— 1 OCTOMBRIE 1948. La Cluj, în România, a avut loc aşa-zisul Congres care trebuia să decidă, sub stricta supraveghere a Partidului Comunist, unirea Bisericii catolice cu Biserica ortodoxă. "În afara preşedintelui şi a vreo doi dintre aliaţii lui - povesteşte un martor ocular - congresiştii, scoşi din celule, au fost aduşi în sala păzită de forţele Poliţiei şi Siguranţei, livizi, cu ochii înfundaţi în orbite din cauza suferinţelor morale şi fizice la care fuseseră supuşi, cu teroarea imprimată pe feţe, în gesturi, în întreaga lor atitudine...şi cu agentul în spatele lor". Un preot completează relatarea: "Am fost smulşi din casă de agenţi şi transportaţi la Cluj. Sala Congresului era păzită de poliţişti. Lucrările  Congresului au durat puţin. În fine, toată lumea a semnat. Violenţele exercitate asupra noastră au fost atât de înspăimântătoare, încât unul dintre noi a înnebunit. Nu ştiu nici acum de ce am semnat. Mă gândesc că am fost drogaţi. Poliţia a luat măsuri din timp pentru ca acţiunea să nu fie de nimic tulburată".

 

 

— 1 OCTOMBRIE 1948. Episcopul român Iuliu Hossu i-a excomunicat prin decret pe toţi preoţii care au consimţit să ia parte la "adunarea istorică" de la Cluj, menită să realizeze ruperea relaţiilor cu Roma şi asimilarea Bisericii catolice de rit oriental de către Biserica ortodoxă. "În numele Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Spirit, noi, Iuliu Hossu, prin mila lui Dumnezeu şi graţia Sfântului Scaun apostolic de la Roma, episcop greco-catolic român de Cluj-Gherla, facem cunoscut tuturor celor care trebuie să ştie, în prezent şi în viitor, că luând cunoştinţă că astăzi 1 octombrie s-au reunit la Cluj, în oraşul nostru rezidenţial, câţiva preoţi ai episcopiilor provinciei noastre mitropolitane, pentru a decide, cum din nefericire au făcut-o, dezunirea prin apostazie a Bisericii noastre unite, sfinte, catolice şi apostolice, conduse după voia divină a Domnului Nostru, prin urmaşul său Petre, primul dintre apostoli şi temelie a Bisericii sale, am hotărât, în numele Domnului, să adoptăm următorul decret în virtutea căruia, conform puterii pe care o avem ca episcop al locului, aplicăm pedeapsa cu excomunicarea tuturor preoţilor care au luat parte la amintita adunare, ţinută sub preşedinţia preotului Traian Belaşcu, cu toate consecinţele pe care le implică Sfintele Canoane".

 

— 2 OCTOMBRIE 1940. Gladkov, vicecomisar pentru problemele interne  din R.S.S.Lituania, a trimis o circulară "absolut" secretă şi "extrem" de urgentă "tuturor şefilor de districte ai secţiei pentru securitatea statului, în vederea accelerării acţiunii de distrugere a Bisericii şi de anihilare a preoţilor lituanieni, acuzaţi de a fi întreprins "activităţi secrete şi ostile U.R.S.S.". Consideraţi drept cei mai mari exploatatori şi cei mai răi duşmani ai poporului, preoţii sunt acuzaţi că răspândesc "idei naţionaliste, căutând să creeze printre fideli o mentalitate antisovietică", că desfăşoară "printre tineri o activitate ilegală, educându-i în spirit naţionalist şi în spiritul urii faţă de sistemul comunist" şi, în sfârşit, că desfăşoară "o intensă activitate anticomunistă în interiorul confreriilor şi al grupărilor catolice autorizate". Tovarăşul Gladkov a hotărât să se ia următoarele măsuri contra activităţii ostile a clerului:

     - preoţii să fie supravegheaţi şi să se cunoască "compoziţia grupurilor conducătoare ale organizaţiilor şi confreriilor catolice";

     - să se realizeze o documentare amănunţită în legătură cu toţi membrii decanatului şi ai curiilor episcopale şi să "se încerce racolarea unora dintre preoţii şi angajaţii Bisericii";

     - să fie supravegheaţi "toţi monahii şi mai ales superiorii lor", toţi iniţiatorii de petiţii către structurile guvernamentale şi toţi organizatorii de acţiuni contrarevoluţionare;

     - să se organizeze în licee o muncă de anihilare a influenţelor religioase şi de "formare printre monahi a unei reţele de informatori".

 

 

— 2 OCTOMBRIE 1948. Ministrul Afacerilor Externe al României a primit o notă de protest semnată de Monseniorul Gerard Patrick O'Hara, nunţiu apostolic, în care sunt incriminate atentatele la libertatea religioasă din Transilvania: "Nunţiatura apostolică se referă la acţiunea întreprinsă nu de elemente iresponsabile, ci chiar de autorităţile civile, pentru a forţa clerul greco-catolic să-şi renege credinţa. Autorităţile au pus în circulaţie în diferite departamente din Transilvania un formular pe care clerul greco-catolic trebuia să-l semneze în favoarea a doi preoţi din fiecare departament, preoţi care rămâneau necunoscuţi semnatarilor şi care trebuiau să-i reprezinte la adunarea organizată de Guvern în oraşul Cluj, la 1 octombrie a.c., adunare al cărei scop era ceea ce documentul menţionat mai sus numea "întoarcerea Bisericii greco-catolice la Biserica ortodoxă". Această iniţiativă a puterii civile care, prin ea însăşi, este în evidentă contradicţie cu principiile libertăţii şi egalităţii tuturor cultelor din România, a demonstrat, mai ales prin mijloacele folosite pentru obţinerea semnăturilor, adevăratul ei caracter de persecuţie religioasă. Preoţii au fost aduşi adesea cu forţa în prefecturi, în sediile instituţiilor represive, unde au fost intimidaţi, ameninţaţi cu închisoarea, cu separarea de familiile lor, cu deportarea sau cu moartea.[...] Aceste delicte despre care s-a aflat în toată ţara şi care, invitabil, au alarmat curând opinia publică mondială au fost confirmate de funcţionarii Patriarhiei de la Bucureşti şi de participanţii la respectiva adunare de la Cluj pentru unirea cu Biserica ortodoxă, dintre care unii purtau în mod vizibil semnele constrângerilor suferite".

