ÎNSCENĂRI DE PROCESE LEGATE DE LOTUL
MANIU
1. Lotul
cunoscut sub numele "Trotiliştii" a împrăştiat manifeste aruncate cu trotil, pe 10-11 noiembrie 1947, pentru a protesta
împotriva înscenării procesului conducătorilor P.N.Ţ. Au fost aruncate
în următoarele locuri:
a. Terasa Cercului Militar.
b. Capătul tramvaiului la Gara de Est.
c. La Librăria
"Cartea socialistă".
d. La Circa 16
P.C.R.
Arestările s-au făcut pe 2/3 decembrie 1947 şi ancheta a făcut-o Dulgherii
Mihail, la Ministerul de Interne, cu echipa de torţionari, din care n-a lipsit Gh.
Bulz, C. Niculescu-Turli, Curelea,
Pompilian... Printre arestaţi şi condamnaţi:
Ing. Ion Puiu, avocaţii Nicolae Adamescu, Alexandru Bratu, Sergiu Macarie, Nicolae Martin, ing. Ion Diaconescu şi o serie de tineri: Nicolae Ionescu-Galbeni, Gheorghe Mihalache, Mircea Ciato, Mihai Bucoveanu, Mircea Selten, Ecaterin Tricorache, Ion Spoială, Ghiţă Tompea, Nicolae Virgil, Ilie Dumitrescu, Nicolae Petreanu, Nicolae Tomaziu, Nicolae Gavrilă, Gheorghe Bonteanu, Nicolae Evolceanu, locot. Mihai Gheorghiu, Ştefan Bădescu, Mircea Adel, Adela Herisescu, Stelian Comşa ş.a.
Arestarea s-a datorat agenţilor infiltraţi, Alexandru Drăgulănescu şi fraţii Paul şi Stejerel Sava.
2. În lotul cunoscut sub numele de T.U.N.Ţ. (Tineretul Universitar Naţional-ţărănesc) au fost judecaţi şi condamnaţi:
Corneliu Coposu, Ion Bărbuş, Ion Manea, Costel Ciacu, Cicerone Ioniţoiu,
Dumitru-Mituş Ionescu, Gheorghe Jurebie, Paul Lăzărescu, Dumitru CV. Ioniţă.
3. În lotul "Zărneşti-Piatra Craiului" a fost o înscenare în jurul
lui Ghiţă Pop, arestat la 14 august 1947,
provocată de doi subofiţeri de jandarmi care s-au predat şi au devenit agenţii Ministerului de Interne, ca după aceea să fie şi ei
condamnaţi într-un grup de peste 30 de persoane. Iată componenţa:
Ghiţă Pop, fost ministru şi secretar general al P.N.Ţ., Anton-Ionel
Mureşanu -directorul ziarului "Ardealul", subofiţerii Alexandru Istrate şi
Gheorghe Mocanu -prin care s-a înscenat lotul, Gavril Rusu - condamnat în
lipsă, Nicolae Boldur -învăţător, Ion Vesa - învăţător, Lelia Mihăilescu -
secretara Secţiei de Femei din P.N.Ţ., Iohan Schob - cabanier, Roşa
Vasilescu-Schob - fiica lui, Andrei Tiherci, Ştefan
Copâlea, Iuliu Mihnea, Nicolae Bujor, Eugen Ghimicescu, Axente Gogonea, Gheorghe Jinga, Teodor Nişcov, Teodor T. Nişcov -
fiu, Traian T. Nişcov - fiu, Vasile Lazăr, Tănase Adam, Gheorghe
Mărcuşanu, Oliviu Puiu Beldeanu în lipsă, Ştefan
Davidescu, Nicolae Popescu, Oscar Tonch - cabanier, Ion Sminca - zis Stuparu, Ion Târâtu, Ion Oniga, Eugen Popescu, Ion Ştefanovici,
Tiberiu Macovei, Beniamin Sigărtău,
Gheorghe Rogozeanu.
4. A
fost judecat lotul celor legaţi de înscenarea de la Tămădău, în afară de conducerea
Partidului Naţional-Ţărănesc, inclusiv agenţii care au executat punerea în scenă:
Constantin
Gafencu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Preda - aviator, Romulus Lustig - aviator,
Fulvia Penescu, Lilly Carandino, Dumitru Borcea, Eugen Borcea, Vlad Haţieganu, Romulus R. Boilă - dispărut, Lucia
Scridon, Măria Alexiu-Avramescu,
Aurel Avramescu, Ion Negrescu, Teodor Mândru, Aurel Popa, Gheorghe Busuioceanu, Petre Rusu, Lucia Popescu-Mehedinţi,
Marin Zaharia.
