HUNEDOARA

Acest centru muncitoresc, cu rădăcini adânci în istoria strămoşească, a cunoscut din plin teroarea 
exercitată de comunişti. Urmaşii Dacilor s-au văzut loviţi şi daţi afară de pe bucata de pământ sau din 
uzinele de unde îşi câştigau existenţa, pentru ei  şi pentru copilaşi.

Incă de la instaurarea celor fără Neam şi Dumnezeu, hunedorenii au fost arestaţi şi aruncaţi în 
închisori, la început în perioada premergătoare alegerilor din 1946 pentru a intimida populaţia, după aceea 
din nou prigoniţi spre a putea forţa înscrierea în gospodăriile colective.

Printre cei întâlniţi se găseau:
- Minierii din regiunea Brad, Criscior, Gura Barza, care au declarat grevă în 1946. Sute de muncitori 
au fost arestaţi, dintre care amintesc pe Julea şi Brătianu (străin de conducerea liberală) trecuţi prin 
închisoarea Văcăreşti.
- Minierii din centrul Ghelar-Teliuc, având printre ei pe preotul Florea (din Ghelar) şi pe un 
muncitor Patru, au fost smulşi din locurile de baştină, pornind pe drumul închisorilor. Şi ei au trecut în 
perioada 1947 prin închisoarea Văcăreşti.

Am amintit de rezistenţa ţăranilor şi muncitorilor începută după 1948 şi înăbuşită în sânge.
Un nou val de arestări a avut loc după 1958, când s-a făcut simţită recrudescenţa teroarei pe tot 
cuprinsul Ţării. Cu această ocazie, printre numeroasele grupuri de arestaţi a fost unul de 75 persoane, 
judecate în 3 loturi de câte 25 deţinuţi politici. Conducătorul acestei zise organizaţii confecţionată de 
securitatea din Deva, a fost un anume Nistor Ion, maistru turnător la Uzinele Hunedoara, care era bolnav, 
atins de schizofrenie. în nenumărate rânduri el s-a dus la directorul Băncii Naţionale şi i-a solicitat credite 
pentru înfiinţarea unei întreprinderi particulare, voind cu ajutorul ei să fericească muncitorii ce nu aveau pe 
unde dormi. I s-a spus că aşa ceva nu se poate sub un regim comunist. Dar pentru că vorbea vrute şi nevrute 
şi vizita foarte multă lume căreia îi spunea fel de fel de idei năstruşnice, Nistor Ion a intrat în orbita 
securităţii care l-a arestat. Omul a început să facă scandal în arestul securităţii de la Deva. I s-a spus că nu 
este arestat şi că într-o săptămână va fi eliberat, dar ca să-i verifice sinceritatea, să le indice persoanele cu 
care a discutat problemele ce-l frământă. Luat cu binişorul, Nistor Ion s-a apucat să indice zeci de oameni, 
cărora le împărtăşise câte ceva, şi pe alţii pe care îi cunoştea, pentru a-şi dovedi sinceritatea. Aceştia au fost 
imediat arestaţi. La rândul lor, fiind supuşi la torturi au vorbit despre alţii, care de asemenea au luat drumul 
securităţii.

Securitatea era preocupată de data aceasta mai ales de preoţii care se bucurau de respectul 
populaţiei. Prin chinuri urmăreau să le smulgă declaraţii despre tainele încredinţate în timpul spovedaniei. 
Numărul arestaţilor creştea văzând cu ochii. Printre ei s-a găsit şi Moldovan Ion, impiegat CFR la gara Aurel 
Vlaicu. Acesta avea obiceiul să încurajeze călătorii, când pe unul, când pe altul, până sosea trenul. Unora le 
spunea că acei care sunt împotriva regimului se vor cunoaşte, când se va schimba situaţia, după un bănuţ 
care avea, după spusele lui, un triunghi. Probabil era dintr-o emisiune mai veche. El a oferit unora un astfel 
de bănuţ. Când a fost arestat şi după ce a fost bătut bine, i-a declarat pe toţi posesorii acestor simboluri de 
rezistenţă.

Astfel numarul celor arestaţi a crescut până la 75 de persoane.
Dintre ei, patru au fost condamnaţi la moarte: Nistor Ion care înnebunise şi urla în permanenţă; 
impiegatul CFR, Moldova Ion; un şofer de 18-20 ani, angajat la o exploatare din regiune şi căruia cineva, pe 
care aproape nu-l mai cunoştea, i-a spus că va apela la el într-o zi pentru a transporta nişte muniţie, omul 
crezând că e vorba de ceva dinamită care se folosea la carierele şi minele din apropiere; al patrulea, după 
relatări, era un om de circa 40 de ani.

După proces sentinţele, în cele trei loturi judecate, s-au citit în holul închisorii. In afară de cele 4 
condamnări la moarte şi două la 3 şi 5 ani, restul au primit pedepse între 10 ani şi muncă silnică pe viaţă. O 
femeie, condamnată împreună cu soţul ei la pedeapsa maximă, la auzul pedepselor a strigat: Ăsta-i teatru, nu 
tribunal.

Dintre condamnaţi s-au reţinut numele următorilor:
Bojescu Filaret, preot catolic, Boţiş Adrian, din Hunedoara, Bursan Constantin, deputat, exterminat 
în Jilava în anul 1963, Dima, protopop ortodox din Petroşani, Has F., Isac Victor, profesor din comuna 
Zlaşi, jud. Hunedoara, Tarcea Gheorghe, preot din comuna Balşa, exterminat la Aiud în 1962, Tomescu Ion, 
preot din comuna Balşa de pe valea Geoagiului, exterminat în lagărul Salcia, în anul 1961.

Dintre anchetatori au fost reţinute următoarele nume:
Staicu Petre, originar din Sebeş, Galbeni Vasile din Hunedoara, Hess, care după câtva timp a fost 
arestat.

Tot din acest judeţ mai trebuie amintit fotograful Bach, din Ghelar, care, fiind inclus într-un lot de 
înaltă trădare şi spionaj, a fost împuşcat la Bucureşti, în Valea Piersicilor.

In continuare oamenii din judeţ au fost terorizaţi de securitate. Erau urmăriţi, vizitaţi acasă, la 
servici, peste tot unde mergeau. Li se cerea să  dea informaţii, iar dacă refuzau erau ameninţaţi că refuză 
mâna întinsă şi li se atrăgea atenţia: "Dacă vei spune ceva din discuţiile noastre, vei fi judecat după legile 
nescrise ale poporului". Aceştia, de sigur, reprezintă o infimă parte din numărul extraordinar de mare al 
celor ridicaţi de pe plaiurile hunedorene.

Tot pe la securitatea din Deva a mai trecut un alt lot format din foştii deţinuţi politici care, după 
eliberarea din închisori între 1955-57 căutau să găsească ceva de lucru pentru a putea supravieţui.
Inginerul Aurel Şeitan, cunoscut ca unul ce a făcut numai bine pe la locurile de muncă de la Canal, a 
reuşit după eliberare să plece în provincie şi să se angajeze în calitate de coordonator al lucrărilor de 
construcţii de la Uzinele Hunedoara, Vlahiţa, Călan şi Nădrag. Fiind în această funcţie, Aurel Şeitan a reuşit 
să adune mulţi din foştii deţinuţi politici, pe care regimul comunist îi lăsase muritori de foame (foşti avocaţi, 
ofiţeri, profesori, etc). Unii dintre ei erau din nou urmăriţi de securitate şi aici, pe aceste şantiere, au găsit 
înţelegerea cuvenită de a mai câştiga timp şi pâine.

Securitatea a reuşit să-i descopere, deoarece după 1958 când s-a trecut la arestarea tuturor celor ce 
aveau cazier politic, a înscenat după metodele binecunoscute un proces. Motivul inventat a fost de sabotaj 
economic, pentru a nu se spune că se arestează pentru probleme politice.

Numărul celor arestaţi în acest lot a fost de 25 persoane, care au fost purtate prin beciurile 
securităţilor din Deva, Tg. Mureş şi Timişoara. După aproape trei ani de torturi au fost judecaţi şi 
condamnaţi la pedepse foarte mari, mergând până la încadrarea la pedeapsa cu moartea pentru patru dintre 
arestaţi. 

