COMUNIŞTII   ÎNCEP   SĂ   DESTABILIZEZE   GUVERNUL   RĂDESCU

 

Generalul Rădescu s-a angajat în guvernare pentru suprimarea miliţiei înarmate şi amânarea reformei agrare până după întoarcerea ostaşilor de pe front. Comuniştii au acţionat împotrivă, socotindu-le acţiuni prioritare şi abordând şi altele, numai si numai pentru a obstrucţiona activitatea guvernamentală.

Lucreţiu Pătrăşcanu, vorbind la Curtea de Casaţie, a subliniat ca prioritate pedepsirea autorilor materiali ai războiului şi pe cei care prin „cuvântul şi sfatul lor au constituit un suport moral al regimurilor dictatoriale trecut."

Punând astfel problema, o mulţime dintre oportuniştii ce făcuseră jocul dictaturilor au fugit spre stânga, devenind clientela politică a puterii moscovite. Şi tot el, în cor cu ceilalţi acoliţi din guvern, s-a pronunţat pentru reforma agrară imediată. Şi Ion Hudiţă, ministrul Agriculturii, a trecut la întocmirea Proiectului de reformă agrară, cu comisia formată din Gh. Zâne, Gh. Cipăianu, Romulus Zăroni şi Vasile Luca.

Referitor la avocaţii publici, Lucreţiu Pătrăşcanu şi-a luat sarcina să-i epureze el, indiferent la ce minister s-ar găsi, şi astfel şi-a mai găsit o clientelă politică. A început cu epurarea magistraţilor, anunţând că se va ocupa imediat şi de cei de la Apel şi a avertizat că pentru Tribunalele populare nu are nevoie de sute de magistraţi.

În învăţământ, Ştefan Voitec s-a plâns că la epurarea lui Gheorghe Brătianu se opune Dinu Brătianu, iar Iuliu Maniu i-a făcut o caldă apărare.

Va începe epurarea şi la studenţi, iar ministrul Voitec a anunţat că la Politehni­că, unde era cel mai greu, au fost primiţi 97 de evrei din 243 de solicitanţi. I s-a atras atenţia să pună accentul pe elementul muncitoresc şi ţărănesc.

Voitec s-a plâns că are solicitări de înscriere în anul III şi IV de către studenţi fără studii. A reuşit la Medicină să mai bage 80 de studenţi evrei şi, după înfiinţarea Universităţii de la Cluj, se va mai băga un lot. „Nu-i putem băga pe toţi la Bucureşti, dar îi vom băga în provincie, în condiţii bune de cazare", a dat asigurări Voitec.

Ajunseseră la sfârşitul anului 1944 şi comuniştii nu reuşiseră să pună mâna pe putere. În zilele Crăciunului a sosit la Bucureşti corespondentul Agenţiei „Tass", V. Morev, care împreună cu Lucreţiu Pătrăşcanu şi Vasile Luca au „analizat" cauzele întârzierii.

Poziţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu referitoare la criza celui de-al doilea guvern Sănătescu era relevată de Morev: „Sarcina partidului constă în pătrunderea în aparatul de stat, în armată şi la sate şi în cucerirea acolo a posturilor de comandă ", iar pentru izolarea lui Maniu: „F.N.D. trebuia să facă front cu liberalii." Pătrăşcanu se plângea că popularitatea lui Maniu era în creştere, fiindcă marile manifestaţii organizate de F.N.D., precum şi „intervenţia britanică din Grecia" au îngrijorat lumea, care „ s-a aruncat în braţele lui Maniu ". Tot Pătrăşcanu găsea că o altă cauză a întăririi poziţiei lui Maniu a fost înlăturarea lui Penescu din Ministerul de Interne, care după părerea lui „ar fi avut intenţia de a încuraja o sciziune în P.N.Ţ., prin separarea unei aripi condusă de Mihalache. "

Vasile Luca, în schimb, era de părere că „Rădescu este nemulţumit de dorinţa lui Maniu de a impune guvernului dictatura sa politică " şi ar fi fost gata să demisioneze când Maniu s-a opus la arestarea criminalilor de război şi la reforma agrară.

