Nenorocirea s-a abătut de la răsărit. O mână de oameni, pe care ţara nu i-a văzut la muncă, aduşi în furgoanele ocupantului bolşevic au confiscat puterea şi au început să atace libertatea privită sub toate manifestările ei, de gândire, de exprimare şi de acţiune, urmărind subminarea instituţiilor fundamentale de educaţie şi propăşire a naţiunii: familia, şcoala, biserica şi armata. Aceşti venetici, prin influenţe străine spiritului şi moralei naţiunii, au căutat să schimbe orientarea intelectuală normală a tineretului - speranţa oricărei naţiuni - prin despersonalizare, prin sădirea în suflet a imoralităţii, ateismului şi materialismului.
Spre a servi cauza expansionistă a imperialismului sovietic uneltele puse în slujba ocupantului au dirijat diabolic acţiunea distructivă a României prin slavizarea limbii noastre de origine latină, prin înlocuirea ortografiei, falsificarea istoriei şi geografiei.
Astfel ţara devenise între 1945-47 un paradis al neisprăviţilor fiindcă oricine, printr-o adeziune politică, putea obţine situaţii pe care în mod normal nici nu putea să le viseze. Această stare de plâns a fost prezentată naţiunii române de către Iuliu Maniu pe data de 18 Decembrie 1946, în ziarul Dreptatea:
„Tara noastră este bântuită astăzi de cea mai neagră urgie care s-a abătut vreodată asupra ei. Arse sunt câmpiile, arse sunt sufletele noastre, arse năzuinţele noastre spre libertate şi lumină. Teroarea, minciuna, falsul, încearcă să culce la pământ orice licărire de libertate, orice îndemn spre mai bine. Demnitatea şi mândria noastră naţională sunt îngenunchiate, au batjocorit toate instituţiile Tării. Funcţionarii statului, care nu s-au supus acestor oameni improvizaţi au fost daţi afară. Armata tării sub pretext de democratizare a fost deposedată de elementele capabile şi independente şi aservită intereselor politice. Justiţia a fost înfrântă în tot ce avea mai bun, judecătorii daţi afară şi înlocuiţi cu simbriaşii regimului."
„Tortura, temniţele, persecuţiile, înscenările cele mai infame, arestările, asasinatele, atacurile brutale şi cu totul neprovocate, tot ce a inventat arsenalul infernal al hitlerismului şi fascismului a fost perfecţionat, sporit şi aplicat cu o cruzime de neegalat..."
Stâlpii care susţineau edificiul culturii, moştenire cu rădăcini sufleteşti în pământul podit cu mormintele bătrâne, adevărata memorie a neamului, au început să fie loviţi fără milă, de sus în jos.
Universitatea izvorâtă pe pământul unificat în timpul lui Cuza, la Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864), precum şi Academia ce data tot de pe acele vremuri au fost izbite cu barbarie iar profesorii universitari slujitori ai acestor altare de cultură au fost smulşi din mijlocul tineretului, pe care-1 slujea pregătindu-1 pentru a fi demni continuatori ai neamului, şi i-au biciuit până la exterminare. Ura bestială a politicii marxiste dezlănţuită cu frenezie diabolică manifestată prin farisei pentru distrugerea patriei şi a susţinătorilor ei nu a cunoscut limite urmărind ruperea omului de cer şi de pământ,reducându-1 la satisfacerea instinctelor de foame şi amor fizic. Profesorii universitari, reprezentanţi ai culturii care înseamnă în primul rând memoria neamului şi după aceia îndeplinirea funcţiei de „raisiune" în viata neamului, erau depozitarii cunoştiinţelor necesare evoluţiei societăţii şi educatorii generaţilor viitoare. Deci reprezentau pentru marxism un obstacol şi trebuiau compromişi pentru a-i face unelte docile, sau distruşi în caz de opoziţie.
Lupta a fost dezlănţuită: în mijlocul lor au fost infiltrate elemente străine ca pregătire şi gândire. Acest prim pas a scandalizat pe profesorul Tache Papahagi care pe data de 1 Februarie 1947 a protestat în consiliul profesoral de la Facultatea de Litere împotriva dumpingului de cadre universitare ce erau împinse să ocupe catedre universitare având la îndemână concursul împrejurărilor politice. Referirea se făcea la promovarea la o catedră nou creată a unei persoane care fusese proclamată doctor împotriva regulamentului universitar. Si nu este lipsit de interes să amintim că în cursul anului universitar 1944/45 la Facultatea de Litere erau în funcţie 25 de profesori, iar de atunci, în următoarele 15 luni au fost numiţi 12 profesori la catedre care nu e posibil să mai existe la alte universităţi şi dintre aceşti noi numiţi numai doi erau independenţi, restul aparţinând clientelei pro-comuniste. Si in plus, la începutul anului şcolar 1946/47 au mai fost înfiinţate 3 catedre care aşteaptă titularii, deja desemnaţi, însă reţinuţi de formalitatea trecerii doctoratului.