5. Printre cei din lotul Secţiei militare, s-au
numărat:
Generalii Gabriel Negrei, Vasile Zorzor (căruia, după expirarea pedepsei, i
s-a mai dat o condamnare administrativă şi a murit la
Făgăraş), Grigore Stoica, Emil Gheorghiu, Alexandru
Gheorghies, Achile Diculescu, comandorii Gogu Mocanu şi Mircea Cioroiu, locot.
coloneii Ticuţă Mihăilescu, Gheorghe Pancu, Ion Vâlceanu, Constantin Dumitrescu, maior Ion Fetecău, căp. Marin Zaharia, slt. Paul
Walter, Albu Gheorghe, Teodor Cazan, Petre Ganciaruc...
6. Lotul
Organizaţiei Muncitoreşti din Partidul Naţional-Ţărănesc îi cuprindea pe:
Ing. Ion Veţeleanu, avocat Ticu
Teodorescu, Vasile Bercaru, Petre Voinicu, Andrei Matrache, Dumitru-Mitică Brânzoi, Măria Achim, Ion Grosu,
Constantin Niculescu...
7. Lotul
unor tineri de la Lugoj, condamnaţi pentru participarea la alegerile din 19
noiembrie şi ajutorarea celor urmăriţi, îi număra pe:
Ion Tomescu, preşedintele tineretului din judeţul Severin, Tiberiu Târziu -
un tânăr arestat în timp ce-şi făcea armata,
Constantin Munteanu, Radivoievici - în vârstă, a murit după 10 ani, în ziua când îi expirase pedeapsa şi mergea la
eliberare ş.a.
În afară de aceştia, care au fost trimişi în judecată, au mai fost închişi
toţi cei ce fuseseră martori ai acuzării şi
după ce dăduseră declaraţie de desolidarizare de partid. Au stat cu pedeapsă administrativă prin Piteşti, Ocnele Mari şi pe Bărăgan,
cu domiciliul obligatoriu.
Mai trebuie subliniat că cei cărora le expira pedeapsa ori erau trimişi în
Bărăgan, ori mai erau condamnaţi o dată, de două sau mai
multe ori până în 1964.
Acţiunea de represiune nu s-a oprit
aici. A continuat să fie arestaţi valuri după valuri de naţional-ţărănişti, în
1949, 1950, 1952, 1956 şi din 1958, lună de lună, ca adversari ai colectivizării. Au mai fost arestaţi toţi
naţional-ţărăniştii care mai erau în viaţă şi ocupaseră funcţii de
primari şi notari comunali, pretori, prefecţi, deputaţi, senatori ori miniştri.
Averile le-au
fost confiscate, copiii daţi afară din şcoli sau facultăţi, iar familiile evacuate din
case, lăsate pur şi simplu pe drumuri.
Fiecare a stat singur în celulă, începând cu numărul 1, Iuliu Maniu, urmat
de Ion Mihalache, Nicolae Carandino, Radu Niculescu-Buzeşti, Ştefan Stoica,
Camil Demetrescu, Victor Rădulescu-Pogoneanu
şi Ilie Lazăr. După câteva zile li s-a introdus fiecăruia în celulă câte un tânăr care să îi supravegheze şi,
desigur, să raporteze administraţiei. La scurt timp după sosire, li s-a
interzis duşul şi patru ani cât au stat aici nu au făcut baie. Aveau voie la o cană cu apă de 300-400 de grame
pe zi şi din ea beau, se spălau sau
îşi clăteau câte o cârpă, fostă cămaşă sau chilot.
Izolarea era desăvârşită. La început, Maniu ieşea la plimbare un sfert de
oră pe zi, într-o curticică, unde nu vedeai decât cerul,
dar erai supravegheat de după ferestrele de la etaj. în
celulă, după tânărul de la început, peste vreo doi ani i s-a dat un criminal de drept comun, care să-1 ajute şi care se spune că s-a purtat bine. Aici
au mai fost din când în când anchetaţi.
