Număr de dosar                                                                                              

Domnului grefier

a Curții Europene a Drepturilor Omului

Consiliul Europei

F-67075 Strasbourg CEDEX, France

 

Cerere

 

prezentată cu applicarea articolului 34 al Convenției Europene a Drepturilor  Omului, și a  articolelor 45 și 47 a Regulamentului Courții

I - Părțile

A.        Reclamantul/reclamanta

1. Nume de familie: ROSCA    2. Prenume IOAN    Sex:masculin

3. Nationalitate : român și canadian 

4. Profesie: matematician, inginer de sisteme teleinformationale, cercetator, PH.D- educatie

5. Data și locul de naștere: 30.03.1958, Vama, Suceava, România

6. Domiciliu : Canada []  cu pasaport de cetatean roman cu domiciliul în strainatate nr P []  , eliberat de []

7.  Tel. no []   , email: ioan_rosca@yahoo.com;

8.  Adresa actuală [ (diferită de 6) : []  , 

9.       Numele și  prenumele  reprezentantului-  10.       Profesia reprezentantului)-

11.       Adresa reprezentantului-        12.       Tel.nr - Fax nr-

 

B. Partea contractantă

    13. ROMÂNIA

 

II -  Expunerea faptelor 

 14. Abuzurile comise împotriva mea, pe care le voi relata aici succint,  nu au numai un caracter personal. Iar "faptele" nu pot fi separate de aspectele juridice, pentru că sînt în general "fapte juridice", infracțiuni împotriva justiției și umanității. Am încercat timp de peste două decenii să apăr dreptul la dreptate al victimelor unui genocid, fiind tratat ca atare de complicii reponsabililor, care ocupă în continuare statul român

Pot dovedi aceste afirmații foarte grave cu documentele [1-49] indicate în partea VII, marcate [xx=21.xx], unele extrase din cele 49 de volume ale cercetarii penale 35/P/06 [29], pe care le-am fotografiat integral sau din volumul 168  [6] din lucrarea 175/P/08, care a mai fost trimisă la CEDO. Pot adăuga, dacă mi se va da ocazia, explicații, probe, și declarații.

Sper că protejarea crimelor regimului comunist să nu se întindă și spre organismele comunității europene, căci discriminarea românilor- ca victime- ar surpa legitimitatea justiției. Vă cer să apărați drepturile cuiva lovit pentru că a încercat să apere dreptul, a vrut să facă măcar cîțiva pași similari cu ai domnului Wiesenthal, suferind represaliile și abuzurile descrise în continuare.

 

14.1 Genocidul între 1944 și 1964. Legislația criminală. Copilaria mea.

La sfîrșitul celui de al 2-lea război mondial, cu acordul aliaților occidentali, URSS a invadat Europa de Est, instalînd în mai multe țări regimuri totalitare marionetă "comuniste", fapt recunoscut pe plan internațional.  România a fost supusă unui  ocupații genocidare îndelungate, rezistența reală sau potențială fiind zdrobită cu ferocitate. Statul uzurpat, în frunte cu aparatul legislativ și judiciar,  a operat anti-uman și anti-social.  Milioanele de crime din acea perioadă sint reflectate bogat în mărturii, documente, analize, rapoarte de cercetare (vezi și [6, 17-19, 22, 29, 34,37]) și au fost recunoscute oficial, fără însă a se stabili resonsabilități și reparații.

M-am născut în această perioadă funestă (1958) avînd copilăria otravită de climatul de lagăr instalat, de teroarea și hărțuirea  sub care se străduiau românii (inclusiv familia mea) să supraviețuiască,  evitînd întemnițarea, prin compromisuri ireparabile.

 

14.2 Continuarea terorii între 1964 și 1989. Complicitățile. Tinerețea mea.

După 1964, partidul comunist român, consolidat la putere pînă la identificarea cu statul, a constatat reușita decimării sălbatice a elitelor și domesticirii masei înfricoșate și s-a putut  deschide catre "cooperare și destindere internațională". Pentru a fi folosiți în "construcția socialismului",  au fost "eliberați" supraviețuitorii centrelor de exterminare (închisori, mine, colonii etc) și puși să muncească alături de ceilalți sclavi ai marelui lagăr de muncă forțată și de alienare (prostituție intelectuală)- care devenise România. Teroarea se instalase temeinic în conștiințe și represiunea directă era necesară mai rar. Dar cind se mai producea cîte un act de revoltă sau contestare, temerarii erau zdrobiți necruțător- pentru a se aminti tuturor că sînt la cheremul sistemului represiv. Dispunem de oricite dovezi despre continuarea ,in forme noi, a genocidului prin care regimul totalitar a stăpînit România (exemple la [18-19, 22, 29,34,37]).

Aceasta perioada mi-a înghițit tinerețea. Am încercat să evit compromisurile morale, dedicîndu-mă unor preocupari tehnice (matematică și electronică). Dar în ciuda aparentei normalități a carierei mele profesionale, am trăit sufocat de silă, revoltă, umilință, frică și rușine- față de viața celor din jurul meu… și a mea.

 

14.3 Revoluția din 1989 și Contrarevoluția din 1990. Implicarea mea. Represaliile.

Revolta din decembrie 1989 mi-a creat și mie o șansa de a-mi recupera demnitatea. Așa cum o pot dovedi cu textele publicate atunci (exemple la [2,4]), mi-am întrerupt activitatea profesională și m-am dedicat total luptei pentru răsturnarea uzurpatorilor statului , care încercau să camufleze restaurația. Observînd că debarasarea de cuplul Ceaușescu a fost doar o stratagemă a activiștilor și securiștilor vechiului regim pentru a deturna revolta populară și a menține puterea, am încercat să organizăm rezistența față de Contrarevoluția  pe care o realiza, prin mijloace infracționale "Frontul Salvării Naționale"-FSN [1-5]. Miza încleștării din 1990 a fost detronarea nomenclaturii comuniste din pozițiile de decizie (parlament, justiție, poliție , armată etc.) care îi permiteau : a. Evitarea pedepsirii crimelor din timpul comunismului b. Acapararea avuției confiscate de la victime sau muncite de ele în lagăr - prin privatizări mafiote. c. Legitimarea internă pseudo-democratică și cumpărarea respectabilității externe prin trocuri fîcute împotriva intereselor poporului român.