 

 

— 4 OCTOMBRIE 1932. După ce a petrecut trei ani în închisoare şi în lagăr (Sizit, canalul Mării Albe), credinciosul baptist Vasili Stepanovici Sucikov, din oraşul Kazan, a fost eliberat cu dreptul de domiciliu liber ales pe teritoriul U.R.S.S. Dar, la 15 decembrie 1945, a fost din nou arestat datorită participării la întâlnirile de rugăciune neautorizate. După un an de interogatorii şi procese s-a văzut condamnat la şase ani de închisoare. "Când am terminat de ispăşit condamnarea, la Potma, - se plângea Sucikov, într-o scrisoare adresată procurorului general al U.R.S.S., în februarie 1973 - am fost trimis fără explicaţii în exil, în regiunea Krasnoiarsk. Dar, în drum spre închisoarea din Celiabinsk, m-au informat că fusesem condamnat la exil pe viaţă. În 1955 v-am scris o plângere. Mi-aţi trimis dosarul meu procurorului R.S.F.S.R., care a făcut apel şi l-a transmis Prezidiului Tribunalului Suprem cu recomandarea de a fi închis datorită imposibilităţii de a mi se dovedi vinovăţia. La 4 ianuarie 1962 a început un nou proces pentru participarea mea la întâlniri de rugăciune neautorizate. La 9 iunie 1964 am fost din nou condamnat şi din nou o hotărâre a Prezidiului Tribunalului Suprem dispunea să fiu eliberat imediat, pentru că fusesem judecat ilegal de tribunalul districtului Kirov. [...] Pentru ce mă chinuiesc de 43 de ani? Deoarece cuvântul dumneavoastră are greutate, spuneţi-le autorităţilor locale să mă lase în pace, să înceteze cu acţiunile ilegale îndreptate contra mea şi a altor credincioşi. Articolul 124 din Constituţia U.R.S.S. există pentru a ne garanta tuturor libertatea credinţei şi satisfacerea nevoilor spirituale".  

 

 

— 4 OCTOMBRIE 1948. Vicarul general al Bisericii greco-catolice din Bucureşti, Monseniorul Vasile Aftenie, a reuşit să pătrundă în hotelul Athénée Palace, în care autorităţile comuniste au reţinut 36 de preoţi ai Bisericii greco-catolice unite care au luat parte la Congresul de la 1 octombrie, de la Cluj, şi care au fost duşi la Bucureşti pentru a ratifica abandoarea Bisericii catolice. "Unii dintre ei - povesteşte vicarul despre această întâlnire istorică - s-au grupat imediat în jurul meu şi m-au condus în camera lor pentru a putea vorbi mai liber. I-am admonestat pentru fapta pe care au comis-o cu cuvinte măsurate, dar severe. Mulţi plângeau şi mă puneau la curent cu grozăviile la care au fost supuşi: înşelăciune, ameninţări, percheziţii, arestări etc. Pentru atingerea scopurilor, totul a fost dirijat de reprezentanţii guvernamentali. Aceşti preoţi mi-au povestit pe îndelete evenimentele, programate dinainte cu multă grijă, astfel încât, după cum mi-au spus, patriarhul Marina a putut să afirme: Noi avem în mână un cuţit foarte bine ascuţit, de care ne vom folosi până la capăt; la 21 octombrie, Biserica greco-catolică nu va mai exista, iar unirea cu ortodoxia va fi un fapt împlinit". 

 

 

— 5 OCTOMBRIE 1936. A luat sfârşit anchetarea lui Piotr Iakovlevici Vins, după cea de a doua arestare a sa. Din închisoarea unde se afla, în oraşul Omsk, a scris pe o foaie de caiet soţiei sale Lidia şi mult iubitului său fiu, Gheorghi: "M-a ajutat Domnul şi mi-a dat forţa şi curajul să mărturisesc credinţa în El. Mi s-a permis să transfer cazul la colegiul special al tribunalului regional. Se poate spera că se va judeca în noiembrie. După părerea judecătorului de instrucţie vom fi doisprezece. Cine sunt aceştia? Nu mă interesează. V.P. a fost eliberat înainte să fi putut să demonstreze că nu era direct implicat în activitatea comunităţii. Domnul este apărătorul nostru. Comisia medicală care a trecut pe aici a găsit că am o dilataţie a muşchilor inimii şi o inflamaţie a apendicelui ileo-cecal. Mă rog lui Dumnezeu să vă dea forţă psihică şi morală. Nu fiţi îngrijoraţi pentru mine! Dumnezeu să vă aibă în pază!".

 

— 5 OCTOMBRIE 1975. Preotul din satul lituanian Visakio Ruda, F. Sliumpa se ducea la biserică pentru a se pregăti pentru oficierea slujbei de seară. La o oarecare distanţă de biserică, doi soldaţi ruşi, beţi, i-au barat drumul şi au încercat să-i smulgă cheile de la biserică. Preotul a reuşit să scape. Atunci, soldaţii au strigat, în ruseşte: "O să-ţi dăm foc la biserică!". O persoană care a asistat la incident a anunţat autorităţile militare. A sosit imediat o patrulă şi a arestat trei soldaţi, dar alţi doi au reuşit să se salveze. Părintele Sliumpa a făcut plângere. După puţin timp, a venit un general să-i prezinte scuze şi să-i promită că îi va pedepsi pe vinovaţi. Peste alte câteva zile au venit şi agenţii siguranţei din Kapsukas care au dat următorul ordin: în asemenea cazuri trebuie să vă adresaţi numai la serviciul de Siguranţă şi la nimeni altcineva. 

 

 

— 5 OCTOMBRIE 1979. Comunitatea neînregistrată a baptiştilor din Herson, U.R.S.S., a primit vizita delegatului pentru Problemele religioase din oraş, însoţit de un comisar de poliţie şi de câteva persoane în civil. "Atunci când au sosit - povesteşte credinciosul baptist I.Misin, într-o scrisoare adresată autorităţilor sovietice - eram pe punctul de a începe slujba. După rugăciunea finală, delegatul pentru Probleme religioase le-a cerut credincioşilor prezenţi să-i dea actele de identitate. Eu le-am dat paşaportul, iar reprezentanţii puterii, după ce l-au cercetat, m-au anunţat că vor face, în ce mă priveşte, un raport la autorităţile locale, din zona unde sunt domiciliat. Ceea ce au şi făcut. La 30 octombrie am fost convocat la tovarăşul Zotov, adjunctul şefului secţiei pentru Probleme interne, pentru districtul Riazan. Am fost acuzat, pe nedrept, că "am refuzat înregistrarea comunităţii baptiştilor, că am oficiat serviciul religios la care am atras şi copii de vârstă şcolară şi preşcolară. Conform deciziei luate în acest caz, am fost amendat cu 50 de ruble".

