DE  LA  ANA  LA  CAIAFA sau RUŞINE NAŢIONALA

 

I

 

Prin presă s-a anunţat amânarea, la toamnă, a judecării recursului în anulare împotriva hotărârilor dictate de exponenţii regimului comunist, prin care au fost condamnate personalităţi im­portante ale perioadei interbelice....Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Bucureşti, Curtea Militară de Casaţie şi Justiţie şi Secţia Militară a Tribunalului Suprem au executat între 1947 şi 1956 ordinele unor fruntaşi comunişti, condamnând la temniţă grea pe viaţă...marcante figuri ale istoriei, printre care s-au situat Iuliu MANIU, Ion MIHALACHE...."

Lumea este descumpănită.

Se aştepta declanşarea procesului comunismului care este adevăratul făptuitor al tuturor fărădelegilor ce au dus la dezas­trul naţional pe care căutăm să-1 înlăturăm de 8 ani pentru a ne debarasa de acest coşmar umilitor.

Mintea românului îmbâcsită cu tot felul de soluţii nerezol­vabile, nu mai poate discerne ce se urmăreşte: uitarea sau incita­rea la noi fărădelegi, fiindcă vine o vreme pământească când totul se iartă.

Ferească Dumnezeu  ca să nu fie condamnate victimele să ceară iertare călăilor şi justiţiei pentru că le-au răpit timpul productiv de "creaţie".

Totul e posibil în justiţia post "revoluţionară", de după 1989.

Doar există peste 1200 de martiri, exterminaţi în văzul mulţimii, în faţa camerelor de luat vederi şi nu s-a reuşit să se găsească vreun criminal. In schimb s-a însutit numărul "revolu­ţionarilor".

Martirii zac în veşnicie şi alţii profită până la adânci bătrîneţe.

Dacă totul e posibil, de ce să nu se manipuleze şi trecutul nu prea îndepărtat când peste un milion au fost arestaţi, dintre care sute de mii exterminaţi de "exponenţii şi lacheii regimului comunist," (dintre care unii trăiesc bine răsplătiţi printre noi, fiindcă,   spre ruşinea noastră sângele se spală iar mortu-i vinovat).

Şi pe osemintele acestor martiri s-au ridicat alţii care au uitat datoria morală ce o au...aşteptând să se stingă şi ultimii ce le-ar putea aminti despre promisiunile făcute, fiindcă noţiunea de datorie de onoare trebuie  scoasă din dicţionar.

Dar procesul "recursului în anulare" ale unor figuri ale istoriei,  Iuliu Maniu,  Ion Mihalache...a fost declanşat şi amânat.

De fapt se pare că nu interesează nici declanşarea,  nici amânarea,.....ci doar legalizarea unui regim schizofrenic, de barbarie comunistă,  impus de o putere străină prin intermediul unor mercenari ce nu aveau nimic  comun cu sentimentele umanitare ale poporului român şi care au fost plătiţi din sudoarea românilor transformaţi în sclavi.

Bunurile acaparate prin forţă, conştiinţele spălate de noţiu­nile ce au stat la baza progresului şi civilizaţiei omenirii, precum şi metodele mistificatoare ale trecutului lăsate moştenire urmaşilor nomenclaturişti sunt apărate  cu înverşunare urmărindu-se legalizarea lor în continuare,  sub regimul democratic pe care l-au batjocorit în fel şi chip.

Ne întrebăm pe drept cuvânt de ce Judecarea recursului în anulare a lotului Partidului Naţional Ţărănesc condamnaţi în procesul înscenat între 26 octombrie şi 11 Noiembrie 1947 şi nu anularea tutu­ror proceselor înscenate după 6 Martie 1945 pentru anihilarea opozi­ţiei împotriva sistemului    comunist, ale căror victime s-au numărat cu sutele de mii ?

Sentinţele pronunţate de magistraţii represivului sistem comunist sunt încă valabile,  iar magistraţii sunt unii în funcţie  deşi au auzit protestele victimelor de nevinovăţie.  Ei, oamenii "legii" au văzut oameni dezbrăcându-se şi arătându-le urmele desfiguratoare ce le brăzdau trupurile.

Iată unele articole prin care au fost trimişi în închisorile de exterminare cei mai curajoşi fii ai ţării:

Cod penal, articolele:  25,   58,   59,  64,  101,   103,  110,  121, 123,   130,  157,   159,   186,  187,   190,  207,  209,  210,  211,  227,  230, 267, 284,  335, etc.

