Notă pentru dosarul 54615/12

1. Despre documentaţie şi anexa explicativă

Trimit astăzi prin poştă documentaţia de sprijin a cererii mele depuse la 13august 2012, chiar dacă nu am terminat munca de traducere a vastului spaţiu a probelor, pentru a respecta termenul limită de 23.08.13 , pecizat în scrisoarea din 3.06.13. Asta deşi lucrez la timp plin de un an pentru a organiza probatoriul - din cauza complexităţii şi importanţei speţei de documentat şi a întîrzierii cu care am primit motivaţille sentinţelor. Sînt 49 de volume, conţinînd mii de pagini, plasate în cîteva plicuri, cu o anexă explicativă. Sper că îmi veţi permite să adaug documente şi traduceri, sau că îmi veţi semnala traducerile suplimentare pe care le consideraţi interesante (preferînd să traduc chiar eu, pentru a saigura respectarea nuanţelor)

Borderoul acestui mare bloc documentar, constituie partea VII- anexă a cererii iniţiale (pe care nu o modific, chiar dacă conţinea cîteva erori, pentru că explicaţiile corespund în general documentelor anexate acum, semnalate prin numerele lor- [x], care nu au fost schimbate). Pentru a putea judeca pertinenţa documentelor de studiat (sau eventual de tradus) am prezentat o scurtă explicaţie a fiecărui document (conţinutul şi contextul său). Aveţi deci la dispoziţie o anexă documentară explicativă, care ar trebui să faciliteze studiul probatoriului. Această anexă bogată are deci deasemenea rolul de a completa argumentaţia scurtă de 10 pagini, dreptul de a o detailia fiind prevăzut în regulamentul Curţii şi organizarea granulară dar coerentă a discoursulu explicativ fiind evident necesară, într-o speţă de asemenea complexitate.

Pentru documentele imprimate, au fost ataşate traduceri la orginale. Am plasat deasemenea anumite documente în linie pentru a facilita manipularea lor în format electronic şi voi continua să îmbogăţesc această bază consultabilă pe Internet. Materialul mai sensibil (ca de exemplu lucrarea parchetului în 49 de volume este accesibil numai pentru judecătorii CEDH []

2. Despre protecţia imparţialităţii

Constat că mi se scrie în română, de către români. Înţeleg româna şi logica regulamentului CEDH, dar este asta cu adevarat inevitabil?

Amintescc că sînt şi canadian de limbă franeză şi că, într.o notă trimisă la CEDH în decembrie 2012, am exlplicat interesul meu opentru ca această speţă să fie discutată în franceză, semnalînd faptul că persoanele care depind, în orice fel, de statul român, sînt într-o situaţie de potenţial conflict de interese- într-o speţă dedicată demonstrării caracterului criminal a sistemului de justitţie din statul român uzurpat.

Nu vreau să dau peste un judecător CEDH ca C Barsan (implicat direct în afacerile reclamate) sau peste orice altă persoană din România, căreia nu-i cunosc activitatea şi relaţiile. Este adevărat că avînd în vedere miza politică internaţională a dosarului, există deasemenea riscul să fiu tratat de un judecător străin tendenţios, venit din Europa de Est sau de orientare comunistă- de exemplu.

Să luăm exemplul speţei 3316/10, conexă cu a mea (subiect parţial comun şi unele acţiuni comune în justiţie), pe care un judecător CEDH a clasat-o într-un mod revoltător (a se vedea "justificarea" acestei ruşinoase decizii europene). Cum a fost posibil ca doamna E Steiner , care a susţinut cauze legate de holocaustul evreilor, să trateze singură cererea unei asociaţii a victimelor comunismului (FRFDPLA) conţinînd mulţi foşti "legionari", mişcare denunţată ca antisemită, din cauza conflictelor anterioare lui 1941? CEDO nu ţine cont de incompatibilităţi, sau nu dispune de posibilităţi de a consulta experţi privind consecinţele unor situaţii istorice majore? Cer explicit să nu fie oferite judecătoarei Steiner posibilitatea de a clasa şi dosarul meu , şi în general, ca această cauză să fie delegată unui complet de imparţialitate prezumabilă.