 

 

— 7 OCTOMBRIE 1948. În urma zgomotului asurzitor făcut de presa comunistă din România, care a bătut toba în legătură cu adeziunea a patru sute de preoţi greco-catolici la ortodoxie, preoţii din dioceza Oradea au semnat aproape în unanimitate urmă­toarea declaraţie: "Subsemnatul preot..... declar următoarele: 1) Condamn cu cuvântul de foc al Evangheliei sacrilegiul comis de unii clerici greco-catolici, nedemni şi lipsiţi de conştiinţă religioasă, care au cutezat să-şi asume rolul de reprezentanţi ai clerului Bisericii noastre greco-catolice, să pună în discuţie şi să proclame la Cluj, într-un simulacru de congres, revenirea Bisericii noastre la ortodoxie. 2) Nu iau parte în nici un fel la acţiunea lor infamă. 3) Sunt şi rămân greco-catolic. 4) Cred în Biserica unică, sfântă, catolică şi apostolică. 5) Afirm din nou, din tot sufletul şi cu toată fermitatea, toate punctele dogmei pe care le-au preluat semnatarii actului de la 1700, pe care le-au mărturisit, pe care le-au preluat, de asemenea, înaintaşii noştri de-a lungul a cincizeci de ani, începând cu unirea cu Biserica Romei. 6) Mă angajez sub jurământ la o fidelitate fără condiţii şi fără nici o rezervă faţă de sfântul nostru Părinte, Papa de la Roma, în calitate de trimis al lui Hristos pe pământ, ca şi faţă de episcopii legitim subordonaţi lui şi faţă de superiorii mei, recunoscuţi de aceşti episcopi. Sunt pe deplin conştient de actul pe care îl înfăptuiesc, de nimeni constrâns ci din voinţă proprie, şi confirm aceasta prin semnătura mea. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

 

 

— 7 OCTOMBRIE 1948. Episcopii greco-catolici s-au plâns într-o scrisoare de protest adresată preşedintelui Republicii Populare Române de acţiunea brutală întreprinsă de guvernanţii comunişti de la Bucureşti contra Bisericii lor: "De câteva luni, organele administraţiei de stat şi autorităţile Siguranţei de stat au încercat să afle de la preoţii Bisericii unite din România opinia lor în legătură cu trecerea la Biserica ortodoxă. În acelaşi timp, organizaţiile politice au încercat, într-o manieră ilegală şi abuzivă, să înlocuiască pe alocuri personalul din consiliile parohiale prin persoane supuse puterii guvernamentale, în scopul eliminării preoţilor de la administrarea bunurilor bisericilor parohiale. [...] În această atmosferă de agitaţie şi ostilitate faţă de activităţile noastre religioase şi administrative, ne-am trezit brusc în faţa unei campanii suscitate şi întreţinute de organele administrative, inclusiv cele ale Siguranţei, campanie care prin ameninţări şi înşelătorii susţine trecerea  preoţilor la Biserica ortodoxă.[...] Aducându-vă la cunoştinţă cu durere aceste fapte, ne permitem, Excelenţă, Domnule Preşedinte, să ne exprimăm întreaga noastră indignare faţă de o asemenea campanie de persecuţii dirijată contra preoţilor şi Bisericii române unite".

 

 

— 7 OCTOMBRIE 1955. Episcopul Mihail Melnik şi secretarul său, părintele Vladimir Kunovski, au plecat cu trenul din oraşul Drogobici, ca urmare a unei invitaţii făcute de patriarhul Alexei de a vizita Kievul, Moscova şi Leningradul. "A doua zi, la 8 octombrie, - se poate citi în cartea lui Mihail Polski, Noii martiri ruşi - în timpul opririi într-o gară, Kunovski a ieşit din compartiment şi nu s-a mai întors din cauza unei boli aşa după cum s-a anunţat oficial. Seara, tovarăşii de călătorie, ajunşi la Kiev, au fost informaţi de moartea acestuia. A doua zi dimineaţa, episcopul Mihail a murit şi el brusc. El nu era nici măcar în vârstă, avea doar cincizeci şi patru de ani şi se bucura de o sănătate înfloritoare. Într-o declaraţie oficială s-a anunţat că părintele Kunovski murise în drum spre Kiev şi că episcopul Mihail decedase în urma unei crize cardiace, în acest oraş. Fără să fi fost autopsiat, corpul episcopului defunct a fost dus în biserica Sfintei Treimi, pentru un Requiem, după care sicriul său a fost trimis la Drogobici, unde a fost înmormântat. Nici unul dintre cei care l-au însoţit pe defunct în călătoria la Kiev n-a îndrăznit să meargă în urma sicriului la Drogobici de teama rumorii şi a întrebărilor insinuante în legătură cu bizarul deces". 

 

 

— 7 OCTOMBRIE 1963. Ziarul sovietic Pravda a semnalat că mai mult de două sute de biserici au fost închise în Volinîi (vechi teritoriu polonez, anexat la U.R.S.S.). Această situaţie dezas­tru­oasă a fost recunoscută cu mai multă vreme în urmă şi de alte publicaţii comuniste. "În regiunea Jitomir din Ucraina, - con­semna periodicul Politiceskoe Samobrazovanie - în cursul anilor 1960-1961, zeci de biserici ortodoxe şi catolice ca şi sinagogi au fost închise; diverse comunităţi aparţinând sectelor protestante au fost dizolvate. Este locul să se semnaleze, pe de altă parte, că un anumit număr de comunităţi religioase sunt pe punctul de a dispărea, din cauza lipsei de membri. Noi am reuşit astfel să smulgem sute de persoane de sub influenţa religiei. Şi nu este decât începutul unei munci cu excelente rezultate".