Codul justiţiei militare, articolele:  326,  364, 360, 365,457, 488,  532, etc.

Supravieţuitorii nu se mai întreabă cum a fost posibil acest lucru. Problema care şi-o pun este cum de mai dăinuiesc asemenea practici.

Dacă lumea tace, supravieţuitorii au dreptul şi datoria de onoare s-o strige:

Fiindcă nomenclaturiştii şi urmaşii lor continuă să blocheze struc­turile de stat şi chiar Ministerul Justiţiei.

Minciuna şi dezinformarea continuă să ne stăpânească.

Cât despre întrebarea cum a fost posibil acest lucru, toată lumea a aflat că s-a datorat impunerea sistemului diavolesc prin forţa baionete­lor ruseşti şi cu ajutorul cozilor de topor aduse sau adunate din scursura societăţii chiar şi fără plata celor 40 de arginţi.

Şi cum avocatul Corneliu Stefănescu are nevoie să studieze dosarul Tribunalului Militar al Regiunii II Bucureşti... pentru a-1 apăra pe Ctitorul României, Iuliu Maniu.

Desigur avocatul nu ştie că înscenarea procesului de care este preo­cupat s-a făcut prin cele 99 de volume al anchetei ce puse unul lângă altul însumează aproape 4 m şi circa l00.000 de file, iar în ele conţin declaraţii a sute de persoane.

Dintre cei care se ocupă avocatul, numai declaraţiile a patru per­soane pot fi considerate neinfluenţate de presiunea anchetatorilor, numele lor fiind Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazăr şi N.Carandino.

Restul declaraţiilor sunt viciate de presiunea anchetatorilor sau mincinoase ale celor infiltraţi în sânul P.N.T.-ului pentru a fi folosiţi la momentul oportun, printre ele reliefându-se ale lui Ştefan Stoica, Constantin-Ticuţă Mihăilescu şi mulţi alţi.

Printre zecile de anchetatori care s-au străduit să însceneze proce­sul Maniu, Mihalache, s-au numărat: Alexandru Nicolschi, Mişu Dulgheru, Constantin Mihalcea, Sache Davidescu, Marin Jianu, Mircea Lepădătescu, Dumitru Diaconescu, Bogdan, Sepeanu, Deleanu, Petre Popescu, Doru Ileana, Roxan Stoenescu, Vasile Alexandru, Nicolae I.Popescu, Petre Georgescu, A.Bondrescu, E.Voiculescu, C. Coleş, Rădescu, Dobre, Vl.Mazuru, P.Petrescu, Ion Firescu, Ilie Chiţan, N.Scurtu, M.Candiani, Maxim Gr. Sfetcovici, Feneşan, H.Stănescu, A.Dumitrescu, Al. Sotri, Paul Cornişteanu, Cernea...

 

 

II

 

 

Domnul apărător ce s-a autoangajat în apărarea ctitorilor României, MANIU-MIHALACHE - în anularea sentinţei de condamnare în procesul înscenat împotriva fruntaşilor P.N.Ţ., pare mai mult un acuzator urmărind să legalizeze acţiunile  judiciare ale regimului de dictatură comunistă impusă de URSS.

S-a uitat că Maniu şi Mihalache au fost acuzaţi de înaltă tră­dare tocmai de cei ce erau angajaţi ca agenţi ai Kremlinului şi mai ales de cei ce se înghesuiau să-şi ofere serviciile noilor ocupanţi ai ţării.

Şi trădarea a început chiar de pe teritoriul rusesc, din sânul delegaţiei care plecase să semneze armistiţiul.

Şeful delegaţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu,  în scrisoarea trimisă lui Molotov pe 30 August 1944 spunea:   "...In scopul asigurării propice discutării libere a problemei privind România,  independent de mandatul meu oficial de şef al delegaţiei şi pentru a avea posibilitatea redac­tării unor rapoarte despre situaţia politică din ţară, vă rog să-mi trimiteţi unul din colaboratorii d-voastră pentru a stabili legături directe şi neoficiale. In faţa celorlalţi membri ai delegaţiei, el va fi prezentat drept o cunoştinţă personală. Acest contact ar trebui să fie stabilit,  dacă e  posibil până la începutul activităţii delegaţiei noastre..."