M-am implicat în toate formele legitime ale luptei de eliberare: constituirea de asociații civice, participarea la protestele cetățenești, formarea partidelor de opoziție, etc. Cu această ocazie, am suportat continuu presiuni, injurii, amenințări, agresiuni din partea populației manipulate (prin presă, televiziune, informatori nedesconspirați și șantajați de serviciile secrete, rămase la post) încît să zdrobească contestația. Am redat în mai multe texte [1-4] ce am suferit, eu și membrii asociației "Dialog Piatra Neamț" înființate și conduse de mine, pentru că am crezut că venise momentul reabilitării statului de drept și a justiției drepte. Amintesc aici numai episodul din 1- 5 Mai 1990  cînd am fost aproape linșați (la Piatra Neamț) pentru că făceam greva foamei pentru adevăr, dreptate și democrație. Am apărat aceste idei și în mitingul maraton din Piața Universității , care a fost terminat prin represiunea monstruoasă din iunie 1990, organizată de FSN, folosind armata, serviciile speciale, și trupe de simpatizanți bătăuși aduși din toată țara.

 

14.4 Gropile comune. Procesul comunismului. Dosarul 430/P/1990. Exilul

După masacrul din 13-15 iunie, cei care încercau curățirea instituțiilor statului parazitate de nomenclatura criminală au recăzut în frică și disperare.  Occidentul continuindu-și dezinteresul față de ce se întîmplă în România, aparent "eliberată" printr-o "revoluție"… în urma careia anticomuniștii au fugit din țară și comuniștii, convertiți la capitalism, au rămas la conducere și s-au îmbogățit. Rămînînd puțini, cei care am continuat lupta pentru răsturnarea vinovaților de la putere, încît să poată fi pedepsiți, nu am reușit mare lucru, deși ne-am zbătut cu toată energia [4i-n].

In toamna anului 1990, ca fondator și lider al opoziției unite din județul Neamț (FDAR- [4j]), am condus cercetări în pădurea de la Dealul Mărului-Roman, soldate cu descoperirea unei gropi comune, în care Securitatea își aruncase victimele, în 1949 [4,13]. Marcat de întîlnirea cu osemintele celor exterminați, am lansat un Apel pentru un Proces al Crimelor Comunismului, pentru cercetarea Katynurilor românești [4,14] și am deschis cercetarea penală 430/P/1990 [17] prin depunerea probelor la procuratura militară. Dupa ce s-a găsit o a doua groapă comună în pădurea de la Dealul Balaurului [29-v48] amenințările la adresa mea s-au amplificat, concretizindu-se cu reprimarea brutală a marșului de comemorare a victimelor, pe care l-am condus, la Piatra Neamț, la 16.12.1990 de către multimea provocată de foști securisti să ne amenințe, lapideze, lovească, linșeze [4m,6,15,21] .

Urmărit de poliția secretă, rebotezată SRI, și umilit de comportarea antijustițiară a concetățenilor mei manipulați, m-am văzut silit să fac din nou greva foamei, declarații publice de respingere a concetățeniei cu Ion Iliescu, apoi o grevă profesională totală [2i, 16] și în final să mă  auto-exilez- precizînd public că  motivul este protestul față de blocarea procesului pentru genocidul comunist.

 

14.5 Ascunderea crimelor comunismului în timpul "tranziției". Maturitatea mea deturnată.

După emigrarea în Canada (octombrie 1992), mi-am reluat cu greu cariera (doctorat, cercetare etc) plătind tribut dezrădăcinării, alungării din țara ramasă în stăpînirea călăilor.

Am continuat însă să militez pentru dezgroparea adevărului privind crimele și acoperirea lor de către regimul instalat în decembrie 1989, care a protejat vinovații pentru ca mostenitorii lor să se poată îmbogăți din pradă. Am scris numeroase eseuri- publicate pe Internet, pe care le-am grupat în site-uri Internet [12,18,19]. La [19] am coordonat studierea crimelor comunismului și motivelor pentru care ele nu au putut fi pedepsite. Am editat și difuzat acolo numeroase mărturii, scrise de supraviețuitori, care arată amplitudinea măcelului căruia i-a căzut victimă România (vezi și [29]). Numai relatările despre diabolicul "fenomen Pitești" (în care studenții victime au fost torturați irezistibil, pentru a deveni torționari, în lanț) ar fi trebuit să ajungă cu vîrf și îndesat, pentru punerea în mișcare a justiției, dacș aceasta nu ar fi fost ocupată de complici. Dicționarul monumental al domnului Cicerone Ionițoiu, completat cu registrele penitenciarelor  fiind o referință de start pentru lista victimelor.

Dar deși mai erau în viață sute de mii de deținuți politici  și torționari, nu a fost pedepsit nici un singur criminal, oricite demersuri s-au făcut la organele de urmărire, cercetare sau decizie penală (realitate sinistră reflectată în mai multe volume din [29]). Ceea ce dovedește complicitatea adminstrației postdecembriste deci continuitatea genocidului pînă azi (în forma protejării și îmbogățirii responsabililor).

 

14.6. Părăsirea domiciliului și serviciului din Canada, în 2005, în interesul justiției

La 18.09.04 președintele român Ion Iliescu, principalul responsabil al extinderii crimelor comuniste după 1990, însoțit de Răzvan Teodorescu, care conducea în iunie 1990 televiziunea romană, principalul incitator al populației la zdrobirea manifestațiilor împotriva contrarevoluției FSN, a efectuat o vizită la Montreal pentru a asista la inaugurarea unei statui a lui Mihai Eminescu în Piața României. A fost o provocare insuportabilă, pentru multitudinea de exilați la Montreal din cauza blocajului eliberării României de către FSN. Am participat [12] la manifestația de protest din Montreal  în urma careia contestația din exil s-a intensificat. Aflind că ajunși în România, domnii Iliescu și Theodorescu ne-au declarat ratați și retardați, am decis să revin în lupta pentru ca acești criminali, care vorbeau în numele țării ocupate de banda lor, să ajungă după gratii.

Ca student membru al echipei olimpice a României la olimpiada de matematică (Ankara, 1980) nu puteam sta pasiv aflînd [12c] că Gh Nechita, colegul meu de echipă, este unul dintre cei peste 1000 de români măcelăriți în decembrie 1989, pentru care nu se permite găsirea asasinilor, anchetele fiind tergiversate premeditat  (dosarul făcînd și obiectul unor plîngeri la CEDO, ca 33810/07). Un alt dosar de cerectare penală (care a făcut și obiectul unor plîngeri la CEDO ca 18817/08) în care a trebuit să intervin- ca victimă directă (vezi 14.3) , era cel dedicat represiunii din 1990, prin care FSN a zdrobit încercarea de relansare a revoluției deturnate.

