vă aresteze...". Am alergat la ceilalţi civili care mai erau acolo să-i previn. Nu prea m-au crezut. Cazimir Ionescu a fost singurul care mi-a împărtăşit îngrijorarea. Am părăsit clădirea ministerului prin curte, apoi am traversat cimitirul într-un timp în care se trăgea din ambele direcţii. A doua zi am revenit, visul generalului se spulberase... Cred că a avut mult de suferit, deşi căuta să ascundă acest lucru. Nu i-am purtat pică, întrucât am ieşit învingători. Dar dacă ar fi fost altfel? [IR: Dacă ar fi verificabilă, informaţia ar fi interesantă. Ar confirma jocul dublu al lui Stanculescu, rolul deţinerii lui Ceuşescu în acel moment şi motivul execuţiei rapide- o dată negocierile încheiate. Nu avem însă de ce crede că scena a avut loc în realitate]

Aceste rânduri au fost adăugate cu intenţia de a reuşi măcar parţial să transmit cititorului „atmosfera" în care trăiam în acele zile. În noaptea de 24/25.12, unii comandanţi şi activişti de partid încercau convocarea Consiliului Politic al Armatei. Puţini dintre ei credeau că asistă la căderea comunismului în România. [IR: Si atunci? Cum s-au terminat negocierile care au dus la eliminarea Comandantului Suprem? Ce s-a promis ofiţerilor? Uitarea trădării poporului român ?Avansările de peste cîteva zile? Ce s-a promis securiştilor? Impunitatea, respectată deja de 18 ani? Privatizarea, care i-a ridicat fulgerător în topul milionarilor ?]

În după-amiaza zilei de 23.12.1989, generalul Guşă este chemat de la CC. la M.Ap.N., unde de fapt îi era locul. Armata nu cercetase şi nu eliberase în dimineaţa acelei zile locurile de unde în noaptea anterioară se deschisese focul asupra unor importante instituţii de stat. Starea psihică a generalului Guşă, de altfel un excelent militar, lăsa mult de dorit. Schimbat printr-un ordin telefonic al lui Ceauşescu din funcţia de comandant militar al acţiunilor din oraşul Timişoara, apoi, la revenirea în Bucureşti, neluat în seamă de anumiţi oameni politici, lipsit de informaţii şi extrem de obosit, şocat de moartea prietenului şi protectorului său, generalul Milea Vasile, el a căzut pradă unui defetism, prezentând, pe 24.12. dimineaţa, situaţia mult mai dramatică decât era în realitate şi fără a putea raporta o perspectivă. Câteva zile mai târziu, va fi numit comandantul Armatei a 3-a, semn de recunoaştere a calităţilor sale de ostaş. [IR:?] Grav bolnav, va rămâne în funcţie până în ultimele zile ale vieţii sale. A fost un bun român şi un bun militar, respectat şi iubit de subalterni. Deşi din seara lui 23.12 a preluat comanda, generalul Militaru este oficial numit ministru al M.Ap.N. doar în 24.12. [IR: Cum a preluat? Cine l-a numit? Cu ce legitimitate?] Personal, cred că prin reducerea Securităţii la zero [IR: Cum s-a realizat acest miracol? Pe care platou de filmare?] şi prin diferite alte ordine date de noul ministru, am pierdut şansa folosirii unor specialişti în depistarea teroriştilor.

Răsturnarea situaţiei la Bucureşti se va înfăptui, aşa cum vom vedea mai târziu, numai prin prezenţa sutelor de mii de manifes­tanţi anticomunişti, care au dat caracterul de Revoluţie în întreaga ţară, împotriva unui sistem şi nu a unei persoane, revendicările economico-sociale transformându-se în revendicări politice. [IR: Şi atunci, cum de şi-a permis FSN-ul să trateze cu duşmănie represivă, în 1990, tocmai pe cei care au înclinat balanţa în decembrie, chemînd împotriva lor masele de români inactivi, care stătusera ascunşi în casă, primind libertatea de la televizor şi care au  devenit ...electoratul FSN]

In această etapă, forţele participante au fost compuse din diverse categorii de oameni, muncitori, intelectuali, ţărani, de diferite vârste şi profesii, cetăţeni români şi de alte naţionalităţi. Intervenţia hotărâtă a acestora şi mai ales fraternizarea Armatei cu poporul au determinat descurajarea elementelor răuvoitoare, anti­revoluţionare, devotate vechiului regim, sau chiar cele ezitante, şi au anihilat totodată planul extern de invadare a României. Dar un număr important de cadre militare aparţinând M.I., D.S.S. şi în mult mai mică măsură din M.Ap.N. erau încă fidele sistemului comunist. [IR: Şi cum au fost convinse? ]

Grupul Verdeţ a încercat pe diferite căi să constituie un guvern care să menţină, fie perestroika propusă de forţele din exterior, fie păstrarea în totalitate a sistemului vechi, cu câteva schimbări la nivelul suprem. Nu a reuşit. [IR: A reuşit însă grupul Iliescu. Nimeni nu ţinea la mecanismele economiei comuniste. Nomenclatura avea nevoie doar să ramînă la putere.]

Totodată, din cei care simţeau răspunderea păstrării integrităţii statale, dar şi transformarea social-politică şi economică a României, s-a format organul Frontului Salvării Naţionale, care cuprindea personalităţi ale vieţii culturale angajate în Revoluţie, disidenţi, militari şi bineînţeles revoluţionari. [IR: S-a format fără nici o legitimitate... Şi nu s-a mai putut face nimic. Revoluţia era confiscată.] Este prima dată când se pune problema realizării unei platforme politice revoluţionare, cu obiective clare şi care urmărea în esenţă: lichidarea vechiului sistem, anularea acţiunilor violente, înlocuirea vechilor structuri, prin realizarea de organisme democratice, care să asigure libertatea de gândire şi acţiune, înlocuirea conducerilor din fostul regim, la toate nivelele, desfiinţarea partidului unic şi realizarea unei demo­craţii pluripartitiste. Etapa a IV-a se sfârşeşte cu executarea cuplu­lui Ceauşescu (25.12.1989).

Pentru a înţelege modul cum a fost hotărâtă eliminarea lui Ceauşescu, trebuie să revenim la „datele" cunoscute în dimineaţa zilei de 24.12.1989, zi în care a fost numit oficial ministru al Apărării Naţionale generalul Nicolae Militaru. De ce nu Guşă sau Stănculescu? Deoarece la acea dată nu se ştia nimic de implicarea lor în acţiunile de la Timişoara, iar generalul Militaru era o cunoştinţă a lui Ion Iliescu. [IR: Dar după aceea, cînd s-a ştiut ce au făcut la Timişoara, de ce i-a menţinut FSN în poziţiile represive cheie?] Personal, cred că nu a fost o alegere fericită, el fiind antipatizat de cadrele tinere din Armată. Eram de asemenea convins, în acele zile, că acţiunea „teroristă" este pro-ceauşistă şi este dusă de elemente din Securitate rămase fidele lui Ceauşescu. „Atacul" lui Trosca sau cel de la Otopeni, cât şi asediile Televiziunii şi M.Ap.N.-ului, toate ni se păreau atunci acţiuni duse de trupe speciale ale Securităţii împotriva Revoluţiei. Informaţii primite din provincie relatau acţiuni catastrofale şi erau, evident, rezultatul acţiunilor diversionist-psihologice. Nu mai vorbesc de  pesimismul generalului Guşă care susţinea în dimineaţa zilei de  24.12.1989 că situaţia în ţară este foarte gravă. Propunerea lui  Brucan de a scăpa de Ceauşescu, în scopul eliminării atacurilor  teroriste, a fost primită cu realism. [IR: Iată deci iniţiatorul soluţiei finale. ] Părerile au fost diferite, de la metoda Mussolini, până la proces. Cea din urmă, susţinută de Ion Iliescu. Au fost însărcinaţi Victor Stănculescu şi Gelu Voican cu organizarea procesului. Nu-mi propun să analizez modul cum a decurs acest proces şi, mai ales, mediatizarea lui. Acest lucru îl voi face atunci când îmi voi scrie memoriile evenimentelor trăite şi nu ale cercetărilor care fac obiectul prezentei lucrări. Vânzarea casetei video a procesului şi execuţiei o consider un act de înaltă trădare şi care a adus o unanimă dezapreciere a străinătăţii faţă de Revoluţie, şi faţă de noi românii. [IR: Ce tupeu!! Crima este că s-a vîndut caseta care arată ce au pus la cale, Nicolaescu şi complicii lui] Presa a dat uitării această mârşăvie, iar SRI-ul care sunt sigur că deţine numele individului, îl acoperă în mod inexplicabil. Sau ?

După execuţia din 25.12 şi anunţarea ei la TV în noaptea de 25/26.12.1989, acţiunile teroriste au scăzut cu mare repeziciune (28.12.), fapt ce vine să întărească justeţea hotărârii luate. Sunt unii care susţin că Ceauşescu ar fi trebuit judecat mai târziu, sub o formă cât mai legală. Legalitate în timpul unei revoluţii? [IR: Just. Dar cît dureză o revoluţie? Cîteva ore? După care reîncepe tirania legalităţii? ] Sau a văzut istoria un proces politic care să fie cinstit? [IR:?] Am uitat procesul Mareşalului din 1946, în realitate o mascaradă politică? Dar proce­sele lui I. Maniu, I. Brătianu şi ale atâtor oameni politici sau funcţionari de stat? Mai aveam nevoie de astfel de spectacole comuniste de data aceasta în sens invers? Nu ! Personal, cred că a fost o măsură raţională şi legală prin constituirea unui Tribunal militar special revoluţionar. [IR: Exact aşa ceva trebuie constituit şi pentru judecarea trădătorilor revoluţiei şi ai României, liderii FSN ]

Etapa a V-a, de stabilizare a puterii, de refacere a ordinii, în special, cu ajutorul Armatei. [IR: Agitaţiile şi filmările s-au terminat. Toţi la muncă, toţi la program ]

Pe 26.12.1989, Petre Roman este numit prim-ministru, iar o zi mai târziu se ţine prima şedinţă a Consiliului F.S.N.

După 22.12.1989 s-au înregistrat, în întreaga ţară, 942 morţi şi 2245 răniţi. [IR: Cine răspunde? ]

Trebuie remarcat însă că, în toate aceste etape, s-au săvârşit şi multe erori, cele mai multe din nepricepere, iar altele din dorinţa unor persoane de a câştiga popularitate sau pentru propria căpătuire. Este sarcina istoriei să găsească explicaţii pentru acele momente şi a justiţiei să facă dreptate.

 Din rezervele existente, precum şi din ajutoarele primite, s-a asigurat un minimum necesar pentru desfăşurarea unei vieţi mai decente pentru perioada decembrie 1989 - martie 1990.

Cu destule convulsii, treptat, iniţial datorită vidului de putere şi ulterior erorilor săvârşite, viaţa a intrat în noua ordine socială sta­bilită de Revoluţie.

Participarea maselor de oameni de diferite categorii, înlocuirea regimului totalitar comunist prin aplicarea pluripartitismului, realizarea de alegeri libere [IR: La fel de libere ca in 1946...], acordarea de libertăţi democratice [IR: Acordarea? Telecetăţenii au fost învăţaţi că Iliescu le-a dat toate drepturile] şi schimbarea întregului sistem politic şi de relaţii, începerea progra­mului de adaptare la economia de piaţă, iniţierea privatizării, ne oferă posibilitatea să afirmăm, fără teama de a greşi, că acţiunile din Decembrie 1989, prin desfăşurare, conţinut, scopuri şi rezul­tate, pot fi considerate ca Revoluţie democratică, anticomunistă. [IR: Dacă, după 22 decembrie, nu ar fi venit la putere forţe contrarevoluţionare, ar fi avut loc probabil eliberarea României de paraziţi]

Unele declaraţii publice de tipul „Revoluţia a fost furată" sau „Revoluţia mea a reuşit şi a lui nu", chiar dacă sunt folosite ca fi­guri de stil, au darul de a provoca confuzie şi în mod populist impune o viziune politică. A nu recunoaşte schimbările radicale, economice (economia de piaţă), sociale şi politice (democraţie, pluripartitism ...), deci a nega Revoluţia, înseamnă ori incultură, ori rea voinţă sau amândouă. [IR: Şi dacă pe unii, nu-i încălzeşte că foştii primi secretari si securişti au devenit mari patroni şi parlamentari, distrugînd economia si societatea?] Revoluţia română a fost singura care a dărâmat prin forţă sistemul comunist în Europa. [IR: Dar a lăsat la conducerea "noii societăţi" pe foştii organizatori şi gardieni ai lagărului ] Ea aparţine poporului, prin caracterul ei spontan, decis şi neorganizat. Ceea ce a urmat după Revoluţie este altceva. [IR: Este contrarevolutie.  ] Idealurile Revoluţiei? La început am avut unul cu toţii: să scăpăm de ceauşism. Am reuşit. Al doilea vis împlinit a fost dărâmarea regimului comunist. Aceste idealuri nu pot fi negate. Idealurile Revoluţiei franceze: libertate, egalitate, fraternitate au fost vreodată realizate? Ceea ce a urmat după Revoluţie în România este altă etapă şi rebuie judecată separat, comparativ şi fără pasiuni.

 

[IR:  Revoluţia de eliberare din ţară- de la inabusire la deturnare ]

IV. MOMENTE ALE REVOLUŢIEI  ÎN ALTE ZONE ŞI ORAŞE ALE ŢĂRII

 

[4 IR:  Revoluţia din Arad: de la înăbuşire la deturnare]

1. ARAD.

[] In perioada 17-21.12.1989, din ordinul ministrului Apărării Naţionale, subunităţi aparţinând U.M.O138O Arad s-au deplasat la Timişoara, unde au întăiit dispozitivele de apărare ale unităţilor din acest oraş. Plecarea la Timişoara s-a produs în data de 17.12.1989, orele 17,00. []

La data de 21.12.1989, în jurul orelor 08.00, muncitorii de la întreprinderea de Orologerie au părăsit sediul acesteia şi împreună cu muncitorii de la celelalte întreprinderi (I.M.U.A., U.T.A., I.V.A.), precum şi cetăţeni din localitate ce se aflau pe străzi, s-au deplasat spre Consiliul Popular Judeţean. [IR: Aşadar, chiar înainte de spargerea mitingului de la Bucureşti, revolta se întindea în Arad ]

[] Deşi s-au dat dispoziţiuni de către organele locale , în sensul blocării drumurilor de acces şi interzicerii pătrunderii muncitorilor în piaţa Consiliului Popular, precum şi măsuri de împrăştiere şi arestare a conducătorilor, acest lucru nu s-a pus în practică, deplasarea manifestanţilor efectuându-se în deplină ordine.

La cererea Elenei Pugna, fost prim-secretar al C.J. al P.C.R., începând cu orele 10,30 s-a constituit un dispozitiv de protecţie în jurul sediului Comitetului Judeţean P.C.R., în acest scop fiind trimise forţe aparţinând M.Ap.N., însoţite de T.A.B.-uri. Pentru o mai bună protecţie a dispozitivului realizat de militarii M.Ap.N. şi pentru împrăştierea manifestanţilor, au fost dispuse forţe  aparţinând M.I. (U.S.L.A., Miliţie, Pompieri), în jurul obiectivu­lui.

În primele ore ale zilei, mii de cetăţeni, în coloane organizate, s-au deplasat spre C.J.P., demonstrând împotriva dictaturii, cerând democraţie şi libertate şi exprimându-şi solidaritatea faţă de acţiunile de la Timişoara.

Către orele 10.10, în timpul realizării dispozitivului de pro­tecţie al C.J.P., s-au produs violenţe, ceea ce a determinat exe­cutarea, din proprie iniţiativă, a unor trageri de avertisment. Nu s-au înregistrat morţi sau răniţi. Această acţiune a deschis calea de dialog cu mulţimea, iar în urma ordinului dat de comandanţii de detaşament, de scoatere a încărcătoarelor de la armă şi tre­cerea armei în poziţia „la piept", s-a marcat momentul frater­nizării Armatei cu poporul. [IR: Ceea ce facea mai dificilă represiunea ] Cu sprijinul militarilor, între orele 10,30-13,00, s-a încercat, fără succes, un dialog între prim-se­cretar Elena Pugna şi manifestanţi.

Aproximativ la orele 13,00, unii dintre demonstranţi s-au urcat pe T.A.B.-uri şi s-au adresat mulţimii cu „Noi suntem poporul! " şi „Armata e cu noi!".

Începând cu noaptea de 21/22.12.1989, în condiţiile desfăşurării manifestaţiilor de stradă, forţele aparţinând organelor de Miliţie, gărzilor patriotice şi unităţilor militare nu au acţionat împotriva manifestanţilor conduşi de actorul Voicilă Valentin. Nu s-au pro­dus violenţe. Conform relatărilor gen. mr. Badalan Eugen, în acea noapte, Ilie Matei şi câţiva ofiţeri M.I. au instruit efectivele din incinta C.J.P., exclusiv forţe M.I., cum să acţioneze, când „porcii de la Armată vor lăsa demonstranţii să pătrundă în clădire".

In aceeaşi noapte, la orele 02,30, când în piaţă se găseau 700-1000 demonstranţi, lt. col. (M.I.) Mos Florin, a primit ordin de la inspectorul şef, col. Sălceanu, să treacă la împrăştierea demon­stranţilor prin folosirea gazelor lacrimogene şi reţinerea capilor mişcării. De remarcat că ofiţerul nu a executat acest ordin. Ca urmare, spre dimineaţă, numărul manifestanţilor a crescut simţitor. [IR: Deci Aradul era o localitate scăpată de sub control, pe 22 decembrie dimineaţa. Aceasta a contribuit la decizia puterii de a nu mai rezista revoluţiei ]

La orele 04,00, efectivele U.M.01380 Arad, care executaseră deplasarea la Timişoara, s-au înapoiat în cazarmă.

Dimineaţa, liderul revoluţionarilor, actorul Voicilă Valentin, a mulţumit Armatei pentru ajutorul dat şi pentru modul în care a acţionat în acea noapte. Totodată, cetăţenii au împărţit militarilor pâine şi cafea.

În ziua de 22.12.1989, orele 12,40, unităţile din Arad au primit nota telefonică semnată de Ilie Ceauşescu, privind starea de necesi­tate. Acest ordin nu a fost pus în aplicare.     

Între orele 12,45-l4,00, ca urmare a fugii cuplului prezidenţial, efectivele M.Ap.N. aflate în dispozitivul de apărare din faţa C.J.P. şi apoi şi celelalte forţe aparţinând MLI. au început retragerea în cazărmi.

Acţiunile Armatei au avut un caracter de protecţie a instituţiilor publice, a obiectivelor economice şi sociale şi a celor militare.

Sub influenţa celor petrecute în Timişoara, militarii nu s-au împotrivit acţiunilor revoluţionare, evitând confruntările cu demonstranţii.

Începând din 22.12.1989, orele 12,30, Armata a acţionat potrivit noilor imperative impuse de victoria Revoluţiei. La orele 14,00, s-au primit şi notele telefonice nr. 38 şi 39, transmise de M.Ap.N., care precizau conduita Armatei în acţiunile viitoare.    .

În această zi, după orele 14,00, s-a constituit, la sediul Primăriei Arad, Comitetul Local al Frontului Democratic Român -Arad, în cadrul căruia au fost cooptate şi cadre militare.

La orele 14.45, fostul prim secretar Elena Pugna şi secretarii fostului CC. al P.C.R., Ilie Matei şi Ion Radu, s-au adresat Armatei pentru protecţie.

În aceste momente de incertitudine, când plana pericolul unei opoziţii a forţelor ceauşiste, au fost luate măsuri de întărire a pazei şi apărării obiectivelor militare, dar şi a sediului noii puteri.

La orele 17,30, au fost luate sub protecţie sediile I.J.M.L, trecându-se totodată, la inventarierea armamentului şi muniţiei.

În după-amiaza zilei de 22.12.1989, în municipiul Arad a început o puternică acţiune de dezinformare şi război electronic. Zvonuri alarmante şi informaţii false au înspăimântat populaţia, psihoza teroristă s-a amplificat o dată cu sosirea la Arad a genera­lilor Nuţă şi Mihalea, care, însoţiţi de 29 de colaboratori, s-au instalat la hotelul „Parc".

[] Începând cu orele 23,00, elemente diversioniste au deschis foc de armă automată, din puncte izolate, determinând producerea panicii şi apariţia primelor victime. Primele focuri au fost îndrep­tate asupra clădirii Comitetului Provizoriu şi ulterior asupra altor obiective din municipiu.

În ziua de 23.12.1989, orele 01,00, au fost observate primele focuri de armă trase din hotelul Parc asupra U.M. 01380. Concomitent, s-a deschis focul din podul Palatului Culturii asupra Comitetului Provizoriu. Schimbul de focuri a durat până dimineaţa.

La orele 01,14, la Aeroportul Arad, s-a primit ordinul U.M.01942 Timişoara, cu următorul conţinut: „Tot ce zboară în spaţiul aerian este inamic". S-a transmis indicaţia de intensificare a cercetării aeriene şi terestre. În această noapte, Aeroportul a fost obiectul unor atacuri repetate, efectuate din toate direcţiile de către elemente diversioniste neidentificate.

În noaptea de 22/23.12.1989, unităţile militare din Arad au fost realmente intoxicate cu informaţii false, privitoare, în special, la iminenţa unor atacuri aeriene dinspre Deva, precum şi de aterizări sau patrulări de elicoptere neidentificate. [IR: Dar cine putea intoxica şi hărţui, metodic,  unităţile militare? ]

[] Încercarea efectuată de către forţe aparţinând M.Ap.N., întărite cu subunităţi U.S.L.A., de a se captura elementele teroriste ce acţionaseră din hotelul Parc a rămas fără rezultat. Cei doi generali, Nuţă şi Mihalea, ce fuseseră cazaţi în acel hotel, au fost reţinuţi în trenul R22 la Deva. Cum au părăsit hotelul Parc, nu s-a putut stabili. [IR: De ce ? ] De remarcat însă, că la orele 11,40, când trenul R22 se găsea în gara Arad, s-a creat o diversiune cu foc, în care a fost implicată şi miliţia T.F., presupunându-se că aceasta a constituit acoperirea fugarilor.

În după-amiaza zilei de 23.12.1989, s-au intensificat atacurile răzleţe ale unor indivizi neidentificaţi, în diferite puncte ale oraşului.

La orele 14,20 s-a încercat o pătrundere în forţă în sediulI.J.M.I., rămasă fără rezultat datorită ripostei apărătorilor. În dimineaţa zilei de 24.12.1989, atacurile teroriste au continu­at, în special asupra obiectivelor militare şi a sediului ComitetuluiF.S.N. Atacurile au fost declanşate din clădirea C.E.C.-ului, a Băncii şi a Palatului Culturii. [IR: Dar pînă azi, nici un asediator nu a fost găsit... ]

În timpul scotocirii ştrandului de lângă Cetate, efectuată între orele 14,00-14,30, grupa ce efectua acţiunea a fost întâmpinată cu foc din cabana nr. 4, fiind ucişi 2 militari.

Asupra unui detaşament militar, chemat de la Ineu, pentru a întări apărarea obiectivelor din Arad, la orele 20,30, persoane nei­dentificate au deschis foc în zona Piaţa Romană, Fabrica de Pâine, de la etajele superioare ale clădirilor din zonă. La scotocire, s-a descoperit într-o vilă de lângă blocul-turn un depozit de arme, muniţie, alimente şi băuturi, închis cu o uşă blindată, care nu a putut fi deschisă decât cu lovituri de aruncător de grenade antitanc. Începând cu orele 19,10, atacurile cu foc ale obiectivelor militare s-au succedat cu pauze de 30-40 minute, atacul având o durată de 10.15 minute. Atacurile s-au prelungit până a doua zi la orele 06,00.

Pe timpul nopţii a fost atacat şi dispozitivul de apărare al Aeroportului. La orele 21,00, în această zonă a fost reţinut lt col. (Securitate) Sătmăreanu, de la Batalionul de Securitate Timişoara, echipat în ţinută kaki fără grade.

În noaptea de 24/25.12.1989, orele 23,30, s-a încercat pătrun­derea în forţă în curtea I.J.M.I. şi a Secţiei Carotaj Bodrogu. Surprinzător, asupra atacatorilor s-a deschis foc intens, fără a se produce victime.

În ziua de 25.12.1989, în zona Aeroportului s-au observat, vizual, elicoptere ce zburau la joasă înălţime. La cercetarea pădurii Ceala, s-au descoperit urme de încălţăminte, de sânge şi de corpuri materiale târâte.

În aceeaşi zi, la orele 09,30, efectivele sosite în sprijin de la Ineu s-au înapoiat în cazărmile proprii; de asemenea şi cele sosite de la Lipova.

Începând din ziua de 26.12.1989, acţiunile teroriste au slăbit în intensitate, înregistrându-se unele atacuri asupra Aeroportului şi Comitetului F.S.N. Totodată, la orele 13,30, s-a ordonat retragerea efectivelor în cazărmi.

Diversiunea radioelectronică şi psihologică a fost deosebit de activă, abil condusă şi penetrantă, cu scopul bine stabilit de menţinere, după victoria Revoluţiei, a unui climat de panică, teroare şi incertitudine.

În mod deosebit, în municipiul Arad s-a pus accent pe acţiuni aeriene, care au intoxicat cu zvonuri alarmante populaţia şi Armata.

Municipiul Arad a fost singurul oraş din ţară unde, în noaptea de 22/23.12.1989, s-a folosit semnalul de „alarmă aeriană" transmis prin instituţii. În afara atacurilor aeriene înregistrate prin aparatură de cerce­tare radiotehnică, în judeţ şi în preajma municipiului au zburat şi eli­coptere străine, reale.

Atitudinea ambiguă a organelor locale M.I., a unor indivizi dubioşi, proveniţi din Securitate, faptul că din unele clădiri care au aparţinut M.I. s-a tras, au alimentat un curent de opinie nefavorabil, au întreţinut suspiciunea şi neîncrederea, cu toate dovezile de loialitate, demonstrate de elemente cinstite cu care apărătorii Revoluţiei au colaborat. [IR: La Arad a fost vorba de forţe ale securităţii, care nu au ieşit din joc decît în clipa în care li s-au dat garanţii de impunitate- atunci cănd s-a făcut tirgul Contrarevoluţionar. Disperat ca să deturneze privirea de la această realitate, SN face apel la mistere şi diversiuni tipice ] Trebuie reţinut că atenţia forţelor aparţinând M.Ap.N. a fost îndreptată permanent spre graniţa de vest, păstrând în acest scop rezervele necesare. Şi în municipiul Arad, s-a simţit faptul că Armata s-a confruntat, pentru prima dată, cu o stare conflictuală străină ei, cu acţiuni de gherilă urbană, în a căror rezolvare efec­tivele nu erau instruite. (Documentar M.Ap.N. S 2155 R/ 07.03.1994). La elaborarea prezentului material au fost folosite documente ale M.Ap.N-ului.

 

[5 IR:  Revoluţia din Brăila : izbucnită după ce s-a terminat]

2. BRĂILA.

[IR: In toată Moldova, pînă la 22 decembrie ora 12... nu s-a întîmplat nimic. Moldovenii s-au pomenit prinsi direct in cursa contrarevolutiei ]

[] În ziua de 22.12.1989, orele 17,00, un colectiv de cadre militare numit de comandantul garnizoanei, împreună cu revoluţionarii, a trecut la luarea în subordine a Inspectoratului Judeţean al M.I. La efectuarea prezenţei personalului din inspectorat s-a constatat că din unitate lipseau 75% din cadrele şi perso­nalul civil angajat . Acestea s-au prezentat la unitate până în data de 26.12.1989. [] In aceeasi  zi, între orele 22.54-23.05, unităţile militare din garnizoana Braila si din poligoanele apropiate au descoperit ţinte aeriene, confirmate vizual şi cu aparatură radar. S-a deschis foc. []

Evoluţia unor ţinte neplanificate în spaţiul aerian a fost observată şi către orele 06,28. Asupra acestora s-a executat foc a.a. În ziua de 23.12., orele 17,00, asupra unităţilor militare şi a  obiectivelor apărate de revoluţionari şi Armată, persoane rămase neiden­tificate au acţionat cu arme de foc.

Acţiunile au fost declanşate din sediile unor instituţii, dinspre gară, dinspre localurile unor şcoli (Şc. Gen. nr. 6), întreprinderi (Laminorul, Vinalcool), din zone verzi (parcuri, păduri), căi de acces (Calea Călăraşi, Aleea Cocorilor), precum şi din numeroase blocuri de locuinţe. [IR: Cum la Brăila nu avusese loc nici o înfruntare, nu fuseseră înarmaţi în pripă revoluţionarii, ar fi fost mult mai uşor să se stabilească cine a tras. Şi totuşi a rămas un "mister".   ]

În această perioadă, au fost constatate imixtiuni în reţelele tele­fonice şi radio militare. S-au vizat, în special, comandamentele unităţilor militare, precum şi depozitele de muniţie şi armament.În noaptea de 23/24.12.1989, au făcut obiectul unor acţiuni teroriste C.M.J.Brăila (orele 02,00-03,00) şi C.J.F.S.N. (în special acţiunile cu foc s-au desfăşurat dinspre blocul Romarta, hotelul Tineret, Casa Agronomului şi P.T.T.R.).

Potrivit unor declaraţii, în acea perioadă au circulat numeroase autoturisme cu numere de circulaţie false, ce transportau persoane suspecte. [IR:? ] Prezenţa acestora în anumite puncte a coincis întotdeauna cu executarea focului asupra obiectivelor apărate de Armată (Informare sinteză a redacţiei Armata României).

[] Ţinută sub observare de vedete dragoare, la orele 13,05, a fost observată o şalupă fluvială, vopsită în alb, cu număr de bordaj şi având la prova un individ înarmat cu pistol mitralieră. Prin staţia radio s-a aflat că persoanele din şalupă au deschis focul asupra navelor din Şantierul Naval. Ca urmare, comandantul vedetei a primit ordin să neutralizeze şi să reţină şalupa împreună cu personalul de la bord. La orele 13,30, vedeta dragoare a executat manevra de plecare de la ancoră. Când şalupa a ajuns la 400-500m de vedetă, s-au transmis somaţiile regulamentare celor de pe şalupă, dar aceştia nu s-au supus, ba, mai mult, şalupa a deschis foc asupra vedetei dragoare, lovind-o. În această situaţie, coman­dantul vedetei a ordonat deschiderea focului asupra şalupei care a oprit motoarele. În urma cercetării efectuate a rezultat că şalupa aparţinea portului Brăila şi că în urma schimbului de focuri a dece­dat conducătorul acesteia şi a fost rănit lt. maj. (M.I.) ce-l  însoţea.

[] Începând de la orele 09,00, au fost luate măsuri de scotocire a unor blocuri, de unde s-au semnalat că au acţionat elemente tero­riste. Pe timpul acţiunii, de la et. 5 al blocului A10 s-a executat foc. Un subofiţer a fost rănit. Acţiunile de scotocire nu s-au soldat cu vreun rezultat, datorită faptului că în blocuri erau foarte multe persoane civile care intrau-ieşeau şi care au îngreunat controlul încăperilor.

Deplasarea cu un microbuz şi un ARO a noilor organe de con­ducere postrevoluţionară în jurul orelor 13,30 la Şantierul Naval, pentru a asigura latura de sud a sediului politico-administrativ, a produs în jurul orelor 17,30-18,00 schimburi de focuri, din eroare, între subunitatea de gărzi patriotice existentă şi noii sosiţi. Schimbul de focuri a fost provocat de un foc izolat executat din blocul situat în partea dreaptă. Lipsa de coordonare şi cooperare a forţelor din zonă s-a soldat cu doi militari răniţi, doi morţi şi şapte răniţi din rândul gărzilor patriotice. [IR: Eroi ai unei revoluţii, sau victimele unei farse?]

În seara zilei de 23.12.1989, în faţa cazărmilor 01267 şi 01763 s-a oprit o furgonetă albă din care au coborât mai mulţi indivizi care au dispărut fugind printre blocuri. La câteva minute, în urma unui foc izolat, tras prin surprindere spre U.M. 01763 de pe unul din blocuri, s-a declanşat foc între cele două unităţi aflate faţă în faţă- Numai în urma intervenţiei energice a comandanţilor celor două unităţi a fost posibilă încetarea tragerilor. [IR: Tehnica apare clar. Scopul este şi el uşor de intuit: dacă nu ne lăsaţi în pace, nu vă lăsăm să trăiţi. Semnătura? Miliţia şi Securitatea- cine altcineva? O arata rezultatul: pactul este respectat, de 18 ani ]

În noaptea de 24/25.12.1989, unităţile militare din garnizoana Brăila au interceptat convorbiri suspecte prin radiotelefoanele capturate de la Miliţie. Conţinutul acestor convorbiri se regăseşte în anexe. [IR: Ele arată că diversiunea a fost realizată de oameni ai ministerului de interne ]

O gravă eroare s-a produs în noaptea de 26/27.12.1989, când o subunitate, în timp ce se înapoia de la scotocirea unui bloc din Bariera Călăraşilor, către dimineaţă a fost întâmpinată cu foc din câteva clădiri aflate peste drum de U.M.01478, respectiv blocurile Bl, VI şi A8, Terasa Ciocârlia. Militarii din unitate, considerând că subunitatea ce se adăpostea lângă monumentul situat în parcul din faţa unităţii acesteia era alcătuită din terorişti echipaţi în ţinută militară, au deschis foc asupra acestora, din proprie iniţiativă. În urma acestui incident au decedat două persoane civile aflate în zonă, cinci militari în termen şi au fost răniţi alţi cinci.

În ziua de 27.12.1989, acţiunile directe cu foc ale elementelor ostile au scăzut în intensitate. Au mai fost semnalate trageri din pădurea din apropierea garnizoanei Vulpea, prilej cu care a fost omorât un militar.

Începând cu 28.12.1989, din ordinul comandantului garni­zoanei, unităţile militare au început retragerea în cazărmi.

În această perioadă, în municipiul Brăila au decedat 41 de per­soane şi au fost rănite 98. [IR: Pentru un loc în care nu a fost revoluţie, tributul platit diversiunii, este zguduitor. ]

[] De remarcat că fabricanţii de zvonuri derutante şi alar­mante cunoşteau bine sistemul de transmisiuni al Armatei şi al gărzilor patriotice, prin care, infiltrându-se, au creat panică; [IR: Ghici cine putea fi.... ]

-   peste 80% din unităţile militare dislocate în garnizoana Brăila au fost agresate cu foc la diferite intervale de timp, din puncte fixe situate în balcoane şi pe acoperişurile blocurilor, sau mobile, dindiferite autovehicule de către persoane neidentificate. Focul ele­mentelor teroriste n-a urmărit atât producerea de pierderi de vieţi omeneşti, ci dezorganizarea conducerii, menţinerea unei puternice stări de tensiune, crearea unor situaţii confuze; [IR: Ghici cine putea fi....]

-   înarmarea suplimentară a unor efective din gărzile patriotice fără o instruire asupra modalităţilor de utilizare şi condiţiilor de folosire a armamentului a făcut ca în unele situaţii intervenţia cu foc să nu poată fi controlată.

[] Convorbirile purtate pe reţelele de radiotelefoane ne fac să înţelegem că în municipiul Brăila au fost persoane care s-au opus forţelor revoluţionare şi Armatei. [Ghici cine putea fi....]

 

[6 IR:  Revoluţia din Braşov: de la înăbuşire, la infruntare confuză cu securitatea]

3. BRAŞOV

[] În ziua de 19.12.1989, în baza dispoziţiunii Consiliului Judeţean al Apărării, s-a trecut la întocmirea unui plan comun de acţiune, în patru variante, în care au fost prevăzute forţele partici­pante şi locurile de acţiune. Ca urmare, în ziua de 21.12.1989, orele 13,00, planul respectiv a fost predat inspectorului şef, care urma a-l  prezenta spre aprobare primului secretar care era şi preşedintele Consiliului Judeţean al Apărării. Acest lucru nu a mai fost posibil întrucât s-au declanşat acţiunile revoluţionare.

În dimineaţa zilei de 21.12.1989, întreprinderile din municipiul Braşov au iniţiat mişcările de protest împotriva conducerii de par­tid şi de stat, iar în jurul orelor 13,00 s-au format primele coloane de demonstranţi. [IR: Deci şi la Braşov, revolta s-a întins, chiar înaintea mitingului intrerupt de la Bucuresti ]

In aceeaşi zi, şi muncitorii de la întreprinderea de Construcţii Aeronautice Ghimbav au încetat lucrul şi s-au îndreptat spre cen­trul municipiului Braşov, scandând lozinci anticeauşiste şi reven­dicative.

În jurul orelor 12,40, din ordinul inspectorului şef, forţele de intervenţie au fost scoase în dispozitiv, pentru a interzice afluirea spre centru a muncitorilor de la LA. Braşov, Tractorul şi Rulmentul. De asemenea, subunităţi din M.Ap.N. au fost scoase din cazărmi în vederea opririi celor de la I.C.A. Ghimbav. Forţele de opresiune au luat măsuri de asigurarea pazei şi apărării sediului Comitetului Judeţean de Partid şi a altor instituţii din municipiul Braşov. Coloanele de muncitori nu s-au lăsat impresionate şi au trecut peste efectivele dislocate în vederea blocării accesului spre centrul oraşului.

În jurul orelor 15,30-16,00, în faţa sediului Comitetului Judeţean de Partid se adunase un număr însemnat de manifestanţi. [IR: Se pare că protestul a fost mai masiv ca la Bucureşti. Se vorbeşte prea puţin despre el]

Către orele 17,00, în zona Consiliului Popular Municipal şi a C.J.P. s-a constituit un dispozitiv larg de apărare, format din diverse categorii de forţe, M.I. şi M.Ap.N.

Către orele 24,00, numărul demonstranţilor s-a redus simţitor, în zonă rămânând doar câteva sute de persoane.

În ziua de 22.12.1989, orele 07,00, mii de manifestanţi din întreprinderile industriale ale Braşovului au început să se grupeze în zona centrală a oraşului. S-au scandat lozinci anticomuniste. S-au format comitete revoluţionare. [IR: Toate astea, înainte ca la Bucureşti să se facă rocada, pe care a influentat-o. Milea şi ceilalţi ştiau că, pentru a-l satisface pe Ceauşescu mai departe, vor trebui să treacă prin foc şi Braşovul, ca şi alte oraşe, în care revoluţia izbucnise ]

În cursul dimineţii, organul judeţean de partid a încercat un dia­log cu demonstranţii, solicitându-le să-şi formuleze în scris nemulţumirile. Aşa s-a ajuns la redactarea unei petiţii cuprinzând 7 puncte, unul din acestea marcând clar cererea de demisionare din toate funcţiile politice şi de stat a soţilor Ceauşescu.

În jurul orelor 11,20, s-a ordonat dezangajarea efectivelor aparţinând M.Ap.N. aflate în contact cu manifestanţii, astfel că în jurul orelor 14.00, toate subunităţile se reîntorceau în cazărmi.

Între orele 15,00-15,30, un grup de manifestanţi au ocupat prin forţă sediul Inspectoratului Judeţean al M.I., de unde, ulterior, prin spargerea magaziei, au sustras o parte din armamentul şi muniţia existente acolo.

Între orele 17,00-17,30, în fostul sediu al C.J.P. s-a constituit primul nucleu al noului organ local de conducere revoluţionară, în fruntea căruia revoluţionarii au ales pe gen. mr. Florea Ion. Cu acest prilej, s-a hotărât ca Armata să asigure paza unor obiective impor­tante din municipiu.

În seara aceleiaşi zile, un grup de manifestanţi au spart magazia de armament şi muniţie a G.P. din fostul sediu al C.J.P., de unde au fost sustrase arme şi muniţie, persoanele răspândindu-se în oraş. La orele 21,30, în sediul Primăriei, a fost ales primul Consiliu judeţean al F.S.N.

Datorită imaginilor transmise la Televiziune şi a anunţului potrivit căruia revoluţia din Braşov era în pericol, către orele 24,00 şi în primele ore ale zilei de 23.12.1989, numărul demonstranţilor din faţa  sediului CJ.F.S.N. avea să crească simţitor. La acea oră, în municipiul Braşov, în afară de unităţile militare, cadre ale Securităţii, trupele de Securitate şi personalul Miliţiei care erau înarmate prin natura muncii, mai existau peste 800 de persoane civile care posedau armament. [IR: Existau deci condiţiile unei insurecţii, care nu poate forţa eliberarea, cît timp revoluţionarii rămîn fara arme, in faţa aparatului represiv]

În ziua de 23.12.1989, în jurul orelor 02,30, în parcul central al oraşului, pe fondul întunericului, al stresului şi al zvonurilor care circulau privind existenţa bandelor teroriste, s-a deschis foc, în mod nejustificat.

Pe acest fond au acţionat, din interiorul unor clădiri sau de pe acoperişul acestora (liceul „Unirea", „Modarom", „Capitol", întreprinderea „Nivea") elemente teroriste rămase neidentificate. [IR: De ce? E clar pentru cine lucrau. Cum de "noile" autorităţi nu au putut lămuri ce însărcinări au avut aceşti combatanţi?] Schimbul de focuri a încetat o dată cu ivirea zorilor.