3. Despre sensul acţiunii mele (ce vreau să dovedesc prin documentaţia anexată)

3.1 Că am fost victima unor abuzuri împotriva drepturilor mele de om. Principala incalcare (consemnată la art.6.1 al convenţiei CEDO) fiind a dreptului la justiţie (echitabilă, şi în timp rezonabil), atît în faza de cercetare penală cît şi în cea de judecată, prin ne-respectarea (de asemenea discriminatorie, a se vedea articolul…) prevederilor procedurale (dimensiunea formală) şi prin negarea (ocultarea) faptelor probate de mine (sau prin escamotarea unităţii, continuităţii si gravităţii lor şi eludarea responsabilităţilor).

In drept, documentele depuse acum arată că: 1. Am realansat în 2005 şi 2006 (reluînd plîngerea care a deschis dosarul 430/P/1990), cercetări penale de mare importanţă, incluse în dosarele 35/P/06 şi 75/P/97, care au fost închise in 2009-2010 de procuratură, fără a se face investigaţiile de rigoare- după ce am pierdut ciţiva ani pentru a le susţine documentar, deşi am contestat temeinic deciziile arbitrare de neîncepere a urmăririi penale 2. Am încercat să delochez (între 2010 şi 2012) anchetele penale, in cadrul proceselor 10635/12/10, 10636/12/10 şi 5170/1/11 –ICCJ şi 3095/2/2012- Curtea de Apel, dar aceste instanţe nu au reţinut demonstraţia mea privind invaliditatea cercetărilor penale contestate, sentinţele de confirmare a închiderii lor fiind date: fără a dispune de o cale de atac (recurs, apel), fără a se consulta dosarele parchetului- pentru a se vedea ce s-a întîmplat cu dosarul Ioan Roşca şi fără a mi se recunoaşte calitatea de reclamant, respectiv fără a se cita măcar o dată inculpaţii din plîngerea mea şi fără a se discuta capetele ei, profintîndu-se de absenţa mea la un singur termen (din cauza blocării oficiale a circulaţiei produse de înzăpezire) sau de ascunderea tuturor volumelor cercetarii- de catre procuratura,.

Pe fond, Inalta Curte trebuie sa decida dacă am fost sau nu privat de două constatări conexe, despre fapte criminale majore, pentru documentarea cărora am cheltuit 23 de ani, întărind un probatoriu zdrobitor: 1. Genocidul dintre 1944 si 1989 si 2. Ascunderea lui după 1989, cu caracter de continuare- pentru protejarea vinovaţilor cărora li s-a permis să-şi împartă prada acaparată de la victime. Problema principală pusă de mine fiind ocultarea unei uriaşe crime împotriva umanităţii, comisă de regimul comunist şi continuată de cel postcomunist. Sistemul juridic care a refuzat, din 1990 pînă azi, despăgubirea victimelor şi pedepsirea vinovaţilor, evitînd constatarea faptelor, recunoasterea genocidului ca imprescriptibil şi/sau suspendarea întreruperii pentru crimele componente)- s-a dovedit complice. Boicotarea dreptului meu la justiţie nu este un accident, ci un act premeditat, care face parte din continuarea pînă la zi a crimei reclamate, o situaţie de forţa majoră care scoate din joc orice prescriere (prin continuitate, imprescriptibilitate, întrerupere, supendare) .

Este deci important, nu numai pentru a constata violarea discriminatorie a dreptului meu la justiţie, ci mai ales pentru apărarea valorilor în numele cărora funcţionează, ca Inalta Curte să ateste validitatea demonstraţiei propuse de mine justiţiei româneţti şi faptul că ea a fost respinsă de un sistem juridic de vădită rea credinţă. Aceasta impune analiza probatoriului prin care am dovedit situaţia de constatat, pe care l-am organizat astfel încît să facilitez studiul, inclusiv traducînd o parte importantă a documentelor.