 

 

— 8 OCTOMBRIE 1972. Într-o scrisoare deschisă a Bisericii C.E.B. din Rostov pe Don se poate citi: "Credincioşii s-au întâlnit în casa lui V.P.Ruşko, pe strada Sormovskaia numărul 131. Fideli tradiţiei, eu au ţinut să celebreze sărbătoarea creştină a recoltei. Totul s-a desfăşurat în calm şi ordine. Pentru că la această sărbătoare au participat aproape patru sute de credincioşi, s-a preparat şi mâncare pentru ei. După serviciul divin, condus cu o mână de maestru, şi în timp ce credincioşii reculeşi mâncau, adunaţi în jurul mesei, o mâncare caldă, conform tradiţiei creştine, un grup de miliţieni a intrat impetuos în clădirea unde avea loc ceremonia. În fruntea lor se găseau două persoane în civil. Credincioşii i-au rugat pe miliţieni şi pe cei doi civili să se legitmeze. Aceştia au refuzat să-şi decline identitatea şi au trecut la acţiuni în forţă. Le-au răsucit mâinile oamenilor, le-au sfâşiat hainele, au răsturnat masa încărcată cu mâncare şi i-au ameninţat cu armele. Pentru că atmosfera era tot mai încărcată, un reprezentant al puterii le-a ordonat credincioşilor să se împrăştie. Aceştia s-au supus şi s-au îndreptat spre ieşire pentru a se duce la casele lor. Dar, nu se ştie de ce, miliţienii şi-au schimbat rapid tactica şi au blocat toate ieşirile. Apoi au sosit întăriri, aproape cincizeci sau şaizeci de persoane. S-au deschis uşile, credincioşii au încercat din nou să iasă, dar un solid cordon de miliţieni, format în stradă, le-a oprit retragerea. S-a instalat imediat o mare confuzie: persoane în vârstă, adolescenţi, mame cu copii mici, toţi au fost victimele unei insuportabile busculade. Strada s-a umplut de strigătele femeilor şi ale copiilor, îngroziţi de turnura evenimentelor".   

 

 

— 9 OCTOMBRIE 1976. Tânărul credincios ortodox Gheorghi Fedotov, membru al seminarului clandestin din Moscova, îi scria Tatianei Hodorovici, membră a Grupului de iniţiativă pentru apărarea drepturilor omului în U.R.S.S.: "Tinerii creştini din secolul al xx-lea nu pot să mai accepte o gândire religioasă alterată, ca acele femei bătrâne şi viclene, plătite de Comitetul districtului, care stau în spatele cutiilor cu lumânări din biserici şi numără banii. De asemenea tinerii nu mai pot să gândească asemenea unora din generaţiile anterioare care se obligau să înăbuşe creştinismul cu ajutorul miliţienilor şi psihiatrilor. Persecuţiile pentru convingeri religioase se desfăşoară în acest moment pe scară largă în şcoli, în institutele tehnice şi în unităţile de învăţământ superior din Moscova. Înţelege-mă... sunt foarte puţini creştini formal înscrişi în registre, dar tineri neînscişi la parohii, care merg la biserică şi caută, visează, întreabă - astfel de tineri sunt foarte mulţi. Este o mulţime independentă care nu se supune regulilor psihologiei sociale a oamenilor din acestă lume. Această adevărată mişcare a tinerilor care se îndreaptă spre Biserică există, a început la Moscova, prin voinţa lui Dumnezeu, altfel structurile puterii nu s-ar interesa atât de insistent de ea. Este un fenomen mortal pentru birocraţii sclerozaţi, pentru că este o mişcare sinceră şi luminoasă ca trandafirul dimineaţa".

 

 

— 10 OCTOMBRIE 1948. În comuna Lăpuşul Românesc din zona Someşului - povesteşte părintele Petru Gherman - "s-au prezentat medicul Ioan Pop, de la secţia de sănătate locală, un inginer şi medicul comunal Steinfeld. Aceştia l-au invitat pe preotul comunei la primărie pentru a-i aduce la cunoştinţă că întregul cler a semnat deja adeziunea de trecere la ortodoxie, cu acordul episcopului Iuliu Hossu. Vom face acelaşi lucru şi aici - i s-a spus părintelui de la Lăpuş. Sfinţia ta nu va mai sluji în numele Papei, ci în numele patriarhului Bisericii ortodoxe române! Preotul a răspuns că se va supune doar superiorilor săi din ierarhia Bisericii catolice şi că, neputând să renege ceea ce a predicat de-a lungul anilor, îi va fi imposibil să le spună credincioşilor că tot ceea ce au învăţat de la el până atunci era fals, cu atât mai mult cu cât este convins că numai Biserica catolică îi va salva sufletul. Bine părinte - i s-a spus - nu înţelegi că, şi dacă nu vei semna, unirea tot se va face? Dându-şi seama că insistenţele lor nu vor avea nici un rezultat, reprezentanţii autorităţilor i-au cerut să fie cel puţin de acord să citească în biserică, în faţa credincioşilor, actul de unire a Bisericii catolice cu cea ortodoxă. Preotul a răspuns că avea altceva de citit, cu mult mai important. Ieşind de la primărie, s-a dus să oficieze slujba la biserica din Balta şi şi-a început predica prin a citi decretul episcopului Hossu prin care erau excomunicaţi cei care trădaseră Biserica catolică". (Petru Gherman Sufletul românesc sfâşiat.)    

 

 

— 12 OCTOMBRIE 1948. În numele Consiliului parohial al Bisericii ortodoxe române din Paris, arhimandritul Ştefan Lucaciu a denunţat într-o alocuţiune pronunţată în faţa cardinalului Tisserant, la arhiepiscopia din Paris, maşinaţiile Guvernului român împotriva Bisericii creştine şi în special împotriva Bise­ri­ci­lor surori - Biserica romano-catolică şi Biserica greco-catolică: "Biserica ortodoxă română din Paris, bucurându-se de libertatea de exprimare şi considerându-se reprezentanta Bisericii ortodoxe române în ansamblul ei, având sub protecţie spirituală pe toţi cei de dincolo de cortina de fier, se simte îndreptăţită să protesteze în maniera cea mai hotărâtă contra abuzurilor şi ofenselor la care a recurs regimul comunist din România. Oportunismul religios de care dă dovadă astăzi regimul comunist se va îndrepta cu furie mâine către Biserica ortodoxă pe care înţelege să o transforme în prezent în platformă politică pentru îndeplinirea scopurilor lui politice. În calitate de părinte spiritual al întregii comunităţi ortodoxe române de dincolo de cortina de fier, adresez Eminenţei voastre rugămintea de a transmite Preafericitului părinte, Papa Pius al XII - lea hotărârea noastră de a nu recunoaşte niciodată actele arbitrare săvârşite de regimul comunist din România contra fraţilor noştri romano-catolici şi greco-catolici. Dorinţa pe care ne-o exprimăm hotărât este ca, alături de bisericile surori, să apărăm idealurile tradiţionale din ţara noastră care îşi trag vigoarea din credinţa în Iisus Hristos".

