NEAMŢ, Eftimie. Născut la 13 decembrie 1912. Funcţionar la C.F.R. Arestat de Securitatea Arad în 1958. Condamnat de Tribunalul Militar Timişoara la 12 ani închisoare, pentru uneltire contra ordinii sociale, în baza unui dosar cu probe false. Eliberat în 1964 cu Decretul de graţiere 411.

NEAMŢIU, Florica (căsătorită Giurgiu). Născută în 1924. (vezi Neamţiu Ion)

NEAMŢIU, Gheorghe. Preot şi sculptor. Arestat şi condamnat la închisoare.

NEAMŢIU, Ion. Născut în 1898. Din satul Agrişu Mare, comuna Târnova-Arad. Ţăran înstărit. Socrul preotului Giurgiu Vasile, urmărit de Securitate. Etichetat chiabur şi arestat în 1951. A murit într-unul din lagărele de la Canal, în 1953. Soţia (Silvia) şi fiica (Florica) i-au fost arestate de mai multe ori în perioada 1951- 1953, iar nepoata sa (Steluţa) a fost arestată în 1954 şi anchetată în legătură cu tatăl său (preotul Giurgiu a fost prins de Securitate de-abia în 1957).

NEAMŢIU, Steluţa. Născută la 4 martie 1937. (vezi Neamţiu Ion)

NEAMŢU. Plutonier. Aretat şi condamnat la închisoare în 1949. O parte din detenţie la penitenciarele Jilava, Gherla şi minele de plumb Baia Sprie.

NEAMŢU, Agafia P. Născută în 1907. Din Basarabia (comuna Săseni, raion Călăraşi). Deportată în lagărele din Siberia (Kurgan), împreună cu fiul (Grigore), la 6 iulie 1949, ca rude de deţinut politic.

NEAMŢU, Aglaia V. Născută în 1927. (vezi Neamţu Vasile E.)

NEAMŢU, Alexandru. Din judeţul Neamţ. Arestat şi condamnat la închisoare.

NEAMŢU, Andronic. Născut la 20 februarie 1908, în oraşul Jimbolia-Timiş. Arestat în 1951. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan.

NEAMŢU, Augustin. Student. Arestat pentru că i-a trimis o serie de scrisori lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Torturat în timpul anchetei de maiorul Finichi Paul. Condamnat la 20 de ani muncă silnică. A relatat ororile detenţiei în cartea document Viaţa după gratii şi obloane. (Lexiconul Negru-pagina 117)

NEAMŢU, Cella. Soţia preşedintelui P.N.L. Dolj. Arestată la 14 aprilie 1951, cu lotul soţiilor şi copiilor foştilor demnitari. Detenţia la penitenciarul Ghencea, lagărul de la Popeşti Leordeni (1952), ferma Pipera şi penitenciarul Dumbrăveni. Eliberată la 19 aprilie 1954. (vezi şi Neamţu Constantin şi Neamţu Tudor C.)

NEAMŢU, Chirică R. Născut la 5 iulie 1925, în comuna Băleni-Galaţi. La 3 septembrie 1961 a aruncat în curtea şefului postului de miliţie o scrisoare cu conţinut ostil colectivizării. Arestat la 11 noiembrie 1961. Torturat în timpul anchetei la Securitatea Galaţi. Condamnat de Tribunalul Militar Constanţa în deplasare la Galaţi la 7 ani închisoare (sentinţa 219/14 decembrie 1961), pentru uneltire contra ordinii sociale.

NEAMŢU, Constantin. Din oraşul Craiova-Dolj. Directorul Băncii Comerţului. Preşedintele circumscripţiei judeţene P.N.L. Ctitor de biserici. Arestat. O parte din detenţie la penitenciarele Văcăreşti şi Caransebeş. A murit la scurt timp după eliberare. (vezi şi Neamţu Cella şi Neamţu Tudor C.)

NEAMŢU, Dorina. Din Bucureşti. Arestată, în decembrie 1952, sub acuzaţia că în curtea casei sale s-a confecţionat o bombă artizanală ce a fost detonată în magazinul Obor. Condamnată la închisoare. Era gravidă şi a născut la penitenciarul Văcăreşti.

NEAMŢU, Dumitru. Născut în 1910. Arestat. A murit într-unul din lagărele de la Canal, în 1953.

NEAMŢU, Eleonora V. Născută în 1921. (vezi Neamţu Vasile E.)

NEAMŢU, Gheorghe. Născut la 24 septembrie 1917, în comuna Topana-Olt. Preot al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, a slujit în satul Tâmpeni, comuna Movileni-Olt. Arestat la 28 mai 1959. Condamnat de Tribunalul Militar Craiova la 6 ani muncă silnică (sentinţa 327/8 septembrie 1960), pentru uneltire contra ordinii sociale. O parte din detenţie în lagărele din bălţile Dunării. Eliberat în 1964 cu Decretul de graţiere 411.

NEAMŢU, Gheorghe. Născut la 27 decembrie 1919. Din oraşul Cluj. Preot greco-catolic. Arestat pentru că slujea liturghia de dimineaţă, la ora 5,30, în casa surorilor ce lucrau la spitale. Condamnat la 2 ani închisoare (sentinţa 2849/14 decembrie 1948, preşedinte-colonel magistrat Vlasu Vasile), pentru sabotarea măsurilor de interes public (s-a afirmat că ţinea slujba pentru a le întârzia de la muncă). Eliberat. Rearestat şi condamnat la 6 ani muncă silnică. Detenţia în lagărele Peninsula şi Periprava. După eliberare a continuat să slujească în clandestinitate.

NEAMŢU, Grigore. Născut în 1929. (vezi Neamţu Agafia P.)

NEAMŢU, Ilie. Arestat. Condamnat la închisoare, la 1 iulie 1985, pentru convingerile religioase.

NEAMŢU, Ilie. Din oraşul Timişoara. Arestat şi condamnat la închisoare în 1950. O parte din detenţie la penitenciarele Jilava şi Aiud.

NEAMŢU, Ion M. (zis Buzatu). Născut la 12 martie 1900, în comuna Văleni. Mecanic. Arestat. A murit în lagărul "5 Culme" la 13 noiembrie 1953.

NEAMŢU, Iulian I. Din judeţul Sibiu. Arestat. Con-damnat la 10 ani muncă silnică, pentru crimă de uneltire contra siguranţei statului. O parte din detenţie la penitenciarele Jilava, Gherla şi minele de plumb Cavnic.

NEAMŢU, Iustin. Din satul Gura Văii, comuna Albota-Arad. Arestat. Eliberat după un an şi 10 luni.

NEAMŢU, Marfa. Născută în 1889. (vezi Neamţu Vasile E.)

NEAMŢU, Marin. Din oraşul Craiova-Dolj. Preot. Arestat de Securitatea Craiova la 26 septembrie 1959.

NEAMŢU, Mihai. Din comuna Siliştea-Vrancea. Ţăran. Omorât de forţele de ordine, la 7 iulie 1950, în timpul revoltei din comună contra colectivizării.

NEAMŢU, Mihai V. Născut în 1927. (vezi Neamţu Vasile E.)