O altă figură luminoasă a intelectualităţii din Hunedoara, profesorul I. C. Stoica, directorul liceului 
pedagogic din Deva, a fost condamnat la 18 ani muncă silnică deoarece a refuzat să primească în corpul 
profesoral pe un învăţător trimis cu recomandaţie de Petru Groza. Apostrofându-l, i-a spus acestui învăţător: 
"Mergi la cel ce te-a trimis şi comunică-i hotărîrea mea de a nu primi recomandări şi sfaturi de la unul lipsit 
de moralitate, vândut intereselor Moscovei şi spărgător al unităţii ardelene în aceste momente când este 
ameninţată fiinţa neamului românesc."

Eliberat bolnav din închisoare, profesorul I. C. Stoica a continuat să fie mereu sub supravegherea 
securităţii, învinuit că îşi scrie memoriile în care arată fărădelegile regimului comunist, a fost rearestat timp 
de 3 luni. Istovit din cauza anchetelor, a fost aruncat afară din închisoarea de la Deva pentru a muri în marea 
închisoare a Ţării Româneşti. Plecarea Ruşilor a antrenat, pe lângă procesele politice şi altele de sabotaj 
vizând subminarea economiei naţionale. Regimul comunist avea nevoie să timoreze populaţia. Astfel începe 
să se însceneze o serie de procese ale conducerilor întreprinderilor la a căror direcţie se găseau membri de 
partid privilegiaţi şi pe deasupra bine plătiţi. Prin închisori încep să-şi facă apariţia funcţionari de la: 
Comerţul exterior, Comcar, Prodexport, Agroexport, Metalimport, Centrala industriei zahărului, Fabrica de 
rulmenţi.

Ca o remarcă subliniem faptul că toate aceste întreprinderi aveau legături cu străinătatea. Dintre cei 
arestaţi mulţi erau evrei sau cu rude rămase în străinătate. Cei implicaţi în aceste afaceri aveau legături până 
în comitetul central al Partidului Comunist.

Printre cei care au trecut prin închisori pentru astfel de afaceri:
Botnar Octavian, vechi membru de partid "zis din ilegalitate", condamnat la 7 ani, Gorjan, s-a 
sinucis de frica arestării, Schwartz Alfred, Ştefănescu Paul, Gamulea (industria zahărului), Simion Radu, 
Bruno Angelo, Crainic Mihai, Donat (Prodexport carne), Grigoriu Sidonia, Motancea Radu Vlad, magistrat, 
arestat pentru mită.
Numărul arestaţilor a fost mare şi în multe cazuri au fost răzbunări, lupta pentru putere sau, cum mai 
spuneam noi, pentru "ciolan". Au triumfat acei care au avut rude  mai  sus  puse,  angajate pe noua linie a 
promovării cultului  personalităţii,  care  se  evidenţia în persoana lui Dej.

REBELIUNEA DE LA GHERLA

Domnia călăului Petre Goiciu a fost tulburată.
Deţinuţii au ridicat capul. Frontieriştii, în majoritate tineri, au ripostat atunci când unii dintre ei au 
fost pedepsiţi cu izolarea pe nedrept. De fapt acesta a fost pretextul. De câtva timp mocnea ceva, iar ţevile 
caloriferelor ţăcăneau încontinuu. în acele zile de tensiune, cel mai mult transmitea prin ele Remus Radina. 
De fapt el va fi învinuit ca instigator şi va avea mult de suferit din această cauză.

Momentul neprevăzut al încleştării s-a ivit în ziua de 14 Iunie 1958. Deţinuţii au refuzat să mai 
execute ordinele absurde ale călăilor şi au transformat dormitorul într-o cetate. Uşa a fost blocată cu paturile 
de fier. Obloanele de lemn, care de ani de zile le luau până şi lumina zilei, au început să zboare de la 
ferestre, în uralele deţinuţilor care apăreau acum la gratiile de fier ale ferestrelor ferecate până ieri.

Strigătele de organizaţia laşilor adresate celor ce mai ezitau, erau urmate de alte obloane sparte, în 
timp ce talăngile de la gheretele posturilor de observaţie sunau alarma.
Inchisoarea de exterminare Gherla era într-un vacarm.
Lumea din oraş se adunase în jurul închisorii.
Armata şi-a făcut apariţia şi în salturi, ca pe front, a ocupat poziţii şi a intrat în celularul unde se 
declanşase rebeliunea, după ce alţi ostaşi blocaseră şi izolaseră celelalte corpuri.
După   un  timp  s-au   auzit  rafale  de  mitralieră.  S-a deschis vizeta şi prin ea s-a tras în toate 
direcţiile, în deţinuţii care se culcaseră pe burtă, prin colţuri şi pe sub paturi, pentru a se feri.
Au fost răniţi.
Până la urmă securitatea a deblocat uşa şi a început bătaia. Sângele curgea pe duşumea şi împroşca 
pereţii.
Deţinuţii au fost izolaţi şi bătuţi. Celor răniţi nu li s-a acordat nici un ajutor, nici o faşa pentru a se 
bandaja. Au fost oameni care s-au eliberat cu glonţul în ei, fără să reclame, de frică să nu mai fie bătuţi din 
nou.
Nu după mult timp s-a făcut un proces şi s-au pronunţat condamnări împotriva unora din cei ce 
fuseseră-n celulă. Printre ei am aflat numele următorilor: Ovidiu Vasilescu, Ciupitu, Georgescu şi 
Zamfir.

