Declaratie,
Dau
această declaraţie într-un moment de grea cumpănă, indignat de afirmaţiile domnului Radu Sîrbu, în legatură cu acordul de "reconciliere
naţională" făcut cu PSD în numele PNT-CD.
S-a defăimat prin acest acord memoria lui Corneliu Coposu, care a fost
prezentat ca agent electoral al unor scopuri propagandistice josnice,
spunându-se chiar că prevederile acestui protocol au fost (sau ar fi fost) aprobate de Corneliu Coposu.
Minciună.
Au existat şi atunci ca şi
azi infiltraţi în partid, urmărind
acelaşi scop de deturnare. Corneliu Coposu, într-o scrisoare trimisă la Paris
în 1991 îmi sublinia: " în ce priveşte interiorul partidului, suntem
confruntaţi şi cu nişte acţiuni subterane destabilizatoare. Propaganda însă
este practicată prin defăimarea sistematică a conducerii actuale, împotriva
cruia se desfăşoară (la unison cu metoda FSN-ului) o acţiune de calomnii, puse
la dispoziţie din arsenalul securităţii, de către agenţii destabilizatori ai
puterii politice. Organizatorul campaniei este Constantinescu Claps şi câţiva
acoliţi ai acestuia… O altă acţiune destabilizatoare este întreprinsă de grupul
intrat în partid după revoluţie (Pop Iftene, Petrina Liviu, Suianu şi, manevrat
de aceştia - Ioan Alexandru. Aceştia vizează " întinerirea cadrelor"
şi îndepărtarea
"gerontocraţilor" de la conducere. Se pare că aceste tendinţe
caută să se unifice…"
Ori
astazi, la baza pretenţiei că "prevederile acestui protocol au fost
aprobate de Corneliu Coposu" stă şi Liviu Petrina. În faţa acestei manevre
murdare de a compromite valorile morale ce stau la baza programului PNŢ, chiar
în ziua cînd se împlineau 91 de ani de la înfăptuirea Unirii de la Alba Iulia
de către Iuliu Maniu, dezavuez pe cei ce au săvârşit acest protocol. Îl
socotesc neavenit pentru generaţia care a pus bazele PNŢ-ului înainte de 23
august 1944, apărându-i apoi continuitatea istorică, chiar şi în timpul
desfiinţării de către comunişti, fiind în permanenţă ostracizată. Am calitatea
să intervin, ca unul ce am plecat din ţară (şi cu încuviinţarea lui Corneliu
Coposu) şi, împreună cu Dumitru Ionescu, am refăcut PNŢ-ul în exil, ca singurul
partid politic ce s-a afirmat şi a militat, aducând la cunoştinţă drama
poporului român, tuturor instituţiilor internaţionale. Aportul adus este
menţionat chiar de Corneliu Coposu în scrisoarea pe care mi-a expediat-o pe 31
mai 1991 (după ce în ianuarie 1990 m-a chemat urgent de la Paris, pentru a contribui la înscrierea PNŢ-ului ca
primul partid la tribunal) :"Te rog să stii şi să crezi că am pentru tine
o preţuire şi o prietenie cu totul deosebită şi că sunt puţini oameni în viaţă
care să le merite cu prisosinţă, aşa cum le meriţi tu. Am apreciat întotdeauna
curajul tău moral şi fizic, altruismul tău, şi demnitatea şi devotamentul
pentru cauza noastră comună , dar în acelaşi timp şi modestia şi altruismul
tău".
Am
amintit aceste lucruri pentru generaţiile tinere, care nu cunosc lupta dusă şi
oprimarea din timpul ocupaţiei ruseşti, suferită din partea comuniştilor,
distrugere care continuă astazi prin urmaşii lor, care caută, prin
răstălmăcirea tendenţioasă a evenimentelor, să inducă în eroare generaţiile
tinere. Aceşti neocomunişti şi odraslale lor nu au făcut nimic în ultimii 20 de
ani ca să spele păcatele părinţilor, să restituie averile furate, să repună în
drepturi pe cei spoliaţi. Ei continuă cu mijloace abjecte să se împroaşte între
ei, vizând numai puterea, pentru parvenire. Românul geme şi e tot sărac şi
minţit din zi în noapte.
Aduc mulţumiri profesorului
Alexandru Herlea care în permanenţă, după 1990, a fost în toate structurile de
conducere ale partidului şi actorului Ion Caramitru (fost ministru) amândoi
vicepreşedinti ai partidului, care, din primul moment şi-au dat demisia după
semnarea de către Sârbu a ruşinosului protocol de la Timişoara. Solidari cu
cauza moral politică a partidului s-au declarat şi avocatul Dumitru-Mitus
Ionescu din Elvetia, între cei mai vechi membri de partid şi Constantin
Ionaşcu, membru actriv al mişcării de rezistenţă naţională - amândoi foşti
deţinuţi politici.
Noi,
generaţia lui "Deşteaptă-te române !", trecem făclia dreptăţii şi
independenţei în mâinile voastre, tineri de nădejde, în speranţa salvării
ţării, înscriindu-vă în generaţia lui "Redeşteaptă-te române!"
In numele celor de mai sus,
care şi-au apărat onoarea lor şi a PNŢ-ului şi în numele funcţiilor (pe care nu
le mai enumăr) îndeplinite în partid şi în asociaţiile ce au luptat în ţară şi
în exil pentru o Românie liberă şi independentă, dezvăluind opresiunea şi
victimele făcute de regimul comunist,
semnează Cicerone Ioniţoiu,
Vicepreşedinte PNŢ -CD
Vicepreşedinte al
Consiliului National Român-Exil
Fost deţinut politic,
condamnat de şase ori
Preşedinte al Asociaţiei
Foştilor Deţinuţi Politici
Scriitor, cronicar al gulagului Românesc
3 decembrie 2009