NEAMŢU, Nicolae. Născut la 12 octombrie 1925, în oraşul Sibiu. Membru al unei organizaţii studenţeşti social-
creştine. Arestat în 1949. Condamnat la 5 ani închisoare. O parte din detenţie la penitenciarele Cluj, Piteşti şi lagărul Peninsula (brigada 21). După eliberare a reuşit să termine Facultatea de Stomatologie.

NEAMŢU, Nicolae. Avocat. Arestat şi condamnat la închisoare în 1958. A murit la penitenciarul Botoşani în 1962.

NEAMŢU, Octavian Gh. Din Bucureşti. Profesor de liceu. Membru P.N.Ţ. A ascuns în comuna Potigrafu o valiză cu documente de partid pe care i-o încredinţase Piki Rădulescu Pogoneanu. După arestarea acestuia s-a prezentat la Nicolschi şi i-a predat documentele. Arestat şi folosit ca martor al acuzării. Condamnat la închisoare. O parte din detenţie la penitenciarul Aiud. Eliberat la 5 octombrie 1955.

NEAMŢU, Teodora. Din Bucureşti. Arestată şi condamnată la închisoare. O parte din detenţie la penitenciarele Jilava şi Mislea.

NEAMŢU, Tudor C. Din oraşul Craiova-Dolj. Avocat. Fiul preşedintelui P.N.L.-Dolj. Arestat în 1949. Torturat în timpul anchetei. Condamnat la 5 ani închisoare, în baza unui dosar cu probe false. O parte din detenţie la penitenciarul Jilava, lagărul Peninsula (până la 18 iulie 1953) şi penitenciarul Aiud. (vezi şi Neamţu Constantin şi Neamţu Cella)

NEAMŢU, Valentina V. Născută în 1924. (vezi Neamţu Vasile E.)

NEAMŢU, Valeriu. Născut la 16 august 1914. Subofiţer M.A.I. Arestat în 1949. Condamnat de Tribunalul Militar Timişoara la 5 ani închisoare. Eliberat de la penitenciarul Aiud, la 12 septembrie 1954.

NEAMŢU, Vasile E. Născut în 1896. Din Basarabia (raion Edineţ). Arestat şi condamnat la 5 ani închisoare, în 1941. Soţia (Marfa) şi copiii (Eleonora, Valentina, Mihai şi Aglaia) au fost deportaţi, în 1941, ca rude de deţinut politic.

NEANTE. Din oraşul Făgăraş -Braşov. Profesor de ştiinţe naturale. Arestat. Torturat în timpul anchetei la Securitatea Sibiu (de căpitan Tanu).

NEAŢĂ. Profesor de matematică. Arestat. În 1959 i-a fost semnalată prezenţa la penitenciarul Aiud.

NEAŢĂ, Dumitru Traian. Din oraşul Ploieşti-Prahova. Arestat şi anchetat la Securitate, 4 luni şi 11 zile.

NEAŢĂ, Ghiţă I. Născut la 20 iulie 1926, în satul Parchiş, comuna Somova- Tulcea. Arestat. Împuşcat într-unul din lagărele de la Canal, la 28 decembrie 1950, pretextându-se o tentativă de evadare.

NEAŢĂ, Ion. Din oraşul Constanţa. Desenator tehnic. Arestat în octombrie 1945. Torturat în timpul anchetei la Siguranţă. Condamnat la închisoare. O parte din detenţie la penitenciarul Aiud.

NEAUN, Ana. Născută în 1903. (vezi Neaun Ion I.)

NEAUN, Ion I. Născut în 1900. Din Basarabia (comuna Drepcăuţi, raion Briceni). Deportat în lagărele din Siberia (Tomsk), împreună cu soţia (Ana) şi fiul (Mihai), la 1 aprilie 1951, pentru convingerile religioase (iehovişti).

NEAUN, Mihai I. Născut în 1932. (vezi Neaun Ion I.)

NEAZIF, Geanacai. Născut la 14 august 1913. Din satul Nuntaşi, comuna Istria-Constanţa. Învăţător. Hoge. Arestat la 17 aprilie 1952, pentru ajutorarea tătarilor fugiţi din Crimeea. Condamnat la 5 ani închisoare, pentru uneltire contra ordinii sociale şi înaltă trădare. O parte din detenţie la penitenciarele Aiud şi Piteşti.

NEBOCEV, Ana A. Născută în 1919. Din Basarabia (comuna Buravi). Deportată în lagărele din regiunea Aktiubinsk, în 1941.

NEBUNEL, Ion N. Născut la 10 ianuarie 1905, în comuna Bălăbăneşti-Galaţi. Arestat în 1951. A murit în lagărul Poarta Albă, la 17 martie 1953.

NEBUNU, Agafia. Născută în 1927. (vezi Nebunu Vasile S.)

NEBUNU, Ana C. Născută în 1928. (vezi Nebunu Constantin F.)

NEBUNU, Anastasia C. Născută în 1926. (vezi Nebunu Constantin F.)

NEBUNU, Constantin F. Născut în 1896. Din Basarabia (oraş Cahul). Deportat în lagărele din Siberia, împreună cu copiii (Maria, Grigore, Anastasia, Fiodor şi Ana), în 1941. Familia a fost reabilitată în 1991.

NEBUNU, Constantin P. Născut în 1937. (vezi Nebunu Petre I.)

NEBUNU, Ecaterina P. Născută în 1931. (vezi Nebunu Petre I.)

NEBUNU, Fiodor C. Născut în 1927. (vezi Nebunu Constantin F.)

NEBUNU, Georgeta P. Născută în 1935. (vezi Nebunu Petre I.)

NEBUNU, Grigore C. Născut în 1923. (vezi Nebunu Constantin F.)

NEBUNU, Ioana V. Născută în 1947. (vezi Nebunu Vasile S.)

NEBUNU, Ion P. Născut în 1934. (vezi Nebunu Petre I.)

NEBUNU, Maria C. Născută în 1920. (vezi Nebunu Constantin F.)

NEBUNU, Nicolae. Din satul Hodoreasca, comuna Câlnic-Gorj. Preot ortodox. Arestat. Condamnat la 8 ani închisoare.

NEBUNU, Petre I. Născut în 1896. Din Basarabia (oraş Cahul). Ţăran înstărit. Deportat în lagărele din regiunea Altai, împreună cu copiii (Ştefan,

Ecaterina, Ion, Georgeta şi Constantin), la 6 iulie 1949.

NEBUNU, Ştefan P. Născut în 1928. (vezi Nebunu Petre I.)

NEBUNU, Vasile S. Născut în 1927. Din Basarabia (comuna Cotihana, raion Cahul). Deportat în lagărele din regiunea Altai, împreună cu soţia (Agafia) şi fiica (Ioana), la 6 iulie 1949.

NECEA, Oprea. Din oraşul Craiova-Dolj. Arestat şi condamnat la închisoare.

NECHIFOR, Dumitru I. Născut la 26 octombrie 1905, în comuna Siliştea-Constanţa. Ţăran. Arestat la 19 iunie 1952. Condamnat la 10 ani închisoare, pentru instigare împotriva colectivizării. O parte din detenţie la penitenciarele Jilava, Gherla, lagărul Peninsula şi penitenciarul Aiud.

NECHITA, Istrate I. Născut la 6 decembrie 1922. Din Dobrogea. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 3 ani şi 8 luni, de la 18 iunie 1951.