LISTĂ PARŢIALĂ CU DEŢINUŢII POLITICI TRECUŢI PRIN ÎNCHISOAREA 
GHERLA

Acateu Ignat, ţăran din Gurahonţ, Antonică Anaclet, ţăran din comuna Hălăuceşti, jud. Roman, 
Ădalbert, rabin din Bucureşti, Alexandrescu Niki, ofiţer din lotul Sumanelor Negre, Amărăscu Gheorghe, 
avocat Bucureşti, Anton Alexandru, ţăran din comuna Ucuriş, jud. Bihor, Ăgafiţei Gheorghe, subofiţer din 
Moldova, Armaşu I., ţăran din Banat, Atanasescu Avram, preot catolic din Cluj, Alexandrescu Constantin, 
profesor filozofie din Bucureşti, Avram Victor, protopop greco-catolic din comuna Ardusat, Maramureş, 
Ardeleanu Augustin, student din jud. Sălaj, Balaban Gheorghe, Băliban Teofil, preot, Baltheiser Eugen preot 
catolic, Beinmeier Adolf, preot catolic din Craiova, Bălan, jurist, Bănică Matei, din comuna Balaci, jud. 
Ilfov, subofiţer, Bănică, ţăran din jud. Ialomiţa, Bărbulescu Ştefan, tipograf din Bucureşti, Bej Gheorghe, 
preot, Bej Teodor, preot, Bentzea Emil, preot, Burcă Toader, ţăran din comuna Sepreuş, jud. Arad, Bilţiu 
Dăncuş Ion, Brandabura, doi fraţi din jud. Vrancea, Boantă Ionel, din comuna Silvanul de Câmpie, Brânzaru 
Ion, ţăran din jud. Vrancea, Bochiş preot din Dej, Bodonea, lucra cu administraţia, Bohotici, student, 
Borodoi Ion, ţăran din Maramureş, Bondrea Ilie, preot catolic din Bixad, Maramureş, Borcea Nedelcu, 
partizan din Banat, arestat cu soţia, Botoş, preot ortodox de la Biserica Albă din Bucureşti, Borza Nicolae, 
ţăran din comuna Viştea de Sus, jud. Făgăraş, Borza Nicolae, student   Academia Comercială Braşov, din 
Viştea de Sus, Brâncuş Grigore, căpitan din comuna Peştişani, jud. Gorj, arestat ca partizan împreună cu 
Giucă (ordonanţa lui), Borundel, ofiţer, Brătulescu Iancu, învăţător din comuna Bughea, jud. Muscel, Butmy 
Vladimir, de Katzman, elev, Bratu Ion, avocat din jud. Muscel, Buzdugan Alexandru, tânăr, Bratu Ilie, ţăran 
din jud. Alba, Bretler, rabin din Bucureşti, Bucur Marin, elev din Bucureşti, Cacina Radu, Câmpeanu Ion, 
student, Cantaragiu Ion, preot, Câmpineanu Nicolae, învăţător din comuna Măluţ, jud. Dej, Capotă, doctor 
veterinar din comuna Măgura-Cluj, Câmpeanu Traian, student Academia Comercială Braşov, originar din 
jud. Alba, Cârciumaru, Cartianu Numa, Caţichi Andrei, Cătuneanu Romeo, aviator, Căvăjdan, Cârpan Niţă, 
avocat din Caransebeş, Ceorcilă, funcţionar din Muntenia, Ceaureanu Petrică, profesor din Târgul-Jiu, 
Cerbulescu, doctor, Cernat Gheorghe, comisar regal, Cernei, din comuna Inău Arad, Chiper Gheorghe, 
avocat din Iaşi, Cibu Ion, ţăran fin jud. Alba, Cibu Ilarie, ţăran din jud. Alba, Cibu Simion, ţăran din jud. 
Alba, Ciocâlteu Ştefan, avocat din Craiova, Cioromela Constantin, din Bucureşti, decedat în 1963, Chifor 
Ion, chestor de poliţie la Cluj, Ciuceanu Radu, student, din Craiova, Ciurcilă Vasile, din comuna Călugăra 
Mare, Bacău, Cobalcaş Nicolae, student Iaşi, trimis în judecată cu lotul Turcanu, Cojocaru Ion, ţăran din jud. 
Vrancea, Cojocaru Paul, din Ploieşti, Cojocaru Nicolae, ofiţer, fost prizonier la Oranki în Rusia, Constantin 
Jean, Comăncean Ion, ţăran din comuna Putinei, jud. Vlaşca, Constantinescu Mac, avocat cuzist din Iaşi, 
Constantinescu Ion, căpitan din Bucureşti, Cormos Dumitru, din Turda, Constantinescu Mihai, căpitan din 
Bucureşti, Corneanu, învăţător din Teleorman, Comăniţă Gheorghe, ţăran din comuna Băcel, jud. Covasna, 
Cosciug Teofil, învăţător din Dumbrăveni, Copchil Ion, muncitor din Turda, Costea Cornel, avocat din 
Bocşa Română-Banat, Cornea, doctor, Cotruş Ovidiu scriitor, Coşereanu   Alexandru, elev din Comăneşti, 
Crăciun Leon, Cristea Dumitru, muncitor din Brăila, Cristea Dumitru, inginer din Transilvania, Crişan Ianoş, 
ţăran din Mirăuşul Mare, lângă Baia Mare, Cucu, muncitor din jud. Teleorman, Cupşa Ion, ţăran din Fizeşul 
Gherlei, Damian Teodor, ţăran din Arad, Damian Teodor, preot din Arad, Dimitriu Paul, colonel inginer, 
Demeter, preot catolic din Bucureşti, Denes, s-a ocupat cu reeducarea, Diaca Cornel, student la Iaşi, 
Densuşianu Ovidiu (fiul), Dobromirescu, preot, Dorobanţu Florea, muncitor din jud. Teleorman, Dorovici 
din Bucureşti, Drăgănescu Nicolae, avocat din Galaţi, mort în închisoare, Dragu Petrică din Craiova, Drăgoi 
Simion elev, Dumitrescu Bolintin, avocat din Bucureşti, Dumitrescu Marin, muncitor din Bucureşti, Eiub 
Ali-Musa, doctor de origină tătară, din Dobrogea, Ebrdog, Arpad, ţăran iehovist, de la Oradea, Fătu Ion, 
preot greco-catolic din Baia Mare, Felea Ilarion, preot şi profesor la Arad, Florea Ion, ţăran arestat în timpul 
revoltei din Bihor, Frangulea, avocat, Florea (moş), tatăl arestat cu doi copii în timpul revoltei din Bihor, 
Găbureac, student la Iaşi, trecut prin reeducarea de la Piteşti, Galea Pavel, Gârbea Vasile, elev, Gărduş Ion, 
doctor din Turda, Gavrilescu Eugen (student din Fălticeni), va muri la Piteşti, Gheorghiu, doctor, Goţia 
Constantin, student Academia Comercială Braşov, originar de lângă Alba Iulia, Grozav Nicolae, student 
Academia Comercială Braşov, originar de lângă Orăştie, Gordan Victor, doctor din Bucureşti, Grama, 
inginer, Greceanu, comandor, Grigoriu, doctor de la Craiova, Grosu, inginer, Gyorfy Giulai, ţăran iehovist 
de la Oradea, Hapa, doi fraţi, Horje Vasile, student din Sălaj, Iancu Benedict, din Iaşi, Hreniuc Gheorghe, 
şef de gară la Subcetate-Mureş, Hoheneker Leopold, preot catolic din Vatra Dornei, Istrate, preot greco-
catolic din Baia Mare, Ionescu Romică, elev din Bucureşti, Iosofachescu, ofiţer din Vrancea, fost şi-n 
prizonierat în Rusia, Iov Dumitru,   basarabean avocat şi poet, mort  în luna Mai  1961, Ivan Cornel, doctor 
din Brad, Kilian Iosif, preot catolic din comuna Moraviţa-Banat, Ispas Gheorghe, preot ortodox din jud. 
Alba, Ispas Constantin, inginer din Romanaţi, Lădaru Ion, Langel, ţăran din comuna Tămâia, jud. 
Maramureş, Lăţea, Lazăr Alexandru, Leahu, ţăran moţ, Lentz, preot catolic din Turnu Severin, Lax, evreu, 
turnător la Auschwitz, turnător şi la Gherla, Leu Grigore, Lungu Ion, învăţător din comuna Vultureni, jud. 
Cluj, Luţ Ion, elev din Maramureş, Macovei Constantin Tinel, student medicină, Manoliu Eugen, poliţist, 
Mânu Ionel din Turda, Manuchievici, moldovean, colabora cu administraţia, Mantu Ovidiu, student, Mărcuş 
Dumitru, preot greco-catolic, din comuna Tămâia, jud. Maramureş, Mare Gheorghe şi Mare Ion, fraţi din 
Constanţa, Marcoci, doctor, Marinescu Constantin, preot ortodox din comuna Măldăreni, jud. 
Teleorman,...Marineasa Zaharia, elev din comuna lablaniţa, jud.Severin, Marinescu, general, Măglaşu Lazăr, 
Mazilu Gheorghe, inginer din Bucureşti, Mazilu, funcţionar din Bucureşti, Mărgărit Al., poliţist, 
Mărgineanu, poliţist din Oradea, Marian, preot din Baia Mare, Mătăsaru Zenide, Mârza Vasile, inginer din 
Timişoara, Mateuţ Ion, ţăran, Mengele Jerome, preot catolic, Mustaţă, ţăran din Banat, mort la Gherla în 
anul 1961, luna Mai, Micleş Vasile-Ştefan, preot greco-catolic, din Bixad-Baia Mare, Mureşanu Ion, poliţist 
din Gherla, Mihalcea, protopop greco-catolic din comuna Tămaia-Maramureş, Mihiş Dumitru poliţist, 
Minulescu, comandor, Mitriuc Vasile, ţăran de la Suceava, Mirică Traian, student la Cluj, din comuna Băcel, 
jud. Covasna, Munteanu Amfilochie, elev din Burdujeni-Suceava, Munteanu (3 fraţi din Ghimboca), 
Gheorghe, Ion şi Zevedei, Mocanu Vasile, elev din Moldova, Mosin Gheorghe, ţăran din comuna Sacadat, 
jud. Braşov, Modreanu din Câmpulungul Moldovenesc, Moldovan Dumitru, (zis Bambu), ţăran din comuna 
Lisa, jud. Făgăraş, Morna   Gheorghe,   preot   greco-catolic   din   Satu Mare, Munteanu Alex., student din 
jud. Alba, Moţico Gheorghe-Atanase, călugăr catolic de la Popeşti Leordeni, Mugescu Ion, student din Cluj, 
Naghi Gheza, prof. maghiar din Cluj, Nichita, preot greco-catolic din Târgul Lăpuş, Nedelcu Aurel, poliţist, 
Niţu Sandu, din lotul Vrancea, fost prizonier în Rusia, Negru Ion, ţăran din Banat, Nemeş Nicolae, ţăran din 
Banat, Novac Mihai, profesor la liceul Radu Negru din Făgăraş, Novacovici Dan, student şi Doru, inginer, 
fraţi din Bucureşti, Neagu Ispas, inginer Braşov (din Munţii Apuseni), Ochişor, student, Oprea Neagoe din 
Timişoara, Papadopol Paul, Pânzaru Vasile, elev din comuna Burdujeni-Suceava, Păiş Mihai, ofiţer de 
cavalerie din Bucureşti, Paver, elev din Cluj, arestat la 16 ani, Pantazi Ion, ofiţer, Paragină Gheorghe şi tatăl, 
Pălămidă,  Paveliu Mihai, avocat Craiova şi Constantin-Bebe, (fiu), jurist din Craiova, Petrescu, inginer la 
I.A.R., venit din prizonierat, Pârvu Mircea, învăţător din jud. Sălaj, Petrişor Marcel, critic literar, Poenaru, 
poliţist, Pop Z. Ion, inginer director la uzinele Reşiţa, Pop Iosif, ţăran din jud. Alba, Popa Grigore, asistent 
universitar la Cluj, Popa Sorin, s-a ocupat cu reeducarea, Popescu Aurel, student, Popescu Scai, preot 
comuna Dumitreşti, jud. Vrancea, Popescu, colonel din Piteşti, Poplăceanu, ţăran, Potricală, Prostăreanu 
Zenobie, profesor din Arad, Puică, poliţist din Cluj,  Purduş Silviu, preot din Cluj, Purnichescu Vasile, din 
comuna Bolintinul din Vale-Bucureşti, Pura Nicolae, preot din Cluj, Puţan Visalon, ţăran din jud. Alba, 
Radina Remus, ofiţer de cavalerie din Segarcea, jud. Dolj, Radovan, avocat din Reşiţa, jud. Caras Severin, 
Rădulescu, preot, Rafi, Raţă Ion, preot din comuna Ardusat, jud. Maramureş, Rebreanu Petrică, Romaşan, 
martorul lui Iehova, Runcea Viorel, Rudolf Frantz, student la conservator, Roşu Ion, din Gărzile Decebal, 
Sabău Vasile, preot catolic din Baia Mare, Sântimbreanu Ion, student Academia Comercială-Braşov, jud. 
Alba, Sălăgeanu Gavril, preot catolic din Baia Mare, Schiau Ion,  ţăran din jud. Alba, Şeitan Aurel, inginer 
din Satul Lung, jud. Braşov, Şeptilici Mircea, actor, Silon Puiu, procuror din Botoşani, strângea date despre 
tot ce trecea în URSS, Simionescu Călin, Socs Laslo, student la medicina din Cluj, Stratulat Cristache, 
farmacist din Tecuci, Spătăceanu Ion, student Academia Comercială Braşov, originar de lângă Blaj, 
Străchescu, din Gărzile Decebal, Suciu Ion, fost căpitan de marină, Sneider, Soran, tatăl, protopop din 
comuna Roşiori, Satu Mare, Soran Felix, fiul, preot greco-catolic din comuna Roşiori, jud. Satu Mare, 
Spiridon Dan, aviator, Spân Dumitru din comuna Ardusat, jud. Maramueş, Spulber S. Ion, ţăran din 
Vrancea, Stoiculescu Dumitru, preot, Stoleru Mihai, elev din comuna Burdujeni-Suceava, Timaru Mihai, 
ofiţer din Vrancea, Tegzesin Pavel, student din Sălaj, Teodoru, student la medicină, trecut pe la Piteşti, 
Tudor Dumitru, doctor din Craiova, Turculeţ Tiberiu, doctor, Turtureanu, student, Tinca Vasile, preot greco-
catolic din Baia Mare, Ţăranu Partenie, ţăran din comuna Gârbova, jud. Alba, Ugrin Gheorghe, Ungur Emil, 
din Săsar, fost şi la minele de plumb de la Cavnic, Uţă, ţăran din jud. Teleorman, mort la Gherla în Mai 
1961, la camera 30, Vaca Martin, din comuna Carasova, jud. Caras, Vaca Nicolae, din Banat, Vit Cornel, 
arestat la vârsta de 15 ani pentru că scotea ochii de pe tablouri la şefii comunişti, Văluşescu Vasile, din 
Cornereva, contabil, Vintilescu Virgil, Vlase, avocat, chestor la Craiova, Zaif Tănase, elev din Cogealac, 
jud. Constanţa, Zub Alexandru, profesor de istorie la Iaşi, arestat pentru că a recitat Doina lui Eminescu în 
1959 la mormântul lui Ştefan cel Mare.