In fine, colaborînd cu foștii deținuti politici (vezi și 14.4), am constatat că, an de an,  dispar victimele abuzurilor regimului comunist, care nu reușesc să obțină satisfacție în justiție. O dramă greu de redat și cîntărit (care a făcut și obiectul unor plîngeri la CEDO, ca 3316/10). Am fost mandatat de Comitetul de Reprezentare a Victimelor Comunismului- CRVC [20], să fac tot ce pot pentru a lansa și impulsiona cercetarea penală.

Am acționat pentru interesele societății, în cele trei dosare, indisolubil legate.Observînd că anomia devine ireparabilă, mi-am întrerupt din nou activitatea profesională. Am cerut în martie 2005 directorului institutului de cercetări LICEF [45] (domnul Gilbert Paquette, care poate confirma) să-mi aprobe o plecare de un an, pentru a putea să-mi fac datoria civico-justițiară în România. M-am deplasat la București, în concediu fără plată, și am depus plîngeri penale [1-2, 21].Din păcate, demersurile mele infructuoase s-au prelungit pînă azi, obligîndu-mă să amîn întoarcerea la Montreal, întîi pînă la terminarea proiectului LORNET (2008), apoi pînă la pierderea postului meu în cercetare, și în final pînă la consumarea rezervelor mele financiare (nu am beneficiat de nici un fel de subvenționare). Regret noua lovitură pe care am dat-o carierei mele, dar nu am avut de ales. Sper că veți aprecia ca pe o obligație fundamentală, implicarea în demascarea acoperirii mafiote a unui genocid, cu peste 5 milioane de victime.

 

14.7  Ce (mi)-a facut procuratura în dosarul 75/P/1997

Plîngerea mea penală [1], pentru agresiunile suferite în 1990 la Piatra Neamț (vezi 14.3 și 14.4), depusă la 26.04.05 la parchetul militar de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție ( ICCJ) și întărită cu declarații la 27.04.05 [2] și 6.05.06 [4] a fost încadrată în dosarul  75/P/1998 [6, 47], în care se cerceta modul în care conducerea FSN a reprimat în 1990, în toată țara,  încercările de împlinire a revoluției din decembrie, cu episodul central în represiunea de la 13-15 iunie 1990. Am sprijinit intens cercetarea (confirmări la [47,49]) , printr-o gama variată de activități benevole, care mi-au cerut o dedicare totală:  a. selecționarea articolelor din presă și emisiunilor TV din 1990, care dovedeau instigarea populației împotriva luptătorilor pentru democrație reală [3] b. Alcătuirea unor sinteze documentare și de cercetare-puse la dispoziția procurorilor [3,6] c. Sensibilizarea opiniei publice și activarea instanțelor civice  d. Căutarea celor dispuși să depună declarații de martor sau de parte vătămată- de exemplu care au asistat la reprimarea noastră la Piatra Neamț. [6] e. Elaborarea unor rapoarte proprii de cercetare, cum ar fi cel depus la 21.12.07 [5] f. Participarea la dialoguri cu factorii de răspundere privind împotmolirea anchetelor [24].

In clipa în care dosarul 75/P/1998 s-a apropiat periculos de inculparea vinovaților, juriștii pro-comuniști care încă ocupă Curtea Constituțională au emis, la 16.07.07, o decizie în care cereau ca toate cauzele care implica civili și militari să nu mai fie rezolvate de instanțe militare. Pe această bază, marea de dosare alcătuite timp de peste un deceniu de echipa Voinea, a fost varsată la o secție civilă a parchetului- ICCJ (SUPC), care a paralizat apoi cercetarea [47,49]. Protejarea inculapabililor făcîndu-se prin invocarea… unei decizii CEDO, deși distincția "civil/militar" era fără obiect, într-un dosar de teroare politică, care implică conducătorii statului (în frunte cu fostul președinte și fostul prim ministru). S-a făcut de asemenea recurs la o serie de declinări și disjungeri între diverse secții ale parchetului, fără alt rol decit tragerea de timp, distrugerea unității dosarului și "rătăcirea" unor părți din probatoriu. De exemplu, nimeni nu mai poate spune unde au ajuns miile de documente depuse de mine (cu procese verbale- [3]) care demonstrau instigarea mediatică. Doar o parte din dosarul Ioan Roșca (dedicată evenimentelor din Piatra Neamt) ajungînd în volumul 168 [6,47]. Dar nici pentru această parte nu am primit nici o decizie, putînd "bănui" ca hotărîrile abuzive prin care a fost închis dosarul 75/P/97, care nu mi-au fost communicate, s-ar aplica și cazului meu, deți nu… se refereau la el pertinent nicăieri.

    Drept pentru care, am depus memorii la 6.08.10 [7] și 11.12.10 [8] cerînd explicații despre ce s-a întîmplat cu cercetarea pe care am sprijinit-o benevol cîțiva ani. Răspunsurile primite nu au spus nici un cuvînt despre soarta dosarului Ioan Roșca-75/P/1998, referindu-se numai la celălalt dosar Ioan Roșca-35/P/2006.

 

14.8   Ce (mi)-a făcut procuratura în dosarul 35/P/2006

    Cealaltă plîngere a mea a fost depusă la 31.07.06 [21a] și cerea cercetarea: A. Terorii și genocidului comunist-pînă în 1990 B. Protejării vinovaților după 1990- prin agresiuni ca aceea suferită de mine în decembrie 1990 (vezi 14.4).

 Dosarul 35/P/2006, inițiat astfel de mine, a fost susținut cu multe plîngeri [21bc], similare cu cele depuse de membrii CRVC [29] La el au fost conexate și rezultatele cercetărilor efectuate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, lansat în 2006 cu mandatul de a stabili responsabilii și a-i aduce în fața instanței. Am sprijinit cîțiva ani și această anchetă, cu martori, documente și rapoarte. Procurorul militar Dan Voinea, care depune mărturie despre participarea mea [47], a audiat sute de părți vătămate, care au arătat în depozițiile lor (cîteva volume din [29]): arbitrariul temeiurilor de încarcerare, brutalitatea extremă a anchetelor, condițiile de exterminare din penitienciare, hăituirea și discriminarea foștilor deținuți politici chiar și după ce au fost "eliberați" în 1964, refuzul justiției de a face dreptate după 1990. Au fost studiate și redeschise mai multe dosare ale tribunalelor și parchetelor ( volume din [29]), cum ar fi procesele Drăghici sau Crăciun-vol4), impunîndu-se suspendarea și întreruperea prescripției prevăzută în codul penal (art 122 și 129), pentru ca, în mod evident, forța majoră a continuat, impiedincînd pedepsirea vinovaților, în ciuda plîngerilor. Pe lîngă constatarea temeiurilor de neprescriere (cum ar fi continuitatea delictului) au fost studiate și temeiurile de impresriptibilitate, pentru crime împotriva umanității.