NECHITA, Leon P. Născut la 19 noiembrie 1910, în satul Preluca Nouă, comuna Copalnic Mănăştur- Maramureş. Din oraşul Baia Mare. Funcţionar. Arestat la 23 septembrie 1960. Condamnat la 10 ani închisoare, pentru uneltire contra ordinii sociale. A murit la penitenciarul Gherla, la 25 februarie 1962.

NECHITA, Marian. Din comuna Bălăuşeri-Mureş. Arestat la 20 octombrie 1948. Condamnat la 2 ani închisoare. O parte din detenţie la penitenciarele Iaşi, Galaţi şi lagărul Poarta Albă.

NECHITA, Nicolae. Din oraşul Târgu Lăpuş-Maramureş. Protopop. Arestat pentru convingerile religioase. Judecat cu un lot de 22 de credincioşi. Condamnat la închisoare, la 11 februarie 1949. După eliberare a continuat să slujească în clandestinitate.

NECHITA, Petru Corneliu. Născut în oraşul Bacău. Ofiţer de cavalerie, a luptat pentru eliberarea Basarabiei şi Bu-covinei de Nord. Arestat. Judecat cu unul din loturile mişcării de rezistenţă. Condamnat la 4 ani închisoare. O parte din detenţie în lagărele Peninsula, Poarta Albă şi Coasta Galeş. Remarcat pentru atitudinea solidară şi curaj.

NECHITA, Teodor. Din comuna Suciu de Jos-Maramureş. Arestat în 1952. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, împreună cu toată familia.

NECOLAU, Vasile. Născut la 13 noiembrie 1912. Funcţionar la C.F.R.- Arad. Arestat în 1959. Condamnat de Tribunalul Militar Timişoara la 12 ani închisoare, pentru uneltire contra ordinii sociale. Eliberat în 1964 cu Decretul de graţiere 411.

NECŞA, Petru. Arestat în 1957. Condamnat la închisoare de Tribunalul Militar Cluj, pentru uneltire contra ordinii sociale. O parte din detenţie la penitenciarul Gherla.

NECŞEŞTI, Jeana. Arestată la 14 aprilie 1951, cu lotul foştilor demnitari. O parte din detenţie la penitenciarele Ghencea, Popeşti Leordeni, Pipera şi Dumbrăveni. Eliberată în aprilie 1954.

NECŞOIU, Margareta. Din judeţul Dolj. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951.

NECŞOIU, Traian. Născut la 26 ianuarie 1929, în satul Cernele-Dolj. Arestat de Securi-tatea Craiova. Con-damnat la 3 ani în-chisoare, pentru agitaţie publică.

NECŞULESCU, Constantin. Născut la 12 noiembrie 1905, în comuna Aliman-Constanţa. Din comuna Pantelimon-Constanţa. Preot. Arestat şi dus direct în lagărul de la Caracal. Rearestat în 1949, pentru legături cu mişcarea de rezistenţă din Babadag. Anchetat la Securitatea Constanţa. Condamnat la 8 ani închisoare. O parte din detenţie în lagărele Peninsula, Poarta Albă şi penitenciarul Aiud. Rearestat imediat după eliberare şi condamnat la încă 5 ani închisoare, pentru uneltire contra ordinii sociale. Eliberat în 1962. A slujit în satul Făgăraşu Nou, comuna Topolog-Tulcea.

NECŞULESCU, Constantin. Născut la 14 octombrie 1896, în satul Călina-Vâlcea. Preot paroh în satul Dranovăţu, comuna Găneasa-Olt, oraşul Slatina-Olt, oraşul Drăgăşani- Vâlcea şi satul Drăghiceşti, comuna Săpata-Argeş. Arestat de Securitatea Craiova în 1959. Condamnat la 7 ani închisoare, pentru uneltire contra ordinii sociale, în baza unui dosar cu probe false întocmit de anchetatori. O parte din detenţie în lagărele din bălţile Dunării şi penitenciarul Gherla. Eliberat în 1964 cu Decretul de graţiere 411.

NECŞULESCU, Florea. Arestat în 1948. Condamnat la 5 ani închisoare, sub acuzaţia de instigare la atitudini anticomuniste. I-a fost semnalată prezenţa la penitenciarele Jilava şi Piteşti, unde fusese pus planton la secţia de muncă silnică.

NECŞULESCU, Ion D. Născut la 22 iulie 1918, în satul Izvoarele, comuna Plop-şoru-Gorj. Funcţionar. Arestat de Securi-tatea Craiova. Condamnat la închisoare, pentru uneltire contra ordinii sociale, în baza unui dosar cu probe false.

NECŞULESCU, Ion S. Născut la 11 ianuarie 1912, în satul Gura Boului, comuna Vedea-Argeş. Preot paroh în comunele Grădinari şi Copăceni-Vâlcea. Arestat de Securitatea Craiova. Condamnat de Tribunalul Militar Craiova la 8 ani închisoare (sentinţa 529/1959), pentru uneltire contra ordinii sociale, în baza unui dosar cu probe false. Eliberat în 1964 cu Decretul de graţiere 411.

NECTARIA. Stareţa Mânăstirii Poiana Mărului din judeţul Vrancea. Arestată pentru legături cu partizanii ascunşi în munţi. Domiciliu obligatoriu la Mânăstirea Viforâta.

NECULA, Alexandru. Din oraşul Dej-Cluj. Preot greco-catolic. Arestat la 20 iulie 1947 (de şeful Siguranţei Nicolae Briceag), imediat după predică, de la Catedrală. Eliberat şi rearestat la 22 iunie 1948, sub acuzaţia că a ţinut predici anticomuniste şi antisindicale. Con-damnat la 6 luni închisoare. Rearestat la 2 decembrie 1948, pentru refuzul de a trece la ortodoxism. Eliberat şi rearestat în ianuarie 1952 de Securitatea Cluj. Trimis direct în lagărul Peninsula, unde, în martie 1953, i s-a comunicat o condamnare de 2 ani închisoare administrativă.

NECULA, Dumitru. Din judeţul Neamţ. Arestat şi condamnat la închisoare.

NECULA, Gavrilă. Din oraşul Tecuci-Galaţi. Arestat şi condamnat la închisoare.

NECULA, Ion. Din Bucureşti. Învăţător. Preşedintele circumscripţiei P.N.Ţ. Griviţa. Arestat în 1947.

NECULA, Ion. Un deţinut politic cu acest nume a murit la penitenciarul Gherla în 1951.

NECULA, Ion M. Născut la 12 septembrie 1910, în satul Dunărea, comuna Seimeni-Constanţa. Domiciliu obligatoriu un an.

NECULA, Ion Nelu. Din satul Siliştea, comuna Vităneşti-Teleorman. Ţăran. Rănit în timpul revoltei din comună împotriva colectivizării, la 7 iulie 1950. Arestat. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan.

NECULA, Iordache. Din oraşul Tecuci-Galaţi. Arestat şi condamnat la închisoare.

NECULA, Nistor. Din comuna Popeşti. Arestat şi condamnat la un an muncă silnică prin Decizia 377 din 30 august 1951.

NECULA, Ştefan. Din satul Pietroşani, comuna Puchenii Mari-Prahova. Arestat în noiembrie 1956 pentru găzduirea şi sprijinirea partizanului Dumitru Petrescu Marinaru.