În intervalul cuprins între orele 02,45-07,00, în condiţii de întuneric şi sub impactul zvonurilor furnizate sistematic piin mijloace radio, TV, prin telefoane şi prin viu grai, precum şi datorită lipsei de informaţii şi de legătură între subunităţile aflate în dispozitiv, s-au înregistrat 39 de persoane ucise (10 militari), au fost rănite 83 de persoane (36 militari).

În ziua de 24.12.1989, au fost luate măsuri de reorganizare a dispozitivelor, precum şi pentru strângerea armamentului existent asupra unor persoane ce acţionau din proprie iniţiativă. Misiunile de apărare au fost continuate până în ziua de 27.12.1989, orele 10.00, când s-a ordonat retragerea tuturor forţelor în cazărmi.

Derularea pe mai multe căi a unui plan de dezinformare a deter­minat crearea unei stări de tensiune, surescitare şi stres, care pe fondul frigului, întunericului şi oboselii, ca şi al erorilor de con­ducere şi coordonare a diverselor forţe, a făcut posibilă declanşarea, în noaptea de 22/23.12.1989, a unor dueluri de foc soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. [IR:Cine l-a pus la punct şi executat? Cine răspunde? ]

[] Rămâne fără justificare, şi greu de crezut, cum, în condiţiile unei stări de necesitate, organele de Securitate ale judeţului Braşov  susţin că au dispus trimiterea personalului subordonat la domiciliu. Profitând de situaţia creată, este cert că elemente contra­revoluţionare, diversioniste, au contribuit la producerea de acci­dente, creşterea confuziei, determinând reacţia de ripostă în lanţ. Rămâne de cercetat cum cei trei potenţiali terorişti care au acţionat cu certitudine împotriva militarilor şi a revoluţionarilor şi care au şi fost prinşi şi predaţi au decedat în condiţii discutabile. Ca şi în alte judeţe ale ţării, şi în Braşov se simte existenţa unui plan dinainte sta­bilit, pus în aplicare de cetăţeni autohtoni şi străini, instruiţi special pentru a destabiliza situaţia existentă. În cercetarea făcută în prima legislatură, a reieşit clar intervenţia unor terorişti autohtoni supuşi unui ordin şi care au acţionat conform aceluiaşi plan şi în alte oraşe ale ţării. [IR: ?...]

 

[7 IR:  Revoluţia din Buzău : izbucnită, după ce s-a terminat...]

4. BUZĂU.

[] În perioada 16-22.12.1989, municipiul Buzău nu a cunoscut agitaţia mişcărilor protestatare. Unităţile militare, numeroase în garnizoană, au trecut începând din 17.12.1989 la aplicarea măsurilor prevăzute la indicativul „Radu cel Frumos".

[] După anunţarea la radio şi TV a fugii dictatorului, în Piaţa Palatului Comunal s-au format grupuri de demonstranţi care, fără a întâmpina nici un fel de rezistenţă, au pătruns în sediul Comitetului Judeţean de Partid. Un alt grup de protestatari s-a îndreptat spre sediul organelor locale M.I., pătrunzând în clădirile acestuia fără a se produce victime.

În după-amiaza zilei de 22.12.1989, s-au constituit noile organe ale puterii, care şi-au asumat conducerea întregii activităţi pe raza judeţului Buzău.

Tot atunci, la Comandamentul marii unităţi din Buzău s-au prezentat Constantin Olteanu şi Catarinescu Ion, secretari ai fostu­lui CC. al P.C.R., însoţiţi de cpt. (M.I.) Ghiţă. Despre acest fapt s-a raportat telefonic generalului Stănculescu Victor (orele 21,30), care a ordonat să fie reţinuţi în garnizoană până la noi ordine. În ziua de 31.12.1989, aceştia au fost trimişi sub escortă la Bucureşti.

[] Începând din după-amiaza aceleiaşi zile, în municipiul Buzău s-a declanşat agresiunea psihologică, având ca obiectiv aglomerarea  Armatei cu informaţii, zvonuri şi ştiri false, alarmante, menite să provoace derută, să creeze confuzii şi să îngreuneze conducerea. În acest scop au fost folosite în special sistemele de telecomunicaţii teritoriale. In ziua de 23.12.1989, în baza ordinului M.Ap.N., doi ofiţeri s-au deplasat la Inspectoratul Judeţean M.I., pentru a-l  lua sub pro­tecţie. S-a constatat prezenţa în sediu a întregului personal şi absenţa unui număr de 40 de pistoale mitralieră, care, potrivit declaraţiilor, fuseseră distribuite unor subunităţi de gărzi patriotice.

Apariţia teroriştilor şi a diversionisţilor a determinat luarea unor măsuri, între care trimiterea unor cadre din plutonul de luptă antiteroristă în diferite locuri din municipiu, pentru descoperirea şi anihilarea acestora.

Către orele prânzului, persoane neidentificate au deschis foc automat din anumite imobile din jurul Poştei Centrale şi a Palatului Comunal. De asemenea, s-a deschis foc, dintr-o basculantă şi din autoturisme, asupra unităţilor militare. Deşi s-a ripostat cu foc, autovehiculele respective n-au putut fi oprite, ele reuşind să dis­pară. Cercetările făcute ulterior pentru identificarea acestora nu au dus la nici un rezultat, pe şosea găsindu-se numai resturile din par­brizele sparte. Din blocurile din apropiere, s-a executat foc asupra militarilor aflaţi în pază la Poşta Centrală şi Palatul Comunal. Grupuri diversioniste au acţionat şi din pădurea Crâng, din diferite clădiri în construcţie, din Cimitirul Eroilor, de la et. 11 al blocului Olimp, precum şi din alte blocuri.

În noaptea de 23/24.12.1989, asupra unei unităţi militare s-a deschis foc încrucişat dinspre garniturile de tren de marfă garate în triaj, din biserica aflată în Cimitirul Eroilor şi dinspre Fabrica de Confecţii.

În ziua de 24.12.1989, la orele 03,00, un detaşament militar ce se îndrepta spre Bucureşti, ajungând cu capul coloanei la intrarea de nord a oraşului Buzău, a fost întâmpinat cu foc din mai multe direcţii. Coloana s-a oprit, şi ulterior, în baza ordinului eşalonului superior, şi-a întrerupt deplasarea, fiind încartiruită în cazarma unei unităţi militare din municipiu.  La sediul C.J.F.S.N., în jurul orei 03,00, s-a petrecut un incident tragic: cpt. Olteanu Gheorghe, instructor la Statul Major al G.P., a  executat două rafale ucigând mai mulţi oameni; a fost condamnat la 22 de ani închisoare. [IR:Se pare că gărzile patriotice au jucat un rol nefast, şi la Buzău. De ce nu analizează cineva funcţionarea acestor fascii a "oamenilor muncii patrioţi", pregătite de Ceauşescu şi folosite şi de Iliescu, în 1990 ]

În ziua de 24.12.1989, în timp ce se deplasa în jurul clădirii C.M-J- s-a deschis foc asupra patrulei dinspre blocul Haşdeu de la et. 9 şi 10. Agresorii nu au putut fi identificaţi.

La orele 10,00, într-o unitate militară din municipiul Buzău s-a produs un accident tragic soldat cu trei morţi, având drept cauză neînţelegerile existente între şeful de stat major al unităţii şi secre­tarul B.O.B. de partid.

[] O dată cu lăsarea întunericului, mai multe unităţi militare au constituit ţinta unor atacuri cu foc, executate de persoane neidentificate.

În noaptea de 24/25.12.1989, la orele 02,45, asupra sediului CJ.F.S.N. s-a tras de la et. 1 şi 2 ale clădirii Direcţiei Judeţene de Poştă şi Telecomunicaţii. În această noapte, pe frecvenţele de lucru ale unor staţii de radio pe UUS, au fost recepţionate dialoguri în limba rusă şi arabă. [IR:?? ]

Şi în ziua de 25.12.1989 au fost executate focuri răzleţe, de către persoane rămase necunoscute, din diferite zone ale oraşului.

Existenţa teroriştilor în numeroase puncte din oraş şi în pădurile din apropiere  l-a  determinat pe comandantul marii unităţi din Municipiul Buzău să solicite M.St.M. sprijin de aviaţie pentru sur­volarea şi cercetarea pădurilor Spătaru, Maxenu, Stejaru, Crâng şi a municipiului Buzău, sprijin care s-a aprobat. Acţiunile diversioniste au crescut în intensitate. Au fost luate măsuri de scotocire,  însă fără eficienţa scontată. Pentru acţiuni de scotocire au mai fost folosite  67 de cadre şi 48 de militari din trupele de Securitate.

În jurul orelor 14,40, Comandamentul marii unităţi a fost atacat de un grup de cinci persoane de pe terasa blocului 105. La orele 19.00, s-a reluat atacul asupra marii unităţi, mai puternic decât în nopţile precedente.

În noaptea de 25/26.12.1989, în cartierele Micro 14 şi Unirii,  în urma unor semnale luminoase, diversionisţi amplasaţi în locuri izolate au declanşat şi susţinut un tir intens pentru a întreţine starea de panică şi confuzie. Concomitent, la Comandamentul marii unităţi s-au primit în continuare informaţii false. [IR:De la cine? ]

În ziua de 26.12.1989, pentru a descuraja atacurile diversioniste s-a reorganizat sistemul de patrulare în municipiu. În aceeaşi zi, la Inspectoratul M.I. s-a trecut la centralizarea armamentului aflat la oameni, inventarierea acestuia şi predarea la o unitate militară. (MAp.N.).

[] Pentru a-şi atinge scopurile, elementele teroriste au folosit ca procedee de acţiune atacurile cu foc real sau simulat, succesive sau simultane, îndeosebi în timpul nopţii, între orele 22,30-04,30, la intervale de timp de 2-2,5 ore. Atacurile s-au concen­trat în primul rând asupra principalelor obiective militare, dar şi asupra instituţiilor politico-economice şi administrative. Acţiunea s-a realizat prin surprindere, în grupuri mici, dovedind o foarte bună pregătire fizică, precum şi o importantă capacitate de a actiona pe timp de noapte, în zone urbane, în mod deosebit prin executarea unui foc precis.

 În această perioadă, în municipiul Buzău , ca urmare a acţiunilor revoluţionare, au decedat un număr de 29 cetăţeni, iar 28 au fost răniţi, unităţile militare înregistrând 11 morţi şi 29 de răniţi. [IR: Toţi, victime ale farsei prin care contrarevoluţia a deturnat revoluţia]

Din modul de acţiune al elementelor teroriste a rezultat o cunoaştere precisă a obiectivelor asupra cărora acţionau, precum şi a zonelor adiacente. [IR: Ceea ce arată că aparţineau aparatului de diversiune securist.]

Acţiunea simultană a unor grupuri teroriste, amplasate la dis­tanţe relativ mari unele faţă de altele, conduce la concluzia exis­tenţei unui sistem de legătură, semnalizare.[]

 

[8 IR:  Revoluţia din Cluj: de la înăbuşire, la diversiune]

5. CLUJ-NAPOCA.

La data de 21.12.1989, muncitorii din zona industrială C.U.G. s-au organizat în coloane pentru a se deplasa spre centrul localităţii, protestând şi manifestându-şi adeziunea faţă de acţiunile de la Timişoara. [IR: Un alt focar din lupta de eliberare, care trebuia reprimată (ca să se mai revină la situaţia dinainte) sau deturnată.  ]

[] Piaţa Libertăţii - str. Napoca şi Universităţii In 21.12.1989, orele 15,00, un grup de aproximativ 15 persoane solicita trecătorilor din zonă să participe la manifestările de stradă pe care încercau să le organizeze. Datorită acţiunii acestui grup de iniţiativă pro-Timişoara, în perimetrul respectiv au început să se scandeze lozinci anticeauşiste şi protestatare. [IR: Aceşti eroi fără nume, au rămas, şi în 1990, duşmanii din Cluj ai FSN-ului]

În jurul orelor 15,40, în zonă au sosit forţe aparţinând unor unităţi militare, care au realizat un dispozitiv de luptă. Debarcarea militarilor din autocamioane a fost primită cu ostilitate de către populaţie. [IR: Dar cum trebuia primită intervenţia forţelor represive? ] După realizarea dispozitivului, militarii au solicitat cetăţenilor să nu încerce penetrarea dispozitivului lor, întrucât se găseau în misiune de luptă. [IR: Misiune de luptă cu poporul român, care încerca să se elibereze, de sub tirania instalată şi menţinută cu concursul armatei române] Un grup mic de persoane, condus de Călin Nemeş, a acţionat incitant la adresa militarilor. [IR: Un exemplu tipic de "provocator". Şi în anul 1990, unii au incitat lumea la luptă, pentru a se cuceri o libertate reală] În urma altercaţiei dintre Nemeş Călin şi comandantul subunităţii, s-a deschis foc. Au fost înregistraţi 11 morţi şi 21 răniţi (inclusiv comandantul subunităţii, care se pare că s-a autoîmpuşcat în timpul luptei corp la corp cu Călin Nemeş). [IR: Viziunea lui SN (FSN) asupra evenimentelor, inculcată populaţiei îndobitocite de media securicomunistă,  explică faptul că Nemeş s-a sinucis ]

Aşa cum rezultă din declaraţiile unor martori, sub acoperirea trage­rilor executate de militarii din dispozitivul de apărare, s-a deschis foc şi din alte locuri de către persoane rămase necunoscute (de la una din fe­restrele Agenţiei de Voiaj C.F.R.). Totodată, este fără explicaţie rănirea  unor persoane, cu gloanţe ale căror traiectorii erau de sus în jos, sau care se găseau în alte locuri decât cele ale dispozitivului militar.  [IR: Din fericire "cercetările" comisiei lui SN au fost reluate, după căderea FSN de la putere. Ceea ce a permis condamnarea cîtorva vinovaţi, pentru represiunea de la Cluj]    

Piaţa Libertăţii Zona Anticariat-Catedrală  B-dul 30 Decembrie

În ziua de 21.12.1989, orele 15,30-16,30, în zona respectivă s-a constituit un dispozitiv format din militari aparţinând M.Ap.N. şi trupelor de Securitate. Folosindu-se de un container gol, grupuri de manifestanţi au ameninţat ruperea dispozitivului realizat de militari, creând posibili­tatea ajungerii la camioanele militare în care se găsea rezerva de muniţie. După o retragere de câţiva metri, militarii au somat şi au deschis foc, situaţie în care a fost ucis un cetăţean şi răniţi alţi şapte. [IR: Ni se sugereză tot timpul că ar fi fost grav ca să se înarmeze şi forţele revoluţionare. Războiul evitat prin dezarmarea unei părţi duce la supunere în sclavie]

Piaţa Mărăşti

În ziua de 21.12.1989, orele 18,00, în zona pieţei se realizase un dispozitiv format din militari aparţinând M. Ap.N. La adresa militarilor se  proliferau injurii, se aruncau obiecte contondente. Mai multe per­soane au blocat două autobuze, au somat şoferii să le părăsească, le-au pornit şi le-au îndreptat spre dispozitivul militar. S-a executat foc de avertisment şi ulterior foc la pneuri, în zonă înregistrându-se un mort şi 2 răniţi, din care unul în balconul casei în care locuia.

Str. Horea - zona Metropol - Astoria

În ziua de 21.12.1989, orele 15,00, în zonă s-a format un dis­pozitiv care asigura şi fluenţa de peste Someş, punct de importanţă operativă pentru nevoi de manevră.În jurul orelor 15,40, dinspre str. Horea a sosit o coloană de la C.U.G., care încerca să penetreze dispozitivul, folosind în acest scop şi un tramvai. Pentru a-i îndemna pe manifestanţi să forţeze dispozitivul militar, unele persoane anunţau că aceştia nu au muniţie de război. Comandanţii acestora au infirmat zvonurile, solicitând manifestanţilor să ocolească zona. Din ordinul ofiţerilor, s-a deschis foc de avertisment şi ulterior la picioare, situaţie în care s-a produs moartea a 3 persoane şi rănirea altor 8. Şi în această zonă, în baza mărturiilor unor martori oculari, au fost ucise sau rănite persoane din afara dispozitivului militar (de la etajele Cofetăriei „Urania" şi din alte locuri). [IR: Pentru tovarăşul regizor, lupta cu forţele regimului... nu trebuia să recurgă la forţă... ]

Str.Moţilor - zona Fabrica de Bere

În ziua de 21.12.1989, orele 15,30, în această zonă a fost creat un dispozitiv format din militari aparţinând M.Ap.N., fără însă a se bloca circulaţia. Între orele 18,00-l 9,00, o coloană formată din aproximativ 500 de manifestanţi a încercat, folosind trei autovehicule de transport  greu de mărfuri, să penetreze dispozitivul militar prin forţă. Deşi s-au făcut somaţii pentru oprirea coloanei, manifestanţii, sub protecţia autovehiculelor ce se deplasau cu faza mare aprinsă,  au continuat înaintarea, -a deschis foc asupra farurilor şi pneurilor autovehiculelor. In   urma acestei acţiuni, coloana s-a împrăştiat.

După aproximativ o oră, la orele 20.00, dinspre cartierul Mănăstur a sosit o nouă coloană, care de asemenea a încercat penetrarea dispozitivului de apărare. După deschiderea focului de aver­tisment, s-a dialogat cu cei sosiţi în zonă, care au consimţit să-şi continue deplasarea ocolind dispozitivul militar prin Str. Coşbuc.

 În  jurul orelor 22.00, tot din direcţia cartierului Mănăstur, a  sosit o coloană de 200-300 persoane, care au dezmembrat un  troleibuz aflat în apropierea dispozitivului militar, aruncând în militari cu bucăţi din autovehicul. [IR: Dacă antisecuriştii s-ar fi putut înarma, ar fi avut loc o insurecţie. Poţi saluta menajarea unor vieţi, dar e josnic să delegitimezi lupta pentru libertate. Pentru că s-a renunţat la ea, criminalii au rămas la putere, distrugînd România ]

În urma acţiunilor derulate în intervalul dintre orele 19,00-22,00, în această zonă s-au înregistrat 9 persoane decedate şi 15 rănite.

Acţiunile revoluţionare din municipiul Cluj-Napoca, realizate în scopul exprimării solidarităţii şi sprijinului efectiv pentru populaţia Timişoarei, pe fondul abuzurilor, dificultăţilor materiale, al nerespectării drepturilor omului, au însemnat o demonstraţie protes­tatară împotriva dictaturii totalitare comunist-ceauşiste.

Municipiul Cluj-Napoca a fost locul represaliilor încă din perioada când dictatorul continua să deţină toate frânele puterii. Astfel, în acest oraş au căzut primii eroi în ziua de 21.12.1989, orele 15,40. Este evident faptul că Armata a fost implicată în opre­siune, mai mult ca în alte oraşe, fapt explicabil şi prin aceea că oraşul are o deosebită importanţa strategică pentru zona de vest a ţării. Nu putem respinge nici supoziţia manipulării mulţimii revo­luţionare împotriva Armatei. [IR: Bravo revoluţionarilor... dar şi armatei... care a tras în ei... ca să apere hotarele... ]

Municipiul Cluj-Napoca este al doilea oraş, după Timişoara, în care muncitorii şi-au exprimat, cu fermitate, dorinţa de libertate împotriva dictaturii şi comunismului. Aşa se explică şi faptul că municipiul Cluj-Napoca este considerat „Oraş-Erou", propunere pe care am iniţiat-o în Senatul României. [IR: Deasemenea, FSN a avansat militarii care au tras în aceşti eroi. L-a hăituit şi umilit pe Nemes, care voia să ştie cine i-a ucis camarazii... pînă s-a sinucis. E drept că el nu a fost un "muncitor" asimilabil FSN ]

 

[9 IR:  Revoluţia din Craiova : deturnată după izbucnire, prin diversiune]

6. CRAIOVA.

[] Pe fondul degradării situaţiei din Timişoara, care punea în peri­col frontierele din sud-vestul şi vestul ţării, [IR:?? ] în noaptea de 16/17.12.1989 comandantul marii unităţi din Craiova a hotărât luarea unor măsuri de aducere a cadrelor cu funcţii de conducere în cazărmi şi constituirea unor grupuri operative.

[] În municipiul Craiova, acţiunile anticeauşiste s-au declanşat în dimineaţa zilei de 22.12.1989, când muncitorii de la Uzina de Aviaţie Craiova s-au grupat şi au pornit spre sediul Consiliului Popular Judeţean. La aceştia s-au alăturat şi alţi muncitori de la întreprinderea de Utilaj Greu, Electroputere, I.R. A. şi altele. [IR: Spre cinstea Craiovei, asta era înainte ca să se dea semnalul victoriei, la televizor]

În această situaţie, primul secretar al Comitetului de Partid Dolj a solicitat sprijinul Armatei pentru protecţia sediului. Ca urmare a aprobării date de ministrul Apărării Naţionale, au fost trimise efective pentru protecţia sediului, precizându-se la plecarea din unităţi interdicţia de a se folosi focuri de armă împotriva manifestanţilor. În jurul orelor 09,30, detaşamentul trimis a realizat dispozitivul  de apărare în jurul sediului Comitetului Judeţean.

Demonstraţia s-a desfăşurat paşnic, fără acte de violenţă sau provocări ale forţelor de ordine. Demonstranţii cereau libertate, democraţie, demnitate, precum şi demiterea organelor locale de partid şi de stat.

În jurul orelor 12,00, manifestanţii au pătruns în sediu, iar detaşamentul s-a retras în cazarmă.

După fuga dictatorului, în jurul orelor 16,00, s-a constituit noul organ al puterii revoluţionare locale, care a solicitat sprijinul Armatei în apărarea obiectivelor publice şi asigurarea liniştii în oraş.

[] S-a început luarea în primire a Inspectoratului Judeţean M.I. care s-a desfăşurat, până în ziua de 26.12.1989, fără nici un inci­dent. [IR: Ca şi în toate celelalte oraşe ale ţării, arhivele MI nu au fost atinse!! Ele au ramas pînă azi, secrete ale statului uzurpat. ]

Acţiunile de război psihologic şi electronic s-au declanşat în municipiul Craiova începând din seara zilei de 22.12.1989. Astfel, au fost recepţionate de comandamentul marii unităţi numeroase ştiri false cu privire la iminenţa unor atacuri teroriste asupra unor obiec­tive militare şi civile importante. S-au transmis prin telefon indicative strict secrete de mobilizare, ca şi cum acestea veneau din partea unor eşaloane superioare. S-au primit informaţii despre deşănţarea şi debarcarea unor trupe din mijloace de transport aerian în diferite zone.Prin reţelele radio pe UUS, s-au interceptat convorbiri în limbile arabă, bulgară, engleză şi română. [IR: Arabii, bulgarii, americanii şi alţi spioni galactici ştiau numerele de telefon si indicativele necesare pentru o diversiune fulgerătoare la scară naţională. E drept că astfel de informaţii aveau ofiţerii CI şi Securitatea. Dar aceasta ... era de partea revolutiei. Cine şi cum le-o fi furat securiştilor, brusc, întreaga logistică informaţională? E atît de neverosimil, încît numai SN poate crede. Noi ceilalţi, vedem că în acele zile s-a făcut un pact cu Securitatea. Dovedit prin ce s-a întîmplat în continuare. Oricîte presiuni s-au făcut. FSN nu a mai putut fi despărţit de Securitate  Pentru a suda acest pact, au fost puse in funcţie  hărţuielile de după 22]

Începând din ziua de 23.12.1989, elemente neidentificate au trecut la executarea unor acţiuni de diversiune prin foc, după cum urmează:În jurul orelor 05,30, s-a deschis foc, real sau simulat, asupra unităţilor militare din Calea Caracalului, din apartamentele unor blocuri situate în preajma acestora.

De asemenea, persoane neidentificate au deschis foc asupra militarilor ce executau paza Aeroportului Craiova. Cu acest prilej s-a încercat şi pătrunderea în forţă în obiectiv, cu scopul evident de distrugere a avioanelor existente. Au fost răniţi şase militari.

În noaptea de 23/24.12.1989, printr-un foc violent declanşat în jurul orelor 20,00, elemente diversioniste au reuşit să incendieze Depozitul de Carburanţi, prilej cu care au fost împuşcaţi mortal 4 militari şi răniţi alţi 3.

În dimineaţa zilei de 24.12.1989, între orele 04,30-05,00, o coloană de 8 autoturisme înmatriculate în fosta U.R.S.S. au ajuns la filtrul instalat la pasajul C.F.R. din apropierea localităţii Brădeşti. Nesupunându-se somaţiei, acestea au fost întâmpinate cu foc, determinându-se blocarea a 6 autoturisme şi fuga altor două. Din personalul existent în autoturisme au fost reţinute două per­soane rănite, ceilalţi reuşind să fugă. O femeie rănită trimisă la Spitalul din Filiaşi, a dispărut după o oră. [IR: Si cine era , în aceste 6 autoturisme? Tot nu se ştie?]

În aceeaşi zi, între orele 09.00-11.00, din cartierul Valea Roşie, mai precis din blocurile 42, 43 şi 44, s-a deschis foc asupra cazărmii marii unităţi.

În scopul anihilării acţiunilor teroriste, începând din ziua de 24.12.1989 s-au luat măsuri de scotocire a zonelor de unde se trăsese (Parcul Poporului, Hipodrom, Cimitirul Româneşti, Valea Şi Dealul Fetii, pădurile Facăi, Malul Mare etc).

Începând cu după-amiaza zilei de 25.12.1989, atacurile împotri­va unităţilor militare au încetat în totalitate. [IR: Se căzuse la pace... Revoluţia fusese deturnată ]

În perioada 22-25.12.1989, municipiul Craiova şi zonele adiacente au făcut obiectul unei puternice agresiuni radioelectronice, îndreptate în special împotriva unităţilor militare de apărare antiaeriană a teritoriului şi trupelor. Aceste acţiuni au reprezentat imaginea unor lovituri aeriene, ca parte integrantă a unei operaţii aeriene,    desfăşurată sub acoperirea unui puternic bruiaj de radiolocaţie,  executat într-o gamă largă de frecvenţe. [IR: Ca inginer de telecomunicatii si fost transmisionist, sint dispus sa particip la o expertiză a dovezilor privind acest război electronic]

 Lovitura aeriană s-a caracterizat prin prezenţa în spaţiul aerian din zonă a unui număr mare de ţinte, din care parte simulau / atacuri la obiectiv şi acţionau la înălţimi cuprinse între 100-500 m. în formaţii şi la intervale mici de timp, cu executarea tuturor formelor de manevră proprii mijloacelor de atac moder­ne. Unele din aceste ţinte prezentau lumini verzi şi galbene, permiţând astfel descoperirea vizuală şi urmărirea cu aparatură optică. Este de presupus că s-a urmărit cercetarea cu ţinte reale a dis­pozitivelor de luptă ale apărării antiaeriene, precum şi verificarea modului de reacţie a acelora care răspund de sistemul de foc.În ziua de 23.12.1989, parte din ţinte au intrat în zona de foc a rachetelor şi artileriei antiaeriene, determinând astfel reacţia cu foc. Astfel, din 19 ţinte intrate în zona de foc, în ziua de 23. 12.1989, 17 au fost combătute cu rachete. Aparent, toate rachetele au lovit ţinta, lucru confirrnat de dispariţia ţintei de pe ecranul radiolocatorului.În ziua de 24.12.1989, au intrat în zona de foc alte 11 ţinte care au fost combătute cu rachete.   Alte ţinte au fost combătute cu focuri de armă şi mitraliere.

Pentru cunoaşterea situaţiei aeriene, aviaţia militară dislocată pe Aerodromul Craiova a executat în zilele de 23 şi 24.12.1989 un număr de 15 ieşiri avion, ocazie cu care s-a demonstrat că majoritatea ţintelor erau produsul unor simulări radioelectronice. Bruiajul activ de radiolocaţie a prezentat forme şi metode noi, deosebit de perfecţionate, care imitau aproape perfect realul. [IR: Cu ce scop? Prin ce mijloace. Numai un neofit se poate lasă convins de astfel de afirmaţii ambigue]

[]Elementele teroriste au acţionat în grupuri mici, folosind şi aparatură de simulare a focu­lui, în general, acţiunile s-au desfăşurat pe timp de noapte, din apartamente nelocuite sau cu proprietari plecaţi din localitate; [IR: Cine avea apartamente secrete, libere, în fiecare oraş? ]

-  scotocirile executate au scos în evidenţă pete şi urme de sânge, tuburi de cartuşe trase, fără însă a fi descoperite persoane; [IR: Cum să fie descoperiţi executanţii, cînd cei ce au dat ordinul, s-au înţeles cu noua putere? ]

-  diversiunea psihologică şi radioelectronică declanşată în 22.12.1989 a fost organizată şi s-a desfăşurat pornind de la cunoaşterea amănunţită a unităţilor militare din zonă, a mijloacelornde apărare antiaeriană aparţinând trupelor şi teritoriului, a caracte­risticilor spaţiului aerian şi terestru din zona de sud-vest şi vest a ţării. [IR: Securitatea, prin reteaua de CI-isti, era singura in măsura] Este posibil ca reacţia promptă şi curajoasă a unităţilor mi­litare de apărare antiaeriană să fi determinat renunţarea la unele planuri ulterioare de intervenţie aeriană asupra ţării. [IR: SF-uri tipice SN, analist de diversiune]

 

[10 IR:  Revoluţia din Constanţa : izbucnită prin diversiuni, după ce s-a terminat...]

7. CONSTANŢA.

[] În ziua de 22.12.1989, după fuga lui Ceauşescu, populaţia din municipiul Constanţa a ieşit spontan pe străzi, în grupuri mari,îndreptându-se spre centrul administrativ al oraşului, unde şi-a exprimat bucuria şi speranţa în înlăturarea completă şi necondiţionată a dictaturii.

Parte din revoluţionari au pătruns în sediile organelor de partid şi de stat locale, în sediile Miliţiei judeţene, municipale şi cel al Securităţii. Pătrunderea s-a realizat fără incidente deosebite şi fără a se produce pagube semnificative. [IR: Dar şi fără a se deconspira agenţii securităţii ţi scoate la lumină crimele documentate în arhive ]

[] În baza ordinului eşalonului superior, Comandamentul Marinei Militare a preluat controlul asupra Inspectoratului Judeţean al M.I. (Securitate, Miliţie), inclusiv asupra Brigăzii de Securitate. La luarea în subordine a compartimentului de Securitate s-a constatat prezenţa în sediu a 50% din efectivele de cadre, celelalte, sonform declaraţiilor celor prezenţi, se aflau la domiciliu. Cu acest prilej s-au luat sub pază armamentul şi muniţia existentă în sediu. În această zi, întreaga conducere militară a garnizoanei Constanţa a fost preluată de Comandamentul Marinei Militare.

[] Începând cu noaptea de 22/23.12.1989, acţiunile militare s-au executat în contextul unei agresiuni psihologice materializată prin creşterea bruscă a cantităţii de informaţii şi zvonuri alarmante cu privire la existenţa şi acţiunile unor grupuri teroriste, contaminarea apei potabile, încercări de distrugere a unor lucrări de artă, obiec­tive economice, acţiuni de minare a unor nave în rada portului, încercări de debarcare a unor importante forţe, distrugerea plat­formelor de foraj marin etc. [IR: Acelaşi scenariu peste tot. Prea erau mulţi turişti sovietici şi terorişti arabi înarmaţi cu puşti cu lunetă şi cu... informatiile gestionate de CI si Securitate. După ce au făcut diversiuni în interesul Securităţii, reabilitării armatei şi legitimării FSN, ,au fost lăsaţi să plece, deschizîndu-se graniţele larg, ca să nu ramîna picior de terorist ]

Toate aceste informaţii au impus luarea unor măsuri suplimentare, inclusiv ordinul de deschidere a focului la apariţia unor mijloace aeriene sau navale neplanificate şi necunoscute. În această noapte, artileria de coastă a deschis foc asupra unor ţinte aeriene ce zburau la mare înălţime. Acelaşi lucru l-au făcut şi dragoarele maritime şi vânătoarele de submarine, acestea din urmă deschizând focul cu armamentul de bord asupra unor ţinte aeriene cane au survolat portul Midia, la înălţimea de peste 6.000 m.

In ziua de 23.12.1989, pentru cercetarea litoralului, a falezei Constanţa-Mangalia, au fost ridicate în aer elicoptere de cercetare. Asupra acestora, persoane neidentificate, în special din autotu­risme şi autofurgonete, au deschis foc de armă automată.In seara aceleiaşi zile, s-a încercat nimicirea unei ţinte aeriene, descoperită prin aparatura radar, ridicându-se în aer un avion de cercetare-interceptare. Misiunea nu a avut un rezultat pozitiv, ţinta aeriană neputând fi identificată. [IR: Ce nu a făcut armata română pentru a arata brusc o alta faţă... După ce fusese alături de dictatură, pînă în ultima clipă, trăgea acum în toate părţile, în toate zările, în toate ţintele virtuale,  pentru a reaminti românilor ca ea ....ne apără glia.  Iar Securitatea, menţinea atmosfera patriotică. ]

În seara zilei de 23.12.1989, începând cu orele 19,00, s-a înregistrat un nou val de informaţii, care coroborate cu cele obţinute prin cercetare radiotehnică conturau o operaţie navală de anverguri a unui potenţial agresor. Ca urmare, s-a ordonat scoaterea în mare a unor nave de luptă. Cu această ocazie s-a executat foc asupra unor obiective maritime descoperite, care, ulterior, s-au dovedit a fi false. [IR Mii de ţinte false în toată ţara, sau informaţii false despre mii de ţinte?] În data de 26.12.1989, orele 09,00, s-a luat hotărârea ca navele existente în mare să fie readuse în porturi, rămânând pentru protecţia platformelor de foraj şi a porturilor un număr strict limitat de nave.

Trebuie remarcat că o dată cu simularea unei mari invazii de pe mare, pe uscat, elemente teroriste au atacat diferite obiective, în special militare, din oraş, întreţinând astfel o atmosferă de hărţuire, derută şi panică. Începând din 24.12.1989, persoane neidentificate au atacat cu foc de armament individual obiective militare şi civile, dar şi patrulele ce se găseau în misiune. Atacurile teroriste s-au făcut în special de pe blocuri şi din zone verzi. La orele 16,45, în ziua de 24.12.1989, o patrulă ce se deplasa pe B-dul Lenin a fost ata­cată din mai multe direcţii, producând rănirea unor militari-elevi. În cursul nopţii, la Casa Armatei din municipiu, în urma atacurilor teroriste au fost răniţi 3 militari. În ziua de 25.12.1989, asupra altui autovehicul militar s-a deschis foc, fiind răniţi alţi 3 militari.

În urma verificărilor şi a scotocirilor efectuate, au fost reţinute mai multe persoane, dar învinuirile ce li s-au adus nu au putut fi dovedite, ceea ce a determinat punerea lor în libertate de către Miliţia oraşului. [IR: Încît, nici la Constanţa, nici un diversionist, nici un terorist.. nu a fost prins. Ceea ce se explică numai prin faptul că noua putere a făcut un pact cu cei care i-au folosit ]

-  [] începând cu 22.12.1989, în zona de litoral s-a manifestat o intensă diversiune ce probabil urmărea deschiderea porţii maritimea ţării unei eventuale invazii. [IR: O mare invazie, operată fără nici o navă... ] Crearea imaginii unei operaţii navale de amploare a permis deconspirarea dispozitivului de apărare şi a făcut posibilă testarea reacţiei sistemului de apărare din zonă. [IR: Sistem probabil costisitor, care s-a dovedit incapabil să distingă ţintele reale de focurile de artificii ] Trebuie reamintit că informaţiile primite, în special în primele zile, erau foarte greu de verificat;[]

 

[11 IR:  Revoluţia din Caransebeş: de la înăbuşire la deturnare]

 

8. CARANSEBEŞ.

În perioada 16-22.12.1989, o dată cu declanşarea evenimentelor revoluţionare de la Timişoara, situaţia socială în oraşul Caransebeş a cunoscut o tensionare continuă ca urmare a informaţiilor primite În Caransebeş, pe toată această perioadă s-au răspândit manifeste care chemau populaţia oraşului în stradă pentru a-şi manifesta protestul faţă de regimul totalitar ceauşist.

În ziua de 21.12.1989, grupuri de cetăţeni s-au adunat în faţa Consiliului Popular, scandând lozinci antidictatoriale, cerând drepturi şi libertăţi democratice. În cursul serii, au apărut şi primele manifestări vio­lente, astfel că fostul secretar al CJ.P., venit la Caransebeş să calmeze situaţia, a fost luat ostatic. [IR: Asta  este adevărata revoluţie ]

In noaptea de 21/22.12.1989 au avut loc primele altercaţii între manifes­tanţi şi organele de ondine (M.I.), care au deschis focul. Grupuri de manifestanţi au trecut la incendierea sediului Miliţiei Tribunalului, Procuraturii şi a unor case particulare, revendicând eliberarea celor arestaţi şi înapoierea unor bunuri confiscate anterior de organele de Miliţie. [IR: Chiar fără arme, lupta a luat caracterul unei insurecţii. Fapt care a cîntărit greu în decizia celor de la Bucureşti, de a renunţa la represiune]

 Încă din ziua de 17.12.1989 orele 18,30, unităţile militare din garnizoană se găseau sub obligaţiile indicativului "Radu cel Frumos". În baza ordinului personal al ministrului Apărării Naţionale dat comandantului U.M.01172 la orele 18,35, se preciza pregătirea unităţii pentru îndeplinirea unor misiuni de luptă, având în vedere apropierea de graniţa de vest şi sud-vest a ţării, care, în caz de agresiune externă, urmând să treacă la acoperirea unei zone de frontieră. [IR: Dar mai aproape se afla pericolul real, intern, constituit din revoluţionari. ]

[] În ziua de 20.12.1989, 6 elicoptere de pe Aerodromul Giarmata s-au deplasat pe Aerodromul din Caransebeş. Pentru asigurarea apărării terestre a Aerodromului Caransebeş, între orele 10,00-l 4,00, au fost puşi la dispoziţie 140 parasutisti din UM 01847 Buzău. [IR: Omniprezenţi aceşti băieţi. Probabil că au multe de povestit]

La apariţia primelor acţiuni protestatare, în ziua de 21 12 1989, deşi s-a solicitat din partea primului secretar al C.J.P. intervenţia Armatei, totuşi nu s-a dat curs cererii, neexistând aprobările nece­sare de la eşalonul superior.

De remarcat că în acest timp, tulburările în oraş au luat amploare. In aceste împrejurări, parte din personalul Miliţiei şi Securităţii a părăsit sediul incendiat al instituţiilor lor şi s-au refugiati in unitatile militare, avînd asupra lor  armamentul individual. De asemenea şi primul secretar al Comitetului Orăşenesc de Partid, cu familia, s-a refugiat în incinta cazărmilor militare. [IR: Dar armata era cu poporul .... ]

În noaptea de 21/22.12.1989, centrul oraşului a rămas în totalitate sub stăpânirea revoluţionarilor. [IR: O realitate a solidarităţii, care nu trebuie uitată. Nici de cei din Bucureşti, care susţin că intervenţia lor din 21-22 a salvat Timişoara. E adevărat, dar şi intervenţia Ardealului, i-a salvat probabil pe cei din Bucureşti. ] Din păcate au apărut abuzuri prin devastări de clădiri publice, magazine şi locuinţe ale cetăţenilor. [IR: Revolutie da, dar să nu se strice nimic. Mare grijă pentru bunurile publice!. Urmată de distrugerea sistematica, de către FSN, a întregii economii naţionale. ]

La orele 02,50, de la Poşta Centrală s-a solicitat sprijin Armatei, întrucât se pregătea incendierea clădirii.

La orele 03,15, cu aprobarea eşalonului superior, 3 T.A.B.-uri au trecut la îndeplinirea unor misiuni de patrulare în oraş. În timpul acţiunii, comandantul detaşamentului le-a avertizat prin porta-voce pe elementele declasate că vor suferi rigorile legii, somându-le toto­dată să părăsească, de urgenţă, zona. [IR: Absenţa ghilimelelor ne face să înţelegem că "revoluţionarul" Sergiu Nicolaescu împărtăşeşte viziunea critică despre "declasaţii" care înfruntau regimul. Cînd se putea, mult mai civilizat, prin emanare televizată...] În acest timp, din mulţime, asupra ofiţerului a fost deschis foc de armă automată. La orele 05,55, detaşamentul s-a reîntors în cazarmă, fără ca pe timpul îndeplinirii misiunii să folosească armamentul din dotare. [IR: Caransebeşul era insurgent, la ora cînd Milea trebuia să hotărască cum va primi coloanele de muncitori din Bucureşti]

În dimineaţa zilei de 22.12.1989, în jurul orelor 09,00, coloane masive de demonstranţi, organizate pe întreprinderi, s-au îndreptat spre centrul oraşului, scandând lozinci anticeauşiste şi anticomu­niste. La trecerea prin faţa unităţilor militare, mulţimea scanda: „Armata e cu noi!". Demonstraţia se desfăşura relativ paşnic. Ajunsă în centrul oraşului, mulţimea a ocupat sediul Consiliului Popular. Aici, în următoarele ore, au fost constituite noile organe ale puterii locale, în compunerea cărora au fost incluse şi cadre aparţinând M.Ap.N. [IR: Şi asta înainte de ora 12. Cinste lor!]