A fost redeschis [25a], la cererea mea [23], și dosarul 430/P/1990 [13,17] lansat în 1990 [6] de asociațile FDAR Neamț- pe care le prezidam (vezi 14.7), constatîndu-se ilegalitatea modului în care a fost clasat în 1993 [17a] de procuratura militară Bacău. Deasemenea s-a redeschis 146/P/95, închis cu  NUP (neînceperea urmăririi penale ) la  8.11.96 [17b]. Desi expertiza balistică și martori ai masacrelor au confirmat executarea de către poliția secretă, procurorul prescrisese uciderea în masă de plutoanele Securității, pentru că…. avusese loc în jurul anului 1950. Aceasta deși, chiar ministrul FSN al justiției recunoscuse în presă că prescripția nu putuse curge pînă în 1990, căci regimul a împiedicat cunoașterea și judecarea crimelor sale. Tot prin cererea [23] am cerut ca  mărturiile de la Piatra Neamț [6], legate de reprimarea comemorarii genocidului comunist la 16.12.90, integrate în dosarul 75/P-vol 168, să fie folosite și în 35/P, întru susținerea capătului B al plîngerilor noastre, legat de protejarea criminalilor de către conducerea FSN.

    Și această cercetare a fost întreruptă, și apoi sufocată, prin comutarea, la 31.07.2008 [25c],  spre secția civilă [47], pe care am contestat-o prin memoriul din 16.09.08 [25d], respins [25e]. Cum sentințele abuzive în urma cărora patrioții români erau exterminați au fost date de tribunale militare, în urma cercetării făcute de procurori militari- comutarea competenței spre parchetul civil, pentru ca responsabilii vii… s-au pensionat între timp, a fost o farsă. Pentru distrugerea coerenței, s-a recurs tipic la o cascadă de disjungeri și declinări. La 24.11.2008- de la secția SUPC la secția DIICOT [25f]. Care [25g] a trimis partea legată de genocid înapoi la SUPC și a reținut infracțiunile conexe împotriva statului (disjungere justificată numai de sarcina de a bloca cercetarea), pentru a constata, necitind dosarele, că delictele împotriva statului nu s-ar fi produs sau s-ar fi prescris, aberație care nu a fost comunicata niciodata reclamanților- ca mine.

Ca reacție la memoriul meu din 16.08.10 [8,29v27f194], SUPC a decis la 29.09.10 [26], fără nici un temei valid, prescrierea genocidului comunist, fără a sufla un cuvînt despre capătul B al plîngerii noastre.  Plîngerea mea din 10.11.10 [27], subliniind imprescriptibilitatea dar și motivele pentru întreruperea și suspendarea potențialei prescrieri, arăta și că eventuala ei aplicare demonstrează automat valabilitatea capătului B al plîngerii (împiedicarea justiției)… Neacordîndu-i  nici o atenție, rezoluția Iacob [28] a confirmat dorința de a închide dosarul cu price preț, chiar neglijînd  total lucrarea procuraturii militare 9971/4335/II/2010, din 49 volume [29].

 

14.9  Cum  (m)-a tratat Justiția (în) Procesul comunismului

    Conform art 278 cpc, am depus la 22.12.10, la Inalta Curte de Casație și Justiție- ICCJ  [30a] o plîngere contra deciziei [28], care declarase inutilă continuarea cercetării genocidului comunist, după atăția ani de blocaj (vezi 14.8) si, la un alt capăt de cerere, pentru cercetarea din dosarul Contrarevoluției, despre care nu mai primeam nici un  răspuns (vezi 14.7). Pentru a nu complica procedurile, cum în România instituția plîngerii colective este deficitară, am evitat depunerea de plîngeri individuale de către co-reclamanții din dosarul comun 35/P/06 (devenit 82/P/07). M-am rezumat la a adăuga plîngerea lui Cicerone Ionițoiu [30b], victimă  și decan al cercetării crimelor comunismului (cu activitate analoagă cu Simon Wiesenthal). Dintre co-reclamanți, menționez Federația Română a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști, care a introdus la 06.01.10 un dosar consistent la CEDO, sub nr. 3316/10, primind un răspuns rușinos.

Deși se refereau la aceleași rezoluții, plîngerile depuse de mine la 22.12.2010 nu au fost conexate, eu fiind chemat în procesul 10636/1/2010, iar Cicerone Ionițoiu, în procesul 10635, alți co-reclamanți fiind dirijați spre procese paralele. Scopul acestei manevre a fost infracțional: să poată fi ascunse cele 49 de volume din lucrarea cercetării penale 9971/4335/II/2010 [29] în arhiva ICCJ: la dosarul X2-atunci cînd venea pe rol dosarul similar X1, la dosarul X3- la termenul de judecată pentru X2. Etc.  Veți vedea cu ce efect.

La primul termen al procesului 10636, din 25.02.2011, pentru care am pregătit o argumentație de sinteză [31], am constatat că instanța nu dispune de nici o filă din cele 49 de volume ale cercetării 35/P/06 și nici din sutele de volume din cercetarea 75/P/97. Așa că reprezentantul procuraturii,  a putut comite sperjur, declarînd că nu aș fi făcut plîngere penală de parte vătămată  în cele două dosare- deci că mă agitam doar civic. Am cerut Curții să se consemneze că sînt chiar inițiatorul dosarului penal 35/P/06, și reclamant din 2005 în 75/P/97, ca victimă a abuzurilor care nu pot fi judecate decît dacă apar volumele absente în mod inadmisibil. Insistînd să se acorde acestora maximă atenție și protecție, datorită covîrșitoarei lor valori istorice. În ciuda precizărilor mele elecvente, orale și scrise din plingere și  din nota depusă , încălcîndu-mi în mod absolut dreptul la justiție, judecătorul a respins ca inadmisibilă plîngerea [32], reținînd… lipsa de calitate procesuală, deși nu dispunea de dosarele cercetărilor penale contestate de mine!