 

 

— 14 OCTOMBRIE 1949. Legea numărul 21/1949 a înfiinţat în Cehoslovacia un serviciu ecleziastic de stat:

"1) Serviciul ecleziastic de stat se constituie ca autoritate centrală; el este condus de un ministru, desemnat de preşedintele Republicii. 2) Serviciul ecleziatic de stat are ca sarcină să vegheze pentru ca viaţa ecleziastică şi religioasă să se desfăşoare în conformitate cu Constituţia şi cu principiile impuse de ordinea publică a unei democraţii populare, pentru ca să i se asigure fiecărui cetăţean dreptul, garantat de Constituţie, la libertatea confesională, drept care are la bază principiile toleranţei religioase şi a egalităţii în faţa legilor a tuturor confesiunilor. 3) Competenţa în toate problemele ecleziastice şi religioase, pe care au deţinut-o până în prezent alte autorităţi centrale, este încredinţată serviciului ecleziastic de stat". Acest serviciu ecleziastic, constituit în secretariat independent pentru problemele ecleziastice, a fost integrat mai târziu în Ministerul Învăţământului şi apoi în Ministerul Culturii.

 

 

— 15 OCTOMBRIE 1951. Ziarul românilor din exil, Naţiunea română, descria astfel situaţia Bisericii ortodoxe din România, sub noul regim ateu, instalat la putere de sovietici: "Înainte ca Iustinian să parvină la înalta situaţie de patriarh, comuniştii au fost nevoiţi să-l revoce pe fostul mitropolit Irineu, de Moldova, şi pe ultimul patriarh al României, Nicodim. Amândoi au murit într-un mod misterios. Persoana care deţinea dovezile asasinatelor, episcopul de Huşi, Grigore, a murit el însuşi misterios la 1 martie 1949. Un simplu preot de sat n-ar fi putut niciodată să fie ridicat la rangul de patriarh al României, sărind, în şapte luni, peste toate gradele ierarhiei ecleziastice, aşa cum s-a procedat în cazul lui Iustinian Marina, dacă Partidul Comunist nu i-ar fi încredinţat o misiune specială. Vechea lege privind Biserica, care a înlesnit de-a lungul anilor organizarea democratică, a fost definitiv abolită la 23 februarie 1949 şi înlocuită de o nouă legislaţie dictatorială. Conform acestei legislaţii, actualul patriarh comunist al României a deveneit dictatorul nu numai al Bisericii ortodoxe, ci şi al celorlalte, inclusiv al celor mahomedane şi israelite. Patriarhul a acţionat conform instrucţiunilor primite de la M.Karpov, unul dintre conducătorii de la Kremlin. De fapt, după această nouă lege, nici un arhiepiscop, nici un arhimandrit, nici un episcop, nici un preot sau chiar un simplu paracliser n-ar putea fi numiţi fără acordul Cabinetului roşu, care funcţionează pe lângă patriarhie. Acest cabinet este compus din patru sau cinci, aşa-zişi experţi în probleme religioase, dar care în realitate nu sunt decât agenţi ai partidului comunist. Astfel, chiar şi patriarhul comunist de la Bucureşti nu poate să ia nici o decizie fără consimţământul lor".

 

 

— 15 OCTOMBRIE 1973. Aproximativ 10.000 de credincioşi din parohia Mielagene şi-au pus semnătura pe o reclamaţie în care se afirmau, printre altele, următoarele: "Pentru ce suntem pedepsiţi, când Constituţia ne garantează libertatea conştiinţei? N-am ştiut niciodată din ce motiv a fost îndepărtat episcopul nostru Stepanovicius. Nu se ştie de ce de treizeci şi cinci de ani sacramentul confirmării n-a mai avut loc în biserica noastră. Suntem profund îndureraţi pentru că serviciul divin nu poate să fie celebrat cu regularitate în biserica noastră, că ne mor bolnavii fără să poată avea consolarea ultimei împărtăşanii, că nu ştim cui trebuie să cerem aprobarea pentru a oficia serviciul divin ... Vă rugăm să-l autorizaţi pe administratorul diocezei să desemneze în parohia noastră un preot în puterea vârstei care să poată să vegheze asupra credincioşilor aşa cum cer omenia şi Constituţia".

 

— 15 OCTOMBRIE 1979. În localitatea Gorlovka, din U.R.S.S., a început procesul credinciosului baptist Feodor Vasilievici Gordienko, - născut la 30 martie 1930, la Maikope, - fără partid, cu studii universitare, fără condamnări, căsătorit, tată a şase copii, dintre care patru minori, lucrând ca medic de noapte, domiciliat în Gorlovka. Conform actului de acuzaţie, F.V.Gordienko, în calitate de conducător al unei comunităţi baptiste "schismatice", adică neînregistrate, a organizat în 1975, 1977 şi 1979 "reuniuni ilegale" în oraşele Gorlovka şi Enakievo, "reuniuni care au tulburat ordinea publică". El a refuzat "să se supună somaţiilor legale ale reprezentanţilor forţelor de ordine, prin care i se cerea să pună capăt acestor reuniuni". În plus, în cadrul acestor "reuniuni ilegale" inculpatul a răspândit verbal, în declaraţiile şi predicile sale, "minciuni prin care calomnia sistemul politic şi social". În pledoaria prin care s-a apărat şi care a durat treizeci de minute, Gordienko a spus, printre altele: "Încercaţi prin toate mijloacele să calomniaţi viaţa credincioşilor, deci procesul este unilateral. Tribunalul a promovat martori falşi care au adus în prim plan motivaţiile politice, deşi nu există probe concrete. Pentru ce mă fac atât de grav vinovat în faţa voastră ca să-mi daţi maximum de pedeapsă - trei ani de privare de libertate? În pofida a tot ce s-a întâmplat, accept cu bucurie această sentinţă. Sunt creştin, deci gata să sufăr pentru Hristos, chiar să şi mor pentru El".