După victoria Revoluţiei, către orele 14,00, s-a ordonat predarea armamentului şi a muniţiei scoase la alarmă, în depozit, în această perioadă a fost luat sub protecţie tot personalul Securităţii şi Miliţiei, precum şi armamentul acestuia. [IR: Revoluţionarii autentici ai Caransebeşului trebuiau să se plieze ordinului de aliniere la Ilieşti,  venit de la emanaţii aterizaţi după ora 12, veniţi de acasă şi de la servici, de unde aşteptaseră, prudenţi, să vadă ce se va întîmpla  ] Concomitent, potrivit notelor telefonice nr. 38 şi 39, emise de M.Ap.N., s-a trecut la paza unor obiective de importanţă deosebită din oraş (C.F.S.N., I.R.E., Poşta Centrală, Gara, Autogara, Spitalul Orăeşenesc, Staţia PECO, depozite, etc.).

[] Prezenţa în perimetrul Anina a numeroase ţinte aeriene a deter­minat trecerea la aplicarea, începând cu oele 24,00, a Planului unic de apărare şi intervenţie la Aerodromul Caransebeş. De remarcat că în această noapte, subunităţile din paza aero­dromului au deschis foc prin ochire directă asupra a două ţinte aeriene ce erau luminate, fără însă a le lovi. În seara zilei de 23.12.1989, subunităţile de artilerie a.a. au deschis foc asupra a două ţinte aeriene, care erau luminate şi care, o dată cu executarea primelor salve, au stins luminile de bord. Ţintele nu au fost doborâte.[]

În noaptea de 23/24.12.1989, asupra unităţilor militare din Caransebeş s-a acţionat pentru prima dată cu foc de armă automată. Militarii aflaţi în dispozitivele de apărare au ripostat. Nu s-au înregistrat victime.

În toată această perioadă, în perimetrul unităţilor militare dislocate în garnizoana Caransebeş au fost descoperite persoane necunoscute ce desfăşurau acţiuni de cercetare-observare asupra obiectivelor militare. [IR:Numele lor? ]

 

[12 IR:  Revoluţia din Cugir: de la înăbuşire la pedepsirea celor care au "exagerat"]

 

9. CUGIR.

La data de 21.12.1989, orele 11,00, muncitorii de la secţia maşini-unelte a întreprinderii Mecanice din localitate au ieşit în stradă, scandând lozinci anticeauşiste şi de adeziune cu evenimentele de la Timişoara. [IR: Deci înainte de spargerea mitingului de la Bucuresti! Cinste lor! ] Până către orele 16,00, demonstraţia pe străzile oraşului a avut un caracter paşnic. După această oră, o parte dintre manifestanţi a trecut la devastarea unor magazine alimentare, precum şi a unor librării din care au scos cărţile al căror autor era Nicolae Ceauşescu şi le-au dat foc.

A fost atacat sediul Miliţiei. Deşi s-au executat focuri de aver­tisment, atacatorii au continuat asedierea instituţiei, obligând pe miliţieni la evacuarea clădirii. În jurul orelor 18,00, şeful unităţii de Miliţie şi un subofiţer de Miliţie, cu îmbrăcămintea cuprinsă de flăcări, au încercat să se salveze. Prinşi de mulţime, au fost linşaţi. În urma acestui atac asupra sediului Miliţiei oraşului Cugir, două cadre de Miliţie au fost ucise şi opt au suferit vătămări corpo­rale grave. Din sediu s-au sustras armament, muniţie şi alte mate­riale, clădirea fiind distrusă în proporţie de 70 %. [IR: Este ceea ce ar fi păţit şi în alte părţi securimiliţienii , dacă se întindea focul revoluţiei reale. Dar Tovarăşii din justiţia romînă , slugi obediente ale securicomuniştilor reorganizaţi în FSN, şi-au demonstrat orientarea. După atîţia ani, criminalii regimului comunist şi conducătorii represiunii din decembrie 1989 (sau iunie 1990) sînt liberi şi prosperi. Executanţii cuplului Ceauşescu sînt slăviţi pentru gestul lor, care a eliberat calea Contrarevolutiei. Sînt în schimb condamnaţi cei care şi-au făcut dreptate singuri, in focul înfruntării de pe 21 decembrie. Dincolo de orice detalii, cazul Adrian Carica şi Aurel Mihu, revolutionarii din Cugir condamnaţi la peste zece ani de puşcărie pentru că au participat la linşarea căpitanului Valentin Pop, comandantul Miliţiei Cugir, şi subofiţerului Ilie Stanciu- este cea mai clară demonstraţie că în România Contrarevoluţia a învins, putînd să regleaze conturile]

 

[13IR:  Revoluţia din Hunedoara : izbucnită după ce s-a terminat]

10. HUNEDOARA.

Până în dimineaţa zilei de 22.12.1989, în municipiul Hunedoara nu s-au semnalat acţiuni protestatare deosebite. [] [IR: Este remarcabil cît de cuminţi au fost minerii din zonă. Nu au spus nici pîs, pînă cînd nu s-a terminat insurecţia reală. Pentru ca apoi, să devină detaşamentul principal de apărare a contrarevoluţionarilor FSN. Sigur că inţesarea lor cu securişti, după 1977, este o explicaţie. Dar nu singura]

[] Începând cu orele 20,40, de la subunităţile de cercetare radiotehnică au început să sosească rapoarte care indicau apariţia unor ţinte aeriene în apropierea dispozitivelor de luptă (Ilia, Haţeg, Orăştie, Hunedoara etc.). Aceste ţinte prezentau caracteristicile specifice unor elicoptere, lucru confirmat şi de staţiile de radiolocaţie de dirijare a focului.

Concomitent, cazărmile unităţilor militare au fost atacate tere­stru cu foc real sau simulat, cu armament nespecific Armatei, având cadenţă redusă şi zgomot deosebit. Ca urmare, asupra locurilor de unde a fost deschis focul asupra obiectivelor militare, forţele militare din apărare au ripostat.

Începând de la orele 21,07, o subunitate de rachete a descoperit o ţintă aeriană ce se afla în zona de foc şi putea fi combătută. La ordin, s-a deschis foc antiaerian cu mitralieră fără însă ca ţinta să fie nimi­cită, aceasta continuându-şi deplasarea la înălţime foarte mică. Până la orele 24,00, au fost descoperite noi ţinte asupra cărora s-a deschis foc de mitralieră antiaeriană fără rezultate semnificative. [IR: File din filmul în care armata română a luptat dramatic... cu un inamic virtual ]

În dimineaţa zilei de 23.12.1989, acţiunile teroriste terestre şi-au intensificat activitatea, determinând primele pierderi în rândul Armatei. În noaptea de 23.12.1989, la orele 02,40, s-a deschis foc cu rachete asupra unor ţinte aeriene ce evoluau la înălţimi foarte mici. Explozia rachetelor la ţintă a determinat în majoritatea cazurilor dispariţia acesteia.Cercetările efectelor loviturilor aeriene nu au oferit elemente care ar fi putut defini inamicul. [IR:? Cît vom mai tolera această aiureală? ]

[]] Începând cu orele 18,00, au fost semnalate aparate aeriene mar­cate prin lumini de bord, având caracteristici apropiate eli­copterelor. Apariţia acestora a fost simultană cu executarea unor puternice atacuri terestre. Cu acest prilej a fost împuşcat mortal în frunte un subofiţer. Mai mulţi militari şi luptători din gărzile patri­otice au fost răniţi.

În ziua de 24.12.1989, între orele 08.00-10.00, pentru apărarea unor obiective militare au fost aduse forţe din trupele de Securitate (Deva). [IR: Erau chemate in apărare, tocmai forţele instituţiei cele mai suspecte, ca atacatoare]

In urma unor acţiuni de scotocire întreprinse, au fost descoperite urme proaspete şi elemente de muniţie (tuburi), provenite de la armament românesc. Între orele 17,00-24,00, dis­pozitivele de luptă ale unităţilor militare au fost din nou atacate cu foc, acţiunile violente succedându-se în intervale de 1-1,5 ore. Aceste acţiuni s-au soldat cu morţi şi răniţi din rândul apărătorilor.

In ziua de 25.12.1989, s-a trecut la restructurarea dispozitivului de apărare, la reorganizarea conducerii şi a focului.

In jurul orelor 21,00, asupra unităţilor militare s-a deschis un puternic foc de arme automate. Concomitent, posturile de observare aeriană şi staţiile de dirijare a  rachetelor au semnalat apariţia ţintelor aeriene luminoase. Nu s-au executat trageri antiaeriene.  

În dimineaţa zilei de 26.12.1989, au fost organizate acţiuni de scotocire. Pe timpul îndeplinirii misiunii, s-a deschis foc. A fost împuşcat în cap un maistru militar şi răniţi doi luptători din gărzile patriotice.

- focul asupra obiectivelor militare s-a executat în special pe timp de noapte, de către persoane neidentificate, dar care cunoş­teau bine dispunerea şi caracteristicile acestor obiective. [IR: Ghici Securitate ce-i?] Forţele teroriste au acţionat cu foc din diferite locuri, din preajma unită­ţilor militare, din imobilele învecinate, menţinând legătura între ele prin semnale luminoase;

- atacurile teroriste terestre s-au produs concomitent cu apariţia pe staţiile ecranelor de radiolocaţie a unei situaţii aeriene complexe şi evoluţia unor ţinte aeriene luminoase, ce aveau caracteristici tipice de elicoptere.

 

[14 IR:  Revoluţia din Reşiţa: de la înăbuşire la diversiune]

11. REŞIŢA.

În dimineaţa zilei de 21.12.1989, muncitorii de la principalele întreprinderi industriale din municipiile Reşiţa şi Caransebeş au dat semnalul începerii mişcărilor protestatare. În jurul orelor 12,00, în municipiul Reşiţa s-au format primele coloane de demonstranţi care au străbătut oraşul, concentrându-se în Piaţa 1 Decembrie, în faţa sediului Comitetului Judeţean P.C.R. [IR:Deci şi la Reşiţa, revolta a început înaintea spargerii mitingului de la Bucureşti]

Demonstraţia s-a desfăşurat paşnic, unităţile militare din garni­zoană nu au fost implicate în acţiuni stradale. La trecerea coloa­nelor de demonstranţi prin faţa sediilor unităţilor militare, aceştia scandau lozinci încurajatoare la adresa Armatei.

De remarcat că în această perioadă, în preajma obiectivelor militare a fost descoperită prezenţa unor persoane ce executau acţiuni de cerce­tare a acestora prin observare. [IR: Oare cine putea fi? Că securitatea, se exclude, aşa cum s-a decis de FSN după ce s-a căzut la pace...]

[] În seara aceleiaşi zile, s-a trecut la preluarea de către Armată a muniţiei ce aparţinea Inspectoratului judeţean M.I.

Încă de la orele 11,45, pe ecranele staţiilor de radiolocaţie au apărut semnalele unui intens bruiaj activ, iar în jurul orelor 19,00 au fost identificate primele ţinte aeriene, unele dintre acestea putând fi observate şi vizual. La ordin, asupra acestora s-a deschis foc antiaerian de mitralieră, fără însă a fi nimicită vreo ţintă. La căderea întunericului au fost semnalate deplasări de autotu­risme, mai ales pe dealul Lupacului, dar şi grupuri de persoane civile înarmate ce se îndreptau spre haldina de gunoi a oraşului. [IR:?]

Începând cu orele 22,00, asupra unităţilor militare din garni­zoană s-a deschis foc real şi simulat cu armament individual.Din analiza tragerilor a rezultat că asupra unităţilor militare acţionau circa 10-15  guri de foc automat, în special din zona împădurită. În atare situaţie, apărătorii au ripostat asupra punctelor de foc descoperite.

În ziua de 23.12.1989, în jurul orelor 02,40, în zonă s-a instalat o situaţie aeriană deosebit de complexă, materializată prin apariţia unor ţinte aeriene în apropierea dispozitivelor de luptă ale sub­unităţilor de rachete a.a. Au fost lansate rachete care, potrivit indi­catoarelor electronice, au lovit ţinta. Nu au fost găsite urme. [IR: Ar trebui să putem analiza mai atent dosarul acestor ţinte lovite şi evaporate. Ca să ne convingem că au existat, şi că nu sîntem victimele unei operaţii de construire a unui profil "revoluţionar" , pentru o armată care se compromisese]

[] În timpul zilei de 23.12.1989, focul a avut un caracter sporadic şi a fost declanşat de elemente neidentificate, din locuri acoperite, îndreptat în special împotriva sediului C.F.S.N. şi a obiectivelor militare. În această zi, în municipiul Reşiţa a avut loc o vastă acţiune de dezinformare şi diversiune, al cărui obiectiv principal îl constituiau unităţile militare. Principalele zvonuri se refereau la deplasarea unor coloane teroriste blindate ce se îndreptau din direcţia Borşa, coloane de autoturisme "Lada", precum şi despre aruncarea în aer a Fabricii de Oxigen, de distrugerea barajului Valiug etc.Cercetările făcute au demonstrat falsitatea acestor informaţii. [IR: Dar sursa lor? De ce a rămas misterioasă?]

Un incident pe care doresc să-l  descriu s-a petrecut în seara zilei de 23.12.1989, către orele 20,00, când o coloană de autosanitare condusă de un autoturism "ARO" s-a îndreptat către punctul de control al U.M.01929. Autoturismul "ARO" ajungând în apropierea punctului de control a deschis foc asupra acestuia, ucigând mortal un militar în termen, după care s-a întors în mare grabă şi a dispărut. Asupra coloanei rămasă nemişcată s-a deschis foc, fiind blocate două autosalvări. În baza cercetărilor ulterioare s-a aflat că aceste salvări, conduse cu autoturismul „ARO" de un cetăţean neidentificat, [IR: Şi neindentificabil, ca toţi ceilalţi agenţi ai diversiunii] primiseră misiunea să se deplaseze la uni­tatea militară, fiind informaţi că aici se găsesc mulţi morţi şi răniţi ce trebuiau duşi la spitale. Informaţia s-a dovedit a fi falsă, în uni­tate neexistând răniţi sau morţi până în acel moment.

În baza hotărârii organelor locale F.S.N., începând din seara zilei de 23.12.1989, unor subunităţi de gărzi patriotice din municipiu li s-a distribuit muniţia necesară participării la paza şi apărarea obiectivelor încredinţate.

Noaptea de 23/24.12.1989 a fost marcată de numeroase atacuri tere­stre desfăşurate de persoane neidentificate asupra obiectivelor militare. Atacul avea o durată de 10-15  minute, se desfăşura la intervale de 30-40 minute şi a avut loc până în dimineaţa zilei de 24.12.1989, orele 06,30. In timpul acestor atacuri, şi-au pierdut viaţa doi militari din subunităţile radiotehnice şi au fost răniţi alţi patru. In aceste împrejurări s-a întrerupt sistemul de comunicaţii teritorial al unităţilor militare.

În cursul aceleiaşi nopţi, a fost ţinută sub foc clădirea Centrului Militar Judeţean, mai ales din direcţia Liceului Industrial nr. 2, pre­cum şi din diferite clădiri şi blocuri de locuinţe din zonă. În acest sens s-a urmărit blocarea efectivelor în cazărmi şi interzicerea acţiunilor de scotocire.

În noaptea de 23/24.12.1989, în jurul orelor 02,40, persoane necunoscute au încercat să pătrundă prin forţă pe latura de vest a  cazărmii U.M.01929, încercare respinsă prin foc. Către orele 03,00 toate legăturile telefonice ale acestei unităţi au fost întrerupte, între­rupere ce a durat până în ziua de 25.12.1989, orele 12,30. [IR: Mare e mîna CIA, KGB, Mossad etc....]

În ziua de 24.12.1989, s-a intervenit aerian cu elicoptere asupra locurilor de unde au acţionat cu foc elemente teroriste.

Scotocirile făcute pe timp de zi nu au avut rezultate concludente. [IR:Cum era să dea? Demonstraţia de forţă a Securităţii şi-a atins scopul provocînd intelegerea de negasire a reultatelor concludente]

La lăsarea întunericului, unităţile militare au fost din nou ţinta atacurilor teroriste, declanşate în special din direcţia sud şi sud-vest, din zona Ateneul Tineretului, Hotelul p.c.r. şi din diferite imobile de pe şoseaua Reşiţa-Lupac. Încercările de contraatac s-au soldat cu noi pierderi ca urmare a acţiunilor de flanc executate de persoane neidenti­ficate.

În general, atacurile teroriste au fost respinse cu foc şi au con­tinuat şi în noaptea de 24/25.12.1989, până în dimineaţa zilei de 25.12.1989, orele 10,30.

Legăturile radio de conducere a unităţilor militare din municipiu au fost puternic bruiate de emisiuni în limba rusă, în special în nopţile 23/24.12. şi 24/25.12.1989. Atât pe parcursul nopţii, cât şi în dimineaţa zilei de 25.12.1989, au fost înregistrate, ca urmare a acţiunilor teroriste, pierderi în cadrul apărătorilor. În toată această perioadă au fost împuşcaţi mortal 3 ofiţeri, 6 militari în termen şi au fost răniţi alţi 17.

[] acţiunile diversionist-teroriste au urmărit destabilizarea sistemului de apărare a.a. În zona Caraş-Severin, care să faciliteze executarea dinspre vest a unor operaţii aeriene de amploare. Pe lângă mulţimea de ţinte false realizate electronic, au fost descoperite şi ţinte reale. [IR: Dar imateriale ] Cetăţeni din oraşul Aiud şi din sudul judeţului au descoperit vizual elicoptere în zbor. De remarcat că ţintele reale au zburat în afara zonei de foc a unităţilor militare de artilerie şi rachete a.a. Concomitent, unităţile de apărare antiaeri­ană din zonă au fost supuse unor puternice atacuri terestre şi aeriene, dar şi unor acţiuni de dezinformare;

-  [] atacurile teroriste s-au desfăşurat în special pe timp de noapte, între orele 18,00-07,00, în grupuri relativ mici de ataca­tori cu armament individual automat şi cu aparatură de tragere pe timp de noapte. Intensitatea maximă a acestor atacuri s-a înregis­trat în nopţile de 22/23.12., 23/24.12 şi 24/25.12.1989, între orele 04,30-06,30, când s-a încercat şi pătrunderea în forţă în obiec­tivele militare;

-  cercetările efectuate ulterior au scos în evidenţă existenţa unor tuburi de cartuşe de armă automată fără înregistrarea lotului de fa­bricaţie, lucru ce face imposibilă determinarea deţinătorului acestei muniţii, dar şi pete de sânge şi bucăţi de echipament. De remarcat că pe timpul atacurilor, din direcţia atacatorilor au fost auzite exclamaţii de durere şi strigăte de ajutor. [IR: Pînă la urmă, strigătele au fost ascultate şi Securiştii au primit ajutorul necesar, ca să dispară în ceaţă]

 

[15 IR: Revoluţia din Sibiu: de la inabuşire la confruntare între securitate şi armată]

 

12. SIBIU.

[] În ziua de 17.12.1989, orele 16.45, mai-marii judeţului Sibiu, civili şi militari, au fost convocaţi la Comitetul Judeţean de Partid, pentru a audia teleconferinţa condusă de Nicolae Ceauşescu în jurul orelor 17,00. Cu acest prilej s-au stabilit măsurile urgente ce trebuiau luate în condiţiile „stării de necesitate" instituită în judeţul Timiş.

După teleconferinţă, Nicu Ceauşescu, prim-secretar, a luat cuvântul şi, conform stenogramei, a spus: „Tov. Dragomir, Radu, Rotariu - voi în alarmă. Nu avem probleme, dar luaţi măsuri... Din  acest moment suntem în stare de război. Intrăm cu toate unităţile în sistem de luptă nu de necesitate... Armata, Internele, Gărzile, acţionaţi fără discuţie, veţi fi pe poziţie cu sistemul care este stabilit. Trageţi fără somaţie... [IR: Nicu exprima, mai clar ca alţii, raportul dintre forţele statului şi poporul român]"

Tot cu această ocazie s-a solicitat comandantului garnizoanei Sibiu să trimită la Timişoara un complet de substanţe chimice ce se utiliza în procesul de învăţământ în cadrul Şcolii de Ofiţeri Activi „N. Bălcescu". De reţinut că aceste substanţe au un efect de scurtă durată şi numai în spaţii închise, în spaţiu liber efectul fiind practic nul.

[] Manifestaţiile de stradă încep în dimineaţa zilei de 21.12.1989, în faţa magazinului Dumbrava, de către un grup de muncitori de la întreprinderea Balanţa, conduşi de Oană Ion, care revendicau îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. [IR: Deci şi la Sibiu revoluţia a izbucnit, înainte de spargerea mitingului de la Bucureşti] Grupul a fost împrăştiat de forţe  M.I., iar unele persoane au fost reţinute pentru cercetări la Miliţie.

În jurul orelor 09,45, în Piaţa Republicii şi în faţa sediului C.J.P- Sibiu s-au adunat grupuri sporite de manifestanţi care scan­dau lozinci anticeauşiste şi antidictatoriale, ocazie cu care Nicu Ceauşescu a dispus scoaterea forţelor de ordine şi a unităţilor mi­litare în principalele puncte ale oraşului. Ieşirea armatei s-a făcut  în baza aprobării ministrului Apărării Naţionale, care a ordonat comandantului garnizoanei, lt. col. Aurel Dragomir: "...Bine, ieşi acolo unde-ţi cere primul secretar. Aperi obiectivele din oraş, dar nu tragi în oameni".

Prima violenţă are loc în Piaţa Republicii, când un ARO al Miliţiei este răsturnat şi incendiat, iar persoanele din maşină agre­sate. La intervenţia scutierilor sunt reţinuţi circa 20 de manifestanţi şi duşi la sediul Miliţiei.

Între orele 10,30-l2,00, subunităţile M.Ap.N. au ajuns în punctele ordonate, având asupra lor muniţie de război. În jurul orelor 11,30, subunitatea de elevi a Şcolii Militare a ajuns în Piaţa Republicii, unde a fost întâmpinată cu huiduieli, injurii, iar asupra acestora s-a aruncat cu sticle, borcane şi alte obiecte conton­dente, încercându-se chiar dezarmarea unui militar. [IR: Cum se poate "degrada" în violenţă un protest legitim... Să încerci să pui mîna pe armele cu care eşti ameninţat, e mare păcat...  ] La ordinul ofiţerului, s-au executat salve de avertisment. Comandantul sub­unităţii a strigat: „Nu vă atingeţi de noi că nu tragem în voi!". Spontan, majoritatea demonstranţilor au strigat "Armata e cu noi!". La circa 70 m. de subunitate, în apropierea statuii lui Gheorghe Lazăr, doi tineri au fost răniţi. Din depoziţiile acestora rezultă că asupra lor s-a tras din spate şi puţin lateral, cel mai probabil din podul Cofetăriei Perla. Alţi doi muncitori de la Cooperativa Progresul au fost ucişi. [IR: Au căzut de atîta tras în sus, sau seceraţi de securiştii strecuraţi printre soldaţi? Oricum, în clipa în care, la Bucureşti, o sută de mii de oameni işi mai exprimau o dată adeziunea ... la Sibiu se murea]

În jurul orelor 12,00, în faţa sediilor Inspectoratului M.I. s-au perindat mai multe grupuri de manifestanţi care scandau lozinci „Să arestăm Miliţia", „Vrem libertate nu Securitate" etc.Între orele 18,00-20,00, pe Str. Armata Roşie grupuri de manifestanţi au atacat cu sticle incendiare Inspectoratul Judeţean M.I. [IR: Pînă la 22 decembrie, oamenii au ştiut cu cine se bat.] Au fost incendiate mai multe maşini parcate în apropiere. Către orele 21,00 manifestaţia a încetat.

Sub presiunea evenimentelor ce urmau să aibă loc în ziua următoare, la solicitarea şefului Inspectoratului Judeţean M.I., cu aprobarea comandantului C.I.Tc, către orele 24,00, inspectorul şef, şeful Securităţii şi al Miliţiei au trecut la exercitarea conducerii forţelor subordonate dintr-un birou pus la dispoziţie în incinta Şcolii Militare de Ofiţeri Activi „N.Bălcescu".

În ziua de 22.12.1989, orele 09,00-09,30, a reînceput demon­straţia în faţa Inspectoratului Judeţean M.I. [IR: Fapt care a cîntărit şi el, probabil,  în decizia lui Milea de a părăsi scena] S-a luat măsura creării unui cordon militar de protecţie pe trotuarul din faţa Inspectoratului.

Din Piaţa Republicii, comandanţii subunităţilor din zonă au raportat că pe unele clădiri au apărut persoane suspecte; de aseme­nea s-au semnalat indivizi suspecţi şi pe clădirea Miliţiei judeţene. Este de remarcat că aceştia erau echipaţi cu salopete negre şi erau înarmaţi. Întrebaţi de comandantul garnizoanei despre existenţa acestor forţe necunoscute lui, inspectorul şef şi şeful Securităţii au spus că nu sunt nici oamenii lor. [IR: Nici aceşti combatanţi nu pot fi cunoscuţi. Şefii lor au căzut la pace, cu cine trebuia]

La orele 10,45, agitaţia din faţa sediului I.J.M.I. a crescut, demonstranţii solicitând, printre altele şi eliberarea arestaţilor.

Au fost controlate încăperile sediului, dar nu au fost găsiţi reţinuţi. Informaţia a fost primită cu neîncredere de demonstranţi, lucru ce a făcut ca cetăţenii să continue forţarea intrăiii în sediu. În această situaţie, din sediul I.J.M.I. s-a aruncat cu grenade lacrimo­gene, creându-se panică atât în rândul manifestanţilor, dar şi al elevilor care asigurau dispozitivul de protecţie, determinând astfel o afluire a tuturor celor prezenţi spre gardul Şcolii Militare.

La orele 12,00 din sediul Securităţii, al policlinicii cu plată şi de la etajul 4 al blocului aflat în spatele acestei instituţii s-a deschis foc asupra celor masaţi în faţa Securităţii.

În urma acestei acţiuni a fost împuşcat mortal un elev, alţii doi (un ofiţer şi un elev) fiind răniţi. S-au înregistrat mai mulţi morţi şi răniţi din rândul civililor.

În jurul orelor 12,10-12,15, din cele două clădiri ale I.J.M.I. au ieşit în stradă 25-30 bărbaţi, echipaţi divers (ţinută civilă, uniformă kaki de militar în termen, combinezoane), care au executat foc în aer cu armamentul individual şi organizaţi în trei grupuri s-au îndreptat spre gardul Şcolii Militare „N.Bălcescu", pe care au încercat să-l  escaladeze.

Forţele din dispozitivul de apărare al Şcolii au deschis foc asupra celor ce încercau escaladarea gardului şi a locurilor de unde se trăgea asupra Şcolii (clădirile din spatele I. J.M.I.).

Persoanele care au sărit gardul, care-şi justificau gestul prin căutare de adăpost în incinta Şcolii Militare, au reuşit să pătrundă în curte, o parte îndreptându-se spre intrarea principală a clădirii comandamentului, iar o parte s-a deplasat pe lângă centrala tele­fonică, în aceste împrejurări, în mod regretabil, au fost ucise sau rănite mai multe persoane din ambele tabere. [IR: Să fie Sibiul singurul loc în care a avut loc "regretabila" înfruntare între securitate şi armată, din cauza unor erori?]

A doua zi, între orele 13,00-14,00, un grup de revoluţionari au reţinut mai mulţi suspecţi pe care i-au predat la punctul de control al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi. Pe timpul predării, din clădirile de vizavi de cazarmă, persoane neidentificate au deschis foc, ucigând 2 revoluţionari. [IR: Cei predaţi, sînt liberi şi nu ştiu nimic...]

Din declaraţiile martorilor oculari a rezultat că în după-amiaza zilei de 22.12.1989, persoane neidentificate au executat foc asupra obiectivelor militare şi social-economice din oraş. Tragerile s-au executat de pe clădiri, din macarale-tum, din diferite case şi curţile acestora şi din autovehicule aflate în deplasare pe străzi. În după-amiaza aceleiaşi zile şi până la orele 23,00 s-au predat sau au fost aduse la sediul Şcolii Militare de Ofiţeri Activi peste 120 persoane suspecte de acţiuni teroriste. [IR:Dar nici măcar una, nu ştia ceva] Cu ocazia inventarierii armelor rămase în sediul I.J.M.I. şi cu ocazia expertizei balistice efectuate, s-a constatat că armamentul respectiv prezenta urme vizibile de fum şi zgură, lucru ce atesta utilizarea lui. Totodată, în sediul Inspectoratului a fost găsit un număr mare de tuburi de cartuşe trase. [IR: Trase în aer, desigur...]

[] În ziua de 23.12.1989, pe fondul zvonurilor care circulau, potrivit cărora se aştepta un atac masiv din partea unei brigăzi de paraşutişti cu elicoptere, localurile Şcolii şi Casei Armatei au fost ţinute sub un foc intens din clădirile învecinate. Trageri s-au mai executat şi din autoturismele care circulau pe străzile Ştefan cel Mare, Gh. Gheorghiu Dej, Calea Dumbravei, Calea Oituz, din hotelul Continental, din liceele Industrial şi Agricol. S-au înregis­trat victime din rândul militarilor şi civililor.

Cercetarea unor străzi şi imobile a confirmat că din aceste locuri s-a executat foc cu armament individual.

 [] În această perioadă au fost reţinute 469 persoane suspecte, asupra unora găsindu-se armament şi muniţie; aceste persoane au fost deferite Procuraturii.

[[ Subunităţile trupelor de Securitate ce au asigurat paza unor obiective au acţionat în direcţia prevenirii unor evenimente negative, evitând folosirea armamentului din dotare şi excluderea acţiunilor violente asupra demonstranţilor. [IR: Noroc de securişti. Putea ieşi urît, fără înţelepciunea lor]

În aceste zile s-au remarcat, din păcate, şi unele acţiuni violente, greu de pus în sarcina unor revoluţionari, care au avut ca obiect distrugerea sediilor organelor de Miliţie atât din Sibiu cât şi din oraşul Cisnădie, conform lozincii „Vom veni să vă măcelărim", ca şi eliberarea unor deţinuţi de drept comun. [IR: De ce nu poate fi revoluţionară dorinţa de distrugere a sediilor instituţiilor statului terorist? Se încearcă redefinirea termenului "revoluţie", într-un sens convenabil Contrarevoluţiei securicomuniste. Pînă şi ura deţinuţilor de drept comun, faţă de brutele care îi schinjuiau şi pedepseau arbitrar, pentru a se raporta îndeplinirea planului de încarcerări - ar trebui înţeleasă ]

Din unele cercetări rezultă că, la cererea lui Nicu Ceauşescu şi la ordinul  Elenei  Ceauşescu, s-au transportat la Sibiu, printr-o cursă TAROM, un număr de aproximativ 80 de cetăţeni din trupele speciale antiteroriste, neluaţi în nici o evidenţă şi care, după unele  opinii, ar fi fost trimişi pentru asigurarea protecţiei primului secre­tar. [IR Nici pe pista aceasta, a forţelor speciale (cele care aplică teroarea de stat în numele combaterii terorismului celor oprimaţi) nu s-a găsit nimic? ]

De asemenea, organele Procuraturii vor trebui să elucideze  cazul celor 50 de legitimaţii de acoperire, în alb, cu antetul  Departamentului Aviaţiei Civile, care urmau a fi utilizate în scopuri necunoscute încă.

 

[16 IR:  Revoluţia din Tărgovişte: Jocul dublu, avînd ca gaj cuplul Ceauşescu]

 

13. TÂRGOVIŞTE.

Prinderea şi execuţia cuplului dictatorial

[] În jurul orelor 13,00, au început să apară grupuri de manifestanţi în faţa sediului Comitetului Judeţean de Partid Dâmboviţa, iar în jurul orelor 14,00, o parte dintre aceştia s-au deplasat către sediul Inspectoratului Judeţean al M.I. şi al Miliţiei municipiului Târgovişte, pătrunzând în clădiri.

[] În jurul orelor 14,00, s-a adus la cunoştinţa Miliţiei Judeţene Dâmboviţa că soţii Ceauşescu au fost abandonaţi la Centrul de Protecţie a Plantelor situat în afara localităţii.

După cum este cunoscut, părăsind fostul sediu al CC. al P.C.R., soţii Ceauşescu s-au deplasat la reşedinţa de la Snagov. Ulterior, au solicitat piloţilor de pe elicopter să se deplaseze în direcţia Târgovişte. Sub motivul posibilităţii de a fi loviţi anti­aerian, cuplul Ceauşescu împreună cu însoţitorii au fost părăsiţi de către echipajul elicopterului care-i transporta, după care, cu un autoturism particular, s-au deplasat către municipiul Târgovişte. Sub pretextul lipsei de carburant, şoferul autoturis­mului i-a abandonat şi el în zona Centrului de Protecţie a Plantelor Târgovişte.În baza informaţiilor primite, 5 subofiţeri din Miliţia judeţului Dâmboviţa s-au deplasat în două autoturisme la Centrul de Protecţie a Plantelor, unde soţii Ceauşescu încercau să realizeze o convorbire telefonică. Sub pretextul asigurării protecţiei şi al necesităţii con­ducerii lor într-un loc sigur, soţii Ceauşescu au fost îmbarcaţi în autoturisme care s-au deplasat cu destulă dificultate către sediul Miliţiei judeţene din Târgovişte, de unde, în jurul orelor 18.30, au fost transferaţi în cazarma U.M. 01417 Târgovişte. Prezenţa soţilor Ceauşescu în incinta unităţii a determinat luarea unor măsuri supli­mentare de pază a cazărmilor. [IR: Toate aceste poveşti nu rezistă, dacă se adevereşte faptul că, în anul 1968, colonelul Andrei Kemenici (alias Adrian Kemeveş) era căpitan din garda personală a lui Nicolae Ceauşescu.  Chiar Stănculescu scrie, în interviul dat lui Dinu Săraru, că pe 25 decembrie, Kemenici credea că îl apără pe comandantul suprem. Dar tocmai Stănculescu i-l dăduse în grijă. De aici se poate deduce că, pînă la încheirea pactului care a pus capăt ostilităţilor, soarta lui Ceuşescu era indecisă. Dacă nu se obţineau asigurări că Securitatea nu va avea probleme, menţinînd controlul societăţii,  comandantul suprem ar fi fost reinstalat. A cîntărit insa numărul mare de oraşe răzvrătite- pe de o parte- şi contextul extern, care nu promitea nimic bun celor care ar fi continuat represiunea. Pe partea cealaltă, au cîntărit demonstraţiile de forţă ale securităţii, care, cu preţul vieţilor irosite în diversiune, au permis şi reabilitarea armatei şi legitimarea FSN, ca fortă revoluţionară]

În aceeaşi zi, în jurul orelor 19,00, fostul şef al Miliţiei oraşului Titu a luat măsuri de reţinere şi predare la unitatea militară din Boteni a lui Manea Mănescu, care se despărţise de Ceauşescu la Snagov. [IR: Şi care, poate, ştia multe...] În ziua de 23.12.1989, orele 00,15, persoane neidentificate au deschis foc asupra U.M.01417 Târgovişte, prilej cu care au fost răniţi 4 militari. Între orele 04,30 - 06,45, unitatea a fost atacată aerian de aeronave ce păreau elicoptere. În urma tragerilor cu arti­leria antiaeriană a fost doborât un balon luminiscent. La ora 05,45, un mesaj telefonic anonim aducea la cunoştinţa comandantului U.M. 01417 să-i predea de urgenţă pe soţii Ceauşescu, în caz con­trar, în termen de 30 de minute, unitatea va fi distrusă şi ulterior întregul oraş. La ora 06,45, persoane neidentificate au deschis foc asupra unităţii, rănind un militar în termen. [IR : Între timp, la procesul lui Kemenici, s-a dovedit că nu a fost nici un atac real. Doar diversiuni şi erori suspecte. ]

În jurul orelor 13,00, grupuri mici de persoane (2-4), s-au deplasat din centrul oraşului la U.M. 01417 şi U.M. 01378, încercând să forţeze intrarea, cu scopul verificării existenţei soţilor Ceauşescu în incinta cazărmilor. Utilizându-se o staţie de radioamplificare s-a reuşit evitarea unor incidente care ar fi putut avea urmări grave. La aproximativ 16,30, un.grup de cetăţeni, majoritatea romi, foşti deţinuţi de drept comun şi rudele acestora, au pătruns cu forţa în sediul Miliţiei, au distrus şi sustras diferite bunuri şi 4 pistoale, au pus în libertate 50 persoane reţinute pentru săvârşirea de fapte penale de drept comun. După circa o oră, cu sprijinul unităţilor militare aparţinând M.Ap.N., din apropiere, s-a reuşit evacuarea sediului. Un fenomen similar s-a petrecut şi în comuna Gura Ocniţei, unde un grup de romi a pătruns în postul de Miliţie, lovindu-l  grav pe şeful de post. [IR : Răscoala romilor împotriva Miliţiei, ar merita un studiu separat]

În ziua de 24.12.1989, persoane neidentificate au deschis foc asupra cazărmii de pe latura de est şi din podul Liceului Industrial nr. 2, prilej cu care au fost răniţi 2 militari.

În baza ordinelor primite de la eşaloanele superioare, în ziua de 25.12.1989, în jurul orelor 12,30, au fost luate măsuri de primire a elicopterelor ce urmau să transporte la Târgovişte membrii com­pletului de judecată, delegaţii C.F.S.N., reprezentanţii M.Ap.N. şi  o grupă de paraşutişti.În urma ordinului primit de la ministrul Apărării Naţionale, generalul Militarii, în jurul orelor 09.00, comandantul unităţii de paraşutişti Titu a constituit o grupă de voluntari pentru o misiune  de intervenţie şi pază.

În acelaşi timp, din Bucureşti, de pe terenul Ghencea, în două  elicoptere s-au îmbarcat generalul locotenent Stănculescu Victor, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu, ofiţeri de justiţie, un ofiţer medic şi alţi însoţitori. După decolare, cele două elicoptere  s-au îndreptat spre Ploieşti, unde au făcut joncţiunea cu alte trei   elicoptere de însoţire.

Cele cinci elicoptere s-au îndreptat spre municipiul Târgovişte, unde două dintre acestea au aterizat în incinta U.M. 01417, iar celelalte trei pe terenul de instrucţie.

În şedinţa C.F.S.N. din 24.12.1989, s-a hotărât constituirea unui Tribunal Militar Excepţional în vederea judecării soţilor Ceauşescu. Din însărcinarea M.Ap.N., de organizarea procesului s-a ocupat generalul V. Stănculescu. Desfăşurarea acestuia este cunoscută, ca urmare voi trece peste acest episod, evidenţiind doar conţinutul rechizitoriului şi al ordonanţelor pe care-l  redau în extras.

[] Rechizitoriul Direcţiei Procuraturilor Militare din 24.12.1989 cu privire la inculpaţii Nicolae şi Elena Ceauşescu con­stată următoarele: "...în calităţile îndeplinite pe linie de stat şi de partid, au acţionat direct şi premeditat, în scopul de a distruge poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare, supunând întreaga colectivitate de oameni din ţara noastră la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică şi ordonând să se tragă în masele de demonstranţi care au manifestat paşnic în mai multe oraşe din ţară în perioada 16-22.12.1989. Inculpaţii, mai mult decât atât, au ordonat desfăşurarea de acţiuni armate care au slăbit puterea de stat, au distrus şi adus în stare de neîntrebuinţare uzine, instalaţii, căi de comunicaţii, aducând astfel atingere securităţii statului şi au folosit o organizaţie din cele prevăzute în art.145 pentru subminarea economiei naţionale aşa cum rezultă din probele existente la dosar"! [IR : Afirmaţii valide.  Dar acest genocid a fost realizat doar de doi oameni? Şi doar în săptămîna 16-22 decembrie?]

În ziua de 25.12.1989, orele 14,50, s-a executat foc fără  comandă asupra celor doi dictatori, în urma căruia, medicul a constatat decesul. Din ordinul generalului Stănculescu, cadavrele au fost învelite în foi de cort şi depuse în cele două elicoptere care au decolat imediat. La orele 16,30, cele două elicoptere, împreună cu completul de judecată, au aterizat pe terenul Ghencea din Bucureşti. Neînţelegerea unor dispoziţiuni date a făcut ca cele două colete să fie abandonate în dispozitivul de apărare al unităţii mi­litare din Ghencea. Abia a doua zi, cadavrele au fost duse la Spitalul Militar Central şi în ziua de 28.12. 1989 au fost înmor­mântate în Cimitirul Ghencea. [IR : Unde nici azi nu se permite deshumarea lor. Ceea ce, combinat cu dispariţia cadavrelor şi cu saltul casetei peste scena execuţiei, dă impresia că încă ni se ascunde ceva] În noaptea respectivă, asupra unităţilor militare din zonă  au fost declanşate mai multe atacuri.

Din analiza materialului filmat şi din declaraţiile martorilor, mi-am format următorul punct de vedere asupra modului de comportare a celor doi dictatori.

