<%@LANGUAGE="JAVASCRIPT" CODEPAGE="65001"%> Revolutionarii au dominat sedinta dedicata evenimentelor din decembrie `89

Revoluţionarii au dominat şedinţa dedicată evenimentelor din decembrie `89 - Radu GEORGE, Informatia, 18 Dec 2003

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au întrunit joi într-o şedinţă solemnă dedicată Revoluţiei din decembrie 1989, cu acest prilej fiind invitaţi şi participanţi la evenimentele de acum 14 ani.

În pofida prezenţei şefului statului şi a membrilor Cabinetului Năstase (cu excepţia premierului), parlamentarii au început treptat să părăsească sala, pe măsură ce solicitările de înscriere la cuvânt creşteau.

Astfel, majoritatea deputaţilor şi senatorilor au preferat să stea de vorbă pe culoarele Palatului Parlamentului, fapt remarcat de către Dan Iosif, secretarul general al BNR `89, în discursul rostit de la tribuna Legislativului.

De fapt, Iosif s-a făcut remarcat prin aluziile la dezinteresul aleşilor în legătură cu drepturile revoluţionarilor, el cerându-le acestora să-şi respecte obligaţiile faţă de cei care le-au dat posibilitatea de a ajunge în Parlament.

„Îmi pare rău că Radu Filipescu nu a avut posibilitatea să vă spună ce a însemnat să strigi împotriva lui Ceauşescu, când mulţi din această sală nu aveau curaj nici să strănute în faţa lui”, a spus Dan Iosif, făcând trimitere la faptul că fostul disident, deşi prezent în sală, nu a putut lua cuvântul din pricina numeroaselor solicitări în acest sens.

„Dar vreau să vă rog, daţi-le celor care v-au creat posibilitatea să beneficiaţi de dreptul de a fi aleşi şi de a ne reprezenta în acest Parlament, daţi-le şi lor ce li se cuvine”, a continuat secretarul general al BNR `89.

„Domnilor, vă rog încadraţi-ne şi pe noi undeva! Dar nu ne încadraţi în rândul autorilor loviturii de stat; noi am dat o lovitură de moarte unui sistem acceptat de părinţii şi bunicii noştri”, a conchis Dan Iosif.