Există, poate
ultima, declaraţie scrisă de mână, la închisoarea din Galaţi, şi în care lui
Maniu i s-a cerut să facă o biografie a familiei. După ce i-a menţionat pe înaintaşi, amintea că au fost opt fraţi: Scipio
(mort în anii studenţiei), Casius (profesor universitar la Cluj, care avea două fete), Elena (căsătorită cu Ionel
Pop), Iuliu Maniu, Cornelia (călugăriţă), Emilia (a murit la 2 ani),
Sabina (elevă, moartă) şi Iuliana (a murit de mică). Este important că e ultima
declaraţie scrisă de mână şi prezintă un protest:
"...Semnez cu menţiunea că am fost audiat în Penitenciarul central din Galaţi, unde sunt deţinut de trei ani, fără a fi în funcţie o sentinţă validă de drept, fiind sub recurs încă nerezolvat, situaţie nedreaptă în contra căreia protestez. Aceasta este declaraţia mea, pe care o semnez propriu.
ss. Iuliu Maniu " (nedatată)
La Galaţi, cel ce nu acorda
îngrijirea medicală, era dr. Davidson (?)
Iată cum îl vede Camil Demetrescu pe Iuliu Maniu, la Galaţi, în
"Note-Relatări", Editura Enciclopedică, 2001:
"Nici o clipă dezminţit ascetismul acesta de fond şi
nici stăpânirea de sine în toţi anii lungi
petrecuţi la Galaţi, unde-i era frig şi foame... la peste şaptezeci şi cinci de ani. Nu a şovăit şi nu s-a închinat,
chiar când fizicul nu mai rezista... Era iarna. Mă înşel, nu era iarnă. Era după 7 mai 1949... în celulele de lai la 5
nu intrase o rază de soare de la
construirea închisorii în secolul trecut, la sfârşitul lui, şi nu va intra până
la dărâmarea ei. Maniu era la unu.
Frigul şi umezeala acumulate în ziduri te pătrundeau chinuitor. Când, după 1949, s-a instalat
calorifer, ne era mult mai frig decât afară şi decât atunci când aveam fiecare, spre a ne încălzi (.'), lămpi mici de
petrol, de gătit, afară de cei
bătrâni, care ardeau nişte lămpi mai mari. Cel puţin cu aceste lămpi dacă le aşezam lângă pat ne puteam încălzi faţa şi
mâinile. Aşa că iarna ne era câteodată mai frig în celulă, decât afară. în
aceste condiţii, am intrat deci la venerabilul bătrân, care îmbătrânise mult, îi crescuse părul albit şi
barba, era bolnav... Intrase în închisoare fără un fir de păr alb. într-un an albise şi era o ruină. Stătea pe pat, cu
genunchii la gură, tremurând de
frig. Din ochi curgeau lacrimi pe obraz. Aşa s-a bucurat când m-a văzut. A dat să se ridice, L-am împiedicat. «D-apoi,
dragule, ce mai faci? Eşti sănătos?» «Sunt sănătos ca ceilalţi.» «Mă bucur.» «Sunt adânc bucuros să vă văd şi să vă
urez de Sf. Dumitru - dacă nu va fi
fost altădată, de alte sărbători, căci l-am văzut de mai multe ori - şi Sf. Dumitru care era onomastica lui - tot ce
vă pot ura de bine!» «Să ne ţie pe toţi Sf. Dumitru, în sfânta lui pază!" Vezi cum ne ţin în frig, că-mi dau
lacrimile!». Prieteneşte sau
părinteşte, bătrânul făcea o observaţie sau dădea o explicaţie, înrudită cu cea
dată de fostul primar al Parisului,
care, dus la execuţie numai în cămaşă, tremura. «Tremuri, Bailly?», l-a întrebat ironic un paznic. «Da, dar
de frig!»... Prestigiul lui Maniu era imens, în ţară. El provenea poate ca şi
talentul cuiva, din naştere. Era Maniu. După mine, cred că se adăuga prezenţei lui, intimidante, alt dar înnăscut,
acela foarte natural de a conduce cu
autoritate. Mi-am dat seama de lucru, în consiliile de miniştri la care am
asistat ca secretar, când generalul Sănătescu le conducea, prin delegaţie, aş
zice, urmând sugestiile impuse de
Maniu printr-o autoritate formal politicoasă la extrem («Rog respectuos pe domnul prim-ministru să...»). Se
adăugau la darurile naturale cele deprinse prin educaţia sa perfectă a celor şapte ani de acasă, a şcoalelor
catolice şi universitare, măsura,
rezerva rece, deşi, în fond, era un sentimental, cum am băgat de seamă la închisoare, conformisme, de care însă nu-ţi
trecea prin minte să-ţi baţi joc. Cei care au făcut-o, în afară de Constantin Stere, erau nişte haimanale chiar când
erau oameni de cultură. Nu puteai
explica nici prin seriozitatea sa - nu lipsită de oarecare solemnitate; era omul gulerului scrobit, atât de folosită temă
a caricaturiştilor. Poate privirea sa stranie
să fi adăugat la misterul Maniu.