Până la sosirea elicopterelor din 25.12.1989, cei doi Ceauşescu nu au înţeles exact situaţia în care se aflau. Din comportarea ofiţerilor şi soldaţilor din unităţi cu care au intrat în contact au înţeles că sunt ţinuţi acolo sub protecţie şi aşteptau cu nerăbdare desfăşurarea evenimentelor. [IR : Erau ei nebuni? Au fost păcăliţi ca să stea liniştiţi? Sau e vorba de un joc ambiguu, dublu? Aşa cum putem deduce, din faptul că erau găzduiţi tocmai de fosta gardă personală a lui Ceusescu, un om de incredere] Ceauşescu se comporta ca un coman­dant suprem, având pretenţii şi încercând să dea chiar ordine. La vederea generalului Stănculescu, Ceauşescu s-a înviorat, sperând că acesta a venit să-l  ducă la Bucureşti sau în altă parte. Pe întreg parcursul vizionării casetelor am avut impresia că Ceauşescu nu credea în proces, refuzând să se apere şi sperând în poziţia impor­tantă a generalului Victor Stănculescu, care-i fusese om de încredere. Momentul de panică al celor doi Ceauşescu este atunci când paraşutiştii, la ordin, au început să-i lege. Cei doi îşi pierd firea şi nu mai au nicidecum o atitudine demnă. Mai mult târâţi  spre locul execuţiei, el încearcă să cânte Internaţionala, dar de frică vocea îl părăseşte. Deşi cu ani în urmă vizionaseră filmul execuţiei mareşalului Antonescu, cei doi Ceauşescu au căzut sub gloanţe fără demnitate, fără curaj, departe de lecţia fantastică dată istoriei neamului de Mareşal şi de cei trei condamnaţi la moarte de comunişti. [IR : Remarcă de un imbecilism... cinematografic ] Victoria comunismului în ţara noastră este marcată la 1 iunie 1946 prin execuţia mareşalului Antonescu şi se termină pe 25 decembrie 1989, prin execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale. [IR : Nu se termină nici azi, cu aportul lui SN ] Imaginile modului în care au murit cei din urmă caracterizează sfârşitul comunismului în România şi confirmă imensa diferenţa calitativă dintre aceştia şi mareşalul Antonescu. Printr-o ciudată întâmplare, procesul celor doi Ceauşescu a avut loc în fosta clădire a Şcolii speciale de cavalerie din Târgovişte, înfiinţată la 20 octombrie 1909 de Ferdinand I şi unde între cele două războaie Ion Antonescu a fost comandantul şcolii. Camera judecăţii a fost biroul lui Ion Antonescu între anii 1920 - 1922. [IR : Bucuria punerilor în scenă ...  ]

În ambele cazuri, conducerea superioară a Armatei îşi părăseşte conducătorii, din laşitate sau din credinţă naţională. [IR :? ] În ambele cazuri, procesele au fost înscenări politice. [IR :? ] În ambele cazuri, pri­etenul nostru de la răsărit a jucat un rol determinant. [IR :? ] Atât Antonescu, cât şi Ceauşescu, au fost două simboluri, la poluri opuse, ce au marcat, prin moartea lor, dispariţia a două sisteme sociale, dar ţara a supravieţuit şi acesta e lucrul cel mai important. [IR :Şi Securicomuniştii au supravieţuit- la putere. Acesta e un lucru şi mai important. ] Printr-un ciudat destin, ca regizor, mi-a revenit dificila sarcină să studiez ultimele lor clipe. Câtă diferenţă. Pentru lecţia pe care ne-a dat-o în faţa morţii şi a responsabilităţii pe care şi-a luat-o singur, curajos, conştient şi demn, mulţumesc lui Dumnezeu că Mareşalul a fost român. În ziua de 26.12.1989, începând cu orele 10,00, elemente rămase neidentificate au deschis foc în diferite puncte ale oraşului. La combaterea lor au participat militari din U.M. 01417, din rândul cărora au fost şi doi morţi. [IR : Exemplu de bojmojeală SN. Ancheta procuraturii a arătat că nimeni nu a atacat. Kemenici a trimis acasă la el cîţiva soldaţi, ca să-i păzească familia. Apoi a trimis alti soldati, in combinezoane speciale, tot la el acasă, cerindu-le sa-i atace pe primii. Aşa au murit cei doi combatanţi ai echipelor organizate de Kemenici. Nu ştim însă de ce ]

În perioada 27-31.12.1989, cu concursul Armatei şi al forţelor de ordine, s-a acţionat pentru restabilirea ordinii în municipiu şi la penitenciarul din Mărgineni, unde începuse o revoltă a deţinuţilor. [IR : Revolta penitenciarelor s-a produs în multe alte locuri. Ea a dus la o presiune extremă, dezamorsată prin eliberarea deţinuţilor. În acest fel erau rezolvate mai multe probleme, simultan: se scăpa de un focar de rebeliune, se inunda strada cu elemente turbulente sau vindicative, se puteau organiza echipe de bătăuşi sau provocatori ]

 

[17 IR:  Revoluţia din Tărgu Mureş: de la înăbuşire la răzbunare, prin diversiune]

 

14. TÂRGU MUREŞ.

[] Începând din dimineaţa zilei de 21.12.1989, în municipiul Tg.Mureş au început ample acţiuni protestatare, iniţial în incinta întreprinderilor industriale din oraş şi, ulterior, pe străzile acestuia. În jurul orelor 11,30, coloane de muncitori au început de­plasarea spre sediul Comitetului Judeţean P.C.R. La orele 11,35, unele unităţi militare din municipiu au primit ordin de intervenţie, în scopul blocării afluirii coloanelor spre centrul oraşului. [IR : Deci şi Tirgu Muresul a fost cuprins de revoluţie, înaintea Bucurestiului. ]

Cu acest prilej, au fost constituite trei detaşamente de intervenţie care au fost trimise astfel: detaşamentul 1 şi 2 pe Str. Gh. Doja şi în zona Gării C.F.R., unde exista un amplu dispozitiv de blocare realizat de forţe M.I. În această situaţie, detaşamentele au fost retrase în cazărmi; detaşamentul 3, format din 173 militari, a întărit dispozi­tivul realizat de forţele M.I. În jurul CJ.P.C.R.

În jurul orelor 15,30, forţele de ordine aparţinând M.I. au dis­persat în forţă manifestanţii, reuşind să elibereze complet zona către orele 19,00. [IR : În martie nu mai aveau energia aceasta ]Au fost luate măsuri de trimitere de noi forţe, care să blocheze căile de acces spre instituţiile aflate în centrul oraşului. Unităţile militare din garnizoană aveau în zonă 340 mili­tari, 9 autocamioane şi 12 T.A.B.-uri.

Deşi împrăştiaţi de forţele de ordine, manifestanţii se regrupează Şi pornesc din nou la acţiune, mult mai numeroşi şi mai decişi.

La orele 21,00, dinspre clădirea Poştei, o coloană de manifestanti s-a apropiat de cordonul realizat de forţele de ordine şi Armată, agresându-i pe militari cu pietre smulse din caldarâm, sti­cle, cioburi de geam recuperate din vitrinele magazinului "Romarta tineretului", bare metalice şi din lemn, demontate de la băncile din zonă etc.

După somaţii repetate, militarii s-au retras după maşinile de luptă şi au deschis foc de avertisment, din proprie iniţiativă. În urma declanşării focului au fost împuşcaţi mortal 4 cetăţeni şi au fost rănite mai multe persoane. Cazul este în cercetare la organele Procuraturii.

După declanşarea focului, manifestanţii nu s-au lăsat intimi­daţi, dar au eliberat strada. Cercetările efectuate asupra persoanelor decedate sau răniţilor au dus la descoperirea în trupurile acestora a unor elemente de muniţie inexistente în evidenţa unităţilor militare, în consecinţă, se impune acceptarea ipotezei potrivit căreia, în acele momente, în zonă au existat şi alţi trăgători care au deschis foc mascat asupra manifestanţilor.

În noaptea de 22/23.12.1989, zona centrală a oraşului a fost interzisă circulaţiei publice.

În dimineaţa zilei de 22.12.1989, căile de acces spre centrul oraşului erau înţesate de coloane de manifestanţi, de astă dată bine organizate şi conduse. Se scandau lozinci anticeauşiste, antidictatoriale. Comandanţii unităţilor militare existente în zonă au discutat cu liderii revoluţionaiilor, ceea ce a determinat realizarea unui spaţiu de siguranţă faţă de dispozitivul militar. La orele prânzului au apărut primele semne de fraternizare a Armatei cu demonstranţii. [IR : Cam tîrziu... ]

La orele 12.30, s-a ordonat descărcarea armamentului (deza­fectarea) de către militari, determinând un val de entuziasm popu­lar. Este momentul când, parte din revoluţionari au pătruns în C.J.P., iar unele grupuri mari s-au deplasat la Inspectoratul judeţean M.I. Aceştia au pătruns în birourile Securităţii şi Miliţiei, de unde au sustras diferite categorii de armament şi muniţia aferentă, care, în majoritate, au fost recuperate ulterior.

[] Începând cu 23.12.1989, orele 13,00, s-a organizat preluarea organelor M.I. de către Armată, acţiune declanşată în dimineaţa zilei de 24.12.1989.

]] Deşi în municipiul Tg. Mureş nu s-au desfăşurat acţiuni tero­riste, unităţile militare au fost, în toată această perioadă, hărţuite de zvonuri şi informaţii false, în special între 22-24.12.1989. În baza cercetărilor efectuate, marea majoritate a acestor zvonuri nu s-a confirmat.  [] Este de remarcat faptul că acest oraş a fost scutit de acţiuni teroriste care, de pildă în Bucureşti, au provocat de 8-9 ori mai mulţi morţi decât noaptea de 21/22.12. Este firesc să ne punem întrebarea, de ce ? Poate întâmplarea, poate intenţia de a proteja populaţia... [IR :?! Întorcîndu-i patriotului SN aluzia, să bănuim că securiştii au însîngerat in martie Tîrgu Mureşul, şi ca să se razbune? Credeam că e vorba doar de o manevră, pentru relegitimarea S(ecu)R(ităţI)I ]

 

[18 IR:  Revoluţia din Turda: de la înăbuşire la deturnare]

 

15. TURDA.

[] Primele manifestări anticeauşiste au avut loc la Turda în dimineaţa zilei de 22.12.1989, când au apărut şi primele acţiuni de fraternizare a demonstranţilor cu Armata.În zorii zilei de 22.12.1989, muncitorii de pe platforma industri­ală a oraşului au început să se grupeze, în vederea organizării unei demonstraţii în centrul oraşului. [IR :Cinste lor! Nu sint dintre aceia ieşiţi după ce pericolul părea trecut ]

[] În jurul orelor 10,00, coloanele de manifestanţi au ajuns la podul din dreptul I.R.E.C. În urma discuţiilor purtate cu delegaţii muncitorilor, care au dat asigurări că doresc să demonstreze paşnic în centrul oraşului, s-a permis trecerea coloanelor peste pod. Între orele 11,00-l 4,00, toate forţele aparţinând unităţilor militare din garnizoană au fost retrase în cazărmi.

[] În seara aceleiaşi zile, un număr de 12 ofiţeri de Securitate, în frunte cu comandantul, au solicitat protecţia Armatei.

Începând din după-amiaza zilei de 22.12.1989, asupra unităţilor militare din municipiu s-a dezlănţuit un intens război psihologic. Au fost transmise numeroase ştiri false şi zvonuri alarmante care au determinat instaurarea unor stări de derută, confuzie şi nesigu­ranţă. Au existat informaţii potrivit cărora din direcţia Aiud se îndreptau spre Turda coloane teroriste de blindate, iar Aerodromul Câmpia-Turzii ar fi urmat să fie atacat. Cercetările efectuate au dovedit falsitatea acestor zvonuri.

În noaptea de 22/23.12.1989, unităţile militare din municipiul Turda au fost agresate de elemente teroriste cu foc real sau simulat, în această noapte au fost ucişi în dispozitivul de apărare al unităţilor primii doi militari. În jurul orelor 02,00, un foc intens a surprins U.M. 01291 din direcţia sud şi sud-vest. Intensitatea tirului fiind mai crescută asupra depozitului de muniţie. În cadrul acestei acţiuni, au fost împuşcaţi în cap un ofiţer şi un militar în termen.

De menţionat că din seara zilei de 22.12.1989, asupra municipii ului Turda şi a zonei adiacente s-a lăsat o intensă ceaţă, lucru ce a îngreunat considerabil observarea şi determinarea locurilor de unde se acţiona cu foc asupra militarilor din dispozitiv. În acelaşi timp, acţiunile de foc ale teroriştilor erau foarte precise, vizând în special capul şi gâtul victimei, ceea ce ne conduce la concluzia că aceştia deţineau armament dotat cu posibilităţi de tragere în condiţii de vizibilitate redusă.

In ziua de 23.12.1989, au fost luate măsuri de reorganizare a dispozitivului de apărare şi de efectuare a unor acţiuni de scoto­cire, care însă nu au avut darul de a clarifica situaţia teroriştilor.O dată cu lăsarea întunericului, atacurile teroriste asupra unităţilor militare au reînceput.La adăpostul ceţii, dintr-un automobil s-a deschis foc de armă automată asupra tancului aflat la Punctul de control al U.M. 01291. În aceeaşi seară, la Cantonul de cale ferată îngustă, asupra U.M. 01343 s-a deschis foc din podurile caselor aflate pe comunicaţia Turda-Mihai Viteazul. Cu acest prilej a fost ucis un subofiţer cu două gloanţe, unul în cap şi altul în gât.

În ziua de 24.12.1989, s-a continuat intoxicarea unităţilor mi­litare cu ştiri false, ce se refereau, în special, la prezenţa unor grupuri de terorişti în diferite zone ale oraşului. O dată cu ivirea zorilor, la adăpostul ceţii, tirurile de armă automată asupra unităţilor militare s-au intensificat. Cu acest prilej, au căzut vic­time alţi militari din dispozitivul de apărare, loviţi în special în cap.

[]În timp ce un subofiţer împreună cu 6 militari în termen se deplasau cu un autocamion la depozitul de muniţii, în dreptul Staţiei PECO, elemente neidentificate au deschis foc automat asupra camionului, lovindu-l  mortal pe şeful de depozit.

În ziua de 25.12.1989, a continuat focul de hărţuire declanşat din diferite locuri (cimitir, parcul Mihai Viteazul, Uzina de apă etc.).

[] În baza ordinelor superioare, în ziua de 29.12.1989 s-a constitu­it un detaşament de intervenţie la Penitenciarul Aiud. [IR : O altă filă, dintr-un dosar ocultat: revolta penitenciarelor, pline cu subiecţii (in)justiţiei comuniste] La obiectiv, incidentele fiind aplanate, nu a mai fost necesară intervenţia Armatei. Totuşi, detaşamentul a rămas în zonă până în ziua de 10.01.1990. Începând din 29.12.1989, activitatea din municipiu s-a reluat normal.

-  [] caracteristic municipiului Turda este că acţiunile de foc ale diversionistilor s-au concentrat în exclusivitate asupra unităţilor militare şi împrejurimilor acestora. În municipiul Turda nu s-a tras nici un foc de armă asupra instituţiilor publice sau persoanelor civile; suntem, evident, în faţa unor acţiuni ale unor specialişti în cercetare-diversiune;

-  unităţile militare din municipiu s-au confruntat cu un adversar puţin numeros, dar bine instruit şi dotat cu armament perfecţionat; aşa se explică tragerile precise executate în condiţii de vizibilitate redusă. Focul a fost executat în majoritatea situaţiilor din locuri fixe (poduri, clădiri, parcuri, cimitire etc), dar şi din autovehicule în mers, cu numere de înmatriculare străine. [IR : Şi cum de au părăsit ţara liniştiţi, după ce li s-a văzut numarul? ] În municipiul Turda,din rândul Armatei au decedat 7 militari şi au fost răniţi 3. Focul apărătorilor, deşi prompt, a suferit de lipsă de precizie şi eficaci­tate. A decedat un singur civil.

[IR : Concluzii. Românii au pornit o revoluţie de eliberare. Se neagă asta, ca să nu credem in posibilitatea şi rostul revoltei, sau ca să nu se ruşineze cei care nu au participat. Revoltaţii au fost atacaţi de forţele represive ale sistemului: securitatea, Miliţia, armata etc. Unii au depăşit frica şi au atacat bărbăteşte trupele şi instituţiile care simbolizau dictatura. Fără acest curaj nebunesc, nu s-ar fi stîrnit unda care a dus la răsturnarea lui Ceuşescu. Este o mirşăvie să fie reproşată eroilor lipsa de civilizaţie şi violenţa. Dacă revoluţionarii ar fi fost înarmaţi, insurecţia ar fi făcut mai multe victime, dar ar fi reuşit eliberarea ţării din ghearele securicomunistilor, pentru că aceştia aveau un context extern nefavorabil represiunii. Eroismul Timişorenilor a fost dublat solidar de eroismul celor care, in multe oraşe din Ardeal, au extins revoluţia, chiar înainte de spargerea mitingului de la Bucureşti. Pe 22 decembrie dimineaţa,  Tovarăşii au fost puşi în faţa unei decizii ireversibile. Chiar dacă înăbuşieră în sînge revolta din Bucureşti, aveau in faţă , pe lîngă coloanele pornite din intreprinderile bucureştene, sumedenia de oraşe din Ardeal, cuprinse de rebeliunea împotriva puterii. O reprimare, la asemenea scară,  se putea face în anii 50, dar acum nu promitea nimic bun celor care ar fi făcut-o . Era clar că regimul urma să cadă, sub valul schimbărilor din Europa de Est şi previzibilă soarta celor care ar fi inăbuşit revolta în sînge. Aşa că s-a preferat trecerea de la înfruntarea revoluţiei la deturnarea, confiscarea ei. Dar Securitatea şi activul de partid avea nevoie de garanţii de impunitate. Au declanşat diversiuni, pentru a convinge garnitura ce se instala la putere, că nu se poate face nimic făra un pact de neagresiune. Luptele au creat armatei, compromisă fatal,  o aură patriotică, revoluţionară. Iar FSN-ului- un capital de legitimitate. In acest timp, Ceuşescu era ţinut drept gaj, ca rezervă. Nu a fost însă nevoie de reînscăunarea lui. Pactul s-a făcut (lucru dovedit de cei 18 ani de impunitate, garantată atunci) şi ostilităţile au încetat. Lăsînd în urmă o mie de morţi, şi mii de răniţi, tribut plătit declanşării Contrarevoluţiei FSN]

 

 

 [19 IR: Urmeză un scenariu fictiv, care trebuie să acopere pe cel real]

UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND DEZINFORMAREA ŞI DIVERSIUNEA

PSIHOLOGICA ŞI RADIOELECTRONICĂ DESFĂŞURATE ÎN DECEMBRIE 1989

 

[] Prin acţiunile de război psihologic şi radioelectronic s-a urmărit în primul rând zdruncinarea moralului populaţiei şi în special al organelor puterii armate a statului, slăbirea potenţialului de luptă al acestora, crearea de confuzie, panică şi dezordine care au condus la numeroase pierderi umane şi importante pagube materiale, toatea cestea realizând condiţiile unei intervenţii armate din exterior. [IR: Unde dai şi unde crapă. Teza pericolului extern ţîşneşte impetuos... fără nici o bază faptică. Ca să uităm cine avea interesul şi puterea, să facă o asemenea diversiune: Securitatea! Care trebuia scoasă din cauză neaparat, pentru că făcuse pace cu noii veniţi ] []

Analiza principalelor acţiuni de dezinformare şi diversiune psihologică şi radioelectronică desfăşurată în perioada amintită con­duce la concluzia grupării lor în două categorii:

-  transmiterea pe toate canalele de legătură posibile, inclusiv pe cele telefonice ale Armatei, a unor date şi informaţii cu conţinut fals, în scopul dezinformării, intoxicării şi blocării comunicaţiilor telefonice şi neutralizării prin bruiaj a reţelelor radio militare.Această acţiune s-a extins şi asupra unor instituţii importante, inclusiv radioul şi televiziunea. [IR: Cine deţinea numerele de telefon si adresele necesare? ]

-  executarea diversiunii radioelectronice în sistemele apărării antiaeriene a teritoriului şi ale trupelor, ale aviaţiei şi marinei mi­litare, prin crearea bruiajului de radiolocaţie de imitare a ţintelor aeriene, cu scopul vădit de a determina complicarea situaţiei aeriene generale, îngreunarea luării deciziilor, declanşarea acţiunilor de luptă (lovire) asupra unor ţinte aeriene false sau a altor aparate de zbor (proprii sau neidentificate) aflate în spaţiul aerian al ţării, consumării rapide a rezervei de muniţie de diferite categorii, uşurând astfel o eventuală acţiune de desant sau de lovire aeriană intervenită din exterior. Totodată, s-a urmărit crearea derutei şi confuziei în cadrul forţelor armate, dar şi neîncredere şi panică în rândul populaţiei civile. [IR: Îmi repet disponibilitatea pentru studiul tehnic al dovezilor acestui război electronic. Ca inginer electronist (de telecomunicatii, specialitatea radio) , nu dau mulţi bani pe concluziile domnului regizor ]

În afara acestora, a existat şi diversiunea armată care s-a materi­alizat în trei moduri:

-  intervenţie externă realizată individual sau în grup de specia­lişti în această formă de luptă (Turda, Timişoara, Reşiţa, Bucureşti, etc); [IR: Dar nici unul nu a fost prins]

-  acţiuni executate de profesionişti autohtoni ai unor organisme militare naţionale care au acţionat antirevoluţionar şi pro-comunist şi, probabil, în colaborare cu organizaţii profesioniste de terorişti aflate pe teritoriul ţării în acele zile; [IR: Nici unul prins. Şi fără legătura cu Securitatea... ]

-  acţiuni individuale sau de grup, neorganizate, ale unor fanaticiai regimului ceauşist. [IR: Praf în ochi. Fanaticii- din care nu a fost prins nici unul-  s-au oprit brusc, cînd şefii lor le-au transmis că se căzuse la pace]

Existenţa teroriştilor este dovedită de faptele lor şi este recunoscută de rapoartele M.Ap.N., M.I., ale S.R.I.-ului şi ale Procuraturii. De asemenea sunt dovedite de un grup impresionant de martori. [IR: Si in sprijinul OZNurilor sînt argumente similare. Dar nu există nici o justificare pentru dispariţia teroriştilor semnalaţi de martori şi documente ]

[] Existenţa lor mai este dovedită şi prin morţii neidentificaţi, răniţii fugiţi din spitale, urme materiale. Modul de dispariţie a urmelor dovedeşte profesionalitatea lor. Este naiv să credem că teroriştii aveau costumaţie specială. Cei pe care i-am văzut eu erau civili ca şi noi, iar majoritatea lor aveau şi salopete de gărzi patriotice. [IR: Rîde de noi regizorul...]       

Amploarea acţiunilor organizate şi desfăşurate, precum şi efectele obţinute, conduc la concluzia certă că majoritatea lor au fost organizate din timp de un organ specializat aparţinând unor instituţii de informaţii, în baza planurilor puse în aplicare de la începutul lunii decembrie. O primă încercare a fost făcută la Iaşi în 14 decembrie 1989. [IR: Dar nu era Securitatea, este important să credem asta... ]

Au fost utilizate mass-media, precum şi căile telefonice şi radio în funcţiune, inclusiv cele operative sau care au aparţinut M.Ap.N. si M.I întrerupte doar de câteva ori din ordinul generalului V. Stănculescu. [IR: Extratereştrii CIA-KGB-Mossad- etc au folosit intens reţelele de comunicaţii ale securităţii şi armatei. Care insă , nu au nici o legătură cu aceste convorbiri.... ]

[] În perioada în care a funcţionat Serviciul operativ al M.Ap.N. de relaţii cu publicul (dimineaţa zilei de 23.12.1989 până la 30.01.1990) populaţia Bucureştiului şi din întreaga ţară a furnizat un mare număr de informaţii (numai în ziua de 24.12. peste 800). În urma analizei şi verificării lor a rezultat clar că peste 50 % din ele aveau un conţinut fals, urmărind dezinformare, derută, panică, confuzie şi dispersarea forţelor.

Pe categorii de informaţii false, acestea se refereau la:

- exagerarea numărului de terorişti care urmau să atace diferite obiective;

- existenţa unor tabere de terorişti de diferite naţionalităţi ce se antrenau în zona Braşov;

- existenţa şi iminenta folosire a unor trupe de desant aerian ce urmau să atace unele obiective importante;

- folosirea de către terorişti a unor tuneluri, bunkere, baze şi depozite subterane etc, în special în Bucureşti;

- pregătirea unui atac chimic ce urma a fi declanşat în zilele de 25 şi 26.12., prin distrugerea unui depozit de materiale toxice în Bucureşti;

- pregătiri pentru declanşarea unor epidemii;

- încercări de contaminare şi otrăvire a apei în diverse oraşe ale ţării;

- crearea de inundaţii prin distrugerea unor baraje ale lacurilor de acumulare;

- provocarea exploziei reactorului atomic Bucureşti;        

- minarea mai multor edificii din Capitală şi din alte oraşe;

- ameninţări cu atacul în noaptea Anului Nou 1990 etc.

[IR: Şi asta simultan şi masiv, în fiecare oraş din ţară. Zeci de mii de voci semnalînd piste false, persoanelor din comandamente.  Impresionant este terorismul internaţional şi metodele serviciilor secrete străine ]                                               

 

[20 IR: Detalii care nu aduc nimic nou, îmbogăţind doar ambiguitatea ]

VI. MOARTEA GENERALULUI COLONEL VASILE MILEA,  MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE

 

[] 22.XII.1989

Din expunerea faptelor şi a punctelor de vedere personale, cred că a reieşit cu claritate importanţa pe care am acordat-o gestului făcut de Vasile Milea în dimineaţa zilei de 22.12 1989.[]

În seara zilei de 16.12.1989, ministrul Apărării Naţionale, gen. Vasile Milea, la solicitarea lui Radu Bălan, prim secretar al fostu­lui comitet judeţean P.C.R Timiş, şi faţă de informaţiile primite de la unităţile militare din Timişoara, a ordonat aducerea în cazarmă a cadrelor cu funcţii de conducere şi constituirea în acest municipiu a 10 patrule, fiecare a câte 10 militari, conduse de ofiţeri, care împre­ună cu organele de ordine să asigure paza obiectivelor (magazine şi clădiri) devastate şi incendiate de grupuri de indivizi violenţi, pe fondul tulburărilor cauzate de încercarea organelor de ordine de a împrăştia persoanele din jurul locuinţei pastorului reformat LASZLO TOKES. Spre dimineaţă, patrulele au fost retrase în cazărmi.

Ulterior, datorită intensificării acţiunilor violente în cursul nopţii de 16/17. dec. 1989, la ora 03,30, s-a ordonat de către mi­nistrul Apărării Naţionale ca un grup de ofiţeri superiori din Marele Stat Major, precum şi Şeful Inspectoratului Muzicilor Militare [IR:? ] să se deplaseze în garnizoana TIMIŞOARA pentru a orga­niza, potrivit ordinului comandantului suprem, defilarea unităţilor niilitare cu fanfara şi drapelul de luptă, în scopul dezamorsării situaţiei tensionate create.

Grupul menţionat a sosit la Timişoara cu avionul la ora 09,30.

Începând cu data de 17. 12. 1989, orele 12, din acelaşi ordin s-a transmis indicativul "TABELA ABC-ANA", cuprinzând măsuri de rutină pentru întărirea pazei şi apărării unităţilor şi obiectivelor militare, precum şi constituirea unor grupe operative, cu ocazia anunţării plecării în Iran a lui Nicolae Ceauşescu, planificată a se desfăşura începând cu ziua de 18 decembrie 1989.

La ora 14,25 s-a transmis indicativul "RADU CEL FRUMOS" (alarma de luptă parţială) pentru marile unităţi şi unităţile militate din judeţul Timiş.

În cadrul acestui indicativ se prevăd a se aplica măsuri de ridicate a capacităţii de luptă a unităţilor şi marilor unităţi, astfel încât acestea să fie în măsură a îndeplini în timp scurt misiunile de luptă ordonate. După cum este cunoscut, la data de 17. 12. 1989 ora 17,00 a avut loc teleconferinţa cu toţi primii secretari ai comitetelor judeţene de partid la care au participat şi comandanţii de garni­zoane reşedinţe de judeţ.

Pentru o cunoaştere mai exactă a poziţiei gen. Milea Vasile faţă de ordinele formulate de Nicolae Ceauşescu, este necesar a se analiza unele din discuţiile purtate în cadrul acestei teleconferinţe şi a şedinţeiComitetului Politic Executiv, din care rezulta că generalul Milea Vasile nu a acceptat şi a întârziat deliberat înarmarea cu muniţie reală a Armateişi nici nu a ordonat executarea unor manevre cu tehnica din dotare, permiţând în acest mod amplificarea demonstraţiilor. [IR:Stenograma nu justifică astfel de speculaţii ] Acesta a fost motivul pentru care Nicolae Ceauşescu  l-a  acuzat de neexecutarea ordinului dat de el, în calitate de comandant suprem.

În cadrul teleconferinţei, Nicolae Ceauşescu a afirmat: "Este stare de necesitate. Am dat ordin să se tragă, se somează şi dacă nu vor să se supună se trage",  iar Elena Ceauşescu: "Cei căzuţi să fie duşi în beci, să nu mai iasă niciodată de acolo".[IR: Şi nimeni nu a avut nimic de zis. Conducătorii armatei romane erau mai laşi decît turbulenţii din Timişoara]

Din discuţiile purtate în cadrul şedinţei Comitetului Politic Executiv al P.C.R. la 17.12.1989, orele 17,00, redăm următoarele: NICOLAE CEAUŞESCU "Au avut o atitudine defetistă capitulardă, atât Organele Ministerului Apărării Naţionale, cât şi ale Ministerului de Interne. Aseară am discutat cu ei şi le-am zis ca în cursul zilei de astăzi (17. 12 n.n.) să facă demonstraţii cu unităţi de tancuri. Să fie în centrul oraşului, să facă demonstraţii în centrul oraşului. Aceasta pre­supune că unităţile trebuiau să se găsească în centru. Eu am dat ordin să se facă acest lucru, iar voi aţi făcut o plim­bare. []] "

GENERAL MILEA VASILE

"Am executat deplasare din est către vest". []

Atacul lui Nicolae Ceauşescu s-a amplificat în momentul în care a aflat că forţele armate nu au executat ordinul de a folosi arma­mentul.

GENERAL MILEA VASILE

... "Nu le-am dat muniţii".

 NICOLAE CEAUŞESCU

"De ce nu le-aţi dat? Am dat ordin să tragă în aer, să someze? De ce nu le-aţi dat muniţii? Dacă nu le-ai dat muniţii, mai bine îi ţineai acasă.[] Nu aţi spus adevărul, de abia acum spuneţi, până acum m-aţi dezinformat. Aţi spus că aţi dat ordin să tragă? De ce aţi dezinformat?!" [IR: De fapt, unele unităţi au fost înarmate. Şi au tras. Încît speculaţiile dlui SN sînt la fel de nejustificate ca nemulţumirea lui NC]

Conchizând că situaţia este foarte gravă, Nicolae Ceauşescu atacă verbal foarte dur pe fostul ministru al Apărării Naţionale ca şi pe cel de Interne, considerându-i "trădători", fapt ce demonstrea starea de panică a celor doi dictatori, ca şi încercarea de a-l  culpabiliza pe gen. MILEA VASILE şi a-l  determina să execute ordinele fără comentarii sau interpretări. Mai mult decât atât, Nicolae Ceauşescu ajunge în situaţia de a-i ameninţa pe cei doi miniştri chiar cu moartea.

CEAUŞESCU ELENA

"Situaţia este foarte gravă şi neplăcută".

CEAUŞESCU NICOLAE

"Este gravă şi voi sunteţi vinovaţi!. Pentru că voi aţi împins la această situaţie O mână de derbedei, puşi la cale de cei care vor să distrugă socialismul şi voi de fapt le faceţi jocul.Cum putem califica acest lucru, să discutăm în Comitetul Politic Executiv această situaţie, iar eu în calitate de comandant suprem, consider că aţi trădat interesele ţării, ale poporului, ale socialismului şi n-aţi acţionat cu răspundere ....

Din momentul de faţă, dacă Comitetul Politic Executiv este de acord, destituim pe ministrul Apărării Naţionale şi pe ministrul de Interne şi pe comandantul trupelor de Securitate. Din acest moment, preiau comanda trupelor Armatei, să-mi pregătiţi Decretul, convocaţi Consiliul de Stat, ca să facem totul legal în seara asta. Nu mai am încredere în asemenea oameni. Nu se poate merge mai departe aşa. Toată noaptea am stat şi discutat cu ei din zece în zece minute ca apoi să-mi dau seama că ei nu fac ce le-am ordonat. Trebuia să-i omoare pe huligani, nu să-i bată ei. ]] Cine v-a dat dreptul să vă consultaţi voi şi să nu luaţi măsurile care se impun, pentru că eu am discutat cu voi şi v-am dat ordin? Ştiţi ce ar trebui să vă fac? Să vă pun în faţa plutonului de execuţie! Asta meritaţi, pentru că ce aţi făcut voi, înseamnă pacti­zare cu inamicul.

Ai făcut armata, Milea? Aşa se cheamă, nu ?!....

" GENERAL MILEA VASILE

"Da, tovarăşe secretar general". [IR: Curată demnitate patriotică şi revoluţionară]

Din acest moment, Nicolae Ceauşescu, pentru a se asigura în legătură cu executarea exactă a ordinelor sale, procedează la trans­miterea lor directă.

NICOLAE CEAUŞESCU

"Voi da ordin ca imediat să se primească acum armament. Toţi să fie înarmaţi şi să aplice ordinul. Când am dat ordin să aplicaţi starea de necesitate, cu ce o aplicaţi, cu bâta?!...Când am spus stare de necesitate, ce înseamnă pentru voi stare de necesitate, cu bâta?Tu care conduci trupele de Securitate, nu ştii ce înseamnă stare de necesitate?"

VLAD IULIAN

"Ştiu, tovarăşe secretar general, am dat ordine". [IR: Şi s-au şi executat, parţial. Ceauşescu e nedrept cu cei doi slugoi. ]

NICOLAE CEAUŞESCU

"Nici acum nu spuneţi adevărul, pentru că cei de la sediul comite­tului judeţean de partid n-au avut cu ce trage. Soldaţii au luptat cu ce au avut, cu bâta şi au reuşit să facă faţă. Unul dacă trăgea ar fi fugit ca potâmichile. Voi nu vedeţi unde aţi adus situaţia? Am spus să trageţiî în aer, somaţi şi dacă nu, trageţi în picioare. Deci măsuri imedia­te, să lichidăm repede ce este la Timişoara, să punem trupele în stare de alarmă, în stare de luptă, atât unităţile Ministerului de Interne cât şi cele ale Apărării Naţionale şi oriunde se încearcă vreo acţiune să fie lichidată radical, fără nici un fel de discuţie. Ce facem cu mi­nistrul Apărării? Ce spui tu Milea?"

Reţine atenţia modul de exprimare a generalului Milea în răspunsul său, care semnifica o neimplicare directă, dar şi un angajament în aplicarea ordinului.

GENERAL MILEA VASILE

"Dacă aţi ordonat aşa, aşa transmitem imediat. După care sunt la dispoziţia dumneavoastră".

Este evident că Nicolae Ceauşescu nici nu se gândea să îl demită pe generalul Milea Vasile, dată fiind complexitatea situaţiei şi perspectiva vizitei în Iran. După cum declara Manea Constantin, şeful de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu: "Lucrurile s-au împăcat, ei şi-au luat angajamente, bine, aparent, el avea nevoie să se asigure înaintea plecării în Iran, că nici asta n-a fost probabil prost planificată din punctul meu de vedere, ci să fie sigur că la înapoiere totul e liniştit". Reproşurile adresate gen. Milea Vasile continuă.

NICOLAE CEAUŞESCU

"De ce n-au ieşit unităţile cu arme, pentru că, cu puşca în mână, fără armament (se referă la muniţie n.n.) nu se poate apăra şi nici bate".

ELENA CEAUŞESCU

'Trebuie să spună ce este în concepţia lor, care este poziţia lor". (Doamne cât erau de analfabeţi şi de răi în acelaşi timp. Notă S. N.)

GENERAL MILEA VASILE

"Vă raportez, altă poziţie nu am nici eu şi nici ceilalţi tovarăşi". [IR: Vrea SN să sărim peste aceste fraze? ]

NICOLAE CEAUŞESCU

"De ce nu aţi luat măsuri?"

GENERAL MILEA VASILE

"Sunt vinovat. Am gândit că nu va lua amploare".

NICOLAE CEAUŞESCU .

"Ce părere aveţi tovarăşi? Trebuie să hotărâm ce facem".

[] NICOLAE CEAUŞESCU

"Ce garanţie există că voi toţi nu veţi proceda la fel ca până acum?"

GENERAL MILEA VASILE

"Garanţia pentru mine este că n-am înţeles primejdia de la  început, acum îmi este clar, când aţi spus că este stare  excepţională".

NICOLAE CEAUŞESCU

"Bine, să mai încercăm tovarăşi".

Iată cum descrie căpitanul Barbu, aghiotantul gen. Milea, starea în care se afla acesta după şedinţă: "Pe 17. 12. 1989 seara eram cu dânsul în dormitor şi-mi zice: -măi copile ce s-o întâmpla, ce-o fi? Ce se va întâmpla cu copiii, cu nepoţii, cu tine, cu copiii tăi? Ce-o fi?!...." [IR: Le era frică pentru ei şi copii lor, pentru că ştiau că vor plăti şi dacă execută ordinul criminal]

La orele 18,00 - s-a ordonat alarma de luptă parţială pentru întreaga armată. [IR: Lupta cu poporul român, aşa cum se vede şi din stenogramă ]

[] În zilele de 18, 19 şi 20 decembrie 1989 gen. Milea Vasile a con­dus activităţile Armatei atât din sediul Ministerului Apărării Naţionale, cât şi din cel al fostului CC. al p.c.r.

[] Din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, în vederea desfăşurării mitingului de condamnare a evenimentelor de la Timişoara prevăzut pentru orele 12,00, în Piaţa Palatului şi pe căile de acces au fost desfăşurate forţe de ordine pentru blocarea pătrunderii grupurilor turbulente şi interzicerea părăsirii pieţei de către participanţii la miting. ]] Generalul Milea Vasile a primit dispoziţie din partea lui Nicolae Ceauşescu de a da ordine unităţilor militare din garnizoana Bucureşti să sprijine forţele Ministerului de Interne pentru apărarea sediului CC. al P.C.R. şi descurajarea manifestanţilor. (M. Ap. N./S2029R/19. 11. 1991)

În baza acestor ordine au avut loc mişcările de trupe şi desfăşurarea acţiunilor menţionate mai jos:

- începând cu orele 12,00 - au fost trimise forţe pentru apărarea unor obiective, astfel Comandantul armatei 1, gen. mr. Voinea Gheorghe, a ordonat trimiterea în Piaţa Palatului a 100 militari,care au rămas în acest dispozitiv, fără să intervină, până în ziua de 22. 12. 1989 - orele 12,00, când au fost retraşi în cazărmi;

La orele 13,30 - gen. mr. Voinea Gheorghe a transmis mr. Amăriucăi Dorel (cd. subunităţii de pază obiective speciale) .ordinul gen. Milea Vasile de a trimite 2 companii (circa 300 mili­tari) la Intercontinental, iar între orele 14,00 - 16,00, la cererea ministrului, a ordonat trimiterea şi a altor subunităţi şi TAB-uri în Piaţa Palatului pentru apărarea sediului CC. De asemenea, a ordonat să fie pregătite pentru a se deplasa, la ordin, spre Bucureşti şi alte forţe.

La orele 14,30 - primele subunităţi şi TAB-uri care se deplasau spre Piaţa Palatului au ajuns la Universitate, unde au primit ordin de la ministrul Apărării Naţionale să ocupe dispozitiv de blocare în sprijinul forţelor de ordine.

În jurul orelor 15,00 - cele 2 companii au ajuns la Intercontinental. Aici, din ordinul gen. Milea Vasile, au înlocuit iniţial efectivele existente intrate deja în Piaţa Romană şi apoi pe elevii Şcolii Militare de Ofiţeri de Securitate şi Miliţie, care au fost retraşi. Militarii au realizat un dispozitiv de blocare pe 4 rânduri înapoia scutierilor şi TAB-urilor rămase pe loc.