3.2. Că am primit lovituri în calitate mea de reprezentant al victimelor. Am fost lovit de infractorii care uzurpă puterea în statul român, în poziţia mea de justiţiar, apărător (reprezentant) al victimelor unor incălcări grave împotriva drepturilor omului.

Cercetarea penală din dosarele deschise de mine la procuratură s-a referit la crime şi abuzuri în masă, care au făcut milioane de victime (printre care mă număr, ca prizonier cu viaţa terfelită în lagărul comunist). Am facut demersuri şi ca coordonator şi purtător de cuvînt al Comitetului de Reprezentare a Victimelor Comunismului (CRVC), infiinţat de mine la 8 mai 2005, după un apel public pentru reluarea luptei ustiţiare, publicat pe site-ul meu www.procesulcomunismului.com . Unele dintre plîngerile mele la procuratură, tratate necorespunzător şi închise cu decizii abuzive de neîncepere a urmăririi penale (NUP), derobări confirmate ulterior delictual de instanţe, au fost identice cu cele depuse, în aceleaşi dosare, de alte sute de co-semnatari, pe care îi reprezint şi acum.

Intr-o interpretare mediocră, normele juridice trebuie respectate doar în literă. In cea superioară, trebuie ţinut cont de temeiul fiecareia, încît să poată fi respectat spiritul lor. Dacă într-o situaţie particulara temeiul normei este îndeplinit, trebuie apărată valoarea socială pe care ea o protejează, chiar dacă litera ei nu a prevăzut explicit situaţia respectivă. O astfel de viziune luminatî privind raportul dintre drept si viaţa socială, arată că acela care suferă abuzuri în postura sa justiţiară, pentru că încearcă să apere drepturile altor oameni, ar trebui să beneficieze de prevederile CEDO. Susţin deci că îmi sînt incidente -indirect dar puternic- şi prevederile articolelor 2-11. Nu e firesc ca această instituţie să intervină- chiar şi în apărarea unor delicvenţi trataţi incorect de “justiţia” din România, sau a atîtor persoane care luptă pentru recuperarea unor averi confiscate străbunicilor lor, dar să nu considere cazul meu legitim- şi chiar prioritar. Căci eu nu am fost tratat odios urmărind interese personale, ci încercînd să apăr însăşi ideea de dreptate şi justiţie echitabilă, sa împiedic încaălcarea masivă a drepturilor unor victime fără apărare. Adică am lucrat -benevol- tocmai pentru misiunea CEDO.

Ne aflăm într-o situaţie mai gravă decît eroarea sau abuzul juridic- în faţa criminalizării justiţiei la nivel de stat, în prelungirea unui genocid care ar fi trebuit tratat de un tribunal penal internaţional, pe modelul Nurenberg (fiind vorba de epilogul celui de al doilea război mondial). Faptul că asta nu se întîmplă , în ciuda evidenţelor, făcute publice după 1989, şi a stradaniilor victimelor supravietuitoare în momentul "eliberării" (dar între timp dispărute, datorita tacticii de tergiversare), arată că la nivel internaţional genocidul comunist beneficiază de înaltă protecţie. Probabil, după ce vor dispare toţi cei care ar putea fi condamnaţi, vinovăţiile vor fi acoperite strategic şi interesele de business vor fi realizate peste cadavre, se va recunoaste "eroarea de etapa”…

Eu vă propun demascarea acestui complot al tăcerii. Modul în care va fi tratat dosarul acesta va arăta pînă unde merge complicitatea în acoperirea crimelor comise în Europa de Est de URSS şi acceptate de Aliaţi, la sfîrşitul celui de a-l doilea război mondial, proclamat ca eliberator al popoarelor. Pînă cînd tribunalul de la Haga va fi convins să trateze şi acest genocid, legitimitatea dreptului poate fi apărată măcar de CEDO. Faptul ca problema pusă de mine are şi un caracter penal, nu scoate din joc mizele legate de drepturile omului, ci le amplifică. Fiind vorba de un delict masiv contra lor, continuat din 1944 pînă astazi, este nerelevant cînd s-a angajat România ocupată de criminali să le respecte (în 1948, 1969, 1989, 1991, 1994, 2007 etc.).