Rusii continuau cu abuzurile faţă de armata română, denaturând în permanenţă realităţile. Un exemplu elocvent îl constituie faptul că circa 400 de soldaţi români, căzuţi prizonieri la nemţi în luptele de la Tisa, au evadat din lagăr şi s-au predat trupelor sovietice, care însă i-au socotit şi ei prizonieri. La sesizarea Statului Major Roman - când aceştia ajunseseră în tren spre a fi transportaţi în Rusia - ruşii au motivat că soldaţii au fost făcuţi prizonieri în luptă şi nu pot fi eliberaţi. De asemenea, a fost semnalată şi situaţia unor militari români ridicaţi de prin gări în locul soldaţilor unguri care fugiseră. Ruşii aveau nevoie de număr şi de cât mai mulţi sclavi.

Nicolae Rădescu, ca prim-ministru, în analiza situaţiei făcută pe 30 decembrie 1944, a subliniat eforturile extraordinare făcute pentru îndeplinirea armistiţiului, acţiune socotită de ameliorare de către Vîşinski, iar în ceea ce priveşte continuarea războiului menţiona că în loc de 12 divizii s-au trimis 14 divizii.

În încheierea discursului din 30 decembrie, făcea un „Apel către Aliaţi" în vederea legalităţii şi libertăţii, ca să fie ajutat să realizeze condiţii elementare şi indi­spensabile în materie de circulaţie şi transporturi, manifestându-şi dorinţa că „trebu­ie să încetăm a mai fi învinşii din 1944 şi să devenim în 1945 partizanii unei victorii comune. Salvarea ţării va depinde de ajutorul Aliaţilor." Tot cu ocazia Anului Nou, într-un articol publicat în „Dreptatea", pe 3 ianuarie, Iuliu Maniu spunea că „românii vor şti să lupte şi acum ca şi în trecut când respinseseră naţionalismul-creştin al lui Goga, legionarismul dezechilibrat şi pervers, antisemitismul absurd, frontul carlist, tirania aventuroasă antonesciană", tot aşa acum „va lepăda de la sine şi recentele încercări ale Frontului Patriotic, ale Frontului Plugarilor şi ale altor fronturi, care sunt camuflări străvezii ale Partidului Comunist, menite a fi undiţe pentru a prinde naivi". El a denunţat cu această ocazie şi metoda deghizată prin care comuniştii încercau să se strecoare la putere, sub haina unor foşti naţional-ţărănişti ca Mihai Ralea şi Anton Alexandrescu.

Dacă acestea erau luările de poziţii pe faţă în favoarea poporului român, în schimb liderul comunist Gheorghiu-Dej fugea la Moscova, să-şi consolideze poziţia şi mai mult, pentru a primi indicaţii la linia ce trebuia s-o urmeze, defalcată în două faze: pregătitoare până la jumătatea lui februarie, şi de atac după 15 februarie, în vederea acaparării puterii prin forţă.

Trupele române participau cu succes la cucerirea Ungariei, unde se dădeau, la început de an, lupte pe străzile Budapestei, oraş pe care Malinovski se lăuda că „l-am făcut după asemănarea Stalingradului şi cred că-i vor trebui o sută de ani ca să se refacă la loc".

Şi Gheorghiu-Dej se lăuda că Moscova i-a sugerat că dacă ar fi în România un guvern în care ei să aibă încredere, ne-ar da imediat Ardealul, toţi prizonierii şi toată libertatea în interior.

La 15 ianuarie, Marele Stat Major comunica primului-ministru că au fost descoperite gărzi înarmate şi depozite ale PCR, Uniunii Patrioţilor şi Madoszului (Uniunea Populară Maghiară), în mai multe oraşe din ţară.

După întoarcerea delegaţiei de la Moscova, Gheorghiu-Dej declara ziariştilor pe peronul Gării de Nord că „Viitorul României depinde de hotărârea de a urma linia unei sincere prietenii faţă de popoarele Uniunii Sovietice."