 La orele 16,15 - gen. Hortopan Ion a ordonat mr. Amăriucăi Dorel să mai trimită la Intercontinental 10 ofiţeri şi 100 militari cu 8 auto­camioane de la Autobaza M. Ap. N. Acestea să se cupleze cu cele 10 TAB-uri existente şi să pătrundă spre Piaţa Palatului. După sosirea în zonă, către orele 16,30 - 16,45, un autocamion DAC a fost blocat de manifestanţi. Şoferul, sold. Cismaru Nicolae, a fost lovit în cap cu o cărămidă, a pierdut controlul comenzilor şi a intrat peste rândurile de demonstranţi şi scutieri accidentând peste 23 civili (6 morţi) şi 3-4 scutieri, după care s-a oprit (evenimentul a fost cercetatde Procuratura Militară, care a stabilit nevinovăţia şoferului). Mulţimea înfuriată a atacat forţele de ordine, a rupt dispozitivul scutierilor şi a ajuns în faţa militarilor. Aceştia, intraţi în panică, au deschis foc de avertisment în aer, fără comandă. O parte din mani­festanţi s-au culcat la pământ pentru a se adăposti, iar persoane în civil care acţionau printre militari au început să reţină demonstranţi şi să-i transporte la maşini. S-a raportat imediat gen. Milea Vasile care a ordonat "sa nu se mai execute foc şi să nu mai fie băgaţi militarii în linia întâi. Dacă pleacă scutierii, să plece şi militarii". La orele 17,30 - gen. Milea Vasile a cerut să i se trimită la CC  o grupă de transmisionişti cu mijloacele necesare pentru a avea legătura proprie cu subordonaţii şi o grupă de ofiţeri din M. St. M. cu harta municipiului Bucureşti. Au fost trimişi de la Comandamentul Tnipelor de Transmisiuni 4 ofiţeri de transmisiuni(cpt. ing. Tufan Marius, mr. Stan Dănuţ, mr. Răducu Marian şi cpt. Plăvitu Dan). De la M St. M. a fost trimisă o grupă de opera­tori condusă de col. Folescu Dumitru.

Tot la această oră, a ordonat comandantului Aviaţiei Militare să execute zbor de recunoaştere cu două elicoptere, pentru a stabili mişcările manifestanţilor în oraş.     

"În după-masa aceea a fost mereu chemat, mereu admonestat de Nicolae Ceauşescu, acuzat că trage de timp, că nu are putere de decizie, iar seara  l-a  admonestat foarte dur şi foarte serios, i-a interzis să mai stea în birou cu generalii la pierderea vremii în faţa hârtiilor că nu de aia este ministrul Apărării" (Manea Constantin).

Din declaraţia col. Dumitrescu Nicolae, care în ziua de 21.12. se afla în sediu, rezultă că în jurul orelor 17,00 (gen. Milea Vasile, n.n.) a efectuat o inspecţie a dispozitivelor subunităţilor de gărzi patriotice ce se aflau între hotelul Intercontinental şi blocul Scala. [IR: Trebuie analizată minuţios organizarea şi activitatea gărzilor patriotice, pentru a înţelege tehnicile si forţele folosite de FSN în 1990 ]Luptătorii staţionau în două autobuze şi erau înarmaţi cu cozi de lopeţi. Se subliniază următorul aspect: " noi nu eram subordonaţi gen. Milea Vasile, ci direct lui Nicolae Ceauşescu, prin Ion Coman. Totuşi ne-a chemat gen. Milea pe mine şi încă pe trei ofiţeri (col. Pîrcălăbescu, col. Murariu şi lt col. Dumitru) şi ne-a trimis să vedem dispozitivul".

Privitor la ordinele transmise unităţilor militare de gen. Milea Vasile, reţinem din declaraţia lt. col. Amăriucăi Dorel, ofiţer care s-a prezentat personal la ministrul Apărării, următoarele:

"Am plecat, i-am raportat ministrului şi mi-a spus în mod cert : nu vă apropiaţi voi de linia întâi. Rămâneţi aşa cum sunteţi acum voi şi dă-le încă o dată ordin, să nu tragă decât dacă sunteţi atacaţi şi numai în sus. A spus asta de mai multe ori".[IR: Neîndoielnic, conducătorii armatei şi securităţii , nu aveau interes să reprime revolta în sînge, ştiind ca zilele regimului erau numărate. Dar nici nu au avut curajul să se opună. În schimb brutele din subunităţi, care habar nu aveau de Malta si altele asemenea, au lovit cu cruzime în cei care "voiau democraţie" ]

[]] În acest sens, col. Pîrcălăbescu relatează: "în seara zilei de 21. 12. 1989, în jurul orelor 21,00 - 21,30 am fost chemat de Nicolae Ceauşescu împreună cu gen. Milea Vasile, Postelnicu şi Vlad şi s-a atras în mod deosebit atenţia gen. Milea Vasile pentru modul defec­tuos în care acţionează Armata pentru răspândirea demonstranţilor de la hotel Intercontinental. Acesta este motivul pentru care i-a ordonat să se deplaseze personal în zona dispozitivului de la Intercontinental". (Procuratura Militară nr. 68P/1990).

În jurul orelor 22,00, ministrul Apărării Naţionale a dat ordin de dislocare a unor efective pentru a constitui rezerva forţelor exis­tente în zona Piaţa Romană - Intercontinental - Universitate.Tot în această perioadă, gen. Milea Vasile s-a deplasat pentru a inspecta dispozitivul realizat de forţele armate. De la balcoane s-a aruncat asupra militarilor, inclusiv a ministrului, cu diverse obiecte. Militarii au răspuns prin foc de avertisment executat în sus. Pe acest fond, din diverse locuri s-a tras asupra manifestanţilor cu muniţie lacrimogenă ce nu exista în dotarea armatei. În această situaţie, gen. Milea Vasile a ordonat să nu se mai tragă nici măcar în sus. Din acest moment, gen. Milea Vasile preia direct comanda acţiunilor unităţilor militare din piaţa Universităţii. [IR: Ceea ce, avînd în vedere rezultatul, nu ar trebui să fi permis ridicarea lui, pe soclu de erou. Macar dacă ar fi trecut de partea revoluţionarilor, în al 12-lea ceas, cînd nu a mai putut executa ordinele criminale. Dar nu a făcut-o ]

Relativ la acest moment, cpt. Vătămănescu declara:

"Către miezul nopţii, l-am însoţit pe gen. Milea Vasile care a mers printre categoriile de forţe ce asigurau blocarea accesului către fostul sediu al CC. al P.C.R. dinspre hotel Intercontinental. Aici gen. Milea Vasile s-a deplasat printre barajele de militari în termen, alături de care se găseau comandanţii de subunităţi cărora le-a ordonat să nu tragă decât foc de avertisment în sus". - La orele 23,30 - gen. Milea Vasile a ordonat mr. Roşca Valentin, comandantul unei companii de tancuri, să înlăture bari­cada în flăcări de la Intercontinental, după ce se încercase acest lucru, fără succes, cu un TAB condus de lt. Şerban Nicu, TAB-ul care a luat foc şi a fost părăsit de echipaj lângă baricadă, prezentând pericol pentru oameni şi clădiri, datorită explodării muniţiei rămase în interior. [IR:  Instrumentele de represiune devin periculoase numai după ce cad in mîinile insurgenţilor ]

O autobasculantă folosită de manifestanţi a parcurs în diagonală   spţiul liber din spatele baricadei, îndreptându-se dinspre rondul de la Universitate spre marginea baricadei, şi s-a izbit de un copac, iar un cablu de telefon aflat în ea a luat foc. Nu a fost accidentată  nici o persoană. Din ordinul ministrului, 5 tancuri au luat cu asalt  baricada revoluţionarilor (cca 60). Tancurile au trecut peste baricadă cu o viteză de 40 km/oră. Dan Iosif aflat pe baricadă susţine că viteza ar fi fost mult mai mare. Primul a trecut tancul condus de plt. maj. Neagu Victor, apoi în ordine: sg. maj. Dumitrescu Cristian, plt. Dobre Gheorghe, mr. Roşca Valentin şi sg. maj. Rusea Alexandra. În afară de mecanicii conductori, tancurile nu mai aveau alţi membri ai echipajelor. Demonstranţii s-au refugiat spre staţia de metrou şi pe străzile laterale. După trecerea tancu­rilor, 2 TAB-uri ale Ministerului de Interne, care staţionau pe spaţiul verde din faţa Teatrului Naţional, au intrat pe B-dul 6 Martie pentru a împinge demonstranţii. Două tancuri s-au deplasa pe B-dul Republicii spre Piaţa Rosetti, oprindu-se în dreptul Departamentului Agriculturii. Aici au intrat în dispozitivul unei unităţi de infanterie, blocând accesul pe anumite străzi. Celelalte trei au luat-o spre Piaţa Unirii urmărind manifestanţii intraţi în panică.

După înlăturarea baricadei, în urma tancurilor şi TAB-urilor s-au deplasat forţe de ordine din Ministerul de Interne, unităţi de infanterie şi Academia Militară, care au forţat pe manifestanţi să se împrăştie spre Piaţa Unirii şi străzile laterale. S-au făcut arestări. Acţiunea a fost dură, violentă.

La rândul său, cpt. Tufan îşi aminteşte faptul că: „Gen. Milea Vasile a ieşit (în dispozitivul trupelor n.n.) de mai multe ori, după aceea a ieşit cu mine şi apoi singur de vreo două ori. Prima dată era în jurul orelor '22,00. Am ieşit pe la intrarea D, cu ministrul fiind şi Vătămănescu. Am mers până la baricada de la hotel Intercontinental unde mai erau încă oameni. Personal am stat :„ numai 2-3 minute, după care am revenit la sediu. La 3-4 minute a venit şi ministrul. După un timp ministrul a ieşit din nou şi mi-a spus să vin cu el. Era în jurul orelor 23,00. În continuare mi se pare important de reţinut că ministrul, la această ultimă ieşire, a plecat din zona Intercontinental înainte de a porni tancurile. Tot cu această ocazie a avut loc o discuţie între factorii de conducere, la care au participat şi Dincă şi gen. Hortopan."

Din declaraţia căpitanului Stroe se reţine că la Intercontinental Gen Milea Vasile a stat până la venirea tancurilor şi când primul tanc a trecut peste baricadă, noi am plecat de acolo împreună pe la 1 00 şi ceva noaptea, eu rămânând la parterul CC. Deosebit de semnificativă pentru starea sufletească trăită de ministrul Apărării este şi declaraţia gen. Vlad Iulian care afirma: După miezul nopţii am făcut doar 20 sau 30 de metri spre bule­vard şi m-am întâlnit cu gen. Milea Vasile - în timp ce se întorcea  la sediul fostului CC - care era extrem de afectat. Pur şi simplu m-a îmbrăţişat. [IR:Şi ce ar trebui să deducem din această efuziune faţă de şeful Securităţii? ] Sub aspectul stării sale psiho-morale era profund afectat, adică aşa cum nu l-am văzut niciodată. M-a întrebat unde am fost de nu m-a văzut, după care a intrat în sediu.

Mai târziu a avut loc o scurtă şed;nţă în care am prezentat situaţia. Era şi Ceauşescu. Aproximativ în jurul orei 1,00 noaptea, ministrul Apărării a făcut o informare foarte succintă. Eu nu am par­ticipat personal la această şedinţă, dar după ce s-a terminat, m-am retras cu dânsul şi am stat de vorbă între patra ochi, aproximativ o oră şi jumătate, două. În discuţia cu el mi-a descris stările sufleteşti pe care le trăia ca om şi comandant al Armatei, ca şef al Armatei şi ca tată de familie, ca soţ."Într-una din cele 6 sau 7 întâlniri pe care le-am avut cu gen. I. Vlad acesta mi-a relatat că în acea seară a încercat să-i sugereze lui V. Milea, cu care avea relaţii amicale, că „situaţia ar depinde de ei doi...". Ministrul Armatei a ocolit răspun­sul ... [IR: Dacă ar fi putut trece de partea cealaltă, nu s-ar fi sinucis ]

„Pe la orele 1,30 - relatează col. Pîrcălăbescu - gen. Milea Vasile, care era cu aghiotantul său, mi-a spus că este foarte obosit şi i-am oferit un ceai. Cu această ocazie, mi-a spus că este posibil ca această demonstraţie să ia amploare şi că se va întâmpla ceva, după care s-a dus în biroul lui Ion Coman şi s-a culcat", lucra con­firmat şi de doi dintre aghiotanţii săi (cpt. Barbu şi cpt. Vătămănescu).

In dimineaţa zilei de 22.12.1989, în jurul orelor 07,00, cpL Vătămănescu  l-a  trezit, comunicându-i să se prezinte la Nicolae Ceauşescu unde a fost chemat.

Imediat după terminarea şedinţei, mr. Rafailescu Alexandru  l-a  întâlnit pe fostul ministru al Apărării despre care îşi aminteşte: În jurul orelor 08,30 a avut loc o şedinţă fulger a CC. din care genr Milea a ieşit desfigurat. Şedinţa a fost la etajul I. Singur a venit spre noi, a intrat în camera de stat major. Starea sa de tensiune s-a amplificat când i-am spus că în anumite locuri mulţimea s-a urcat pe tehnica militară. [IR: La care trebuie adăugate veştile din Cluj, Sibiu, Braşov, Caransebeş etc]

Iată ce declară Manea Constantin, privitor la evenimentele din dimineaţa acestei zile: "Am intrat la mine în birou unde erau de asemenea cu hărţile, cu steguleţele, în orice caz Milea era dărâmat. Am vrut să discut cu el, era marcat de ce a fost în noaptea aceea mi-a zis că toată problema este să nu deschidem foc".

Lt. col. Tălpeanu Ion, fost aghiotant prezidenţial, confirmă că în jurul orelor 08,15 Nicolae Ceauşescu a chemat la etajul I, lângă cabinet pe cei din comandament: gen. Milea, Postelnicu, Vlad şi Pîrcălăbescu. De asemenea au fost chemaţi mai mulţi demnitari: Constantin Dăscălescu, Curticeanu Silviu, Bobu Emil, Manea Mănescu şi alţii.

Iată cum descrie atmosfera acelei ultime şedinţe gen. Vlad Iulian: „Ultimul moment când l-am văzut pe gen. Milea a fost în dimineaţa zilei de 22.12.1989, nu mai ştiu exact ora când am fost chemaţi mai mulţi la Ceauşescu, tot în biroul lui. În jurul orelor 08.00 sau 08.30 nu mai târziu de 09,00. În orice caz erau fostul prim ministru, Manea Mănescu, gen. Milea, Postelnicu, Curticeanu şi s-a intere­sat, mi se pare de fostul secretar (P.C.R., n.n.) al Capitalei... care este situaţia în acest sens, întrebându-l  pe Milea dacă are toate forţele, datele cu privire la ce se întâmpla în Bucureşti.

Prima întrebare pe care a pus-o pe un ton răstit era cam aşa: Ce face Armata? Unde sunt unităţile?Starea pe care o avea Milea probabil că se accentuase, în orice caz nu a dat un răspuns care să-l  satisfacă. În momentul în care s-a ridicat, a pus mâna pe mâna mea şi a rămas în poziţia aceasta, dând răspunsul care  l-a  dat. Ceauşescu, nesatisfăcut de acest răspuns, s-a răstit într-un mod deosebit de brutal: - Cum îţi permiţi să vii în faţa mea! Eu trebuie să-ţi dau ţie raportul? Du-te imediat şi vezi să vii să-mi raportezi!

Nu a trecut decât aproximativ o jumătate de oră şi s-a aflat că s-a împuşcat." [IR: Este greu să compui eroism, dintr-o dublă laşitate ]

Imediat după terminarea şedinţei, mr. Rafailescu Alexandru l-a întîlnit pe fostul ministru al Apărării despre care îşi aminteşte: "În jurul orelor 08.30 a avut loc o şedinţă fulger a C.C.  din care gen. Milea a ieşit desfigurat. Şedinţa a fost la etajul I. Sngur a venit spre noi, a intrat în camera de stat major. Starea sa de tensiune s-a amplificat  când i-am spus că în anumite locuri mulţimea s-a urcat pe tehnica militară.

Eu eram în uşa camerei unde aveam dispeceratul. A început să ţipe la mine, era de nerecunoscut. A strigat să nu se tragă în mulţime, să nu se răspundă la provocări, militarii să rămînă  grupaţi lîngă tehnică. Noi am transmis imediat ordinul." Referitor la această problemă, col. Carp Gh. confirmă că în jurul orelor 10.00 "RONDOUL" a transmis ordinul  să nu se execute trageri nici măcar de avertisment. Totodată, din jurnalul acţiunilor de luptă al unei mari unităţi rezultă că începînd cu 10,25 au început acţiunile de retragere a unităţilor ce se găseau în dispozitiv la Intercontinental şi Scala către Piata Romană şi ulterior în cazărmile de dislocare.Col. Carp Gh. declara că , în baza ordinelor primite de la eşalonul superior, în jurul orelor 10,28 sunt oprite coloanele unităţilor mecanizate  şi de tancuri ce se deplasau către Capitală dinspre Slobozia şi dirijate către sediile unor unităţi din garnizoana Bucureşti. (M.Ap.N. S2044R/09.03.1992). Acesta este ordinul dat de gen. V. Stănculescu. [IR:Dar cine dăduse ordinul precedent, chemînd aceste unităţi? ]

La rîndul său, mr. Tufan Marius, membru al grupei de transmisiuni ce funcţiona în acea perioadă în fostul sediu al CC al PCR, relatează că, "după ce a ieşit de la şedinţă, gen. Milea a urcat la etajul VI unde, văzându-l împreună cu Rafailescu, a spus: -V-am dat un ordin! - la care i-am răspuns că ordinul dat de a nu se trage a fost transmis. În continuare gen. Milea Vasile a intrat în cameră cu col. Pîrcălăbescu şi o perioadă de timp nu l-am mai văzut".

Referitor la aceste momente, col. Pîrcălăbescu declară: ..Stăteam în birou. Era cam ora 9.30 când am fost anunţat că vine gen. Milea. Am ieşit în faţă, Milea venea către biroul meu. L-am însoţit. Când am ajuns în holul care este la lift zice: Domnule, vreau o centură să merg jos, la unităţi. Cei doi au ajuns în biroul lui Pîrcălăbescu. La ordinul gen. Milea, col Pîrcălăbescu  l-a  chemat pe cpt. Vătămănescu, iar după sosirea acestuia i-a cerut să părăsească încăperea întrucât avea ceva de vorbit cu aghiotantul său.

In birou,  gen. Milea Vasile a rămas singur cu cpt. Vătămănescu, care relatează următoarele: „Şi nici nu a apucat să închidă uşa şi a început să plângă. El a rămas în picioare, iar eu eram în dreptul uşii. Acum pot să realizez mai bine clipele acelea că era o situaţie dramatică şi el spunea: Nu mai pot! Ce, eu sunt călău să trag în popor ? - şi am înţeles eu că aşa ceva îi spusese Ceauşescu, dar nu mi-a precizat. El spunea că suntem tineri, să ne creştem copiii şi atunci am înţeles că i se spusese să tragă. Mi-a spus că dacă se întâmplă ceva să-i spun lui Barbu, care era şeful de cabinet de la minister, că are două cecuri în fişet care să parvină familiei, pentru nepoţii lui, pe care-i iubea mult. Apoi şi-a şters lacrimile şi mi-a spus să-l  chem pe Pîrcălăbescu. Până să intre Pîrcălăbescu, generalul a ieşit în holul mare şi a zis: Ia vezi de o centură. Singurul care avea centură era cpt. Tufan. Acesta s-a descheiat şi a vrut să scoată pistolul de pe centură, dar generalul a zis să lase pistolul acolo, apoi a luat centura şi pistolul şi a intrat în birou. Eu m-am deplasat la toaletă, după care am aşteptat pe hol ca gen. Milea Vasile să iasă din cabinet pentru a coborî printre oameni. În hol se aflau şi col. Pîrcălăbescu Corneliu, plt. Manole iar în alte două birouri, ale căror uşi erau deschise, alţi ofiţeri din secţia militară. În acest timp în cabinetul col. Pîrcălăbescu s-a auzit o împuşcătură înfundată". Referitor la acest aspect, col. Pîrcălăbescu declară: „Cum noi nu aveam nici centură, nici pistoale, inclusiv ofiţerul de serviciu, am văzut un ofiţer care era de la transmisiuni, pe numele Tufan, aces­ta era pe hol şi purta centură cu pistol. I le-am solicitat şi întrucât ministrul insista, col. Dumitrescu, ofiţerul de serviciu, le-a luat repede de la acest ofiţer de transmisiuni..."

Col. Dumitrescu precizează: „Era ora 09,20 când a ieşit din birou. M-am uitat în jur, l-am văzut pe Tufan, care era ofiţer de transmisiuni şi i-am cerut pistolul pentru ministru. El a scos centu­ra pe care era şi tocul de la pistol. Pe holul acela mic era şi mi­nistrul, cam la 10 paşi. Tufan, vrând să dea pistolul ministrului, a vrut să-l  scoată de pe centură însă acesta i-a spus să lase şi centura şi pistolul.După ce i-am dat pistolul, a închis uşa. Eu am crezut că se îmbracă, dar la 3-5 minute s-a auzit împuşcătura.Când a cerut pistolul avea o stare de surescitare, era îngândurat, era abătut, o stare proastă".

Tufan Marius, care i-a dat ministrului pistolul, relatează: La un moment dat, după ce am intrat în holul mare de la etajul VI, din biroul lui Pîrcălăbescu a ieşit un grup de ofiţeri care stri­gau: daţi-ne repede o centură pentru tovarăşul ministru. Erau col. Pîrcâlăbescu, col. Dumitrescu, cpt. Vătămănescu. Eu m-am desfăcut la centură, pistolul este foarte greu de scos. [] Întrucât am avut reţineri, gen. Milea mi-a ordonat să-i dau şi pistolul. Am întins centura cu mâna stângă şi pistolul cu dreapta. Milea a luat întâi centura, iar col. Dumitrescu i-a dat pistolul, deoarece ministrul s-a încurcat în centură. Apoi, având o ieşire nervoasă, întrucât în jurul său erau mai mulţi ofiţeri, ministrul a intrat în birou şi a trântit uşa. Eu mi-am continuat activităţile şi în momentul când eram în uşa de la terasa spre hol am auzit un foc (de armă n.n.) dar nu pot spune că era din afară sau dinăuntru."

După ce a intrat în posesia centurii şi pistolului, în cabinet gen. Milea a rămas doar cu col. Pîrcălăbescu, între ei având loc o discuţie din care rezulta că Nicolae Ceauşescu îi dăduse ordin să tragă în mulţimea aflată în faţa sediului fostului CC. al P.C.R., dar că el nu poate să tragă în propriul său popor, cerându-i totodată să spună aceste lucruri atât familiei, cât şi altor persoane. La un moment dat, relatează col. Pîrcălăbescu „l-am văzut că începe să se agite, l-am întrebat dacă mai e nevoie să rămân cu dânsul, dar mi-a zis că nu. Mi-a cerut să ies, că vrea să dea câteva telefoane, ordonându-mi în acelaşi timp să-l  anunţ pe Vătămănescu să îl aştepte că pleacă repede."

Din declaraţia ofiţerului mai reiese faptul că, în momentul părăsirii eroului, [IR: Că Milea şi-a dat seama că intrase într-o capcană fără ieşire, e una.  Că sinuciderea sa a avut un efect benefic, e alta. Dar să schimbăm pentru asta sensul cuvîntului "eroism"? ] a observat că centura, tocul şi pistolul preluate de la maiorul Tufan  erau pe masa de consiliu, iar pistolul era introdus în toc.

La rândul său, plt. Manole, care se afla chiar la uşa biroului ocupat de gen. Milea Vasile, relatează: „în jurul orelor 9,20-9,30 a venit ministrul Apărării însoţit de cpt. Vătămănescu şi a intrat în biroul în care se afla şi col. Pîrcălăbescu. Apoi a ieşit col Pîrcălăbescu, cerând nişte hârtie pentru ministru. Am adus hârtia după care col. Pîrcălăbescu a părăsit biroul- spunând să nu intre nimeni să-l  deranjeze pe ministru. Am auzit apoi că ministrul vor­bea la telefon, în biroul lui fiind vreo patru telefoane. Col. Pîrcălăbescu a ieşit spre holul mare, eu rămânând între cele două uşi. În biroul alăturat cu uşile deschise erau Vătămănescu şi col. Dumitrescu. La un moment dat am auzit o împuşcătură şi un geamăt."

Putem aprecia din declaraţiile martorilor că sinuciderea gen. Milea s-a produs între orele 09,25-09,35. (M,Ap.N./S2029R/ 19.11.1991).

Doamna Milea, soţia fostului ministru al Apărării Naţionale, a declarat în ziua de 22 aprilie 1991, referitor la telefoanele primite în staţiunea Predeal în ziua de 22.12.1989 că: „Să ştiţi că l-am primit, atât pot să vă spun, la primul s-a auzit împuşcătura şi vocea aceea care v-am spus (se referea la voci în interiorul încăperii, n.n.)... (Când doamna Milea a spus « alo » n.n.) Nu a răspuns nimeni, a fost un moment de linişte, pe urmă dintr-o dată o luptă, un zgomot de lovituri, după aceea s-a auzit o împuşcătură. Până la un minut a durat toată treaba asta. Lupta era destul de puternică, după aia s-a făcut linişte şi după aia eu ţipând în telefon, pentru că mi-am dat seama ce se întâmplă, o voce foarte liniştită îmi spune: -Doamnă, zgomotele care le-aţi auzit şi împuşcătura sunt înregis­trate - şi a închis."

[]] Din analiza faptică rezultă certitudinea că gen. Milea a purtat o convorbire telefonică la Ministerul Apărării Naţionale, folosind în acest scop telefonul „scurt" şi mai puţin probabil o convorbire interurbană cu Predealul. De fapt, în declaraţia din 27 iunie 1990, doamna Milea nu aminteşte nimic despre convorbirile telefonice relatate  mai sus. T.O. este cu centrală şi care nu confirmă o convorbire cu Predealul. Precizăm că la acea dată o convorbire telefonică cu Predealul trebuia făcută prin centrala Telefoanelor. Nici    aceasta nu se confirmă. Din declaraţiile martorilor care au intrat în încăpere imediat după producerea evenimentului, rezultă că nu a constatat elemente ce ar fi condus la concluzia că în încăpere au avut loc acţiuni violente, între victimă şi un eventual agresor.

[] Primul care a intrat în birou a fost cpt. Vătămănescu care declară: „în momentul în care am auzit împuşcătura, eram pe hol. Imediat am fugit spre birou şi am deschis uşa. Era pe canapea, l-am sprijinit, avea vestonul desfăcut, cu urme de sânge, mâna stângă atârna, gemea, avea ochii închişi, faţa palidă. La un moment dat, o femeie de serviciu sau o dactilografă a spus să-i dăm apă şi i-am tamponat buzele. A deschis ochii, s-a uitat la mine dar nu a vorbit nimic, ...numai gemea."

[] Despre cele întâmplate, cei doi dictatori au fost încunoştinţaţi de col. Pîrcălăbescu în felul următor: „Am coborât la etajul I unde era şeful de cabinet Manea. Am intrat înăuntru şi i-am spus lui Ceauşescu că Milea s-a împuşcat. Neînţelegând iniţial, s-a ridicat de la birou şi s-a îndreptat către mine întrebându-mă ce am spus. Eu i-am explicat că ministrul Apărării s-a împuşcat la mine în birou, moment în care a intervenit Elena Ceauşescu şi m-a întrebat dacă a lăsat ceva scris, eu infirmând. Ceauşescu a deschis uşa şi i-a spus lui Curticeanu, care se afla în anticameră, să meargă cu mine să vadă despre ce este vorba şi apoi să fie informat. Am plecat împreună la mine în birou, unde am observat că veniseră doctoriţe sau asistente, nici eu nu ştiu ce erau. Mâneca dreaptă a vestonului  era tăiată, iar una din personalul medical sosit îi făcea o injecţie. Gemea încă. Eu şi col. Condrea le-am întrebat ce şanse de scăpare sunt, la care mi s-a răspuns că foarte minime."

[] Cpt Vătămănescu Ioan: „Respiraţia era la început greoaie, apoi din ce în ce mai stinsă. Paloarea feţei se accentua şi rana îi sângera puternic. Îmi dădeam seama că era aproape mort. La intrarea B era o maşină neagră (Dacia brek) a spitalului Elias. În maşină am urcat eu, cpt. Stroe şi asistenta medicală. La spital a fost dus pe intrarealaterală unde este biroul de internări. Am coborât targa şi am rămas pe hol."

[] În mod evident în dimineaţa zilei de 22.12.1989, gen. Milea Vasile era încunoştinţat prin diferite surse de informare cu privire la iminenta extindere a manifestărilor revoluţionare şi sosirea unor mari mase de revoluţionari în actuala Piaţă a Revoluţiei, cu intenţia de a lua cu asalt fostul sediu al CC. al P.C.R.În momentul în care dictatorul i-a cerut în cadrul şedinţei din dimineaţa zilei respective să ia măsuri urgente de implicare directă a Armatei în reprimarea manifestanţilor şi să se deschidă focul, gen. Milea Vasile a luat hotărârea, pe propria-i răspundere, de a nu da curs ordinului.Fermitatea hotărârii luate este confirmată de persoanele care au fost în contact direct cu ministrul Apărării, atestând în plus starea psihică deosebită în care se găsea în acele momente.  Rezultă, aşadar, că din punct de vedere psihologic, actul gen. Milea Vasile de a se sinucide se poate justifica,   constituind o alternativă disperată faţă de situaţia gravă în care a fost pus direct- reprimarea din noaptea de 21-22 decembrie soldată cu 49 de morţi  şi 599 de răniţi.

[] NU putem accepta nici versiunea  potrivit căreia din conduita gen. Milea Vasile din noaptea de 21/22.12.1989 Nicolae Ceauşescu a realizat că acesta i-ar fi trădat interesele, întrucât în acea noapte, în colaborare cu forţele de ordine, a reuşit să împrăştie manifestanţii, eliberând Piaţa Universităţii. Într-un fel, fără a bănui ce va urma a doua zi, operaţiunea din acea noapte a reuşit. Totodată Nicolae Ceauşescu, în dimineaţa zilei următoare, l-a chemat pe el şi nu pe altul să-i dea ordine precise, inclusiv să se tragă  în demonstranţi, dacă va fi nevoie. [] Nu putem lua în considerare nici posibilitatea participării gen. Milea Vasile  în cadrul grupului de complotişti, deoarece s-a implicat direct în împrăştierea demonstranţilor în  noaptea din 21/22.12.1989 şi nu există nici o dovadă care să ateste acest fapt.[] Trebuie avut în vedere faptul că din  punct de vedere formal între ministrul Apărării  Naţionale, fostul  ministru de interne, Tudor Postelnicu  şi şeful Departamentului Securităţii, gen. Vlad Iulian, nu a existat nici o contradicţie.

[] La ora 10,59 pe posturile de radio se transmitea, în continuare decretului prezidenţial ce instituia „starea de necesitate" următoarea ştire: „Informăm că ministrul forţelor armate a acţionat ca un trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi  dându-şi seama că este descoperit s-a sinucis."

Lansarea acestei ştiri către ţară era o nouă greşeală făcută de Nicolae Ceauşescu şi care avea să se întoarcă împotriva lui. Este inadmisibil atunci când faci schimbarea unui ministru al Armatei să nu anunţi şi înlocuitorul. Din modul în care a fost dictat anunţul, toţi ascultătorii şi-au pus întrebarea: pe cine a trădat Milea, Ţara, poporul sau pe Ceauşescu ? Vestea se răspândeşte cu viteza ful­gerului, în ferestrele caselor se ivesc receptoare radio, care informează direct strada, unde, de data aceasta, mii şi mii de cetăţeni de diferite profesii şi vârste se îndreaptă spre centrul oraşului.

Este momentul în care trupele marii unităţi mecanizate din Bucureşti (Divizia I, comandată de maiorul Carp) părăsesc locurile de dispunere stradale şi se îndreaptă spre cazărmi. Unii comandanţi militari încep retragerea înaintea primirii ordinului dat de gen. Victor Stănculescu la orele 11,30 şi retransmis Armatei în jurul orelor 14,00. Părăsirea pieţei de către Armată, conştientă că locul ei nu era aici, a permis revoluţionarilor ocuparea acesteia încă din jurul orelor 11,00. [IR: Locul ei nu a fost niciodată alături de opresorii poporului roman. Dar au jucat acest rol, pina in ultima clipa. De unde, tentativa disperată de a-şi salva obrazul, dupa 22 decembrie]

Retragerea Armatei provoacă o retragere şi mai rapidă a celor­lalte forţe aparţinând Ministerului de Interne. Este unul din momentele în care se declanşează panica ce conduce la fuga intempestivă a lui Ceauşescu. În acest sens, gestul făcut de generalul Milea devine determinant. Armata rămasă fără comandant, având în faţă sute de mii de civili, refuză în masă ideea confruntării  şi acceptă cu uşurare primul semnal de retragere sau lasă liberă trecerea manifestanţilor. [IR: Poate. Dar era şi mai bine dacă armata ar fi anunţat că-l părăseşte pe dictator, arestîndu-l.]

În noaptea de 21-22.12.1989 din datele deţinute de Procuratura militară a rezultat că au decedat 49  de persoane, din care 43  prin împuşcare, au fost rănite 599 persoane, din care 22 prin împuşcare şi  cca 1200 de arestaţi. Dintre cei care au comandat direct acţiunea a fost şi gen. Milea Vasile, ministrul Apărării Naţionale. Din acest punct de vedere putem afirma că gen. Milea este cel puţin la fel de vinovat ca orice militar ce se supune necondiţionat ordinelor date de  comandant.

Analizând însă ansamblul evenimentelor derulate în Bucureşti în perioada 16-22.12.1989, putem aprecia că gen.Milea a executat, în principiu, ordinele primite de la Nicolae Ceauşescu însă, în mod voit, a transmis aceste ordine temperat, reducând la maximum ca­racterul lor violent. [IR: Normal. Nu avea nici un interes să se compromită, fata de previzibila schimbare de regim]Totodată, în cursul nopţii de 21-22.12.1989 a coordonat dispozitivul forţelor armate din zona Intercontinental şi Piaţa Universităţii, urmărind lichidarea acţiunilor demonstrative, controlat fiind de fanaticul Dincă şi ajutat direct de gen. Hortopan.

Întrucât în dimineaţa zilei de 22.12.1989 a primit ordin de la Nicolae Ceauşescu de a folosi armamentul pentru reprimarea demonstranţilor, a hotărât să nu-l  execute, asumându-şi toate riscurile ce decurg din această insubordonare. [IR: ? Dacă nu ar fi fost credincios lui Ceauşescu pînă la capăt, ce-l impiedica , dacă tot se hotărîse să moară, să întoarcă armata împotriva călăilor?]     

În urma acţiunilor desfăşurate, în care a fost implicat şi ministrul Apărării Naţionale, gen. Milea Vasile, alături de ministrul de Interne, şeful Securităţii Statului şi alte persoane din fosta conducere superioară de partid şi de stat, putem aduce acestuia acuzaţia de implicare directă în lichidarea manifestărilor şi restabilirea ordinii în Capitală.

Insă orice încercare de a aduce învinuiri fostului ministru al Apărării Naţionale, gen. Vasile Milea, trebuie pusă faţă în faţă cu serviciile aduse acţiunilor revoluţionare din Decembrie 1989, prin netransmiterea, pe propria-i răspundere, a ordinului comandantului suprem de a trage în re­voluţionari (22 XII), prin tergiversarea luării măsurilor de reprimare şi formarea vărsării de sânge românesc şi, atunci când nu s-a mai putut, pen­tru a evita dezonorarea sa şi a Armatei noastre, prin sacrificiul suprem. [IR: Putea lupta pentru eliberarea ţării sale, în loc să se sinucidă]

Să ne punem întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă gen. Vasile Milea ar fi executat întocmai ordinul lui Ceauşescu şi ar fi deschis focul cu tot armamentul asupra revoluţionarilor. Am fi avut mii de victime şi poate întreaga acţiune ar fi fost înecată în sânge. Aşa s-a întâmplat în China. [IR: Just.  Din acest punct de vedere, slabiciunea lui Milea a fost salutară. Dar dacă represiunea ar mai fi făcut un pas, nu mai era loc pentru "reconciliere" şi pentru deturnarea revoluţiei, şi probabil, pînă la urmă, cu jertfe, România s-ar fi eliberat cu adevărat]

În concluzie, sinuciderea gen. Milea Vasile a însemnat o primă breşă în zidul de apărare al cuplului dictatorial, în sensul că Armata al cărui ministru era la acea dată, ar fi avut forţa deplină a le realiza siguranţa nemijlocită şi a garanta menţinerea lui în fruntea statului. [IR: Cum? Călcînd sub şenile Bucureştiul, Timişoara, Sibiul, Clujul, Braşovul etc? Ce ar fi urmat, dacă faceau asta?] Totodată, a însemnat prima lovitură dată din interior întregului sistem politic existent, lipsind conducerea superioară politică şi de stat de unul din suporturile de susţinere de bază, Armata.

[] Sinuciderea gen. Milea Vasile este singurul gest activ [IR:? ] făcut de cei din jurul dictatorului împotriva acestuia. [] Generalul Vasile Milea a fost un produs al erei comuniste, terorizat ca toţi miniştrii de comportamentul celor doi dictatori, dar spre deosebire de ceilalţi el a fost un sentimental, un soldat român care în faţa propriei conştiinţe a ales gestul pe care el, ca om modest ce era, a crezut că este singurul lucru ce putea să-l  facă. .

 Generalul colonel Vasile Milea m-a sprijinit în mod deosebit la filmele „Mircea" şi „Coroana de foc" pe propria răspundere, fără ştirea partidului. [IR: Ca şi cum filmele lui SN ar fi făcut altceva decît să gîdile megalomania patriotardă a lui Ceauşescu] A ţinut la mine, a iubit arta. [IR: Care artă?] Din păcate, în noaptea de 21-22.XII nu am putut ajunge la el... Păcat. Poate o vorbă atunci ar fi schimbat destinul.

 

[21 IR: Un accident , sau cineva care a trebuit să dispară?]

VII MOARTEA GENERALULUI LOCOTENENT NUŢĂ CONSTANTIN ŞI A GENERALULUI MAIOR MIHALEA VELICU 23.XII.1989 ALBA - IULIA

 

În cadrul secţiunii a 2-a a Comisiei din prima legislatură, am căutat să lămurim pe bază de dovezi împrejurările în care au dece­dat generalii de miliţie Nuţă Constantin - adjunct al ministrului de Interne şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei, şi Mihalea Velicu - locţiitorul său, la data de 23.12.1989, în jurul orelor 19,30-l 9,40.

Acest material prezintă stadiul cercetărilor la care s-a ajuns în 1992, complexitatea cazului impunând continuarea verificărilor şi investigaţiilor.

De asemenea, nu voi trata modul şi gradul de implicare a celor doi în reprimarea manifestaţiilor din municipiul TIMIŞOARA, aspect ce urmează a fi analizat în capitolul privitor la evenimentele din această zonă şi găsit în dosarele procesului Timişoara.

General-locotenent Nuţă Constantin s-a născut la 23 noiembrie 1929 în comuna Brăneşti, judeţul Ilfov, dintr-o familie de ţărani cu gospodărie mică. În anul 1947 s-a înscris în U.T.C., a fost brigadier pe şantierul Salva-Vişeu, [IR: Ca şi Stănculescu ] activist extrabugetar la fosta Plasă Brăneşti, iar ca profesie a lucrat la un atelier de croitorie şi gestionar la cooperativa din comună. În anul 1952 a absolvit  şcoala de Artilerie Sibiu, pe care o termină cu gradul de locotenent de artilerie, iar în anul 1957 a devenit membru p.c.r. În anul 1962 a   absolvit Academia Militară unde a lucrat ca lector. În 1963 a fost recrutat în Departamentul Securităţii Statului - contrainformaţij unde, începând de la funcţia de lucrător, a ajuns în anul 1977 şef al Direcţiei de Contrainformaţii Militare. La data de 9 mai 1977 i s-a acordat gradul de general maior, iar în anul următor a fost numit fa funcţia de adjunct al ministrului de Interne şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei. În perioada cât a condus Miliţia română s-a purtat abuziv, de o duritate rar întâlnită şi se pare că a fost dovedit în final că era un afacerist şi un necinstit. A condus efectivele Ministerului de Interne care au acţionat la Timişoara şi el este acela care a dispus, din ordinul Elenei Ceauşescu, aducerea celor 40 de cadavre la crematoriul din Bucureşti. Era considerat un favorit al Ceauşeştilor.

General-maior Mihalea Velicu s-a născut la 23 iunie 1935 în comuna Cetatea, judeţul Giurgiu, dintr-o familie de ţărani cu gos­podărie mijlocie. [] În timpul evenimentelor din Decembrie 1989, general-maior Mihalea Velicu  l-a  secondat pe general-locotenent Nuţă Constantin la Timişoara în acţiunile ce le-au condus în acest oraş. S-a compor­tat în funcţia avută abuziv, imitându-l  pe generalul-locotenent Constantin Nuţă. [IR: Noroc că au murit cîţiva. Altfel, nu aveam nici un personaj negativ, în filmul ăsta... ]

[] În ziua de 22.12.1989, în jurul orelor 13,00, după fuga soţilor Ceauşescu, cei doi generali s-au deplasat în municipiul Arad, cu intenţia de a reveni în Bucureşti. [] Întrucât cea mai apropiată staţie C.F.R. din traseu se afla în municipiul Deva, lt. col. Rusu Victor, ofiţer al miliţiei judeţului Anid, a solicitat mr. Teodorescu Marin, care la 22.12.1989 a pre­dat comanda I.J. Hunedoara al M.I. În perioada 18-27.12.1989, reţinerea acestor generali suspecţi de comiterea unor acte de violenţă şi crimă, indicând şi cuşeta ocupată de ei.