 

 

— 17 OCTOMBRIE 1964. Ziarul sovietic Moskovskii Komsomoleţ relatează că doi studenţi de la Institutul Pedagogic "Lenin" din Moscova s-au prezentat la preotul unei biserici catolice din capitală pentru a fi botezaţi şi pentru a intra apoi la seminarul catolic din Kaunas (Lituania). Din cauza acestui demers insolit, cei doi tineri au fost judecaţi de un tribunal improvizat în Institut unde au fost "blamaţi amical" de colegi, daţi afară din Komsomol şi din Institut. (Cf. Situaţia religioasă în U.R.S.S.)

 

 

— 17 OCTOMBRIE 1966. Adunarea generală a episcopatului polonez s-a adresat astfel preoţilor, prin intermediul unei scrisori: "Noi toţi, episcopi polonezi, în deplin acord cu preoţii şi fidelii noştri, declarăm solemn că nu pretindem, în nici un mod şi în nici o împrejurare, să formăm un stat în stat, dar cerem să fie recunoscute şi respectate drepturile fundamentale ale tuturor cetăţenilor, fără nici o discriminare, aşa cum se întâmplă în întreaga lume civilizată. Pretindem respect pentru bunul inelienabil al oricărei fiinţe umane: libertatea conştiinţei şi a confesiunii, dreptul de a-şi exprima liber convingerile. Orice limitare a drepturilor individului, ca şi hărţuielile rafinate şi savant mascate cu care sunt copleşiţi cei care frecventează Biserica şi îşi instruiesc religios copiii, constituie o flagrantă violare a libertăţii personale şi a libertăţii de conştiinţă. Cum ar trebui să interpretăm metodele utilizate pentru a-i împiedica pe copii şi pe tineri să-şi practice religia în tabere şi colonii de vacanţă? Aceste acţiuni nu sunt în contradicţie flagrantă cu declaraţiile internaţionale pe care le-a semnat şi le proclamă ţara noastră? Facem tot posibilul pentru a calma, cu ajutorul vostru, fraţi preoţi, opinia publică. Îi invităm pe fidelii noştri să aibă răbdare şi să ierte, dar să se roage fierbinte pentru ca aceia care refuză să ne dăruiască bunăvoinţa lor să ne trateze cel puţin ca pe nişte fiinţe umane, conform principiilor celui mai elementar umanism".

 

 

— 17 OCTOMBRIE 1969. Ziarul Izvestia a făcut publică următoarea afirmaţie a preşedintelui Sovietului pentru problemele religioase de pe lângă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S., cu privire la înfinţarea asociaţiilor religioase: "Se poate refuza înregistrarea unei comunităţi religioase, dacă scopurile şi metodele activităţilor sale, ale dogmelor şi ale practicării ritualurilor antrenează încălcarea legilor sau aduc atingere intereselor individului şi drepturilor cetăţenilor".

 

 

— 17 OCTOMBRIE 1971. Procurorul regiunii Moscova, S.Gusev, a afirmat răspicat în ziarul Sovietskaia Rosia că în U.R.S.S. "Statul nu permite nimănui să impună copiilor opiniile sale religioase". El şi-a exemplificat declaraţia prin cazul Nadejdei Voronova care "reunea copii la domiciliu şi le citea predici religioase. Ceea ce constituie o grosolană violare a legii cultelor. Tribunalul poporului a pedepsit-o cu temei pe Voronova, privând-o de libertate".        

 

— 18 OCTOMBRIE 1949. Iată ce prevedea ordonanţa guvernamentală nr.219/1949 pentru Biserica romano-catolică din Cehoslovacia:

"Paragraful 16 - Preoţii nu pot să desfăşoare o activitate spirituală decât cu aprobarea statului. Paragraful 29 - Patronajul asupra bisericilor romano-catolice, al veniturilor şi al altor instituţii ecleziastice trece la stat. Paragraful 31 - Se anulează toate obligaţiile fundamentate pe patronaj sau alte motive juridice, sau vechi obişnuinţe de a vărsa beneficiile şi fondurile în contul Bisericii şi al părţilor ei integrante, al comunităţilor, instituţiilor, fundaţiilor, bisericilor".

 

 

— 20 OCTOMBRIE 1946. Cardinalul Mindszenty scria în legătură cu celebra afirmaţie "religia este o afacere privată": "Faptul că purtăm părul ondulat sau drept, că mâncăm carne sau că preferăm să fim vegetarieni - acestea pot fi considerate afacere privată. Acestea nu-i afectează în nici un fel pe ceilalţi şi nici societatea. Dar deja nu mai este o afacere privată pentru stat, dacă în grădina mea cultiv mai mult de două sute de picioare de tutun; sau dacă trec prin alambic drojdie de prună fără să anunţ perceptorul. Acolo unde religia devine o afacere particualară viaţa este sufocată sub corupţie, păcate şi cruzime". 

 

 

— 21 OCTOMBRIE 1928. O mulţime impresionantă de credincioşi ai bisericii din Iaroslav (U.R.S.S.) a participat la funeraliile mitropolitului Agafanghel, decedat la vârsta de 74 de ani, după ce a cunoscut persecuţia, închisoarea şi deportarea, ca urmare a opoziţiei sale la politica anticlericală a bolşevicilor. "Monseniorul Agafanghel - scrie M.Polski în cartea sa Noii martiri ruşi - a fost unul dintre primii care a condamnat sever Biserica Vie, uzurpatoare şi progresistă, vinovată de a fi pus în discuţie dogmele şi canoanele Bisericii. O delegaţie a acestor renovatori a venit totuşi să-l vadă la Iaroslav, pentru a-i propune unirea şi colaborarea cu ei. Ca recompensă, l-ar fi ajutat să-şi păstreze locul! Monseniorul a refuzat net. La puţin timp după aceasta a fost arestat. Monseniorul a fost aruncat în închisoarea de stat de la Lubianka (Moscova), pentru a-şi aştepta procesul care n-a avut loc. Pe baza unui simplu ordin de la G.P.U., arhiepiscopul a fost condamnat la deportare în regiunea Narim, din Siberia, într-un loc îndepărtat, situat la două sute de verste de cel mai apropiat sat. Se ştie din presa străină a vremii că acest om în vârstă de şaptezeci de ani a trebuit să facă drumul până la locul de detenţie pe jos, pe un ger cumplit, dar aceasta nu le-a fost de ajuns persecutorilor săi care l-au făcut să suporte şi alte torturi. Mitropolitul Agafanghel a ajuns la destinaţie în sătucul din Narim, lângă fluviul Obi, unde a fost pus sub directa supraveghere a C.E.K.A. locală. Acolo a avut mult de suferit, dar, cu o nestrămutată răbdare, a suportat toate privaţiunile. După un timp a fost eliberat şi a putut să revină la Iaroslav unde şi-a reluat funcţia pastorală".