Om care ştia să tacă şi să se retragă în aşa măsură, încât lumea se întreba
ce pregăteşte , cu atât mai mult cu cât aştepta mai mult clipa cea potrivită
pentru a se pronunţa. Când orice manifestare şi
activitate i-a fost interzisă, a ştiut să se adapteze trecând la acţiunea tainică şi, paradoxal, la o oarecare mondenitate care
nu-i displăcea de altfel - mâncând seara deseori la Athenee Palace, acceptând
invitaţii la prieteni, socotind că era cazul să fie văzut.
Am lăsat la urmă hotărâtoarea sa consecvenţă naţională în lupta politică
pentru România Mare, luptă grea cu duşmani
mai tari. Luptă cu imense succese pentru noi.
Iar înfrângerea l-a distrus, l-a îndurerat, dar nu l-aplecat. Desigur, a
cunoscut decepţiile şi sunt printre aceia
care am trăit o parte dintre ele, alături de dânsul. De la studentul transilvănean, legându-se să lupte pentru drepturile
românilor, la Congresul studenţesc de la Roman şi până la moarte, nu a ştiut
de nici o abatere de la o mare consecvenţă dusă
cu mari mijloace. De aceea, văzut de departe, se şterg lucrurile mici, defecte
şi calităţi, ca să rămână statuia sau muntele.
De altminteri, nu lipsea de o privire critică asupra sa, cunoscându-şi
limitele, dar şi ceea ce constituia meritul său.
«Dragule, în partidul nostru (nost) au fost mulţi mai învăţaţi decât mine, şi tot aşa mulţi mai talentaţi, oratori şi scriitori,
dar eu mi-am păstrat credinţa neschimbătoare!
Am crezut şi am interpretat întotdeauna voinţa neamului nostru.
Ca pe val, sus cu el, jos cu el. D-apoi cred că eu am fost adevăratul
oportunist, nu Gheorghe Tătărăscu, pentru că am
făcut ce trebuia!» (Spuse la închisoare).
Cred că poate acestea explică prestigiul său nemăsurat sau, mai exact, nedepăşit în ţară, aşezat în rândul oamenilor politici cei mai prestigioşi, ca Ionel şi Ion Brătianu sau marii fruntaşi conservatori. Nu cred să poată fi întrecut mai ales în sfârşitul lui. Lucruri mici o pot arăta. De pildă, felul în care, plin de o vizibilă deferentă, se comporta faţă de el foarte marele boier care afostBarbu Ştirbey. Sau ţăranul autentic care rămăsese omul mare politic care a fost Ion Mihalache...
Unul din gardieni, înţelegător, care ne-a fost ca un frate, foarte bun la început, când ni s-au ridicat efectele personale şi am rămas fără ceasuri şi cuprinşi de o puternică febră întrebam pe rând: «Domnule gardian, câte-i ceasul?», ne-a spus-o: «Domnule, numai Domnul Maniu se poate stăpâni!»...
Toţi cei care
nu ne-am desolidarizat de Maniu am fost duşi la Galaţi. «Veţi fi duşi la o închisoare modernă, la Galaţi», i-a
spus, lui Maniu, Bunaciu. «Canalia de Bunaciu», cum mi l-a calificat Maniu, cu
care am călătorit în acelaşi compartiment al vagonului automotor, până la Galaţi...
«Ştii d-ta, d-le Demetrescu, cape mine ungurii nu m-au băgat la închisoare?
Şi acum mă bagă românii?» «Nu sunt români, ci ruşii
prin uneltele lor»... La 14 noiembrie am fost vârâţi
în celulele de la parter ale celularului de la numărul unu la treisprezece, fiind o celulă lângă Maniu, rezervată pentru gardianul de zi
şi pentru cel de noapte, ca şi pentru
plantonul nostru care dormea acolo. Aceasta ca să-l izoleze mai tare pe acel om bătrân...."