STUFUL

Setea de valută a României a fost mare după moartea lui Stalin, dar a crescut atât de mult după 
revolta din Ungaria, încât s-ar fi vândut orice pentru a intra în relaţii cu "capitaliştii".

O afacere bună s-a ivit când stuful a început să aibă căutare.
Ce-ar putea părea mai rentabil decât să vinzi buruiana din baltă, care creşte ca nebuna, fără să fie 
semănată, prăşită, muncită?

Recoltatul ei nu mai era o problemă. Ministerul de Interne a strigat o dată "La stuf!!" şi ecoul, dintr-
un capăt în altul al ţării a răsunat: "Spre stuf...spre stuf... spre Deltă!!". Până ce s-a stins ecoul, legea s-a 
redactat. Legi s-au mai făcut, căci nu era greu: România este ţara legilor fabricate, însă aceasta le-a depăşit 
pe toate.

In faţa judecătorului care în aşteptarea clienţilor se instalase zi şi noapte acolo unde se împărţea 
nedreptatea, se judeca pentru orice, de urgenţă. Apărarea? La ce bun? Ţara avea nevoie să recolteze stuful şi 
trebuia s-o facă pentru a respecta contractul, mai ales că valuta era deja încasată.
Vara lui 1957 a fost atât de călduroasă, încât asfaltul de pe strada principală din Băileşti se 
înmuiase. Gheorghe, cu o droaşcă trasă de un măgar înhămat cu o funie, a intrat în grădina de vară a târgului 
devenit oraş. Ştergându-se cu mâneca, a comandat băiatului care servea: "Două halbe! Una pentru Gheorghe 
şi una pentru ...domnul", arătând spre măgar. Câţiva au făcut haz. La masa alăturată:  un judecător şi un 
ofiţer de miliţie. Nici nu a terminat "domnu" să-şi bea halba, s-o ducă la bot, că Gheorghe a şi fost înhăţat şi 
dus în faţa judecătorului, în clădirea pe care scria cu litere scâlcite: "Tribunal". A fost condamnat pe loc la 
doi ani pentru atitudine huliganică pe baza legii de urgenţă apărută ieri.

Aşa a aflat lumea din Băileşti că o nouă lege comunistă venea în sprijinul lor şi al măririi producţiei.
Pe baza "urgenţei" oamenii plecau şi se trezeau în mijlocul Dunării, cu secera în mână, la recoltat. 
Unii râdeau, zicând că e praz altoit. Dar repede râsul s-a transformat în plâns, atunci când specialiştii 
lagărelor de exterminare au fost aduşi să-şi împărtăşească din experienţă, în sprijinul producţiei.

LAGĂRELE DE EXTERMINARE DIN DELTA DUNARII

PERIPRAVA - nume ce a rămas înscris în istoria terorii comuniste, legat fiind de suferinţa neamului 
românesc, alături de Aiud, Midia, Peninsula, Baia Sprie.