În situaţia tulbure creată, oportuniştii căutau să-şi găsească salvarea. Printre ei cel mai neliniştit în ceea ce priveşte viitorul propriu era Tătărăscu, care din nou bătea la uşa sovieticilor, de data aceasta la Dangulov, urmărind să-i denigreze pe vechii si adevăraţii liberali: „în toate declaraţiile mele, m-am pronunţat pentru orientarea către URSS. Aceasta reprezintă baza politicii mele şi, prin aceasta, politica mea diferă de cursul conducerii oficiale actuale a Partidului Naţional-Liberal, care îi susţine pe ţărănişti în orientarea lor către puterile occidentale". Întrebat despre ţărănişti, el declara că „îl consider pe Mihalache ca un om politic capabil şi sunt convins de succesul său în actuala confruntare cu Maniu. " (Timpul a confirmat că disputa a fost un vis de coşmar care-l obseda pe Tătărăscu, ca pe toţi foştii colaboraţionişti). Tot cu acea ocazie a mai spus că „Maniu rămâne unicul dintre fruntaşii politici ai României" cu care el se confruntă într-o aprigă luptă de peste 20 de ani. „Maniu nu a deţinut niciodată puterea în mod solid şi nu este capabil de o activitate constructivă. În întreaga sa activitate, el s-a situat în fruntea opoziţiei şi de aceea şi-a făcut capital politic."

Caracterul josnic al acestor afirmaţii constă în faptul că au fost făcute în faţa unui străin, care urmărea subjugarea ţării. Şi mai grav, din partea acestui cameleon politic, a fost sugestia lui către noii stăpâni, în căutarea cărora alerga: „Or, este necesar să facem astfel ca în ţara d-voastră poziţia lui Maniu să nu influenţeze opinia publică despre România. Numai când Maniu va fi obligat să se retragă, problema înţelegerii reciproce se va simplifica evident".

Cu această ocazie Tătărăscu n-a insistat prea mult asupra posibilităţilor de cola­borare cu Mihalache şi a sărit la sfaturile ce i le dădea lui Pătrăşcanu, bănuit că ar putea fi omul nr. 1 în PCR. Mai târziu nu se va sfii să-l blameze pe Lucreţiu Pătrăşcanu, în timpul procesului acestuia, „arătând" acţiunile de trădare ale acuzatului. Este interesant că tocmai un trădător îl făcea pe fostul colaborator din timpul regimului comunist, tot trădător. Şi la ultimul cuvânt, revoltat de acuzaţiile nedreptăţile ce i se aduceau, pe care el la rândul lui le adusese altora, Pătrăşcanu a spus tribunalului: „Scuip pe toate acuzaţiile ce mi se aduc, inclusiv ale colaboraţionistului Tătărăscu", pe care scuipându-l, i-a spus: „Minţi, porc bătrân!".

După ce a ieşit de la Dangulov, Gută Tătărăscu a continuat să se facă auzit şi de Moscova şi de uneltele lor trimise în ţară pentru instaurarea unui regim comunist. Devenise clar pentru oamenii politici de la începutul anului 1945 că el urmărea să devină „tovarăş de drum" al barbariei răsăritene. Pentru a-l fixa în istorie, ziarul „Dreptatea" a publicat pe 17 ianuarie un articol intitulat: „Rolul domnului Tătărăscu în provocarea dezastrului ţării."

Indicaţiile lui Gheorghiu-Dej aduse de Ia Moscova

 

1. Întreprinderea unei acţiuni având drept scop căderea guvernului Rădescu şi formarea unui cabinet compus numai din reprezentanţii F.N.D.

2. Eliminarea din viaţa publică a lui Iuliu Maniu, preşedintele P.N.Ţ.

3. Începerea propagandei pentru împărţirea imediată a pământului.

Aceste indicaţii au fost transmise ca instrucţiuni către micile grupări create de PCR şi care făceau parte din F.N.D. (după interpretarea populară cei „Fără neam şi Dumnezeu"). În şedinţele F.N.D. până la sfârşitul lunii s-au prelucrat aceste indicaţii, lăsându-se argumente în favoarea lor. De exemplu, Vasile Luca socotea că „trebuie să turnăm puţină culoare în guvernul ce-l vom face şi nu putem veni acum cu chestiunea că nu recunoaştem factorul constituţional" şi că participarea unor re­prezentanţi ai partidelor democratice, ca Tătărăscu sau Lupu, era necesară pentru calmarea străinătăţii, iar pe plan intern va da încredere fabricanţilor şi forţelor economice din ţară - că dacă e Tătărăscu îşi vor zice că nu se poate pune problema confiscării averilor.