 

 

— 23 OCTOMBRIE 1948. În ziarul Universul se putea citi un Act sinodal de abolire a Unirii, semnat de patriarhul Iustinian şi de toţi mitropoliţii şi episcopii ortodocşi: "Primim în sânul Bisericii ortodoxe române, cu mare bucurie spirituală şi cu afecţiune paternă, pe toţi fraţii noştri constrânşi de vitregia timpurilor să se separe de ortodoxie. Îi asigurăm pe aceşti fii şi fraţi dragi că vor avea mereu sprijin părintesc din partea noastră. În ceea ce-i priveşte îi îndemnăm să manifeste supunere faţă de Sfântul Sinod ca şi faţă de episcopii noştri ortodocşi din Ardeal, Banat, Crişana sau Maramureş, pe care să-i recunoască drept adevăraţii lor pastori, îndrumători ai vieţii lor spirituale. În acelaşi timp, episcopii noştri au datoria sacră de a le fi aproape şi de a-i îndruma în orice privinţă ca pe nişte adevăraţi fii spirituali".

 

 

— 23 OCTOMBRIE 1973. Printr-o decizie a tribunalului regional, credincioasa Maria Fedorovna Suprunovici, mamă a trei copii, cu domiciliul în satul Staria Vijoka, strada Lenin nr. 71, regiunea Volinîi, Ucraina, a fost deposedată de drepturile de mamă pentru că şi-a crescut copiii în spirit religios: pe Nina, de unsprezece ani, pe Lidia, de şapte ani şi pe Tania, de cinci ani. Tribunalul i-a pus acestei mame următoarea condiţie: "Renunţă la credinţă şi nu-ţi mai trimite copiii la biserică!". Acuzata a răspuns astfel: "Nu voi renunţa pentru nimic în lume la credinţa în Dumnezeu".

 

 

— 23 OCTOMBRIE 1974. La Kosice, în Slovacia orientală, în timpul unei adunări solemne a fracţiunii slovace a organizaţiei sacerdotale pro comuniste Pacem in terris, arhivarul Episcopiei din Kosice, Alojs Tkac, a acuzat cu argumente de necontestat regimul totalitar din ţara lui: "Copiii care frecventează cursuri de religie sunt adesea excluşi din grupele de activităţi şcolare. Ei nu au dreptul să depună jurământul de pionier. Chiar în timpul anului şcolar se exercită presiuni asupra lor. Părinţii trăiesc un calvar alături de copiii lor: ei sunt nişte martiri. Cum se împacă toate acestea cu declaraţiile şi proclamaţiile susţinute oficial? Cetăţenii credincioşi sunt descurajaţi în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle lor de fideli ai Bisericii (slujbe, împărtăşanie, confirmare, căsătorie). Un preot nu reuşeşte decât cu dificultate şi în secret să-i împărtăşească pe credincioşii grav bolnavi din spitale. Aceasta nu ne priveşte deloc? Nu ne interesează soarta fraţilor noştri întru credinţă? Demnitatea credinţei ne poate lăsa indiferenţi? Ar fi tragic să se întâmple aşa! După patru luni de la hirotonisire, cincisprezece preoţi aşteaptă încă să primească un loc de muncă. Fraţi şi prieteni, v-am vorbit despre durerile noastre comune, v-am vorbit despre suferinţele credincioşilor noştri. Nu suntem nişte sentimentali şi nu cerem privilegii; suferim doar pentru fraţii noştri de credinţă, alături de care ducem aceeaşi cruce".

 

 

— 24 OCTOMBRIE 1978. Prin sentinţa nr. 380 a Tribunalului oraşului Caransebeş, din România, credincioşii baptişti Nicolae Rădoi, Petre Cocârteu şi Ionel Prejban au fost condamnaţi pentru "tulburarea ordinii publice şi proferarea de insulte", (conform articolelor 321, alineat 1 şi 239 alineat 2, din Codul penal al Republicii Socialiste România) la 18, 12 şi 8 luni de închisoare. Toţi trei au fost torturaţi sălbatic la sediul Miliţiei locale, prin lovituri cu bastoane de cauciuc, cu pumnii sau cu picioarele. Ei sunt membri fondatori ai Comitetului creştin român pentru apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă. "Toate aceste sălbăticii - se precizează într-o scrisoare deschisă din România - se explică prin faptul că victimele fac parte dintre cei care s-au opus aplicării unei circulare a Comitetului comunităţilor bisericilor baptiste din Timişoara, al cărei preşedinte este Gheorghe Băleanu. Prin această circulară se hotăra dizolvarea, începând cu  12 octombrie 1978, a comitetului legal ales al Bisericii din Caransebeş şi înlocuirea acestuia cu unul stabilit arbitrar, după gustul preşedintelui".

 

 

— 25 OCTOMBRIE 1948. Au fost arestaţi, la Blaj, Monseniorul Ioan Suciu şi secretarul lui, abatele Rusu. În noaptea de 28 octombrie a venit rândul Monseniorului Valeriu Traian Frenţiu şi secretarului lui, abatele Foişor, la Oradea, Monseniorului Alexandru Rusu, la Baia Mare, Monseniorului Iuliu Hossu, la Cluj, Monseniorului Vasile Aftenie, la Bucureşti, şi, în dimineaţa zilei de 29 octombrie, Monseniorului Ioan Bălan, la Lugoj. Toţi aceşti prelaţi ai Biserici catolice din România au murit în închisoare.  