La 3.03.11 m-am prezentat și la procesul "pereche" 10635, ca reprezentant al domnului Ionițoiu [33] (și de fapt co-reclamant al cercetării penale comune). Nici această instanță nu primise încă dosarele cercetării penale 35/P/06 [29]. La insistențele mele, s-a dat totuși termen pentru ca ele să fie aduse. Ceea ce nici măcar la 8.09.11 nu se reușise, instanța avînd pe masă doar 2 volume, care nu conțineau plîngerea domnului Ionitoiu. 47 de volume trimise de procuratură… ramîneau de negăsit. Intuind strategia de boicotare practicată la ICCJ, am avut inspirația să cer acces la dosarul meu din februarie, arhivat- gol cu sentința că nu am calitate procesuală. La aducerea dosarului din depozit, am constatat că era … plin, între timp. Cele 47 de volume lipsă  ale cercetării penale… erau ascunse în dosarul meu clasat, începînd cu primele trei, în care se aflau plîngerile noastre și demersurile inițiale [29] și care arătau clar… calitatea mea. Am semnalat instanței situația, localizarea în arhivă a volumelor, importanța lor și nevoia de celeritate impusă de vîrsta și starea sănătății domnului Ionițoiu [35]  pentru care depusesem ale documente relevante, inclusiv cartea sa de Memorii, recent apărută [36]. S-a decis… intrarea în pronunțare, eu apucînd doar să depun lista argumentelor împotriva prescrierii. Concluzia [36] fiind … declinarea către o Curte inferioară.

Iată cum o plîngere penală colectivă, care declanțează o cercetare de importanță majoră, contestată solidar, poate fi tratată total diferit: eu nefiind recunoscut ca parte (pentru că dosarul era ascuns) și co-reclamantul meu fiind declinat (pentru că dosarul fusese găsit)…

Celeritate pentru un veteran bolnav? Șase luni au trebuit instanței să motiveze declinarea. (Procedează așa și pentru a îngreuna documentarea unor eventuale plîngeri la CEDO). Dar domnul Ionițoiu [48] (care are și un dosar la CEDO- nr 16507/12, în care ar trebui să se țină cont și de situația relatată aici) s-a încăpațînat să nu moară încă… . Iar eu, nu am mai făcut intervenție separată, putînd apăra cauza comună ca reprezentant al lui. La primul termen al procesului reluat de-abia la 9.05.12 la Curtea de Apel sub numărul 3095/2/2012, am verificat că erau sosite la arhivă cele 49 de volume ale cercetării penale contestate [29] și am depus o nota [37a] privind viciile fatale ale cercetării și prescrierii - pe care voiam să o susțin oral în dezbateri.  Nu am putut spune însă nici un singur cuvînt, pentru că instanța…. a intrat în pronunțare, permițîndu-mi să depun numai concluzii scrise (o limitare a dreptului de reprezentare, din codul de procedură din România, pentru mandatatii fără pregatire juridică formală). Studierea temeinică a dreptului și a celor 49 de volume mi-a permis redactarea unor Concluzii consistente [37b], care demonstrau nemilos că represiunea genocidară dinainte de 1990 a fost continuată prin protejarea vinovaților, inclusiv prin invocarea abuzivă a prescrierii, părtașă fiind și justiția. Cu toate acestea (sau tocmai de aceea) la 29.05.12 [38] instanța a confirmat decizia procuraturii, demonstrînd că este încș imposibilă judecarea crimelor politice în România post-comunistă. Sentințele [32] și [38] fiind declarate definitive (în baza unor prevederi anti-constituționale), fără a se acorda nici o cale de atac.

 

14.10 Cum  (m)-a tratat justiția (în) procesul Contrarevoluției din 1990

După ce îmi blocase dreptul la justiție pentru ambele capete ale plîngerii din 10.12.10, deci și pentru dosarul Contrarevoluției din 1990 (75/P/98), pentru a salva aparențele, procuratura mi-a  comunicat la 10.03.11 [9] rezoluția  din 17.07.09 pentru dosarul 75/P, devenit 175/P/08 deși aceasta nu coține nici un rînd referitor la cazul meu, trebuind să accept fără nici o justificare că liderii FSN nu sînt vinovați nici pentru ce s-a întîmplat în 1990 la Piatra Neamț… Plîngerii mele din 25.03.11 [10] i s-a răspuns în acelai stil arbitrar [11], printr-o rezoluție antedatată la 20.05.11, pentru ca să se eludeze rezoluția CEDO din 24.05.11 din dosarul Mărieș [49], care confirma inadmisibilitatea prescrierii pe temeiul prelungirii scandaloase a cercetărilor.

    Am redepus atunci la ICCJ, la 20.06.2011 plîngerea pentru ne-cercetarea din dosarul 75/P/Ioan Roșca [40]. S-a deschis procesul 5170/1/11 , care a fost tratat la fel cu celelalte, dovedind că acoperirea crimelor puterii, care a anulat eforturile mele, este metodică. În nota de la termenul din 7.10.11 [41] am semnalat modul în care fusese tratată cauza în procesul  10636/1/10 și că pretind ca dosarul cercetarii penale contestate de mine să ajungă în instanță! Ințelegînd că el nu va mai fi găsit, pentru ca din nou să mi se nege calitatea procesuală, am intrat în contact cu Theodor Mărieș (co-recamant în 75/P/98) [12]. Acesta a reusit, în urma unor greve a foamei prelungite la extrem [49] să obțină dreptul de a copia o parte din dosare, printre care volumul 168 [6] (o parte din dosarul "Ioan Roșca", referitoare doar la Piatra Neamț- 1990"). Incît, la termenul din 5.12.2011 am semnalat instanței [42], care tot nu primise dosarul cercetării penale, că am gasit eu o parte din el, pe care am depus-o a doua zi [6], împreună cu procesele verbale de predare [3] a unor documente către procurorul militar Dan Voinea  care făcuse cercetarea și care era dispus să facă un raport scris pentru proces (martorii nefiind acceptați)- de genul declarației anexate aici [47].