Referitor la părerile comuniştilor asupra celor doi oameni, tot în cursul şedinţelor, Gheorghiu-Dej l-a etichetat: „Lupu, porcul acela bătrân stă acolo şi dovedeşte încă o dată că locul lui este la cimitir"; iar Vasile Luca spunea despre celălalt: „Şi linia lui Tătărăscu o putem combate mâine... II putem şi aresta dacă încearcă să danseze în altă parte." Acestea erau părerile despre „tovarăşii de drum".

Discutând posibilităţile declanşării unei crize de guvern, Lotar Rădăceanu sugera în şedinţele F.N.D., ca posibil ca motiv, să se bazeze pe problema agrară sau pe cea alimentară.

Până la sfârşitul lunii, discuţiile în F.N.D. s-au învârtit în jurul programului pe care trebuia să-l facă public, în vederea unei guvernări, ce trebuiau s-o obţină folosind forţa şi asupra lui Maniu, care trebuia „contrat" cu Tătărăscu.

Dar înainte de toate se gândeau la motivele ce ar fi putut sta la baza declanşării crizei, fiindcă spunea Rădăceanu că au mai „dărâmat" două guverne şi erau să se pomenească cu unul de tehnicieni. „Acum trebuia să se ferească să dezlănţuiască o criză din care să nu iasă un guvern al nostru. "

În ceea ce priveşte planul de spargere a partidelor, Şerban Voinea spune că au făcut o greşeală în modul cum i-au atacat pe Lupu şi Mihalache. Cât despre Maniu, recunoaşte că e un om cu bun capital electoral, şi ca reprezentant al Ardealului, pe care trebuie să-l izoleze. După ce a început să fie atacat Maniu, parcă sunt mai apropiaţi, spunea acelaşi Şerban Voinea.

Vasile Luca afirma că, în însărcinarea avută, a discutat cu dr. Lupu, care a fost de acord cu programul F.N.D. şi gata să acţioneze pe baza lui, promiţând că urmează să-l convingă şi pe Ion Mihalache. Dar n-a reuşit. Lupu are pretenţia să fie prim-ministru. Acum le venea propunerea să-l aştepte şi pe Maniu, fiindcă Mihalache a propus să discute chestiunea şi cu Maniu. Aşteptarea lui Maniu însemna diversiune şi deci împiedicarea chestiunii, după părerea lui Luca. Tot Luca sublinia faptul că o colaborare cu ei depindea de acţiunea de masă a frontului, obligând aceste elemente opoziţioniste să colaboreze cu forţa cu F.N.D..

„Acum vedeţi că Partidul Naţional-Ţărănesc, de furie, de isterie, ia poziţie de clasă şi pune clasa burgheză să nu se lase înşelată de program şi de platformă, Program mai ieftin decât cel din trecut - cum spun ei, este o momeală de care clasa burgheză trebuie să se apere." (Vasile Luca)

Tătărăscu l-a invitat pe Gheorghiu-Dej, după întoarcerea de la Moscova, l-a felicitat pentru rezultatele obţinute şi i-a expus planul lui, fiind gata să intre în F.N.Ţ) să facă declaraţii scrise în presă, să participe într-un guvern, cu condiţia ca acolo să nu fie şi Iuliu Maniu.

Şi Vasile Luca spunea: „Când membrii P.N.Ţ. au cerut ca Tătărăscu să fie trecut pe liste (la vinovaţi de dezastrul ţării), l-am apărat şi just am făcut pentru că poate că Tătărăscu este mai puţin vinovat ca Maniu.„ (Dar istoria i-a jucat festa lui Vasile Luca, că tovarăşii lui l-au arestat şi a murit tot în închisoare, ca Maniu).

Gheorghiu-Dej i-a luat apărarea lui Tătărăscu, cu toate că apărea dizgraţios în fata opiniei publice, din cauza Tatar-Bunarului pentru că spunea că este gata să ia poziţie împotriva lui Maniu. Şi a adăugat Gheorghiu-Dej: „ Vă pot declara deschis că la Moscova nu se face deosebire între Maniu şi bestiile de Antonescu. Locul lui este aici şi el va fi judecat de popor. Să nu-şi închipuie că va putea să se ascundă sub masca democraţiei."

Aceasta este o dovadă în plus a imixtiunii sovietice în România, dovedind că a stat în spatele înscenării procesului de la Tămădău.