Faţă de sesizarea făcută, cu aprobarea şefului său, lt. col. Tufeanu Dumitru, care se afla la sediul fostului C.F.S.N., mr. Teodorescu Marin a organizat şi asigurat prinderea generalilor Nuţă  Constantin şi Mihalea Velicu, moment bine fixat de cei angajaţi în această activitate, iar pentru ilustrare cităm din declaraţiile făcute de următorii:

Mr. Teodorescu Marin: "Împreună cu col. Todea, locţiitor şefului miliţiei judeţ Hunedoara, am organizat din lucrătorii de miliţie o grupă de 15 ofiţeri şi subofiţeri. Le-am ordonat să se deplaseze la gară să-i aresteze pe cei doi. În această grupă am ordo­nat să fie incluşi şi doi lucrători care să-i cunoască pe cei care tre­buiau să fie arestaţi. Grupa s-a deplasat la gară cu un microbuz reuşind să se urce în tren la ora 13,50.Între Deva şi Simeria, lucrătorii de miliţie au identificat şi capturat pe Mihalea Velicu în cmpartiment, iar pe Nuţă Constantin în W.C.De la Simeria, cu microbuzul, au venit la Deva şi s-au prezentat cu cei arestaţi în biroul fostului şef al inspectoratului.Acolo, am trecut la identificarea pe bază de documente. A avut documente de identitate numai generalul maior Mihalea Velicu, care a prezentat legitimaţia de general şi permisul pentru baza de agrement Izvorani.Generalul locotenent Nuţă nu a avut nici un document de identi­tate asupra sa cu excepţia unui bilet de avion, dar pe numele de Negrilă.Am întrebat ofiţerii de miliţie dacă îi cunosc, aceştia răspun­zând afirmativ numindu-i pe fiecare".

[] Din afirmaţiile lt.col. Tufeanu Dumitru şi lt. col. Moldovan Petru, comandantul şi respectiv şeful de stat major al unităţii mi­litare respective, reiese faptul că despre reţinerea generalilor a fost informată şi "conducerea C.F.S.N., care la rândul ei a comunicat-o telefonic la Bucureşti însă nu am cunoştinţă şi cui anume". Pe de altă parte, gen. Hortopan Ion declară:

"Fiind în grupa de conducere pe M.Ap.N., în ziua de 23.12. 1989, am fost sunat de mai multe ori de preşedintele Consiliului Salvării Naţionale al judeţului Hunedoara, dl. Poraicu, şi dl. Firtac, din consiliu şi mi-au comunicat că în oraşul Deva se află arestaţi generalul Nuţă şi generalul Mihalea, depuşi la unitatea de geniu, şi au rugămintea să facem tot ce este posibil să fie evacuaţi din acest oraş, deoarece se preconizează eliberarea lor". Astăzi ne întrebăm, de cine ?

Ca urmare a insistenţelor oficialităţilor din judeţul Hunedoara gen. col. Hortopan Ion s-a consultat, cităm, "cu domnul Montanu" din partea Consiliului Salvării Naţionale şi am stabilit împreună ca transportarea să se facă cu elicopterul în oraşul Sibiu. Am raport min istrului Apărării Naţionale, general de armată Nicolae Militaru, şi a  aprobat executarea transportului cu elicopterul".În continuare, "am comunicat generalului Rus, comandantul Aviaţiei, aprobarea ministrului Apărării Naţionale însă, fără să le dăm numele persoanelor ce se transportă, precizându-li-se faptul că sunt persoane faţă de care se impun măsuri de siguranţă deosebite".

Referitor la această problemă, gen.lt Rus Iosif, fost comandant  al Aviaţiei militare, declară: La data de 23.12.1989 (n.n.) "în jurul orelor 16,20-16,30 am primit un telefon de la gen. col. Hortopan Ion, spunându-mi că este în biroul ministrului Apărării Naţionale, că este ordinul acestuia să transportăm urgent două persoane cu un elicopter de la Sibiu. Persoanele se iau de la regimentul de geniu din Deva şi vor fi duse la Alba-Iulia, în Cetate. Personal, am explicat că este ora târzie, la înapoiere va fi întuneric şi că din acest motiv nu putem ateriza noaptea la Alba-Iulia unde nu avem loc balizat, marcat şi recunoscut pentru echipaj. În consecinţă să amânăm pentru mâine pe timp de zi. Gen. Hortopan a insistat foarte mult, repetându-mi că este împuternicit să execute o acţiune, că este ordinul ministrului (a cărui voce am auzit-o în telefon), moment în care am propus ca transportul să se facă cu o maşină, cu una blindată sau să aducem persoanele de exemplu, la Sibiu, unde avem aeroport balizat, cu mijloace de figurare şi conducere a zborului, nerenunţând la ideea amânării pentru a doua zi. Am insistat să mi se spună cine sunt aceste per­soane. A refuzat, explicând că nu poate spune prin telefon şi acest  lucru nu are importanţă pentru mine, precizând că revine cu telefonul, iar de acolo persoanele trebuie luate.[]".

Lt.col. Dochinoiu Nicolae, comandantul unităţii de elicoptere Sibiu, relatează: [] Pentru realizarea zborului în bune condiţiuni, comandantul unităţii a stabilit ca echipajul să fie format din mr. Tudor Nicolae şi cpL Moţica Victor, primul comandant de patrulă şi secundul pilot şef patrulă, pre­cum şi maistrul militar Galaftion Nicolae - mecanic de bord, toţi foarte bine pregătiţi profesional şi cu un număr mare de ore de zbor.[] Zborul şi conducerea acestuia au fost asigurate de către punctul de comandă al unităţii, avându-se în vedere varianta de condiţj meteorologice normale şi, fără nici un fel de incident, la orele 17,30 elicopterul a aterizat pe terenul de sport al U.M. 01719 Deva.

[] col. Joitoiu Grigore menţionează că:

"În ziua de 23.12.1989, m-a rugat lt. col. Panaite Vasile să dau un telefon operativ la Bucureşti, la comandamentul Aviaţiei, să mă interesez de ora sosirii elicopterului care trebuia să sosească în U.M.01719 Deva. Am sunat prin telefon la Bucureşti şi a răspuns gen.mr. Rus Iosif, căruia i-am raportat situaţia elicopteru­lui care trebuia să sosească în Deva, solicitându-i numărul eli­copterului, componenţa echipajului. [] La aterizarea, fără nici un incident, a elicopterului pe terenul de sport, membrii echipajului au fost întâmpinaţi şi legitimaţi sub aspectul identităţii, iar pe tot timpul staţionării, până la decolare, s-a figurat paza şi securitatea aeronavei cu o gardă, formată din cadre şi militari în termen, dotată şi înzestrată cu armament individual,  două mitraliere antiaeriene şi două TAB-uri (conform Raportului Comandamentului Aviaţiei Militare nr. S/Av 2029/ 5.07.1990).

Modalităţile de predare-primire a generalilor Nuţă Constantin şi Mihalcea  Velicu şi asigurare a zborului s-au stabilit între mr. Tudor Nicolae şi mr. Moldovan Petru, de faţă fiind şi alte cadre aleunităţii militare respective.  

Astfel, mr. Moldovan Petru relatează: "i-am comunicat (mr. Tudor Nicolae n.n.) că nu-i asigurăm paza persoanelor ce le ia în primire. A pretins să li se pună cătuşe la mâini şi să fie legaţi la picioare şi să luăm legătura cu unitatea de artilerie pentru a nu se executa trageri asupra aeronavei ce se va întoarce pe itinerarul pe care a venit. Am luat legătura cu comandantul U.M. 01331 Hunedoara, lt. col. Şerbulescu, şi am comunicat numărul de indicativ al comandantului aeronavei şi al navei. Am executat toate solicitările din partea comandantului aeronavei, mr. Tudor Nicolae, întocmind şi procesul verbal de predare a persoanelor reţinute, în patru exemplare, din care am predat un exemplar la comandantul aeronavei, un exemplar la delegatul Consiliului Judeţean al Frontului Salvării Naţionale, iar două exemplare au rămas la U.M. 01719 Deva."[]

Munteanu Gheorghe: "Eu am lucrat la IGO Alba-Iulia la bazinul de apă potabilă de 10.000 şi 5.000 metri cubi. În data de 23 decem­brie, nu mai ştiu exact, eram de serviciu. Aveam puşcă ZB, cali­brul 7,92 parcă. Aveam 10 cartuşe. La timpul ăsta vine elicopterul. pe la 19 şi nu ştiu cât a fost. Dintr-o dată s-a auzit zgomot, fără lumini, fără nimic, venind spre bazinele noastre de apă potabilă. Eu atunci am tras un foc de armă de avertisment. După aia, după 2-3 secunde am mai tras unul. Am tras de lângă bazin. Mie mi-a fost frică şi a trebuit să trag. După ce am tras eu, imediat au venit  pontonierii conduşi de un ofiţer, maior sau nu ştiu. S-au dispus în formă de potcoavă de cal. Ei nu au tras. Numai din partea de dincolo , din faţă şi după aceea a căzut jos. De dincolo de la vânători. De acolo s-a auzit.  Au tras ei. S-a tras, dar nu ştiu cât s-a tras. Da, acolo  la ei după deal, că acolo e muniţie şi a căzut jos. (Zbura n.n.)  la joasă înălţime. Mai trebuia cam un metru şi ceva şi se lovea de stâlpul de înaltă tensiune. Dar putea să cadă şi la mine acolo pe rezervor. Nu s-a învârtit, a plecat direct (Înainte de trecerea elicopterului de el n.n.). N-am auzit nici un foc de armă".[]

Barbu Mihai - dublură la postul 3:    "Fiind de pază acolo, primisem consemnul ca să tragem fără somaţie în tot ce se apropie la 50 de metri de gard. Aveam (muniţie n.n.) amestecată, obişnuită şi trasoare. Nu ajunsese bine schimbul la corpul de gardă când am auzit un zgomot de elicopter, în dreapta, undeva mai sus pe deal, deasupra viţei de vie. Mergea cam înspre noi. Elicopterul a zburat razant cu viţa de vie. Eu eram între postul 4 şi 5 mai aproape de postul 5. La postul 4 era un băiat din Hunedoara, aici (postul 3 n.n.) era un băiat din ciclul meu, Tanul Nicolae, şi aici era Stoica, postul 2 .Elicopterul venea cam dinspre schit, între postul 4 şi (împuşcăturile n.n.) s-au auzit dinspre postul 2 şi 3 şi imediat s-a auzit un scârţâit după care explozia. Se vedea cerul roşu şi deja începuse din elicopter să mai bubuie cartuşele. Se putea trage de la postul 2, 3 şi 4. Dacă trăgea de la postul 4 şi-l  nimerea, automat ar fi căzut în viroagă. Acesta din viroagă, Tanul, nu avea cum dărâme aşa uşor, fiindcă erau şi pomi. (În momentul în care a auzit rafalele de arme, elicopterul se afla n.n.)— Cam deasupra virogii, când să ajungă să urce în deal, adică să treacă de viroagă. Deci prima mare şansă, Stoica o avea. Postul 2 era. (S-au auzit n.n.) ... Cam 2-3 rafale aşa după câte îmi amintesc", 

[] Se mai apreciază că din punct de vedere tehnic avaria provocată de proiectilele trase nu a condus la căderea imediată a eli­copterului. Din momentul lovirii, aparatul a parcurs o distanţă de 18-20 km în timp de 4-5 minute.[]

Analizând documentele de cercetare, constatare şi investigare se desprinde concluzia că asupra elicopterului a executat foc santinela aflată în postul 2 de pază al U.M.01033D, respectiv soldatul Stoica care însă în discuţiile purtate nu recunoaşte acest fapt. Dacă se consideră, organele judiciare interesate în acest caz urmează să continue cercetările cu privire la militarul în cauză. [IR: Mare lucru că a scăpat de pedeapsă soldatul care pare a fi a doborît, accidental, doi  generali de securitate ] Cred însă că acestuia nu i se poate reţine în sarcină vreo vină, întrucât încă din cursul dimineţii zilei de 23.12.1989 se vehicula zvonul că unităţile militare vor fi atacate de elicoptere "teroriste"; în municipiul Alba-Iulia se trăgea cu armament de diferite calibre, iar de la co­mandantul subunităţii se primise consemnul să se tragă fără somaţie 'în tot ce se apropie la 50 de metri de gard".

La baza întocmirii acestei lucrări au stat:

- Dosarul nr. 518/P/1989 al Direcţiei Procuraturilor Militare;

- Raportul C.Av.M. nr. S/Av.999/05.04.1990;

- Raportul C.Av.M. nr. S/Av. 2029/05.07.90;

     Documentarul C.Av.M. nr. S/1091/R/19.07.1991;

-Jurnalul acţiunilor de luptă al R.58 el., anexa la documentul nr.S/Av. 1224/02.05.1991;

- Adresa C.Av.M. nr. S/As 1855/12.12.1991, precum şi activitatea  practică de investigare în teren desfăşurată de  Comisia din prima legislatură, pe care am avut cinstea să o conduc.       

[IR: Cita minuţie dovedită în acest caz, în contrast cu celelalte... ]

 

[22 IR: Victime da, vinovaţi nu ]

 

VIII VICTIMELE REVOLUŢIEI — CAUZE, EFECTE, DIFICULTĂŢI ÎN ELUCIDARE

CONSIDERAŢII PERSONALE

[] Intre cei 1104 morţi ai Revoluţiei sunt unii care au fost din partea cealaltă. Nu pot să nu dau un exemplu de responsabil de cârciumă rănit accidental în faţa localului pe care-l  conducea şi care astăzi este erou-rănit al Revoluţiei. Dar astfel de cazuri nu pot, din păcate, fi evitate şi nu ele merită deocamdată atenţia noastră. Le amintesc în aceste rânduri doar ca semnal pentru obrăznicia acestor indivizi, care nu are limită. [IR: Nu întîmplător au rămas nediferenţiaţi morţii de pe ambele părţi ale baricadei , sau cei prinşi între ele, căzuţi din întîmplare. Nu intimplator au evoluat atît de penibil asociaţiile de revoluţionari. Prin momeli materiale si cultivarea confuziei, s-a evitat afirmarea revoluţionarilor autentici, care au contestat emanaţia FSN]

[] Analizând statistic rezultă că numărul persoanelor decedate până la 22.12.1989 a fost de 162, iar după această dată de 942, în total 1104. Numărul total al răniţilor a fost de 3321, din care 1107  până pe 22.12.1989 şi 2245 după această dată.   Din totalul persoanelor decedate, 214 şi respectiv 633 din rănite erau militari aparţinând M.Ap.N.(19%).

Referitor la repartiţia persoanelor decedate şi răniţilor un  număr mai mare se constată, în ordine descrescătoare, în municipiile Bucureşti şi Timişoara. În municipiul Bucureşti au decedat 40 persoane până la data de 22.12.1989 şi un număr de 515 după această dată; numărul răniţilor este de 599 persoane până pe 22.12.1989 şi 1162 după această dată.

În municipiul Timişoara, 73 persoane au decedat până la 22.12.1989 şi 20 după această dată, numărul răniţilor fiind de 296 până la 22.12.1989 şi 77 după această dată.

Procuratura a înregistrat 2912 dosare din care a soluţionat 1694, în special din municipiile Bucureşti, Braşov, Timişoara, Craiova,Constanţa.   

Din dosarele soluţionate, 62 au primit soluţii prin rechizitoriu, 1309 prin netrimiterea în judecată, 170 trecute în evidenţa autorilor neidentificaţi, 153 cu alte soluţii. [IR: Asta este "soluţionare"? Cine are nevoie de acari Păun, militari speriaţi şi debusolaţi care au făcut victime, cît timp nu au fost judecaţi marii vinovaţi, cei care au organizat represiunea]

Tot în această perioadă au fost reţinute 1873 persoane suspecte, din care 1024 militari şi 849 civili.

O analiză a situaţiei victimelor ne conduce la concluzia că, în perioada de reprimare, până în 22.12.1989, au decedat 160 per­soane din care 150 prin împuşcare şi au fost rănite 1107 persoane,din care 497 prin împuşcare.                            

Cel mai mare număr de persoane împuşcate, până la 22.12.1989, s-au înregistrat în municipiul Timişoara - 71 din totalul de 73 morţi - urmat de municipiul Bucureşti, cu 41 din 49 morţi, şi municipiul Cluj cu 26 persoane.

Cei mai mulţi răniţi au fost în municipiul Bucureşti: 599, din care 87 prin împuşcare, în municipiul Timişoara, 296 persoane, din care 253 prin împuşcare, iar în municipiul Cluj, 58 persoane rănite.

Au fost trimise în judecată pentru reprimarea demonstranţilor un număr de 121 persoane, din care 35 aparţinând aparatului central  de partid şi de stat, 2 din aparatul local de partid, 77 cadre militare din care  4 M.Ap.N şi 73 M.I. De remarcat că deşi asupra unora s-a declarat pedeapsa privativă de libertate, până în prezent marea majoritate a celor condamnaţi au fost puşi în libertate.

Putem aprecia că evenimentele din ţara noastră au cunoscut o anumită particularitate în sensul actelor violente la care s-a recurs pentru reprimarea demonstranţilor. Nu trebuie să uităm că un rol deosebit de important l-au avut imixtiunile dezinformative mascate ce s-au derulat din interior, dar şi din afara ţării. Trebuie să remarcăm şi excesul de zel în reprimarea manifestanţilor din partea unor ofiţeri şi subofiţeri M.I. şi M.Ap.N. şi cadre de partid.

Nu putem încheia acest capitol fără a face o analiză a situaţiei în care s-a produs decesul sau rănirea unor persoane. În acest sens se poate stabili o anume clasificare:

1. Erori provocate sau neprovocate - 160 cazuri: ucideri provo­cate din eroare în urma unor trageri care au avut loc ca reacţie de ripostă la deschiderea focului de către persoane rămase neidentifi­cate; victime ca urmare a nerespectării consemnelor santinelelor de către alte persoane; ucideri sau răniri în urma schimbului de focuri între unităţi sau militari datorate dezinformării sau stresului;pierderi de vieţi omeneşti generate pe fondul lipsei de cooperare sau al nerespectării itinerarelor de deplasare (exemplul cel mai concludent fiind cazul petrecut în dimineaţa zilei de 22.12.1989 la aeroportul Otopeni).

2. O altă grupare o formează evenimentele petrecute ca urmare a distorsiunilor de apreciere generate de bănuieli mai mult sau mai puţin legitime, care s-au tradus la rândul lor în erori de interpretare  la adoptarea deciziilor şi deci la deschiderea focului - 65 de cazuri: bănuieli legitime generate de conduita suspectă a unor persoane;  erori  generate de lipsă de discernământ distorsionat prin frică, stres, nesomn prelungit.

3. Trageri executate asupra unor autoturisme sau persoane care nu s-au supus la somaţie. În această clasă intră şi tragerile efectuate asupra unor autoturisme din care s-a executat foc asupra apărătorilor -140 cazuri.

4.   Un element deosebit de important ce necesită a fi evidenţiat constă în deficienţe grave în organizarea cooperării, materializată în nerecunoaşterea între unităţi, necunoaşterea în detaliu a ma­nilor de luptă, apariţia pe neaşteptate a unor forţe, lipsă de coordonare aer-sol şi sol-aer - 87 cazuri.

5.   Apariţia unor accidente aeriene, de mânuire a armamentului, ucideri întâmplate prin ricoşee sau trageri la întâmplare - 467cazuri.

6.   Conduita suspectă a unor persoane, treceri prin locuri nepermise, apariţia unor elemente suspecte asupra cărora s-a deschis foc- 86 cazuri.

7.   Activităţi cu caracter diversionist. Existenţa cu certitudine a elementelor diversioniste, observate de un însemnat număr de mar­tori oculari. Aceste elemente diversionist-teroriste, dând dovadă de un înalt grad de pregătire, au reuşit să evite capturarea, sau dacă au fost capturate printre suspecţi, prin neîntocmirea actelor deacuzare sau de motivare a reţinerii lor, organele de cercetare au fost lipsite de elementele doveditoare ale acţiunilor lor teroriste. Existenţa acestor elemente este recunoscută şi de organele Procuraturii, care consideră că acţiunea lor a fost urmată de pro­ducerea directă sau indirectă de victime - cel puţin 64 cazuri.

De remarcat că sunt multe cazuri în care nu s-au clarificat împrejurările producerii evenimentelor şi pot fi clasate în categoria "autori neidentificaţi".[]

După fuga lui Ceauşescu, parte din populaţie s-a înarmat, scontând pe o anumită reacţie din partea aparatului de constrângere al statului şi a camarilei ce reprezenta vechiul sistem şi care ar fi urmărit înăbuşirea în sânge a Revoluţiei. [IR:Scontind pe ce?]

În aceste circumstanţe, în întâmpinarea valului de entuziasm popular a venit diversiunea (acţiunile de război psihologic şi elec­tronic) [] zvonuri în masa populaţiei, altele decât cele dirijate anume şi pe care mulţimea şi le-a însuşit cu deosebită uşurinţă. Dovadă este faptul că populaţia le transmitea pe toate căile unităţilor militare.

O altă cauză constă în înarmarea, uneori fără discernământ a populaţiei. În această mişcare haotică lucrurile au putut fi cu uşurinţă scăpate de sub control, provocând hărţuieli şi conflicte de aceeaşi parte a baricadei.

Vărsări de sânge s-au produs pe fondul reacţiilor individuale, greu de controlat. Unele datorate nepriceperii, a uşurinţei, dar şi mai grav pe fondul lipsei de discernământ şi maturitate, precum şi a unor dorinţe acerbe de răzbunare manifestate de unele elemente au fost sancţionate de vechiul regim.

Avem convingerea că o atare situaţie a fost abil sesizată şi spe­rată de elemente diversioniste străine şi autohtone. De aceea, nu greşim dacă afirmăm că acţiunile de război psihologic şi radioelectronic,  cele de intoxicare a populaţiei s-au constituit într-un factor care a generat o parte din dezastrele ce au urmat.

După moartea generalului Milea Vasile, golul de putere şi de comandă a determinat polarizarea Armatei în jurul mai multor centre de comandă, unele îndreptăţite, altele nu. Aceasta a constituit  altă cauză importantă care a făcut posibilă producerea unor evenimente soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale. Dar între acţiunile revoluţionare desfăşurate de o mare parte a populaţiei ce dorea lichidarea regimului totalitar comunist şi înlăturarea de la conducerea statului a clanului ceauşist, au existat şi elemente răuvoitoare, care au recurs la acţiuni distructive asupra sediilor uno organe de stat, asupra Miliţiilor, Securităţii, producând victime omeneşti şi sustrăgând importante bunuri materiale. Avem exemple de acţiuni violente, îndreptate contra unităţilor M.Ap.N., ale M.I. dar şi acţiuni îndreptate împotriva unor cadre militare şi a familiilor acestora. Nu pot să nu amintesc atrocităţile nejustificate îndreptate împotriva unor miliţieni în peste 80 de localităţi, dar în special în oraşele Cugir, Tg. Secuiesc, Caransebeş, în judeţul Harghita şi în alte localităţi. Acestea amintesc de revoluţia ungară anticomunistă din 1956. [IR: Modelul revoluţiei neviolente va fi brand românesc...]

Avem dovezi că pe teritoriul României se aflau grupuri profe­sioniste de cercetare-diversiune şi terorism. Au acţionat unele din­tre acestea în favoarea lui Ceauşescu? Este posibil. [IR:? ] Împuşcarea unor cetăţeni în cartiere liniştite, în care nu erau evenimente, sunt semnale clare ale luptei teroriste care urmăreau înspăimântarea populaţiei, derută şi panică. Este de asemenea cât se poate de clar că au existat şi terorişti autohtoni, organizaţi şi pregătiţi pentru ast­fel de acţiuni. Rămâne de neînţeles ordinul Procuraturii Militare de neautopsiere a cadavrelor la Timişoara şi la Bucureşti (24.12.1989), fapt ce a îngreunat cercetările. [IR: Totul a rămas de neînţeles, pentru SN. Lista sa de cauze ale deceselor nu conţine ... lupta pentru eliberarea poporului român din ghearele Securităţii, Miliţiei etc. A fost un război în care SN, împărţitorul de indulgenţe FSN,   nu vede cum puteau apare victime, altfel decit accidental ]

 

[23 IR: După speculaţiile analitice , urmează speculaţiile de sinteză]

IX. UNELE CONCLUZII PRIVIND ACŢIUNILE REVOLUŢIONARE DIN DECEMBRIE 1989

 

Din analiza opiniilor exprimate în mass-media, sunt vehiculate patru variante privind acţiunile revoluţionare din Decembrie 1989.

Varianta I: Pregătirea, organizarea şi îndeplinirea acţiunilor revo­luţionare din Decembrie 1989 au fost realizate de forţe interne, cu avizul favorabil al U.R.S.S., fără alt amestec străin şi având aspectul unei rebeliuni ce urmărea înlăturarea lui Ceauşescu printr-o lovi­tură de stat şi păstrarea integrală a structurilor comuniste. [] Evident, această opinie este impusă din afară şi permite celor care o susţin să absolve în mare măsură intervenţia sovietică şi maghiară.

In această versiune, teroriştii ar fi membri ai Securităţii sau ai unor unităţi speciale M.Ap.N., şi care, deliberat, au tras în mulţime creând o diversiune care să permită preluarea puterii de către un anumit grup. Versiunea urmăreşte incriminarea persona­lilor care, imediat după 22.12., au preluat puterea: Ion Iliescu, Petre Roman, generalul Militaru, generalul Stănculescu, D. Mazilulu, S. Brucan, V. Măgureanu şi alţii. [IR:  De ce ar fi impusă din afară prezumţia firească, avînd în vedere situaţia internă ?]

Această variantă respinge ideea de revoluţie, iar o versiune a acesteia neagă existenţa teroriştilor, aruncând întreaga vină pe lipsa de profesionalism a Armatei. [IR: Versiunea firească este că a izbucnit o revoluţie, dar a fost deturnată de amicii dlui SN ]Este o părere încurajată şi de Occident, care consideră că  Revoluţia noastră a fost " cea mai mare minciună a secolului". Varianta este susţinută şi de o parte a oamenilor politici care nu au participat la Revoluţie, precum şi de comuniştii care nu au reuşit să preia puterea, între orele 12.30 şi 18.35, în ziua de 22.12.1989, precum şi de unii intelectuali, în prezent oameni politici, care nu au avut curajul să iasă în stradă în Decembrie 1989. [IR: Dar victimele comunismului, care au încercat să răstoarne sistemul cu orice risc.. şi s-au pomenit prinse în farsa contraevolutionară a FSN? ]

Varianta a II-a: Rolul principal, determinant, ar reveni serviciilor de informaţii americane, care au conlucrat cu cele sovietice maghiare, olandeze, franceze etc., precum şi acoliţilor din interi­or care urmăreau înlăturarea clanului Ceauşescu, instaurarea ca­pitalismului în România, precum şi ruperea Transilvaniei din trupul ţării. [IR: Unde dai şi unde crapă...] Această variantă a fost vehiculată de Ceauşescu şi susţinută actualmente de o parte a fostei Securităţi, care justifică deschiderea focului prin folosirea trupelor D.I.A. ale M.Ap.N., împotriva propriei armate, ca o încercare de a deculpabiliza Armata pentru acţiunile întreprinse până la 22.12.1989, orele 12.06, care marchează fuga lui Ceauşescu. [IR: Ce legătură este între această ipoteză plauzibilă, serviciile americane şi apărarea Transilvaniei?] Este acuzată Armata de lipsă de profesionalism şi chiar de o anumită fidelitate arătată dictatorului, cât şi de morţii căzuţi între 22 şi 28 decembrie 1989. Unii partizani ai acestei variante susţin că diversiunea radioelectronică ar fi fost provocată de unităţi speciale ale Armatei dotate cu această tehnică sau, pur şi simplu, că ar fi o invenţie a milita­rilor. [IR: Absolut legitim, atîta timp cît nu se face o analiză tehnică a dovezilor respectivei diversiuni radioelctronice]

Tot această versiune acuză Armata pentru dezarmarea Securităţii şi arestarea comandantului D.S.S., generalul Vlad Iulian, precum şi faptul că anumiţi comandanţi ai M.Ap.N.-ului (generalul Militaru) ar fi agenţi K.G.B. Majoritatea publicaţiilor apărute şi sponsorizate de firme care au aparţinut Securităţii susţin această variantă. [IR: Care variantă? Nu se înţelege nimic din ghiveciul expus mai sus]

Varianta a IIIa: De data aceasta, în organizarea, conducerea şi desfăşurarea Revoluţiei, rolul principal l-au jucat forţele politice interne conduse de personalităţi importante ale vieţii politice şi economice actuale.  Se confirmă amestecul extern precum şi cel al iredentismului intern. Aspectele negative înregistrate înainte şi după 22 decembrie sunt  puse în sarcina Securităţii, recunoscându-se doar unele greşeli  apărute în conducerea operaţiunilor M. Ap.N. Acţiunile teroriste au fost executate de o parte de Direcţiile a I-a şi a V-a, precum şi de unii membri ai USLA sau echipe combinate, acţionând pe baza unui plan bine stabilit şi întocmit de Securitate. O parte a acestui plan s-a declanşat automat prin situaţia de excepţie care s-a creat după orele 18,30 din ziua de 22 decem­brie, nemaiputând fi oprită decât cu mari eforturi. Generalul Vlad a încercat să stopeze efectele aplicării acestui plan de care n-ar fi putut fi străin nici generalul Guşă, cei doi aflându-se în clădirea C.C.-ului şi acţionând împreună.

Păstrarea radioului şi a televiziunii în funcţiune în zilele de 22-23.12. şi mai târziu vine să demonstreze şi să susţină această vari­antă, ca şi amestecul Securităţii care ţinea sub control tehnica aces­tei instituţii. [IR:?! Detalii? ]

Organele M.I., integrate în M.Ap.N. după 25.12.1989, i-au pus în libertate pe toţi suspecţii reţinuţi de revoluţionari şi de Armată, iar apoi au fost predaţi organelor de Miliţie.

Organele Procuraturii influenţate de D.S.S., cu care colaboraseră şi înainte de Revoluţie, au suspendat majoritatea dosarelor aflate în cercetare. În Decembrie 1989, au acţionat şi cadre ale Securităţii ve­nite din străinătate şi care au părăsit ţara după sau în timpul eveni­mentelor. Această variantă acordă un rol exagerat intervenţiei străine. [IR: Nu se înţelege nici versiunea 3, in care totul a fost organizat de... noua putere, o parte a securitatii si forţele externe]

Varianta a IV-a este mai degrabă o variantă readaptată care încearcă să împace Armata cu Securitatea şi care împreună devin victimele terorismului şi diversionismului străin. Este incriminat un grup format din agenţi străini ajutaţi direct de trupele speciale de cercetare, diversiune şi terorism ale K.G.B.-ului, M.O.S.A.D.-ului şi ale serviciilor speciale maghiare. Un rol deosebit de important  l-a  avut de îndeplinit diversiunea psihologică şi radioelectronică. [IR: Pînă aici, e cam ce a expus SN în carte] Deşi  revoluţia este recunoscută, susţinătorii acestei variante connsideră că ea a fost deturnată de către un grup pro-sovietic.

Toate victimele de după 22.12., orele 18,30, s-ar datora unei diversiuni, care reuşeşte în final o "lovitură de stat" şi aduce la putere un regim comunist cu faţă umană, pro-sovietic. Această variantă aparţine unui grup de securişti literaţi, care privesc cu respect  şi admiraţie realizările ceauşiste. (Nu le contest „naţionalismul", dar el este de tip ceauşist şi trădează fidelitate faţă de comunism). [IR: Si varianta 4 este fără cap şi fără coadă. Revoluţie făcută de armată şi securitatea patriotică, deturnată de servicii KGB, spre mînia securiştilor naţionalisti? Poate că unii securiştii au acuzat FSN-ul că a confiscat revoluţia lor, în slujba URSS. Dar anticomunistii, au observat că această confiscare s-a facut totuşi în folosul securistilor ]

Varianta a V-a, apărută mai de curând (nov.-dec. '94) susţine inexistenţa teroriştilor. Această nouă versiune are un caracter pur politic, încercând să-l  implice pe Ion Iliescu în vinovăţia deschiderii focului după 22.12., a ideii aberante că trăim încă într-o ţară comunistă şi totodată a-l  face vinovat de „uciderea" nejustificată a lui Ceauşescu (!). Acestei noi formule i se aliază o parte a foştilor comunişti-ceauşişti, o parte a opoziţiei politice şi o parte a Securităţii revanşarde. Această teză îmi aduce aminte de sistemul ceauşist de idiotizare. După ei nu a fost Revoluţie, trăim mai prost într-un sistem comunist în care Iliescu  l-a  înlocuit pe Ceauşescu, iar în Decembrie 1989 ne-am omorât între noi ca idioţii! Această variantă este îmbrăţişată şi de o parte a presei internaţionale anga­jate într-o acţiune de denigrare a României. Lupta pentru putere, refacerea unor structuri comuniste şi mai ales revenirea unor foşti activişti de partid în funcţii de conducere,nu mai vorbesc de o clasă de miliardari provenită din partid şi Securitate sunt realităţi care nu pot fi contestate alături de unele progrese spre o lume democrată. Dar tot ceea ce a intervenit după 1.01.1990 este o altă problemă, asupra căreia nu voi ezita la timpul potrivit să-mi expun părerea. [IR: De ce este contrarevoluţia o altă problemă? Cănd va expune SN adevarul?  De ce am accepta că au existat terorişti, dacă nu ne sînt aduse dovezi? ]

Varianta a VI-a. Parchetul militar, într-un raport pe care ni  l-a  pus la dispoziţie, susţine o variantă căreia îi voi acorda o mai mare atenţie, întrucât este susţinută de specialişti foarte bine documen­taţi şi cei mai competenţi.

Original în acest raport este aspectul următor: organizarea unor echipe ale Securităţii care au incitat pe manifestanţi la violenţe şi jafuri sau le-au făcut chiar ei, reuşind astfel să atragă din partea militarilor ieşiţi în stradă pentru „restabilirea ordinii" şi a populaţiei  rămase în expectativă o reacţie negativă şi hotărâtă. În ajutorul teze aş cita câteva acţiuni în care ar fi putut exista o astfel de participare: Timişoara (17.12.1989); Bucureşti, după-amiaza şi noaptea de 21-22.12.1989; Cluj 21-22.12.1989. Scopul acestor acţiuni ar fi fost compromiterea oricărei revolte. [IR: Ce strategie ! SN lanseză "şopîrla" că numai provocatorii securişti puteau sa atace violent puterea, ca să compromită revolutia! Dar tocmai această teză, moşită- se pare- de procuratura FSNistă, încearcă delegitimarea revoltei active] Deţin în acest sens doar două declaraţii: a unui ofiţer din Târgovişte care a reţinut un civil, ofiţer de Securitate şi care a recunoscut că primise o astfel de misiune. Raportul Parchetului menţionează că Postelnicu ar fi recunoscut astfel de fapte. În această situaţie trebuie să admitem că aceiaşi ofiţeri înarmaţi, râmaşi fără conducere după 22.12.1989, puteau să continue acţiunile de diversiune. Dacă aceasta e părerea procurorilor, mă întreb de ce s-au oprit la mijlocul drumului? Poate că timpul va lămuri şi acest aspect.

[] Concepţia generală a acţiunilor din Decembrie 1989 se înscrie organic în mersul evenimentelor, specifice acelor zile, în zona cen­trală şi de sud-est ale Europei. Având la bază înţelegerea de la Malta, organele specializate de informaţii, contra-informaţii, spionaj ale ţărilor interesate în spaţiul românesc au trecut la elaborarea unui plan de acţiune asupra ţării noastre conceput integral, cu variante posibile. [IR: Bănuind ce s-a decis la Malta, căpeteniile sistemului securicomunist s-au decis să-l abandoneze pe Ceauşescu la timp, întrerupînd reprimarea revoluţiei şi recurgind la deturnarea ei ] Stat socialist de mărime mijlocie, cu un potenţial economic şi militar însemnat, care deţine o zonă strategică în Balcani şi la gurile Dunării şi care, în plus, avea un important sistem de relaţii, unele chiar de prietenie, cu numeroase state de pe mapamond. De remarcat că datoria externă fusese achitată şi că se realizaseră şi unele rezerve din care, cinstit vorbind, ne-am hrănit o  bucată de timp, în criza economică de după Decembrie 1989. [IR: Mai exact, FSN-ul a folosit aceste resurse publice, pentru a cumpăra voturile necesare legitimării contrarevoluţiei ]

Occidentul anticomunist, în scopul distrugerii definitive a comunismului totalitar, putea avea trei obiective principale în privinţa României:

1.  înlăturarea lui Ceauşescu de la putere;

2.  destabilizarea economică, socială, politică, morală şi militară a ţării şi, pe acest fond,

3.  dezmembrarea teritorială a României. [IR:? Ce are asta cu distrugerea comunismului totalitar? ]

Toate aceste trei obiective puteau conveni şi planului lui Gorbaciov, acceptat de o parte a ţărilor din estul Europei şi unele ţări din vestul Europei. Bineînţeles nu trebuie să uităm interesele „Transilvănene" ale Ungariei. [IR: Ne aflăm la o cîrciumă, cu maestrul SN perorînd, cu halba în mînă...]

De ce înlăturarea lui Ceauşescu? Fiindcă era un dictator de tip stalinist, ultimul exponent al societăţii socialist-comuniste din estul Europei, dar care în acţiunile lui dovedise, într-o perioadă, o oare­care independenţă şi nesupunere faţă de sovietici, refuzând totodată orice formă de democratizare internă şi supunând propriul popor la cele mai grave lipsuri şi privaţiuni, menţinând un sistem totalitar şi de idiotizare cum numai în Albania şi Coreea se mai putea întâlni.

De ce destabilizarea? Pentru a slăbi forţa internă a statului, pen­tru a lovi în instituţiile sale fundamentale, pentru a oferi condiţii unei intervenţii străine şi în final pentru a realiza cel de al treilea deziderat: dezmembrarea teritorială a ţării, în primul rând în intere­sul vecinilor.

Care puteau fi obiectivele reţinute prin dezmembrarea teritorială:

-  crearea unei Moldove mari, până la Carpaţi, stat independent, dar vasal marelui vecin din Răsărit;

-  obţinerea autonomiei Ardealului şi poate ulterior anexare acestuia Ungariei;

-  unificarea Banatului, obţinerea autonomiei şi ulterior anexarea acestuia la înlocuitorii fostului imperiu austro-ungar;

-  asupra Dobrogei, pretenţiile puteau fi duble: între Ucraina ce-şi doreşte gurile Dunării şi un extremism bulgar ce revendică teritorii "istorice".

[IR: De cîte ori nu am auzit şoptite aceste secrete, de către FSNişti care justificau Contrarevoluţia? Ca să nu poată duşmanii de afară lovi ţărişoara... au făcut-o ei zob, dinăuntru... ]

Posibilitatea unei intervenţii armate a fost evidentă [IR:? ]prin executarea unor aplicaţii şi exerciţii, cu diferite eşaloane în perioada premergătoare acţiunilor revoluţionare din Decembrie, dar şi prin existenţa unor grupări şi manevre de forţe militare în toate punctele finale ale graniţelor româneşti. [IR: Crede şi nu cerceta.]

Cine erau organizatorii? [IR: Organizatorii a ce? A scenariilor din mintea regizorului national?]

Ca şi în august 1944, statele occidentale şi S.U.A. au garantat tot sprijinul, dar au lăsat completa iniţiativă U.R.S.S.-ului (simili­tudine între înţelegerile la nivel înalt de la Yalta şi Malta).

Organele de informaţii, spionaj aparţinând fostei U.R.S.S., în strânsă colaborare cu alte organe de acelaşi specific ale ţărilor vecine, membre ale Tratatului de la Varşovia, au jucat un rol important în desfăşurarea acţiunilor. [IR: Nedovedit prin nimic ] O eventuală intervenţie a Tratatului de la Varşovia dădea şi o anumită legalitate acţiunilor militare. Pentru S.U.A., Revoluţia din România a acoperit inter­venţia armată din Panama, mass-media europeană fiind supraa­glomerată cu informaţii din Timişoara şi Bucureşti. [IR: Dacă au folosit evenimentele din Romania ca diversiune mediatică, nu inseamnă că le-au şi produs] Îmi aduc aminte de o ofertă a ambasadorului francez la Bucureşti: „80 de antiterorişti francezi vă stau la dispoziţie găsindu-se la graniţa de la Oradea"!? (în noaptea de 22/23.12.1989). [IR: Nu cred acest episod, fără dovezi. ]

La toate aceste afirmaţii se poate replica: nu e adevărat, [IR:Mai curînd: "Pe ce te bazezi?" ] Revoluţia aparţine românilor şi a fost spontană. N-a existat amestec străin. Într-adevăr, Revoluţia spontană este românească, făcută numai de poporul român, dar a face pe naivul, nemenţionând cele arătate mai sus, nu-mi stă în caracter şi nu-mi este frică s-o fac. Este de datoria unor instituţii specializate de a face cât mai multă lumină în acest caz. E necesar pentru viitorul ţării. Pericolul a rămas acelaşi. [IR: Care? Să ne fie sfîrtecată ţara dacă dăm jos securicomuniştii de la cîrmă? ]

 []] Între orele 12,06 şi 18,30, regimul comunist a încercat să dena­tureze Revoluţia, transformând-o într-o simplă lovitură de stat. [IR: În timp ce FSN a făcut asta tot anul 1990... ] Mulţimea a respins încercările acestora de a prelua puterea. Deci din punctul „lor" de vedere trebuia creată o diversiune. La orele 20,00, începe şi războiul psihologic - radioelectronic, după deschiderea focului în Piaţa Palatului şi în alte zone ale Capitalei, în special în jurul obiectivelor militare. Este logic şi firesc că revoluţionarii nu puteau avea nimic cu obiectivele militare, întrucât nu Armatei i se datorau privaţiunile şi greutăţile vieţii poporului român. Asupra acestor obiective acţionau însă alte forţe ce urmăreau cu totul alte scopuri. [IR: Care? Rezultatul a fost confiscarea revoluţiei de FSN ]Acţiunea internă se coor­donează cu cea externă şi coincide, repet, cu respingerea, din partea manifestanţilor, a comuniştilor care încercau pe terasa C.C.-ului să preia puterea.