 

 

— 25 OCTOMBRIE 1967. Lidia Mihailovna Vins a trimis o scrisoare fiului ei Gheorghi, deportat în lagărul de exploatări forestiere din Ural, denumit Aniuşa: "Dragul meu copil, am vorbit cu Nina după întâlnirea pe care a avut-o cu tine şi sunt foarte îndurerată să te ştiu atât de slăbit. În viitor să nu îmi mai ascunzi adevărul în legătură cu starea sănătăţii tale. N-am încetat să sperăm că vei veni în curând acasă, dar până atunci îţi spunem că Domnul ai cărui slujitori suntem poate să ne elibereze (Daniel, 3.17). Nu-ţi face griji pentru sănătatea mea, Domnul va avea grijă de mine. El ne veghează deja prin credinţă. Dacă ai putea să te întăreşti psihic, ar fi pentru mine o mare binefacere. Să te apere cerul, să rămâi teafăr şi nevătămat. Lacrimile noastre sunt numărate de îngerul din cer care le culege, picătură cu picătură, în cupa suferinţelor. Dumnezeu să te păzească şi să-ţi dea înţelepciune! Te strâng la piept cu putere şi te binecuvântez. Mama ta".      

 

 

— 26 OCTOMBRIE 1976. Reverendul A.Jokubauskas a adresat o plângere procurorului general al R.S.S.Lituania în legătură cu o amendă nedreaptă care i-a fost aplicată de Comisia administrativă a provinciei Radviliskis pentru că a predat copiilor cursuri de religie. În bogata corespondenţă trimisă diverselor autorităţi administrative, reverendul Jokubauskas a explicat că n-a făcut altceva decât "să-i înveţe pe copii rugăciuni şi catehismul, ceea ce constituie obligaţia fundamentală a unui preot". Reveren­dul a mai afirmat că învăţământul religios este permis în biserică, conform legilor sovietice, principiilor lui Lenin şi convenţiilor internaţionale. Cu toate acestea, biroul procurorului R.S.S.Litua­nia a menţinut "legalitatea" amenzii. În cele din urmă, în ajunul Paştilor, reverendul a fost informat că amenda a fost anulată pentru că îi expirase termenul.

 

 

— 28 OCTOMBRIE 1917. Conciliul Bisericii ortodoxe din Rusia l-a ales ca patriarh pe mitropolitul Tihon, din Moscova. "Vestea alegerii divine - scrie preotul M.Polski, în cartea sa Noii martiri ruşi - a fost primită de Tihon cu o mare demnitate şi cu o desăvârşită umilinţă. El a aşteptat, fără emoţie, rezultatul tragerii la sorţi şi l-a primit cu seninătate. Liniştea interioară cu care s-a supus voinţei lui Dumnezeu era vizibilă pentru toţi". În scurta alocuţiune pronunţată în faţa delegaţiei membrilor Conciliului, condusă de cei mai înalţi demnitari ai ierarhiei eclaziastice, aflaţi la mânăstirea Sfânta Treime, noul patriarh a spus: "Mult iubiţi părinţi şi fraţi! Ce grea este această sarcină! Câte lacrimi cere! Mai ales în vremuri atât de dificile... ca şi Moise eu îi spun lui Dumnezeu: Pentru ce, Doamne, îl torturezi pe slujitorul Tău? De ce, Doamne, îmi pui pe umeri poverile unui întreg popor? Da, de aici înainte mă vor apăsa greutăţile tuturor bisericilor din Rusia, iar soarta mea va fi să le dăruiesc, în fiecare zi, viaţa mea ca ofrandă. Facă-se voia Domnului!".     

 

 

— 28 OCTOMBRIE 1962. A încetat din viaţă, după 31 de ani de detenţie, Atanasie, episcop de Kovrov. Poetul Vostokov, care a avut privilegiul să-l cunoască într-un lagăr din Mordovia, i-a dedicat o foarte frumoasă poezie din care reţinem câteva versuri: "Torentul suferinţei n-a luat cu el bucuria:/ Zâmbeşti şi mă simt mângâiat/ Mă priveşti şi suferinţa amuţeşte.../Profunzimea divină a umilinţei tale/ Care-ţi străluceşte în gesturile de fiecare zi,/ Mersul, ochii, mânâietoarele tale cuvinte.../ Din tot ce este sfânt, celest, înalt/ Ne arăţi semnul simplităţii tale.

 

 

— 29 OCTOMBRIE 1927. S-a născut, într-un sat din provincia lituaniană Siauliai, Mecislovas Jurevicius. Conform actului de acuzare din procesul penal nr.09-2-006-81, care a fost dat publicităţii, Jurevicius este absolvent a patru clase elementare, lucrează ca muncitor necalificat şi a fost scutit de serviciul militar. În 1950 a fost condamnat de tribunalul militar la 25 de ani de închisoare. Ultima sa arestare a avut loc la 25 martie 1981, în oraşul Siauliai. Condamnat la 3 ani de închisoare corecţională, într-un lagăr cu regim sever, Jurevicius nu s-a înfricoşat când a auzit sentinţa, ci a spus: "Mulţumesc! Pedeapsa mea îl glorifică pe Dumnezeu şi Lituania!".

 

 

— 29 OCTOMBRIE 1980. Monseniorul Iuvenal, preşedintele Departamentului pentru relaţii ecleziastice externe de la Patriarhia din Moscova, i-a scris secretarului general interimar al Consiliului ecumenic al Bisericilor, pastorul Konrad Raiser, în legătură cu condamnarea preoţilor Iakunin şi Dudko: "Gândiţi că acuzaţiile care au stat la baza acestor procese şi condamnări pot să nu fie în întregime înţelese atât în U.R.S.S., cât şi în străinătate. Iubite frate, în ceea ce priveşte opinia publică din ţara noastră, ea primeşte suficiente date în legătură cu aceste evenimente, prin mijloacele de informare. Din păcate, numeroase aspecte ale vieţii din societatea noastră, printre care şi probleme legate de drepturile omului şi, mai ales, problema libertăţii religioase sunt adesea prezentate deformat de agenţiile de informaţii occidentale, în spiritul a ceea ce se poate numi războiul psihologic. Pornind de la această realitate, nu este de mirare că, în general, înţelegerea unor asemenea probleme în străinătate este falsă".