Aici, în sălbateca Deltă a Dunării, au început să sosească mii de oameni. O nouă dramă a început, cu 
aceiaşi interpreţi: deţinuţii politici. Un nou cazan satanic a început să clocotească fie sub soarele dogorâtor, 
fie sub biciuirea crivăţului rusesc. Vara şi iarna, zi şi noapte, timp de 7 ani au fost azvârliţi aici, la 
exterminarea prin muncă forţată, aceiaşi oameni:
- deţinuţii politici cărora le expiraseră pedepsele erau aduşi aici în baza unui decret administrativ, 
care le prelungea până la 60 de luni şederea în lagărele de muncă forţată;
- foştii deţinuţi politici, zişi "liberi" care au fost vânaţi după revoluţia din Ungaria, pentru a nu 
constitui un pericol securităţii statului.
- cei rămaşi statornici în credinţă, ca urmare a noului val de persecuţie creştină.
PERIPRAVA, centrul lagărelor de exterminare din Delta Dunării, aşezată între braţele Chilia şi 
Sulina, în apropierea pădurii Letea, declarată rezervaţie naturală datorită vegetaţiei cu aspect tropical, era 
formată din mai multe închisori:

1. Bac, numele şi-l trage de la bacul unde dormeau deţinuţii. Munca era istovitoare, atât vara cât şi 
iarna. Nu pot fi uitate zilele geroase când vântul sufla cu putere dinspre Răsărit, iar deţinuţii dormeau în 
bacuri în apropiere de Vâlcov, localitate ocupată de trupele sovietice. Este un fel de a zice că dormeau, 
fiindcă la frigul aproape de nesuportat, se adăugau şi condiţiile în care locuiau. In timpul nopţii tremurau din 
cauza hainelor ude şi se împotriveau cu ce puteau asaltului şobolanilor, care nu-i lăsau să aţipească, în zori 
plecau tot tremurând, la muncă, să taie stuful. Cocenii retezaţi le spărgeau cişmele. Picioarele înotau 
permanent în mâlul de afară şi din încălţăminte.

Intr-una din zile, 3 deţinuţi au evadat: Botez, Manolache şi Scurtu. Cu această ocazie teroarea s-a 
accentuat. Un miliţian, Toth, se pare că era ungur, a început să culce pe oameni, atât la ducere cât şi la 
întoarcere, şi pe deasupra să tragă rafale de mitralieră. Oamenii intraseră în panică, cu atât mai mult cu cât 
într-o zi, în pauza de prânz, a descărcat automatul într-un deţinut. A fost o minune că nici un glonte nu l-a 
atins pe bietul nenorocit. Alertaţi de focurile de armă, câţiva ofiţeri au sosit la faţa locului. Miliţianul a 
minţit că deţinutul a voit să evadeze. Era ziuă şi toată lumea prezentă. Aceasta s-a petrecut în anul 1962. La 
puţin timp după această întâmplare, miliţianul a dispărut din acele locuri, probabil a fost mutat.

2.  SFISTOVCA, un alt lagăr de muncă forţată, era situat la Sud de GRINDU, tot în Deltă.

3. GRINDU era aşezat la Sud de Periprava, tot în apropierea pădurii Letea, unde se mai afla şi o vie 
pe care o munceau deţinuţii. La circa 500 de metri de vie se amenajase un aeroport al Ministerului de 
Interne. Acest lagăr, ca de fapt toate celelalte, era construit pe fâşii mai ridicate de pământ, care se 
formaseră între apele din "deltă" în urma depunerilor fluvio-marine. Aceste ridicături se numeau grinduri şi 
în această regiune se afla cel al Letei şi al Chiliei, care delimitau zona lacurilor Matiţa şi Merhei.

Lagărul Grindu adăpostea în jur de 1.000 de deţinuţi şi era format din barăci de stuf sau deşeuri de 
scândură. Pe lângă barăcile de dormit se mai afla una părăginită ce se numea infirmerie şi, bineînţeles, nelip-
sita izolare.

Munca istovitoare se efectua pe  "zi-lumină", denumire scornită de Ceausescu în campania de 
colectivizare forţată din Dobrogea. Deoarece sătenii fugeau de acasă şi nu mai avea cine munci pământul, 
cei care erau găsiţi în sate trebuiau să lucreze de când răsărea soarele până nu se mai vedea. El îşi asumase 
rolul de a face din ţinutul dintre Dunăre şi Mare, prima regiune colectivizată a ţării. Această denumire de 
muncă "zi-lumină" a fost adoptată şi în cazul deţinuţilor politici. Dacă în timpul iernii se lucra la stuf, vara 
se trecea la tot felul de munci agricole. Cea mai importantă era cultura porumbului. La întoarcerea de la 
câmp unii luau câte un ştiulete. Dar să relatez cele scrise de Nicolae Ciachir:

"Lângă lagăr ne întâmpină ceata de copii (ai miliţienilor), pe ale căror feţe radiază nevinovăţia şi 
voioşia, pe fondul începutului de amurg. Aruncăm porumbul pentru animale. Ţâncii se-mbulzesc. Care mai 
de care, se întrec să apuce cât mai mulţi ştiuleţi. Copiii nu mai prididesc. Unii ne mulţumesc. Ne încântă 
bucuria lor. E desfătător că putem face plăcere cuiva. Avem şi noi un rost pe lume. Zilele trec şi prietenii 
noştri ne aşteaptă să le aducem porumb, comandantul ne pune în vedere că dacă cineva va fi prins cu 
porumb, va fi pedepsit sever. Ne ameninţă cu bătaia şi cu punerea în lanţuri. Dar noi tot aducem porumb 
pentru copii. La aceasta caralii închid ochii. In lagăr porumbul e mai rar. Insă foamea ne împinge şi 
pătrunderea ştiuleţilor tot nu încetează. Comandantul, ajutorul sau ofiţerul politic ne urmăresc prin 
"turnători", care nici ei nu dorm.

Intr-o seară, la percheziţia de rutină, patru inşi sunt descoperiţi cu porumb. Sergenţii îi izolează de 
noi ceilalţi, care intram în lagăr, şi-i duc direct în biroul comandantului. Aflăm că nouă caralii, haidamaci 
nu glumă, sunt chemaţi urgent la şef. Aceştia vin în graba mare, şi, duhind de rachiu, se reped la "treabă".

Către zece seara câţiva oameni sunt chemaţi la poartă să-i ridice pe cei patru, aruncaţi ca nişte 
cadavre. De atâta bătaie, ori sunt leşinaţi, ori nu mai pot merge. Neavând tărgi, ai noştri îi aduc pe paturi. 
Apar total zdrobiţi, cu faţa sângerândă. Au fost bătuţi pe tot corpul cu răngi de fier, bâta de lemn şi vâna de 
bou.

De brigada la care mă aflu ţine Nicu Pandrea, din Scheii Braşovului, student la Silvicultură. Nicu e 
adus leşinat. Turnăm apă pe el şi-i oblojim rănile toată noaptea. După poziţia contuziunilor se pare că are 
ficatul şi rinichii vătămaţi. Ne întrebăm de ce nu vor să-l ducă la infirmerie. De ce? Suntem cuprinşi de 
revoltă. Şi fără să vrem, gândurile noastre se polarizează către semne capitale de întrebare. Oare în numele 
cărui ideal se fac toate astea, şi altele şi mai grave? Oare viitorul e noua ordine de tip rusesc pe tot cuprinsul 
planetei? Vor apare cândva oameni politici conştienţi de faptul că planeta trebuie demarxizată? Dimineaţa 
comandantul cu politrucul alături, ne ţine o cuvântare despre reprimarea în cadrul "revoluţiei socialiste", 
despre "lupta de clasă", despre distrugerea "duşmanilor poporului" Şi încheie, ca   de    obicei,   cu "mama   
voastră   de   imperialişti   americani.

Copiii ne aşteaptă din deprindere. Mă aflu spre sfârşitul coloanei, la margine. Decepţionat, un ţânc 
mă întreabă: "Nene banditule, azi nu ne daţi porumb?" Parcă   m-a  trăznit  în  moalele   capului.  Intrebarea 
copilului m-a buimăcit total. Câteva zile în continuare am fost răvăşit. La trei săptămâni, într-un amurg cum 
numai în Deltă există, se stinge NICU PANDREA. Ne-a părăsit în braţele a doi braşoveni care l-au îngrijit 
cât au putut. Toţi REFUZĂM CINA ."

Printre cei care au trecut pe la Grindu:
Boţocan Micele, căpitan, aproape orb, Chiachir Nicoale, Csutat, mort, Demeter, preot catolic din 
Bucureşti, mort, Fanea Victor, preot catolic, mort, Gherman, solist la Opera din Iaşi, mort, Knall Werner, 
preot, Mândru Victor, Mincsic, mort, Pandrea Nicolae, Sitco, mort, Stănuleţ Mihai, student, Tudor Nicolae, 
muncitor din Bucureşti, mort, Tanţu, paraşutist, Mihai, preot din Apele Vii, s-a sinucis fiind terorizat de 
administraţie.

