HITLER ÎŞI CHEAMĂ COLABORATORII LA ORDINE

Balanţa începuse să încline spre partea Aliaţilor.

Pe oceane, mări şi în văzduh anglo-americanii deveniseră stăpâni.

Pe pământ, trupele Axei de abia îşi mai trăgeau răsuflarea mergând de-a-ndăratelea să recucerească Bugul, depăşit cu doi ani înainte, sau să găsească punţile de îmbarcare pentru a face calea întoarsă din Africa de Nord.

Rommel fusese rechemat pe nesimţite şi i se dăduse o altă însărcinare, pe care peste un an o va duce la acelaşi dezastru.

Hitler a „învitat" pe mareşalul Ion Antonescu la Salzburg şi i-a arătat cele două posibilităţi ce-i mai rămăseseră: „ o victorie a Axei, sau nimicirea ei totală " şi căuta găsirea de soluţii de angajare în luptă, până la ultimele resurse.

„Soluţia este numai o victorie clară" era curajul insuflat de Hitler mareşalului Ion Antonescu.

Dar imediat, a trecut la dezvelirea cauzelor defetiste ce umbresc „victoria finală" şi de care se face vinovată România:

1. Dosarul Mihai Antonescu, care face aluzii neprietenoase faţă de germani, încercând prin intermediari de la Madrid şi Ankara să ducă o acţiune pentru scoaterea României din război, spunând chiar că şi Hitler urmăreşte o pace separată. Mareşalul i-a luat apărarea spunând că sunt zvonuri care vor să discrediteze relaţiile noastre. Imposibil, a zis Hitler şi a început să citească din dovezile pe care le deţinea...

Dosarul Iuliu Maniu. Acesta ducea, din dovezile prezentate de nemţi, tratative cu anglo-americanii şi era chemat la Londra ca să acţioneze. Ribbentrop a intervenit spunând „că o asemenea trădare nu putea fi pedepsită decât cu moartea. în Germania s-ar fi spânzurat de mult un om ca Maniu."

A doua zi, pe 13 aprilie, cele două dosare au fost din nou puse în discuţie de partea germană. Referitor la Mihai Antonescu, cu toate insistenţele nemţilor de a fi înlocuit şi dus în lagăr, mareşalul a spus că e foarte surmenat şi va trebui să-i dea un concediu. Iar despre Maniu, mareşalul a adăugat că „nici nu îndrăzneşte să devină activ. Dacă ar face-o, ar fi îndată arestat."

Hitler a insistat şi asupra problemei evreilor şi a cerut trimiterea lor în Rusia. Deoarece n-a reuşit să-i transfere în Palestina prin Bulgaria, va căuta să-i trimită la lucru în Crimeea cu rugămintea să nu mai fie asasinaţi, aşa cum o făcuseră anterior, fapt pentru care s-a văzut nevoit să sisteze expedierea lor.

Scopul însă a fost ca să insiste asupra cantităţii de 4 milioane de tone de petrol promise în ianuarie şi să se reducă la maximum necesităţile industriei româneşti, cu reducerea de 30% a consumului intern, chiar cu riscul de a jertfi ramuri ale economiei româneşti.

Şi a doua cerere stringentă a fost un protocol prin care cetăţenii români de origine română să poată fi recrutaţi în armata germană. Şi la acest punct nu a obţinut Hitler satisfacţie deplină, deoarece ofiţerii, tehnicienii şi cei ce refuzau să meargă în Germania, puteau să se bucure de cetăţenia română...

La plecare, cei doi mari „şi-au confirmat hotărârea de a continua lupta împotriva inamicilor Europei, prin mobilizarea tuturor forţelor, până când va fi câştigată fără compromisuri victoria definitivă."

După plecarea lui Antonescu a venit rândul Regentului Horthy Miklos, din Ungaria, să vină la ordine, deoarece primul ministru ungar Kăllay Miklos îşi pierduse încrederea în victoria Pactului Tripartit şi trimisese în capitale străine, la Ankara şi Londra, personalităţi care să stabilească contacte cu agenţi anglo-americani, pentru scoaterea Ungariei din război.

Un comunicat identic s-a publicat la sfârşitul convorbirilor, prin care Hitler şi Horthy „şi-au exprimat hotărârea fermă să continue lupta împotriva bolşevismului şi a aliaţilor săi anglo-americani, până la victoria finală."

Şi în urma „vizitei" lui Antonescu la Hitler au continuat persecuţiile împotriva românilor din Ardealul de Nord răpit de unguri, ceea ce a făcut pe Iuliu Maniu să trimită un protest, în limba franceză, în străinătate, pentru ca occidentul să ia cunoştinţă de suferinţele româneşti ce au urmat dictatului de la Viena, impus de forţele Axei.

După întoarcerea din Germania, Mareşalul Ion Antonescu 1-a vizitat pe Iuliu Maniu, în noaptea de 17-18 aprilie 1943, la domiciliul acestuia din str. Caragea Vodă nr. 27, relatându-i discuţiile avute cu Fiihrerul. în ziua de 17 aprilie apăruse în presă un comunicat lapidar, cu privire la această vizită, ceea ce 1-a făcut pe Maniu să ia atitudine. S-a dus la Braşov, unde a redactat un nou memoriu şi 1-a trimis la Bucureşti, ca să fie constrasemnat şi de Dinu Brătianu şi apoi înaintat Mareşalului Ion Antonescu. Iată conţinutul foarte vehement al memoriului: „Domnule Mareşal,

Comunicatul publicat cu ocazia întrevederii pe care aţi avut-o cu Fuhrerul Adolf Hitler conţine unele afirmaţii contra cărora suntem siliţi să protestăm cu toată energia în numele poporului român.