NECULAE, Ilie S. Născut la 28 august 1930, în oraşul Babadag-Tulcea. Arestat şi condamnat la închisoare, pentru tentativă de trecere ilegală a graniţei.

NECULAI, Constantin. Implicat într-o acţiune anticomunistă condusă de Botez Toader, la care au luat parte 16 persoane din judeţul Galaţi. Arestat în 1969.

NECULAI, Dănilă. Din Vrancea. Ţăran. Arestat pentru participare la revolta din 23 iulie 1950. Condamnat la închisoare.

NECULAI, Florea N. Născut la 3 octombrie 1939. Din Dobrogea. Domiciliu obligatoriu, 2 ani şi 6 luni, de la 18 iunie 1951.

NECULAI, Maria D. Din Dobrogea. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951.

NECULAI, Marin B. (zis Purice). Din comuna Vişina-Dâmboviţa. Ţăran. A parti-cipat în ianuarie 1961 la revolta din comună îm-potriva colecti-vizării. Au inter-venit trupele de Securitate care au arestat peste 100 de ţărani. Timp de 3 luni au fost bătuţi zilnic la Securitatea Piteşti (căpitanii Cârnu şi Miticuţ) şi apoi duşi în lagărul Periprava, unde li s-a anunţat o pedeapsă de 6 ani muncă silnică. Eliberaţi în 1964 cu Decretul de graţiere 411. Neculai Marin a fost permanent supravegheat de Securitate.

NECULAU. Din judeţul Bacău. Inginer. Arestat la 15 august 1952. O parte din detenţie în lagărele Coasta Galeş şi Peninsula.

NECULAU, Eugen. Deputat şi prefect liberal. Arestat la 15 august 1952. Detenţia la penitenciarul Ghencea şi lagărele de la Canal.

NECULAU, Vasile. Din judeţul Arad. Arestat şi condamnat la închisoare.

NECULĂEASA, Dumitru. Din judeţul Suceava. Arestat în 1948. I-a fost semnalată prezenţa la penitenciarele Suceava, Aiud şi lagărele de la Canal.

NECULĂESCU, Marius Titi. Din oraşul Braşov. Muncitor. Participant la revolta anticomunistă de la 15 noiembrie 1987. Arestat. Domiciliu obligatoriu în oraşul Botoşani.

NECULĂIŢĂ, Nicolae. Din Bucovina (comuna Proboteşti, raion Herţa). Ridicat de N.K.V.D. şi dus la muncă silnică în minele de cărbuni de la Tula, în 1944.

NECULĂIŢĂ, Nicolae I. Din Bucovina (comuna Proboteşti, raion Herţa). Arestat de N.K.V.D. şi deportat în Karelia, în 1944.

NECULĂIŢĂ, Nicolae V. Din Bucovina (comuna Proboteşti, raion Herţa). Arestat de N.K.V.D. şi deportat în Karelia, în 1944.

NECULCE, Ion. Din comuna Adamclisi-Constanţa. Comerciant. Arestat în 1952, de Securitatea din Ostrov, pentru simplul motiv că se dorea înfiinţarea sediului colectivei în clădirea ce-i aparţinea. În urma arestării i s-a confiscat averea (astfel sediul C.A.P. a fost inaugurat) iar el a fost dus în lagărul Poarta Albă. A murit imediat după eliberare.

NECULCE, Marin N. Născut la 14 iulie 1913, în satul Zorile, comuna Adamclisi-Constanţa. Profesor. Decorat cu Coroana României în timpul celui de al doilea război mondial. Membru P.N.Ţ. Arestat în 1952. O parte din detenţie în lagărele de la Canal. în 1983 a reuşit să plece din ţară şi s-a stabilit în Franţa.

NEDA, Ana. Născută la 5 mai 1935, în satul Gherman, comuna Jamu Mare-Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951. Eliberată în 1956.

NEDA, Claudia. Născută la 19 octombrie 1948, în comuna Lenauheim-Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, împreună cu părinţii, de la 18 iunie 1951.

NEDA, Drăghina. Născută la 25 noiembrie 1931, în satul Gherman, comuna Jamu Mare-Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951.

NEDA, Dumitru. Născut la 22 februarie 1893, în satul Nevrincea, comuna Bethau-sen-Timiş. Stu-dii teologice la Viena şi Inns-bruk, ziarist de prestigiu. Ca-nonic mitropolitan la Academia Teologică de la Blaj, notar consistorial al Diocezei Lugojului şi profesor la Academia Teologică. Arestat în 1950. Eliberat de la penitenciarul Sighet, grav bolnav de plămâni, în 1952. Internat la Spitalul evreiesc din Cluj, a fost îngrijit cu abnegaţie de doctorul Alexandru Ciplea (care-i procura medicamente din banii săi). Rearestat şi anchetat la Securitatea Cluj. I s-a fixat domiciliu obligatoriu în oraşul Craiova, unde a murit în 1956.

NEDA, Erghici. Născut în 1928, în satul Drăgsineşti, comuna Fârpea-Timiş. Arestat. A murit într-unul din lagărele de la Canal, la 18 decembrie 1951.

NEDA, Gheorghe. Născut la 29 ianuarie 1947, în satul Gherman, comuna Jamu Mare-Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, împreună cu părinţii, de la 18 iunie 1951.

NEDA, Ioan. Născut la 11 ianuarie 1928, în satul Gherman, comuna Jamu Mare- Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951.

NEDA, Marioara. Născută la 8 martie 1927, în satul Gherman, comuna Jamu Mare-Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951.

NEDA, Oprea. Născut la 13 iunie 1920, în satul Izvoru, comuna Peştera-Constanţa. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 2 ani şi 3 luni, de la 18 iunie 1951. După eliberare s-a stabilit în oraşul Constanţa.

NEDA, Pavel. Născut la 9 septembrie 1946 în satul Gherman, comuna Jamu Mare-Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, împreună cu părinţii, de la 18 iunie 1951.

NEDA, Silvia. Născută la 29 octombrie 1921 în satul Gherman, comuna Jamu Mare-Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951.

NEDA, Valer. Născut la 13 aprilie 1933 în satul Gherman, comuna Jamu Mare-Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951.

NEDA, Valeria. Născută la 28 aprilie 1949 în satul Gherman, comuna Jamu Mare-Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951.

NEDANOV, Alexandru. Din comuna Becicherecu Mic-Timiş. Ţăran. Domiciliu obligatoriu în satul Dâlga, comuna Dor Mărunt-Călăraşi, împreună cu familia (Uros şi Velvica), de la 18 iunie 1951.

NEDANOV, Avram. Din comuna Sânpetru-Timiş. Domiciliu obligatoriu în satul Olaru, comuna Roseţi- Ialomiţa, împreună cu familia (Slavina, Sava şi Zorca), de la 18 iunie 1951.

NEDANOV, Duşan. Din satul Gelu, comuna Variaş-Timiş. Domiciliu obligatoriu în satul Fundata, comuna
Perieţi-Ialomiţa, împreună cu familia (Mileva şi Jivco), de la 18 iunie 1951.

NEDANOV, Steva. Din satul Gelu, comuna Variaş-Timiş. Domiciliu obligatoriu în satul Fundata, comuna Perieţi-Ialomiţa, împreună cu soţia (Iustina), de la 18 iunie 1951.