Această acţiune de infiltrare şi subjugare a „Corpului profesoral" era generalizată la toate universităţile din ţară. La Facultatea de Medicină umană se produce un incident cu urmări tragice. Catedra profesorului Vintilă Ciocâlteu a fost scindată şi fostul decan al acestei facultăţi de renume internaţional s-a pomenit în coastă cu Simion Oeriu numit de Ministerul învăţământului. Discuţiile aprinse din Consiliul profesoral au avut un deznodământ tragic: moartea Profesorului universitar dr.Vintilă Ciocâlteu, prima victimă pe altarul ştiinţei.
Facultatea de Litere a cerut o anchetă care să cerceteze încălcarea autonomiei universitare şi a regulamentului de avansări deoarece un conferenţiar numit, în neregulă, după 6 Martie 1945 şi care ţinuse o singură prelegere, era propus la rangul de profesor iscălind pe deasupra şi pentru celelalte lecţii ca predate.
Biata ţară asistă neputincioasă în această primăvară a anului 1947, după semnarea tratatului de pace, la o serie de abuzuri ale regimului comunist, în toate sectoarele sociale, pentru a lăsa cale liberă anarhizării întregii vieţi.
După legea referitoare la pensionarea clerului de la care făceau excepţie ierarhii „care au avut o activitate excepţională", urma proiectul de arendarea eparhiilor şi completarea vacanţelor episcopale prin cooptare.
Paralel s-a trecut la licenţierea ajutorilor de judecători şi procurori precum şi la suspendarea inamovibilităţii magistraturii, măsură care era de ordin constituţional şi reprezenta o pavăză şi o garanţie creată pentru considerente de ordine publică, nicidecum ca favoare sau privilegiu acestei instituţii.
Pe data de 28 Mai în presa comunistă s-a dezlănţuit un atac împotriva unor profesori universitari rămaşi în funcţie, accentuând că „trebuie să le vină şi lor sorocul", printre ei fiind menţionaţi:George Etotino, Constantin Bordeianu, Grigore T.Popa, George Strat, George Brătianu, acesta strecurând în prelegerile sale aluzii anti-sovietice" şi mulţi alţii. Peste două zile s-a comunicat instituirea unei comisii pentru „raţionalizarea învăţământului universitar", paralel cu o campanie în presă care cerea desfiinţarea autonomiei universitare. Acest statut de autonomie administrativă şi pedagogică reprezenta o garanţie a progresului ştiinţific în folosul societăţii dovedindu-se forma cea mai avansată în pregătirea viitoarelor elemente destinate găsirii şi propagării ideilor economice, liberale şi de justiţie socială. Dar pe data de 12 iunie „Comisia Interministerială pentru învăţământul superior", pe motive bugetare a îndepărtat un număr de circa 80 de profesori universitari din România.
O nouă dezorganizare se produce în armată, după punerea în cadrul disponibil a mii de ofiţeri, prin desfiinţarea corpurilor de armată şi a corpurilor teritoriale şi înlocuirea lor cu regiuni militare.
Nimeni, în nici un sector al vieţii, nu mai era sigur pe existenţa lui fizică sau materială, mai ales că de la începutul anului arestările se ţineau lanţ, pe tot cuprinsul ţării, fiecare fiind cu sabia lui Damocle deasupra capului. Şi în această atmosferă de nesiguranţă se produce înscenarea fugii de la Tămădău prin care s-a urmărit scoaterea din legalitate a singurei speranţe de control a dezmăţului comunist: Partidul National Ţărănesc.
Si numai la o lună de la acest eveniment care tulbură viaţa politică, se anunţă pe data de 12 August 1947 că se vor face cele mai substanţiale comprimări din cadrul învăţământului universitar, în timp ce pe 15 August ţara întreagă este aruncată în haos prin stabilizarea monetară.
Dar la ordinea de zi vor fi arestările care vor continua zi şi noapte, de atunci şi până azi, cu o perseverenţă diabolică ce a îngrozit pe cei ce au avut de-a face cu acest sistem de teroare comunistă.
Acţiunea distructivă s-a abătut şi asupra „Academiei române", reprezentanta şi animatoarea manifestărilor spirituale româneşti de pretutindeni ce-şi îndeplinise, în toate timpurile şi în toate împrejurările misiunea de focar al culturii naţionale, de la întemeierea ei din 1866 până la desfiinţarea de pe data de 10 Iunie 1948 când a fost preluată de Iorgu Iordan pe post de politruc al Moscovei.
Ca un omagiu adus celor ce au dus peste hotare faima ştiinţei şi
culturii noastre de origine latină apărând judicios cauza dreptăţii şi unităţii
româneşti, ori de câte ori a fost nevoie, trecuţi sau sacrificaţi în
temniţele de exterminare de pe tot cuprinsul tării, le voi înscrie numele, spre
a fi mărturie generaţiilor viitoare ce a însemnat „civilizaţia" comunistă
şi „grija" pentru om.
Cicerone Ioniţoiu