Tot Lucreţiu Pătrăşcanu în discuţia particulară cu A.l.Vâşinschi din 1 septembrie 1944 îi aducea la cunoştinţă:  "...Maniu şi Brătianu rămân adversari ai apartenenţei Basarabiei la Uniunea Sovietică... Trebuie să vă previn că între delegaţi se află, de exemplu, Popp,  o creatură a lui Maniu, care exprimă exact orientarea şi opiniile lui

Maniu.  Acest Popp a iniţiat o discuţie împotriva semnării armistiţiu­lui şi pentru reîntoarcerea delegaţiei în ţară..."

Probabil,  încurajat în discuţiile neoficiale purtate la Moscova, Lucreţiu Pătrăşcanu la întoarcere,  în Consiliul de Miniştri din 15-16 Septembrie 1944 a început atacul împotriva Ctitorului României;

"Există un vinovat pentru ce România nu a încheiat armistiţiul pe baza armistiţiului din Aprilie şi acel vinovat sunteţi dv. domnule Maniu...Nu s-a intervenit ca acestei panici (creată de prezenţa Armatei roşii)  să i se pună capăt,  cu toată autoritatea Partidului Naţional Tărănesc şi a Partidului Liberal,  pentru că cuvântul    dlui Maniu şi al dlui Brătianu,  în acele zile de panică ar fi adus foarte mult bine României...".

Bătrânul politician care luptase pentru drepturile românilor sub ocupaţia maghiară,  sub dictaturile dintre 1930-1944, cerându-i-se moartea, a răspuns celui ce se pusese de bună voie în slujba ocupan­tului":

"...Conducătorii oficiali al armatei sovietice au declarat, ofi­cial şi în conversa ţiunile particulare, că ei vin în România ca trupe de ocupaţie,  într-o ţară duşmană...In faţa acestei atitudini a lor,...cînd  au pus mâna pe toate vasele noastre şi au făcut unele acte până acolo încât un amiral a trebuit să se împuşte pentru că au fost făcute acte umilitoare care dezonorează,...când satele noastre sunt aprinse, când prăpădesc averi de miliarde,  când comandamentul rus nu primeşte pe membrii guvernului şi evacuează sate întregi... ce vrei d-ta să facem? Manifestări de dragoste şi iubire?.,.

Oricât ar fi raţiunea politică de clară şi de calmă, sunt anumite sentimente care nu pot fi predominate fără ca să nu ne supunem atunci la acte de umilire şi la o rupere totală de publicul românesc. Noi cu publicul românesc trebuie să trăim, noi cu lumea românească trebuie să ne aşezăm viitorul...Dar un    lucru    putem şi noi cere, după aceste întâmplări,  să nu se ceară de la noi explozii de bucurie şi de osanale...

Atacurile împotriva lui Iuliu Maniu au continuat    prin deni­grare,   însinuări,  minciuni şi ameninţări, toate acestea  dirijate de Moscova prin uneltele lor româneşti.

Cu ocazia vizitei lui Vâşinschi la Bucureşti sunt îndemnaţi: "Tovarăşi,  aveţi armata sovietică alături. Trebuie să constituiţi un guvern comunist şi să urmaţi politica Moscovei...".

După "liberul" dat de Vâşinschi şi refuzul lui de a despă­turi memoriul lui Maniu,  imediat au sărit ca la comandă oportu­niştii, cei lipsiţi de caracter şi politrucii care au început să umple coloanele ziarelor    devenite pro comuniste, cu articole care mai de care demne de dispreţ pentru a injuria şi denigra activi­tatea de o viaţă a liderului P.N.Ţ. pusă numai în slujba ţării. Astfel,  printre necugetaţii mânuitori ai minciunii s-au numărat: Silviu Brucan    (întrecându-i pe ceilalţi, prin cererea pedepsei capitale), Miron Constantineseu, Nicălai Moraru, Tudor Olaru, Leonte Răutu,  Zaharia Stancu, Nicolae Belu, George Călinescu şi mulţi alţi.

Gheorghiu Dej  care la mijlocul lui Ianuarie 1945 plecase la Moscova pentru a-şi consolida poziţia în partidul comunist, se va întoarce cu noi instrucţiuni pentru iniţierea unei acţiuni de înlă­turare a guvernului Rădescu şi de eliminarea din viaţa publică a lui Iuliu Maniu.