NEDEA. Din oraşul Oradea- Bihor. Învăţător. Arestat. Condamnat la închisoare. În 1954 i-a fost semnalată prezenţa la penitenciarul din Lugoj.

NEDEA. Din oraşul Craiova -Dolj. Student. Arestat şi condamnat la închisoare, pentru uneltire contra ordinii sociale.

NEDEA, Ecaterina. Din comuna Sântana-Arad. Ridicată de N.K.V.D. şi dusă la muncă silnică în U.R.S.S., la 15 ianuarie 1945.

NEDEA, Ilie. Din comuna Vârtoape-Teleorman. Absolvent al Academiei Comerciale. Arestat în 1952. În 1955 i-a fost semnalată prezenţa la penitenciarul Aiud (adus de la Jilava).

NEDEA, Ion. Din oraşul Cernavoda-Constanţa. Învăţător. Arestat. Judecat cu lotul celor denunţaţi de inspectorul Lazăr Ştefănescu. Condamnat la muncă silnică pe viaţă (sentinţa 138/4 martie 1952), pentru uneltire contra securităţii statului.

NEDEA, Ion A. Din comuna Sălciile-Prahova. Arestat de Securitatea Ploieşti. Eliberat după un an şi 8 luni.

NEDEL, Alexandru. Arestat în 1949. Judecat cu lotul partizanilor conduşi de Leonida Boghiu.

NEDEL, Gheorghe. Născut la 19 iunie 1932. Din oraşul Cugir-Alba. Arestat de Securitatea Deva, la 5 mai 1956. Condamnat de Tribunalul Militar Sibiu la 10 ani muncă silnică, pentru uneltire contra ordinii sociale, în baza unui dosar cu probe false. O parte din detenţie la penitenciarele Jilava şi Aiud. Eliberat la 14 aprilie 1964 cu Decretul de graţiere 411.

NEDELCIUC, Arcadie V. Născut în 1937. (vezi Nedelciuc Vasile G.)

NEDELCIUC, Constantin V. Născut în 1947. (vezi Nedelciuc Vasile G.)

NEDELCIUC, Mihai V. Născut în 1938. (vezi Nedelciuc Vasile G.)

NEDELCIUC, Sofia. Născută în 1914. (vezi Nedelciuc Vasile G.)

NEDELCIUC, Vasile G. Născut în 1908. Din Basarabia (oraş Drochia). Arestat sub acuzaţia de colaborare cu autorităţile române. Deportat în lagărele din Siberia (Kurgan), împreună cu soţia (Sofia) şi copiii (Arcadie, Mihai şi Constantin), la 6 iulie 1949.

NEDELCO, Gheorghe V. Născut în 1895. Din Basarabia (oraş Bălţi). Omorât în 1940, la intrarea trupelor sovietice în Basarabia.

NEDELCOV, Lazăr. Născut la 8 iunie 1922. Din judeţul Timiş. Ţăran. Domiciliu obligatoriu în satul Schei, comuna Stăncuţa-Brăila, de la 18 iunie 1951.

NEDELCOV, Vladimir. Din satul Diniaş, comuna Peciu Nou-Timiş. Ţăran. Domiciliu obligatoriu în satul Schei, comuna Stăncuţa-Brăila, împreună cu familia (Zvezda şi Borivoi), de la 18 iunie 1951.

NEDELCOVICI, Grigore Gr. Născut în 1892. Colonel, combatant în ambele războaie mondiale, decorat cu Ordinul Coroana României cu spade în grad de Cavaler şi cu Medalia Victoria. Arestat. Condamnat la 8 ani temniţă grea, în 1959, pentru uneltire contra ordinii sociale. Eliberat în 1964, grav bolnav. A decedat în 1965.

NEDELCOVICI, Ion Gh. Născut la 23 septembrie 1906, în satul Valea Rea, comuna Dobromir-Constanţa. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 2 ani şi 2 luni.

NEDELCOVICI, Matei. Student. Arestat în 1947. Judecat cu lotul "trotiliştilor" (au răspândit cu ajutorul trotilului manifeste de protest în timpul procesului Maniu- Mihalache). Condamnat la închisoare de Tribunalul Militar Bucureşti, în martie 1948. O parte din detenţie la penitenciarele Văcăreşti, Jilava şi Aiud.

NEDELCOVICI, Matei. Născut la 26 ianuarie 1909. Arestat şi condamnat la închisoare.

NEDELCU. Bănăţean. Arestat împreună cu soţia, în 1949, pentru sprijinirea partizanilor din Semenic. Condamnat la închisoare.

NEDELCU. Din oraşul Oradea -Bihor. Contabil. Arestat şi condamnat la închisoare de Tribunalul Militar Cluj.

NEDELCU. Din oraşul Constanţa. Funcţionar la întreprindrea Forestieră. Arestat şi condamnat la închisoare. O parte din detenţie la penitenciarul Aiud (şef de echipă la tâmplărie, foarte harnic şi omenos).

NEDELCU. Născut în comuna Jariştea-Vrancea. Din Bucureşti. Medic radiolog. Inspector în Ministerul Sănătăţii în timpul guvernării legionare. Arestat. O parte din detenţie la penitenciarul Aiud unde a refuzat "reeducarea".

NEDELCU, Ana C. Născută la 12 iunie 1912, în judeţul Argeş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 8 luni. După eliberare s-a stabilit în oraşul Constanţa.

NEDELCU, Anghel N. Născut în 1886, în comuna Pantelimon-Ilfov. Arestat în 1951. A murit în lagărul Poarta Albă, la 1 februarie 1953.

NEDELCU, Anişoara. Arestată în toamna anului 1951, împreună cu soţul. Anchetaţi 6 luni la Securitate, în urma denunţului inspectorului Lazăr Şte-fănescu. Eliberaţi datorită învăţătorului Antohi Ion care, în ciuda torturilor, a negat permanent toate acuzaţiile.

NEDELCU, Aurel. Poliţist. Arestat în 1949. I-a fost semnalată prezenţa la penitenciarele Jilava şi Făgăraş.

NEDELCU, Aurel D. Născut la 18 martie 1918, în satul Cochirleni, comuna Rasova-Constanţa. Arestat în 1948. Condamnat la 4 ani închisoare, pentru uneltire contra ordinii sociale. Detenţia la penitenciarele Constanţa, Gherla şi lagărele de la Canal.

NEDELCU, Constantin. Născut în 1906. Arestat şi condamnat la închisoare în 1951. A murit în lagărul Cernavoda în 1953.

NEDELCU, Constantin I. Născut în 1933. (vezi Nedelcu Ion V.)

NEDELCU, Didina B. Născută la 10 martie 1919, în oraşul Constanţa. Domiciliu obligatoriu, un an şi 10 luni, de la 18 iunie 1951.

NEDELCU, Dumitru. Muncitor la Monetăria Naţională. Arestat la 8 noiembrie 1945.

NEDELCU, Dumitru I. Născut la 24 octombrie 1906, în comuna Grădiştea-Ilfov. Din Bucureşti. Poliţist. Arestat în 1951. A murit la penitenciarul Făgăraş, la 9 noiembrie 1959.