4. PERIPRAVA, acest lagăr central de exterminare era şi centrul administraţiei Ministerului de 
interne. Se găsea la 5 km de Chilia Veche şi la 24 km de vărsarea braţului în Marea Neagră. De aici se dirija 
teroarea în toată delta. Conducerea lagărelor nu era preocupată de viaţa oamenilor, ci de cea a animalelor.

Grija lor era îndreptată către câini, animalele de pază, folosite să ne forţeze la muncă. Aceşti câini se 
bucurau de îngrijiri speciale şi de hrană, după grad. Da, pentru că fiecare a fost avansat între sergent şi 
maior, fiind sub supravegherea unui subofiţer. Pe lângă ostaşii din securitate care însoţeau pe deţinuţi la 
muncă, aceşti câini erau nelipsiţi.

Pentru deţinuţi, nici o îngrijire. Administraţia era preocupată să nu existe bolnavi, însă numărul lor 
creştea vertiginos din cauza muncii forţate. A fost un moment când nici cu bâta nu au mai putut scoate pe 
bolnavi la lucru. In Octombrie 1962 au fost nevoiţi să trimită un lot la Gherla. Nişte arătări. Dar nu erau 
expediaţi pentru a li se da îngrijiri medicale, ci pentru a-i reeduca. Ei au apucat acea perioadă a anilor 1962-
1964, denumită cu  un  deceniu  înainte  "vărsare  de  putregai". Atunci aceasta se făcea prin bătaie şi 
chinuri. Acum vom vedea că socialismul evoluase: a folosit şantajul.

In sfârşit, zorii au apărut şi în Deltă: la 4 Ianuarie 1963, minune, un lot de peste 40 persoane a fost 
eliberat. Unii cu pedepsele deja de mult expirate, iar alţii înainte de expirarea pedepsei. Din cauza gerului şi 
a viscolului au avut ghinionul să fie întârziaţi cu două săptămâni. Administraţia i-a ţinut, fără să le mai ceară 
să muncească şi le-a dat chiar şi mâncare, numai pentru a nu se prăpădi pe drum, pe-o aşa vreme. După o 
astfel de atitudine, unii ar putea gândi că mai au comuniştii şi suflet, daca îi dau de gol miile de morţi de la 
Periprava şi comportarea demenţială a cadrelor de conducere, dintre care nu putem omite pe maiorul 
Fecioru, animal cu  o vastă experienţă criminală la Canalul Morţii.

Pentru neîndeplinirea normei se bătea cu vâna de bou pe fundul gol, dar se bătea şi fără motiv şi 
destul de des.

Printre deţinuţii politici care au trecut prin această colonie, se numără: Andreiescu Traian, doctor în 
drept, inspector de poliţie, Baurceanu Ionică, student din Covurlui, Blazian, student în medicină, care şi-a 
omorît logodnica, Botez, un tânăr care a evadat şi după ce a fost prins a cunoscut dezlănţuirea animalică a 
cadrelor securităţii, Boţocan Micele, căpitan, fost prizonier, era aproape orb, Căpăţâneanu Dumitru, învăţător 
din Slatina, fost ministru, Cepi, doctor, macedonean, Ciachir Nicolae, student care a îndemnat muncitorii de 
la Griviţa Roşie a se ridica împotriva nedreptăţilor regimului, Cocea George, violoncelist, Cofariu, licenţiat 
în drept, Constantinescu Mac, avocat din Iaşi, Cristescu Gheorghe-Plăpumaru, fruntaş comunist, Druşcă 
Alexandru Rigani, Enache Ion-Jean, profesor de la Iaşi, Furlungeanu, Gordan Victor, doctor, Mărgineanu 
Nicolae, profesor din Sighişoara, abonat al tuturor închisorilor după 6 Martie 1945, datorită spiritului 
combativ împotriva  comunismului, Lazăr Ilie, avocat, tribunul Maramureşului, care mai executase 10 ani, 
Lazăr Vasile, avocat  din  Sighet, Loloiu  Constantin,  agronom  din comuna  Pleaşa, Maior   Emil,   avocat   
din  Turda, Manolache, un tânăr care a evadat şi a fost prins, Mândru Victor, căpitan, Maxim Nicolae, ţăran 
din comuna Săcele, jud. Constanţa, care mai executase 10 ani de închisoare la Aiud, Mazilu Gheorghe, 
inginer din Bucureşti, autorul cărţii "în   ghiarele   securităţii", Popa, avocat din Oradea, Rebreanu Petre, 
trecut  şi participant la reeducarea de la Piteşti, Scurtu, un tânăr care a evadat, Solomon Virgil,   fost   
ministru, Ştefan  şi   Ioniţă, amândoi doctori  care,  alături de Gordan Victor, au salvat mulţi deţinuţi, chiar cu 
mijloacele rudimentare de care dispuneau, Şova Septimiu, Tanţu, paraşutist, Tucu Octavian, profesor la 
Bistriţa, jud. Vâlcea, a fost bătut groaznic, Boantă Vladimir, avocat din Bucureşti, care spunea pe la prieteni 
că procesele politice sunt o parodie şi el ca  avocat  nu  poate   face nimic,  deoarece  condamnarea vine 
dictată de la securitate. 

LAGĂRELE DE MUNCĂ FORŢATĂ DIN BĂLŢILE DUNĂRII

In ziua de 11 August 1959 a avut loc o mare mişcare la închisoarea Gherla. Zbirii de aici, care ani 
de zile au torturat oamenii nevinovaţi, au pregătit o operaţie de amploare. Comandantul Goiciu, locotenentul 
Istrate, Tudoran şi alţii mai mici printre care Somlea, Todea şi Ardeleanu, alergau de la o celulă la alta, de 
parcă erau apucaţi de cine ştie ce: descuiau lăcăţele, trăgeau zăvoarele, strigau şi împingeau scheletele afară, 
mai repede, mai repede, şi fără şoaptă.

Faza doua a mişcării a fost şi mai importantă. Deţinuţii urmau să fie scoşi din închisoare. Se trecea 
prin oraş şi nimeni nu trebuia să ştie. Culcaţi în maşini, loviţi dacă încercau să ridice capul, urgisiţii soartei 
erau mânaţi spre gară, spre locul unde se încărca marfa. Aştepta o garnitură de 20 vagoane, bineînţeles de 
acelea pentru vite. Operaţiunea ca în filmele cu gangsteri, a reuşit. Conducerea închisorii răsufla uşurată. 
Misiunea fusese îndeplinită.

Repede le-au aruncat două hârdaie, unul pentru apă şi altul pentru, că de, erau oameni, după care au 
tras zăvoarele.

Cele trei zile de călătorie au fost descrise în amănunţime de Nicolae Ciachir în schiţa "Expres 
Orient". Redau numai un pasaj:
"...Ne retrăseserăm din nou. Pe podea inundaţie. Ştiam că nu va fi de glumă. La Tecuci staţionarăm 
pe o linie moartă. Şeful de vagon bătu în uşă şi raportă calamitatea.  Ceru  deşertarea tinetelor.  Se prezentă  
şeful gărzii. Nu voi să deschidă vagonul, iar pe şeful nostru îl trimise direct la origine! Mai completă: "Să 
mă anunţaţi când o muri unu! Mama voastră de băniţi imperialişti!"

Şi astfel, cu chiu, cu vai, au ajuns la Brăila şi de acolo, în bacuri, au fost mânaţi spre Bălţile 
Dunării. Acolo s-au întâlnit cu cei veniţi din alte închisori, via Jilava.

Cu această mână de lucru fără plată s-au înfiinţat lagărele de exterminare din jurul Bălţii Brăilei, 
care urmăreau desecarea terenurilor inundabile şi redarea lor în circuitul agricol, prin construirea de diguri 
din pământ.