3.3 Că am suferit pagube morale şi materiale ireparabile, pentru ca nu am vrut sa trădez calitatea mea de cetăţean conştient şi responsabil– obligaţia de a apăra dreptatea şi adevărul. Cer despaguiri exemplare- pentru asta.

Sustin ca nu aveam de ales, avînd în vedere misiunea noastră de a apăra emanciparea condiţiei sociale. Ar fi fost fost comod să renunţ, să las pe cei care au cîştigat războiul alături de rău- să redefinească binele. Mai ales ca e devenit tot mai clar, pe măsura trecerii timpului, că Ministerul Adevărului (Orwell), va rescrie istoria, în folosul profitorilor genocidului. Dar ce rost mai are justiţia (şi CEDO), dacă criminalii care acaparează statul işi impun “dreptul” asupra victimelor, concepînd sensuri convenabile mafiei parazitare? Vă provoc să judecaţi postura unui justiţiar, hotărînd dacă am fost sau nu obligat moral să-mi jertfesc cariera , pentru a nu lăsa minciuna, tăcerea şi colaboraţionismul mercantil să fasifice criteriile morale pe care am dori cladita Europa.

Un inginer de sisteme socio-tehnice, electronist, matematician, informatician– de vîrf, şi-a întreupt cariera pentru a denunţa un genocid, acoperit de cei care s-au cocoţat la putere în 1990 în numele pseodo-eliberării lagărului, dar au operat o contrarevoluţie, letală pentru ţară.. Refăcînd apoi cu greu viaţa şi cariera, printr-o emigrare forţată în Canada, revenind în poziţia de cercetător si arhitect conceptual (de exemplu, al sistemului pan-canadian de tele-educatie -TELOS). Şi în momentul cînd îmi refăcusem cumva viaţa profesională, la 47 de ani, m-am simţit obligat să plec din nou în România, pentru a relansa procese pe care nimeni nu le mai putea debloca. Iniţial– într-un concediu neplătit de un an, care însă s-a lungit pînă la pierderea serviciului din Montreal (proiectul LORNET), pe măsură ce instituţiile din România şi-au facut jocul ucigaş de tergiversare. Pînă în 2012, cînd sistemul criminal se descotoroseşte fără complexe de supărătorul cercetător civic, închizîndu-i procesele în nas, fără griji pentru aparenţele de legalitate. Ar fi trebuit să revin la idrumul meu profesional, probabil definitiv compromis- resemnat despre "drept", domesticit de sistem? Sau să îmi fac datoria faţă de adevăr pînă la capăt, cu orice preţ, pregătind şi depunînd acest dosar?

Nu urmaresc , prin actualul demers, o imprevizibilă redresare tardivă a dreptăţii.. Dar vreau macar, daca nu se va recunoaşte nici acum adevărul, să clădesc o demonstraţie solidă despre farsa “justiţiei” şi a “legalităţii”, arătînd modul în care anticorpii umani au fost substituiţi cu instituţii care apără interesele celor care capturează statele- utilizîndu-le pentru a domnia cetăţenii , ameţiţi cu iluzii de libertate.

Ioan Roşca 23 August 2013

Notă : pot comunica eficace prin email: ioan_rosca@yahoo.com şi sînt dispus să mă prezint la Strasburg , dacă se consideră că este necesară o discuţie de clarificare.