Imixtiunea sovietică în viaţa politică românească a fost promovată făţiş de A. Vâşinschi care după ce a trântit uşa la Palatul Regal pentru a impune guvernul nenorocirii naţionale condus de Petru Groza,  pe 7 Martie 1945, a fost continuată de Moscova, care a trimis o delegaţie în frunte cu Evgheni Suhalov,  reprezentantul Cominternului, cu planul de trei ani pentru comunizarea României.

Printre măsurile ce urmau să fie puse în aplicare de Ana Pauker şi tovarăşii ei se numărau:

- Desfiinţarea gospodăriilor ţărăneşti;

- Abdicarea Regelui şi exilarea Familiei Regale;

- Suprimarea partidelor istorice, prin arestarea, uciderea şi răpurea membrilor...,etc.

Toate aceste şi multe alte dispoziţii au fost îndeplinite de comunişti. După ce Gh. Tătărăscu a trecut,fără nici o remuşcare la ordinele Kremlinului oferindu-se că este gata să ia poziţie împo­triva lui Iuliu Maniu, Gheorghiu Dej i-a luat apărarea lui Tătărăscu spunând:

"Vă pot declara deschis că la Moscova nu se face deosebire între Maniu şi bestiile de Antonescu. Locul lui este aici şi el va fi judecat de popor. Să nu-şi închipuie că va putea să se ascundă sub masca democraţiei."

Derularea evenimentelor până la 14 Iulie 1947 dovedesc că Moscova nu s-a mulţumit numai să jefuiască ţara românească, ci a urmărit distrugerea tuturor instituţiilor româneşti şi exterminarea tuturor reprezentanţilor poporului român care-i consolidaseră hota­rele şi demnitatea.

Iuliu Maniu n-a acceptat să facă compromisuri pe spatele ţării.

Dacă Iuliu Maniu s-a înscris în istoria poporului român ca artizan minuţios al politicii externe şi al instaurării democra­ţiei, Ion Mihalache a rămas arhitectul politicii interne şi al im­primării dreptăţii sociale peste durerile îngrămădite de veacuri în sufletul ţăranului român.

Cei doi făuritori ai României Mari înfrăţiţi în luptă au rămas nedespărţiţi şi în suferinţă, fiind primii dintre Ctitorii României exterminaţi.

Si-au sacrificat viaţa pentru a dovedi occidentului că Rusia nu urmăreşte decât subjugarea popoarelor şi instaurarea celei mai crunte dictaturi.

Deşi poporul român şi-a manifestat solidaritatea cu Maniu şi Mihalache acordându-le încrederea pe 19 Noiembrie 1946, tot ambasa­dorul U.R.S.S.-ului de la Bucureşti a dat soluţia să se inverseze rezultatul alegerilor şi astfel s-a "legalizat" parlamentul des­chis pe 1 Decembrie 1946 prin cea mai neruşinată fraudă.

Teroarea dezlănţuită după aceste - nealegeri - nu s-a termi­nat nici cu condamnarea la muncă silnică pe viaţă, identică cu con­damnarea la moarte, dat fiind condiţiile  în care au fost ţinuţi până ce şi-au dat obştescul sfârşit.

Procesul înscenat împotriva lor a fost procesul intentat în acelaşi timp împotriva neamului românesc, a desfiinţării Statului Român în vederea Sovietizării  ţării.

Etapele premergătoare subjugării ţării de către U.R.S.S. s-au făcut sub bagheta Moscovei    şi sub supravegherea directă a lui Lucreţiu Patrăşcanu ca ministru de justiţie ce a distrus această instituţie prin proletarizarea ei,  prin promovarea analfabeţilor ca judecători după "cursuri" de câteva luni şi prin abrogarea inamovi­bilităţii magistraturii.

Astăzi lucrurile se cunosc foarte bine.

Si atunci te întrebi cum mai este posibil să se pună în dis­cuţie recursul în anulare a lotului P.N.Ţ. când este nevoie de anularea tuturor sentinţelor pronunţate sub regimul dictaturii instaurate la 6 martie1945 de o tagmă de trădători şi jefuitori.

Este momentul să înceapă procesul comunismului care se tot te tergiversează.

Cine are interesul să lase să se aştearnă uitarea peste durerea a sute de mii de români care au pierdut totul dar şi-au salvat onoarea şi au încă vigoarea să strige:  DREPTATE.

Foştii deţinuţi politici au încă şi astăzi caziere care le fac greutăţi în desfăşurarea activităţii lor creatoare.

Preşedintele Tării, care are atributele necesare, poate să anuleze toate sentinţele.

 

Cicerone IONITOIU