NEDELCU, Elena. Născută în 1908. (vezi Nedelcu Ion V.)

NEDELCU, Ene Şt. Născut la 10 octombrie 1906, în satul Spineşti, comuna Vrâncioaia-Vrancea. Arestat în 1951. A murit în lagărul Cernavoda, la 13 mai 1953.

NEDELCU, Eudochia. Născută în 1888. (vezi Nedelcu Ion Ch.)

NEDELCU, Gheorghe. Din oraşul Constanţa. Învăţător. Arestat. Condamnat la închisoare de Tribunalul Militar Constanţa. Detenţia la penitenciarele Jilava, Gherla şi minele de plumb Baia Sprie.

NEDELCU, Gheorghe. Tehnician la Astra Braşov. Arestat în mai 1948. Torturat în timpul anchetei la Securitatea Braşov. Condamnat la închisoare de Tribunalul Militar Braşov.

NEDELCU, Gheorghe. Tânăr membru P.N.Ţ. Arestat la 2 decembrie 1947. Judecat cu lotul "trotiliştilor" (au împrăştiat manifeste de protest cu ajutorul trotilului, în timpul procesului Maniu -Mihalache). Condamnat la închisoare (sentinţa 242/24 februarie 1948). I-a fost semnalată prezenţa la penitenciarele Jilava şi Aiud.

NEDELCU, Gheorghe Gh. Născut la 10 ianuarie 1928, în oraşul Constanţa. Domiciliu obligatoriu, un an şi 10 luni, de la 18 iunie 1951.

NEDELCU, Grigore. Născut la 3 noiembrie 1944, în localitatea Schela Cladovei-Mehedinţi. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951.

NEDELCU, Grigore. Din comuna Jariştea-Vrancea. Elev în vârstă de 17 ani. Arestat cu unul din grupurile de partizani. Torturat în timpul anchetei la Securitatea Galaţi. Condamnat la 7 ani închisoare. Detenţia la penitenciarele Târgşor (a refuzat "reeducarea"), Jilava şi lagărul Peninsula (brigada condusă de Neagu Teodor).

NEDELCU, Hariton. Din comuna Cioroiaşi-Dolj. Absolvent al Academiei Comerciale. Arestat în 1948 împreună cu fratele său (Milu), ca membri ai unei organizaţii promonarhiste. Condamnaţi la 2 ani închisoare.

NEDELCU, Ilie T. Născut la 26 decembrie 1953, în timpul domiciliului obligatoriu al părinţilor. Familia a fost eliberată după 4 ani şi 11 luni.

NEDELCU, Ion. Din oraşul Roman-Neamţ. Arestat ca membru al grupului F.D.C. Judecat cu un lot de 39 de persoane. Condamnat la închisoare de Tribunalul Militar Iaşi (sentinţa 307/1949).

NEDELCU, Ion. Un deţinut politic cu acest nume a murit la penitenciarul Oradea, în 1963.

NEDELCU, Ion Ch. Născut în 1888. Din Basarabia (comuna Sofia, raion Drochia). Deportat împreună cu soţia (Eudochia) şi fiica (Tamara), în 1949.

NEDELCU, Ion Gh. Născut la 4 mai 1899, în Bulgaria. Stabilit în comuna Corbu-Constanţa. Arestat la 30 noiembrie 1949, pentru sprijinirea partizanilor. Torturat în timpul anchetei la Securitatea Constanţa (de Nicolae Doicaru). Condamnat la 8 ani închisoare (sentinţa 128/10 martie 1950), pentru uneltire contra ordinii sociale. A murit la penitenciarul Gherla, la 9 septembrie 1954.

NEDELCU, Ion V. Din Basarabia (comuna Roşu, raion Cahul). Arestat în 1945. Condamnat la închisoare pentru trădare de patrie. Detenţia în lagărele din regiunea Celeabinsk. Soţia (Elena) şi copiii (Constantin şi Vera) au fost deportaţi în lagărele din regiunea Altai, la 6 iulie 1949, ca rude de deţinut politic.

NEDELCU, Ion Nelu. Un deţinut politic cu acest nume a murit la penitenciarul Oradea, în 1963.

NEDELCU, Iosif I. Născut la 23 iulie 1897, în satul Beneşti, comuna Alţina-Sibiu. Ţăran. Membru P.N.Ţ., fost primar în comună. Arestat la 6 septembrie 1959, pentru instigare contra colectivizării. Condamnat la 7 ani închisoare (sentinţa 792/14 noiembrie 1958).

NEDELCU, Joiţa. Din comuna Sălciile-Prahova. Arestată. Eliberată după un an şi 9 luni.

NEDELCU, Maria. Născută la 2 august 1933, în comuna Foeni-Timiş. Domiciliu obligatoriu în satul Viişoara, comuna Cobadin-Constanţa, de la 18 iunie 1951.

NEDELCU, Marin Z. Născut la 1 mai 1922, în satul Pietroiu, comuna Borcea-Călăraşi. Arestat la 11 martie 1949, pentru legături cu mişcarea de rezistenţă. Torturat în timpul anchetei la Securitatea Constanţa. Judecat cu lotul Mitran. Condamnat la 10 ani închisoare (sentinţa 200/5 aprilie 1949, preşedinte-colonel magistrat Pavelescu Constantin).

NEDELCU, Marta. Din Bucureşti. Arestată împreună cu soţul (contabil). Condamnaţi la închisoare. O parte din detenţie la penitenciarele Jilava şi Mislea.

NEDELCU, Marta. Din Banat. ţărancă. Arestată în 1949, pentru sprijinirea partizanilor din munţii Semenic.

NEDELCU, Mircea Andrei. Din satul Coşovenii de Sus, comuna Coşoveni-Dolj. Copil. Împuşcat mortal la 10 octombrie 1944, în timp ce se juca în curtea casei, de un soldat sovietic (Ivanov- Batalionul 46, Front II-Ucraina) aflat într-o maşină pe uliţa satului.

NEDELCU, Nadejda D. Născută la 5 noiembrie 1912, în Basarabia. Refugiată în oraşul Constanţa. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 4 ani, de la 18 iunie 1951.

NEDELCU, Nicolae N. Născut la 6 octombrie 1935, în Basarabia (oraş Bălţi). Refugiat în oraşul Constanţa. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 4 ani, de la 18 iunie 1951.

NEDELCU, Nicolae Aristide. Născut în 1923. Din oraşul Craiova-Dolj. Student la Facultatea de Litere şi Filozofie. Arestat la 15 mai 1948. În timpul procesului a protestat când procurorul a citit acuzaţia de înaltă trădare, cerând să-i fie schimbată în: "înaltă şi pătimaşă iubire de ţară". Condamnat la 20 de ani muncă silnică. La penitenciarul Piteşti a fost bătut cu cruzime de studenţii "reeducaţi" (camera 4-spital) pentru că a refuzat să se lepede de: "credinţa în Dumnezeu şi dreptatea neamului său" şi a protestat faţă de torturile la care erau supuşi ceilalţi deţinuţi. A încercat să se sinucidă aruncându-se cu capul în jos de pe priciul cel mai înalt, motiv pentru care a fost pedepsit; cu mâinile legate la spate de gratiile uşii a fost bătut de Măgirescu Eugen, Ion Păvăloaie ş.a., apoi biciuit cu cureaua de Zaharia Nicolae până a devenit practic o masă de carne însângerată. A fost în permanenţă torturat şi în cele din urmă mutat pe targă (în comă superficială) la spitalul penitenciarului Jilava. După eliberare a terminat Facultatea de Silvicultură şi a lucrat ca inginer în domeniu. A murit în 1995 şi a rămas în memoria colegilor de suferinţă ca un mare caracter.