LAGĂRUL STOENEŞTI

Conducerea torturilor o avea un zis "căpitan" Petrescu, ţigan şi de o răutate rar întâlnită. In munca 
de exterminare a deţinuţilor a avut ca ajutoare pe: 
Prisăcaru, plutonier cu apucături de fiară.
Tătara, tot plutonier şi bătăuş de neegalat. Lovea cu predilecţie în cap şi fluierele picioarelor.
Grecu, sergent originar din comuna Galbeni de lângă Bacău. Printre alţii I-a bătut pe Zgură, un 
deţinut, pe care l-a nenorocit pe viaţă.
Sergentul Buhuşi, bătea în duşmănie şi fura siropul din infirmerie, pe care îl bea ca pe apă, pentru 
că era dulce.

Cazarea. Dormeau în saivane de oi, câte cinci în 2 paturi. In anul 1959 a funcţionat aici o anexă a 
lagărului sub denumirea de "Saivane", iar după un an şi ceva s-a desfiinţat. Lagărul Stoeneşti a fost faimos 
pentru condiţiile animalice de higiena în care au fost ţinuţi deţinuţii politici timp de 2 ani de zile.

Munca. Trebuiau făcute diguri de pământ, în vederea desecării unor regiuni şi irigării altora, pentru 
mărirea producţiei şi  fericirea clasei muncitoare. La construirea lor în lungime de 10 km, au lucrat şi 
deţinuţii de la Salcia şi Grădina. Se lucra într-un ritm drăcesc, de dimineaţa până noaptea. Scopul nu era să 
se termine lucrările, ci să se lichideze duşmanul de clasă. A fost mai rău ca la Dachau. Genocid în adevăratul 
sens al cuvântului. Norma era ucigătoare, nimeni nu putea să o îndeplinească. Zbirii cereau să fie depăşită. 
La forţarea la muncă s-au folosit şi de o parte dintre deţinuţi, care erau turnători sau brigadieri. Din rândul 
lor s-a reţinut o parte: Ciozu, fost ofiţer comunist, Dima, fost în securitatea de la Timişoara, Nedescu şi 
Vătăşoiu, foşti ofiţeri comunişti, Negrău, frontierist.

Oamenii care nu puteau să îndeplinească norma erau treziţi din somn în timpul nopţii şi, însoţiţi de 
brigadieri, ajungeau la poartă, unde începea tortura. Li se atrăgea atenţia să nu strige, să nu ţipe, să nu scoată 
nici un cuvânt, pentru a nu trezi pe acei ce munciseră. Pe data de 22 Mai 1960, numai din brigada lui Negrău 
au fost bătuţi peste 30 de deţinuţi. Căutau să stoarcă ultima vlagă din om şi după aceea să le arunce cadavrul 
în pământul desţelenit, pentru ca ştiuletele de porumb să crească şi mai mare.

Cu acest sistem de muncă forţată, norma de morţi a crescut vertiginos. Numai după 4 luni, în 
Decembrie 1959, de aici au plecat 130 de inapţi, tot pe bacuri, tot prin Brăila, Galaţi şi tot la Gherla de unde 
veniseră. Oamenii bolnavi preferau întoarcerea în infernul de acolo. Spre norocul lor, Goiciu, fiara care-i 
torturase ani în şir fusese schimbat. N-a însemnat mult, dar totuşi a fost ceva.

Bolnavii, acea categorie de oameni care exista peste tot, acolo, în Bălţile Dunării, nu trebuiau să fie. 
Problema celor de acolo era aparte deoarece ei nu făceau parte din societate. Cine nu putea să meargă la 
muncă, era împins de la spate şi biciuit. Nu interesa pe nimeni dacă se mai întorcea sau nu în grajdurile de 
dormit. Infirmeria era un fel de cocină pentru porci făcută din stuf. Medicamente nu existau. Când se 
aduceau câteva aspirine, sau sirop de tuse, sergentul Buhuşi scotea doctorii afară din infirmerie ca să facă 
percheziţie, iar el bea siropul.

Medicii imaginau fel de fel de remedii în caz de accidentări. Prişniţa cu săpun din gaz şi cârpe pe 
rană a produs vindecări miraculoase în acest mediu infectat. Dispoziţia dată doctorului deţinut era să nu 
scutească mai mult de 40 de deţinuţi din cei peste 2.000 care se găseau acolo. Doctorul Gheorghe 
Busuiocescu, la nemulţumirea manifestată de un căpitan în legătură cu numărul prea mare de scutiţi, a 
cutezat şi i-a spus:
- Domnule căpitan, oamenii sunt bolnavi şi extenuaţi, nu numai datorită vârstei, dar şi din cauza 
condiţiilor de muncă, ce sunt foarte grele.
Căpitanul a răspuns imediat:
- Dar aici au fost trimişi numai oameni sănătoşi de la închisori, oameni apţi de muncă, după o vizită 
medicală prin faţa căreia au trecut toţi.
- Nu este adevărat, domnule căpitan. Am venit aici după un simulacru de vizită medicală şi oamenii 
au fost bucuroşi să plece din acel iad, ori unde. Pe de altă parte administraţia a fost mulţumită să scape de 
cât mai mulţi pentru a-şi îndeplini norma de trimitere la muncă.
Căpitanul a rămas pe gânduri şi în acea zi a acceptat numărul scutiţilor care depăşise suta de 
bolnavi.	

In toamna anului 1960 a izbucnit o epidemie de febră tifoidă şi leptospiroză. Doctorul Gordan 
Victor se chinuia să vină în ajutorul bolnavilor, dar nu avea medicamente. O altă problemă tot atât de gravă 
a fost aceea a distroficilor. Intr-adevăr un coşmar pentru doctor. Un caz care a ieşit din comun a fost bătaia 
lui ZGURA, un ţăran din Bucovina, care din cauza bătăii a paralizat. Adus la infirmerie, doctorul Gordan 
Victor a înscris în procesul verbal: boala survenită din cauza bătăii gardienilor. Datorită faptului că nu a 
vrut să schimbe calificativul, doctorul a fost scos de la aşa zisa infirmerie şi trimis la munca de pământ.

Printre brigadierii care au mai excelat în forţarea deţinuţilor la muncă  s-au mai  numărat Voicu şi 
Popa.

Din numărul  miilor de chinuiţi ce au trecut pe aici: Bănuş Max, Busuiocescu-Gheorghe, Ciachir 
Nicolae, student, Crişan Simion, preot, Deaca Dan, student trecut prin reeducare, Dumitrescu Fănică, maior, 
Eisenbrau Robert, poet şi ziarist, Florescu Gheorghe, colonel de cavalerie, Fulga, muncitor comunist, ridicat 
de jos, după limbajul marxist, la gradul de general de aviaţie. (A fost arestat pentru că, în funcţia pe care o 
avea, a luat apărarea aviatorilor care băteau pe securişti la petrecerile lor, nemaiputând suporta căluşul din 
gură), Ivasiuc Alexandru, scriitor colaboraţionist, Kraus Manfred, Marinache Ion, Novacovici Doru, inginer, 
Omescu Ion, pictor, Popescu Dorel, din Turnu Severin, decedat în 1960, fără îngrijire medicală, din cauza 
administraţiei, Petrovan Miron, fost ofiţer, Steinhaus, doctor, Străciuc, ţăran din Bucovina, decedat din 
cauza administraţiei care a refuzat să-i permită îngrijirea medicală, Zgură, ţăran paralizat din cauza bătăilor, 
Wentzer Richard.

Pe lângă torturarea oamenilor şi munca forţată cu scopul exterminării lor, administraţia lagărului şi 
forurile conducătoare din Ministerul de interne, care cunoşteau situaţia prin locotenentul Popescu, se fac 
vinovate de declanşarea epidemiei de dezinterie şi leptospiroză.