In nota explicativă trimisă pentru termenul din 13.02.12 [43], am semnalat ce conțin documentele din dosarul cercetării penale depus de mine la 6.12.11 [6]  și explicat că au fost ascunse de procuratură ca să nu se vadă cine sînt adevărații reclamați din cererea mea din 2005 (șefii statului, în 1990- care nu fusesera citați, sub pretextul confuziei între dosare).  Cînd s-a vazut  că scot la lumină jocurile criminalilor juridici, și acest proces a fost închis brusc și abuziv [44]- ca să nu -mi mai fie auzită vocea în sălile Justiției române, acuzînd-o de complicitate. Și asta, în lipsa mea la termenul respectiv, din 13.02.12, anunțată la timp și motivată  prin forța majoră (am fost blocat de o înzăpezire care a paralizat oficial trenurile în toată țara) în condițiile în care încț nu fuseseră încă citați adevărații intimați!. Sentința fiind definitivă, fără cale de atac, și nici pînă azi motivată, încît să fiu silit, dacă nu renunț, să depun această cerere la CEDO, pentru a mă incadra în termen, fără a cunoaște motivația…. pe care însă nu am motive să o iau prea în serios.

 

14.11 Epilog-  situația la  9.08.12

Din fericire, infracțiunile juridice lasă urme. Am investit mult timp pentru a putea demonstra reaua credință a Justiției postdecembriste: metodică, omniprezentă, inexplicabilă prin atitudini accidentale și autonome. Prea multe echipe de cercetare, prea multe complete de judecată, "nu au reușit" să înțeleagă nimic din dosarul genocidului comunist , ca să nu fie vorba de un complot de acoperire a vinovaților inițiali și a complicilor care i-au tot acoperit, la cel mai înalt nivel al statului.

Este suficient să comparați două documente traduse de mine: Concluziile noastre, depuse pe 13.05.12  [37] și Sentința penală 222/F [38] care a răspuns acestor Concluzii…. neglijindu-le cu desăvîrșire!!  După ce ICCJ a închis procesul-frate 16536- fără nici un temei, a amînat dezbaterile în procesul 16535 pentru că "nu se găseau dosarele", pentru a declina cauza spre Curtea de Apel- în clipa în care le-am descoperit ascunse în dosarul meu arhivat, și dupa ce instanța care a reluat procesul la Curtea de Apel nu mi-a permis decît să depun Concluzii scrise, închizînd speța de la primul termen….  sentința nu face absolut nici o referire la aceste Concluzii, la unica vorbire  permisă petenților și nici la cele 49 de volume ale cercetării, pe care Concluziile le explică, sintetic dar temeinic. Se evită chiar citarea capetelor noastre de plîngere, ca să nu se vada cine și de ce era învinuit la capatul B . Sentința repeta însă aproape intregral decizia procuraturii, a cărei anulare am cerut-o, și își aderă fără distanță critică la argumentele pe care le-am combătut riguros, fără a face absolut nici o referire la observațiile și probele noastre sau la viciile  concluziilor procuraturii civile, (care neglijau munca parchetului militar) și eludau adevăratele capete de cerere din plîngerile noastre inițiale! Observați tehnica nerușinată folosită pentru a ascunde sabotajul judiciar: treci sub tăcere tot ce nu-ți permite să hotarăști conform ordinelor oculte.

Găsiți undeva în sentința 222 [38] vreo mențiune la faptul că cercetarea reclamată a fost provocată de zeci de plîngeri solidare (chiar în forma textului comun al plîngerilor, susținut prin liste de semnături!!) urmate de declarații individuale de parte vătămată… Și totusi, volumele 1-3,7, 9, 20-24 sînt pline cu aceste co-plîngeri, începînd cu ale lui Ioan Roșca și Cicerone Ionițoiu, care au deschis dosarul comun. Iar Concluziile, arătau foarte clar acest lucru, de la prima frază! Instanța ascunde aspectul crucial al solidarității între victimele co-reclamante, pentru a face un hocus -pocus dizgrațios: nu ia în considerație decît situația lui Cicerone Ionițoiu, care nu s-a mai plîns individual din 1976 pînă în 2006, ca și cum nu ar conta miile de colegi ai săi care s-au plîns și în acest interval, fără nici un efect! Dacă prescripția a curs începînd din 1990 și dacă procuratura era obligată să se autosesizeze, avînd în vedere importanța și scara uriașă a crimelor...cum de nu a existat nici un condamnat, nici un reclamant satisfăcut, nici o crimă pedepsită, din cîteva milioane săvîrsite? Mai trebuie altă dovadă că motivul ne-curgerii prescripției s-a prelungit și după 1990? Și nu era tocmai ăsta capătul B al plîngerii? Instanța nu pomenește nimic nici măcar despre co-reclamanții din 35/P care au depus plîngeri penale între 1989 și 2005, întrerupînd prescripția, fiind tratați cu NUP-uri sau sentințe abuzive, ilustrînd continuarea motivelor de suspendare.

Nu spune nici un cuvînt despre dosarul penal 430/P/90 deschis de mine (co-inițiator al cercetării și reprezentant al domnului Ionițoiu la proces) și închis în 1993 [17] deși dosarul respectiv a fost redeschis [25a] și plasat în vol 49 al cercetării curente- fapt fundamental bine explicat în Concluzii.  Nu suflă un cuvint nici despre procesele blocate (cum ar fi cel al lui Craciun, expus în vol 4 al lucrării) încercate de alți co-reclamanți, ca Gh Jijie și Constantin Iulian (decedați ăntre timp), aspect deasemenea evidențiat în Concluziile neglijate.

Găsiți  undeva în sentință vreo referire la probele prezentate de noi privind continuarea genocidului dupa 1964 în forme noi, sau măcar la cazurile semnificative descrise în declarațiile co-reclamanților C. Ionitoiu, G. Caraza, I. Bugan, V.Paraschiv, G. Vatamaniuc, etc? Instanța evită complet subiectul- și el punctat clar în Concluzii- pentru a face hocus-pocus cu genocidul evaporat. Repetă, în limba de lemn a complicității, că de-abia în 1969 au semnat… criminalii acuzați de noi convențiile internaționale, că ei își încetaseră activitatea represivă în 1964 (aberație care eludează toate probele contrare, amintite în Concluzii) și că, deși în 1969 nu trecuseră decit 5 ani de la pretinsa încetare a genocidului (deci acesta nici măcar nu apucase să se prescrie) și deși nu a putut fi pedepsit pînă în 1989….rămîne prescriptibil după 1990…. deci se prescrie pînă în 2005, în ciuda faptului că toate cercetările și procesele contra vinovaților au fost închise pînă azi! O astfel de instanță nu putea nici măcar contrazice (ca să n-o pomenească) observația noastră (expusă în Concluzii)  că genocidul și crimele conexe au continuat după 1989 și în forma acaparării avuției pe care statul comunist o preluase de la victime și oprimării celor care care cereau pedepsirea vinovaților (cum a fost cazul meu, expus pe scurt în plîngerile inițiale [1,21], documentat apoi în bogat în volumul 168, dosit de procuratură [6]?