NEDELCU, NIŢĂ I. Născut la 22 aprilie 1899, în comuna Jariştea-Vrancea. Din Bucureşti. Medic. Arestat la 9 mai 1950. Condamnat la închisoare la 9 mai 1951. Detenţia în lagărele Capu Midia şi Peninsula. Eliberat în 1954. Rearestat în 1958. Judecat cu lotul Puiu Atanasiu. O parte din detenţie la penitenciarele Jilava şi Aiud.

NEDELCU, Olivia. Din Bucureşti. Profesoară. Arestată. I-a fost semnalată prezenţa la penitenciarul Mislea.

NEDELCU, Petre. Născut la 17 aprilie 1913. Din satul Corbu de Sus, comuna Corbu-Constanţa. Ţăran. Arestat la 27 mai 1951. Torturat în timpul anchetei la Securitate. Condamnat de Tribunalul Militar Constanţa la 7 ani temniţă grea (sentinţa 645/7 august 1951, preşedinte-maior magistrat Gligor Constantin), pentru uneltire contra ordinii sociale. O parte din detenţie în lagărul Peninsula şi penitenciarul Gherla.

NEDELCU, Radu. Născut în 1909.Muncitor la Fabrica de bere Azuga (Prahova). Arestat în 1949. Anchetat la Securitatea Ploieşti şi Braşov. Condamnat la 15 ani închisoare. O parte din detenţie la penitenciarele Braşov, Jilava şi Aiud (bolnav).

NEDELCU, Raia N. Născută la 7 ianuarie 1934, în Basarabia (oraş Bălţi). Refugiată în oraşul Constanţa. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 4 ani, de la 18 iunie 1951.

NEDELCU, Samson. Din Basarabia (sat Suceveni, comuna Hliboca). Arestat la 13 iunie 1941 şi deportat. A murit în timpul detenţiei.

NEDELCU, Sevastiţa Daniela. Născută la 20 septembrie 1930, în satul Lieşti, comuna Priponeşti- Galaţi. Rasoforă la Mânăstirea Vladimireşti. Arestată în 1957. Condamnată la închisoare. Detenţia la penitenciarele Tecuci, Galaţi şi Văcăreşti. Eliberată în 1960.

NEDELCU, Stan Dan. Din judeţul Timiş. Inginer constructor. Domiciliu obligatoriu în satul Rubla, comuna Valea Râmnicului-Buzău, împreună cu părinţii, de la 18 iunie 1951. În 1954 s-a căsătorit cu studenta Liana Pitrop (din Buzău), aflată tot cu domiciliu obligatoriu.

NEDELCU, Şerban Nicu. Din judeţul Dolj. Mare proprietar. Domiciliu obligatoriu din 1949.

NEDELCU, Tamara I. Născută în 1931. (vezi Nedelcu Ion Ch.)

NEDELCU, Teodor. Din oraşul Ploieşti-Prahova. Arestat şi reţinut un an la Securitatea Ploieşti.

NEDELCU, Valentina. Din Basarabia (sat Suceveni, comuna Hliboca). Arestată la 13 iunie 1941 şi deportată. A murit în timpul detenţiei.

NEDELCU, Vasile. Din Bucureşti. Arestat pentru găzduirea comandantului Horia Măcelariu (condamnat la închisoare în contumacie).

NEDELCU, Vasile I. Născut la 14 ianuarie 1952, în timpul domiciliului obligatoriu al părinţilor. Familia a fost eliberată după 3 ani şi 2 luni şi s-a stabilit în oraşul Constanţa.

NEDELCU, Vera I. Născută în 1938. (vezi Nedelcu Ion V.)

NEDELEA, Adela. Din oraşul Constanţa. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 4 ani, de la 18 iunie 1951.

NEDELEA, Cornelia A. Născută la 14 iunie 1947, în comuna Săcălaz-Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, împreună cu părinţii, 4 ani, de la 18 iunie 1951.

NEDELEA, Alexei T. Născut în 1936. (vezi Nedelea Teodor V.)

NEDELEA, Andrei T. Născut în 1933. (vezi Nedelea Teodor V.)

NEDELEA, Iacob A. Născut în 1904. Din Basarabia (comuna Boroşenii Noi, raion Răscari). Deportat în lagărele din Siberia (Kurgan), în 1949.

NEDELEA, Ion T. Născut în 1942. (vezi Nedelea Teodor V.)

NEDELEA, Irina T. Născut în 1940. (vezi Nedelea Teodor V.)

NEDELEA, Maria. Născut în 1912. (vezi Nedelea Teodor V.)

NEDELEA, Teodor V. Născut în 1909. Din Basarabia (comuna Boroşenii Noi, raion Răscari). Arestat în 1944 sub acuzaţia de colaborare cu autorităţile române. Soţia (Maria) şi copiii (Andrei, Alexei, Ion şi Irina) au fost deportaţi în lagărele din Siberia (Kurgan), la 6 iulie 1949, ca rude de condamnat politic.

NEDELEA, Vasile. Din judeţul Bistriţa Năsăud. Arestat. Implicat într-o înscenare a Securităţii: organizaţia Garda Albă. Judecat cu lotul Bodiu Leonida. Condamnat de Tribunalul Militar Cluj la 10 ani închisoare, în 1949. O parte din detenţie la penitenciarul Gherla.

NEDELEA, Victor. Născut la 20 septembrie 1924, în comuna Rebra-Bistriţa Năsăud. Maistru. Arestat în 1945 şi condamnat la un an închisoare. Rearestat în 1946 şi condamnat la 4 ani închisoare. O parte din detenţie la penitenciarul Gherla, lagărul Peninsula penitenciarele Jilava, Caransebeş, Aiud, Gherla, lagărele Strâmba şi Salcia.

NEDELEANU, Ion. Omorât în timpul anchetei la Securitatea Timişoara, în 1949.

NEDELESCU, Ion. Din Bucureşti. Avocat şi ziarist. Arestat în 1949, pentru că a publicat în Universul un articol despre evenimente importante din istoria României. I-a fost semnalată prezenţa la penitenciarele Jilava şi Aiud. Din unele mărturii reiese că a murit în timpul detenţiei.

NEDELESCU, Pascu. Născut la 14 aprilie 1913, în satul Suseni, comuna Stoeneşti-Vâlcea. Arestat şi condamnat la închisoare. A murit în timpul detenţiei. Decesul a fost anunţat familiei în 1978.

NEDELICOV, Iota. Din comuna Cenad-Timiş. Ţăran. Domiciliu obligatoriu în satul Zagna, comuna Vlădeni-Brăila, împreună cu soţia (Marta), de la 18 iunie 1951. El a murit în 1953, iar soţia sa a fost eliberată în 1956.

NEDESCU. Căpitan. Arestat şi condamnat la închisoare. I-a fost semnalată prezenţa la penitenciarul Jilava şi lagărul Salcia.