SALCIA

Alt lagăr de exterminare, unde, din cauza condiţiilor de tortură şi de viaţă, deţinuţii îşi doreau 
moartea. Acei care nu-şi îndeplineau norma erau bătuţi la întoarcerea de pe şantier, în faţa celorlalţi deţinuţi, 
pentru a-i înspăimânta. Conducerea acestui sistem de genocid o avea un ţigan cu stele de căpitan. Se numea 
Ioaniţescu şi avea o figură lombroziană cu fruntea teşită, cu manifestări barbare.
Simovici, un alt fost căpitan, care umbla călare şi sărea pe oameni când vedea că îşi trag sufletul din 
cauza muncii extenuante. Acest sistem de tortură îl învăţase de la căpitanul Fecioru.
Maiorul Andrei, o altă figură sinistră, ca şi locotenentul Grigoraş, ce avea manifestări sadice. Se 
distra băgând oamenii în mâl, după ce-i bătea şi arunca apă pe ei.
Plutonierul Donea, bătea şi schingiuia la fel ca şi şefii lui.
Plutonierul Ghiban, pe lângă faptul că bătea, mai făcea afaceri pe spatele deţinuţilor.
Printre brigadierii care au forţat la muncă, găsim prezenţi pe Niculescu şi acelaşi Negrău de la 
Stoeneşti.

Numărul celor ce au trecut prin iadul din acest lagăr de exterminare este de ordinul miilor, dar lista 
rămâne deschisă:
Contele lanoşi Balcazi, mort în lagăr din cauza lipsei de îngrijire medicală, Brânzoi Constantin, din 
Dudeşti-Cioplea, Dumitrescu Jenică, maior din Bucureşti, Eisenbraun Robert, ziarist, poet, Gavrilescu 
Vasile din Craiova, Gordan Victor, doctor, Guran, avocat din Cluj, decedat în anul 1959 din cauza muncii 
forţate şi a lipsei de îngrijire medicală, Grosu Sergiu, poet şi teolog, Nicolau Cezar, inginer, Ioanid Ion, 
student, Georgescu, doctor, Ganea Ion, student din Bucureşti, Marinescu, profesor de filozofie, mort în 
1960, Grigorovici din Timişoara, a murit în 1961, Mironescu Şerban, student din Bucureşti, arestat 
împreună cu tatăl lui, Omescu Ion, scenograf, Palade Emil, student, Petcu Ştefan din Dudeşti-Cioplea, 
Pleşea Milică, doctor, Stan, ţăran, a murit din cauza administraţiei care a refuzat să-l ducă la spital pentru a 
fi operat, Trifan, doctor, Şova Vasile din Bucureşti, Tomescu  Ion,  preot din  Borşa-Hunedoara, exterminat 
în 1961.

LUCIU-GIURGENI

Acest lagăr de exterminare era situat pe malul Dunării în apropiere de Vadul Oii. în medie se găseau 
în lucru cam 1.000 de deţinuţi, care în cea mai mare parte dormeau în 4 saivane şi un bac plutitor. Condiţiile 
de viaţă erau îngrozitoare. Pe lângă mâncarea foarte proastă, te chinuia setea, ca de altfel în toate lagărele. 
Oamenii erau nevoiţi să bea apă din Dunăre, iar în timpul lucrului din bălţile de pe teren. Dezinteria a 
început să facă ravagii. Dacă se mai adauga prezenţa şobolanilor care erau în împărăţia lor atât pe uscat, cât 
şi în bac, ne dăm seama ce au avut de suferit deţinuţii. Circulând peste tot, prin gropile de W.C. sau prin 
alimentele lagărului, şobolanii au dezlănţuit febra tifoidă şi leptospiroza, boli ce au produs multe cazuri 
mortale.

La aceste condiţii de trai trebuie să adăugăm bătaia permanentă, la care erau supuşi acei ce nu 
puteau munci. Nimeni dintre supravieţuitorii care au trecut pe acolo nu poate uita pe plutonierul Cornea şi 
pe bestia de sergent Scarlat, care băteau pe deţinuţi până îi lăsau leşinaţi. Mulţi şi-au găsit chiar moartea din 
cauza lor. Pe profesorul de istorie Grigorov l-au desfigurat în furia demenţială pentru că nu mai putea să se 
ţină pe picioare, fiind extenuat de muncă.

La chinurile suferite din cauza administraţiei mai trebuie să adăugăm şi pe cele ale brigadierilor care 
au devenit unelte de forţare la muncă. Printre ei se numără: Dănăricu, Filimonescu, Popa şi Litescu.

Prin acest lagăr de muncă forţată au trecut mii de oameni, dintre care s-a reţinut până acum:
Arnăutu Ştefan, Bogdan Nicolac, Cornan Ion, Găialău Grigorov, profesor, Ion Ion, tânăr   din 
Târgovişte, Marinescu, profesor, mort la lucru în 1960, Niculescu, informatorul administraţiei, Novacoviei 
Dan, student, Novacovici Doru, inginer, Pop a Lazăr, student, Popa Tiberiu, tânăr, Stana, ţăran din jud. Dolj, 
Vâlsan.

STRÂMBA

Strâmba, alt lagăr, alt loc de tortură. Condiţiile de muncă forţată aceleaşi, ca peste tot. Bătaie pentru 
neîndeplinirea normei, şi reducerea hranei. Aici cazarea se făcea nu numai în saivane, dar şi în bacuri 
plutitoare, în primăvara anului 1962, din cauza inundaţiilor produse de Dunăre a fost o situaţie foarte grea. 
Tractoarele care ajutau la transportul materialelor aduse cu şlepurile nu mai puteau face faţă noroaielor. 
Oamenii ajunseseră de nerecunoscut. în aceste condiţii grele de muncă a fost accidentat Sergiu Grosu. Şenila 
unui tractor i-a prins piciorul şi mult timp a stat imobilizat. Cu toate acestea, doctorul deţinut Soroiu George, 
trecut prin reeducarea de la Piteşti, căuta să-i scoată la muncă şi pe el şi pe ceilalţi bolnavi, pentru a fi în 
graţiile administraţiei.

Aici şi-a găsit moartea Ştefan (Fănică) Tomurug, în anul 1959. învăţător, fost prizonier în Rusia. La 
înapoierea din lagărele de exterminare sovietice, a fost arestat şi trimis în cele româneşti. In sfârşit 
administraţia comunistă, instalată tot de Ruşi, a reuşit să-l extermine. I s-a refuzat îngrijirea medicală. Totuşi 
doctorul deţinut Achile Sari, fost şi el prizonier în Rusia, a încercat să-l opereze cu un cuţit de bucătărie, dar 
prea târziu, n-a mai putut să-l salveze.

Printre cei care au trecut pe acolo, se numără:
Braga Roman, călugăr, Grosu Sergiu, teolog şi scriitor, Iliescu, preot, Miu, învăţător, Mironescu 
Şerban, Soroiu Gheorghe, student la medicină, care a schingiuit la Piteşti şi a făcut mult rău celor de afară. 
Ca brigadier şi normator la lagărul de exterminare de la Peninsula a fost informatorul administraţiei şi 
bătăuş în brigăzile de studenţi. Acum era arestat, după ce îşi denunţase pe cel care l-a sprijinit să se reînscrie 
în facultate. O canalie, Vâlsan, Zugravu, ţăran, bătut în mod bestial de comandantul lagărului.

GRĂDINA

Un alt lagăr aşezat în bălţile Dunării. Munca se efectua tot la digurile de pământ, în aceleaşi condiţii 
de pedeapsă cu bătaia pentru cei ce nu-şi îndeplineau norma, care era cu peste 50% mai mare decât 
prevedeau indicatoarele pentru acei în libertate. Mâncarea era foarte proastă, iar lipsa de apă permanentă. 
Oamenii în disperare au băut apă din bălţi şi s-au îmbolnăvit. Pe lângă miliţienii care forţau la muncă, se 
ataşau şi brigadierii Negrău şi Niculescu.

Intre cadrele securităţii care s-au purtat ca nişte fiare, au fost identificaţi maiorul Andrei şi 
plutonierul Donea. Băteau fără milă.

Ca deţinuţi, din cele câteva sute ce au trecut timp de 4 ani pe acolo au fost semnalaţi până acum: 
Corcodel Emanoil din Sibiu, Grosu Sergiu, Mironescu Şerban, Novacovici Doru, Berghezan
Ilie, Balaban Octavian din Sibiu, Fulea Ion, preot ortodox, Popa Ilie, din Sibiu, Tănase Viorel, din Sibiu.

BANDOIU

Un alt loc de tortură, cu acelaşi profil de muncă până la exterminare, sub privirile de fiare ale 
securiştilor ce supravegheau  .şi  loveau pe acei lipsiţi de apărare.