Cît privește intrebările "A fost sau nu vreun genocid în România ?" sau "A fost genocidul pedepsit după 1990?"… nici această instanță nu are curajul să dea un răspuns, fie și negativ, apelînd la tertipuri retorice mediocre pentru a înfunda justiția fără a răspunde mai tîrziu pentru asta.

 

III  Expunerea violării (violărilor) convenției și/ sau protocoalelor alăturate, ca și a argumentelor de sprijin

15 Mă consider victimă a violării  prevederilor art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în subsidiar ale articolelor: 13, 14 și 17

15.1 Referitor la art 17, sustin- dispunind de probe- că încălcarea dreptului victimelor comunismului la justiție postcomunistă a fost orchestrată  prin toate pîrghiile statului uzurpat de complicii celor de condamnat

15.2 Referitor la art 14, semnalez că situația care a generat discriminarea mea este apartenența la categoria celor care au cerut, începînd din 1990, pedepsirea vinovaților pentru crimele comunismului, categorie tratată întîi represiv și apoi prin totală desconsiderare juridică.

15.3 În ce priveste art. 13, el a fost încălcat flagrant prin negarea abuzivă a dreptului meu de a mă plînge în justiție , a modului în care am fost tratat de parchet, ca parte vătămată deregimurile cdomunist și postcomunist,  depunînd plîngeri în dosarele 35/P/06 și 75/P/98.

15.4 În ce privește art 6.1, arăt că abuzul contra drepturilor mele a atins fondul și forma actelor de drept. Nu au fost reținute, comentate sau măcar contrazise pertinent nici o revendicare, nici un argument, nici o explicație, nici o probă- dintre cele pe care le-am prezentat, și care mi-au consumat atîția ani de cercetări.  Tot ce au facut diversele oficine ale "justiției"  a fost să-mi respingă, în bloc, aprioric, nemotivat, pledoaria pentru reabilitarea dreptului, fără a vrea să o asculte și fără nici un scrupul procedural. Deși mi-am dedicat atîția ani sprijinirii  cercetărilor penale inițiate prin plîngerea mea (care au fost mai mult decît simple denunțuri),  nu mi-au fost comunicate nici măcar concluziile, pînă cînd nu am insistat cu reclamații; dar și atunci, răspunsurile nu au avut legătură cu dosarul meu de parte vătămată. Dosarele au fost ascunse instanței,  pentru ca aceasta să-mi nege  calitatea de victimă reclamantă, fara a studia nici o filă din cercetarea penală de care m-am plins.  Aruncat afară din tribunal, fără nici un respect față de dreptul meu la justiție și al justitei la reabilitare, nu am avut nici măcar drept la o cale de atac. 

15.5 Subliniez circumstanțele agravante:

a Acțiunile mele au fost personale,  dar făcute din solidaritate față de victimele unui uriaș și prelungit genocid, cărora li s-a refuzat (continuat, premeditat și ireparabil)- dreptul la justiție. Față de aceste persoane, pe care le reprezint ca purtător de cuvînt al CRVC, au fost încălcate sistematic și articolele 2-11 ale Convenției. O data ce am descoperit urmele crimelor ascunse de uzurpatorii instituțiilor,  nu am avut alegere-moral, fiind obligat să-mi neglijez interesele personale, ca să denunț o crimă care pune în grav pericol societatea și subminează legitimitatea statului și dreptului

b. Am fost tratat abuziv o perioadă îndelungată, începînd cu reprimarea pentru demersurile din 1990, anihilate cu NUP-ul din 1993 în dosarul 430/P/1990 (sub pretextul prescrierii pînă în 1990). Și terminînd cu ultimele decizii din 2011/2 care pretind că plîngeri ca a mea nu au fost depuse după 1990, pentru a re-prescrie crimele. Sabotarea încercarilor mele legitime de a repara daunele produse victimelor mi-a produs pagube mari.

e.  Negarea dreptului meu la justiție a luat o forma radicală, care antrenează responsabilitatea delictuală: ascunderea dosarelor cercetărilor penale inițiate de mine, de care am încercat să mă plîng în instanță, care a negat calitatea mea procesuală…pe baza acestei dispariții.

 

IV  Expunere legată de prevederile art. 35 § 1 al convenției

16.  Decizie internă definitivă (data și natura deciziei, organul - judiciar sau altul –  care a emis-o)

16.1 Sentința penală 181 din 13.02.12, în dosarul 5170/1/2011, de la ICCJ (Inalta Curte de Casatie și Justitie); fiind nemotivată încă, dispun de certificatul din 12.03.12 [44]

16.2 Sentința penală 325 din 25.02.11, în dosarul 10636/1/2010, de la ICCJ,  certificată la 03.03.11 și motivată cu mare întîrziere  [32] 

16.3 Sentința penală 222/F din 29.05.12, în dosarul 3095/2/2012 de la Curtea de Apel București (prin declinarea dosarului 10635/1/2010-ICCJ) , minuta  motivată  cu întîrziere [38] 

17. Alte decizii (enumerate în ordine cronologică indicînd, pentru fiecare decizie, data, natura, organul - judiciar sau altul –  care a emis-o).