Vă este cunoscută atitudinea noastră şi a partidelor pe care le prezidăm faţă de politica pe care dvs. o duceţi alături de Germania şi aliaţii ei.

V-am semnalat continuu gravele primejdii la care expuneţi naţiunea română, făcând acte de solidaritate cu acei care au ciuntit România Mare şi care în mod inevitabil merg la catastrofă, având contra lor cele mai mari şi mai puternice naţiuni ale lumii.

Dvs. ca şef al unui regim de dictatură nu aveţi dreptul să angajaţi naţiunea într-o direcţie în care nu vă poate urma, deoarece ea are conştiinţa că odată cu Basarabia şi Bucovina readuse la trupul ţării, România nu are nici un motiv să lupte sau să dorească înfrângerea Angliei şi a Statelor Unite, naţiuni care, alături de Franţa şi ceilalţi aliaţi ai lor în războiul trecut, au pierdut milioane dintre fiii lor pentru ca prin victoria noastră comună să se realizeze visul nostru secular: unitatea tuturor românilor între frontierele lor etnice.

Interesul şi onoarea naţională nu permit să avem astăzi sentimente şi atitudini ostile faţă de marile democraţii anglo-americane, aliaţii naturali ai noştri şi ai tuturor naţiunilor mici de pe glob.

Românii sunt un popor paşnic şi modest. Ei nu ambiţionează roluri în aşezarea lumii."

În special comunicatul cuprinde şi următoarele afirmaţii:

„ Convorbirile privitoare la situaţia politică generală şi la lupta comună contra bolşevismului şi plutocraţiilor anglo-americane unite cu el s-au desfăşurat în spiritul prieteniei germano-române şi în sensul comunităţii de luptă neclintită de care sunt pătrunse naţiunile aliate prin Pactul Tripartit. Fuhrerul şi Conducătorul de Stat român şi-au confirmat hotărârea de a continua, fără şovăire, prin mobilizarea tuturor forţelor, lupta împotriva inamicilor Europei, până când va fi câştigată fără compromisuri victoria definitivă. Cot la cot cu popoarele puterilor Axei, poporul român va duce acest război până la victoria finală.

Dacă lupta pentru recucerirea Basarabiei şi a Bucovinei a fost legitimată de întreaga suflare a ţării, poporul românesc nu a aprobat şi nu aprobă continuarea acestei lupte dincolo de hotarele noastre fireşti. Dezaprobarea lui devine încă şi mai categorică faţă de intenţia de a-l duce la un război împotriva Angliei şi a Statelor Unite, vizate în acest comunicat.

Avem convingerea că o armată naţională cum este a noastră nu poate fi dusă în război împotriva sentimentului naţional unanim care păstrează nu ură, ci recunoştinţă Puterilor occidentale.

Ţinem în special să protestăm cu toată tăria împotriva caracterului antianglo-saxon ce se dă războiului prin acest comunicat, rugându-vă ca în viitor să împiedicaţi astfel de manifestări de natură a prejudicia interesele naţionale ale României. C.I.C. Brătianu, Iuliu Maniu"

Bucureşti, 20 aprilie 1943

Unii prieteni cred că tonul acestui memoriu e cam dur, ţinând cont că Antonescu i-a luat apărarea în faţa lui Hitler. Aceste remarci nu-1 deranjează, afirmând că „Nimic nu mă poate împiedica să-mi servesc ţara ", ceea ce însă îl mâhneşte este faptul că radio Londra vorbeşte de mişcarea opoziţiei anglofile maghiare, fără a se sublinia acţiunea întreprinsă de opoziţia românească.

Şi doar la Londra se găseau şi foşti naţional ţărănişti, unii chiar la transmiterea

ştirilor.

Aliaţii nu s-au înfricoşat de comunicatul germano-român şi pe 18 aprilie, dintr-un convoi aerian al Axei ce număra 100 de avioane, peste 50 au fost doborâte deasupra Mediteranei, de Spitfire-urile engleze, a doua zi încă 15 din 18, iar pe 22 aprilie 1943 încă 30 de avioane distruse şi de atunci n-au mai îndrăznit să doboare ziua... dar nici n-au mai avut timp pentru că prin 2.500 de ieşiri pe zi ale aviaţiei, englezii, începând din 6 mai, au desăvârşit blocada totală şi pe mare şi în văzduh. Nu mai era posibilă o retragere pe mare. Ordinul amiralului Cunningham dat pe 8 mai: „Scufundaţi, ardeţi şi distrugeţi. Nu lăsaţi să treacă nimic", a dus la depunerea armelor „invincibilei" armate pe 13 mai 1943 şi aproape 300.000 de soldaţi italieni şi germani s-au prăbuşit într-o săptămână.

Campania din Tunisia s-a terminat. Un alt Stalingrad, de data aceasta în nordul Africii, care era eliberat de trupele Axei.

Churchill a cerut ca toate clopotele tuturor bisericilor să sune a birunţă. Aliaţii începuseră să discute asupra situaţiei mondiale de după război şi se căzuse „în principiu" de acord ca:

- Rusia să încorporeze Ţările Baltice, dar cu un nou plebiscit.

- Basarabia va fi încorporată Rusiei fiindcă o posedaseră înainte de 1917.

- Polonia ar fi putut fi limitată la linia Curzon...

- Austria putea deveni independentă.

- Dezmembrarea Germania să nu se facă în mod autoritar...