NEDESCU, Dimitrie. Născut în 1929. Din satul Mândruloc, comuna Vladimireşti-Arad. Arestat la 18 martie 1949. Judecat cu un lot de elevi. Condamnat de Tribunalul Militar Timişoara la 8 ani închisoare. O parte din detenţie la penitenciarul Văcăreşti şi lagărul Peninsula. Eliberat în 1955.

NEDESCU, Emil Gh. Născut la 22 aprilie 1925. (vezi Nedescu Gheorghe -2)

NEDESCU, Gheorghe. (1) Născut la 30 iunie 1919. Din satul Chelmac, comuna Conop-Arad. Arestat. Condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 8 ani închisoare, în 1954, pentru uneltire contra ordinii sociale. Eliberat în 1962, grav bolnav. A murit în 1966.

NEDESCU, Gheorghe. (2) Născut la 1 septembrie 1902, în satul Mândruloc, comuna Vladimirescu-Arad. Arestat împreună cu fiul său (Emil). Condamnaţi de Tribunalul Militar Timişoara la un an închisoare.

NEDESCU, Pascu. Din satul Mândruloc, comuna Vladimirescu-Arad. Arestat în 1951 şi dus la muncă silnică la hidrocentrala Bicaz. Eliberat în mai 1954.

NEDESCU, Tia. Arestată şi condamnată la închisoare în 1949. O parte din detenţie la penitenciarele Jilava şi Mislea.

NEDICI, Angelca. Din comuna Becicherecu Mic-Timiş. Ţăran. Domiciliu obligatoriu în satul Movila Gâldăului, comuna Borcea-Călăraşi, împreună cu familia (Sosa şi Paia), de la 18 iunie 1951.

NEDICI, Bosilca. Născut la 16 iulie 1930, în comuna Sânpetru Mare-Timiş. Domiciliu obligatoriu în satul Răchitoasa, comuna Giurgeni-Ialomiţa, de la 18 iunie 1951.

NEDICI, Dimitrie. Din comuna Becicherecu Mic-Timiş. Ţăran. Domiciliu obligatoriu în satul Dâlga, comuna Dor Mărunt-Călăraşi, împreună cu membrii familiei (Lelena, Vasa şi Marinco), de la 18 iunie 1951.

NEDICI, Duşan. Din comuna Becicherecu Mic-Timiş. Ţăran. Domiciliu obligatoriu în satul Movila Gâldăului, comuna Borcea-Călăraşi, împreună cu membrii familiei (Zvezdana, Lelena, Bosilca), de la 18 iunie 1951. Unul dintre copii (Bosilca) a murit în timpul deportării. Familia a fost eliberată în 1956.

NEDICI, Iagoda. Născut la 24 ianuarie 1929, în satul Gelu, comuna Terebeşti-Satu Mare. Domiciliu obligatoriu în satul Viişoara, comuna Cobadin-Constanţa, de la 18 iunie 1951.

NEDICI, Jivco. (1) Din comuna Becicherecu Mic-Timiş. Ţăran. Domiciliu obligatoriu în satul Dâlga, comuna Dor Mărunt-Călăraşi, împreună cu membrii familiei (Lenca, Milan, Bosilca, Jivco şi Iova), de la 18 iunie 1951.

NEDICI, Jivco. (2) Născut la 17 martie 1949, în comuna Becicherecu Mic-Timiş. Domiciliu obligatoriu în satul Movila Gâldăului, comuna Borcea-Călăraşi, împreună cu familia, de la 18 iunie 1951.

NEDICI, Maria. Născută la 15 aprilie 1936, în comuna Becicherecu Mic-Timiş. Domiciliu obligatoriu în satul Dâlga, comuna Dor Mărunt-Călăraşi, împreună cu familia, de la 18 iunie 1951.

NEDICI, Nicolae. Născut la 10 octombrie 1927, în comuna Becicherecu Mic-Timiş. Domiciliu obligatoriu în satul Movila Gâldăului, comuna Borcea-Călăraşi, de la 18 iunie 1951. Eliberat în 1956.

NEDICI, Sreda. Din comuna Becicherecu Mic-Timiş. Domiciliu obligatoriu în satul Movila Gâldăului, comuna Borcea-Călăraşi, împreună cu membrii familiei (Zorca, Nica şi Iagoda), de la 18 iunie 1951.

NEDICI, Svetozar. Din comuna Becicherecu Mic-Timiş. Ţăran. Domiciliu obligatoriu în satul Dâlga, comuna Dor Mărunt-Călăraşi, împreună cu membrii familiei (Anghelina, Marina, Josefina şi Iulca), de la 18 iunie 1951. A murit în timpul deportării.

NEDICI, Tima. Din comuna Becicherecu Mic-Timiş. Domiciliu obligatoriu în satul Movila Gâldăului, comuna Borcea-Călăraşi, împreună cu membrii familiei (Coviţa, Bosilca şi Daniţa), de la 18 iunie 1951. Eliberaţi în 1956.

NEDICI, Vidosa. Din oraşul Timişoara. Funcţionară la regionala P.C.R. şi apoi încadrată ca ofiţer la Securitatea Timişoara (participa la anchete). Încă din 1946 lucra ca agent secret al Serviciilor de informaţii de la Belgrad, unde trimitea informaţii şi copii după procesele verbale de la anchete. Folosită ca interpretă în anchetele deţinuţilor sârbi, a înlesnit evadarea unui spion al Belgradului. A rămas celebră prin priceperea şi sadismul cu care schingiuia deţinuţii bărbaţi, bătându-i cu băţul peste testicule în timp ce erau ţinuţi răstigniţi de alţi torţionari. A nenorocit mulţi deţinuţi, printre victimele sale numărându-se şi Eugen Haţieganu care a fost omorât imediat după eliberare pentru a se şterge urmele torturilor (răpit, împuşcat în ceafă şi aruncat între vagoanele unui marfar). Câştigase încrederea conducerii şi era trimisă la Bucureşti cu diverse lucrări secrete, pe care le aducea imediat la cunoştinţa ambasadei iugoslave. În 1949 i-a fost descoperită activitatea de spionaj în favoarea Iugoslaviei. Arestată. Condamnată la moarte de Tribunalul Militar Bucureşti, la 7 august 1950. Nu a fost executată şi, după reluarea legăturilor cu Tito, a fost schimbată cu un agent român arestat în Iugoslavia.

NEDICLEA, Dumitru. Din comuna Belinţ-Timişoara. Medic veterinar. Arestat de Securitatea Timişoara în 1984.

NEDIN, Petru. Născut la 9 martie 1910. Din judeţul Arad, maistru la U.T.A. Arestat. Condamnat de Tribunalul Militar Timişoara la 7 ani închisoare, pentru uneltire contra ordinii sociale.

NEDOGAN, Pavel N. Născut în 1928. Din Basarabia (oraş Chişinău). Arestat pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei în România. Condamnat la 10 ani închisoare, în 1946.

NEDOMACIKI, Marinco. Arestat şi condamnat în 1950. I-a fost semnalată prezenţa la penitenciarele Jilava şi Aiud (ajutor la spitalul penitenciarului).

NEDOMACKI, Marianco. Născut la 1 aprilie 1926, în judeţul Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951.