17.1 Rezoluția Cute- NUP, în dosarul 430/P/1990, 8.10.93, parchet militar Bacau [17a]

17.2 Rezoluția Voinea de redeschidere, 430/P/1990, 22.03.07, parchet ICCJ- militar [25a]

17.3 Rezoluția Voinea de conexare 35/P/06, 68/P/06 și 82/P/06, 9.10.07, parchet ICCJ-militar [25b]

17.4 Ordonanța Levanovici- declinare spre SUPC, 82/P/06, 31.07.08, parchet ICCJ-militar [25c]

17.5 Ordon.Molcut 1304/P/08-declinare spre DIICOT, 82/P/08, 24.11.08 parchet ICCJ- SUPC [25f]

17.6 Ordon.Stoica 328/P/D/08-NUP,declinare SUPC,1304/P/08, 20.01.09, par.ICCJ-DIICOT [25g]

17.7 Ordonanța Molcut-NUP,disjungeri,declinări, 1304/P/2008, 29.09.10, parchet ICCJ -SUPC [26]

17.8 Rezoluția Iacob,respingere plîngere Rosca/Ionitoiu, 1304/P, 3.12.10,parchet ICCJ-SUPC [28]

17.9 Comunicare a rezoluției 17.06.09, 175/P/2008 , 10.03.11, parchet ICCJ-SUPC [9a]

17.10 Rezoluție Iacob 1251/II/2/2011, respingere plîngere Rosca,20.05.11, parchet ICCJ-SUPC[11]

17.11 Sentința penală 1368, declinare Curtea de Apel, 10635/1/2010, 08.09.11, ICCJ [36]

18.    Dispuneți de un recurs pe care nu l-ați exersat_? Și dacă da, care și pentru ce motiv nu l-ați exersat?

Sentințele de la pt 16 au fost declarate definitive, fără cale de atac. Am încercat să revin pe lanțul: cerere parchet/ plîngere parchet/plîngere justiție, profitînd de faptul că nu mi s-a răspuns la capetele de cerere, sau că am fost mai mulți co-reclamați în același dosar.Dar justitia nu ne-a luat în seama, oricîte plingeri pertinente am făcut.

 

V  Expunerea obiectului cererii

 19.1 Constatarea. Solicit în primul rînd Onoratei Curți, să constate că am suferit o încălcare majoră a art.6 pct.1, și a art. 13, 14, 17 CEDO, încercînd să apăr dreptul la justiție al multor victime, cărora le-au fost încălcate drepturi garantate prin art 2-11. Cereți explicit statului român să corecteze anomaliile din dosarele majore de cercetare penală pe care le-am contestat, în procese care au decurs inadmisbil. Să recunoască că în Europa genocidul nu este prescriptibil și crimele nu trebuie prescrise, fără a se ține cont de continuitate, suspendare, întrerupere, prelungirea dolosivă a cercetării.

Sper că voi stîrni rezonanța condiției umane puse în pericol. Acționați rapid, poate veți mai găsi o victimă vie, care aștreaptă de decenii să apuce dreptatea. Nu este esențial să primesc despăgubirile reclamate mai jos, dar vă conjur să nu lăsați o monumentală murdărie juridică sub un covor internațional!

19.2 Reparatii. În baza articolului 41 din Convenție, solicit obligarea României la plata unor daune morale și materiale în cuantum de 500 000 euro, pentru suferințele și daunele cauzate subsemnatului, pentru că am încercat să apăr societatea de injustiție:

a Timpul și energia irosite în interes public, pentru cauza justă a denunțării unui genocid și deblocării justiției, combătînd piedicile întîmpinate din partea celor care ocupă organismele statului român, care s-au dovedit de neînvins, în ciuda eforturilor mele întinse pe două decenii. Cheltuielile pentru documentare, cercetare , demersuri în justiție, difuzarea adevărului. Pierderile provocate de întreruperea între 1990 și 1992 a profesiei (de inginer și matematician). Costul exilului, intre 1992 și 2005, pentru a continua eforturile justitiare. Costul întreruperii carierei (de cercetator și arhitect de sisteme teleinformationale), între 2005 și 2012 și părăsirii domiciliului din Canada.

b  Batjocura, insultele, umilințele, presiunile, amenințările, agresiunile, și stresul la care am fost expus.  Surparea credinței în legitimitatea legii, justețea justiției, demnitatea umană și solidaritatea internațională- contrazise brutal de realitatea complicității generale în protejarea responsabililor pentru crimele regimului comunist continuate de post-comunism. Nefericirea devastatoare produsă de contactul solidar cu victimele regimului comunist, silite să moară nemîngîiate, din 1990 pina azi.

19.3 Scopul demersului. Constatarea că românii nu sînt sprijiniți din exterior, pentru a-și elibera aparatul judiciar (ocupat de complicii celor care i-au distrus atîtea decenii)- m-ar deprima ireparabil. Mi-am consumat 22 de ani pentru a apăra o dreptate iluzorie?  Nu se poate reabilita dreptul nici a posteriori, hotărînd o sancțiune semnificativă pentru uzurparea unui stat? Urmașii Aliaților din 1944 pot să recunoască cum se termină al 2-lea razboi mondial?

 Nu sînt un vînător de despagubiri. Nu am cîștigat niciodată ceva din strădania mea, dimpotrivă mi-am consumat toate economiile (și nu sînt un om bogat) ca să le pot intreprinde. Nu am acceptat nici măcar să fiu platit pentru numeroasele eseuri explicative pe care le-am pus la dispoziția publicului. Pare deci nepotrivit să îmi închei activitatea cu pretenții pecuniare. Acest gest nu este însă semnul că mi-aș părăsi principiile și mercantiliza acțiunea, ci strigătul meu de furie în fața sterilității ei. Banii din penalități vor putea fi folosiți pentru finalizarea și publicarea boicotatelor mele cercetări, întru repararea dreptății victimelor în justiție, susținerea rețelei de solidaritate justițiară pe care încearcă să o constituie asociația CIVES, pe care o conduc [46].

Vă invit ca, prin plata despăgubirilor acordate unuia ca mine, să contraziceți sensul unei istorii care si-a bătut joc de poporul meu, de aspirațiile nobile ale speciei mele și de eforturile de a scoate la lumină adevăruri supărătoare geostrategic. 

 

VI  Alte instanțe internaționale tratînd sau care au tratat cazul

20. Ați înaintat la o altă instanță internațională de anchetă sau de reglare plîngerile enunțate în prezenta cerere? Dacă da, furnizați indicații detaliate despre asta.

Nu am depus încă vreo altă plîngere, unei instanțe internaționale. Pe parcursul cercetării penale de la parchetul de pe lîngă ICCJ , am studiat alături de procurori posibilitatea recurgerii la tribunalul penal internațional de la Haga.  Mă limitez deocamdata la acest demers, sperind că veți considera că încălcarea flagrantă a drepturilor mele individuale, a fost generată de implicarea mea în apărarea drepturilor colective.

 Mi s-a închis în nas ușa justiției, pentru ca să nu intre pe ea marea de victime ale regimului criminal  între 1944 și 2012.

 

VII Documente anexate

            21. Voi reveni în cîteva zile cu lista anexelor. Vă trimit totuși o ciornă pe care veți sesiza deja structura argumentației mele.

 

VIII Declarație și semnătură

22. Declar cu deplină conștiință și corectitudine că informațiile care figurează în această cerere sînt exacte.

 

Loc: Piatra Neamt

Dată: 10 august 2012

    (Semnătură/reclamant(ă) sau reprezentant (ă))

    Ioan Rosca