A - Ar fi putut ca această acţiune teroristă să fie făcută pentru a-l  readuce la putere pe Ceauşescu? Toate faptele demonstrează că Ceauşescu era părăsit şi de Securitate şi de Armată, [IR: Bluff tipic SN ] mai mult decât  atât, la acea ora era deja prizonier la Târgovişte. [IR: Fals. Era ţinut acolo, pentru orice alternativă ] Concluzia este că diversiunea a trebuit creată pentru a împrăştia mulţimea din Piaţa Palatului, permiţând astfel comuniştilor aflaţi şi ei acolo, printre revoluţionari, să preia puterea. [IR: Ceea ce au şi făcut ]

B - Pentru că planul extern nu se realiza datorită maselor populare şi acţiunea trebuia continuată, respectiv, se încerca declanşarea unui război între Armată şi Securitate. Aceasta este cea de-a doua variantă a războiului civil. Deşi Securitatea fusese teore­tic desfiinţată încă din 22 decembrie 1989, când generalul Vlad  îşi întrerupe comanda până spre orele 20,00, iar o parte din subordonaţii săi se duc acasă, grupuri răzleţe de diversionişti străini şi autohtoni au declanşat o luptă disperată, care avea aspectul apărării regimului ceauşist. Resping categoric ideea, pe unii o susţin, că asa-zişii terorişti urmăreau restabilirea regimului ceauşist. Numai nişte proşti sau inconştienţi puteau lupta pentru o cauză pierdută, în nici un caz Securitatea sau Armata. [IR:  Teze prea copilăreşti pentru a fi naive. Securitatea si armata, îmblînzite de Sergiu Nicolaescu si co-emanaţii săi- au fost victimele turiştilor spioni care voiau să le vadă sfîrtecîndu-se... civil. Din ura faţă de poporul român şi cu ochii pe Transilvania, extratereştrii din diverse servicii au simulat o luptă care "avea aspectul apărării regimului". Noroc că românii nu au căzut în această capcană, strînsunindu-se imediat în jurul FSN şi a noului comandant suprem. Războiul civil (adică revoluţia) a fost astfel evitat/ă. ]

C - Nu resping, ca supoziţie, folosirea unor grupuri organizate ale Securităţii într-un eventual plan de apărare al lui Ceauşescu care ar fi intrat automat în funcţiune şi pe baza căruia ar fi acţionat , fiind lipsite de o altă comandă. Aceste acţiuni ar fi putut probabil să fie folosite de forţe străine care cunoşteau existenţa acestui plan [IR: O fi fost si ceva securişti negativi. Dar tot manevraţi de forţe străine] Acţiunile „teroriste" au fost dezamorsate prin execuţia lui Ceauşescu şi de intervenţia categorică a unor cadre de comandă din Securitate (25.12.). Colonelul Ardeleanu nu cred că era străin de posibila intervenţie a unor terorişti internaţional aflaţi pe teritoriul ţării. [IR:? Un nou foc în aer... ]

D - Sunt de asemenea sigur de existenţa unor acţiuni izolate provocate de persoane fidele lui Ceauşescu (activişti de partid, pensionari M.I. sau M.Ap.N.), lista se completează cu debili mintali, puşcăriaşi sau criminali, ce urmăreau în exclusivitate profi­turi materiale sau răzbunări. (Vezi evenimentele ce au urmat imediat după cutremurul din 1977). [IR: Devine tot mai tenebros... ]

E - În aceeaşi direcţie nu poate fi negată complet posibilitatea existenţei unui plan extern de ajutorare a lui Ceauşescu din partea unor prieteni arabi, dar a cărui aplicare a fost de asemenea rapid descurajată prin execuţia celor doi dictatori. Nu avem dovezi în acest sens. [IR: Şi atunci? De ce atita grijă "ca să nu negăm complet posibilitatea"?]

Iată deci, pe scurt, coloratura posibilă a teroriştilor care au ţinut sub foc, câteva zile, Capitala şi alte oraşe ale ţării, făcând peste 800 de victime. [IR: Final apoteotic al unui discurs penibil. Cine s-ar preta la asemenea reprezentaţii, dacă nu ar avea ceva grav pe conştiinţă sau sarcini propagandistice imposibile. Dacă nu ar avea în mînă justiţia, FSN nu ar putea scăpa de răspunderi, cu asemenea pledoarii ridicole] O parte din victime se datoresc şi unor greşeli profesionale, aparţinând comandanţilor din M.Ap.N. sau M.I, precum şi erorilor de execuţie ale acestora şi mai ales a civililor înarmaţi şi necontrolaţi.

[] Masele revoluţionare, numai şi numai ele, au aruncat în aer toate planurile autohtone sau externe. Aceste mase nu au putut fi manipulate  şi au acţionat într-o singură direcţie - ieşirea din comu­nism. [IR: Dar nu au găsit-o... ] Lor li s-au alăturat fără ezitare Armata şi o parte a Securităţii şi Miliţiei [IR: Şi o bună parte a nomenclaturii... ] cei pentru care dragostea de ţară era mai puternică decât supunerea oarbă. [IR: De aceea au menţinut ţara în mîinile lor iubitoare]

Pe fondul unui riguros plan de dezinformare, declanşat con­comitent cu deschiderea focului, se urmărea crearea de victime prin culpabilizarea Securităţii, pe baza unor lozinci ca „moarte securiştilor", „securişti=terorişti" (excelează în această direcţie I. Caramitru, generalul Militaru şi alţii), unii dintre ei fiind aduşi în faţa focului apărătorilor: vezi cazul Otopeni, M. Ap. N. etc. S-au produs grave erori, unele din lipsă de profesionalism, altele din ordin, pentru elucidarea cărora trebuie continuate şi aprofundate cercetările în scopul stabilirii responsabilităţilor. Este sarcina exclusivă a Procuraturii, Justiţiei, dar şi a Armatei, de a învăţa din greşelile comise. [IR: Să fie arestaţi toţi cei care au instigat împotriva securiştilor, în decembrie. O provocare, vizînd degenerarea Revoluţiei. De care FSN a ştiut să se ferească. ]

Din 22.12.1989, până în 26.12.1989, o parte din acţiunile tero­riste organizate şi mai ales ştergerea oricăror urme au fost conduse de un stat major intern, din care avem convingerea că făceau parte şi unele personalităţi din viaţa socială şi politică actuală a ţării.  Prea erau cunoscute toate mişcările Armatei şi ale forţelor de  ordine. Diversiunea nu putea fi aplicată decât prin perfecta cunoaştere a forţelor angajate, prin cunoaşterea dotării lor şi a codurilor de lucru etc. [IR: Pentru orice eventualitate, spre sfirşit, este plasată o remarcă validă .. care anulează tot ce s-a afirmat pină aici] Este un capitol care, cercetat cu profesionalism de Procuratură, Poliţie şi S.R.I., poate da justiţiei elemente pentru a stabili vinovaţii.

Desigur, masele de oameni ieşite în apărarea instituţiilor de stat au făcut  să eşueze şi această a doua variantă a planului. Armata s-a dovedit a fi mai raţională şi mai ataşată intereselor poporului iar prin ripostele sale a apărat cuceririle Revoluţiei. Acest lucru  scuteşte de răspundere excesul de zel arătat de unii comandanţi până în 22 decembrie orele 12,06 şi care nu a fost suficient scos în evidenţă. [IR: O amnistie semnată (F)SN, profitorii indulgenţelor pentru păcate represive] O parte a Securităţii şi-a dovedit loialitatea faţă de naţiune, cea mai mare parte rămânând însă aparent neutră. Numai păstrarea formelor organizatorice şi funcţionale ale Armatei şi a altor instituţii luate în subordine, precum şi existenţa maselor mari de manifestanţi, hotărâţi să apere Revoluţia, au făcut posibilă dejucarea tuturor planurilor şi în consecinţă evitarea unei intervenţii străine şi păstrarea integrităţii teritoriale. Încercările de a destabi­liza Armata au fost continuate şi în anul 1990 [IR: Probabil se referă la CADA? ] şi continuă chiar şi astăzi.

Pentru ştergerea urmelor existenţei diversionisţilor din interior şi a forţelor venite din exterior, au fost luate măsuri de scoatere de sub control a răniţilor, de eliberare a deţinuţilor, iar pentru retragerea acestora în afara frontierelor naţionale au fost deschise graniţele. [IR: Măsuri luate de cine?] Procuratura şi-a dovedit ineficienta în cercetarea dosarelor care i-au intrat în posesie. S.R.I-ul, M.I.-ul nu s-au impli­cat real în dezlegarea enigmelor rămase după Revoluţie, deşi această obligaţie intra direct în atribuţiunile ce le revin. [IR: Instituţii conduse de cine? ]

„Desfiinţarea" Securităţii, [IR:Ciudată întrebuinţare a ghilimelelor] din ordinul generalului Militaru, constituie una din marile greşeli voite sau nevoite, cu urmări extrem de grave pentru ţară. [IR:Tot mai interesant!! ] Generalii comandanţi de direcţii ai D.S.S.-ului au fost arestaţi sau trimişi acasă, în loc să fie însărcinaţi cu elucidarea faptelor. Singura instituţie care putea şi avea datoria să clarifice evenimentele era redusă la zero. [IR: Logic, din moment ce revoluţia s-a dus împotriva turiştilor planificaţi la Malta, şi nu împotriva Securităţii ] In acel moment de confuzie, numeroase documente şi dovezi au fost dis­truse sau au dispărut. [IR:De către cine? Că nimeni nu a pătruns în arhivele securicomuniste] Prin desfiinţarea Securităţii, s-au pierdut cel puţin 2 miliarde de dolari aflaţi în întreprinderile înfiinţate şi coor­donate de D.S.S. şi care au funcţionat acoperit. [IR: Cum s-au pierdut? Unde au ajuns?]

O revoluţie modernă nu are voie să demoleze totul şi în special organele de siguranţă ale statului. [IR: Iar eliberarea dintr-un lagar de concentrare, nu trebuie să ducă la dezarmarea sau epurarea gardienilor, care pot păzi şi mai departe comunitatea, scapată din celule. Cuvîntul cheie aici e "modernă". Nici o Revoluţie istorică nu a păstrat forţele represive ale regimului răsturnat. SN încearcă patentarea unei noutăţi mioritice, produse de FSN  ] Nici o ţară nu a procedat astfel-chiar dacă unii conducători au fost eliminaţi. [IR: Fals nonşalant.] Să ne amintim anul 1946 când Eugen Cristescu, şeful Siguranţei statului în timpul  lui Ion Antonescu, deşi a fost condamnat la moarte, i s-a comutat pedeapsa şi, mai mult ca sigur, a fost chiar folosit în continuare. Pledoaria mea nu scuteşte de vinovăţii pe cei care au fost torţionarii opresiunii comuniste. [IR: Adică pe cine? Doar călăii unui regim criminal trebuie pedepsiţi, nu şi arhitecţii,  conducătorii şi mercenarii lui? ]

Multitudinea de planuri în care s-a acţionat în paralel în acele zile şi lipsa de sinceritate a unor generali din D.S.S. ne fac să trăim acum într-o confuzie care favorizează în primul rând teroriştii ce au acţionat din ordin extern şi care alături de „fanaticii ceauşişti" au creat cele mai multe victime (după 22.12. În Bucureşti). [IR: Nu încercaţi să înţelegeţi. Bate prea adînc...  ] Este evidentă tendinţa multora de a nega existenţa teroriştilor sau a diversionisţilor. A recunoaşte existenţa acestora în Decembrie 1989 este totodată acceptarea faptului că ei continuă să fie un pericol pentru ţară şi astăzi, deci instituţiile de specialitate (S.R.I.-ul, S.I.E., Poliţia) ar trebui să se ocupe intens de această problemă. Existenţa teroriştilor şi a diversionisţilor poate fi demonstrată, [IR: Dar nu de comisia condusa lui SN, care nu a lămurit şi demonstrat nimic] iar S.R.I-ul, Parchetul şi Justiţia sunt chemate să-şi exercite atribuţiile în materie, Parlamentul, respectiv Senatul şi Comisia Senatorială, ajunse în această etapă a concluziilor, vor trebui să considere ca fază imediată obligarea instituţiilor statului menţio­nate mai sus să-şi îndeplinească această datorie de onoare.

Ion Iliescu ar fi, după părerea unora, autorul unei lovituri de stat în decembrie 1989. Am expus punctul meu de vedere asupra loviturii de stat sau puciului, ca moduri de a fi putut fi doborât Ceauşescu în România: cu posibilii adversari ai dictatorului şi cu conducătorii Securităţii şi Armatei de la acea vreme era imposibil. Ion Iliescu era urmărit pas cu pas, telefonul şi locuinţa ascultate. Singurul care se bucura sau mai exact se bucurase de o anumită libertate de mişcare a fost Silviu Brucan, pe care de altfel a ştiut să o folosească din plin, dovedind, ce-i drept, şi mult curaj. Nu l-am cunoscut pe actualul Preşedinte înainte de 22 decembrie 1989; auzisem de el de la Titus Popovici, care mi  l-a prezentat ca pe un virtual înlocuitor al lui Ceauşescu, un activist care respectă şi iubeşte intelectualii, el însuşifiind bine instruit. În plus, mi-l  prezenta ca pe un prieten al lui Gorbaciov. Atunci când în 22 decembrie 1989 era să-l  pocnesc la TV pe I. Caramitru, care vroia să-mi facă morală pentru că m-am adresat Securităţii, cerându-le să treacă de partea Revoluţiei, întrebarea lui Mihai Bujor "să-l  aduc pe Ion Iliescu" mi s-a părut o soluţie mult mai potrivită decât variantele care erau acolo. Acest lucru a fost dovedit o oră mai târziu, când, o dată intrat în Televiziune, toţi l-au acceptat ca lider (I. Caramitru şi M. Dinescu printre primii). [IR: Iată deci cîţiva pioni, care au pus umărul la emanarea supremă]

Sunt convins că Ion Iliescu era o variantă posibilă şi pentru Moscova. Mai cred că această variantă a fost uitată datorită unei alte propuneri făcute probabil de Brucan în 1989 la Moscova şi în alte locuri. Din descrierea zilelor de 21 şi 22 decembrie 1989 la Bucureşti, cititorul a simţit, desigur, evidenta "împingere" în faţă a numelui fostului diplomat Corneliu Mănescu, mass-media mon­dială fiind de asemenea atenţionată asupra acestei persoane. Ce mă face să cred că alesul schimbării era Corneliu Mănescu şi nu Ion Iliescu sau Ilie Verdeţ?

Numele lui dispăruse de mult de pe scena politică a ţării şi aş putea spune că era chiar dat uitării. Reapariţia sa publică prin iscălitura de pe scrisoarea celor şase nu era suficientă, cred eu, ca să-l  plaseze în capul listelor tuturor declaraţiilor publice din 21-22 decembrie, în diferite locuri fierbinţi ale Bucureştiului. [IR: Dar pentru I Iliescu, era suficentă şi neapariţia pe acea listă] Puţini erau aceia care ştiau că sănătatea lui nu i-ar fi permis o astfel de aven­tură. Unul dintre aceştia era sigur Silviu Brucan. Fără excepţie, toate ziarele lumii şi posturile de TV au anunţat prezenţa lui Corneliu Mănescu în fruntea ţării, înlocuindu-l  pe dictatorul Ceauşescu. [IR:? ] Imaginea mea de la TV în ziua de 22 decembrie a fost atribuită fostului ministru de externe al României care fusese şi preşedinte al Adunării Generale ONU. Confuzia s-a menţinut 24 de ore; unii nici nu s-au obosit măcar să facă corecţia ce se impunea. Ca prezenţă fizică, domnul Corneliu Mănescu nu-şi face apariţia publică la Bucureşti decât pe 27 decembrie 1989. Comisia de politică externă a F.S.N.-ului a fost însă preluată de Silviu Brucan.

Ilie Verdeţ a fost o prezenţă aproape permanentă în prima linie, încă din 21 decembrie, când îl vizitează pe Nicolae Ceauşescu.Fostul prim-ministru va duce o activitate susţinută, mai ales după fuga dictatorului. El nu se afla însă pe nici una din listele Revoluţiei; fotografia sau numele său nu au fost preluate de nici o agenţie de presă internaţională.

În ceea ce-l  priveşte pe Ion Iliescu, voi intra în unele amănunte. De la început trebuie să admitem că nu poţi fi pus în rolul principal al unui scenariu fără ca măcar să fii anunţat. Or, directorul Editurii Tehnice, Ion Iliescu, a fost pe 21 decembrie la birou, iar în dimineaţa zilei de 22 decembrie a venit, de asemenea, la ora obişnuită cu Dacia proprie, ca oricare altul din subalternii săi. În "minunatul edificiu al culturii socialiste" - în care pe lângă multe gunoaie s-au făcut şi lucruri bune - toţi funcţionarii se făceau că lucrează, părând că ignoră cele petrecute la Timişoara sau la Bucureşti, cu o zi înainte şi mai ales noaptea. Ţolescu, şeful cadrelor, ameninţa încă salariaţii ce se bucurau după primele apariţii la TV ale revoluţionarilor. Florin Velicu a urcat la et VII, unde domnul Ion Iliescu se afla într-o discuţie de lucru cu domnul Francisc Făculea. Era în jurul orei 13,00 şi în biroul respectiv nu exista televizor. Informat de cele văzute pe micul ecran de Florin Velicu, Ion Iliescu a dat telefon la Suzana Gâdea, întrebând-o dacă e adevărat că Ceauşescu a căzut. Nemulţumiţi de răspuns, au coborât la etajul II, unde Hegheduş, unul din vicepreşedinţii CCES-ului, aflând că nu cunoaşte pe nimeni la M.Ap.N., face legătura telefonică pe scurt cu generalul V. Stănculescu (orele 13,30-1,00). Acesta îi invită la M.Ap.N. Se ia legătura tot pe tele­fonul scurt cu TV, respectiv cu dir. general Petre Constantin, anuându-l  că vor veni acolo. [IR: Un fragment consitent. Din care , cu sau fără intenţia lui SN , rezultă că Ion Iliescu nu are absolut nici o contribuţie la revoluţia din decembrie. El a declanşat contrarevoluţia la ora 13, prin doua telefoane, date cu multă precizie (inspiraţie). Libertatea a durat o ora. ]

Îpreună şi cu alţii din Editură au părăsit clădirea Scânteii cu două maşini, una condusă de Ion Iliescu, alta de Florin Velicu. Obişnuita maşină a Securităţii, care îl urmărea pe Ion Iliescu, dispăruse. Ajungând în B-dul Aviatorilor au oprit în faţa locuinţei domnului  Iliescu. În acest moment apare Dacia lui Mihai Bujor, în care se mai aflau Ioana Pavelescu, soţia lui Mihai Bujor, Gabriela Nicolaescu, care plecaseră de la TV pentru a-l  aduce pe domnul Ion Iliescu. Cu această maşină, urmată de cea a lui Velicu au ajuns la sediul TV (14,30-l 4,45). Au apărut, printre alţii şi  gen.  Militaru , Silviu Brucan şi Petre Roman. În jurul orei 16,00, N. Constantinescu, un cascador venit de la CC, mă anunţa că acolo se formează un guvern condus de Ilie Verdeţ. Am informat şi pe ceilalţi, şi, cu toţii, am plecat spre sediul CC. In maşina cu care am plecat eu, au venit Silviu Brucan, Dan Deşliu şi N Constantinescu. Pentru ora 17,00 se anunţase o întâlnire la sediul CC. [IR: Întîlnire a cui? Cine a dat dreptul micului grup nomenclaturist să convoace noua conducere a ţării?] În maşina condusă de Velicu au urcat în faţă N.  Militaru , iar în spate G. Voican, Ispas şi între ei Ion Iiiescu. Această maşină, la propunerea lui N.  Militaru , a trecut pe la M.Ap.N., în drum având un accident cu un Trabant. La M.Ap.N., Petre Roman se prezentase ca reprezentantul Revoluţiei  şi făcuse "ordine" printre gene­rali. [IR: Regizori profesionişti proşti, actori amatori de calitate. Am putea crede ca e suficent să te declari reprezentantul revoluţiei ca să iei conducerea armatei. Dar depinde şi cine face asta.] De aici, grupul va pleca la sediul CC către orele 17,00. Într-un  birou s-au făcut diferite propuneri pentru o formă organizată a Revoluţiei. Printre altele a fost şi "Frontul Salvării Naţionale", pe care îl regăsim enunţat şi într-o emisiune a postului de radio Europa Liberă cu câtva timp mai înainte. Nu există nici o legătură  între cele două situaţii. După deschiderea focului, la orele 18,30,  Iliescu, Voican şi alţii au plecat la M.Ap.N. Eu m-am reîntors la TV, unde au venit şi ei după vreo două ore. Această noapte şi dimineaţa următoare au fost decisive pentru formarea Frontului  Salvării Naţionale, prima şi singura formă organizată a Revoluţiei.  [IR: Formă organizată, poate. Dar de ce singura? Şi de ce "a revoluţiei"?  ] Gen.  Militaru  a rămas noaptea de 22-23.XII la sediul CC alături de Vlad şi Guşă. A doua zi spre prânz va reveni la M.Ap.N.

 Ion Iliescu îndeplinea toate condiţiile unui lider, lucru pe care l-am  recunoscut cu toţii. [IR: Şi Ceauşescu îndeplinea... lucru pe care l-am recunoscut cu toţii ] În acele zile explozive, nu a apărut nici o alta formă politică organizată, fapt ce dovedeşte spontaneitatea acţiunilor poporului român. [IR: ?!] Pentru respectul adevărului trebuie să amintesc faptul că la Timişoara, în balconul Operei, a fost exprimat primul manifest şi anunţată prima formulă organizata a Revoluţiei timişorene: Frontul democralic român. Dar timişorenii nu au beneficiat de un post de Televiziune naţional şi nici de spri­jinul militar. Dimpotrivă, generalii din oraşul erou pregăteau un  comando pentru a pătrunde în clădirea Operei, ocupată de revoluţionari. Singura forţă politică organizată, partidul comunist, era duşmanul Revoluţiei şi intrase în ilegalitate.  În această situaţie, ideea organizării unui FSN pe ţară intra în mentalitatea tuturor şi a salvat, probabil, ţara de un război civil. [IR: Acela dintre Revoluţie şi Contrarevoluţie. Care nu a mai avut loc, FSN-ul permiţînd securicomuniştilor să rămînă la putere şi să prospere, strîns uniţi în jurul noului partid unic şi a noului conducător genial ] Acesta a fost rolul capital jucat de Televiziune. [IR: Măcar recunoaşte ..] După violenţă, nebunie, bucurie, panică şi haos, ţara avea nevoie de ordine. [IR: Marea intoarcere... de 360 de grade, se terminase ] Avem nevoie şi astăzi. Lui Ion Iiiescu destinul îi pregătea o situaţie opusă celei a lui Vasile Milea. Cei care am trăit acele momente trebuie să recunoaştem că amândoi au fost acolo unde ar fi trebuit să fie şi la timpul potrivit. De ce îmi permit să fac această comparaţie? Imaginaţi-vă că în dimineaţa lui 22 decembrie, gen. Milea, în loc să se sinucidă, îl aresta pe Ceauşescu şi clica lui, trecând de partea Revoluţiei. Evident, el devenea Omul nr. 1. Destine...! El, Iliescu, a fost suficient de cunoscut pentru ca mulţimea să-l  accepte de condu­cător. [IR: Dar insuficent de simţit, pentru ca să se sinucidă, văzînd că şi-a distrus ţara. ]

In primele zile după 22 decembrie nu am primit încurajări ofi­ciale din nici o ţară a lumii şi nici mesaje regale. Cred că primul care ne-a recunoscut a fost Gadafi (!). Gorbaciov s-a mulţumit să anunţe evenimentul oficial, primit cu aplauze de concetăţenii săi. Personalităţile politice, victime ale regimului comunist, eroii care au supravieţuit închisorilor şi lagărelor nu erau cunoscuţi, nu puteau fi vârfuri de lance într-o mişcare populară. [IR: Cunoscut de populaţie nu era nimeni. Si nu avea nici o importanţă dacă este. Cine il ştia atunci pe Roman, pe Voican, pe Iliescu etc.? Dar numai securicomuniştii puteau fi "vîrfuri de lance! ...într-o contrarevoluţie.] Trecuse o jumătate de secol de subistorie, două generaţii se născuseră în venerarea comunismului şi nu ştiau mai nimic din trecutul României. Acest lucru e o realitate pe care trebuie s-o recunoaştem. [IR: Poate că regizorul şi amicii săi erau atît de inculţi cum pretinde. Dar de ce nu au vrut , tot anul 1990, sa ia o lectie din stradă? Acolo apăruseră şi restul românilor: nesecurişti, neactivişti, nefsnişti. Protestînd faţă de deturnarea revoluţiei]

[] Toate victoriile sunt morale. [IR: ! ]

Raportul prezentat de Parchet este incomplet şi vine abia după cinci ani. S.R.I-ul a lucrat de asemenea un raport, care aduce unele elemente noi, dar este departe de a elucida caracterul evenimentelor. Presa a reuşit să aducă printr-un remarcabil efort contribuţii la eluci­darea unor evenimente petrecute în Decembrie 1989, fără a avea mijloace profesioniste de cercetare. În căutarea succesului a creat şi multă confuzie şi dezinteres în masele populare. Consider că numai activând specialiştii din M.I. şi S.R.I., bineînţeles susţinuţi de Procurorii care au cercetat dosarele Revoluţiei, se vor putea dovedi şi ceea ce în prezent sunt poate doar supoziţii.[] [IR: După 18 ani, ca o fata morgana, acest obiectiv se îndepărteză]

In materialul de faţă, am încercat să prezint opiniile personale privind acţiunile revoluţionare din Decembrie 1989, bazate pe cercetările întreprinse şi pe documentele avute la dispoziţie.[] Această lucrare , alături de cele peste 800 de pagini ale Comisiei Senatoriale cercetarea evenimentelor din Decembrie 1989 (prima legisalatură) pe care am fost însărcinat să o conduc, iar acum, în noua legislatură, în calitate de vicepreşedinte, sunt rezultatul unor cercetări perseverente. [IR: Dar care nu au ajuns nicaieri...]

Sergiu Nicolaescu

ora 14.45 - Poiana Braşov - 1 ianuarie 1995

ANEXE

 

[24 IR: Dialoguri expresive intre diversionişti]

 

CONVORBIRI INTERCEPTATE PRIN RADIOTELEFOANE CAPTURATE

DE LA MILIŢIE ÎN NOAPTEA DE 24/25.12.1989

 -Nu trageţi decât atunci când aţi descoperit ţinta.

- Fraţilor, azi e Crăciunul! 

-Să nu adormim.

- Să-i dăm de lucru TAB-ului! 

-Acum e linişte.

 - Unde te afli, pe clădire, în care parte?

- Voi răspunde pentru SOARE.

- Pilot 707!

 []

- Se văd două semnale luminoase dinspre BRAILIŢA.

- Imediat, culeg date.

 -Două semnale luminoase vin dinspre Bl. TURN.

- De la parter.

- COPERTINA pentru BAZA MICA. 

- Intensificaţi supravegherea.

- Este ora 03.53 s-ar putea să mai înceapă ceva pe la 4 când mai  este întuneric.

- COPERTINA dă-ne date de acolo!

[]

-A intrat pe canalul 2 cineva.

-Cu din alea mici.

- D. 2 să încerce.

- Până ne răspunde COPERTINA, să fim atenţi în celelalte puncte.

- COPERTINA, răspunde pentru SOARE.

-   Atenţie, acuma!

-   Se aud focuri de armă izolat în prelungirea str. GALAŢI şi Piaţa Centrală.

-   încă se mai mişcă sus.

-   Da, sunt BAZA MICĂ.

-   Acum, imediat.

-   Da, s-a anunţat stingeţi focul.

-   Da, am notat telefonul.

-   [] SOARELE, ce se întâmplă?

-   Să fim atenţi să nu fie cineva.

-   Atenţie la etajul 2.

-   COPERTINA răspunde pentru BAZA MICA!

-   Atenţie, daţi mai repede lovitura.

-   COPERTINA răspunde pentru BAZA MICĂ!

-   -COPERTINA, la mine!

-   Viorel, tu eşti?

-   Ce s-a întâmplat?

-   Te-am căutat şi noi şi nu ştiam ce-i cu tine.

-   Care este situaţia? Continuaţi observarea şi ne ţineţi la curent

- COPERTINA, spune care-i situaţia în oraş, se mai trage?

[] -În ce zonă se semnalează?

-Sunt exact pe zonele în care s-au retras cei care ne-au atacat pe noi. S-ar putea să fie sau nu.

- COPERTINA pentru BAZA MICĂ.

-Se aud nişte zgomote în zona GALAŢI.

-Ia vezi, ce-i acolo?

-COPERTINA, pentru BAZA MICĂ.

-  Trebuie să mai reziste până la ziuă şi după aceea se vor culca.

-  E bine şi aşa.

-  În schimb, trebuie să reziste acolo.

-  COPERTINA, pentru BAZA MICĂ, ce faci?

-  COPERTINA, care-i direcţia de tragere?

-  În faţă şi puţin dreapta.

-  Unde este un bec puternic.

-  Este armata puternică acolo.

-  BAZA MICĂ, suntem atacaţi.

-  De unde?

-De afară.

-  Schimb de focuri

-  Reperă edificii!

-  Ce edificii? VICTORIEI!

-  Este posibil să fie atacată unitatea de la gară.

-  Toată lumea la posturi!!!

-COPERTINA, care-i situaţia?

- COPERTINA, ce vezi?

- COPERTINA, pentru BAZA MICĂ, ce vezi?

-Se mai văd trasoarele ricoşate.

-Comunicaţi!

-   Foc palid pe str. GALAŢI.

-   Aţi auzit apelurile.

-   Acolo, stai pe recepţie şi fii cu noi.                    

-   [] BAZA MICA, către toate posturile dinspre Bl. TURN seîndreaptă persoane spre noi.

-   Ţineţi sub observaţie str. GALAŢI.

-   COPERTINA pentru BAZA MICĂ, răspunde la apel.

-   Se aud focuri fiţi pe fază.

-   Etajul 2 încercaţi să luaţi legătura cu COPERTINA.

-   Unde se aud focurile?

-   Bl. TURN str. GALAŢI!

-   Poate o reperaţi voi şi ne scăpaţi de grijă!

-   Care este situaţia?

-   Se apropie inamicul.

-   Poţi să ne comunici zona în care se trage?

-   În zona gării.

-   Se pune în mişcare ceva!

-   Etajul 1 către etajul 2, nu pot să iau legătura cu voi.

-   Aţi putut repera direcţia de retragere a idioţilor?

-   Cine a tras?

-   A tras spre noi?

-   Da, s-a tras spre noi!

-Din ce zonă?                                    

-   Din spate, lateral.

-   Mai repetaţi că n-am înţeles.

-   SOARELE, SOARELE răspunde pentru BAZA MICA.

-   Atenţie, COPERTINA, nu ne auzim bine.

-   Repetă COPERTINA mai rar.              

-   COPERTINA, mai comunică o dată.

-   Pe stradă s-au aprins becuri, se semnalizează, nu ştiu ce-i cu ele!

-   BAZA MICA pentru etajul 1 şi 2, COPERTINA ne anunţă că se semnalizează pe stradă.

-Etajul 1 şi 2, atenţie, se fac semnale luminoase pe stradă.

-Nu este lumină pe stradă.

-Către toate subunităţile, să tragă în toate persoanele ce se apropie de ei, până se luminează.

NOTĂ

1. Radiotelefoanele au fost capturate de la doi lucrători de miliţie,în ziua de 25. 12. 1989, în zona bisericii Sf. Gheorghe (str.Şcolilor), de către cpt. Mihalcea Ionel şi plt. maj. Spânu Marinică.

2. Convorbirile prin aceste mijloace radio s-au efectuat în noaptea de 24/25. 12. 1989 şi au fost stenografiate de către lL col. GaccuTiberiu (U.M. 01030), fără a avea posibilităţi de imprimare pe benzi magnetice.

3. Mesajele recepţionate de respectivul ofiţer au fost prezentate comandantului şi altor ofiţeri din statul major, prilej cu care au fost văzute şi de col. Soare, şeful Securităţii Brăila, şi mr. Sandu Florea din acelaşi Inspectorat, care se aflau reţinuţi în acel moment la U.M.01030. Ofiţerii M.I. au declarat, în acel moment, că indicativele respective aparţineau lucrătorilor din paza sediului Miliţiei de pe str.Galaţi.

4. Reţinerea celor doi subofiţeri şi capturarea celor două radiotele­foane s-au efectuat în altă zonă, destul de depărtată de zona sediului lor.

5- In luna ianuarie 1990, cele două radiotelefoane au fost predate la Poliţia Brăila împreună cu alte materiale ridicate pe timpul evenimentelor din decembrie 1989.

 

[25 IR: Un discurs in spiritul cărţii]

Discursul prezentat de senatorul Srgiu Nicolaescu la Adunarea Festivă a Parlamentului României, consacrată împlinirii a cinci ani de la Revoluţie

[] În noaptea de 21/22 decembrie, la Bucureşti, ministrul Apărării Naţionale, generalul Milea, conduce direct acţiunile de lichidare a revoltei din centrul Bucureştiului, reuşind pentru câteva ore să dea impresia că a restabilit ordinea. Cu preţul a 49 de morţi, 590 de răniţi, peste 1.200 de arestaţi duşi la Jilava, anchetaţi de ofiţerii Direcţiei SS a VI-a de cercetări penale, bătuţi, maltrataţi.

În dimineaţa lui 22 decembrie, ora 7,15, Milea este informat câ sute de mii de muncitori se îndreaptă spre centrul oraşului. Inima românului nu a lăsat acasă pe nimeni. Au ieşit în stradă. În această situaţie, el primeşte ordin de la Ceauşescu să oprească cu orice mijloace afluirea mulţimii revoltate către sediul CC. Milea nu da nici o dispoziţie în acest sens şi se sinucide. Focul Timişoarei aprinsese în acest timp întreaga ţară: Cluj, Braşov. Sibiu, Arad-Ceauşescu a făcut în lanţ următoarele greşeli, care-i vor fi fatale: în 17.XII., când a plecat din ţară; în 21.XII., când a organizat un mi­ting de condamnare a evenimentelor din Timişoara; pe 22 decembrie, ora 10,30, când a anunţat public sinuciderea "trădătorului de Milea" şi în aceeaşi zi, la 12,06, când, intrat în panică, a fugit din Bucureşti, deşi sediul CC era apărat de 300 de securişti supraînarmaţi. Anunţul la radio al morţii generalului Milea a fost  momentul crucial al ruperii oficiale între Armată şi dictator. Apărat de Armată, dictatorul ar fi fost greu de schimbat. La Bucureşti, în faţa mulţimii care se apropia, Armata avea de ales între a deschide focul sau a trece de partea Revoluţiei. Unii fraternizează cu mani­festanţii. Alţi comandanţi de subunităţi ordonă retragerea sau lăsarea drumului liber. Posibilitatea unui război civil între Armată şi populaţie cade. Revoluţia pare salvată. Manifestanţii se îndreaptă liberi spre centrul Capitalei, scandând "Armata e cu noi", "Jos Ceauşescu". Dictatorul se pierde, la fel ca şi clica din jurul său. Armata nu are conducător. Generalul Vlad, şeful Securităţii, nu se implică, aparent. În această situaţie, cei doi dictatori fug şi ajung în aceeaşi seară la o unitate militară din Târgovişte. Fuga tiranului îl rupe de Securitate, care părăseşte terenul în faţa curajului maselor revoltate. Dacă ar fi fost apărat de Securitate, am fi intrat într-un dezastruos război civil la Bucureşti.

Se intră în perioada golului de putere care urmează perioadei de decapitare a Armatei, când la cârma ministerului nu era nici mi­nistru, nici adjunct, nici şef de stat major; nu partid, nu Securitate, nu Miliţie. Străzile şi instituţiile publice sunt ocupate de revoltaţi, de manifestanţi. Armata rămasă fără ministru este retrasă în cazărmi. Ceauşescu se află într-o situaţie incertă în mâna Armatei, care-i devenise ostilă după comunicatul cu Milea.

"   Din sală: (un revoluţionar)

Când apare filmul ăsta, domnule Sergiu Nicolaescu? (Vociferări, rumoare)

Victoria din dimineaţa de 22 decembrie a dat noi speranţe.

Confirmarea avea să vină de la acei minunaţi oameni adunaţi în Piaţa Palatului şi care au început sa respingă după orele 16,00, prin huiduieli-pe comuniştii care voiau să ia cuvântul de pe terasa Comitetului Central. Se strigă "Fără comunişti" şi "Jos comunismul", din 500.000 de piepturi româneşti. A meritat să trăieşti aceste momente. Ei au hotărât dărâmarea sistemului comunist. Timişoara a trăit aceste momente în zilele de 20 şi 21 decembrie. Revoluţia a fost spontană şi ea nu poate fi atribuită unor grupuri sau persoane. Ea se datorează tăvălugului a sute de mii de mani­festanţi, a sacrificiului celor de la Timişoara şi a celor din Bucureşti între 21 şi 22 decembrie hotărâţi să-şi facă singuri dreptate, devansând toate planurile străine sau autohtone. În clădirea CC-ului s-au format grupuri de civili adunaţi în jurul unor foşti miniştri, care făceau toate eforturile să le câştige bunăvoinţa. Dar grupul de tineri revoluţionari nu acceptă colaborarea. Aceştia întocmesc o listă a unui Consiliu al Revoluţiei, îi arestează pe Dincă şi Postelnicu şi obligă pe Dăscălescu să-şi dea demisia. Intre orele 14,00 şi 17,00 pătrund în clădire o serie de nomenclaturişti, care încearcă să formeze un guvern, al cărui scop imediat era "restabilirea ordinii şi reînceperea producţiei", bineînţeles, păstrându-se întreaga structură comunistă. Acestui grup i se alătură şi generalul Guşă şi generalul Vlad.

Un alt loc fierbinte a fost sediul Televiziunii. Ocupat de revoluţionari în jurul orei 11,30. Se formează un grup de intelectuali, muncitori şi militari, care, sub conducerea lui Ion Iliescu, venit la ora 14,30, se organizează sub denumirea de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Se întocmeşte o primă listă, de 39 de membri. Seara se transmite pe post, în 10 puncte, primul comunicat al Revoluţiei pentru libertate, democraţie, demnitate şi pluripartitism. Din acest moment, majoritatea poporului român speră într-o schimbare de sistem-Atitudinea anticomunistă a majorităţii celor prezenţi în stradă şi în sediu provoacă din partea unor fanatici ai regimului comunist o acţiune de diversiune, deschiderea focului în Piaţa Palatului. Această acţiune avea ca scop crearea unei panici, care să împrăştie manifestanţii şi să permită salvarea partidului şi conservarea puterii. Către orele 20,00 au fost atacate, în special, Ministerul Apărării Naţionale, Televiziunea.

În aceeaşi noapte, începe diversiunea radio-electronică şi de de­zinformare împotriva Armatei, urmărindu-se crearea haosului şi des­curajării. Răspunsul prompt al militarilor a creat, pe de o parte panică şi victime dar, totodată, a confirmat hotărârea Armatei în apărarea teritoriului naţional.

România îşi alege în decembrie 1989 drumul ei original, la fel ca în august 1944. [IR: Chiar că la fel.] [] O revoluţie nu are voie să demoleze structurile unui stat. [IR: O revoluţie "modernă" , care schimbă totul, fără să modifice nimic ] Ce a urmat apoi, este o altă etapă. [] Faptul că viaţa unora s-a schimbat în prea bine şi a altora în prea rău nu este rezultatul revoluţiei, ci al trădării unora.

Dumnezeu să ajute ţara noastră! (Aplauze)

[26 IR: Stîns uniţi în jurul celor ce porunceau genocid]

 

STENOGRAMA

şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC. al P.C.R. din ziua de 17 decembrie 1989

Şedinţa a fost prezidată de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU secretar general al Partidului Comunist Român.