Celălalt mare vinovat de aservirea României dominaţiei ruseşti, Lucreţiu Pătrăşcanu, a venit cu o altă tactică de sciziune a partidului majoritar: „L-am văzut pe Lupu şi separe că naţional-ţărăniştii vor să facă bloc în spatele lui Lupu, adică să-i facă jocul lui Maniu." (Naivitatea lui Pătrăşcanu în această problemă s-a văzut într-un an de zile).

Contrazicându-l asupra atitudinii lui Lupu, Luca a spus că acesta, într-o discuţie avută cu el, i-a mărturisit că nu merge cu F.N.D. pentru că aceştia l-ar folosi în scopul ruperii partidului „şi după aceea l-ar da peste gard " şi, conchide Luca, „ Lupu s-ar putea să treacă în fruntea luptei împotriva noastră".

Ştefan Voitec se ridică şi spune că o conlucrare cu Tătărăscu este o imposibilitate, fiindcă acesta a fost un mare farsor din punct de vedere politic, nu reprezintă nimic şi nu ar fi nici un succes în lumea muncitorească, fiindcă nu trebuie uitat că, pe lângă Tatar-Bunar, reprezintă Oradea Mare, reprezintă lacheul principal al Regelui Carol, pe acela care l-a dus în alianţa cu Germania, este o experienţă tristă. El acceptă alianţa cu F.N.D. pentru a-şi reface situaţia politică şi ca să iasă la suprafaţă.

Şi Lucreţiu Pătrăşcanu insistă ca Tătărăscu să fie folosit ca un instrument foarte bun împotriva lui Maniu. El va trebui totuşi păstrat ca o rezervă, cum crede Gheorghiu-Dej, şi chiar mai mult:

„Eu nu mă uit la Tatar-Bunar, mă uit la ce ar putea face Tătărăscu, la ceea ce l-am determina noi să facă în interesul F.N.D. Dacă Maniu a vrut să-l pună în fruntea criminalilor de război, trebuie să aibă şi a avut un motiv serios ca să scape de acest tip nedelicat pentru el, de acest adversar periculos... Eu rog pe tovarăşii noştri să-şi revizuiască poziţia şi să începem acţiuni de tratative cu grupuri, sau persoane izolate pentru a disloca de jos în sus Partidul Naţional-Ţărănesc, pentru ca elementele izolate să intre în F.N.D. şi să adâncim procesul de dezagregare la care s-a pretat P.N. Ţ. şi să spargem noi frontul lor, aşa cum am hotărât noi, dar nu ei să spargă frontul nostru.

Tocmai când aveau loc aceste discuţii în F.N.D., mai mult pe problema găsirii de oameni de suprafaţă spre a-i ajuta, în loc să discute programul, atunci în Consiliul de Miniştri din 29 ianuarie 1945, subsecretarul de Stat Virgil Solomon a cerut arestarea lui Gheorghe Tătărăscu şi judecarea lui drept criminal pentru dezastrul ţării.

Preocuparea impusă de Dej, după venirea de la Moscova, era căutarea de „mijloace" prin care să lovească în Partidul Naţional-Ţărănesc, ştiindu-l că este cel mai puternic, şi că va susţine pe primul-ministru în acţiunile de salvarea ţării, contrar obiectivului lor de a dărâma şi acest guvern.

 

Un străin face portretul lui Iuliu Maniu

 

În timp ce unii fără neam şi Dumnezeu îl atacau pe ctitorul României Mari, repre­zentantul guvernului american de la Bucureşti, Burton Y. Berry, în raportul pe care îl înainta pe 15 ianuarie la Washington, vorbind despre situaţia din România, comunica:

„Unicul partid cu cea mai puternică influenţă politică din ţară este astăzi Partidul Naţional-Ţărănesc. Această poziţie este, după cum se recunoaşte, datorită locului pe care domnul Maniu îl ocupă în opiniile poporului român. Chiar opozanţii lui îi admiră cu invidie integritatea, simplitatea şi strania sa abilitate politică, care îl clasifică încă drept cea mai proeminentă figură politică din ţară. Priza pe care el o are şi acum la public s-a bazat pe fuziunea dintre concepţia naţională românească şi aceea a covârşitorului element ţărănesc al ţării. Cu tot respectul pentru cei trei locţiitori ai lui, care acţionează ca un comitet executiv când el lipseşte din Bucureşti, domnii Ion Mihalache, Nicolae Lupu şi Mihai Popovici, este recunoscut de toată lumea că lor le lipsesc calităţile şi poziţia pe care le posedă domnul Maniu, necesare în acest moment partidului... Şefii de partid se bizuie atât de mult pe domnul Maniu, încât se ştie că el s-a plâns că atunci când el este plecat din Bucureşti nu se face nimic şi că i se cere permanent sfatul în chestiuni mărunte prin mijloace cum ar fi telefonul sau mesageri speciali... În problema minorităţilor, dl Mihalache a spus că minorităţile etnice trebu­ie să aibă toată libertatea, cu condiţia ca ele «să nu devină un instrument al ţărilor străine pe pământul patriei lor adoptive.» ... În cel mai delicat punct, acela de a ataca pe comuniştii români fără a ataca Uniunea Sovietică, domnul Maniu a indicat calea. El a spus că România trebuie să se opună oricărei încercări de a identifica Partidul Comunist Român cu Rusia Sovietică. «Partidul Naţional-Ţărănesc se poate diferenţia prin opiniile şi programul său de orice partid politic din ţară, dar aceasta nu-l împie­dică să-şi menţină orientarea tradiţională a politicii externe, o orientare la care nu a renunţat niciodată de la începuturile sale până astăzi.» "

Este interesant acest minunat portret făcut de un diplomat, la faţa locului, în comparaţie cu poziţia Moscovei, subliniată de Gheorghiu-Dej, mai sus, prin ameninţarea că Maniu „ nu se va putea ascunde sub masca democraţiei" - hărăzindu-i cu doi ani înainte soarta.

Agenţia „Reuter" a transmis pe 18 ianuarie, din discursul lui W. Churchill, punctul de vedere asupra României:

„ Soarta a decis ca Anglia să ia parte şi să decidă asupra chestiunilor din Mediterana şi din Orientul Apropiat...

Recent, Bulgaria şi România au trecut sub controlul autorităţilor militare sovietice. Secretarul de Stat al afacerilor străine, atunci când a fost la Moscova, a ajuns la o înţelegere cu Mareşalul Stalin, potrivit căreia Marea Britanie şi Uniunea Sovietică vor urmări o politică comună în aceste două ţări. Această înţelegere nu ridică nici o chestiune a împărţirii teritoriilor sau a stabilirii unor sfere de influenţă după război. Scopul este de a evita în cursul acestor zile critice orice fricţiuni între marii aliaţi. Eu am schimbat personal, în numele guvernului britanic, telegrame cu mareşalul Stalin asupra dificultăţilor care se ridică şi asupra a ceea ce trebuie făcut pentru evitarea lor. Permanent preşedintele Roosevelt a fost informat. "

Câtă diferenţă între ceea ce se spunea în discurs şi realitatea din România, unde ţara era lăsată la discreţia ruşilor şi aşa va rămâne, după cum vom vedea, o jumătate de secol, cu urmările ce vor fi înregistrate după aceea.

Dar târgul fusese făcut din octombrie şi ţăranul român rămăsese lăsat pradă închisorilor de exterminare din Rusia sau România şi aruncat, ce mai rămăsese din el, prin „colhozurile" româneşti - nu contează ce nume li s-a dat.

La Moscova, Ana Pauker şi Gheorghiu-Dej hotărâseră soarta României. Raportul informativ al filialei de la Bucureşti a Biroului american pentru informaţii strategice pri­vind pregătirile în vederea instaurării unui guvern democratic, comunica la Washington pe 30 ianuarie, din discuţiile cu un prieten al lui Lucreţiu Pătrăşcanu, că la Moscova s-a discutat impunerea unui nou guvern care-i va elimina din viaţa politică pe Iuliu Maniu şi adepţii lui Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker vor contribui la această campanie de schim­bare guvernamentală. Din altă sursă comunistă s-a anunţat pe 1 februarie o mare demonstraţie pentru demascarea guvernului care va cădea. Vina pentru rezultatele slabe în îndeplinirea armistiţiului va fi aruncată pe P.N.L. şi P.N.Ţ., demascaţi ca sabotori.