Au participat tovarăşii: Bobu Emil, Ceauşescu Elena, Ciobanu Lina, Constantin Nicolae, Constantin Dăscălescu, Dincă Ion Dobrescu Miu, Fazekaş Ludovic, Mănescu Manea, Niculescu Paul, Olteanu Constantin, Oprea Gheorghe, Pană Gheorghe, Popescu Dumitru, Radu Ion, Rădulescu Gheorghe, Totu Ioan, Andrei Ştefan, Curticeanu Silviu, David Gheorghe, Gere Mihai, Giosan Nicolae, Milea Vasile, Mureşan Ana, Pacoste Cornel, Postelnicu Tudor, Stoian Ion, Szasz losif, Toma Ioan, Ursu Ion.

Au fost invitaţi tovarăşii Bărbulescu Vasile, Radu Constantin.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Nu sunt toţi tovarăşii?

Tov. Silviu Curticeanu:

Lipsesc tovarăşii Coman Ion şi Ilie Matei, care sunt la Timişoara şi tovarăşa Suzana Gâdea.

- Uite, tovarăşi de ce am convocat Comitetul Politic Executiv.

  La Timişoara au avut loc aseară unele evenimente, care s-au reluat astăzi la prânz. Pretextul  l-a  format aşa zisul preot reformat, care a fost sancţionat pe linia lor, l-au mutat din Timişoara în alt judeţ şi trebuia să plece din casa pe care o ocupa. N-a vrut să elibereze casa. Episcopul s-a adresat tribunalului, care a hotărât sa-l evacueze. Lucrurile s-au tărăgănat mult. Ieri s-au dus să pună în aplicare hotărârea tribunalului. El şi-a organizat un grup. Aici este amestecul cercurilor din afară, a cercurilor străine de spionaj:începând cu Budapesta, pentru că el a dat şi un interviu. De fapt, lucurile sunt cunoscute. De altfel este cunoscut şi faptul că atât în răsărit cât şi în apus toţi discută că în România ar trebui să se schimbe lucrurile. Şi-au propus şi cei din răsărit şi cei din apus să schimbe şi folosesc orice.

Aseară, organele noastre au reuşit să pună ordine. A fost evacuat şi trimis acolo unde a fost dat de Episcopie. Aceasta era, practic, o problemă strict a lor şi trebuia să se aplice o hotărâre judecătorea­scă de evacuare a casei, ceea ce era ceva normal.

Astăzi, spre prânz, de altfel au fost şi ieri, dar tovarăşii n-au înţeles că vor reveni astăzi. O serie de elemente declasate s-au adunat din nou şi au provocat dezordine, au intrat în sediul Comitetului judeţean de partid. Organele noastre de interne s-au purtat slab, pentru că normal era să nu lase să intre pe nimeni în sediul Comitetului judeţean de partid. Trebuia pusă pază, pentru că asta este o regulă generală. Au avut o atitudine defensivă, capitulardă, atât organele Ministerului Apărării Naţionale cât şi ale Ministerului de interne.

Aseară am discutat cu ei şi le-am spus ca în cursul zilei de astăzi să facă demonstraţii cu unităţi de tancuri. Să fie în centrul oraşului, să facă demonstraţie. Aceasta presupune că unităţile trebuiau să se găsească în centru.

Eu am dat ordin să se facă acest lucru, iar voi aţi făcut o plim­bare. Nu era posibil să se întâmple ce s-a întâmplat dacă unităţile se găseau în centru. Trebuia lichidat repede toate aceste lucruri. Le-a trebuit o oră şi jumătate până s-a mişcat unităţile militare. Unde a fost demonstraţia de care am vorbit, pentru care am dat ordin?

Tov. Milea Vasile:

Am executat deplasarea din est către vest.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Nu deplasare de la est către vest! Unităţile transportoare şi de tancuri trebuia să se afle în centru. Asta înseamnă ce am ordonat, nu să se ducă de la est către vest. Am menţionat bine de aseară ce trebuie să faci, demonstraţia unităţilor de bază, a tanchetelor, unităţile motorizate, toate trebuiau să fie în centrul oraşului nu în cazarme. De aceea am spus să fie demonstraţie, că demonstraţi presupune ca toate unităţile să fie în centru. Asta înseamnă demonstraţie! Adevărat că n-am dat toate detaliile, dar când spui să fie demonstraţie trebuie să fie demonstraţie, nu să se plimbe spre Jimbolia sau Arad. Trebuia să fie în oraş, pentru că străzile sunt destul de largi. Acolo trebuiau să fie staţionate unele unităţi.

Acelaşi lucru şi cu trupele Ministerului de Interne. Impresia mea este că unităţile Ministerului de Interne n-au fost înarmate.

Tov. Elena Ceauşescu: Au fost neînarmate.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Neînarmaţi au fost.

Tov. Tudor Postelnicii:

Cu excepţia celor de la grăniceri. Restul nu au fost înarmaţi.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Păi, de ce? V-am spus să fie toţi înarmaţi. De ce i-aţi trimis neînarmaţi. Cine a dat asemenea ordin? Când am înţeles că merg trupele de securitate, era clar că merg înarmate, pentru că au arma­ment, au totul în dotare, şi auto şi tot, nu-i trimiteţi să se bată cu pumnul? Ce fel de unităţi de interne sunteţi voi!? De unde aveţi asemenea lucruri?

Curticeanu, să vină imediat şi Vlad Iulian. Cine a dat asemenea dispoziţie?

De ce ţinem trupe de grăniceri? Şi mi-aţi dat asigurări că aveţi 9 plutoane de securitate, ceea ce înseamnă aproape 1.000 de oameni. Unde erau? I-aţi trimis neînarmaţi?! Ce înseamnă sistemul acesta?! Şi am discutat aseară, am spus: luaţi măsuri şi voi, măsuri ferme. Nu mi-aţi spus că îi trimiteţi să se bată cu bastonul! Nu am nevoie de asemenea unităţi de securitate. Şi miliţia trebuia să fie înarmată. Aşa este legea.

Tov. Tudor Postelnicu:

Vă raportez, tovarăşe secretar general, miliţia este înarmată.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă era înarmată trebuia să tragă, nu să se lase să fie bătută ! Să-i lase să intre în sediul Comitetului judeţean. Două ore le-a tre­buit unităţilor ca să ajungă, deşi sunt în centru, când trebuiau să fie acolo, pentru că au fost mobilizate să facă demonstraţie în stradă trebuiau să fie în zonă.

Am discutat cu voi şi azi-noapte, am discutat de mai multe ori şi la 2 şi la 3 şi la 4 dimineaţa, ce aveţi de făcut.

Tov. Elena Ceauşescu:

Trebuie să-l  chemăm la telefon pe tovarăşul Coman când soseşte acolo.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Curticeanu, ia legătură şi Coman să-mi dea imediat telefon.

Tov. Silviu Curticeanii:

Am înţeles. Iau imediat legătura cu Timişoara.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Voi n-aţi executat ordinul dat, că am dat ordin în calitatea pe care o am de comandant suprem, ordin care este obligatoriu pentru voi, pentru toate unităţile, atât ale Ministerului Apărării cât şi ale Ministerului de Interne.

Cum este posibilă o asemenea situaţie? Nişte derbedei să intre în sediul Comitetului judeţean de partid, să bată pe soldaţi, pe ofiţeri şi ei să nu intervină!?

Tov. Vasile Milea:

Nu le-am dat muniţii.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

De ce nu le-aţi dat? Am dat ordin să se tragă în aer, să someze? De ce nu le-aţi dat muniţii? Dacă nu le-ai dat muniţii mai bine îi ţineai acasă!

Ce fel de ministru al apărării eşti tu? Ce fel de ministru de interne eşti tu Postelnicu? Spuneaţi că le-aţi dat muniţii de manevră! Ei au primit sarcină de luptă nu de manevră. Nu aţi spus adevărul. De abia acum spuneţi, până acum aţi dezinformat. Aţi spus că aţi dat ordin să tragă! De ce aţi dezinformat?! Dacă trimiteţi unităţile de securitate să se bată cu bastonul mai bine le trimiteaţi acasă; era mai bine atunci că mobilizam 500 de muncitori, cum am făcut pe timpuri în Bucureşti în 1945, în faţa celor care erau în piaţa aceasta, când au tras eram cu Doncea, cu Pătrăşcanu şi n-am fugit.

Se poate una ca asta?! De ce atunci oamenii au ştiut ce să facă , acum stau cu băţul în mână, deci nici nu se sinchisesc.

Tov. Elena Ceauşescu:

Situaţia este foarte gravă şi neplăcută.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Este gravă şi voi sunteţi vinovaţi, pentru că aţi împins Ia această situaţie. De unde aţi primit ordin să nu daţi armament la trupele de securitate?

A ajuns Coman la Timişoara?

Tov. Silviu Curticeanu:

Încă nu

Tov. NicolaeCeauşescu:

Ia legătura imediat şi cum ajunge la sediul Comitetului judeţean să ia legătura cu noi.

Toţi comandanţii militari să se găsească şi să fie chemaţi la tele-conferinţă. În 5 minute să fie găsiţi.

Tov. Elena Ceauşescu:

Nu se poate aşa, n-a acţionat cum trebuie nici ministrul apărării naţionale, nici ministrul de interne.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

O mână de derbedei, puşi la cale de cei care vor să distrugă socialisn şi voi de fapt le faceţi jocul. Asta este realitatea. Are deplină dreptate Castro, în cele spuse în activul de partid, pentru că nu se poate una ca asta.

Aceasta este de fapt mentalitatea şi la gărzile patriotice şi  în activul de partid. De ce nu au fost scoase gărzile patriotice cu armament, că au armament? în felul acesta punem oamenii să stea cu mâna în sân, iar ceilalţi vin cu răngi, iar noi stăm şi le ţinem predici. Duşmanul nu cu predici îl potoleşti, ci trebuie să-l  arzi. Socialismul nu se construieşte cu dezinformare, cu închinăciune, ci cu luptă. Cu luptă trebuie să-l  construim. Acum în Europa este o situaţie de capitulare, de pactizare cu imperialismul, pentru lichidarea socialismului

Ţov. Elena Ceauşescu:

Este laşitate.

Ţov. Nicolae Ceauşescu:

Mai mult decât laşitate. Am discutat cu voi toată noaptea de câteva ori.

Ţov. Tudor Postelnicii:

Aşa este, de cel puţin 15 ori.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Iar în cursul dimineţii, iar de câteva ori. Am fost aici la sediu, după aceea am plecat să văd ce este în oraş, şi mi s-a transmis că s-au adunat din nou în centru. Şi ştiau ce trebuie să facă.

Cum putem califica acest lucru. Să discutăm în Comitetul Politic Executiv această situaţie, iar eu, în calitate de comandant suprem consider că aţi trădat interesele ţării, interesele poporului, ale socialismului şi n-aţi acţionat cu răspundere.

Tov. Vlad Iulian:

Aveţi dreptate, tovarăşe secretar general, aşa este.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Au spus că au scos trupele de securitate, dar erau neînarmate.

Tov. Vlad Iulian:

Aşa este. Au fost cu bastoane de cauciuc şi cu gaze lacrimogene.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

De ce nu au mers înarmaţi?

Tov. Vlad Iulian:

Am crezut că nu era cazul.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

De ce n-aţi raportat, să spuneţi, că am vorbit toată noaptea cu voi?

Din momentul de faţă, dacă Comitetul Politic Executiv este de acord, destituim pe ministrul apărării naţionale, pe ministrul de interne şi pe comandantul trupelor de securitate. Din acest moment preiau comanda armatei, să-mi pregătiţi Decretul. Convocaţi Consiliul de Stat, ca să facem lotul legal, în seara asta. Nu mai am încredere în asemenea oameni. Nu se poate merge mai deparle aşa. Toată noaptea am stat şi am discutat cu ei din 10 în 10 minute, ca apoi să-mi dau seama că ei nu fac ce le-am ordonat. De abia pe urmă mi-am dat seama că ei nu fac ce le-am spus. Trebuia să-i omoare pe huligani, nu să-i bată ei. Tu crezi că huliganii aceia n-au ştiut care este situaţia cu voi, de au intrat în sediu? Intrarea în sediul organului de partid nu este admisă?

Cine v-a dat dreptul să vă consultaţi voi şi să nu luaţi măsurile care se impun, pentru că eu am discutat cu voi şi v-am dat ordin?

Ştiţi ce ar trebui să vă fac, să vă pun în faţa plutonului de execuţie! Asta meritaţi, pentru că ceea ce aţi făcut voi înseamnă pactizare cu inamicul!

Ai făcut armata Milea, aşa se cheamă, nu?!

Tov. Vasile Milea: Da, tovarăşe secretar general.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Nu se poate una ca asta! Să se convoace Consiliul de Stat, imediat.

Tov. Silviu Curticeanu: Da, am înţeles.

Deci, tovarăşi, având în vedere situaţia care s-a creiat, acum de fapt îmi dau seama, că aşa cum este, nu se poate face ordine cu ciomagul. Am convocat şi teleconferinţa. Voi da ordin ca imediat să se primească, acum, armament, toţi să fie înarmaţi şi să aplice ordinul. Când am dat ordin să aplicaţi starea de necesitate, cu ce o aplicaţi, cu bâta?! Când am spus "stare de necesitate", ce înseamnă pentru voi "stare de necesitate", cu "bâta"?

Tu, care conduci trupele de securitate, nu ştii ce înseamnă"stare de necesitate".

Tov. Vlad Iulian:

Ştiu, tovarăşe secretar general, am dat ordin.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Nici acum nu spuneţi adevărul, pentru că cei de la sediul comite­tului judeţean de partid n-au avut cu ce trage. Soldaţii au luptat cu ce au avut, cu bâta, şi au reuşit să facă faţa. Unul dacă trăgea ar fi fugit ca potârnichile. Voi nu vedeţi unde aţi adus situaţia?

Am spus să trageţi în aer, somaţi, şi dacă nu, trageţi în picioare.

 Elena Ceauşescu:

Să fi tras în ei, să fi căzut şi pe urmă luaţi şi băgaţi în beci. Nu vi s-a spus aşa? Unul să nu iasă.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Deci, măsuri imediate, să lichidăm repede ce este la Timişoara, să punem trupele în stare de alarmă, în stare de luptă, atât unităţile minis­terului de interne, cât şi cele ale apărării naţionale şi oriunde se încearcă vreo acţiune, lichidată radical, fără nici un fel de discuţie. Şi, desigur să atragem atenţia gărzilor patriotice, că nu se poate lupta cu ciomagul. Toată situaţia să se dezbată serios cu întregul partid, cu UTC-ul. Ce fel de educaţie comunistă faceţi tineretului? Ce fel de UTC-işti sunt aceştia, care au fost în rândul huliganilor? De altfel au fost şi câţiva membri de partid, dar mulţi UTC-işti. Ce educaţie revoluţionară faceţi voi?!

Uite tovarăşi, eu pun problema luării unor măsuri ferme. Dacă aveţi altă părere vă rog s-o spuneţi aici, că trebuiesc stabilite acţiunile şi măsurile ce trebuie luate, pentru că sunt acţiuni puse la cale atât din est cât şi din vest, ce acţionează unit pentru a distruge socialismul, că vor un "socialism (...) capitalist".

Ce părere aveţi voi.

Tov. Manea Mănescu:

Suntem de acord cu dumneavoastră şi cu toate măsurile luate.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Dacă are cineva altă părere, vă rog să spuneţi?

Tov. Elena Ceauşescu:

Trebuie luate măsuri radicale, pentru că aici nu se poate merge cu îngăduinţă, pentru că asta ar însemna să capitulăm.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Vom lupta până la ultimul şi trebuie să supunem aprobării par­tidului, pentru că independenţa şi suveranitatea se cuceresc şi se apără cu luptă, pentru că dacă în 1968 nu am fi acţionat şi nu adunam aici poporul, nu înarmam gărzile patriotice, ar fi venit şi peste noi, cum au făcut în Cehoslovacia, pentru că atât sovieticii  cât şi bulgarii erau la graniţă. Nu am dezarmat. Am pus şi am votat în Marea Adunare Naţională, ca totul să se apere cu arma în mână.

De ce nu apăraţi legile, socialismul, că legile socialismului  sînt legile ţării.

Tov. Elena Ceauşescu:;

Acestea sunt legi, care nu se discută.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Că acum aţi discutat voi cum să faceţi şi aţi trimis cu mâna goală, pentru că asta înseamnă ce aţi discutat voi.

Ce facem cu ministrul apărării? Ce spui tu Milea?

Tov. Vasile Milea:

Dacă aţi ordonat aşa, aşa transmitem imediat. După aceea sunt la dispoziţia dumneavoastră.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

De ce n-au ieşit unităţile cu arme, pentru că cu puşca în mână, fără armament nu se poate apăra şi nici bate.

Tov. Elena Ceauşescu:

Trebuie să spună ce este în concepţia lor, care este poziţia lor.

Tov. Vasile Milea:

Vă raportez, altă poziţie nu am nici eu şi nici ceilalţi tovarăşi.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Tu să vorbeşti în numele tău.

Tov. Vasile Milea:

Repet, tovarăşe secretar general, altă poziţie şi altă concepţie nu am.

   Tov. Nicolae Ceauşescu:

De ce nu aţi luat măsuri?

Tov. Vasile Milea:

Sunt vinovat. Am gândit că nu va lua amploare.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Tu trebuia să te temi de amploare. Ştiaţi care este situaţia la Timişoara, în loc să luaţi măsuri, aţi trimis neînarmată armata. Trebuia să fi luat măsuri imediat şi să fi lichidat de ieri, dar n-ai făcut acest lucru şi aţi ajuns până astă seară.

Tov. Tudor Postelnicu:

Mult stimate tovarăşe secretar general,

Mult stimată tovarăşe Elena Ceauşescu,

Raportez în faţa Comitetului Politic Executiv, în faţa dumneavoastră, că sunt întrutotul de acord cu măsurile care vor fi luate împotriva mea.

Vreau să vă mărturisesc în modul cel mai sincer, ca activist al partidului, trimis să-mi desfăşor activitatea în acest sector de activi­tate, că nu vreau să mă desculp cu nimic. Port întreaga răspundere şi, repet, nu vreau să mă desculp, că nu putem să facem şi mai mult. Vă raportez că sunt un ostaş cinstit şi devotat al partidului, dar vă mărturisesc, eu nu am cunoscut că unităţile trebuie să iasă cu armament, cu cartuşe de război. Indiferent ce măsuri se vor lua asupra mea, aceasta este situaţia. Nu odată am auzit discutându-se, s-a discutat în consiliul de conducere, cu cadrele de câteva ori, am asistat la asemenea discuţii şi nu am reţinut că trebuie ca unităţile să fie scoase cu armament.

Eu vreau să vă spun că am acţionat cu fermitate, pe baza ori­entărilor şi indicaţiilor date de dumneavoastră în noaptea care a trecut. Am făcut tot ce a fost cu putinţă.

Tov. Elena Ceauşescu:

N-ai făcut nimic.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Din momentul când te duci cu bâta la aşa ceva, înseamnă că n-ai făcut nimic.

Tov. Elena Ceauşescu:

Dacă nu v-a fost clar, de ce nu aţi întrebat? Trebuia să întrebaţi  dacă ies trupele înarmate sau neînarmate.

Tov. Tudor Postelnicu:

Vă raportez că nici într-un act normativ nu am găsit acest lucru şi nu mi s-a comunicat că trebuie să iasă cu cartuşe de război

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Nici grănicerii nu sunt înarmaţi, că sunt pe graniţa.

Tov: Vasile Milea:

Cei care sunt la paza frontierei au cartuşe de război,

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Postelnicu şi Vlad n-au cunoscut acest lucru?

Tov. Tudor Postelnicii:

V-am raportat şi vă raportez că în dotarea unităţilor noastre sunt cartuşe de război.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Atunci de ce n-au ieşit cu ele?

 Tov. Vlad Iulian:

Gândurile noastre au fost că este o acţiune de mică amploare şi că putem să rezolvăm fără cartuşe.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

De ce n-aţi întrebat.

Tov. Vlad Iulian:

Este o greşeală fundamentală a noastră.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Am spus să trageţi de avertisment, dacă nu se retrag trageţi în picioare.

Nu m-am gândit că trageţi cu gloanţe de manevră, apă de ploaie. Cei care au intrat în sediul comitetului de partid nu trebuiau să mai iasă de acolo, trebuiau să fie jos, la pământ.

Tov. Tudor Postelnicu:

Au acţionat prost generalii şi forţele trimise acolo.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Voi le-aţi dat ordinul acesta.

Tov. Vasile Milea:

Aşa este, noi suntem vinovaţi.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

De ce să-i acuzăm pe ei, pentru că voi le-aţi dat ordinul acesta. Aşa reese acum, foarte clar.

Să hotărască Comitetul Politic Executiv.

Tov. Tudor Postelnicu:

Închei spre a vă spune că sunt de acord cu măsurile luate de dumneavoastră, cu măsurile luate de Comitetul Politic Executiv.

Eu, ca activist al partidului, ca fost activist al partidului, va mulţumesc pentru sprijinul primit în toată această perioadă şi vă asigur că, voi fi în continuare un ostaş credincios al partidului indiferent că voi rămâne cu calitatea sau fără calitatea de membru de partid, rămân în continuare un om, un muncitor cinstit partidului şi patriei, indiferent că voi rămâne în funcţia pe care o am sau nu.

Ţov. Nicolae Ceauşescu:

Ce părere aveţi tovarăşi, trebuie să hotărâm ce facem?

Tov. Gheorghe Rădulescu:

Părerea mea acum, în legătură cu ministrul apărării naţionale şi cu ministrul de interne, consider că nu este cazul, pentru că nu este acum momentul potrivit pentru acest lucru.

Tov. Tudor Postelnicu:

Tovarăşe secretar general, dacă aveţi încredere în mine, vă asigur că nu voi precupeţi zi şi noapte şi îmi voi face datoria, aşa cum voi putea şi cum vor dovedi faptele.

Tov. Constantin Dăscălescu:

V-aş ruga, tovarăşe secretar general, să analizaţi cu multă grije. Acum s-au auzit indicaţiile şi ordinile date, dar să nu ne grăbim să luăm nişte măsuri care n-ar fi bine studiate.

Vă rog să analizaţi cu discernământul dumneavoastră acest lucru. Eu sunt pentru măsuri ferme, dar este bine să gândim ceea ce facem.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Ce zici Manea?

Tov. Manea Mănescu:

Tovarăşe preşedinte, zic să rezolvăm situaţia care este acum şi după aceea să luăm măsuri.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Cu cine să rezolvăm. Este o problemă care se putea rezolva de ieri de dimineaţă în două ore, dar nu s-a rezolvat S-a imprimat acest spirit de a da înapoi, de a nu lupta, ci de a capitula. Asta este problema.

Tov. Gheorghe Oprea:

Tovarăşe secretar general, cred că sarcinile sunt foarte clare. Cred că tovarăşii au înţeles bine ce au de făcut şi vă rog să le acor­daţi încrederea să se ocupe în continuare. Acum le este clar ce au  de făcut.

Cred că acum au înţeles, le este foarte clar. Cred încă o dată că putem să le acordăm încrederea să acţioneze aşa cum aţi ordonat dumneavoastră.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Ştiţi cum aţi procedat acum? Cum aţi trimite pe front unităţi să le nimicească duşmanul, dezarmate, să fie nimicite de duşman Asta aţi făcut. Aţi pus unităţile militare într-o situaţie foarte proastă.

Ce garanţie există că voi toţi nu veţi proceda la fel ca până acum?

Tov. Tudor Postelnicul

Vă asigur, tovarăşe secretar general, că nu se va mai repeta o asemenea situaţie. Vă rog să-mi acordaţi această încredere şi să lăsăm să vorbească faptele până ce dumneavoastră, conducerea superioară de partid, Comitetul Politic Executiv vor aprecia.

Tov. Vasile Milea:

Garanţia pentru mine este că n-am înţeles primejdia de la început, acum îmi este clar, când aţi spus că este "stare excepţională".

Tov. Vlad Iulian:                               

Vă asigur, tovarăşe secretar general, că ascultând sarcinile care mi le-aţi dat, voi face în aşa fel să (...) încrederea dumneavoastră.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Bine, să mai încercăm tovarăşi?

  - Toţi tovarăşii sunt de acord.     

 

*

 

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Să amânăm această hotărâre, să vedem cum acţionaţi şi apoi să reluăm această discuţie.

 - Toţi tovarăşii sunt de acord.

Vom vedea cum acţionează în rezolvarea acestei situaţii.

 Tov. Vasile Milea: Am înţeles, aşa vom face.

 Tov. Tudor Postelnicu:

Am înţeles pe deplin cele spuse de dumneavoastră vă asigur, tovarăşe sedretar general, că aşa vom proceda.

Tov. Vlad Iulian:

Şi eu am înţeles, tovarăşe secretar general, sarcinile ce revin trupelor de securitate şi vom proceda întocmai.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Dacă vom putea pleca mâine în vizita în Iran Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv răspunde de întreaga activitate. Activitatea directă va fi (...) de tovarăşa Elena Ceauşescu şi tovarăşul Manea Mănescu (...) convoace şi hotărârile să le ia împreună întregul Birou Permanent. Nimeni dintre membrii Biroului Permanent nu va pleca din Bucureşti în aceste zile. Ceilalţi se pot duce.

De acord?

- Toţi tovarăşii sunt de acord.

Am dat, de altfel indicaţia să se întrerupă orice activitate de tu­rism. Nu trebuie să mai vină nici un turist din străinătate, pentru că toţi s-au transformat în agenţi de spionaj. De asemenea, să se între­rupă şi micul trafic de frontieră imediat. Am dat ordin la Ministerul de Interne, dar trebuie chemaţi şi cei de la turism imediat, iar locurile neocupate să fie date la cetăţenii români.

Nici din ţările socialiste să nu mai vină, în afară de Coreea, de China şi din Cuba. Pentru că toate ţările socialiste vecine nu (ne) , prezintă încredere. Cei din ţările socialiste vecine sunt trimişi ca agenţi. Întrerupem orice activitate de turism.

La toate judeţele se va declara stare de alarmă. Unităţile mi­litare, ale Ministerului de Interne, ale securităţii sunt în stare de alarmă.

Să dăm la teleconferinţă indicaţia ca să se ia toate măsurile faţă de orice încercare, pentru că trebuie să apărăm independenţa patriei şi a socialismului împotriva oricăruia, indiferent cine este.

Acestea sunt problemele care se pun acum. Am impresia că nu s-au înţeles la Congres lucmrile cum trebuie. Hotărârile nu au fost de paradă. Toţi trebuie să ştie că suntem în stare de război. Tot ce s-a întâmplat şi se întâmplă în Germania, în Cehoslovacia şi în Bulgaria acum şi în trecut în Polonia şi Ungaria, sunt lucruri orga nizate de Uniunea Sovietică cu sprijinul american şi al occidentu lui.

Trebuie să fie foarte clar acest lucru, iar ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei ţări - R.D.Germană, Cehoslovacia, Bulgaria au fost lovituri de stat organizate şi cu sprijinul plevei societăţii, cu pleava societăţii cu sprijin străin. În acest fel trebuie înţelese lucrurile. Nu se pot judeca altfel.

Este clar tovarăşi, sunteţi de acord? - Toţi tovarăşii sunt de acord.

Tov. Elena Ceauşescu: În felul acesta vom acţiona.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Voi aveţi altă părere? Niculescu, tu eşti de acord?

Tov. Paul Niculescu: De acord, tovarăşe secretar general.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Vreau să fie clar.

Vom trece de această situaţie. Am mai avut şi situaţia din 1968, dar acum este mai rău decât în 1968, pentru că se face demagogie, se înşeală poporul cu lozinci anticomuniste, pentru că se urmăreşte de fapt lichidarea socialismului. Aceasta este realitatea. Uite, aşa să facem, dacă sunteţi de acord? - Toţi tovarăşii sunt de acord. (Toţi tovarăşii se angajează că aşa vor acţiona.) Cu aceasta ridicăm şedinţa.

Stenografiat şi transcris: Ionescu Maria 2 ex.

 

[27 IR: Nici măcar după al 12-lea ceas...]

 

STENOGRAMA

din "22 decembrie 1989" (Şedinţa C.P.Ex. - în sediul Comitetului Central al PCR)

N. Ceauşescu: Ce-ai făcut Radule?

Radu Ion: Am fost, aşa cum aţi ordonat.A fost imposibil să intrăm în discuţii. Nu am izbutit să intrăm în uzină. Plecau de la I.C.E.M. şi de la Turbomecanica din Militari. Au plecat şi de la 23 August. Tov. Avram nu a mai putut să-i mai reţină. S-a oprit toată activitatea la cuptoare.

N. Ceauşescu: Acum reiese că acţiunea este bine organizată şi pusă la punct. Cu puţin înainte Gen. Milea s-a împuşcat. Aveţi armament în întreprinderi?

Ion Radu: Muniţie nu este. Muniţia am scos-o din întreprinderi din ţară, dar în momentul de faţă am primit informaţii că pe şoseaua Kiseleff a fost atacată, sau probabil a cedat o unitate Militară şi s-au dat arme care pot să înarmeze un batalion şi trei unităţi de foc.

N. Ceauşescu: Gen. Milea a plecat de la mine şi după două minute am fost informat că s-a împuşcat. Având în vedere şi comportarea sa în toată această perioadă, reiese că el de fapt, a sabotat aplicarea măsurilor şi a lucrat în strânsă legătură cu străinii. Acest lucru reiese clar. S-a creat o situaţie gravă. In capitală nu au aplicat nici o măsură, nu a aplicat dispoziţiile date şi reiese că tot ce am discutat noi pentru capitală a fost folosit pentru a putea să se organizeze în alte părţi. Sigur, acum nu este timp să facem discuţii. Vreau să-i întreb pe cei prezenţi aici, din C.P.Ex. care este hotărât să lupte, sau care nu?

Cineva: Luptăm toţi ce mai avem de făcut?

N. Ceauşescu: Ce spui, Mizil?

Paul Nicolescu-Mizil: Dacă lupt, sau nu lupt?

N. Ceauşescu: Cine nu se organizează sau s-a angajat faţă de alţii să spună - că nu se poate merge mai departe aşa.

Tudor Postelnicu: Sunt hotărât să lupt până la urmă, tovarăşeSecretar General.     

  Manea Mănescu: Acesta a fost idealul vieţii noastre, deci vom lupta până la ultima picătură.

N. Ceauşescu: Ce spui Andrei?

Ştefan Andrei: Luptăm, tovarăşe secretar general.

N. Ceauşescu: Să declarăm imediat starea de necesitate în întrea­ga ţară. Aceasta este conform situaţiei şi este dreptul preşedintelui. Nu trebuie să convocam Consiliul de Stat. Sunteţi de acord?

C. Dăscălescu: Eu m-am ridicat în picioare de la început.

Elena Ceauşescu: Dacă eşti de acord cu starea de necesitate?

C. Dăscălescu: Altă soluţie nu mai există.

N. Ceauşescu: Atunci să acţionăm.

C. Dăscălescu: Dacă aceştia au pus mâna pe arme, au dezarmat pe militari, ce vor face?

Silviu Curticeanu: Or să tragă! Tragem şi noi. Crezi că au luat arme ca să se uite la noi?

Gh. Rădulescu: Din informaţii, coloanele de muncitori au pornit către centru şi trebuie luate măsuri ca să fie evitată vărsarea de sânge.

C. Dăscălescu: Am fost şi voi fi alături de dvs. până crap, dar cred că trebuie să chibzuim dacă trebuie să tragem în muncitorii cinstiţi.

Ion Radu: Am fost şi aseară şi acum dimineaţă în zone diferite.  Situaţia este deosebit de gravă, au plecat în masă din fabrici.

Suzana Gîdea: A fost totul organizat.

Ion Radu: Ministrul Vlad spune că izolat mai sunt nişte grupuri de militari dezarmate.

Elena Ceauşescu: Nu este timp de poveşti.

Ion Radu: O parte din muncitori sunt înarmaţi.

Tudor Postelnicul Faţă de ceia ce s-a pus în discuţie, ridic şi-eu o problemă. Am înţeles de ieri că împotriva muncitorilor nu se va trage. Avem acum această situaţie creată şi noi suntem convinşi că nu muncitorii cinstiţi sunt aceia care vor deschide focul, ci lepădăturile şi pleava.

Cineva: împotriva acestora nu trebuie să fim indiferenţi.

Ion Dincă: Dacă aceştia dezarmează armata noastră şi vor să intre în sediu.

Vlad Iulian: Armata nu se lasă dezarmată.

C. Dăscălescu: Cei care sunt trădători s-au lăsat dezarmaţi.

N. Ceauşescu: Sigur că nu putem trage în muncitori. Noi suntem reprezentanţii muncitorilor şi nu putem trage în muncitori, dar sunt şi lichele.

Cineva: Dacă cineva dezarmează armata atunci armata este obligată să se apere.

Elena Ceauşescu: Cine se lasă dezarmat este un ticălos.

C. Dăscălescu: Vom vedea dacă masele vin liniştite, dar dacă vin cu arma în mână, atunci să se tragă în ei.

Ion Dincă: Acest ordin mai trebuie transmis odată.

Tudor Postelnicu: În condiţiile în care se deschide foc împotriva armatei, aşa cum este prevăzut în Constituţie, atunci se deschide focul.

N. Ceauşescu: Aveţi altă părere?

Paul Nicolescu-Mizil: De ce la fabrici activitatea noastră nu s-a simţit?

N. Ceauşescu: Trădătorul Milea este de vină. Şi probabil mai sunt şi alţii.

Silviu Curticeanu: Acum nu avem timp de pierdut.

N. Ceauşescu: Trădătorul Milea a plecat de aicea şi s-a sinucis. Am zis să se ducă să dea ordin să aducă Unităţile Militare şi el s-a sinucis. A intrat în sala de comandament şi s-a sinucis. Şi atunci reiese clar că tot timpul a sabotat, de fapt a acţionat împotrivă, a făcut tot ce se cunoaşte. Noi am hotărât că împotriva intereselor ţării nu există înţelegere.

Manea Mănescu: Cine îi ia locul?

C. Dăscălescu: Are grijă şeful statului.

N. Ceauşescu: L-am chemat pe primul adjunct, este deja la dis­poziţia mea. Şi lucrează aici.

Ana Mureşan: Eu am văzut aseară şi aceşti tineri neînarmaţi putea fi luaţi, pentru că atunci când a început să se tragă, ei au început să fugă. Acum trebuie să avem şi noi bâte să ne apărăm.

N. Ceauşescu: Ce facem?

Vlad Iulian: Procedăm cum aţi spus.

Tudor Postelnicu: Aşa facem.

 

[28 IR: Sursa multor teze ale cărţii lui SN]

 

TELECONFERINŢA din 20.12.1989 a lui Nicolae Ceauşescu

Teleconferinţa a fost prezidată de Nicolae Ceauşescu secretar general al P.C.R. Au participat Elena Ceauşescu, Constantin Dăscălescu, Manea Mănescu, Gheorghe Rădulescu, Ion Radu, Constantin Radu, Silviu Curticeanu, Vasile Milea, Vasile Bărbulescu.

Nicolae Ceauşescu : începem teleconferinţa.

Bună seara tovarăşi, doresc foarte pe scurt să mă refer din nou la evenimentele care au fost la Timişoara şi care de fapt nu au încetat, în seara aceasta mă voi adresa prin postul de radio şi televiziune întregii naţiuni în legătură cu această problemă. Este necesar să se explice tuturor cetăţenilor încă din această seară că toate aceste inci­dente grave de la Timişoara au fost organizate şi dirijate de cercurile revanşarde, revizioniste, serviciile de spionaj străine, cu scopul clar ,de a provoca dezordine, de a destabiliza situaţia din România, de a acţiona în direcţia lichidării independenţei şi suveranităţii teritoriale a României. De altfel cercurile din Budapesta au şi făcut declaraţii în această privinţă. Este acum pe deplin clar că toate acestea au fost minuţios pregătite şi au avut un scop bine stabilit.

Aşa se explică că cu toate eforturile făcute de organele locale, de unităţile de ordine şi de armată de a linişti lucrurile nu au dus la rezultate. Dimpotrivă, aceste cercuri, aceste grupări organizate au intensificat acţiunile lor antinaţionale. Aceasta a făcut necesar ca unităţile militare şi de ordine să intervină pentru apărarea ordinii, a bunurilor oraşului Timişoara, îndeplinindu-şi şi obligaţiile şi răspunderile prevăzute în Constituţie cât şi legile ţării.

Trebuie să se atragă atenţia tuturor, nu numai comuniştilor, dar tuturor oamenilor muncii că, campania declanşată imediat de diferite cercuri începând cu Budapesta, demonstrează cu putere, inclusiv declaraţiile preşedintelui S.U.A. ştia acest lucru. Chiar preşedintele S.U.A. a declarat că a discutat de problemele României cu Gurbaciov la Malta. Gorbaciov nu a zis nimic, ceea ce înseamnă că  l-a  aprobat.

Acum după declanşarea atacurilor S.U.A. împotriva Republicii Panama, reiese clar că şi evenimentele acestea de la noi fac parte din planul mai general împotriva statelor care îşi apără indepen­denţa, integritatea şi suveranitatea şi nu doresc să capituleze în faţa dictatului cercurilor imperialiste, reacţionare. Acelor care vor să lichideze independenţa şi integritatea teritorială a statelor. Toate acestea impun, tovarăşi, din partea tuturor cetăţenilor, a tuturor oamenilor de bună credinţă o întărire a independenţei şi suverani­tăţii, un răspuns ferm tuturor acelora care în slujba diferitelor cercuri străine acţionează împotriva intereselor poporului român. Este necesar să facem totul însăşi oamenii muncii, toţi cetăţenii din toate domeniile, să dea ei răspuns şi să acţioneze pentru a neutrali­za orice acţiuni îndreptate împotriva dezvoltării socialiste, a inde­pendenţei, a liniştii poporului nostru.

Este necesar ca imediat, chiar înainte de a vorbi, la radio şi tele­viziune să discutaţi aceste probleme să organizăm după cuvântul meu la televiziune, chiar începând din această seară şi mâine, în întreprinderi adunări unde să se adopte moţiuni de condamnare acelor care s-a pus în slujba străinătăţii, a cercurilor străine, de apărare a independenţei şi suveranităţii României. În mod cores­punzător, trebuie să întărim măsurile de ordine în toate domeniile de activitate, în toate unităţile să se organizeze din rândul oamenilor muncii grupe speciale de apărare a ordinei, a întreprinderilor, a instituţiilor pentm a nu fi necesar să se apeleze la unităţile militare decât în condiţiuni deosebite, şi numai cu aprobarea corespunzătoare.

Desigur, acelaşi lucru trebuie discutat cu toţi inclusiv în armată pentru că trebuie să înţelegem bine că ea are astăzi marea răspun­dere în faţa poporului de a apăra şi respinge orice acţiuni care sunt împotriva independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale, a liniştii, a construcţiei socialiste în ţara noastră. Cel mai bun răspuns trebuie să fie activitatea de realizare în bune condiţiuni a planului în toate domeniile de activitate, de a demonstra că întregul popor este ferm hotărât respingând orice provocări ale cercurilor reacţionare care din păcate mai găsesc sprijin în unele elemente trădătoare, huliganice, declasate, să găsim şi să asigurăm dez­voltarea patriei noastre pe calea socialismului, realizarea pro­gramelor adoptate de Congresul al XlV-lea al partidului. Iată tovarăşi ceea ce am vrut să spun în această scurtă teleconferinţă. Dacă aveţi ceva de întrebat sau de spus, tovarăşi vă rog să spuneţi. Nu aveţi întrebări, nu aveţi vreo problemă deosebită de ridicat.

- Să trăiţi tovarăşe secretar general. Sunt primul secretar al comitetului judeţean de partid Dolj. Dacă mi-aţi putea spune cam în jurul cărei ore veţi vorbi la posturile de radio şi televiziune pen­tru a putea organiza, noi în mod corespunzător vizionarea.

N. Ceauşescu: Voi vorbi la deschiderea emisiunii de televiziune la ora 19,00.

Elena Ceauşescu: Nu s-a înţeles acest lucru.

- Am înţeles să trăiţi.

N. Ceauşescu: Mai sunt ceva întrebări? Dacă nu mai sunt atunci vă rog să treceţi la măsurile necesare şi spor la muncă.

N. Ceauşescu: Noi va trebui să (...) la radio şi ceea ce a spus Bush, că a discutat despre situaţia din România, cu Mihail Gorbaciov, la Malta. Să discutăm aceasta după ce dăm ştirea cu intervenţia din Republica Panama. Reiese clar chiar din declaraţia lui Bush că a discutat despre situaţia din România, că trebuie să se ia unele măsuri împotriva României. Bush a declarat că a discutat cu Gorbaciov la Malta acest lucru. Iar Gorbaciov a ascultat fără să dea nici un răspuns, de fapt a fost de acord. Gorbaciov a spus că nu a dat nici un răspuns.

încheiat

Stenograma a fost refăcută la 01.01.1990 ora 20,00 la M.Ap.N. Stenograma iniţială a fost predată gen. Iamandi Gheorghe la data de 20.12.1989 în 2 ex. Stenografiat şi transcris Ionescu Maria şi Stanciu Elena.